Așadar, am declarat război îngrijorării. Mă gândesc la faptul că Dumnezeu scrie un nou capitol al vieții voastre care va fi marcat de o pace crescândă și de o panică tot mai rară. Îngrijorarea apare o dată cu viața, dar nu trebuie să rămână în viețile voastre. Dumnezeu are o prescripție, un antidot pentru îngrijorare. Se găsește în cartea Filipeni, iar această vară vom parcurge frază cu frază din acest paragraf dătător de pace. Cuvintele sunt pe cale să fie afișate. Mi-ar plăcea să stați drepți, să vă umpleți plămânii cu aer, inimile cu speranță și rostiți aceste frumoase pasaje cu voce tare împreună cu mine. Dacă ați memorat pasajul, închideți-vă ochii și încercați să-l spuneți. Nu voi crede că dormiți. Să-l rostim împreună. „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic, bucurați-vă! Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Foarte bine!
Tată ceresc, fă ca aceste cuvinte să nu fie doar parte a vocabularului nostru, ci să fie felul în care noi răsturnăm îngrijorarea care pătrunde în lumea noastră. Inimile noastre sunt îngreunate după ce am văzut știrea cu ce s-a întâmplat în Charleston. Tată, fă ca mila să fie peste victimele și peste biserica și orașul acela. Și da, milă fie și peste criminal. Ne doare inima să vedem creșterea violenței, mai ales în biserică. Cu cât mai mult trebuie să Te doară pe Tine. Aducem această rugăciune în Numele lui Hristos, cerându-Ți să-L vedem pe Isus și doar pe El și să ierți păcatele vorbitorului Tău, căci cunt multe. Prin Hristos ne rugăm și toată biserica spune „amin”.
Începem mesajul din ziua de azi cu o întrebare foarte simplă și importantă. V-ați rugat pentru asta? Încă o dată. Deci începem mesajul din ziua de azi cu o întrebare foarte simplă și importantă. V-ați rugat pentru asta? „Asta” înseamnă ceea ce vă necăjește, înseamnă orice vă obosește, orice vă ține treaz noaptea, este ceea ce vă fură bucuria. Este boala pe care nu o puteți vindeca, căsnicia ce nu o puteți repara, slujba pe care nu o puteți înghiți, furia pe care nu o puteți îmblânzi. „Asta” ne conturează viața. Patru litere falnice care mărșăluiesc în viața voastră cu pași ca ai lui Frankenstein. Domină orice gând, vă distrage atenția, vă fură pacea. Asta doare. „Nu mai suport asta!” „Ai grjiă, se apropie asta!” „Cineva să țină asta departe de mine!” Acest pronume ne va domina gândurile, viața și viitorul nostru dacă nu vom asculta de sfatul apostolului Pavel care ne îndeamnă să luăm „asta” și să o punem în spatele altor trei cuvinte: „Rugați-vă pentru asta.” Na, poftim. Nu mai pare atât de rău acest cuvânt când e pus la locul potrivit. Parcă și-a micșorat mărimea. Rugăciunea este a lua „asta”, orice ar însemna, și a o duce înaintea lui Dumnezeu înainte ca ea să ajungă la tine. Rugăciunea trântește cătușele pe mâinile inculpatului. Inculpatului ăsta. Și duce inculpatul în prezența lui Dumnezeu. Și spunem: „Dumnezeule, eu nu mă pot ocupa de asta, dar Tu poți. Eu nu mă pot ocupa de asta, dar Tu poți. Nu știu ce să fac cu asta, dar Tu știi. Și voi lăsa asta aici, cu Tine.” Pacea apare în momentul în care, în loc să ne concentrăm pe asta, ne rugăm despre asta.
Aceasta este ideea din spatele observațiilor apostolului. Ne-am uitat în pasajul acesta din cartea Filipeni, este proiectul nostru de vară, frază cu frază în fiecare săptămână. Suntem cam la mijloc și, iată, apostolul ne cheamă la acțiune. Ne spune, Filipeni 4:6: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” Aici suntem chemați la acțiune. În loc să ne lăsăm pe mâna ei sau să fim dominați de ea, răspunsul nostru trebuie să fie bucuria în Domnul, să urmărim blândețea la nivelul minții, să fim conștienți că Domnul este aproape. Și acum, să aducem totul înaintea lui Dumnezeu cât de repede putem. Roagă-te întâi de toate. Și roagă-te cel mai mult. Așa încât de fiecare dată când momentele de îngrijorare apar, să alegem fie rugăciunea, fie disperarea. Deci, alegeți înțelept. Apostolul ne îndeamnă să fim acei oameni care se roagă pentru toate, cu inimi mulțumitoare, făcând cererea noastră cunoscută lui Dumnezeu. Dacă vreți să completați spațiile libere de pe foi, este foarte simplu: Rugați-vă pentru toate lucrurile.
Toate lucrurile. Ceea ce a spus Isus orbului este ceea ce îți spune și ție azi, foarte simplu (Luca 18:41): „Ce vrei să-ți fac?” O voce se aude. Orbul strigă după ajutor de pe marginea drumului, fără să poată vedea și Isus spune: „Ce vrei să-ți fac?” Păi... toată lumea știe ce voia! Dar Isus dorea să-l audă atriculând cererea specifică. Și El vrea ca noi să articulăm cererile noastre specifice. Există câteva motive pentru acest lucru, dar înainte să vi le împărtășesc, uitați-vă la poruncile din Scriptură care ne poruncesc să avem grijă și să ne rugăm în mod specific pentru toate lucrurile. Când Isus ne învăța să ne rugăm „Tatăl nostru”, ne-a spus să ne rugăm așa (Matei 6:11): „Pâinea cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi.” Este o rugăciune foarte specifică, nu? În loc să spunem „asigură-Te că nu voi duce foamea niciodată”, să spunem „dă-mi azi ceea ce am nevoie pentru azi”. Maria, mama Lui a făcut asta când a spus (Ioan 2:3): „Nu mai au vin.” Propoziție foarte specifică a problemei. Tâlharul de pe cruce a zis (Luca 23:42): „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta!” O cerere specifică și delicată. Există un om nevoiaș și o pildă pe care Isus a spus-o cu el. Omul nevoiaș s-a dus la casa prietenului său și i-a spus (Luca 11:5): „Prietene, împrumută-mi trei pâini.” Ar fi putut să spună că nu mai are de mâncare, dar el a venit cu o cerere specifică. Chiar și Isus în grădina Ghetsimani, în noaptea dinaintea crucificării Sale, s-a rugat (Luca 22:42): „depărtează paharul acesta de la Mine!” Acest pahar. Există imagini și exemple în Scriptură a puterii rugăciunii specifice. A-I spune lui Dumnezeu exact ceea ce ai nevoie.
Acest lucru este tocmai parte din ceea ce spune apostolul aici. „În orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” În orice lucru, prin rugăciuni – un cuvânt – și cereri – „implorare” în limba engleză; alt cuvânt –, cu mulțumiri – voi salva acest cuvânt pentru o secundă –, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu. Deci rugăciune, implorare și cerere. Trei cuvinte care sunt similare, dar nu sunt identice. Cuvântul „rugăciune” sugerează o anumită postură înaintea lui Dumnezeu, o recunoaștere a faptului că Dumnezeu este Dumnezeu și că eu sunt aici să vorbesc cu El. Este un cuvânt mare, un cuvânt pentru o pânză mare. Umbrește tot ceea ce facem în conversație cu Dumnezeu. Implorarea ne trimite cu gândul la persoana imploratoare, acea persoană umilă, cea care se smerește înaintea lui Dumnezeu. Asta ne face să ne gândim la postura noastră înaintea lui Dumnezeu. Imporăm, adică nu pretindem. Nu mergem înaintea tronului ceresc fălindu-ne, ci recunoaștem că Dumnezeu este Dumnezeu și că El este Tatăl nostru ceresc. Venim cu implorarea noastră, cu cererea noastră umilă. Și iată cuvântul – cerere. Și cuvântul „cerere” este simplu atât, o cerere specifică. Este la fel de specific precum cererea pe care o faci unui chelner când mergi la restaurant. Spui: „Doamne, asta este exact ce am nevoie. Înfrunt această provocare, vrei, te rog, să mă ajuți?”
De ce ar fi de ajutor cererile specifice în viața noastră de rugăciune? Am în minte două-trei motive. Primul: o rugăciune specifică este o rugăciune serioasă. O rugăciune specifică este o rugăciune serioasă. Dacă aș veni și ți-aș spune: „Hei, haide la cină la mine cândva!” Să fiu sincer, nu mă aștept să apari deseară, e doar o propoziție. Și nici tu nu ai de gând să treci deseară în vizită. Dar dacă ți-aș spune: „Deseară, la ora șase, vom găti burgeri, grătare. Și Denalyn a pregătit acea budincă de banane pe care o face ea, va fi chiar bun. Și vom avea ceva bucăți extra pe grill, mi-ar plăcea să vii și tu. Poți aduce ceva suc. Soția ta mai face acea prăjitură bună cu nucă pecan? Ce-ar fi să veniți și voi la 6? Uite cum ajungi la mine acasă, asta e numărul de la casă, fii sigur că parchezi...” Ce vreau să vă spun? Aceasta este o cerere serioasă, o invitație serioasă. Chiar vreau să vii. Când vii înaintea Tatălui tău ceresc și spui: „Doamne, sunt îngrijorat pentru mâine.” El te aude, desigur. Și amintiți-vă că puterea rugăciunii nu depinde de felul în care noi o rostim, ci este ceva frumos în a fi specific în rugăciune încât aceasta să-I transmită Tatălui tău că este o problemă serioasă în care ai nevoie de ajutorul Lui. Deci spui: „Tată ceresc, mâine după-masă adică luni, la ora două fix, am acea întâlnire cu supraveghetorul meu și Tu știi că mă intimidează. Știu că ea nu intenționează asta, nu știu de ce face asta, dar de fiecare dată când sunt cu ea mă emoționez, mi se usucă gura, îmi transpiră mâinile, îmi pierd șirul gândurilor. Deci de data asta, Tată, vrei să mergi tu înaintea mea? Nu ai vrea să faci pentru mine ceea ce ai făcut pentru Iosua la râul Iordan, să pot merge în susul râului, să pregătești calea? Nu ai vrea să mă ajuți să pun cap la cap gândurile care sunt în mintea mea? Eu îmi voi face partea mea, voi scrie gândurile mele pe un carnețel, voi merge pregătit la acea întâlnire. Dar nu ai vrea să o ajuți și pe ea să fie pregătită? Să apară cu un duh generos. Ajută-ne să avem o conversație bună și clară. Cererea mea specifică este aceasta: ajută-ne să avem o conversație bună în urma căreia amândoi să avem beneficii și Numele Tău să fie glorificat. Aceasta este cererea mea.” Iată o rugăciune specifică! Și, știți, ceea ce se întâmplă atunci când aduceți o rugăciune specifică? Când faceți asta, Îi oferiți lui Dumnezeu șansa să apară! Pentru că I-ați cerut un lucru specific, iar apoi, când El îl îndeplindește, puteți să vă închideți ochii la sfârșitul zilei și să spuneți că Dumnezeu a fost implicat în ziua voastră.
Există o ilustrație frumoasă a unei rugăciuni specifice, se găsește în Vechiul Testament. Nu avem timpul necesar, deci nu ne vom apuca să spunem întreaga poveste. Este vorba despre patriarhul Avraam. Avraam și-a trimis slujitorul să ia o soție pentru Isaac, fiul său. Însă nu a vrut o soție din acea zonă unde el trăia, voia una din țara lui, din Mesopotamia. Așa că slujitorul a mers acolo ca ambasador al lui Avraam să ia o soție. Aceasta este o misiune destul de uimitoare. Cum alegi o soție pentru cineva? Ei bine, acest slujitor a făcut-o prin rugăciune. Iată ce se întâmplă. El se află în Mesopotamia și înalță această rugăciune (Geneza 24:12-14): „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi şi îndură-Te de stăpânul meu Avraam. Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă. Fă ca fata căreia îi voi zice: ‘Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau’ şi care va răspunde: ‘Bea şi am să dau de băut şi cămilelor tale’ să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.” Ați numi asta o cerere specifică? El spune: „Aici sunt, iată ce vreau să fac, iată ce sugerez, crează acest dialog și așa voi ști.” Chiar următorul verset spune (Geneza 24:15): „Nu sfârşise el încă de vorbit şi a ieşit Rebeca.” Dumnezeu a onorat această rugăciune specifică. Ea a spus cuvintele, slujitorul avea răspunsul la rugăciune și el L-a văzut pe Dumnezeu la lucru. Rugăciunea specifică ne dă oportunitatea să-L vedem pe Dumnezeu la lucru.
Ne dă, de asemenea, oportunitatea, să ne bucurăm de o povară mai ușoară. Dacă te trezești dimineața și spui „Doamne, ajută-mă”, e minunat. Și știi că Dumnezeu te iubește și te va ajuta. Dar dacă spui „Doamne, ajută-mă cu asta, și cu asta, și cu asta, și cu asta, lucuri care le văd venind pe ziua de azi”, atunci ți-ai ușurat povara. Parte din rutina mea de dimineață – în zilele în care fac lucrurile cum trebuie, îmi doresc să pot spune că o fac zilnic – în zilele mele bune, fac o listă cu ceea ce ar putea fi o provocare în ziua aceea și cât timp stau la cafeaua de dimineață, spun: „Doamne, am această întâlnire la ora opt fix. Mă ajuți, te rog? Trebuie să termin această sarcină până deseară. Mă ajuți, te rog? Doamne, biserica se va supăra dacă nu-mi termin predica. Mă ajuți să o termin – nu spun eu niciodată asta, dar știți ce vreau să zic –?” Ideea e că parcurg specific lista mea cu treburi de făcut. Și I-o dau lui Dumnezeu. Am descoperit că atunci când fac asta și dacă fac asta, port o greutate mai mică de-a lungul acelei zile. Pentru că atunci când simt că se apropie acel termen liber, când înfrunt „asta”, atunci îmi amintesc: „O, dar I-am dat asta lui Dumnezeu în dimineața asta. Sunt mulțumitor, El deja mi-a luat-o înainte. Deci pot fi mulțumitor.”Lucru care ne duce la al doilea punct. Apostolul ne spune nu doar să ne rugăm pentru toate lucrurile, ci să ne rugăm cu recunoștință. Să fiți mulțumitori pe măsură ce vă rugați. Puteți să aveți recunoștință și în timp ce vă rugați. Gândiți-vă la verset, din nou. „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” Apostolul ne spune că putem începe să descoperim mulțumirea în mijlocul îngrijorărilor noastre. Poftim! Îngrijorarea voastră este înlocuită cu un duh de recunoștință. Nu vi-ar plăcea să schimbați o zi de îngrijorare pe un duh de recunoștință? Ei bine, asta se întâmplă doar când aduceți gândurile voastre de îngrijorare înaintea lui Dumnezeu și I le încredințați Lui.
Obișnuiam să experimentez acest sentiment imediat de recunoștință în mijlocul unei ore de algebră în liceu. Nu știu care parte a creierului este destinată să ajute o persoană să înțeleagă algebra, dar eu nu am primit acea parte din el. Pur și simplu nu o am. Puteți să-mi crăpați craniul, să vă uitați înăuntru și veți vedea că lipsește o parte mare de acolo. Și scrie „destinat algebrei”. Dar nu e acolo. Am căutat-o. Am căutat să cumpăr o bucată de la Wallmart, dar nu vând așa ceva. Eu, pur și simplu, nu o am. Deci, când eram la ora de algebră din liceu, mă uitam în carte și ziceam că toți înțeleg asta, mai puțin eu. Parcă toți vorbeau chineză și eu nu înțelegeam nimic. Dar mi s-a întâmplat asta. Am avut un profesor de matematică minunat. A spus o treabă și a făcut această invitație la începutul semestrului: „Dacă cineva are dificultate cu vreo problemă, aduceți problema la mine pe catedră. Vă ridicați din banca voastră și veniți la mine la catedră.” Spre sfârșitul semestrului era o adevărată cărare între banca mea și catedra lui. Mergeam acolo, îmi aduceam problema, o puneam pe catedră, el se uita la mine, iar eu spuneam întotdeauna: „Ne-ați promis că, dacă avem probleme, le putem aduce la dumneavoastră.” Îmi zâmbea și spunea: „Da. Care e problema ta?” Și instantaneu începeam să fiu recunoscător. Era problema rezolvată? Îmi crescuse la loc acea parte din creier? Nu! Dar încredințasem problema cuiva care știa să o rezolve. Și voi puteți face asta chiar acum! Chiar acum! Problema aceasta care vă ține acum, problema „asta” care vă fură bucuria o puteți da acum lui Dumnezeu și, imediat, puteți experimenta recunoștința. Pentru că I-ați încredințat problema Lui. Iar El este capabil să vă salveze de la a purta povara asta. El vă va ajuta.
Iată un principiu pe care eu îl consider foarte folositor și cred că vă va ajuta. Găsiți o promisiune a lui Dumnezeu și construiți o rugăciune în jurul ei. Când mergeam la profesorul de algebră îi aminteam că a promis. Și apoi făceam cererea. De multe ori, momentele noastre de rugăciune nu sunt nimic mai mult decât sesiuni de plângeri. Ipoteca e prea mare, vecinii sunt prea morocănoși, predica este prea lungă – știu că nu spuneți niciodată asta. Totul devine o sesiune de plângeri. Nu ar fi mai bine ca în loc să ne recităm problemele noastre, să începem să exersăm promisiunile lui Dumnezeu. Amintiți-I lui Dumnezeu de promisiunile Sale. Amintiți-I lui Dumnezeu ceea ce a spus. Mie-mi place să-mi încep rugăciunile prin „Tu ai spus”. „Tu ai spus că nu este nicio condamnare pentru cei ce sunt în Hristos Isus. Mă bazez pe asta azi, Doamne. Tu ai spus că toate lucrează spre binele celor ce Te iubesc și sunt chemați după planul Tău. Mă bazez pe asta azi, Doamne. Tu ai spus că orice armă făurită împotriva mea va fi fără putere. Tu ai spus că eu nu voi lua cu împrumut, ci voi da cu împrumut. Tu ai spus că vei umbla cu mine în fiecare zi. Tu ai spus că vei fi Păstorul meu. Tu ai spus că mă vei conduce prin valea umbrei morții.” Înțelegeți? Găsiți o promisiune care se potrivește problemei voastre. Are logică? Găsiți o promisiune care se potrivește problemei voastre. Întoarceți-vă atenția de la „asta” și concentrați-vă mai mult pe problemă.
Există un pasaj în Vechiul Testament care ne îndeamnă să facem exact acest lucru. Profetul Isaia spune în 62:6: Isaia 62:6 „Voi, care aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi deloc!” Aduceţi aminte Domnului! „Tu ai spus că mă vei trece apa. Tu ai spus că mă vei conduce în vale. Tu ai spus că nu mă vei părăsi și nu mă vei uita.” Aceste rugăciuni activează îngerii din cer și ating inima lui Dumnezeu. Sunt puse la cale miracole. Răspunsul poate că nu vine peste noapte, dar va veni. Și, între timp, Dumnezeu îți va da pace. Dacă un băiat de zece ani merge la tatăl său când acesta vine acasă de la lucru și-i spune: „Hei, tată! Îți aduci aminte că ai spus că ne vom juca de-a prinselea când vii acasă de la lucru?” Asta îi spune tatălui două lucruri: băiatul îl asculta și integritatea tatălui este în pericol. Acel tată va spune: „În regulă, eu am spus asta. Ai dreptate.” Cu cât mai mult Dumnezeu, care vrea să vă dea binecuvântări, care vă iubește, va fi entuziasmat când tu mergi înaintea Lui citându-I promisiunile?! Vă va da cu bucurie exact ceea ce ai nevoie!
Aceasta este promisiunea din minunata parabolă cu care voi încheia. Se găsește în Luca 18:2-8. Sper că vă veți lua timpul necesar să o citiți singuri. Este cea mai interesantă poveste, o parabolă foarte captivantă pe care Isus a spus-o. Are două personaje: o văduvă insistentă și un judecător irascibil. Isus spune că acest judecător „de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu se rușina” (Luca 18:2). Vă puteți imagina viața unui om descrisă astfel? El nu se temea de Dumnezeu și nu se rușina de oameni. Era un judecător. Avea o casă frumoasă în The Hamptons, avea toți banii care voia să-i cheltuie, avea șofer, limuzină, trăia într-o comunitate închisă, avea o piscină în forma semnului dolarului, își lua toți banii din mafie. Nu îi păsa de Dumnezeu, nu îi păsa de oameni. Tot ceea ce îl interesa era să pună mâna pe cât mai multă mită. Așa că a făcut milioane și milioane de dolari, era fericit. Nu îi păsa de Dumnezeu, nu îi păsa de oameni. În mod special, nu îi păsa de acea văduvă care continua să-i ceară ajutorul. Este descrisă ca o văduvă insistentă. În versetele 3 și 4 scrie așa: „În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el şi-i zicea: ‘Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.’ Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate.” Deci, două capete ale sistemului social. Un judecător care este corupt și are o mulțime de bani și o văduvă care nu are nicio putere și este falită. Văduva are un dușman. Nu știu cine este, posibil să fi fost un proprietar care voia mai mulți bani. Ea vine la judecător pledând pentru cazul ei. Și-i tot cere ajutor judecătorului. I-a cerut de atâtea ori ajutorul acestui judecâtor încât l-a înebunit. Iată ce spune Isus (Luca 18:4-5): „Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, şi-a zis: ‘Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.’” Îl bătea la cap. În fiecare zi când el venea la lucru, ea stătea la intrare. „Am nevoie doar de un minut din timpul dumneavoastră.” El o ignora. În fiecare zi când mergea la judecătorie, ea era acolo stând în primul rând. Ținea în mână un semn: „Am nevoie de un minut din timpul dumneavoastră.” De fiecare dată când mergea să mănânce la prânz la Maggiano’s, ea îl aștepta. Când stătea jos, îl prindea de umăr. „Lasă-mă în pace” îi spunea el. Îl înebunea. Lucrurile s-au înrăutățit în așa fel încât își trimitea gărzile de corp înainte să o dea la o parte din cale. Într-o zi i-a trimis să se asigure că e liber drumul între biroul lui și limuzină, iar când aceștia i-au spus că e liber, a fugit, a sărit în limuzină și ghiciți cine era acolo!
- Cum ai ajuns aici?
- Am nevoie doar de un minut din timpul tău!
- Mă înebunești! Dacă promit că fac ceea ce vrei, mă vei lăsa în pace?
- Da.
Apoi ea și-a povestit cazul, iar el i-a spus:
- Ieși afară.
Ne uităm în capitolul 18 din Luca la această poveste și ne întrebăm ce se întâmplă. Ce caută această poveste în Biblie? Nicio compasiune, niciun duh de binefacere, nicio dorință de ajutorare. Doar un judecător fără tragere de inimă. Iată puntea de legătură în această parabolă, Luca 18:7-8: „Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.” Amintiți-vă că unele parabole sunt parabole de comparație, altele sunt parabole de contrast. O comparație vedem în pilda fiului risipitor. Noi suntem precum fiul, Dumnezeu este precum tatăl. Dar aceasta este o parabolă de contrast. Dumnezeu nu este precum judecătorul, iar noi nu suntem ca văduva. Dumnezeu nu e ca judecătorul, Isus ne-a spus. El nu este exitant în a ne ajuta. Lui Îi pasă de oameni. El este preocupat, este milos. Totuși, dacă acel judecător care se crede centrul pământului îi ajută pe oameni, cu atât mai mult ne va ajuta Dumnezeu, care este bun și îndurător, al cărui al doilea prenume este „dragoste”. Tu nu ești văduva, nu ești la capătul rândului, nu ești în partea cea mai de jos a totemului. Nu ești uitat, neglijat și victimizat! Tu ești un copil al atotputernicului Dumnezeu! Duhul Sfânt al lui Dumnezeu locuiește în tine! Ești destinat să domnești cu Dumnezeu pentru totdeauna!
Astfel, Dumnezeu îți va răspunde repede. Și El va face exact ce este drept pentru tine. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu. Deci, invitația mea pentru voi este una simplă: nu lăsați „asta” să vă acapareze. Nu mai lăsați ca „asta” să vă fure somnul, să vă ia bucuria, să vă ia privilegiul de a fi persoana care v-a chemat Dumnezeu să fiți. Oricând apare „asta”, luați și duceți „asta” imediat înaintea lui Dumnezeu. Rugați-vă pentru asta și lăsați-o în grija Lui. Asta este partea voastră. Despre partea lui Dumnezeu vom vorbi săptămâna viitoare. Are de-a face cu pacea care întrece orice pricepere. Amin?
Doamne, aceasta este rugăciunea noastră. Oricând simțim emoția îngrijorării în noi, să răspundem rapid într-un duh de rugăciune. Și ca de fiecare dată când apar emoțiile să ne rugăm din nou. Și dacă e nevoie să ne rugăm toată ziua, nu avem nicio problemă. Ne ajunge de câtă deznădejde și îngrijorare am avut parte. Ajută-ne, Tată drag, să învățăm să fim oameni ai rugăciunii. Prin Hristos ne rugăm și toți oamenii lui Dumnezeu spun „amin”.
