“Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuiască pe Dumnezeul lui!” (Isaia 50:10) Probabil în acest moment treci printr-o perioadă grea în viață. Probabil de mult timp nu simți prezența Lui Dumnezeu, cu greu găsești cuvintele potrivite pentru rugăciune, și în general nu ești deplin încredințat(ă) cu privire la lucrurile, pe care le faci. Cu alte cuvinte, umbli în întuneric, fără lumină. Ce să faci, când Dumnezeu tace, și totul merge în așa fel, de parcă El nu există? Mai jos doresc să enumer câteva cugetări cu privire la aceasta, pe care le-a cugetat pastorul Ronald Danna. El, de asemenea a suferit foarte mult – fiul său s-a îmbolnăvit de schizofrenie, și s-a sinucis, iar apoi după aceasta a urmat întunericul și disperarea, și a scăpat de ele doar peste 10 ani. Iată citatul din cartea lui “Când cerul tace: ” “Întunericul, disperarea – oare acestea sunt senzații legale, pentru orice om dezvoltat din punct de vedere duhovnicesc? Prorocul Isaia s-a gândit astfel: Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuiască pe Dumnezeul lui! (Isaia 50:10) De fapt, Isaia afirmă, că pe omul, care are un respect deosebit față de Domnul, și care Îl ascultă pe Dumnezeu, îl putem recunoaște după felul, cum acționează, când umblă în întuneric. Isaia a ilustrat pentru noi un călător. Iată el merge pe calea lui, și deodată lumina din jurul lui se stinge, și întunericul îl acoperă. În acest text, această afirmație din limba ebraică din vechime, tradusă aici, semnifică literalmente următoarele: “el merge prin întunericul beznă, fără vreo sursă de lumină, care putea să-i arate drumul.” Când totul în jur este luminos, cunoști, unde te afli, și încotro mergi, poți să citești semnul de pe drum, și să înțelegi ce distanță încă mai trebuie să parcurgi. Când este luminos vezi și acele obstacole, care apar în cale, poți să deosebești vrăjmașul de prieteni. Când există o lumină – există cunoștințe, există deplină încredere. În întuneric nu există așa ceva. Te simți singur(ă), părăsit(ă), lepădat(ă). În teologie pentru așa ceva există un termen special: “Dumnezeul, Care S-a ascuns.” O astfel de senzație încă o numesc “Pustiul Sahara în inimă” și “Noaptea întunecată din suflet.” “Noaptea întunecată din suflet” – este atunci când de multe ori te-ai întrebat “de ce?” dar n-ai primit vreun răspuns, când sursele obișnuite ale harului – rugăciunea, slujirea, cântările duhovnicești - nu pot să-ți ridice duhul tău zdrobit, când nu te atinge nicio manifestare duhovnicească, când formulele încercate, pe care le-ai evidențiat la seminare, și în predici, deodată ești ispitit(ă) să le socoți ca pe niște informații pustii și fără folos, când în viața ta au loc evenimente, care te provoacă să nu-L proslăvești pe Dumnezeu, și despre care nici nu ești în stare să te rogi... nimic nu este în stare să te rupă din acest întuneric beznă (oare așa să fie?)... Această așa numită “noapte întunecată a sufletului”... Despre ea se vorbește în multe psalmuri de plânsete din Biblie:
“Până când, Doamne, mă vei uita neîncetat? Până când Îţi vei ascunde Faţa de mine?” (Psalmii 13:1)
“Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele? Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi; strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă.” (Psalmii 22:1,2)
“Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit, şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.” (Psalmii 39:2)
“Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: Unde este Dumnezeul tău? ... De aceea zic lui Dumnezeu, Stânca mea: Pentru ce mă uiţi?
Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmaşului? Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia când mă batjocoresc vrăjmaşii mei şi-mi zic neîncetat: Unde este Dumnezeul tău?” (Psalmii 42:3,9, 10)
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele! Zi şi noapte strig înaintea Ta... căci mi s-a săturat sufletul de rele şi mi se apropie viaţa de Locuinţa morţilor. Sunt pus în rândul celor ce se coboară în groapă, sunt ca un om care nu mai are putere... M-ai aruncat în groapa cea mai de jos, în întuneric, în adâncuri... Ai îndepărtat de la mine pe toţi prietenii mei, m-ai făcut o pricină de scârbă pentru ei; sunt închis şi nu pot să ies. Mi se topesc ochii de suferinţă; în toate zilele Te chem, Doamne, şi-mi întind mâinile spre Tine... Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu? Pentru ce îmi ascunzi Faţa Ta? (Psalmii 88:1-9,14)
Așa este scris în Biblie, și zeci de oameni creștini au experimentat asemenea senzații. Ei puteau să spună: “Întunericul a devenit prietenul meu apropiat.” Ce să faci, când strigătul tău – este un “strigăt în pustietate”, când ți se pare, că Domnul S-a îndepărtat de tine, iar în suflet este “iarnă”?
1. Nu tăcea. Vorbește cu Dumnezeu! Deseori tăcerea doar înrăutățește întunericul beznă. Când omul păstrează tăcerea, în timp ce se îndoaie sub greutatea necazurilor, și nenorocirilor, el se face și mai singuratic. Putem să învățăm aceasta de la Iov, de la Ieremia, de la David, de la Iisus, Care a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?” Avem dreptul să ne exprimăm durerea sufletului nostru. Aceasta este foarte important. Uneori unicul mijloc de a răbda durerea – s-o spunem cu voce. Dacă cineva va face aceasta în locul tău, atunci ușurarea poate să nu vină. Nu este nimic groaznic în aceea, ca să-I vorbești Domnului despre ceea ce se întâmplă în sufletul tău. Mai mult de atât, El deja cunoaște. Nu o să-I descoperi nimic nou. Nu țin minte vreun caz, ca eu prin cuvintele mele să-L uimesc. Niciodată n-am auzit, ca Domnul să răspundă la vreo mărturisire: “Nici prin cap nu mi-a trecut că ești așa!” Vorbește cu Dumnezeu despre toate lucrurile! Doar El cunoaște detaliat tot ce se întâmplă în viața ta.
2. Chiar dacă nu simți întotdeauna prezența Lui, ține minte – Dumnezeu este aproape! Nu te bizui pe sentimentele tale. Prorocul Isaia a zis: “Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule!” (Isaia 45:15), dar o parte, care nu poate fi înlocuită a credinței poporului Lui Dumnezeu, întotdeauna este încrederea în aceea, că Dumnezeu este cu noi. Chiar și în cele mai triste dintre psalmurile lui David (Ps. 13,22, 39,109), Dumnezeu acționează înaintea noastră, ca Acela, Care este întotdeana prezent și aproape și Care urmărește cu mare atenție și controlează “dezorientarea” și confuzia, de care avem parte în viețile noastre. Și anume o astfel de credință ne dă o sursă nouă de viață, chiar și în “fundul locuinței morților”- dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo... Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu”, iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine, ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul, ca lumina. (Psalmii 139:8,11-12)
3. Nu înceta să acționezi. Fă ceea ce știi să faci! Când nu știi, ce trebuie să faci, atunci fă ceea, ce știi, sau prin cuvintele lui Isaia, continuă calea ta: “Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuiască pe Dumnezeul lui!” (Isaia 50:10) Când se stinge lumina, prima noastră reacție – să ne oprim și să stăm nemișcați. În unele situații – este unica decizie corectă. Dar în împărăția duhovnicească, Isaia a afirmat, că aceia, care se tem de Domnul și ascultă de glasul Lui, aceia continuă să meargă, chiar dacă în jurul lor este un întuneric beznă. Ce e de făcut, când simțim, că nu putem să ne rugăm, când ni se pare, că Domnul nu aude, când rugăciunile noastre nu ne ating inima? Continuă să te rogi! Cu siguranță rugăciunile vor fi auzite! Continuă să mergi, nu înceta să te rogi, să citești Scriptura, să propovăduiești, să mergi la biserică, să cânți cântări de laudă la adresa Lui Dumnezeu – când nu știi ce să faci, fă ceea ce știi.
4. Nu aprinde focul propriu. Nădăjduiește în Dumnezeu! Să ascultăm cu mare atenție cuvintele prorocului Isaia: “Iar voi toţi, care aprindeţi focul şi puneţi tăciuni pe el, umblaţi în lumina focului vostru şi în tăciunii pe care i-aţi aprins! Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri.” (Isaia 50:11) Focul, care este aprins în întuneric de către mâna omului, este înșelător și periculos. Cu privire la aceasta s-a convins și Avram, când trecea prin întuneric, Sara, nevasta lui era stearpă, el a încercat să aprindă focul său personal, cu Agar. Și Moise a înțeles aceasta, când a ucis egipteanul. (Oare cu adevărat a crezut, că prin acest omor, va putea să elibereze poporul Israel din robie?). Dar Petru cu sabia lui în grădina Ghetsimani? Cel mai periculos lucru, când ne aflăm în întuneric - dorința noastră disperată de a vedea ceva. Dacă întunericul există, el există, doar din cauza că Domnul, dintr-un motiv anume, pe care doar El îl cunoaște, a decis să stingă lumina. Dacă aprindem focul nostru, atunci distrugem planul Lui Dumnezeu. Există lucruri, pe care le poți vedea doar în întuneric. Dacă tu, ca și mine trăiești într-un oraș mare, atunci cunoști, că noaptea, acolo aproape că nu se văd stelele. Dar când ne aflăm după oraș – ne este deschisă panorama cerului înstelat. Anni Dilard a zis cuvinte uimitoare: “Nu ești obligat(ă) să stai afară în întuneric. Dar, dacă vei dori să privești la stele, vei înțelege, că ai nevoie de întuneric. Dar stelele nu au trebuință de aceasta.” Și Avram a avut nevoie de întuneric. El a văzut cerul înstelat, și a crezut în Domnul. Oswald Chambers a zis, că Domnul, uneori, intenționat ne lipsește de binecuvântarea Sa, pentru ca noi să ne învățăm, să nădăjduim mai mult în El. Gândește-te la (Evrei 11:1) “Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Isaia a zis, că fiecare, care umblă în întuneric, trebuie “să se întărească în Dumnezeul său.” Acest Cuvânt în original semnifică “să ne bizuim pe ajutorul, sau sprijinul cuiva.” Când Domnul îndepărtează lumina de la noi, El dorește să ne arate, că există ceva mai bun, decât lumina – credința. Nu aprinde propriul foc. Nădăjduiește în Dumnezeu, chiar dacă S-a ascuns de tine! Căci fără credință, este cu neputință să-I fim plăcuți Lui Dumnezeu.
Când lumina se va stinge în fața ochilor slăbiți, atunci îndreaptă-ți privirea spre Hristos, ci nu spre alt ceva. Când nu vei mai avea putere în picioare, decide să vii în fața tronului harului. Când mâinile obosite nu vor mai fi în stare să slujească, indiferent de toate acestea, ridică-le spre cer. Și Dumnezeul Lui Israel și al nostru, care ne-a dăruit viața, va fi cu noi până la marginile pământului.
Traducere: Repalov Veaceslav
