Melodia asta ne face să batem ritmul cu piciorul, nu-i așa? Foarte bine. Unii dintre voi v-ați mișcat în ritm chiar. Uitați-vă la voi. Întineriți. Căutăm modalități prin care să fim acea mașină de înghețată în lumea noastră, să aducem fericire oamenilor, mai specific pentru o sută de oameni. Mulți dintre noi ne-am înrolat în provocarea 100 de oameni fericiți, pe care ne pregătim să o încheiem. Poți să te alături oricând. Ceea ce facem e să ne uităm la versetele din Noul Testament care ne spun cum să ne comportăm cu alți oameni. Timpul nostru de azi e mai scurt un pic, așa că vom trece direct la subiect. Pasajul din care vom vorbi e Iacov 5:16. „Rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” Haideți să ne rugăm împreună și apoi ne vom apuca de treabă.
Tată ceresc, ai milă de cel care vorbește. Tu știi cât păcătuiește. Ne rugăm să arați puțin din inima Ta. Prin Isus ne rugăm. Și toată biserica spune: amin.
În zilele lui Isus soldații erau corupți, abuzivi, asupritori, însă Isus niciodată nu a s-a revoltat împotriva lor. Politicienii își urmăreau propriile interese în zilele lui Hristos, însă nu ne este prezentată nici o ocazie în care Isus să fi organizat vreun miting politic în fața palatului lui Pilat. Oamenii s-au îmbătat în zilele lui Hristos, se abuza de alcool. Însă nu ni se spune niciunde în Biblie că Isus ar fi scos oamenii din cârciume. Vameșii profitau de săraci și își umpleau desagile cu avuții nedrepte, însă dacă Hristos a ridicat vreun bici împotriva vameșilor, acest moment nu e înregistrat în Scriptură. Isus a trăit în vremuri în care exista răul. Oamenii nu erau tratați drept. Exista corupție la fiecare colț. Însă cu toate acestea El a rămas calm în fața tuturor acestor lucruri, cu o singură excepție. Și anume, în urma a ceea ce a văzut în Templu. Vreau să începem – puteți completa și spațiile libere – prin a ne uita la pasiunea lui Isus. În Marcu 11:15-18 ni se prezintă o poveste pe care vrem să o citim. „Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei. Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu. Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile”? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învăţătura Lui.” Ce ieșire!
Dar cu toate acestea nu a fost o ieșire spontană. Cu patru versete mai înainte citim ce a făcut Isus cu o seară înainte. „Isus a intrat în Ierusalim şi S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece.” (Marcu 11:11) Așa că nu a fost ceva la întâmplare, nu a fost o ieșire spontană. A fost de fapt un act premeditat și pregătit de dinainte al lui Isus. Ceea ce a făcut nu a fost numai premeditat și pregătit dinainte ci și dominant. Priviți ce zice: „A început să scoată afară.” - Îi scotea afară. A răsturnat mesele. S-a cam zis cu ideea de un Isus neinteresat, moale și timid. Îl vedem pe Leul din Iuda, tâmplarul din Nazaret, cu fața roșie și mușchii încordați scoțând oamenii afară din curțile Templului. A fost o acțiune premeditată, dominantă dar și preventivă. Isus nu numai că scoate oamenii afară dar nici nu lasă pe nimeni înăuntru. „Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu.” (Marcu 11:16) E singura situație în care Îl vedem pe Isus împiedicând oamenii sa intre în biserică. Isus stătea la ușa Templului nu încuviințând, ci baricadând. Nu poftind oamenii înăuntru, ci ținându-i afară. Care e explicația? Ce se întâmplă? Nu trebuie să facem speculații pentru că Isus ne spune în versetul 17. „Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile”? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” (Marcu 11:17) Casa de închinare devenise un loc al afacerilor. După cum știți, închinătorii veneau din toată lumea pentru a se închina la Templu în zilele speciale de sărbătoare. Însă pentru a putea intra în Templu să se închine, trebuiau să aducă o jertfă. Pentru a cumpăra o jertfă, trebuiau să aibă bani. Și pentru a avea bani pentru jertfă, trebuiau să-și schimbe banii lor în monezile locale. Ei bine, niște escroci profitau de situație și taxau foarte mult la schimbul de bani, iar apoi creșteau exagerat prețul pentru jertfe. Rezultatul a fost că unii oameni nu puteau să intre în Templu pentru că nu-și permiteau. Isus a văzut acest lucru și a izbucnit! Nu putea suporta așa ceva! Iar rezultatul a fost afirmația Lui clară în ceea ce privește scopul bisericii. El a spus: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile.” Așa că tolera armata opresivă, tolera colectorii de taxe nesinceri, tolera comportamentul neadecvat al lui Pilat și al guvernului, dar când a venit vorba de Templu, de casa de închinare, de care se profita pentru bani, faimă sau înălțare de sine, nu a putut sta nepăsător.
Pasiunea Lui era atât de intensă încât ne face să ne întrebăm, două mii de ani mai târziu, ce ar spune despre noi? Ce ar spune despre această biserică? Ce ar spune despre creștini? Suntem noi o casă de rugăciune? Suntem noi cu toții împreună trupul lui Hristos care se întâlnește sub stindardul bisericii Oakhills? Atunci când oamenii se gândesc la noi, se gândesc la rugăciune? Atunci când se gândesc la fiecare individual, ne-ar descrie ca oameni ai rugăciunii? Pasiunea lui e ca oamenii și locul Lui să fie niște oameni și un loc al rugăciunii. O casă de rugăciune pentru toate națiunile. Pentru toate grupurile de oameni. Cuvântul folosit e „ethnos” din care vine cuvântul etnic, așa că nu se referă neapărat la granițe politice, ci la orice subculturi. La oamenii din orice națiune, cu orice trecut etnic, bogații, săracii, oamenii la costum, cei tatuați, motocicliștii, atleții, toate culturile. Găsesc ei în biserica noastră un loc al rugăciunii? Un loc în care pot conversa cu Dumnezeu, în care sunt primiți? Există ceva ce i-ar ține departe? Dorința Lui e ca această biserică să fie un loc al rugăciunii pentru toate națiunile, toate grupurile etnice și să fie un loc al rugăciunii. Isus nu a spus: „Casa Mea va fi un loc al predicării.” Nu a spus că va fi un loc al studiilor biblice, nu a spus că va fi un loc al părtășiei. E predicarea importantă? Sper că da. E studiul biblic important? Absolut! Contează părtășia? Sigur că da! Dar dacă este un lucru care contează cel mai mult, din perspectiva lui Dumnezeu, e privilegiul fără egal pe care El îl dă oricărei ființe umane de a veni și a vorbi cu El. El vrea ca biserica să fie un loc în care oamenii sunt aduși în prezența lui Dumnezeu și unde nu există nici o barieră fizică sau culturală care să țină oamenii departe de prezența lui Dumnezeu. Isus nu numai că a vorbit despre asta ca fiind pasiunea Lui, dar El chiar a trăit asta. Cel mai bun învățător al rugăciunii este chiar Isus.
Următorul punct pe care să-l completați pe foi este: rugăciunea lui Isus. În ultima săptămână a vieții Sale, chiar înainte de crucificare, i-a spus aceste cuvinte lui Petru. L-a numit Simon aici. „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.” (Luca 22:31) Vrea să vă izbească de zidul persecuției la fel cum cineva lovește un snop de grâu de o moară. Și să separe grâul de pleavă. El vrea să fii în bătaia vântului. Știind toate acestea, care e răspunsul lui Isus? Îi spune lui Petru să meargă să se ascundă? Să fugă în Galileea? Îi spune să se mute într-un alt loc pe planetă? Îi spune să rămână aproape de El, că El va avea grijă de el? Isus nu dă nici unul din aceste răspunsururi. Iată ce spune Isus. „Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:32) Isus, care avea tot arsenalul cerului la dispoziția Sa, a ales rugăciunea. Putea să cheme zece mii de îngeri să coboare și să-i apere pe apostoli. Dar chiar dacă putea alege orice, El a ales rugăciunea, și a afăcut din rugăciune prioritatea Sa. A simțit prezența lui Satan și a răspuns în puterea rugăciunii. Așa că haideți să luăm rugăciunea în serios. Haideți să răspundem chemării lui Isus. El a spus: „Casa Mea se chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile.”
Câțiva ani mai târziu, fratele lui pământesc, Iacov, a scris aceste cuvinte. „Rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:6) Voi fi direct. Când cineva cunoscut este atacat de Satan, cineva cunoscut trece printr-o perioadă grea, poate chiar cineva din familia ta, cineva de pe strada ta sau de la lucru, te întrebi ce poți face pentru ei, cum îi poți ajuta. Dacă ai putea și ar fi în puterea ta, ai rezolva problema. Câteodată te simți neputincios și nu știi cum să reacționezi. Isus, atunci când urmașii și prietenii Lui au fost atacați, a ales rugăciunea. Ca prim lucru! Haideți să facem și noi la fel! Întotdeauna există speranță pentru că există rugăciunea. Nu-l lăsați pe diavolul să vă facă să credeți că rugăciunea folosește doar în cazul în care nimic altceva nu a funcționat. Că e ultima soluție. Rugăciunea e primul nostru răspuns. Și atunci când te rogi, când vorbești pentru cineva înaintea lui Dumnezeu, tu faci ceea ce a făcut Isus. Nu vei fi niciodată mai mult ca Isus decât atunci când te rogi pentru cineva. Pentru că, chiar acum, Isus este marele nostru preot care mijlocește pentru noi. Așa că El e mijlocitorul etern. Atunci când tu te rogi, ești asemenea lui Hristos și faci cel mai bun lucru pe care poți să îl faci.
Mamelor, atunci când vă plimbați prin casă ziua, sau noaptea când copiii dorm și vă rugați pentru prezența Domnului, voi sunteți prezența lui Isus în acea casă. Taților, atunci când vă îmbrățișați copiii sau țineți mâna soției și spuneți, „Doamne Isuse, vino și binecuvintează această casă” voi luați o postură sfântă. Creștinilor, atunci când vă plimbați pe strada voastră, în cartierul vostru, sau în dormitor, și spuneți, „Doamne, vino și binecuvintează această zonă,” voi vă comportați ca și Isus. Și faceți cel mai măreț lucru pe care l-ați putea face.
Amintiți-vă povestea prietenilor slăbănogului. Acest slăbănog din vremea lui Isus își petrecuse toată viața într-un pat. Prietenii lui au auzit că vine Isus în oraș și au luat decizia ca să facă tot ce pot pentru a-l duce pe prietenul lor în prezența lui Hristos. Când au ajuns la casa în care vorbea Isus, locul era plin. Oamenii stăteau la geamuri, la uși. Nu aveau cum să-I atragă atenția lui Isus. Dar nu au renunțat. Își amintește cineva ce au făcut? S-au urcat pe acoperiș! Și au început să dea jos țiglele, iarba, stuful. Cred că să dai acoperișul jos e un act antisocial, dar ei nu au lăsat asta să îi încetinească. Și când au avut un spațiu destul de mare, l-au coborât pe prietenul lor în prezența lui Isus. L-au întrerupt pe Isus în timp ce învăța, însă pe Isus nu L-a deranjat asta. A fost încurajat, și l-a vindecat pe acel slăbănog datorită credinței prietenilor slăbănogului. Nu inventez asta! Este scris în Marcu 2:5: „Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!” Ce L-a mișcat pe Isus să acționeze? Credința slăbănogului? Sau cedința prietenilor acestuia?
Puterea prietenilor care se roagă... Tot ce trebuie să faci e să duci pe cineva în prezența lui Isus. Știu că v-ar plăcea să rezolvați problemele copiilor voștri astfel încât să nu le mai aibă. Știu că v-ar plăcea să faceți să nu mai fie nesinceritate în națiunea noastră. Știu că v-ar plăcea să aveți pace și liniște permanentă în cartierul vostru. Însă vă gândiți că nu puteți face nimic. Nici vorbă! Nici vorbă! Iată ce puteți face. Puteți aduce oamenii în prezența lui Hristos. Și apoi să-L lăsați pe Hristos să-și facă lucrarea. Puteți face asta, nu-i așa? Rugați-vă unii pentru alții. Transmit o încurajare pentru noi toți de a accepta chemarea lui Isus de a ne numi o casă de rugăciune.
De-a lungul anilor Domnul a fost foarte bun cu această biserică. Foarte bun! Ne-a binecuvântat mai mult decât ne-am fi imaginat noi vreodată. Însă nu trebuie să credem că am fost binecuvântați datorită faptului că am fost deștepți, sau isteți, nici pentru că cineva știe cum se conduce o biserică, și cu siguranță nici pentru că Randy Frasy e chipeș și eu arat bine. Dumnezeu a fost bun față de noi, cred eu, pentru că întotdeauna am avut un nucleu de oameni care s-au rugat. Întotdeauna am avut un nucleu de oameni care s-au rugat. Și eu cred că atunci când vom ajunge în ceruri, Dumnezeu va spune, „V-am suportat pe unii dintre voi, liderii, dar motivul pentru care am binecuvântat această biserică, a fost acea acea femeie, sau acel tânăr sau acel om sfânt care a continuat să se roage și să se roage și să se roage.” Întotdeauna am avut oameni care s-au rugat. Avem nevoie de un alt nucleu. Avem nevoie de o doză proaspătă. E timpul să începem din nou să ne rugăm. E timpul să ne plecăm genunchii și capul. E timpul să pășim în prezența lui Dumnezeu. E timpul să ne recâștigăm identitatea de casă de rugăciune. Să fim cunoscuți în primul și în primul rând în orașul nostru drept o casă de rugăciune. Asta e dorința lui Dumnezeu și cred că și dorința ta. În viitor se vor ivi multe oportunități pentru noi ca biserică, și Randy ne va spune mai multe. Haideți să intrăm în acest nou sezon de decizie și oportunități ca niște oameni ai credinței, de acord? Ca niște oameni ai rugăciunii. Prin urmare vă deleg ca niște oameni ai rugăciunii.
Îți mulțumim Doamne. Primim chemarea Ta de a fi oameni ai rugăciunii. Și Doamne, suntem încurajați să știm că ceea ce I-ai spus lui Petru ne spui și nouă. „Dar Eu M-am rugat pentru tine.” E încurajator să știm că Tu Doamne te-ai rugat pentru noi și stai de partea noastră. Îți mulțumim Doamne. Ne rugăm în numele lui Isus. Și toată biserica spune: amin.
