Ne întoarcem din nou la Matei 28:20, unde Isus ne-a poruncit să-i învăţăm pe oameni din fiecare naţiune tot ce a poruncit El. Să-i învăţăm pe ucenicii care au răspuns la Cuvântul Său tot ce a poruncit El. La aceasta ne-am uitat în zilele şi săptămânile care au trecut. Vrem să ne uităm acum la Matei 6, de la versetul 9 mai departe. După ce ne-a învăţat în versetele 5-8 cum să nu ne rugăm: să nu fim ca făţarnicii, să nu bolborosim aceleaşi vorbe, spunând o mulţime de cuvinte, ci crezând că Tatăl nostru ştie de ce avem nevoie, apoi ne spune cum să ne rugăm. Mai întâi ne spune cum să nu ne rugăm, iar apoi ne spune cum să ne rugăm. Şi am remarcat pe măsură ce i-am observat pe creştini, că foarte puţini chiar au acordat atenţie la aceste afirmaţii simple ale lui Isus, pe care chiar şi un copil le poate înţelege. Ne-a învăţat cum să nu ne rugăm şi mulţi oameni n-au luat asta în serios. Şi ne-a învăţat cum să ne rugăm, iar mulţi oameni chiar şi asta n-au luat în serios. Isus a zis: "Când vă rugaţi, rugaţi-vă aşa: 'Tatăl nostru care eşti în ceruri.'" Nu ne-a dat o rugăciune pe care să o repetăm papagaliceşte, deşi nu e niciun rău să o repeţi dacă eşti serios în ceea ce spui. Dar El ne învăţa un model pentru rugăciunea noastră, care ar trebui să caracterizeze toate rugăciunile noastre.
Primul lucru pe care L-a spus este că atunci când vorbeşti cu Dumnezeu, să-L numeşti Tatăl tău. Nimeni în Vechiul Testament nu îndrăznea să privească la Dumnezeu şi să-I spună 'Tată'. Nu ştiu dacă realizaţi asta. Rugăciunea din Vechiul Testament era mereu: "O, Dumnezeule", "Doamne Atotputernic", etc., fiindcă El era Directorul universului, iar ei erau ca angajaţii mici din fabrică. Şi nu poţi vorbi cu Directorul cum vrei. Dar în Noul Legământ suntem copiii lui Dumnezeu. E ca şi copilul Directorului care intră în biroul tatălui său şi spune 'Tati'. Deci trebuie să înţelegem privilegiul de a fi copil al lui Dumnezeu. Este diferit fundamental. Şi totuşi, dacă ar fi să te uiţi la rugăciunea ta, e destul de probabil, e adevărat cu privire la majoritatea creştinilor, că nu-L numesc pe Dumnezeu 'Tată', ci 'O, Dumnezeule'. Nu-i nimic greşit în asta, El e Dumnezeu şi e Dumnezeul nostru, şi e corect să ne adresăm Lui ca Dumnezeu. Dar dacă I te adresezi doar ca Dumnezeu şi nu ca Tată, e greşit.
În Vechiul Testament El avea un nume: Iehova sau Iahve. Nimeni nu cunoaşte pronunţia exactă a acestuia, fiindcă alfabetul evreiesc nu avea nicio vocală în el, astfel că nimeni nu ştie dacă e Iehova sau Iahve. Unii oameni spun Iehova, alţii Iahve, dar, cât mă priveşte pe mine, e o discuţie absolut neimportantă, fiindcă eu nu-L numesc pe Dumnezeu Iehova şi nici Iahve. Îi spun 'Tăticule', El e Tatăl meu; fiindcă Isus ne-a învăţat să ne rugăm spunând: "Tatăl nostru". Duhul Sfânt vine în inima noastră, citim în Romani 8, şi strigă "Ava", adică "Tată". Totuşi dacă te uiţi la unele cântări pe care le cântă oamenii: "Călăuzeşte-mă, O, Măreţule Iehova". Vorbeşti cu Tatăl tău? El e Iehova, dar trebuie să învăţăm să ne adresăm Lui ca Tată. Dacă copiii mei ar veni la mine şi ar zice: 'Domnule Poonen', aş gândi că ceva e în neregulă cu ei. De ce mă numesc 'Domnule Poonen'? Ei îmi spun tati.
Când vin înaintea lui Dumnezeu nu Îi spun Iehova, deşi acesta e numele Lui, sau Iahve, ci Îi spun Tată, fiindcă El e Tatăl meu, eu am devenit copilul Lui. Această realitate de a fi devenit copil al lui Dumnezeu nu i-a izbit pe mulţi creştini; asta fiindcă nu şi-au deschis inima faţă de Duhul Sfânt. Când Duhul Sfânt umple pe cineva, unul din primele lucruri pe care le face este să-l facă să strige 'Ava', adică Tată, Tăticule. Ţi s-a întâmplat şi ţie asta? E foarte, foarte important. Nu e ceva care te învaţă cineva să spui, ci ceva care ştii automat în interior. Această realitate interioară vine atunci când Duhul Sfânt vine în inima unui om la momentul naşterii din nou, şi dacă e umplut cu Duhul Sfânt chiar Îl cunoaşte pe Dumnezeu ca Tată. E unul din cele mai importante lucruri din viaţa creştină, a-L cunoaşte pe Dumnezeu ca Tată şi a-I spune Tată.
Poţi să-L numeşti Domn, Dumnezeu, este adevărat şi corect, şi e corect să te rogi aşa. Tot ce vreau să spun e că, modul predominant în care ar trebui să te rogi este: "Tatăl nostru". Nu numai "Tatăl nostru", ci Isus a spus să ne rugăm spunând: "Tatăl nostru care eşti în ceruri". Deci nu este ca un tată pământesc, care s-ar putea să fie fără putere să ne ajute în anumite situaţii. Tatăl meu pământesc s-ar putea să mă iubească foarte mult, dar s-ar putea să fie neputincios să mă ajute într-o situaţie dificilă. Dar Tatăl meu din ceruri nu este neputincios, El conduce universul, e mai puternic decât prim-ministrul Indiei. Gândeşte-te la prim-ministrul Indiei ca fiind tatăl tău. Dacă ai avea o problemă, tot ce ar trebui să faci ar fi să-l suni pe tatăl tău şi să-i spui care este problema. Ei bine, Tatăl tău din ceruri este Atotputernic, mai puternic decât oricine din această lume. De ce nu te duci la El cu problemele tale?
Deci, Isus încerca să pună o bază pentru credinţă, în această primă propoziţie. "Tatăl nostru care eşti în ceruri" face să fie clar în inima mea, înainte de a începe să mă rog, că Cel cu care vorbesc e Tatăl meu ceresc, care mă iubeşte cu intensitate, şi acest Tată e în cer, deci e Atotputernic.
Aceste două adevăruri: că mă iubeşte cu intensitate, şi că e Atotputernic, sunt baza pentru credinţa mea. El poate rezolva orice problemă, poate face orice, şi mă iubeşte cu intensitate. Asta e cea mai măreaţă bază pentru credinţă. Deci, în această primă propoziţie Isus punea o bază pentru credinţă, astfel încât atunci când ne rugăm lui Dumnezeu, orice ne-am ruga, credinţa e baza pe care ne rugăm.
Iar apoi, în următoarele 6 cereri care urmează după asta, dacă observaţi cu atenţie, primele 3 cereri Îl privesc pe Dumnezeu. Când ne rugăm lui Dumnezeu... Întreabă-te pe tine însuţi, când îngenunchezi să te rogi, care e prima ta rugăminte? Vei descoperi că aproape mereu e ceva pentru tine sau familia ta. "Doamne, împlineşte această nevoie"; "Vindecă-mi durerea de spate"; sau "Dă-mi o slujbă"; sau "Ai grijă de copiii mei, dă-le o slujbă, un partener de căsătorie". Nu-i nimic în neregulă cu aceste cereri. Cu siguranţă ne putem ruga pentru toate aceste lucruri. Dumnezeu vrea să ne rugăm pentru fiecare lucru mic, şi când ţi-ai rătăcit cheile poţi să-l întrebi pe Dumnezeu unde sunt: "Doamne, ajută-mă să-mi găsesc cheile. Se pare că le-am pierdut pe undeva."
Poţi să te rogi lui Dumnezeu pentru fiecare lucru mic sau mare. Dar, la ce dai prioritate? Isus a spus că atunci când ne rugăm, prioritatea noastră să fie Dumnezeu şi nevoile Lui. Asta înseamnă să cauţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu. El spune asta spre sfârşitul acestui capitol, în Matei 6:33, "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste nevoi pământeşti ale voastre vi se vor da pe deasupra." Poţi să le ceri, dar pune pe primul loc Împărăţia lui Dumnezeu, asta e calea lui Dumnezeu.
Astfel, spune că primele 3 cereri trebuie să fie: "Dumnezeule, Tatăl meu din ceruri, Sfinţească-se Numele Tău". Nu contează ce spun oamenii despre numele meu. Asta-i neimportant. Reputaţia mea - e bună pentru coşul de gunoi. Te preocupă numele tău şi reputaţia ta mai mult decât Numele lui Dumnezeu? Atunci nu te rogi cum te-a învăţat Isus să te rogi. Să presupunem că cineva te-a scandalizat pe tine sau pe fiica ta. Te tulbură asta mai mult decât că Numele lui Isus e dezonorat în ţară? Uită-te la cum e dezonorat Numele lui Isus în ţara noastră, prin felul în care trăiesc şi se comportă creştinii, prin felul în care se ceartă unul cu altul şi fac atâtea lucruri greşite. Dacă asta nu ne deranjează, mă întreb dacă chiar avem o relaţie cu Dumnezeu ca Tată al nostru. Dacă suntem mai preocupaţi de numele nostru şi al familiei noastre, de copiii noştri şi ce spun oamenii despre ei, atunci trebuie să ne reorientăm gândirea şi să o centrăm mai mult pe Dumnezeu.
Aşadar, Isus ne-a învăţat că primele 3 cereri sunt: "Sfinţească-se Numele Tău, Tată; vie Împărăţia Ta; şi facă-se voia Ta". Observaţi că toate au legătură cu Dumnezeu. Omul este în esenţă egocentric. Am moştenit de la Adam o viaţă egocentrică, care ne face să ne gândim la noi în primul rând, şi de multe ori numai la noi. 'Eu şi familia mea' - asta îi preocupă pe majoritatea oamenilor, şi chiar dacă se pocăiesc e tot 'Eu şi familia mea'. Şi chiar când Îl primesc pe Hristos, se gândesc doar cum poate El acum să-i binecuvinteze pe ei şi familia lor. Ăsta nu e creştinism.
Isus a venit să ne elibereze de această viaţă egocentrică care e cauza nefericirii noastre. Motivul pentru care majoritatea creştinilor nu se pot bucura totdeauna este fiindcă sunt egocentrici. Când li se întâmplă ceva bun se bucură, iar când ceva nu se întâmplă aşa cum voiau ei... n-ai primit promovarea pe care o aşteptai şi-ţi pierzi bucuria. De ce? Dumnezeu e tot pe tron, păcatele îţi sunt tot iertate, diavolul tot a fost învins. De ce nu te poţi bucura? Fiindcă n-ai primit ceva ce voiai tu.
Isus a venit să ne elibereze de această viaţă egocentrică, care e cauza tuturor problemelor noastre. Şi aici, în rugăciune, ne învaţă să fim eliberaţi de egocentrism. Putem să cerem mâncare? Desigur că putem. El ne-a învăţat să ne rugăm, în v.11: "Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi". Şi pâinea cea de toate zilele include: mâncare, îmbrăcăminte, adăpost, educaţia copiilor, fiindcă ei trebuie să primească educaţie şi să obţină o slujbă, astfel încât şi ei să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Nu-i nimic greşit în a cere aceste lucruri. "Ne iartă nouă greşelile noastre" - şi asta e o rugăminte bună. "Izbăveşte-ne de cel rău" - rugăminte bună. Dar toate aceste 3 cereri, cu privire la noi, vin după ce căutăm Numele lui Dumnezeu, Împărăţia Lui şi slava Lui. Ne schimbăm priorităţile.
Deci felul corect în care trebuie să ne rugăm este având prioritare în gândirea noastră Împărăţia, Numele şi voia lui Dumnezeu. Altfel spus, trebuie să-mi schimb întregul meu mod de a trăi, şi să mă gândesc acum în termeni de Numele, Împărăţia şi slava lui Dumnezeu. Acesta e creştinul cu adevărat spiritual. Deci eu zic... oricine poate repeta această rugăciune, chiar şi un papagal, poţi să o asculţi la un casetofon şi să o repeţi aşa. Dar dacă te rogi asta cu sinceritate... numai un om spiritual poate să se roage această rugăciune. Fiindcă doar un om spiritual poate să spună: "Preocuparea mea principală în viaţă este ca Numele lui Dumnezeu să fie sfinţit în această ţară, în biserică, în mine, în familia mea. Numele lui Dumnezeu trebuie să fie sfinţit. Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să vină curând. Autoritatea lui Dumnezeu trebuie să fie aşezată în biserică. Voia lui Dumnezeu trebuie să se facă în viaţa mea, în familia mea, pretutindeni." Aceasta e caracteristica unui om spiritual.
Şi vreau să vă spun, dragii mei prieteni, nu vă consideraţi spirituali până când aceste 3 nu sunt dorinţele superioare din inima voastră. Toate celelalte sunt lipsite de sens dacă centrul vieţii voastre e tot împrejurul vostru. Mulţi oameni au avut o viaţă egocentrică în trecut, iar apoi pocăindu-se a intrat şi Isus pe orbita lor ca să le slujească, să le ierte păcatele, să le răspundă la rugăciuni, să-i binecuvinteze, să-i facă prosperi, să le vindece bolile. Ăsta nu e creştinism. E o viaţă egocentrică căreia doar i se adaugă religia. Când Hristos vine cu adevărat în interior ne întoarcem, ne pocăim de acea viaţă egocentrică şi Dumnezeu devine centrul.
Iar apoi, în cele 3 cereri care ne privesc pe noi, la sfârşitul acestei rugăciuni, lucrurile materiale sunt amintite: "Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi". Dar legaţi asta cu "Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ". Spun: "Tatăl meu, vreau să fac voia Ta pe pământ în viaţa mea exact cum fac îngerii în cer, adică ascultând de Tine instant, aşteptându-Te pe Tine. Şi, pentru a face voia Ta am nevoie de sănătate, deci, dă-mi pâinea cea de toate zilele". Legaţi aceste două lucruri împreună. De ce te rogi pentru pâinea cea de toate zilele? Ca să faci voia lui Dumnezeu? Sau voia ta? Ca să păcătuieşti? Sau ca să fii pe placul lui Dumnezeu? "Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi"... pentru sănătate şi putere ca să trăim pentru Dumnezeu.
Celălalt lucru pe care vreau să-l observaţi aici este că, în toată rugăciunea aceasta, cuvintele 'eu', 'a mea' lipsesc. Nu e interesant lucrul ăsta? În rugăciunile noastre găsim 'eu', 'a mea' foarte frecvent, dar în această rugăciune ce ne-a învăţat Domnul, cuvintele 'eu', 'a mea' sunt absente complet. El spune "dă-ne nouă", adică "nu numai mie, Doamne, mă gândesc şi la fratele meu, şi el are nevoie de pâinea cea de toate zilele. Iartă-ne. Nu mă ierta doar pe mine, ci şi pe fratele meu."... "Izbăveşte-ne."
Deci, omul cu adevărat spiritual este unul a cărui viaţă e centrată în Dumnezeu, şi când vine vorba de sine, nu se gândeşte doar la el, ci şi la oamenii din jurul lui, la alţii care sunt de asemenea parte din acea familie a lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu e Tatăl unei familii mari. Astfel, mă gândesc de asemenea şi la alţii. Aşadar, Hristos este primul, iar alţii şi cu mine împreună, nu doar eu de unul singur. Aşa se roagă un om spiritual. Nu doar pentru nevoile lui. E preocupat de copiii lui, fireşte, dar e preocupat şi de copiii altcuiva, nu-i priveşte de sus. Nu e omenesc posibil să fim preocupaţi la fel de mult pentru copiii altora ca pentru ai noştri. Trebuie să fim realişti aici, dar trebuie să avem o anumită preocupare pentru ei. "Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi."
"Ne iartă nouă păcatele noastre precum i-am iertat şi noi pe alţii", aceasta e o rugăminte importantă. E singura pe care Isus a ales-o şi a repetat-o la sfârşit. El a zis în versetul 14: "Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre." E foarte important să înţelegem această condiţie pe care Însuşi Isus a aşezat-o. "Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre." E adevărat acest lucru sau nu? Reţine Dumnezeu iertarea atunci când tu nu ierţi pe altcineva pentru ce a făcut împotriva ta? Categoric. Nu te va ierta dacă tu nu-i ierţi pe alţii. Vă rog să ţineţi minte asta.
E un principiu fundamental în relaţiile lui Dumnezeu cu omul, că se poartă cu noi aşa cum ne purtăm noi cu alţi oameni. Dacă eşti milostiv faţă de alţii, şi Dumnezeu e milostiv faţă de tine. Îi ierţi pe alţii, şi Dumnezeu te iartă pe tine. Am văzut asta în Matei 5:7, "Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă". Şi aici putem spune: "Ferice de cei care îi iartă pe alţii, căci ei vor fi iertaţi. Iar cei care nu-i iartă pe alţii, nu vor fi iertaţi."
Isus a spus odată o poveste în această privinţă, pentru a ilustra clar, în Matei 18:21-35. E o pildă foarte importantă pe care trebuie să o înţelegem. Regele avea mulţi robi şi toţi îi datorau mulţi bani. Iar un om îi datora 10 mii de talanţi. Asta e o sumă enormă. Să presupunem că e cam 1 miliard de rupii. E o datorie atât de imensă încât nu poate fi plătită niciodată. Şi regele a fost milostiv şi l-a iertat. "Bine, îmi datorezi 1 miliard de rupii, eşti iertat. Întreaga datorie. Poţi să pleci liber. Nu trebuie să mergi la închisoare." Omul acela a ieşit afară şi l-a întâlnit pe un altul care îi datora 100 de rupii. Cât a fost iertat el? 1 miliard de rupii. Cât îi datora acest rob? 100 de rupii. Şi îl ia de gât şi-i zice: "100 de rupii nu e o sumă mică de bani. Nu e ca 1 rupie. Trebuie să-mi plăteşti. Şi dacă nu-mi plăteşti, te duc la tribunal ca să fii închis." Şi a făcut asta. Iar când ceilalţi robi au văzut asta, s-au dus şi au raportat regelui. Regele l-a chemat pe rob şi i-a zis: "Rob viclean!", Matei 18:32, "M-ai rugat să-ţi iert datoria şi te-am iertat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?" Şi stăpânul s-a mâniat. Şi ce a făcut? "L-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora." Cu alte cuvinte, acea datorie iertată a fost pusă înapoi pe capul lui. Cum explici asta? Dumnezeu care ne iartă, Îşi retrage apoi iertarea? Adică, ne pune înapoi pe cap păcatele de care am fost deja iertaţi? Potrivit cu acest verset, da. Biblia nu spune niciodată că Dumnezeu a uitat de păcatele noastre. El spune că nu-Şi va mai aduce aminte de păcatele noastre, însemnând că nu va ţine păcatele noastre împotriva noastră. Dar nu e niciun verset care spune că Dumnezeu uită complet. Eu însumi nu pot uita păcatele pe care le-am comis. Cum poate Dumnezeu să uite de toate acestea? Nu. El ştie, dar nu le ţine împotriva noastră. Aceasta e o pildă ce ne învaţă că Dumnezeu poate să le pună înapoi asupra noastră dacă nu iertăm pe altcineva. Prin urmare, vedem aici că: dacă ierţi pe alţii, Dumnezeu te iartă pe tine, şi dacă nu ierţi, Dumnezeu nu te va ierta pe tine.
Apoi, ultima rugăminte este: "Nu ne duce pe noi în ispită". Ce înseamnă asta? Dumnezeu nu va îngădui să fim ispitiţi peste puterile noastre. Dar e bine să ne rugăm asta. E bine să recunoaştem că unele ispite sunt mult peste puterile noastre de a le face faţă. Ştim că Dumnezeu nu va îngădui să fim încercaţi peste puterile noastre, dar trebuie să ne rugăm: "Doamne, nu mă duce în ispită care e prea puternică pentru mine, ci izbăveşte-mă de cel rău." Şi aici exprim o poziţie smerită, spunând: "Nu ştiu cum să biruiesc această ispită. N-am abilitatea să biruiesc ispita asta. Aşadar, Doamne, Tatăl meu, Te rog nu mă duce într-o ispită prea puternică pentru mine." Îmi exprim incapacitatea aici. Îmi exprim neputinţa. E o atitudine bună pe care s-o am faţă de ispită. Nu trebuie să ne gândim că suntem suficient de puternici ca să biruim ispita. Din acest motiv mulţi oameni n-au biruinţă asupra păcatului.
Motivul pentru care majoritatea creştinilor sunt biruiţi de păcat este fiindcă au prea multă încredere în sine. Ei cred că au abilitatea. Cred că cu încă puţină determinare şi efort vor birui. Ba nu-i aşa! Trebuie să recunoaştem: "Doamne, nu mă duce într-o ispită prea puternică pentru mine. Şi, când mă confrunt cu oricare ispită, izbăveşte-mă Tu de ceea ce e rău, fiindcă nu pot birui răul de unul singur." De am recunoaşte că răul este mult prea puternic pentru noi, chiar şi în această chestiune de a-i ierta pe alţii.
Dacă ţi se pare greu să ierţi pe cineva, şi asta se poate întâmpla uneori... Cineva ţi-a făcut un rău atât de mare ţie sau familiei tale, şi ţi se pare foarte, foarte greu să ierţi acea persoană pentru ce rău a făcut. Poate ţi s-a făcut o vătămare permanentă ţie sau membrilor familiei tale prin ceva ce a făcut o anumită persoană. Cum o vei ierta? Îi poţi cere lui Dumnezeu har. "Doamne, te rog ajută-mă, izbăveşte-mă de acest rău al unui duh neiertător. N-am abilitatea să iert această persoană, dar Te rog să mă ajuţi s-o iert." Rugăciunea e o expresie a slăbiciunii noastre şi a dependenţei noastre totale de Dumnezeu. Iar credinţa este încrederea că Dumnezeu mă va ajuta, fiindcă e Tatăl meu care e în ceruri. El L-a trimis pe Fiul Său să moară ca să mă elibereze de toate păcatele mele. Cu cât mai mult... Romani 8:32 spune: "Dacă El L-a dat pe Fiul Său" "ca să vă elibereze de toate păcatele voastre, cu cât mai mult vă va da, împreună cu El, tot ce vă trebuie."
Apoi rugăciunea concluzionează în Matei 6:13, "Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!" Deci, e foarte important să ne sfârşim rugăciunea aşa, şi să zicem: "Doamne, la sfârşitul tuturor, când mi-ai răspuns la rugăciune, când ai făcut tot ce Te-am rugat, vreau să recunosc, în primul rând, că a Ta e împărăţia. Împărăţia Ta o caut. Şi a Ta este puterea. N-am putere să pot trăi această viaţă, n-am putere să biruiesc păcatul. A Ta este puterea. Şi când biruiesc păcatul, slava va fi de asemenea a Ta." Iar apoi rugăciunea se termină cu "Amin". "Amin" înseamnă "Aşa va fi".
Isus a pus mare importanţă pe rugăciune. Unul din lucrurile pe care le-a spus, în Luca 18:1, este: "Oamenii trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase." În Luca 18:1 a spus: "Oamenii trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase (să nu se descurajeze)." Singurele două pilde pe care le-a dat cu privire la rugăciune, au vorbit despre persistenţă. Una a fost despre văduva care s-a dus la un judecător, Luca 18:1-8, şi a continuat să ceară până i s-a făcut dreptate împotriva vrăjmaşului ei. Şi aceasta este o rugăciune pentru a-l birui pe Satan şi poftele din trupul nostru. Iar cealaltă pildă este în Luca 11:5-13, unde Isus vorbea despre a-I cere lui Dumnezeu pâine, putere şi daruri ca să ajutăm pe altcineva care se află în nevoie şi vine la noi. Şi aici, din nou, accentul este asupra persistenţei, persoana continuă să bată la uşă până primeşte acea pâine.
Aşadar, în rugăciune, vedem că întreaga învăţătură a lui Isus este să nu te dai niciodată bătut, Dumnezeu e Tatăl tău. El se va îngriji de nevoia ta, îl va birui pe vrăjmaş pentru tine, şi-ţi va da tot ce ai nevoie pentru a-i binecuvânta pe alţii. Deci, trebuie să mergem la Dumnezeu în rugăciune, cu credinţă, crezând că El ne va da ce cerem, pentru slava Lui, Amin.
Tată ceresc, reflectând la acest pasaj foarte important, privitor la felul în care ne-ai învăţat să ne rugăm, fă-l să devină o realitate în viaţa noastră. În smerenie Îţi cerem, în Numele Domnului Isus, Amin!
