Haideți să venim înaintea Domnului în rugăciune.
Tată... Vin înaintea Ta în Numele Fiului Tău Isus. Te laud pentru prezența Ta. Pentru bunătatea Ta, pentru zâmbetul Tău. Pentru favoarea Ta. Pentru harul din abundență pentru cel mai mare dintre păcătoși. Pentru milă. Pentru o măsură bună din Duhul Tău. Tată, Tu mă cunoști. Îmi cunoști marile limitări. Tu m-ai învățat să mă încred în Tine Doamne. Doamne, Te laud și Te iubesc, mă închin Ție. Doamne... Fie ca orice limbă să tacă, și prezența Ta să fie cu noi. Prezența Ta reală și trainică, dădătoare de viață, care schimbă tot ce atinge. Doamne ajută-ne. Și ajută-ne Doamne în așa fel încât oamenii să știe că am fost ajutați. În Numele lui Isus. Amin.
Întotdeauna e greu pentru mine să vin într-un loc ca acesta. Nu mă prea potrivesc. Mă simt mai confortabil în tufiș sau pe câmpul de misiune. Și nu o spun cu dispreț, de fapt mă simt mai confortabil în biserici mari pline de oameni care s-au adunat în Numele lui Isus, dar care nu-L cunosc. Astăzi sunt aici, și fratele Riddle a uitat probabil mai mult decât am învățat eu vreodată. Unii dintre voi sunteți mult mai bine citiți decât mine. Știți mai multe. Ce pot să vă spun... pot să vă întreb ceva. Cât v-ați rugat în această dimineață? Cât timp petreceți înaintea tronului lui Dumnezeu în fiecare zi? Pe mine mă sperie această renaștere a harului suveran, reformat, puritan, biblic. Iubesc doctrina. Ne bucurăm de doctrina puritană. Dar ne bucurăm de evlavia puritană? Cunoaștem experiența lui David Brainerd? Am plâns toată noaptea în zăpadă, în pădure? Expuși elementelor naturii, sau orice altceva e nevoie? Mai credem noi că prezența lui Dumnezeu poate intra într-un loc și să plece orice persoană? Cunoaștem puterea Duhului Sfânt? Cunoaștem prezența lui Dumnezeu în așa fel încât să ni se pară că ne dezintegrează literalmente? Și apoi ne pune din nou la loc. O, dragi frați. Sunt atâtea de făcut în această lume, și puterea cărnii nu va reuși să le facă. Și nici puterea intelectului nu va reuși să facă ceea ce trebuie făcut. Ci puterea Dumnezeului viu, și nu pot înțelege misterul, nu pot apăra argumentul, dar știu un lucru. Că dacă nu ne rugăm, o rugăciune perseverentă, trainică și plină de credință, suntem morți de-a binelea cu toată doctrina. O cât am nevoie de Dumnezeu! Câteodată simt că nu pot respira dacă nu Îl am pe El. Unii dintre voi știți, și poate ați uitat. Vă amintiți acele vremuri în care petreceați timp în prezența Sa, și știați că Dumnezeu era acolo. Nu doar pentru că știați doctrina omniprezenței Lui, ci pentru că prezența Lui era manifestată în acea cameră. Odată asta ți-a atins viața. Nu poți trăi fără asta. Nu vorbesc de o experiență carismatică. Nu vorbesc de ceva ce a fost străin de părinții teologici pe care îi iubim și onorăm. Citiți-l pe Edwards, citiți-l pe Brainerd. Citiți-l pe dragul meu Charles Spurgeon. Citiți-l pe Flavel. Noi avem Scripturile, și ar trebui să fim înțelepți în ele. Oamenii noștri pier din lipsă de cunoștință. Știți asta! Dar cunoștința în sine din această carte e supranaturală, nu-i așa? Nu vine neapărat în urma argumentărilor, vine de asemenea prin revelația lui Dumnezeu. Și asta e ceva de natură spirituală. Oamenii noștri pier din lipsă de cunoștință. Au nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, dar au nevoie și de Duhul lui Dumnezeu să li-l descopere. Avem nevoie de Duhul lui Dumnezeu să ne atingă gurile, să ne atingă inimile, să ne atingă viețile, ca predicatori, ca pastori. Nu putem trăi fără asta! O, de unii dintre voi v-ați retrage și ați merge în pădure și nu v-ați întoarce timp de o săptămână. De ați urca unul din acești munți și de ați lua pietre de pe jos și să le aruncați înspre cer spunând, „Nu voi înceta această luptă până nu atingi viața mea! Până mă schimbi! Până e ceva din Dumnezeu peste mine!” Sunt atât de sătul de cuvinte. Cu toate acestea cuvintele sunt prețioase. Dar fără Duhul lui Dumnezeu, cum să-L cunoaștem? Fraților... am spus uneori în glumă că atunci când la ușa mea bate un martor al lui Iehova și spun, „Suntem martori ai lui Iehova.” voi deschide ușa și voi spune, „Intrați vă rog, și eu sunt!” Îi voi lăsa să vorbească vreo zece minute și apoi voi spune, „Voi nu sunteți martori ai lui Iehova. Ci voi mințiți în privința lui Iehova.” De ce procedez așa? Pentru că am auzit un om cu mulți ani în urmă spunând, „Nu voi permite unui cult să-mi fure numele, moștenirea mea.” Nici nu voi permite unor predicatori și evangheliști care apar la televiziune, mulți dintre ei eretici, și mișcări să-mi fure Duhul Sfânt. Nu-mi va fi frică de el. Nu mă voi lăsa de moștenirea mea sau de intelectul meu ca om al lui Dumnezeu, doar pentru că alți oameni vorbesc în mod fals cu privire la Duhul lui Dumnezeu și puterea Lui asupra vieților lor. Nu voi face asta! Am o carte aici. Și în această carte, cartea Faptelor, văd lucrări minunate ale lui Dumnezeu. Nu sunt lucrările oamenilor ci sunt lucrările lui Dumnezeu prin oameni. Și văd lucruri pe care se pare că și Hristos le-a văzut, de care oamenii Lui au nevoie de ele. Vă dați seama că ei L-au văzut înviat dar unii tot se îndoiau. Încă le mai era frică, și până când marele vânt al Duhului lui Dumnezeu a suflat prin ei... A fost turnat peste ei. Sunt atâtea discuții pe baza textului de astăzi și pierdem din vedere întreaga semnificație a pasajului. Da, trebuie să ne uităm la el dintr-o perspectivă corectă pentru a ne apăra și a apăra turma de aceia care ar interpreta greșit. Dar în același timp, nu pierdeți ideea. Ei aveau nevoie de putere de sus. Îl văzuseră murind. Îl văzuseră înviat. Dar până când Duhul lui Dumnezeu nu a fost turnat într-un mod specific Noului Testament specific Noului Legământ, au putut săfie martori ai acestui Cuvânt și ai lui Hristos. Dumnezeu nu reține nimic celor pe care îi iubește, celor pe care îi iubește Hristos. Nicio binecuvântare spirituală nu îți este oprită. El nu te va priva de nicio măsură a prezenței Sale, dar nu aveți pentru că nu cereți. Dragi frați, ce banchet, ce belșug, ce mare de bucurie în prezența Sa. Și de putere să slujiți ca și cum ați fi purtați de altcineva. Și fiți foarte foarte atenți. Chiar dacă cred că spun ceva de ce aveți nevoie, unii dintre voi sunteți și așa preocupați, și chiar veți spune când veți pleca, „Nici măcar nu și-a deschis Biblia în primele 15 minute.” Nu auziți că Dumnezeu vă vorbește. Lucruri biblice vă sunt spuse chiar acum. Nu sunt un mare teolog sistematic. Îmi cunosc limitările. Nu sunt un învățat, și nu predau la seminar, deși îi apreciez pe aceia care o fac. Dacă nu ar fi fost ei, nu știu care ar fi fost direcția vieții mele. Am mare nevoie de oameni străluciți. Eu nu sunt unul dintre ei, dar un lucru ce pot să vă spun, e că toată viața mea am fost nevoiaș și am fost slab și am fost încet și mi-a fost frică, dar toate astea m-au făcut să alerg la El, și e o mare slavă în a alerga la El! E o mare putere în a alerga la El! E viață! Nu e vorba doar de, „Trebuie să gândească corect.” Ca oamenii să poată măcar să conceapă cu mintea lor, trebuie să fie ca și în cazul lui Ezechiel, „Vor putea oare oasele acestea să învie?” Veți spune că trebuie să fim învățați, dar trebuie să fim profeți. Nu trebuie să fim oameni de afaceri și administratori, ar trebui săavem puterea Dumnezeului viu peste noi. Și atunci când proclamăm Cuvântul, proclamăm cuvinte unor oameni morti. Și trebuie ca Duhul Dumnezeului viu să vină și să îi ridice din morți. Și apoi după ce sunt ridicați din morți... Încă nu sunt maturi, au nevoie ca Hristos să se formeze în ei. Au nevoie să ajungă la statura deplină a lui Hristos și asta cere cunoștință. Din nou, oamenii pier din lipsă de cunoștință. Dar Doamne, descoperă-ț genunchii și arată-mi-i. Nu a fost Pavel un mijlocitor? Dragi frați, ascultați-mă! Nimic nu este imposibil în rugăciune! Nimic nu este imposibil! Atât de mulți credincioși se confruntă cu păcate chinuitoare în viețile lor, și cred că așa va fi mereu. Se mulțumesc așa ușor cu sclavia. În loc să se plece pe genunchi și să plângă înaintea lui Dumnezeu până scapă de acel păcat. Noi pastorii, predicăm și predicăm și predicăm, dar unde e dovada vieților noastre? Da, oamenii sunt schimbați prin predicare, dar ai văzut oameni schimbați prin viața ta de rugăciune? Ai etichetat în tăcere câțiva oameni pentru care să te rogi, și te-ai plecat pe genunchi și te-ai luptat și te-ai luptat, și te-ai împotrivit și te-ai împotrivit, până Hristos a luat chip în ei, și ai văzut o maturitate, o strălucire și o lumină absolut inexplicabilă în afară de puterea Dumnezeului viu? Cei mai mulți lucrători de astăzi și-au vândut lucrarea celor de pe strada 5th Avenue. Și marketing-ului. Și modelelor de biserică în ton cu cultura și cu tendințe afaceriste. E jalnic! Dar nu vă vindeți lucrarea învățăturii. Ești un om al lui Dumnezeu! Asta ar însemna să locuiești cu El, în rugăciune în ascuns. Rugăciune în ascuns. Rugăciune în ascuns. E prezența lui Dumnezeu o realitate în viața ta? Chiar și numai această afirmație vă face pe unii să tremurați și să vă fie frică. „Se va descărca pe noi?” „Chiar nu e în tabăra noastră?” „E un pic prea... experimentat.” Din nou, citiți acele cărți vechi ale voastre. Găsiți acei oameni. O fraților, suntem mai mult decât administratori. Suntem mai mult decât simpli învățați. Suntem oameni care stăm în prezența Celui Prea Înalt. Orice conflict din viața ta, orice neregulă din trupul tău are un scop. Acela de a trimite pe genunchi. Fiecare conflict, fiecare bătălie... Astăzi nu se dă o bătălie la acest amvon. A fost dată în această dimineață, la ora cinci. Nu se dă aici. Se dă în rugăciune. E câștigată în rugăciune. Asta se face în rugăciune. Asta se face în rugăciune.
Vreau să vă uitați pentru un moment în Luca 18 versetul 1. Le spunea o plildă pentru a le arăta că ar trebui să se roage neîncetat și să nu-și piardă nădejdea. E ceva obișnuit să aud astăzi, chiar și printre slujitori, „Nu am un timp specific în care mă rog. Mă rog cam tot timpul.” Nu-i cred. Pentru că am învățat că practicarea prezenței lui Dumnezeu și practicarea rugăciunii e o disciplină care se învață. Vine din timp petrecut cu Dumnezeul tău. Ce altceva ai prefera să faci? Ce alt privilegiu mai mare ți-a fost acordat, decât acela să stai cu Dumnezeu? Să te închini Lui. Să plângi înaintea Lui. Să fii în strânsă legătură cu El. Și spui că trebuie să ne rugăm neîncetat, dar cum învățăm săpracticăm prezența lui Dumnezeu? Cum învățăm să ne rugăm tot timpul? Vă spun că prin disciplina unei vieți de rugăciune particulare. Prin a te trezi dimineața devreme, înainte de a se face zi. Și eu am ajuns să cred că în această bătălie a evlaviei, unul din cele mai bune lucruri pe care pot să-l fac e următorul, să descopăr ce urăște firea mea cel mai mult, și să fac întâi acel lucru. Înainte de a fi slăbit sau abătut. Să mă trezesc dimineața... Vă spun ceva. Firea mea urăște rugăciunea mai mult decât studiul biblic. Pentru că studiul biblic poate fi folosit pentru slava mea. Pot ști mai mult decât alții. Pot vorbi mai bine ca alții, dacă învăț bine voi putea vorbi la conferințe. Dar nimeni nu va ști viața mea de rugăciune. Nu voi câștiga nimic de la oameni prin ea, dar voi câștiga mult de la Dumnezeu. Firea mea urăște rugăciunea.
Încă un lucru, doar pentru voi, slujitorii tineri. Nu ar trebui să ne îngrijorăm niciodată. E ciudat pentru mine cum oameni care cred în suveranitatea lui Dumnezeu, se îngrijorează. Dar eu mă trezesc câteodată dimineața îngrijorat. Diavolul folosește asta să-mi distragă atenția. S-ar putea să fie ceva imaginar ce mă neliniștește. S-ar putea să fie o problemă mică, dar care începe să-mi macine mintea. Așa că, care e primul lucru pe care îl fac dimineața? Filipeni 4, nu mă îngrijorez de nimic. Prin urmare ce trebuie să fac? Să iau acea îngrijorare și să merg imediat cu ea la Dumnezeu și să-mi eliberez mintea de orice îngrijorare. Acum stau în prezența unui Dumnezeu suveran, și sunt total convins de asta! Și apoi să mă rog. Să mă rog. Pentru ce? Pentru toate lucrurile. Pentru toate lucrurile. Toate. Fraților, se poate să fii purtat în timp ce predici, încât să ți se pară că nici nu știi în ce direcție ești dus. Nu vreau să spun că nu trebuie să fim interpreți, trebuie să fim interpreți și mai buni. Eu trebuie să fiu un interpret mai bun. Dar... poți fi atent la toate detaliile și să nu ai putere. Știți la ce mă refer! Ați văzut oameni care vorbesc cu elocvență, dar cu toate acestea nu ați fost mișcați. Nimic nu a lucrat la conștiința voastră. El a spus o pildă, tocmai cu scopul de a le arăta oamenilor că ar trebui să se roage neîncetat. Se spune o pildă pe această temă, cu un scop, acela ca tu să te rogi neîncetat. Și Domnul nu predică ceva ce nu a practicat El însuși. Dumnezeul întrupat a fost un Om al rugăciunii. Nu-i așa că e extraordinar? Că nimeni nu a mers vreodată la Isus să-i spună, „Isus, învață-ne să predicăm.” Nu au spus, „Isus, învață-ne să umblăm pe apă.” Dar au spus, „Doamne, învață-ne să ne rugăm.” Așa de mulți oameni spun, „O, dacă aș putea să fac orice, aș vrea să-l văd pe Pavel predicând pe dealul lui Marte.” Dacă eu aș putea să fac orice, aș vrea să-L văd pe Domnul meu mijlocind. Aș vrea să-L văd pe Domnul meu mijlocind. John Calvin a spus că inima omului e o fabrică de idolatrie. Putem face din învățătură un idol. Putem face din predicarea expozitivă un idol. Chiar dacă aceste lucruri trebuie prețuite, în comparație cu El, sunt un gunoi.
Prezența Lui Hristos, puterea lui Hristos. Și în versetul 2 El spune, „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea, și de oameni nu se rușina.” Ce vedem aici? El ne prezintă o persoană care era opusul lui Dumnezeu. În comparație cu Dumnezeu, era la celălalt capăt al spectrului, nu-i așa? Nu se teme de Dumnezeu, nu îi respectă pe oameni. Nu are nicio virtute. Parcă ni-l putem imagina pe acest om, un om avar, zgârcit, cu un duh îngust și o inimă mică, preocupat în întregime de sine și de promovare de sine. „În acea cetate era și o văduvă...” Vă rog să înțelegeți că văduvele pe acea vreme, și chiar și azi în anumite locuri din lumea a treia, erau cele mai nevoiașe și neajutorate persoane de pe fața pământului. Nimeni, decât poate copilul ei, nu era atât de nevoiaș ca ea. Nu avea niciun ajutor, nicio putere economică, nicio putere socială, nicio putere politică. Nu avea niciun fel de putere. Dacă moare pe stradă, singura problemă a oamenilor ar fi cum să scape de trup. Cum să o îndepărtăm pentru a nu mai fi nevoiși să-i vedem trupul care putrezește. Nu are nimic. Apoi spune,„ În cetatea aceea era și o văduvă care venea des la el și-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu.” Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar, în urmă, și-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem, și de oameni nu mă rușinez, totuși, pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.” Mă va lovi literalmente sub ochi. Cuvântul e folosit pentru cazul în care doi boxeri se luptă, și unul îl lovește puternic pe celălalt și îl învinețește. Această femeie e tenace. Absolult tenace. Și singurul motiv pentru care acest om avar și oribil îi dă ceva, era pentru că ea continua să vină. Nu mai rezista. Ea se lupta cu el.
Versetul 6, „Domnul a adăugat: „Auziți ce zice judecătorul nedrept?” Ne va spune exact ce înseamnă această pildă. De multe ori oamenii nu înțeleg pildele pentru că, caută înțelesul în toate detaliile pildei. Găsesc lucruri minuscule și nuanțe, dar eu cred că pilda, deși ne poate învăța multe lucruri, e întotdeauna menită să scoată în evidență un adevăr central. Și ni-l va arăta acum. El spune, „Domnul a adăugat: „Auziți ce zice judecătorul nedrept?” Ce a spus de fapt? A spus, „Asta vreau să învățați despre viața voastră creștină, despre rugăciune.” „Auziți ce zice judecătorul nedrept?” Ascultați-l. „pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.” Apoi continuă în versetul 7, „Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei?” Un lucru din multele pe care îl apreciez la Charles Spurgeon... A fost puternic... cum vorbim astăzi de harul suveran, reformat, de anul 1689... A fost chiar în miezul problemei. Dar când Spurgeon aborda un text, predica doar textul. Și nu Încerca să îl împace cu alte doctrine, pentru a apăra acea doctrină. E ca și cum ai încerca să aperi doctrina noastră de Scripturi. Ascultați! Eu cred că Dumnezeu e absolut suveran peste absolut totul și El a decretat chiar înainte de întemeierea pământului. Și asta mi-a dat mai multe probleme, acea credință, decât orice alt lucru. Dar știu că e scriptural, dar în același timp știu că nu am pentru că nu cer. Și nu pot explica asta. Și nici nu am fost chemat să explic. Alături de așa de multe doctrine mari ale Scripturii. Decât să-mi petrec cei câțiva ani pe această planetă, încercând să împac totul în mintea mea aș prefera să fiu ascultător de adevărurile simple. Să mă țin de un Dumnezeu suveran fără de care oamenii, universul sau întreaga creație nu au nicio speranță. Mă voi ține tare de asta! Asta îmi dă siguranță și putere și singurele mijloace pe care le am pentru a ști că rugăciunea poate fi ascultată. Dar cu toate acestea, în acest mare mister care întrece cu mult înțelegerea mea, mi se spune că nu am pentru că nu cer. Mi se spune să fac înaintea Dumnezeului meu, ceea ce a făcut această văduvă înaintea acestui om groaznic și nedrept. Iacov a luptat cu Dumnezeu. „Nu Te voi lăsa, până nu mă binecuvântezi.” Într-un fel Dumnezeu este încântat de o astfel de credință. Într-un fel Dumnezeu se bucură să se lupte cu oamenii Lui. Se bucură de un bărbat sau o femeie sau un copil care chiar crede aceste lucruri... îndeajuns încât să ceară și să ceară și să ceară.
În versetul 8 spune, „Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință (sau credința) pe pământ?” „Vă spun că le va face dreptate în curând.” Dar când ne uităm în cartea psalmilor, unde dacă vrei să înveți cum să te rogi… Începe cu Domnul Isus Hristos, și apoi mergi la Psalmi și la apostolul Pavel și vei învăța cum să te rogi. Dar când mergem la cartea Psalmilor, descoperim ceva ce pare să contrazică asta. Aici spune că Domnul va răspunde repede. Domnul va da izbândă rapid. Dar când mergem la cartea Psalmilor ni se spune că David așteaptă zi și noapte. Cât de lungă, Doamne, e strigarea lui David, a profeților, și există această așteptare, această durată. Această luptă. Perseverență în rugăciune. Cum funcționează asta? Știu, și știți cu toții cât de des se întâmplă asta în Scriptură, și cât de des s-a întâmplat în viețile voastre. Să strigați către Dumnezeu, să strigați către El și lucrurile să se amâne. Să perseverați dar lucrurile să se amâne. Să continuați să strigați către Dumnezeu. Amânare după amânare după amânare. Dar atunci când El se mișcă, lucrurile se rezolvă în câteva secunde. La fel ca în bătălia lui Madian care a fost asociată cu venirea lui Mesia. La fel ca în acea bătălie. Nu ridici niciun deget, nu aprinzi nicio torță, nici măcar nu spargi un vas și bătălia e câștigată! De ce acționează așa rapid? Vă voi spune de ce acționează așa rapid. Pentru ca niciun om să nu se poată lăuda că a fost contribuția lui. Sau mai ales vreo coincidență. Asta e foarte important pentru tineri. Învățați această lecție. Atunci când vezi o izbăvire supranaturală miraculoasă, înfăptuită de mâna lui Dumnezeu prin rugăciune, atunci când se întâmplă, vei crede, vei vedea, vei ști că a fost Dumnezeu și te vei bucura de ea. Dar apoi, nu următoarea zi, nici măcar următoarea săptămână, probabil nici următoarea lună... Dar într-un an sau doi, iată ce se întâmplă. Va veni amăgitorul și îți va sugera, „Știi, erai tânăr pe vremea aia, când ai crezut că Dumnezeu a făcut ceva miraculos. Dar ce s-a întâmplat poate fi explicat în întregime prin mijloace naturale.” Ați văzut întâmplându-se asta? L-ați văzut pe Dumnezeu făcând o mare minune printre voi... Diavolul întotdeauna așteaptă pentru că e șiret. După câțiva ani începe să te convingă că a fost doar zel tineresc, fanaticism, totul se explică natural. De aceea atunci când Dumnezeu a izbăvit în mod miraculos Israelul, le spunea, „Faceți o grămadă de pietre, scrieți povestea. Să nu uitați niciodata! Niciodată!” Hoțul vine să fure, chiar și mărturia lui Dumnezeu, de la noi. Voi știți... unii dintre voi poate ați fost în lucrare de mai mult timp decât sunt eu în viață. Știți marile lucrări ale lui Dumnezeu. Și unii dintre voi le-ați uitat și trebuie să vă întoarceți. Și trebuie să vă amintiți pentru ca următoarea dată când e nevoie de o izbăvire să știți că slujiți unui Dumneze care izbăvește oamenii. Care își izbăvește poporul. „Când va veni Fiul Omului va găsi el credință, va găsi credința?” Poate credința creștină, poate această credință care perseverează... O va găsi pe Pământ? Nu vreau să dramatizez foarte mult sau să dau noi înțelesuri textului, dar e ca și cum în acest moment dispoziția, atitudinea Domnului nostru se schimbă. E ca și cum ar spune, „Ascultați-Mă oamenilor! Ascultați-Mă! V-am adus în părtășie cu un Dumnezeu care răspunde la rugăciuni. Cereți orice în Numele Meu. Și El o va face! Bucurați-vă de ceea ce va face Dumnezeu prin rugăciune!” Și apoi se oprește pentru un moment, un moment meditativ, și spune, „Dar din nou, când Mă voi întoarce, va mai crede cineva ce am spus Eu?” Veți mai crede? Vă pot spune cât credeți... Cât cereți? Cât perseverați? Oamenilor, nu e adevărat în viețile voastre că v-ați ciondrănit cu firea și v-ați luptat și ați lucrat și ați fost sinceri și ați luptat și ați luptat și ați luptat cu puterea voastră. Și nu ați putut face nimic! Și în cele din urmă ați recurs la rugăciune, și a fost nevoie de așa de puțină rugăciune de fapt pentru ca situația să fie rezolvată. „În cele din urmă, nu ne mai rămâne decât să ne rugăm.” Ce afirmație blasfemiatoare și murdară. Mergeți în odaie așteptându-vă la ceva? Faceți asta? Cereți așteptând să primiți?
Iată o problemă de care vreau să mă ocup, și îmi pare rău, voiam să predic de fapt pe 1 Corinteni 15. Dar vreau să ne uităm un minut în capitolul 11 din Evrei. Vreau să lămuresc ceva, cel puțin prin prisma credinței mele de copil, și a gândirii mele simple. Iată la ce m-am gândit eu. În versetul 1, „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” Acest text face subiectul unei cărți, se pot scrie mai multe cărți pe tema asta, și s-au scris. E atât de înțelept. Se ridică întrebarea, „Cum pot să am siguranță pentru ceea ce sper și cum pot să am încredințare despre lucrurile pe care nu le-am văzut?” Pentru că tuturor vă este pe bună dreptate frică de marea majoritate de astăzi, a acelora care Îl susțin pe Hristos, care sunt îndrăzneți În El. Ei pretind, presupun, garantează lucruri pe care nu au niciun drept să le garanteze. Noi știm asta. Dar câteodată spun asta, carismaticii cred lucruri pe care Dumnezeu nu le-a promis niciodată. Reformații nu cred nici măcar ce a promis. Din nou fraților, aș putea veni aici... nu v-ar fi de niciun folos să vă prezint tratate teologice. Voi știți mai multe decât mine. Așa că luați ce vă spun acum. Poate aveți nevoie să auziți asta. Am descoperit în urmă cu câțiva ani... uneori îi ascult pe oameni ca John Piper. Îl citesc pe Maurice, favoritul meu dintre cei contemporani. Îmi place John Flavell, primul lui volum. Spurgeon e de asemenea favoritul meu dintotdeauna. Dar știți, după o vreme începi să descoperi ceva. De fapt nu descopăr nimic nou. Chiar dacă acești oameni o spun așa de bine. Dar știți, am fost la o conferință în urmă cu câțiva ani, și înainte de a vorbi, au rugat șase proaspăt convertiți să vină și să-și împărtășească mărturiile. Fuseseră salvați de șase luni până la un an. Și când s-au ridicat să vorbească, nu am aflat nimic nou, dar mi-am amintit așa de multe lucruri pe care le uitasem. Zelul lor, credința lor ca și a unor copii, pasiunea lor... Da, uneori Îl vedeau pe Dumnezeu ca aceia care văd animale în nori. Animale care nu sunt acolo. Da, uneori făceau tot felul de lucruri nechibzuite, dar nu erau minunate acele vremuri? Îl credeați pe Dumnezeu, era ceva nou, proaspăt, nu era doar conținutul unei teze. Era o relație vitală. Poate de aceea m-a trimis Dumnezeu astăzi aici. Pentru ca cineva care e mai mult ca un proaspăt credincios să vi se adreseze vouă...care știți mult mai multe. Să vă întoarceți. Să vă întoarceți. Mie nu mi-e frică să fac greșeli în viața mea de rugăciune, pentru că slujesc unui Dumnezeu al harului.
Iată ceva extraordinar cu privire la acest pasaj. El spune, „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” Cum putem face asta? Cum putem avea încredere? O puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd? E un singur mod. Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul Dumnezeului viu. Biblia. De cele mai multe ori mă doare ceva în trupul meu. Mâna mea dreaptă e amorțită chiar acum. Am probleme la coloana vertebrală și la gât. Și ani de zile Dumnezeu nu m-a vindecat, și nici nu presupun... De fapt nu vreau să o facă. Am recoltat așa de mult în urma bolilor mele. Așa de multe binecuvântări. Dar El nu promite specific în Scriptură să-l vindece pe Paul Washer. El o poate face, și El vindecă oamenii, dar în marele lui mister și înțelepciune, El nu vindecă pe toată lumea. Și asta mă satisface, pentru că Domnul meu știe, El știe ce avem nevoie, chiar înainte de a-I cere. Dar am marea încredere că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică. Am încrederea asta! Îmi bazez viața pe asta! Mă aștept să mă leagăn ca pe o pânză de păianjen până în eternitate cu încrederea asta, fără frică.
Avem prin urmare o puternică încredințare și o mare încredere. De ce? Pentru că așa spune Domnul. Dar acum se ridică o problemă, cel puțin în mintea mea. Atunci Doamne, cum să mă rog pentru cineva care e bolnav? Cum fac asta cu credință? Cum să mă rog pentru anumite lucruri pe care mintea și inima mea nouă le dorește? Cum știu cum să mă rog pentru acele lucruri? Pentru că sunt multe lucruri care nu sunt promise în mod specific în această carte. Știu ceea ce au auzit mulți oameni, că e un clișeu care nu-mi place. Dumnezeu răspunde întotdeauna la rugăciuni, doar că uneori răspunsul e nu. Nu-mi place asta. Nu sunt de acord cu asta, și cred că duce la anumite neînțelegeri. Iată ce vreau să vedeți. Pentru toate acele lucruri care sunt mari promisiuni în Scripturi, fraților, surorilor, rugați-vă. Rugați-vă pentru acele promisiuni. Rugați-vă pentru ele. Promisiunile de natură spirituală... cartea Efeseni, rugați-vă asta pentru soțiile voastre. Rugați-vă asta pentru congregația voastră. Caracteristicile găsite în 1 Timotei 3 cu privire la cei mai în vârstă, la orice om matur din biserică. Rugați-vă asta pentru pastorii voștri. Știm că aceste lucruri sunt voia lui Dumnezeu. Dar cum să mă rog când nu sunt așa sigur? Când nu am nicio promisiune specifică? Cum pot să mă rog prin credință? Iată cum pot să mă rog prin credință. Și găsim răspunsul în Evrei 11 versetul 6, „Și, fără credință, este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.” Credința mea nu e că Dumnezeu va face lucrul specific pe care I-l cer. Știu că vă gândiți că alternativa e, „Da, s-ar putea ca răspunsul să fie nu.” Nu, eu nu cred asta. S-ar putea ca Dumnezeu să nu facă lucrul specific pe care I-l cer, dar El va răsplăti credința. El va face ceva! Vor fi beneficii în urma faptului că Îl cauți pe Dumnezeu într-o problemă. Dacă văd un sfânt care e bolnav... Unul din oamenii pe care îi admir cel mai mult pe acest pământ, moare de cancer la pancreas. Îi cer lui Dumnezeu să-l vindece pe acel om, Îl implor pe Dumnezeu să vindece acel om. De ce? Pentru că e ceea ce doresc. E dorința inimii mele. Da, mă încred în suveranitate. Nu, nu am o siguranță specifică. Dar Îi cer lui Dumnezeu să-l vindece. Dar iată ce știu. Că dacă Dumnezeu nu-l vindecă, El va onora rugăciunea mea oricum. O va răsplăti. Îi va da acelui om, datorită rugăciunilor mele, ceva mai important ce are nevoie. Dumnezeu răsplătește întotdeauna rugăciunea cu credință. Și vedeți, pot să merg la Dumnezeu, fără să înțeleg cu precizie dacă e o voie specifică, dacă e o voie perfectă. „Cum mă descurc Doamne?” Dacă am urmărit toate principiile teologice. Nu trebuie să fac asta. Merg după dorințele inimii mele. Înaintez o cerere lui Dumnezeu pentru ceea ce văd în Scriptură, pentru ceea ce e în inima mea. Și știu că chiar dacă sunt îndărătnic, chiar dacă lucrul pe care îl doresc, nu e lucrul care să-mi fie dat, știu că Dumnezeu răsplătește, și sunt luate decizii sus în ceruri. Se vor face lucruri. Și vor exista beneficii din acea căutare a feței Lui. Ceea ce văd acum e că Dumnezeu răspunde la rugăciuni. Întotdeauna e da. S-ar putea ca în înțelepciunea Lui să nu facă ceea ce Îi cer. Dar dacă mă încred în El, dacă mă încred în El, știu că El este Cel ce răsplătește pe cei ce Îl caută. Doamne vin înaintea Ta - începem o biserică în Radford. Doamne vin înaintea Ta, m-am rugat ca Tu să ridici prezbiteri. M-am rugat pentru asta. Nu știu exact care ar trebui să aibă întâietate. Nu știu cum să fac față acestei situații. Doamne, vreau să știi că mă plantez la pragul ușii Tale. Mă uit la Tine, și rămân aici, chiar dacă nu știu specific ce să-Ți cer, rămân aici ca un semn că sunt total dependent de Tine și cred că, chiar dacă nu știu ce să cer Tu ești Cel ce răsplătește pe cei ce Te caută. Fraților, e așa de multă mângâiere și putere. Acum vedeți ce înseamnă să discuți aprins și să te lupți cu Dumnezeu dar cu toate acestea să ai încredere deplină în suveranitatea Lui. Fraților, există oameni ca John Piper și John MacArthur, și toți acești oameni. Eu sunt un tip cunoscut pentru o predică. Dar în rugăciune... știți, e așa înfricoșător să fii aici. Dar nu e înfricoșător să fugi și să te ascunzi sub umbra Celui Atotputernic. Și să fii acoperit de aripa Lui. Nu e. Problema ta nu e că ești prea slab, ci că ești prea puternic.
Încurajez pe toți tinerii și le spun, studiați greaca, studiați ebraica, studiați teologia sistematică. Studiați istoria bisericii. Citiți cărțile vechi, cărțile vechi, cărțile vechi. Dar trebuie să le spun că toate acestea nu vor fi de folos. Sunt de bază, dar ai nevoie de viață, ai nevoie de viață. Vi s-ar părea ciudat, ca un om care simte o slăbiciune în el să pună deoparte trei sau patru zile, sau două săptămâni pentru a posti și a se ruga? Vi s-ar părea ciudat să apară o problemă în biserică și în loc să o abordăm dintr-o dată cu înțelepciunea noastră, să pui timp deoparte să te rogi, să te lupți cu Dumnezeu în ce privește problema. Sau chiar dacă ți se pune o întrebare și trebuie să dai un răspuns, să spui, „Pot să-ți răspund după ce mă rog pentru asta? O fraților, moștenirea voastră nu sunt pământuri sau mașini sau case frumoase, ci să locuiești în curțile lui Dumnezeu. Mai presus de orice, sunteți oameni care locuiți în curțile lui Dumnezeu. Oră dulce de rugăciune... Oră dulce de rugăciune, care mă cheamă de la o lume de griji. Le spun întotdeauna tinerilor care nu au acordat mult timp rugăciunii. Ei spun, „Cum să mă rog?” Le răspund, „Rugați-vă, luptați până când puteți spune cu sinceritate alături de scriitorul imnului, „Oră dulce de rugăciune. Oră dulce de rugăciune.” Îi voi da Domnului prima mea oră. Oră dulce de rugăciune. Și apoi... vedeți, rugăciunea e un lucru extraordinar în sensul că cu cât te rogi mai puțin, cu atât devine mai greu să te rogi. Cu cât te rogi mai mult, cu atât ești purtat mai mult în rugăciune. Fraților, puteți să vă rugați până vă întrebați ce s-a întâmplat cu timpul? M-am pus pe genunchi la ora 5 și deja e 8:3. Ce s-a întâmplat? Fraților, vă rog. Dați-vă rugăciunii. Nu există niciun obstacol care nu poate fi biruit prin rugăciune.
Nu suntem oameni care cedează pur și simplu întunericului și scriu o etichetă, „E datorită suveranității lui Dumnezeu.” Suntem oameni care luptăm împotriva întunericului. Vrei să dai vina pentru acest dezastru pe Dumnezeu? Nu folosi suveranitatea lui Dumnezeu ca o scuză. Noi suntem oameni care Îl credem pe Dumnezeu. Poate escatologia ta nu e postmilenistă, unde totul devine din ce în ce mai bun. S-ar putea să fie așa. Poate doctrina ta escatologică susține că lucrurile vor deveni tot mai rele până la venirea lui Isus. Vreau să-ți spun ceva. Isus ar putea veni în această seară. Isus ar putea veni într-o mie de ani. Nu am un cuvânt de spus legat de asta, și nici voi. Dar să știți următorul lucru. Nu există niciun loc în Scriptură unde să spună că nu pot să văd în timpul vieții mele țări venind la Hristos. De ce nu? De ce nu? De ce să nu văd prin credință? Și să fie un steag pentu Hristos pe fiecare deal? Dumnezeu nu mi-a spus niciodată că nu pot. De ce să accept ca America să devină tot mai întunecată? Dumnezeu nu mi-a spus niciodată să fac asta. Poate nu sunteți de acord cu postmileniștii, dar vă spun ceva, au realizat mult mai multe, nu-i așa? Ei au crezut că Dumnezeu va face ceva. Nu contează care e escatologia ta, dacă nu ai un cuvânt de la Dumnezeu de care niciunul din noi nu știm... Ne plantăm picioarele, și luptăm în rugăciune. Și luptăm de la amvon. Asta facem. Ne așteptăm ca Dumnezeu să facă ceva. M-a întrebat translatorul În Harland:
‑ Frate Paul, de ce ești trist? De ce ești trist în această seară?
‑ Pentru că nimeni nu s-a convertit în această seară!
Trebuie să credem. Domnilor, promisiunile, nu doar instrucțiunile, ci promisiunile... Promisiunile sunt aici. Lumină strălucind în întuneric, și întunericul nu a putut-o birui. Puterea Evangheliei. Eu cred că una din cele mai mari demonstrații din toate vremurile nu e crearea lumii, ci crearea unui om nou. Lucrarea nașterii din nou, care a fost pierdută în vremurile noastre, e cea mai puternică demonstrație a puterii lui Dumnezeu. El a făcut această lume ex nihilo, și e un lucru extraordinar, dar El crează un om nou dintr-o masă de umanitate depravată. Aceasta înseamnă putere. De ce să nu cred că Dumnezeu vrea să demonstreze o astfel de putere prin convertirea oamenilor? Haideți să ne luptăm pentru convertirea oamenilor. Haideți să ne luptăm pentru înființarea de biserici după Bibilie. Haideți să luptăm pe genunchi și să-L credem pe Dumnezeu. Haideți să-L credem. Sunt așa de multe de crezut.
Încă un lucru. Știu că am vorbit prea mult, dar fiți atenți să nu vă rugați numai cu încălțămintea în picioare. Am învățat asta cu ani în urmă. E de fapt o afirmație făcută de Alexander McLaren. Spunea că atunci când studia purta încălțămintea. Și asta mi-a dat de gândit. Vorbea despre faptul că pregătirea pentru o predică e muncă grea. Dar apoi am început să mă gândesc dacă întotdeauna trebuie să mă apropiu de Biblie cu încălțămintea în picioare? Trebuie să vin la Dumnezeu întotdeauna cu încălțămintea în picioare? Ideea pe care vreau să o spun e că dacă Biblia e pentru tine doar muncă de exegeză, și te apropii de ea doar cu încălțămintea în picioare, ești în pericolul de a pierde o relație. Așa că vin la Cuvânt cu încălțămintea în picioare. Dar după ce m-am confruntat cu textul îmi dau încălțămintea jos și umblu cu el. Mă desfăt în el. Pur și simplu mă tolănesc în el, mă bucur de Biblie. Nu e o carte de ghicitori pe care trebuie să o dezlegi, ci ceva de care să te bucuri. Să te desfeți cu Cuvântul lui Dumnezeu. La fel e cu rugăciunea. Da, vreau să vă spun ceva, rugăciunea de mijlocire e muncă grea, nu lăsați pe nimeni să vă spună altfel. Majoritatea oamenilor nu se roagă pentru că ei cred că e ușor pentru unii oameni să se roage. Nu, mijlocirea e grea, și înseamnă să te rogi cu încălțămintea în picioare, și trebuie să faci asta. Dar dacă tot ceea ce faci e să te rogi cu încălțămintea în picioare ești în pericolul de a pierde o relație. Să umbli cu El, să te desfeți în El, să meditezi la El, să vorbești cu El. Prietenul meu drag... pur și să-L lauzi pentru iarbă și copaci. Această planetă ar trebui să arate ca o scenă din „Așteptându-l pe Godot.” Ar trebui să fie gri și urâtă, nu ar trebui să fie bucurie aici. Faptul că este, e extraordinar! Faptul că ne putem bucura de copiii noștri, și că putem alerga alături de ei bucurându-ne în Dumnezeu... Să nu fie vorba numai de rugăciune de mijlocire ci și comuniune. E așa de bine câteodată să mă trezesc dimineața, și să spun, „Doamne, astăzi putem lăsa la o parte lucrarea de mijlocire? Vreau doar să umblu cu Tine prin orice. Vreau doar să vorbesc cu Tine. Te iubesc așa de mult. Ai fost așa de bun cu mine Doamne.” Să mă uit la apusuri și să întreb, „Doamne cum ai făcut asta, ce pensulă ai folosit? E cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată. Fraților, luați la inimă ceea ce s-a spus, rugați-vă pentru asta, vedeți dacă nu v-a vorbit Domnul ceva azi. Haideți să ne rugăm.
Tată, Îți mulțumesc, Te laud, mă închin Ție. Eu mi-am făcut partea, dar cu ajutorul TĂu mi-am făcut-o. Întărește acești oameni, binecuvântează-i. Doamne ia-i de mână și condu-i în adâncuri tot mai mari de rugăciune. Condu-mă pe mine Doamne, sunt un novice. Condu-mă! Condu-ne! Ca să nu ne lepădăm mantaua pentru un calculator sau o metodologie sau chiar un amvon. Ci să fim în primul rând oameni care Îți aparțin Ție. Oameni care se adăpostesc în prezența Ta. În Numele lui Isus. Amin.
