Dumnezeu este Dumnezeul începuturilor noi și celei de-a doua șanse. Dumnezeu este Dumnezeul zilelor glorioase și dacă v-ar prinde bine, bine ați venit la studiul pe viața și cartea lui Iosua. Dumnezeu i-a dat lui Iosua și evreilor o a doua șansă la țara promisă, și ei au profitat de ea. Dacă și tu ești gata să intri în țara ta promisă atunci această poveste și acest studiu este pentru tine. Vom spune declarația zilelor glorioase. Cuvintele vor apărea pe ecran. Vă invit să vă umpleți plămânii de aer și... mai ce? ...inimile cu speranță. Spuneți din toată inima. Să începem. Aceste zile sunt zilele gloriei. Trecutul e trecut, viitorul meu e strălucit. Promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate și Cuvântul Lui e sigur. Cu Dumnezeu în ajutor, voi fi tot ceea ce vrea El să fiu, voi face tot ce dorește El să fac, și voi primi tot ceea ce vrea El să primesc. Aceste zile sunt zilele gloriei.
Ai milă acum de vorbitor, Doamne. Știi că păcatele lui sunt multe. Fă-ne onoarea să-L vedem pe Hristos, și doar pe Hristos. Prin Hristos ne rugăm. Amin.
Joy Verone se afla singură în camera ei de hotel. Nu își simțea picioarele, și nu își putea mișca partea de jos a corpului. Se accidentase la coloană atunci când a salvat viețile celor trei copii ai ei. Mașina familiei a ieșit din viteză și a luat-o înspre marginea unei prăpăstii adânci din munții din Colorado. A fugit și s-a pus în fața mașinii încetinind-o îndeajuns încât tatăl ei să poată deschide ușa și să apese frâna. Aceasta s-a întâmplat în octombrie 1999, și copiii își mai amintesc încă expresia de pe fața mamei lor, în timp ce mașina a trecut peste ea. Copiii ei au fost salvați, dar spatele lui Joy a fost accidentat și urmările interne au fost grave. Echipele de salvare au transportat-o pe Joy cu elicopterul la un spital din Farmington, New Mexico. Starea ei a fost atât de delicată încât medicii au lucrat timp de 12 zile doar pentru a o stabiliza înainte de operație. A ieșit din operație cu febră foarte mare. Echipa ei medicală s-a luptat să reducă febra timp de șapte zile. Și în timp ce febra ei nu voia să cedeze, la fel se întampla și cu fricile ei. Medicii încercau s-o liniștească dar nu reușeau. Îi era frică să trăiască și îi era frică să moară. Joy i-a cerut mamei ei ajutorul. Mama ei a vegheat la patul ei, și la un moment dat a spus, „Merg să chem niște prieteni să ne rugăm. Revin.” Așa că a ieșit din cameră și Joy a rămas singură, dar nu pentru mult timp. A venit un bărbat la ea. A deschis ușa și a intrat. Joy nu l-a recunoscut. Toate asistentele ei erau femei, după cum solicitase. Dacă acest bărbat era medic, nu era unul din medicii ei. Avea o înfățișare impunătoare. Era înalt și avea pomeții proeminenți. Era îmbrăcat în alb și avea părul argintiu cu cărare pe mijloc și prins într-o coadă care ajungea până la mijlocul spatelui. Și ochii lui... acei ochi... erau atât de izbitori încât paisprezece ani mai târziu când Joy mi i-a descris, fața ei s-a luminat. Erau albaștri ca de cristal și strălucitori. „Nu am văzut în viața mea ochi atât de frumoși.” Musafirul s-a apropiat de patul ei, i-a luat dosarul și s-a uitat superficial pe foi, dându-i impresia lui Joy că nu citea nimic. După câteva momente i-a vorbit cu o voce liniștitoare și i-a spus, „Joy, te vei face bine. Vei trece de asta.” S-a uitat la ea și apoi, la fel de repede pe cum a intrat, a plecat. Joy l-a crezut imediat. A mărturisit, „Dacă medicul, asistenta sau un membru al familiei mi-ar fi spus acele cuvinte, m-aș fi îndoit. Dar atunci când a vorbit acest străin, am știut în adâncul meu. Mă cunoștea și eu l-am crezut și am știut că voi fi bine.” Când mama ei a reintrat în cameră, Joy i-a spus imediat despre bărbat. „Mami, bărbatul acela mi-a spus că totul va fi bine.” Mama lui Joy a ieșit pe hol să-l găsească pe vizitator, dar nu era nicăieri. L-a descris personalului spitalului, dar aceștia nu văzuseră niciodată pe cineva după această descriere. Au căutat prin spital dar nimeni nu l-a putut găsi. Și Joy crede că știe de ce. Ea crede că vizitatorul nu a fost de pe pământ ci a fost un musafir din cer.
Acea vizită a fost un punct de cotitură pentru Joy. Anii care au urmat au adus durere, perioade dificile și o viață în scaun cu rotile. Dar adesea își aduce aminte de vizita musafirului cu ochii albaștri și este întărită. El i-a spus, „Te vei face bine. Vei trece de asta,” și așa a fost. Cine a fost acest vizitator? De unde a venit? Și putem îndrăzni să credem ceea ce crede Joy, și anume că un emisar al cerului a fost trimis la ea? Iosua ar vrea să participe și el la această discuție. El are o mărturie proprie. El a trecut printr-o experiență la fel de grea.
Dacă doriți să completați spațiile libere iată primul indiciu. Haideți să vorbim despre provocare. Provocarea. Povestea din Iosua capitolul 5, versetul 13 începe cu această propoziție. „Pe când Iosua era lângă Ierihon.” Ierihon. Vechiul oraș al Ierihonului era așezat la 8 km de Marea Moartă și la 9 km jumătate la vest de râul Iordan. Ruinele acestui oraș se întind pe 13 acri. Casele de piatră erau împrejmuite de ziduri, iar cel exterior avea 2 metri lățime și 5 metri înălțime. Deasupra acestui zid, era construit un al doilea. Acesta avea 2,4 m înălțime. În partea de nord era poziționată o cetate de apărare. Imediat la est se afla o pădure deasă de palmieri, lungă de 13 km și lată de 5 km. În partea de vest, orașul era apărat de dealuri abrupte. Orașul se afla pe înălțime, avea ziduri înalte, avea protecție de o parte și de alta. Trebuie să fi fost o imagine impunătoare pentru Iosua. Nu e greu să ne imaginăm preocupările comandantului în timp ce se uita la fortăreață. Din câte ne putem da seama, nimeni nu îl ajuta, cel puțin nu se face referire la altcineva. De ce se afla aici? Iosua se afla lângă Ierihon. Părăsise tabăra de la Gilgal și a călătorit singur până la Iosua. De ce? Pentru a strânge informații? Nu pot să nu mă gândesc că a fost pentru a strânge altceva. Pentru a-și strânge curajul. Nu se mai confruntase niciodată cu așa ceva. El și oamenii lui duseseră bătălii dar întotdeauna după regulile lor și pe teritoriul propriu. Niciodată nu asaltaseră un oraș fortificat. Niciodată nu trecuseră pe aici. Și nici tu. Te confrunți cu un Ierihon cum nu te-ai confruntat cu altul. Te confrunți cu o încercare care se ivește de la orizont și îți blochează priveliștea viitorului tău. E mare, e impunătoare, e o fortăreață, e o întăritură și stă între tine și zilele tale glorioase. Stă între tine și țara promisă. Nu poți înainta fără a o confrunta și la fel ca Iosua, cu siguranță nu o poți vedea. Și la fel ca Iosua, trebuie să o confunți. Dar la fel ca Iosua, nu trebuie să confrunți propriul Ierihon singur. Uitați-vă la înfățișare, la înfățișare. Ce poveste!
„Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?” El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit.” Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?” Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.” (Iosua 5:13-15)
Biblia este cunoscută pentru întâlniri neașteptate, nu-i așa? Avram și musafirii îngerești care l-au vizitat. Moise și tufișul care ardea. Maria și îngerii. Ucenicii în drum spre Emaus și străinul care a apărut alături de ei. Biblia pare plină de aceste evenimente ale unor experiențe neobișnuite și întâlniri ieșite din comun. Dar nici o vizită nu e mai misterioasă decât aceasta. Bărbatul cu sabia ridicată cu încredere. Cine era acest om? Și de ce a apărut în fața lui Iosua lângă Ierihon? Ce ar fi să eliminăm niște opțiuni? Nu era o apariție, nu era o viziune, nu era un spirit, o fantomă sau un vis. Nimic din descriere nu ne sugerează că ar fi fost altceva decât o persoană în carne și oase. Putea ține o sabie sus deci avea mușchi. Putea articula cuvinte, deci avea corzi vocale. Nu era o născocire din imaginația lui Iosua. Nici nu era un înger. Suntem foarte tentați să credem că a fost un înger, nu-i așa? Îngerii țin săbii în mână. Îngerii pot lua forme trupești. Dar iată diferența. Îngerii nu acceptă închinare. Știm asta din pasaje precum cel din Apocalipsa când Ioan apostolul voia să se închine unui înger. Și îngerul i-a spus,„Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” (Apocalipsa 19:10) Îngerii nu acceptă închinare dar această persoană a acceptat închinarea. Nu doar că a acceptat-o, dar a și încurajat-o. I-a spus lui Iosua să-și scoată încălțămintea pentru că stătea pe un pământ sfânt. Poate era doar o ființă umană, un tip mare și puternic. Dacă ar fi fost așa, Iosua avea cu siguranță nevoie de ochelari noi. Pentru că totul la el ne conduce să credem că Iosua a crezut că era vorba de cineva special. A căzut la picioarele acelui om, și-a scos încălțămintea din respect. Nu era vorba de un simplu muritor, nu era vorba de o apariție, nu era vorba de un înger. Și ne mai rămâne o singură opțiune. Era Dumnezeu întrupat. Era Isus Hristos. Ceea ce a făcut Isus în Betleem pentru noi, a făcut lângă Ierihon pentru Iosua. S-a făcut trup și pentru un moment, pentru o perioadă de timp a stat în prezența lui Iosua. Comandantul a vorbit Căpeteniei oștirii. Vi se pare ceva ciudat? Vă gândiți poate: „Lucado, ce ai fumat în timp ce ai studiat în această săptămână?” Isus înaintea erei noastre? Se poate așa ceva?
Vreau să vă provoc să vă lărgiți imaginația și să vă amintiți că „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13:8) „El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii.” (1 Petru 1:20) Așa că restricțiile obișnuite de timp, spațiu și fizică, nu se aplică Regelui nostru. Cred că ar fi greșit din partea noastră să limităm lucrarea Lui în corp, lucrarea Lui ca persoană întrupată la cei 33 de ani în Palestina. Cu mult timp înainte ca Isus să mănânce cu Zacheu în Ierihon, Isus s-a arătat lui Iosua lângă Ierihon, și ce moment extraordinar a fost. El a spus, „Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului.” Vedeți, ochiul uman a văzut două armate: canaaniți și israeliții. Dar în realitate a existat o a treia armată: armata Domnului, îngerii. Acestea sunt oștirile cerești la care se face referire în Psalmul 103:19-21. „Binecuvântaţi pe Domnul, îngerii Lui, care sunteţi tari în putere, care împliniţi poruncile Lui şi care ascultaţi de glasul cuvântului Lui. Binecuvântaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, care faceţi voia Lui!” Îngeri. Vă place să vă gândiți la îngeri, nu-i așa? Două cuvinte descriu îngerii în Biblie. Mulți și puternici. Mulți și puternici. Ei sunt puternici. Nu vă gândiți la acei îngeri de jucărie pe care îi vedeți în magazinele de cadouri. Acei mici heruvimi care stau pe un birou, sau atârnă de o oglindă, cu aripi de pânză și obraji rumeni. Îngerii lui Dumnezeu sunt puternici. Sunt destul de puternici pentru a închide gurile leilor. Potrivit cărții Apocalipsa va fi nevoie de un singur înger pentru a-l lega pe diavol, îngerul căzut, și să-l arunce în groapa fără fund. Un singur înger îl poate distruge pe diavol. Imaginați-vă ce pot face mii. Și nici măcar nu sunt așa de mulți. Evrei 22 vorbește de „zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor.” (Evrei 12:22) Atunci când Ioan a avut ocazia să vadă cerul, presupun că a încercat să numere îngerii. Iată ce a scris el: „Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.” (Apocalipsa 5:11) E ca și cum ai spune: „Nu știu câți sunt, dar sunt mulți, îndeajuns încât să umpli stadioane de îngeri de câteva ori.” Când Dumnezeu a deschis ochii slujitorului lui Elisei, tânărul „a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.” (2 Împărați 6:17) Puternici și mulți. Tari în putere, mulți la număr și Isus e Comandantul tuturor.
Mesajul către Iosua e pur și simplu acesta: „Iosua, poate Ierihonul are zidurile lui, dar tu ai mai mult. Tu ai armatele lui Dumnezeu care au venit să lupte pentru tine.” Nu credeți că asta avea nevoie Iosua? Avea nevoie să i se amintească că nu era singur și că Dumnezeu era cu el și că Dumnezeu avea să rămână cu el. Și toți avem nevoie să ni se amintească asta atunci când ne este frică. Și anume că Dumnezeu este cu noi.
Când fiicele mele erau mici, se întâmpla să se trezească în mijloul nopții pentru că au auzit un zgomot. Poate era vorba de o creangă pe care vântul o lovea de geam. Sau o mașină pe stradă. Se trezeau și strigau așa de tare încât le puteam auzi: „Tati! Tati!” Și când mă trezeam făceam ce face orice tătic: o trezeam pe mama lor. Nu, mergeam pe hol, intram în camera lor, și vedeam că prin simplul fapt că intram în cameră, atmosfera se schimba. Deja se simțeau mai bine. Înainte de a spune vreun cuvânt. Ceva din prezența tatălui le calma. Iosua avea nevoie de prezența tatălui său. Nu se dă o soluție problemei. La sfârșitul poveștii, Ierihonul era încă în picioare. Iosua are încă provocările în față. Dar ceva din prezența lui Dumnezeu i-a amintit lui Iosua că nu trebuia să înfrunte acest Ierihon singur. Mesajul pe care l-a dat Dumnezeu lui Joy în New Mexico, mesajul pe care Dumnezeu i l-a dat lui Iosua lângă Ierihon, e mesajul pe care ți-l dă ție astăzi. Aceasta este promisiunea: El este cu tine. El încă este Căpetenia oștirii. El încă este în conducerea tuturor lucrurilor și are ultimul cuvânt în toate. (Efeseni 1:22 MSG) El încă „ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui.” (Evrei 1:3) Și toată autoritatea în cer și pe pământ i-a fost dată Lui. El trebuie doar să ridice un deget, și mii peste mii de îngeri vor răspunde chemării Lui. El va veni la tine sub forma unei infirmiere de la spital. Sub forma unui prieten, sub forma unui telefon. Sub forma unui vis. Nu pot să știu cum. S-ar putea să vină chiar sub forma unei predici ca aceasta. Dar cu siguranță va veni la tine, pentru că îi pasă de tine și El este pentru tine.
Acesta este mesajul din dialog, acest dialog interesant dintre Iosua și Căpetenie. Iosua l-a întrebat: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?” Ce întrebare bună! Dar apoi avem un răspuns interesant: „Niciuna.” Vedeți, Dumnezeu nu ia partea unuia sau altuia. El nu e de partea cuiva anume. El nu este niciodată împotriva poporului Lui. El nu este niciodată împotriva nimănui. Nici chiar împotriva acestor canaaniți cu inima împietrită care s-au dedat de mult la închinarea la idoli, și la sacrificarea bebelușilor în închinare. Dumnezeu nu era împotriva lor. Ei se întorseseră împotriva Lui, dar dacă ar fi ales în acea zi să se întoarcă la fel ca și Rahav, și să se reîntoarcă la Dumnezeu, El i-ar fi primit la fel cum a primit-o pe Rahav. El nu era împotriva lor și nu este împotriva ta. El este pentru tine. Și, „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31) Așa că iată-te înfruntând o provocare ca cea a Ierihonului. Ai în față ziduri care sunt prea înalte ca să le poți sări. Ai în față ziduri care sunt prea groase să le dărâmi. Și în timp ce te uiți la viitorul tău tot ceea ce pari să vezi e acel diagnostic, sau acea schimbare, sau acea dificultate, sau acea inimă frântă, sau acea descurajare. Și nu știi ce să faci. Iosua ne poate ajuta aici cu siguranță. Iată ce a făcut el și vă încurajez să faceți la fel. Uitați-vă în sus. Nu rămâneți cu privirea la Ierihon. Uitați-vă la poveste mai departe. „Pe când Iosua era lângă Ierihon,” ce a făcut? „a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om stătea în picioare înaintea lui.” (Iosua 5:13) Când l-a văzut Iosua pe Isus? Când a ridicat ochii. Atâta timp cât ochii noștri sunt ațintiți la Ierihon, nu Îl vom vedea pe Isus. Trebuie să ne schimbăm aria de concentrare. Trebuie să ne ridicăm ochii. „Îmi ridic ochii spre munţi…” spune psalmistul, „De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” (Psalmul 121:1-2) Biblia e plină de istorisiri ale unor oameni care au făcut acest lucru.
Una din istorisirile mele favorite e cea a lui Pavel și Sila din Noul Testament, din cartea Faptelor apostolilor. E vorba de doi misionari care au fost întemnițați în orașul Filipe, într-o închisoare romană. Fuseseră puși în temnița dinăuntru, în partea cea mai adâncă a închisorii. Nu puteau obiecta, nu aveau cum să scape, dar în loc să se uite la celula lor de închisoare, s-au uitat la Dumnezeu. „Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau.” (Fapte 16:25) La miezul nopții. Era ora cea mai întunecată și ei se aflau în locul cel mai întunecos și mai adânc al închisorii. Ușile erau închise, gărzile erau la datorie, și ce făceau Pavel și Sila? Cântau și se rugau, își ridicau ochii uitându-se la Dumnezeu. La fel ca și Iosua, ei au primit ajutor spectaculos. „Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei.” Totul s-a zguduit. „Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia.” (Fapte 16:26) Când a venit ajutorul pentru Pavel și Sila? După ce și-au ridicat ochii.
Atunci a venit ajutorul și pentru prietena meu Tammy Trent. Ea și soțul ei sărbătoreau aniversarea a 11 ani de căsnicie în Jamaica. Soțul ei, Trent Lenderink, practica scufundările. Îi plăceau foarte mult. Nu cu mult înainte de finalul călătoriei lor el a ținut să viziteze Laguna Albastră. Nu își adusese echipamentul pentru scufundări, dar putea să se scufunde fără. Putea să-și țină respirația timp de cinci minute. Așa că i-a spus lui Tammy să nu se îngrijoreze că se va întoarce imediat. A mers la Laguna Albastră, dar au trecut câteva minute și nu a reapărut. Au trecut 15 minute, apoi 20, apoi 25 dar nici urmă de soțul ei. Au trecut 30 de minute, apoi 35. A început să-și facă griji. 40. 45 de minute. A chemat ajutor. Scafandrii au intrat în Laguna Albastră și au început să-l caute pe soțul ei. L-au căutat timp de trei ore dar nu l-au găsit. Apoi s-a întunecat și au trebuit să oprească căutările și să le lase pentru dimineața următoare. Dimineața următoare Tammy a primit un telefon. Soțul ei se înecase. Ea și soțul ei erau cei mai buni prieteni încă din liceu și acum era complet singură într-o țară străină. Și-a sunat părinții care au aranjat imediat să vină la ea. Următorul zbor disponibil era următoarea zi. Următoarea zi s-a întâmplat să fie 11 septembrie 2001, ziua în care teroriștii au atacat Statele Unite. Totul era închis. Părinții ei nu au putut ajunge la ea iar Tammy nu putea pleca din Jamaica. Era singură în camera de hotel. Atunci a început să strige către Dumnezeu. „Doamne,” s-a rugat ea, „dacă ești acolo undeva, te rog trimite pe cineva să mă ajute, pe cineva care să mă strângă în brațe și arată-mi că îți pasă și că mă vezi.” La câteva minute după acea rugăciune, a bătut cineva la ușa ei. Era o cameristă. O femeie din Jamaica mai în vârstă. „Nu vreau să te deranjez,” i-a spus ea lui Tammy, „dar am auzit fără să vreau că plângi și am încercat să ajung la tine. Aș putea să intru să te îmbrățișez și să mă rog pentru tine?” Tammy a izbucnit în lacrimi, i-a spus femeii ce s-a întâmplat, și acea femeie binevoitoare din Jamaica și-a pus brațul în jurul lui Tammy, a ținut-o strâns și a stat cu ea. Isus a folosit o cameristă din Jamaica pentru a mângâia o fiică americancă.
Uită-te la Isus pentru mângâiere. Ridică-ți ochii de la Ierihon. Știu că te uiți de mult la acest Ierihon. Ai numărat până și cărămizile din zid. Știi câte cărămizi au crăpături. Știi unde crește iarba pe ele. Te-ai concentrat pe acest Ierihon. Vindecarea are loc atunci când ne ridicăm ochii de la Ierihon și ne ațintim ochii la Tatăl ceresc. Uitați-vă în sus. Și apoi mai faceți ceva. „Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat.” (Iosua 5:14) În timp ce te uiți în sus, ia-ți timp să te pleci. Iosua s-a aruncat cu fața la pământ. E vorba de un general de cinci stele! Două milioane de oameni se bazau pe el. 40 de mii de soldați salutau când trecea el. Cortul lui era echivalentul unui birou oval, dar cu toate acestea vedem un om destul de smerit să se arunce cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu și să se închine. Niciodată nu vom fi atât de puternici, atât de tari încât să nu avem nevoie să ne închinăm. Acolo în închinare, când ne supunem și ne plecăm, Dumnezeu ne poate ridica. Așa că ridicați-vă ochii și uitați-vă la El. Plecați-vă genunchii înaintea Lui în închinare. Strigați către Comandantul vostru. „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu pentru tine. Primește-o astăzi. Și atunci când strigi către Comandantul tău, ține-ți ochii deschiși, pentru că cine știe cine va apărea? Amin?
Așa că Doamne, primim această promisiune astăzi. Cu toții ne confruntăm cu Ierihoane la un nivel sau altul. Nimeni de aici nu trăiește o viață fără provocări, dar Doamne, cu toții putem să alergăm la Tine. Ne-am uitat destul la Ierihon. Nu ne vom mai uita la problemă și vom începe să ne uităm la Tine, cel care ai grijă de noi. Dă-ne ochi noi care să te vadă, o energie proaspătă pentru a ne ruga, și Doamne, stârnește speranță acolo unde nu am simțit decât descurajare și disperare. Aceasta este rugăciunea noastră adusă în Numele lui Hristos. Și toți care sunt de acord cu ea spun: amin.
