Rugaciunea - un privilegiu nepretuit
Sursa: www.loribalogh.ro
www.resursebiblice.ro
Care este criteriul dupa care se masoara viata de credinta a unui om ? Faptele pe care le face in cursul vietii ? Timpul acordat studiului Cuvantului lui Dumnezeu? Atitudinea pe care a are fata de semenii sai? Felul in care reactioneaza in suferinta si incercari ? Numarul de responsabilitati pe care le ia asupra sa in biserica si societate? Daca am fi in locul lui Dumnezeu, carui criteriu din cele enuntate i-am acorda intaietate?
Desigur, toate cele enumerate isi au valoarea lor incontestabila. Nu ne putem imagina un om spiritual care sa nu faca bine semenilor sai, care sa nu studieze Cuvantul Scripturii, care sa nu fie rabdator in mijlocul incercarilor si care sa nu-si asume anumite responsabilitati. Exista insa un criteriu esential dupa care se poate masura spiritualitatea unui om- timpul acordat rugaciunii si calitatea ei. Daca acest prim criteriu se regaseste in viata unui om, in mod natural si fara sfortari deosebite, toate celelalte criterii enumerate vor fi prezente, imbogatind viata celui in cauza, dar si viata celor din preajma sa.
M-am simtit rusinat atunci cand o femeie simpla - o anonima in ochii lumii- mi-a povestit despre bucuria ei de a sta de vorba cu Mantuitorul ei, nu doar in momentele speciale dedicate rugaciunii, ci pe tot parcursul zilei, in cele mai diferite activitati. M-am gandit atunci cat de bucuros trebuie sa fie Tatal ceresc atunci cand isi vede copii de pe pamant cautandu-L si spunandu-I Lui toate bucuriile si necazurile vietii, oricat ar fi ele de marunte si neinsemnate.
Care parinte nu se bucura atunci cand copilul sau vine la el cu inima deschisa, spunandu-i bucuriile lui marunte, necazurile , visele, infrangerile sau dorintele inimii sale ? Daca Biblia ni-L descopera pe Dumnezeu ca un Tata, aceasta se intampla si pentru ca noi sa scapam de inhibitiile, de temerile si prejudecatile noastre cu privire la El si sa “ne apropiem cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har , pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie.” ( Evrei 4, 16 )
Viata unui crestin poate fi bogata in multe aspecte: pot fi facute multe si variate fapte nobile, Biblia poate fi studiata cu mult interes, Evanghelia poate fi predicata cu zel si chiar cu eficienta, slujirea in biserica pote fi consistenta, insa daca viata de rugaciune este saraca, toate nu reprezinta decat niste zerouri fara valoare. Ceea ce confera valoare vietii unui crestin este timpul si calitatea legaturii sale cu cerul.
Cu multi ani in urma, intr-una din bisericile protestante din SUA, au avut loc alegeri pentru desemnarea conducatorului bisericii. S-a format o comisie care a adus in discutie mai multe nume. Apoi au urmat discutii prelungite pe tema alegerii celui mai capabil, mai inzestrat si mai erudit dintre candidati. In cele din urma, comisia s-a oprit asupra unei personalitati din biserica respectiva- un doctor in teologie- recunoscut si peste granitele tarii pentru lucrarile sale publicate in Enciclopedia Britanica.
Au urmat apoi discutii in plenul bisericii, inainte de luarea votului. In cadrul acestora, o membra in varsta a bisericii a cerut cuvantul, punand o intrebare doctorului in teologie:
“D-voastra, cat timp acordati rugaciunii intr-o zi ?”
Doctorul a lasat capul in jos, recunoscand:
“La capitolul rugaciune sunt un nenorocit. Ma rog atat de putin si atat de grabit…”
Apoi rusinat, a coborat de la amvon pentru a lua loc in sala. Comitetul a trebuit sa ia in discutie un alt nume…
De ce oare ne rugam atat de saracacios, atat de grabit si atat de subtire? Iata cateva cauze:
1. Spiritul de razvratire pe care-l purtam in firea noastra pamanteasca, chiar daca ne numim copii ai lui Dumnezeu.
Rugaciunea presupune umilinta, supunere si dependenta fata de Creatorul nostru. Ea presupune recunoasterea faptului ca fara El noi nu suntem nimic, iar El este totul. Or, lucrul acesta nu e pe placul firii noastre pamantesti. Samanta luciferica a razvratirii si a spiritului de independenta se gaseste in fiecare dintre noi, impiedicandu-ne sa avem o legatura mai stransa si continua cu Dumnezeu.
2. Necunoasterea lui Dumnezeu.
Oamenii care si-L imagineaza pe Dumnezeu ca fiind un Dumnezeu ursuz, singuratic, retras si gata sa ne vaneze greselile, nu vor avea nicio placere sa vina in rugaciune inaintea Sa. Daca totusi o vor face , aceasta se va intampla fie din teama de a nu fi pedepsiti, fie din interesul de a obtine ceva de la El, fie dintr-o traditie oarecare care ne obliga sa implinim un anumit ritual. Modul in cale-L percepem pe Dumnezeu determina timpul si calitatea rugaciunii noastre.
Poetul Lucian Blaga avea o conceptie cu totul straina de revelatia biblica cu privire la Dumnezeu. Pentru el, Dumnezeu era Marele Anonim, care, dupa ce a creat lumea, S-a retras in spatele unei perdele transcendentale, lasad lumea sa se descurce singura. Avand o astfel de conceptie despre Dumnezeu, mai poate omul sa se apropie cu placere de El ? Mai poate fi rugaciunea intensa, bogata si spontana? Categoric, nu !
Din fericire, Biblia nu Il descopera pe Dumnezeu in felul acesta. Dumnezeul revelat in Scripturi este un Dumnezeu al comunicarii, un Tata iubitor si sociabil, care tanjeste dupa prezenta creaturilor Sale si dupa o comuniune intensa si profunda cu ele.
3. Multimea ingrijorarilor vietii
In Pilda semanatorului, Mantuitorul trage un semnal de alarma fata de pericolul pe care il prezinta “ingrijorarile veacului acestuia si inselaciunea bogatiilor” ( Matei 13, 7.22 ). Pericolul consta in faptul ca acestea pot inneca Cuvantul lui Dumnezeu, facandu-l neroditor, pot inneca spiritul de slujire de care biserica si societatea au atata nevoie, dar ele pot inneca ceva si mai important: relatia noastra cu cerul. Cand te scoli dimineata si ai o mie de probleme de rezolvat, cand locul de munca nu e sigur si depinzi de bunavointa unui patron cu capricii, sau cand tu insuti esti patron si nu mai faci fata la toata legislatia mereu in schimbare si la cerintele mereu crescande ale pietei si concurentei, mai poti sa acorzi timp suficient de mult si de calitate rugaciunii ?
Biografii lui Luther spun ca atunci cand acesta avea o zi incarcata cu probleme de rezolvat, tocmai atunci isi rezerva timp mai indelungat pentru rugaciune. Luther stia ca in acea zi, pentru a face fata multimii problemelor, avea nevoie mai mult decat oricand de ajutorul cerului.
“Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” ( Matei 6, 33 )
Acest indemn al Mantuitorului a fost valabil in toate timpurile si este valabil si in zbuciumatul inceput de secol al 21-lea. Fara sa predam multimea tot mereu crescanda a problemelor zilnice in mainile Tatalui ceresc, ele ne vor coplesi. Daca a fost vreodata un timp in care sa fie valabila afirmatia biblica ca ”cel neprihanit va trai ( va supravietui nn.) prin credinta”, atunci acel timp este cel de astazi.( Habacuc 2,4; Romani 1,17 )
De fapt, ce este rugaciunea ?
O putem asemana cu “respiratia sufletului”; o putem numi o descarcare a sufletului ca in prezenta unui prieten; o mai putem numi o audienta in fata Creatorului nostru. Insa nu o audienta oarecare!
Daca ar fi sa facem o paralela intre o audienta obisnuita si cea pe care o reprezinta rugaciunea, am observa multe diferente notabile:
1. Intr-o audienta oarecare, ziua si ora audientei sunt fixate de functionarii publici, nu de cel care solicita audienta respectiva. In cazul rugaciunii, timpul il fixam noi, dupa buna noastra placere.
2, Intr-o audienta oarecare, durata este este limitata, uneori la cateva minute.
Cand Alfred Nobel, marele chimist suedez si inventator al dinamitei, a cerut o audienta in fata imparatului Napoleon al 3-lea , i s-a fixat ziua, ora si durata audientei: exact 5 minute. Nici mai mult , nici mai putin ! Au urmat emotiile asteptarii si pregatirile. Ce putea spune marele savant doar in cinci minute pentru a-l convinge pe imparat ?
In ziua si la ora fixata pentru audienta, Alfred Nobel a intrat in prezenta lui Napoleon al 3-lea si, in momentul in care a dorit sa-si expuna argumentele alese cu grija, imparatul a luat el cuvantul, vorbind si iarasi vorbind, pana ce timpul alocat audientei s-a terminat, iar Nobel a trebuit sa se retraga. O audienta de doar cinci minute, in care savantul nu a putut scoate nici macar un singur cuvant !
Cat de diferita este “audienta “ pe care a avem in fata “Imparatului imparatilor” ! Putem veni oricand si la orice ora din zi sau noapte si putem sta de vorba cu Tatal ceresc oricat de mult dorim. Iata un privilegiu de nepretuit !
3. Intr-o audienta oarecare numarul ocaziilor este limitat, dupa care esti invitat sa renunti. In cazul rugaciunii, comuniunea noastra cu cerul este nelimitata. Daca totusi exista o limitare, ea nu se datoreaza lui Dumnezeu, ci noua.
4. Intr-o audienta oarecare, cel care ne primeste poate fi plictisit, nervos, grabit sau ocupat. In cazul audientei ceresti, niciodata nu-L vom gasi pe Tatal ceresc nici obosit, nici plictisit, nici grabit sau prea ocupat pentru a ne asculta cererile.
5. Intr-o audienta oarecare, raspunsul la cererile pe care le formulam poate veni candva in viitor, sau niciodata. In cazul rugaciunii, raspunsul este deja pregatit, chiar daca il vom primi mai tarziu decat ne asteptam. Profetul Daniel nu a apucat sa-si termine rugaciunea pe care o gasim in capitolul 9 al cartii sale, ca ingerul Gabriel ii si aduce raspunsul cerului:“Cand ai inceput tu sa te rogi, a si iesit Cuvantul si eu vin sa ti-l vestesc.” ( Daniel 9, 23 )
Ma intreb cum ar arata viata noastra daca ne-ar fi permis sa venim inaintea lui Dumnezeu doar cinci minute pe zi, la o ora fixata de cer ? Cum ar fi sa ni se spuna ca , in intrega viata pe care o avem de trait avem voie sa stam de vorba cu Tatal ceresc doar de cateva ori, iar in acele putine ocazii sa-L gasim plictisit si dezinteresat de fericirea noastra ?
Din fericire, Dumnezeul revelat in Scripturi este cu totul altfel decat noi. Noi nu vom putea niciodata sa-L plictisim pe Dumnezeu cu problemele noastre, oricat ar fi acestea de marunte si pamantesti; noi nu vom putea niciodata sa-L gasim pe Tatal ceresc grabit sau obosit; niciodata nu se va simti deranjat de cererile noastre. Niciodata ne nu vom putea ruga prea mult, incat sa fie deranjat de rugaciunile noastre. Daca este ceva care-L supara pe Tatal ceresc in rugaciunile noastre, atunci acel lucru este formalismul, nesinceritatea, lipsa dorintei de a asculta de vointa Sa, fariseismul si meritele pe care ni le afisam. Atunci insa cand venim in fata Sa cu o inima deschisa, golita de eul nostru si de prejudecatile lumii, Dumnezeu este nu doar dispus sa ne asculte ori de cate ori venim la El, dar El chiar tanjeste dupa comuniunea cu noi. La fel cum un parinte tanjeste dupa legatura cu copiii sai !
Am fost mereu urmarit de un adevar exprimat intr-un articol al unei reviste de limba engleza, care relata un vis al pastorului Roland. Nu stiu daca acest vis a fost in realitate sau daca este vorba doar de o parabola, insa morala este dureros de realista. Este vorba de o scena a judecatii in care este judecat un caz mai deosebit: cel al pastorului Roland. Articolul reda un dialog imaginar ( dar care va fi, din nefericire, real in ziua judecatii pentru multi oameni ) dintre Mantuitorul si pastorul Roland:
-“Doamne, de ce mi-ai facut parte de cea de-a doua inviere? De ce m-ai inviat de abia acum ?”
-“Roland, stiu ca esti surprins de lucrul acesta, insa viata ta Imi spune ca ai fost pregatit doar pentru a doua inviere.”
-“ Cum, Doamne, cand eu ti-am slujit toata viata cu cel mai mare devotement ?”
-“Roland, vad ca esti deznadajduit, insa doresc sa depanam impreuna firul vietii tale si iti vei da singur seama ca am judecat drept. Alege o zi din viata ta si sa o analizam impreuna.”
-“Oricare, Doamne, caci Te-am slujit toata viata.”
-“Sa luam, totusi, o zi oarecare- spuse Domnul”
-“ Bine, sa luam ziua de 18 septembrie 1974…”
-“Te-ai sculat la ora sase, te-ai spalat, te-ai imbracat, apoi ai petrecut in rugaciune 2 minute. Ai servit masa timp de 45 de minute, apoi ti-ai ajutat tatal sa lipeasca niste articole intr-un dosar. Ai facut apoi o vizita la spital, te-ai reintors si ai servit masa. Dupa masa, ai vizitat niste frati care erau slabi in credinta, i-ai incurajat, apoi te-ai intors acasa si ti-ai ajutat sotia la cateva treburi gospodaresti. Apoi s-a facut seara. Dupa ce ai servit cina si te-ai jucat cu copiii, ai urmarit piesa de teatru la TV, ai facut o baie, te-ai rugat 2 minute si la ora 22 si 30 minute te-ai culcat.
In ziua urmatoare, te-ai sculat la 6 si jumatate, te-ai imbracat si ai petrecut 3 minute in rugaciune. Apoi ai luat micul dejun si ai plecat in oras dupa cumparaturi. Pentru ca era ziua pregatirii, nu ai uitat sa-ti cumperi ziarul. Ai venit acasa si l-ai citit trei sferturi de ora. Apoi ai pregatit in graba programul pentru sabat. Ai servit dejunul, apoi ai studiat cateva versete biblice. Dupa amiaza ai vizitat o sora bolnava, dandu-i speranta in revenirea Domnului. Te-ai intors acasa, te-ai pregatit pentru sabat, ti-ai adunat familia, ai citit doua texte din Psalmi si ai facut o rugaciune de 3 minute. Dupa aceea, ai plecat cu intreaga familie la biserica unde ai prezentat frumos subiectul ales. Te-ai reintors acasa, ai luat cina, ai facut o scurta rugaciune si te-ai culcat.
Roland, nu cred ca mai e nevoie sa derulam firul vietii tale mai departe. Toata viata ai fost asa. “
-“Doamne, dar am facut doar voia Ta, am lucrat doar pentru cauza Evangheliei Tale. Mi-am ajuat familia, am vizitat pe bolnavi, i-am intarit pe cei slabi in credinta… De ce sunt aici, doar la a doua inviere ?”
-“Roland, nici acum nu intelegi ? Tot ce faceai era doar din obisnuinta, nu dintr-o inima sincer predata Mie. Ti-ai ajutat sotia, tatal, i-ai ajuat pe fratii slabi in credinta, pentru ca era datoria ta, pentru ca asa trebuia sa faci, nu pentru ca Ma iubeai pe Mine. Nu trebuia sa le faci pe toate acestea ?
Roland, tie iti lipsea comuniunea cu Mine prin rugaciune si veghere. Inima ta era mai mult legata de lucrurile vremelnice, erai intr-o stare de amorteala, te rugai doar 5-6 minute pe zi, in timp ce ziarul il citeai 30 de minute pe zi. Convorbirea ta cu Mine era formala si acum te intreb:
Daca intr- singura zi ai avut placere sa fii cu Mine in rugaciune doar cinci sau sase minute, poti avea pretentia sa stai cu Mine o vesnicie ?”
Repet: nu stiu daca acest dialog a fost un dialog dintr-un vis real sau este vorba doar de o parabola ilustrativa. Un lucru este cert: daca nu ne obisnuim sa dialogam cu cerul mai mult si mai intens inca din aceasta viata, in cer ne vom simti straini. Vom constata cu durere ca nu-L cunoastem suficient de bine pe Dumnezeul nostru, iar El va trebui sa rosteasca cele mai teribile cuvinte care vor fi date spre auz urechilor omenesti: “Adevarat va spun ca nu va cunosc!” ( Matei 25, 12 )
Rugaciune este cel mai inalt privilegiu care ne este oferit in aceasta viata. Dumnezeu Insusi tanjeste dupa comuniunea cu fiintele create de El. Noi insine avem nevoie de sfatul ceresc in fiecare clipa si avem nevoie de putere in lupta impotriva pacatului zi de zi. Noi insine avem nevoie de timpul de liniste si siguranta pe care il putem gasi doar la picioarele Mantuitorului.
De ce sa nu profitam de acest privilegiu nepretuit ? De ce sa nu urcam zilnic si tot mai des cararile rugaciunii ?
Lori Balogh
