Tată ceresc, Te rog ca aceste ore împreună să fie sub ungerea Duhului Tău, ca să fie o revărsare deosebită a Duhului Sfânt peste mine și peste noi, ca să ne lumineze Cuvântul Tău, ca să ne aducă o înțelegere clară și să aducă sentimente în inimile noastre care să se armonizeze cu măreția lucrurilor pe care le vom vedea cu mințile noastre. Și apoi Te rog ca această afecțiune să se vadă în slujiri, vieți, căsătorii transformate, în felul cum ne împlinim rolul de tați, iar apoi de-aici să se răspândească de aici la biserici și la națiuni, pentru slava Fiului Tău, Isus Hristos. Dă putere, dă sănătate, dă atenție, adu-ne în minte lucrurile care trebuie să fie incluse în mod strategic și păzește-ne de lucruri care nu sunt folositoare ca să vorbim despre ele. Păzește-ne de Cel Rău, care e un mincinos și un ucigaș de la început și-i place să creeze confuzie și mândrie. Dă-ne smerenie, Doamne, sub mâna Ta atotputernică, ajută-ne să aruncăm toate poverile asupra Ta. Sunt sigur că într-un grup ca și acesta sunt bărbați care se luptă cu probleme acasă, cu copiii lor și în bisericile lor care sunt grele și mă rog ca aceste poveri să fie ușurate prin aceasta, nu să fie făcute mai grele, ca brațul Tău puternic să se arate aici. Deci în toate aceste moduri și încă altele care nu-mi vin în minte, Te rugăm să lucrezi pentru noi. Ferice de omul care Te așteaptă și își găsește adăpostul în Tine, căci Tu lucrezi pentru cei ce Te așteaptă. Încredințez acest timp în mâna Ta, în Numele lui Isus. Amin.
Cred că vi s-a dat, fie pe hârtie, fie în format electronic, programa conferinței. Deci cred că tot ce voi spune, în afară de această primă parte, este pe hârtie. Ceea ce înseamnă, sper, că putem interacționa destul de mult. Singura problemă cu aceasta este că vă văd numai pe câțiva, datorită iluminării. Voi încerca să văd, dar nu știu dacă luminile pot fi ajustate un pic... Dacă vă pot vedea, aș vrea să vă simțiți liberi să ridicați mâna oricând, sau să strigați oricând. Voi lăsa timp specific pentru întrebări, iar apoi voi repeta întrebarea pentru a putea fi și pe casetă, dar nu aș vrea ca întrebările voastre să trebuiască să aștepte până la sfârșit dacă sunt urgente pe parcurs. Deci acesta e planul. Nu am idee cum aceste 10 lucruri se vor potrivi în aceste ore. N-am mai ținut acest seminar înainte. Predau o lecție despre predicare și tot acest material, în afară de o secțiune, pe care vă voi spune-o când ajung acolo, este preluat din această lecție. Dar este atât de încărcat de discuții când îl predau acasă, încât nu pot prezice cât va lua ca să trecem prin el. Deci mă rog ca Domnul să-l umple, să-l facă să dea peste el, sau să lase vreo 2-3 ore pentru întrebări și răspunsuri la sfârșit. Va fi bine oricum. Deci acesta e planul. Vom trece prin aceste bucăți pe care le aveți, așa că este bine că le aveți pe laptop-uri sau pe hârtie pe măsură ce trecem prin ele și să puteți să scrieți observații sau întrebări pe parcurs. Aș vrea să vă dau... am scris acestea ieri, căci voiau ceva ce să pună pe internet. Scopul lecției e să întărească încrederea studenților în centralitatea biblică a predicării în viața corporativă a Bisericii și să le mărească abilitatea de a predica cu credincioșie biblică, o expunere pătrunsă de Evanghelie, cu claritate care să-L înalțe pe Hristos, putere care să convertească suflete, curaj care confruntă cultura, cu smerenie atrăgătoare și eficiență producătoare de dragoste. Și sunt sigur că această listă poate continua încă mult, dar am decis să mă opresc acolo. Acestea sunt unele din visele mele și scopurile mele pentru voi, la sfârșitul acestei lecții.
Există motive pentru care am ales acest limbaj. Vreau să mă opresc la unul din ele. "Să vă mărească încrederea în centralitatea biblică a predicării în viața corporativă a Bisericii." Nu este evident din Noul Testament, dacă o luăm așa, că predicarea ar trebui să fie parte din viața de închinarea Bisericii. Noi asumăm că așa trebuie să fie, dar dacă vă uitați în Noul Testament, aproape toată predicarea este evanghelistică în cartea Faptele Apostolilor. Nu există vreo mențiune a predicării, după câte văd eu, într-un mediu al închinării comune, corporative, așa că, pentru ca eu să pretind aceasta, trebuie să aduc argumente. Vom devota o secțiune întreagă pentru a apăra existența predicării în Biserică. Tindem s-o asumăm, căci întotdeauna s-a făcut aceasta de-a lungul existenței Bisericii, în afară de grupări marginale, care au încercat s-o schimbe în discuții, dar acestea nu durează prea mult. Există vreun mandat biblic pentru a construi adunarea săptămânală corporativă în jurul predicării? Căci nu îl vei apăra prea bine prin exemple din Biblie, dar voi argumenta că îl poți apăra cu succes din Biblie. Deci acesta e motivul pentru a alege expresia "viața corporativă a Bisericii." Și așa mai departe. Nu voi intra în toate, altfel aș începe să predau toată acea lecție.
Voi privi la program împreună cu voi, ca să vedem cum se prezintă. Există 10 secțiuni, ar trebui să fie 11 dar am uitat s-o pun pe prima și nu e nimic scris acolo. Vom începe cu numărul 1 și anume pelerinajul meu până la predicare. Cred că va fi folositor să auziți ceva biografie și autobiografie despre cine sunt. Am 64 de ani, sunt căsătorit, cu 5 copii (4 fii) căsătoriți, 11 nepoți, termin în această vară al 30-lea an la aceeași biserică. N-am păstorit niciodată vreo altă biserică, ceea ce înseamnă că experiența mea e limitată într-un fel, dar extinsă în alt fel, căci 30 de ani e un timp lung într-un loc, dar limitată în sensul că niciodată n-am cunoscut altă biserică. N-am cunoscut niciodată o biserică rurală, sau vreo biserică de oraș care n-a fost centrală, așa că există multe întrebări cu care nu am experiențe. Deci ceea ce voi spune are unele limitări. Aș vrea să încep cu începutul. M-am născut în familia lui Ruth și Bill Piper. I-aș numi... cred că acum sunt amândoi în cer... Cei mai fericiți fundamentaliști pe care i-am cunoscut vreodată. Folosesc cuvântul "fundamentaliști" în cazul lor fără vreo implicație negativă, căci mă consider și eu fundamentalist, dar fără atitudine. Tot la fel ar fi și mulți oameni din lumea aceasta. Dacă lumea ar ști ce cred, ar zice că sunt de extremă dreapta, și la fel despre mulți dintre voi, însă arătați atât de cool că i-ați păcăli. Eu nu arăt cool, așa că eu aș fi categorisit astfel. Deci iată-i, Universitatea Bob Jones peste drum, bastionul fndamentalismului istoric, tatăl meu a fost la Universitatea Bob Jones... Și iată-mă, născut într-un loc unde filmele erau privite cu suspiciune, nu fumam, nu beam și acestea sunt lucruri pe care le-am evitat atunci și în general le evit și acum. Merg la film din când în când, dar în general aproape toate la care am fost am regretat după aceea. Sunt uimit cât de mulți tineri din biserica mea sunt fără discriminare cu privire la lucrurile la care se expun, nu știu cum vor putea fi vreodată sfinți în pasiunea lor pentru Dumnezeu și pentru suflete, atunci când își adună femei dezgolite în minte în multe din filmele PG-13, fără a mai menționa cele R sau altele. Deci îmi pun culorile, sau cărțile culturale pe masă. Sunt foarte năzuros cu privire la ceea ce-mi bag în creier, căci "gunoi înăuntru, gunoi afară." Am o personalitate adictivă și îmi cunosc limitele, iar una din ele este că trebuie să veghez atent asupra ochilor mei, căci ceea ce văd, aceea îmi rămâne și mi se învârte în minte și văd "pe ecran" pentru mult timp.
Deci iată-mă, crescând într-un cămin fundamentalist care a fost cel mai fericit cămin pe care l-am întâlnit vreodată. N-am avut niciodată vreo respingere emoțională față de doctrina conservativă, a crede că toată Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu și că a evita tot ce se pare rău e o idee bună. Părinții mei cântau pe mașină, mergând să pescuim la ocean în Florida. Câți copii și-au auzit pe mama și tata cântând în mașină? E ceva extrem de neobișnuit să existe așa un cămin. L-am admirat pe tatăl meu. Nu am resimțăminte față de tatăl meu pentru faptul că a fost evanghelist și că nu era acasă vreo două treimi din viața mea. El călătorea și era un mini Billy Graham. Billy Graham ținea cruciade de evanghelizare de 50000 de oameni, iar tatăl meu de 500 de oameni în biserici, sau inițial în corturi. Noi toți ne adunam în jurul lui, ne rugam pentru el, îi pregăteam plicurile, îl puneam pe avioane care aveau încă roată în spate și elice. Ați auzit vreodată de elice? Iar el zbura în California cu 2-3 opriri pe drum și venea acasă după 5 săptămâni și ne povestea triumful evangheliei și câteva glume noi. Zilele cele mai fericite din viața mea erau când venea tăticul acasă lunea seara, povestind cum bețivii și prostituatele erau mântuiți și cum diaconii erau mântuiți. Era minunat să crești în acest cămin. Deci, iată-l, el credea în Iad și voia să-i salveze pe oameni de la Iad și credea în Rai și voia să meargă acolo, ne conducea în rugăciune în fiecare seară.
Iată o mică secțiune despre complementaritate - egalitarism și complementaritate. Mă uitam la mama mea. Când era tata plecat, ea era omni-competentă - tăia iarba, pregătea mâncarea, vopsea streașinile, făcea paturile, avea grijă de finanțe și pe lângă acestea mai conducea și o afacere de spălătorie. Mă uitam la ea în comparație cu tata și ziceam, "nu-i nicio diferență între ei în competență, în afară de faptul că mama e probabil mai competentă la mai multe lucruri." Iar când tata venea acasă, o vedeam cum i se transformă viața într-una de supunere, "Mă bucur că ești aici, că te rogi, că-mi deschizi ușa, conduci mașina, alegi restaurantul, spui "să mergem"." Mă minunam de aceasta. Deci cele 2 lucruri: supunere, a fi cap și competența femeii, nu erau în conflict în mintea mea.
Iar apoi am mers la Wheaton College, unde toate fetele erau mai deștepte decât băieții. Ele întotdeauna ruinau clasele. Când am graduat de la colegiu am terminat al 19-lea, iar cele 18 persoane în fața mea, în afară de una, erau fete. Deci la Wheaton toate erau mai deștepte, apoi la liceu, toate din fața mea erau mai deștepte și mama mea era mai deșteaptă. Din punct de vedere psihologic, nu eram deloc înclinat să gândesc că o femeie e inferioară bărbatului în lucruri care au vreo importanță și nici acum nu sunt. Problema nu era inferioritatea, ci dansul, simțământul, dinamica bărbăției și feminității. Tatăl meu era bărbatul, iar mama femeia și dansau în mod diferit. În balet ea cade în brațele lui, nu pentru că nu poate sta în picioare, ci pentru că face ca totul să fie frumos pentru cei ce privesc. Iar el o prinde cu braț viguros și ea își face mișcarea într-un fel în care el n-ar putea s-o facă. Sper că, deoarece Fapte 29 e marcat de aceasta, ca voi, bărbații, să-l proclamați bine, căci e absolut minunat pentru mine faptul că o mișcare de plantare de biserici reformată prin bărbați tineri pe muchia culturii este complementară astăzi. Când eu eram implicat în această luptă la începutul anilor 1980, îmi auzeam nume pe care nici nu le puteți visa și credeam că voi pierde această bătălie, dar voi muri luptând. Iar acum, văd că există tineri care cred că aceasta e dătătoare de viață. Există sute de tinere în biserica noastră care cred că aceasta e dătătoare de viață. "Vrem bărbați care sunt bărbați - nu vrem să conducem timpul de părtășie, nu vrem să conducem acasă, vrem bărbați care să ne ducă la biserică, să dea tonul moral al familiei și așa mai departe." Spun toate acestea pentru că în căminul în care am crescut, care m-a pregătit să fiu ceea ce sunt, am privit la mama și tatăl meu jucând acest dans într-un fel în care nu mi-am dorit altceva. "Am o mamă omni-competentă, un tată cam incompetent din punct de vedere financiar și domestic care e un predicator super-star după opinia mea și el are nevoie de ea, iar ea are nevoie de el și se bucură de felul cum funcționează aceasta." Deci aceasta a fost secțiunea complementarității.
Tatăl meu era un om rugativ și m-a învățat să mă rog pentru misiuni, pentru biserică, pentru familie, ne aduna în fiecare seară să ne rugăm. Și era predicator. Îmi plăcea să-l aud predicând. Nu-l auzeam prea des, căci nu era pastor, ci călătorea, dar de cele câteva ori când am mers cu el tremuram. Tatăl meu predica cu atâta putere încât tremuram ca și copil, atunci când folosea anumite ilustrații. Îi văd încă ochii atunci când cita, "e rânduit oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata." Și parcă își încrucișa un pic ochii - te gândeai atunci, "e cam dur, cum poate cineva să fie atras de aceasta?" Dar aduceți-vă aminte că era cel mai vesel om. Începea fiecare predică printr-o glumă. Eu n-am început niciodată vreo predică printr-o glumă, niciodată. Și niciodată nu o voi face, afară de cazul că adorm sau îmi controlează mintea un computer pe undeva. Eu nu fac așa, dar tatăl meu era de necrezut de atent și serios, dar și cel mai vesel om sfânt pe care l-am cunoscut vreodată. Deci el era predicator.
Iată chestia: toți mă întrebau când eram la școală, la liceu, "Vei fi și tu predicator ca tatăl tău?" Iar eu le spuneam fără ezitare, "Nu." Pentru simplul motiv că în clasa a 7-a s-a întâmplat ceva. Nu știu când a început, dar imediat cum mi se cerea să fac ceva în public – să citesc ceva la biserică, sau un paragraf din experimentul de la științe naturale în clasa a 8-a, nu puteam s-o fac. Înghețam, pur și simplu, eram incapabil din punct de vedere psihologic să vorbesc în public. Nu aveam nici un dubiu în mintea mea că nu voi predica niciodată. Mama m-a dus la un psiholog, căci eram foarte îngrijorați de aceasta. Asta se întâmpla pe vremea când nu existau psihologi creștini, așa că ceea ce a făcut era un lucru foarte riscant pentru o familie fundamentalistă. Îmi aduc aminte stând în acel cabinet în timp ce îmi arătau ceva diagramă cu o linie șerpuită și m-a întrebat ce văd. Nu-mi amintesc ce-am văzut, dar îmi aduc aminte că la sfârșit consiliera mi-a spus, "Cred că mama ta are ceva de-a face cu inabilitatea ta de a vorbi." Asta m-a mâniat atât de tare încât n-am mai mers înapoi, căci știam un lucru - mama era persoana care mă înțelegea, mama era persoana care stătea la patul meu atunci când plângeam noaptea, mama mă masa pe umeri și mă trimitea la școală spunând, "E în regulă, vei reuși." Deci mergând înapoi la aceasta și până în ziua de azi nu știu de ce, nu înțeleg ce s-a întâmplat.
Am mers la Wheaton College știind că trebuia să-mi găsesc drumul prin această școală fără a vorbi deloc în public, ceea ce părea absolut imposibil. Pentru a gradua, trebuia să faci ore de vorbit. Și spaniola, sau o limbă străină era o cerință și în toate trebuia să ții o prelegere. Eu am ales spaniola. În vara anului 1966 s-au întâmplat câteva lucruri care mi-au schimbat viața. S-au întâmplat 3 lucruri foarte importante. Primul lucru a fost că Evan Welsh a venit la mine. Spun asta pentru slava lui Dumnezeu. Evan a zis, "Johnny, ai vrea să te rogi când avem capelă la școala de vară?" Veneau cam 500 de persoane la capelă la școala de vară. Nu știu de ce nu am spus imediat nu, dar am zis, "Cât de lung trebuie să te rogi?" El a zis, "30 de secunde, 1 minut, doar la început." Și am zis "Da." Nu îmi aduc aminte ce-mi trecea prin minte, dar îmi aduc aminte că după aceea mergeam încoace și încolo pe gazonul de iunie de la Wheaton College spunând, "Dumnezeule, niciodată – am făcut un jurământ, ceea ce n-am mai făcut niciodată din câte îmi aduc aminte - niciodată nu voi mai spune nu dacă sunt chemat să vorbesc, nu voi spune nu din teamă, dacă Tu mă treci cu bine prin asta. Ajută-mă doar să reușesc să spun o rugăciune de 30 de secunde în fața a 500 de oameni." Și El a făcut-o. Era un amvon mare de care mă puteam ține, am învățat-o pe de rost și am terminat cu bine, inima bătându-mi atât de tare încât îmi vedeam cămașa mișcându-se. Și cred că mi-am ținut jurământul. Niciodată n-am mai spus nu din teamă, de atunci încoace, dacă am fost chemat să vorbesc. Ceva s-a rupt. Nu știu dacă a fost ceva demonic, sau psihologic, nu știu ce a fost, dar ceva s-a rupt. Acesta a fost unul din lucrurile care s-au întâmplat în vara lui 1966.
Al 2-lea lucru a fost că am întâlnit-o pe Noel Henry și ne-am căsătorit 2 ani și jumătate mai târziu. Deci am avut o soție, am fost eliberat de acea paralizie.
Iar numărul 3 a fost că stăteam în spital cu mononucleoză în septembrie 1966 și a trebuit să renunț la chimie organică. Credeam că voi fi student la pre-medicină. Ascultând la o stație de radio în timp ce Herald John Arkingay, cam la 200 de iarzi depărtare, la Wheaton Chapel, prezenta "săptămâna accentului spiritual", explicațiile pe care le dădea m-au făcut..., îmi aduc aminte spunând, "Doamne, mi-ar place să cunosc Biblia și s-o mânuiesc așa." Asta am zis. Și când cele 3 săptămâni în spital s-au terminat și n-am mai putut face chimia organică, totul în mine spunea, "Uită de medicină, studiază Biblia." Îmi datez chemarea la slujire de la acea internare în spital. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru mononucleoză. A fost o mică ilustrație a felului cum Dumnezeu folosește încercările. Crezi că ți se scurge cariera ca și nisipul printre degete și că viața ta e ruinată, iar Dumnezeu face ceva cu totul nou. Deci aveți grijă să nu aveți resentimente față de seminarul suferinței. Așa că am spus logodnicei mele (încă nu era logodnica mea, dar deja după 4 săptămâni vorbeam de căsătorie), "Ce crezi dacă n-aș merge la medicină, ci m-aș duce la seminar să studiez Biblia?" Și ea a zis, așa cum a spus-o totdeauna, "Unde mergi tu, voi merge și eu." Așa că am mers la Fuller Seminary. Întotdeauna am spus că Wheaton a fost surcelele, surcelele intelectuale care au fost puse pe focul vieții mele, dar focul n-a coborât... Surcelele erau aranjate, C.S. Lewis a fost pus acolo, apoi citirea filosofiei de la studii a fost pusă acolo... viața minții și toată încântarea studiilor, discipline și obiceiuri și încântarea vieții intelectuale au fost pregătite, dar nu era nicio pasiune pentru o viziune a "ce rost au toate acestea? Pentru ce sunt? Pentru ce gândești? Ce e în centrul concepției despre lume și viață? Ce e toată discuția asta despre concepția despre lume și viață?"
Dar când am ajuns la Fuller Seminary și am început lecțiile de hermeneutică din Filipeni, lumea mea s-a întors cu susul în jos. Și acesta a fost cel mai decisiv loc, după tatăl meu, unde s-a întâmplat teologia. Deci cele 2 lucruri care le-am reținut de la Fuller Seminary au fost o metodă numită arcuire, prin care iei un pasaj din Scriptură, îl împarți în propoziții, le legi împreună ca să trasezi argumentele, argumentul autorului și vezi punctul principal și cum se potrivesc celelalte puncte cu acesta. Vă voi arăta-o, poate mâine dimineață, dacă va vrea Domnul. Am reținut-o și acum, după mai mult de 30 de ani s-a dovedit a fi foarte fructuoasă, mai mult decât orice altă metodă pe care am întâlnit-o. Încă o folosesc, acum o gândesc, văd realitatea în felul acesta.
Celălalt lucru este hedonismul creștin, adică un Univers mare, centrat în Dumnezeu, unde pasiunea lui Dumnezeu pentru slava Sa nu este în contradicție cu pasiunea mea pentru fericirea mea și felul cum acestea două se întrepătrund în toamna anilor 1968, 69, 70 și de-atunci încoace și-mi dau seama că este ceva extrem de important în formarea subsemnatului predicator. Am câștigat premiul Clarence-Roddy pentru predicare la Fuller Seminary - este un premiu important acordat cuiva de la orele de predicare care este chemat să predice la capelă și poate primi acest premiu. Nu cred că era ceva recompensă, dar îmi amintesc doar că l-am primit. Predica pe care am ținut-o a fost "Big, bad John" (John cel mare și rău) - era un cântec în acele zile, numit "Big, bad John" și era aproape ca și rap. Nu știu dacă vi-l amintiți - bineînțeles că nu vi-l amintiți, căci încă nu erați născuți, dar am luat cântecul și l-am aplicat la Întrupare și Ispășirea înlocuitoare și felul cum acest John mare și rău a mers în mină, iar mina a început să se surpe și John, cu spatele lui mare și rău a sprijinit tavanul în timp ce minerii au ieșit afară, iar el a murit - și am scos toate implicațiile din aceasta și am construit toate în jurul acestei ilustrații și aceasta a câștigat premiul. M-am gândit la aceasta și-mi ziceam, "Iată-l pe John Piper, care nu putea să candideze pentru a fi vice-președintele clasei la liceu, căci trebuie să țină o cuvântare de 2 minute, iar acum Dumnezeu începe să facă un predicator din el.
Am mers în Germania timp de 3 ani, căci n-am știut ce să fac încă. N-am știut dacă să fiu pastor, învățător, misionar, scriitor, sau altceva. Toți consilierii din jurul meu mi-au zis, "Mergi și mai ia o diplomă, apoi toate ușile îți vor fi deschise." Așa că am mers în Germania să mai iau o diplomă și cam asta a fost tot ce am luat de acolo, pe lângă descurajare cu privire la felul cum se face teologia acolo, căci n-am crescut prea mult în acei 3 ani. Dacă vrei să-ți iei un doctorat, nu-l lua doar pentru nume. Du-te într-un loc unde poți studia Biblia și poți să crești. Nu prea ai motive să-ți iei doctoratul astăzi, în afară de faptul că vrei să fii parte dintr-un mediu academic unde este o cerință. Apoi am fost chemat... Aveam 28 de ani, o soție și un fiu și nu avusesem încă nicio slujbă în viața mea, n-avusesem vreo slujbă cu normă întreagă. Așa că venise timpul să mă maturizez, să încep să lucrez, să-mi întrețin familia și o ușă mi s-a deschis, anume Colegiul Betel. Am mers acolo și aveau nevoie de un profesor înlocuitor pentru un an, pentru Walt Westle. Am predat Biblia și introducere la Noul Testament, apoi aceasta s-a transformat în 6 ani și am făcut-o cu plăcere. Mi-a plăcut să predau și am predat multe studii pe cărți, care m-au ajutat să fiu gata a fi pastor, fără să mă gândesc că voi fi pastor.
Apoi a venit noaptea absolut crucială: 14 octombrie 1979. Fusesem din ce în ce mai nesatisfăcut de clasele mele – sper că aceasta vă va proteja pe unii din voi care vă gândiți că iarba e mai verde de partea academică a gardului. Am devenit tot mai deziluzionat cu predarea acelorași lecții în mod repetat, predând tot la același tip de elevi între 18 și 21 de ani, blonzi și de clasă mijlocie și trebuind să corectezi lucrări... O, Doamne, cât de lipsit de romantism și plictisitor a devenit. Între timp, în fiecare duminică stăteam și mă uitam la John Hulkey și îl ascultam pe John Hulkey predicând la Biserica Baptistă Olivet. Brațele lui, când și le întindea, măsurau 8 picioare de la un capăt la altul, iar el ne-a purtat prin Biblie. Îmi amintesc cum ne-a trecut prin Galateni și de fiecare dată când predica o predică faină mă gândeam: "Mi-ar plăcea să fac și eu asta", iar de fiecare dată când avea o predică slabă mă gândeam, "Trebuie să putem reuși mai bine de atâta." Deci fie că era extraordinar, fie că era slab, eu eram atras.
Aceasta e descrierea mea cu privire la chemarea mea din viața academică la viața pastorală. Deci a fost o împingere de la partea academică și o atracție de la partea bisericească și în 14 octombrie 1979 am stat treaz până la 1 dimineața scriind vreo 9 pagini în jurnalul meu cu privire la care ar fi implicațiile pentru familia mea, ce ar însemna pentru restul vieții mele. E acesta un pas înspre a preda la seminar, după ce am predat la colegiu? Care erau motivele mele? Erau vane sau evlavioase? Cum era cu toată munca în comitet, în administrație și toată bătaia de cap? Tu ești de fapt student, nu ești predicator, nu ești pastor. Dar asta...? Dar asta...? Dar asta...? Ce poți spune despre chemarea lui Dumnezeu? Ce poți spune? Chiar cred căci chemarea lui Dumnezeu nu este distilabilă în mod rațional într-o frază ce-o poți articula. Tot ce știu este că, atunci când era gata, la ora 1, am zis lui Dumnezeu, "Dacă Noel, dimineața, atunci când îi spun ce s-a întâmplat aici, spune da, atunci merg, ies din viața academică și vom căuta o biserică. Nu am o anumită biserică în minte." Deci stăteam în pat la 6 dimineața și când începe să miște, o ating și zic, "Ce crezi dacă aș pleca de la Betel și aș căuta o biserică pentru a fi pastor?" Ea a zis, "Am văzut asta venind. Ar fi bine." Deci am mers pe la toți sfătuitorii mei de încredere întrebându-i ce cred, iar ei toți au zis "mergi." Așa că mi-am depus demisia, m-am dus la sediul Conferinței Baptiste Generale, le-am zis: "Îmi dau demisia de la Betel, mi-ar plăcea să mă ajutați să găsesc o biserică din cadrul Conferinței Baptiste Generale," iar Dick Turner mi-a zis, "Cred că știu o biserică – în centrul orașului Minneapolis. Trebuie să verifici Betleem." Nu fusesem acolo niciodată în viață.
Marvin Anderson, istoricul bisericesc de la Betel era în comitetul bisericii. El m-a sunat și ne-am întâlnit. Am început să predic cândva în februarie 1980, predica mea de candidatură, care cred că e pe internet și o puteți asculta. Apoi am fost chemat și am început în iunie 1980 și de-atunci încoace sunt tot acolo. Biserica avea cam 300 de oameni duminica dimineața - atunci avea cam 111 de ani de existență. Era în centru la 4 străzi de stadionul Metrodome, unde joacă echipa Vikings, înconjurată de autostrăzi - o vezi, dar nu poți ajunge acolo, cam așa era cu locația și avea o mare de păr cărunt. Toți cei de vârstă mijlocie se mutaseră în suburbii odată cu "white flight" (fuga albilor), iar biserica se ținea cu dinții de câteva decade, în timp ce pastorul conducea de la 50 de mile distanță. Era pe o cale înceată către extincție. M-am uitat la ea și m-am gândit, "E perfectă, e perfectă." Mă gândisem că voi începe într-o mică biserică rurală, căci nu fusesem niciodată pastor. Sărisem peste toate cursurile practice la seminar, nu înmormântasem niciodată pe nimeni, nu botezasem niciodată pe nimeni, ținusem 2 căsătorii pentru 2 dintre studenții mei, niciodată nu ținusem un serviciu de Cină, niciodată nu dedicasem vreun bebeluș. Eram atât de novice la 34 de ani pe cât se poate. De ce m-ar chema la această biserică din centru? Ei erau atât de încântați să aibă măcar un trup viu care să vină acolo și să încerce să reînsuflețească acea biserică. N-a fost prea multă competiție. Așa că am spus "da" și o grămadă de studenți au venit cu mine. A fost un mic truc pe care eu n-am contat și ei n-au contat, așa că în timp de câteva săptămâni n-au mai fost numai capete cărunte, ci erau mulți studenți de la Betel și alți studenți. Iar acum biserica se întinde pe 3 campusuri și sper că vor fi 4 peste vreo 2 ani, dacă unul se poate forma în vest. Cred că sunt vreo 23 de pastori sau cam așa ceva și 4-5000 de persoane duminica dimineața. Și voi toți știți că nu am fost chemat să fac pe regele... Nu sunt aici ca rege, căci nu știu cum să fac pe regele.
Mark Driscoll e regele regilor, iar eu sunt persoana cea mai ne-regală pe care v-o puteți imagina, așa că avem un timp fain împreună vorbind despre incompetența mea la Betleem, iar el tot mă ceartă, spunând: "Ar trebui să ai mai mulți oameni" și altele. Nu știu cum să fac multe, doar să predic și să-i ajut pe oameni să-L iubească pe Dumnezeu cu tot sufletul, toată inima, tot cugetul și toată puterea, iar apoi să mă sprijin mult pe alții care să organizeze lucrurile. 30 de ani de expunere săptămânală mă aduc în punctul acesta și simt că am ceva experiență cu privire la predicare, care e subiectul acestei lecții și sper că puteți pune întrebări care vor scoate din mine lucruri pe care poate nu m-aș gândi să le spun altfel.
Încă un lucru cu privire la acest pelerinaj. Asta e toată o introducere autobiografică, înainte de a trece la secțiunile următoare. Este foarte important ca să fiți oameni care învățați pe tot parcursul vieții. Dacă mă întreabă cineva, "Ai nevoie de seminar, de colegiu, de asta...?" Le răspund, "Nevoie... ei bine, depinde, trebuie să înveți unele lucruri, trebuie să ai ceva înțelepciune, trebuie să ai anumite îndemânări, dar cum le obții nu e ceva esențial." Și chiar vreau să vă încurajez să nu vă gândiți la învățare, la educația voastră ca și ceva care se întâmplă înainte de slujirea voastră, ci la ceva care se întâmplă înainte de mormânt, adică timp de 60-70 de ani până acolo, iar apoi cred o veșnicie vom învăța în ceruri. Și sunt foarte mulțumitor că Dumnezeu m-a conceput în așa fel că-mi place să învăț, mai ales îmi place să învăț din această Carte. Aceasta e o carte foarte groasă, e o carte foarte adâncă. Majoritatea dintre noi doar au zgâriat suprafața cu privire la ce trebuie cunoscut, văzut, iubit, trăit din această Carte. Aceasta nu te va da de rușine niciodată dacă vrei o provocare. Dacă vrei un ocean adânc în care să sari și să înoți, sari aici și înoată aici. Și pentru a ilustra acest lucru cu privire la a învăța toată viața, iată cum funcționează acest lucru pentru mine: mi s-a cerut să predic în această seară, nu-i așa? Când am fost întrebat, aveau nevoie de un titlu, așa că le-am dat un titlu al unui mesaj pe care-mi place să-l prezint - "Dragostea minunată și ciudată a lui Hristos", sau ceva asemănător. Am pus acel manuscris și alte notițe într-un dosar și m-am urcat pe avion. Am avut 3.5 ore pe avion azi dimineață. Deschizându-l și începând a scrie introducerea pentru seara aceasta, s-au umplut 3.5 ore și am un nou mesaj. Are ceva din mesajul dinainte, dar am început să-mi pun întrebări. Iată cum funcționează: am o propoziție - folosesc o ilustrație ca voi să fiți oameni care cresc, riguroși și plini de viață din punct de vedere teologic. Obișnuiam să spun pretutindeni în țară și încă spun și voi spune din nou în această seară: vă simțiți mai iubiți de Dumnezeu pentru că vă dă atenție, sau vă simțiți mai iubiți de Dumnezeu pentru că vă eliberează de sine pentru a vă putea bucura în El pentru veșnicie? E o frază foarte provocativă și neliniștitoare. M-am dus să vizitez o prietenă cu 2 săptămâni în urmă și ea m-a confruntat spunând, "Știi, nu sunt prea mulțumită cu întrebarea aceasta." Aceasta e o femeie de vârsta mea și extrem de inteligentă și de matură. Am zis, "Chiar? De ce?" "Dă impresia că tu nu crezi că Dumnezeu face mare caz de noi. Nu crezi că o face?" Nu vă voi purta prin restul acelei conversații, dar aceasta era în mintea mea în timp ce mă pregăteam pentru această predică, iar pe avion mă luptam cu această întrebare - "trebuie să-mi dau seama dacă duc pe oameni în eroare, am folosit-o atât de des. S-o folosesc iar în seara asta, sau s-o las de-o parte? Va transforma acel comentariu predica aceasta?"
Deci vorbesc despre pregătirea predicii pornind de la viață, de la consiliere. Pregătirea predicii e toată viața, așa că predicarea predicii în acea casă, stând pe canapea, în sufragerie, cu această femeie de 64 de ani în fața mea, spunând "nu cred că ar trebui să spui asta" e pregătire pentru predică. Această predică în seara asta a venit din acea conversație. Deci am petrecut 3,5 ore gândindu-mă la aceasta. Deci dacă ești aici în seara asta, încearcă să prinzi aceasta. Am regândit totul, iar în acest proces al regândirii cu privire la cum să-l spun, am văzut lucruri pe care nu le-am văzut înainte. Deci Mars Hill va primi în această seară efortul de a predica al lui John Piper bazat pe ultima descoperire. Și iată lucrul înfricoșător cu privire la aceasta. I-am spus lui David în timp ce coboram de pe avion, "E și încântător și descurajator, căci asta înseamnă că dacă o voi spune mai bine în această seară, atunci n-am spus-o atât de bine cum aș fi putut în ultimii 20 de ani." Acesta e pericolul învățăturii, nu-i așa? Obișnuiam să argumentez cu tatăl meu cu privire la răpirea Bisericii înainte de necazul cel mare. Eu sunt pe poziția "după necazul cel mare", el e pe poziția "înainte de necaz" și mi-a spus odată cu mare seriozitate pe față, care a oprit conversația și nu ne-am mai întors la ea - am putut trăi știind pe ce poziție stătea fiecare din noi. A spus, "Johnny, dacă ai dreptate, fiule, am dus în eroare pe oameni timp de 40 de ani." Deci a învăța pe tot parcursul vieții e periculos. E periculos, e amenințător. Dar ce să ne așteptăm? Un om de 28 de ani să fie corect cu privire la toate? Nicidecum! Deci trebuie să fii gata. A predica e o slujbă riscantă. Veți predica cu autoritate asupra unor lucruri la vârsta de 28, 29, 30, 35 de ani, care la vârsta de 65 de ani veți dori să le fi spus diferit. "Aș fi spus-o diferit." Și tot ce poți face e să spui, "Dumnezeule, eu sunt ceea ce sunt, ei sunt ceea ce sunt..." De obicei mă rog la sfârșitul unei predici, "Doamne, Te rog fă ca orice am spus greșit să se spulbere și fă ca orice am spus și e bine, echilibrat, biblic să-și atingă ținta cu putere. Tu să fii sita, Te rog să-i protejezi pe oamenii aceștia de slăbiciunile mele." Căci ce altceva putem spune? Suntem oameni imperfecți și facem acest lucru îndrăzneț numit predicare.
Încă e despre învățarea pe tot parcursul vieții. Vă rog să luați Bibliile și să deschideți la Efeseni capitolul 3. Acum suntem la predicare. Vă voi arăta ceva ce am văzut săptămâna trecută pentru prima oară. Probabil am văzut acest lucru înainte, dar nu în felul acesta. E ciudat cum nu-ți poți aduce aminte ce ai văzut înainte, așa că nu știi dacă e ceva nou sau nu, dar pare nou. Vorbitorii de la Conferința de Misiune de la Lausanne din octombrie s-au întâlnit în Egipt, la Cairo săptămâna trecută și am fost și eu acolo. Toți vom predica din Efeseni în octombrie - un capitol pentru fiecare vorbitor în fiecare zi. Mie mi s-a dat capitolul 3. Și în timp ce studiam un manuscris împreună timp de aproximativ 12 ore pe zi, timp de 2 zile, am văzut ceva cu care am zis că voi începe această lecție despre predicare. Deci suntem la Efeseni capitolul 3 și voi începe aici, pentru a eleva predicarea pentru voi, în mod biblic. Nu-mi pasă ce spune oricine altcineva, vreau să știu ce zice Biblia despre predicare. Vreau ca mandatul meu să vină din Biblie, nu de la Charles Spurgeon, sau Jonathan Edwards, sau John Calvin, Savonarola, Martin Luther, ci vreau ca Biblia să spună "predică, predică" și că e foarte mare, foarte important, cu greutate și că ți-ai dedicat viața unuia din cele mai importante lucruri din lume. Vreau ca Biblia să-mi vorbească în felul acesta. Încurajarea nimănui altcuiva nu are aceeași greutate ca atunci când această Carte îmi spune lucrul acesta.
Deci haideți să citim versetele 7 la 10 și veți vedea de ce, probabil, acestea m-au prins într-un mod proaspăt. Pavel vorbește acum: "Al cărei slujitor am fost făcut eu după darul harului lui Dumnezeu..." Gândesc, "Știu că este apostol și că vorbește într-un fel particular despre chemarea suverană de pe drumul Damascului" - sper ca fiecare din voi să puteți vorbi așa. Căci poți găsi limbaj în Noul Testament care zice că prezbiterii au fost puși de Duhul în Biserică - în Fapte 20 - "turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi." Cuvântul "v-a pus" aici este "tithe" - v-a pus acolo. Deci sper că fiecare dintre voi dinăuntru, dacă veți deveni pastori sau dacă sunteți deja, veți zice "am fost pus aici de Atotputernicul Dumnezeu." Ceva asemănător ca aici. "...al cărei slujitor am fost făcut eu după darul harului lui Dumnezeu dat mie prin lucrarea puterii Lui. Da, mie, care sunt cel mai neânsemnat dintre toți sfinții," - și folosește acest limbaj, vă amintiți, pentru că a persecutat Biserica și s-a considerat complet nedemn de a fi mântuit și făcut pastor. Și sunt sigur că și unii din voi veniți dintr-un astfel de mediu și gândiți, "cu niciun chip n-aș fi fost aici. Nicidecum." Și Pavel în mod sigur s-a simțit așa - "sunt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții." "...mi-a fost dat harul acesta să vestesc..." - să vestesc, să predic. Nu e cuvântul a învăța, ci cuvântul a predica. Vom vorbi mai mult despre vocabularul pentru predicare mai târziu. "...mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos," - deci dacă vrei să știi, "Ce să predic?", sigur răspunsul e "Bogățiile nepătrunse ale lui Hristos." Sunt nepătrunse, însemnând că niciodată nu le vei epuiza, niciodată nu vei ajunge în profunzimea lor, pe culmea lor, sau în latura lor. Nu contează cât de departe cauți în ele, încă mai e de căutat. Dacă spune cineva, "nu mai am ce să predic," atunci sunt orbi. Ar trebui să te rogi zilnic în slujire, "O, Dumnezeul meu, Doamne, nu mă lăsa să orbesc față de această Carte. Doamne, nu lăsa ca focul să se stingă vreodată, nu lăsa Cartea să înceteze vreodată a fi intrigantă, captivantă, adâncă, puternică, nu lăsa ca să devină vreodată plictisitoare pentru mine, sau goală." Pavel își consideră subiectul "bogățiile nepătrunse," comorile.
Îmi place limbajul comorilor, este limbajul biblic. Limbaj bogat, comori, nu doar limbaj "crede," nu doar limbaj "afirmare," nu doar limbaj "urmează." Toate acestea sună goale pentru mine când se relaționează la emoții, dar limbaj bogat, comori, ca un avar merg la Biblie, ca un avar - "unde e aurul, unde e argintul?" Sau ca și ursulețul Pooh - "unde e mierea?" "...să vestesc Neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos, și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu care a făcut toate lucrurile," - deci pe măsură ce despachetezi bogățiile nepătrunse ale lui Hristos, Persoana și lucrarea Lui, aduci la lumină o taină. Taina ne-a fost dezvăluită în primele 6 versete și în capitolul 2, despre felul cum Iudeii și Neamurile au fost făcuți împreună moștenitori în Hristos - un popor nou, nu două, împăcați unii cu alții și cu Dumnezeu în Hristos, această mare taină despre felul cum toate lucrurile sunt însumate în Isus Hristos. Aduci toată aceasta în lumină, taina care fusese ascunsă în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile. Și iată scopul - versetul 10: "pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu." Deci ai domnii și stăpâniri în locurile cerești, iar Dumnezeu are o înțelepciune magnifică, multicoloră, divină în istorie, pentru a le fi dezvăluită astfel încât să fie uimiți de ea, iar El o aduce la lumină prin predicatori în Biserică. Mă face să mi se ridice părul pe mine. Atunci când am zis că unul din scopurile aici este ca încrederea voastră în centralitatea biblică a predicării în viața corporativă a Bisericii să crească, am avut în vedere astfel de lucruri. Chemarea lui Dumnezeu pentru tine este să iei trupul lui Hristos din zona ta specifică și să despachetezi bogățiile nepătrunse ale lui Hristos acolo și să aduci la lumină scopurile mari, globale, universale, cosmice ale lui Dumnezeu și să pui în acea Biserică pentru toți demonii și îngerii să vadă înțelepciunea lui Dumnezeu. Îți ia răsuflarea. Absolut îți ia răsuflarea ceea ce suntem chemați să fim. Cu aceasta am rămas de la studiul de aproximativ 24 de ore pe Efeseni. Această carte, probabil mai mult decât oricare alta, este o carte care-ți ia răsuflarea. Pavel în mod special îți ia răsuflarea - știți, fraze de 14 versete, lucruri de genul acesta... Și îți ia răsuflarea din punct de vedere teologic precum și din punct de vedere eclesiologic.
Vreau atât de mult ca voi să vă înălțați, să ieșiți din opiniile scăzute cu privire la predicare. Sunt atât de multe opinii joase cu privire la predicare, care nu au niciun simț al faptului că dezvăluim bogățiile nepătrunse ale lui Hristos, aducem la lumină o taină ascunsă de veacuri, punem scopurile mărețe ale lui Dumnezeu în văzul puterilor demonice și a celor bune ale Universului. Câți pastori gândesc în felul acesta? Se duc la cărțile lor cu ilustrații. Sunt recunoscător că am avut un profesor de homiletică la seminar care a zis, "ardeți-le, ardeți-le!" Nu ne-a lăsat niciodată să atingem vreo carte cu ilustrații. Niciodată n-am avut una, îmi vine greață când mă gândesc la "O, am punctul acesta, am nevoie de o ilustrație..." Trăiește! Trăiește! Deschide ochii! Îmi amintesc stând în acea clasă de homiletică cu același profesor și s-a oprit într-o zi și a spus, "Stop!" Nu cred c-o poți face aici. Poate că aș putea. "Stop!" A așteptat în tăcere 30 de secunde. Apoi a zis, "Ați prins-o, ați prins ilustrația?" N-aveam nicio idee despre ce vorbea. El a zis, "Sirena, sirena pe Bulevardul Colorado, era sirena unei salvări, mergea ori spre spital cu cineva, ori se duce după cineva. Cineva chiar în clipa aceasta, când noi suntem la această lecție, cineva suferă, are nevoie de ajutor urgent. Simțiți aceasta? Trăiți?" Omule, asta a avut un impact asupra mea. M-am gândit, "Nu vreau o carte de ilustrații, vreau viață. Vreau să trec prin fiecare zi mirosind fiecare trandafir, văzând fiecare nor, privind la fiecare față, vreau viața să vină în mine. Vreau să cunosc oamenii, vreau să înțeleg pancarta aceea, vreau să înțeleg conversația aceasta, de ce oamenii aceia stau lângă groapă în loc să lucreze, vreau ca viața să vină în predicile mele, nu povești de la conservă."
Am vorbit cu pastori care au 2200 carduri de notițe cu ilustrații. S-ar putea să faceți asta, dar eu mărturisesc, doar mărturisesc aici, bine? Priviți la un pastor imperfect vorbind aici și trebuie să filtrați acestea prin sita experienței voastre și să vedeți ce credeți. Acestea ne aduc la sfârșitul primului meu pelerinaj și tranziție. Haideți să trecem la numărul 1. Mă voi opri aici să vedem dacă aveți întrebări. Nu mă voi opri mult, așa că ridicați mâinile - un comentariu sau întrebare, altfel voi trece la punctul numărul 1.
· Întrebarea este: Am fost capabil să re-creez căminul fericit pentru copiii mei, așa cum a fost creat pentru mine?
· Răspunsul meu este nu. Dar probabil că vreți mai mult decât atâta, nu-i așa? Am clădit cântatul - voi lua de exemplu cântatul. Am avut timp de părtășie dimineața și seara ca și familia. Diferit dimineața de seara și cântam de ambele dăți. Am tipărit 14-15 pagini de cântece, cântece de închinare, imnuri care ne plăceau, dar se simte atât de diferit. Tatăl și mama mea erau cântăreți, personalitățile lor erau astfel că păreau mai liberi. Noel și cu mine suntem mult mai critici, mai analitici. Răspunsul "nu" al meu... iată ce am învățat: s-ar putea interpreta ca, "O, atunci ai făcut ceva greșit." Și sunt sigur că da. Sau poate fi că suntem oameni foarte diferiți de părinții noștri. Chiar sunt diferit de tatăl meu. Eu sunt analitic, critic, autoritar, sar pe o idee imediat și o descos și o pun înapoi împreună și spun persoanei că trebuie să facă mai bine. Tatăl meu n-a făcut niciodată așa ceva. Niciodată. El era efuziv, era un proclamator, proclamator. Eu sunt un explicator. Explică, explică, explică. Asta înseamnă că am dizabilități peste tot. Șchiopătez emoțional peste tot. Mă doare. Ajută pe unii - am scris cărți care par să-i ajute pe unii, dar am răni peste tot în familie și în biserică. Nu știu dacă te îndreptai cu întrebarea într-o anumită direcție în care n-am mers, dar răspunsul meu este "nu, nu am re-creat aceasta." Numele cărții mele este "Dorindu-L pe Dumnezeu" nu "Ajuns la bucuria deplină în Dumnezeu." Și alta se numește "Când nu-L doresc pe Dumnezeu." Sunt în zbucium. Sunt un om destul de melancolic, ceea ce înseamnă bucuria este o luptă pentru mine. Nu cred că a fost o luptă pentru tatăl meu. Cred că el era incredibil de predispus la a fi optimist și a vedea partea bună a tuturor lucrurilor. Eu sunt mai mult ca și Eeyore - mai morocănos.
Intenția mea era să văd cum ați rezolvat tensiunea între a conduce o biserică locală și viața de familie? Vreau să fiu foarte onest aici. Nu am deloc încrederea că în ultimii 30 de ani am reușit să fac lucrul acesta bine. De fapt, John Bloom și David și 3 alții au fost la mine acasă ieri pentru a ne gândi împreună la aceasta și să întrebăm dacă următorul anotimp al vieții mele are nevoie de schimbări însemnate. Căci, în timp ce Noel și cu mine sunt tare alipiți, cu alte cuvinte divorțul este atât de departe de noi pe cât se poate, suntem alipiți și tensionați. Nu este atât de dulce pe cât ar trebui să fie. Am 4 fii adulți și toți au probleme. Unele probleme cu mine, toate probleme cu Dumnezeu, familia sau altceva. Nu este o familie în familia mea la care să mă uit și să zic, "Fii așa." Cât din asta se datorează vitezei mele, presiunilor mele, priorităților mele, nu știu. Nu știu. Mă bucur că ați pus întrebarea, căci vreau să pun asta în fața voastră. Nu vin aici ca și cel cu răspunsuri în problema aceasta. Ca întrebarea să fie pusă, acolo unde sunteți, e un lucru bun. Obișnuiam să spun, și încă o fac, "Dă-ți întâlnire cu soția ta săptămânal - fii cu ea mai mult decât atâta, dar dă-ți întâlnire cu soția în fiecare săptămână și la întâlnire fă o examinare a stării căsătoriei, lăsând-o pe ea să vorbească cel mai mult. Cum e programul, cum sunt copiii, cum e atenția mea, cum suntem?" Și acum voi adăuga: fă-o să fie foarte onestă. Soția mea, cred, mă slujește și mă susține atât de mult pe mine încât s-ar fi putut să zică "e bine" de dragul meu, dar nu în interesul celorlalți. Deci accentuați un pic și ziceți, "Acum, serios, onest, vreau să știi că ești prețioasă pentru mine, ești prețioasă pentru mine." Trebuie să se simtă apreciată, prețioasă, nu doar "stăm bine împreună, suntem o echipă bună, suntem un parteneriat bun, mă sprijini tu și te sprijin și eu, tu ai slujirea ta și eu am slujirea mea." Căsătoria e mai mult decât atât. Trebuie să împingi un pic lucrurile, poate mai mult decât am făcut-o eu. Bună întrebare. Putem să ne întoarcem înapoi la aceasta mai târziu, dacă vreți.
Ce mi-a stârnit pasiunea când am mers la Fuller? A fost combinația între o metodă de analiză a textului care a făcut să mi se aprindă lumini peste tot, arcuirea, pe care vă voi arăta-o dimineață, cu voia Domnului, împreună cu o viziune maiestuoasă a unui Dumnezeu suveran și centralitatea tuturor lucrurilor în Dumnezeu. Deci un drum prin Biblie prin exegeză și un Dumnezeu care se arată peste tot în Biblie, care mi-a explodat toate categoriile. Am mers la seminar ca și arminian și în aproximativ 9 luni am plâns pe drumul afară din arminianism, în timp ce lumea s-a prăbușit în jurul meu. Niciodată nu l-am citit pe Calvin la seminar, ci am citit Romani. Am citit predica de pe munte, am citit Galateni, 1 Corinteni. Soteriologia mea reformată a fost născută prin versete. Deci aceste 2 lucruri - felul cum am pus calea prin Biblie este, aș spune, mai mult sau mai puțin, fusesem un colecționar de perle până în 1968, adică citeam Biblia ca și o colecție de perle. "Vreau o perlă pentru astăzi..." Putem folosi imaginea unei bomboane de gât. Iei o bomboană, o pui pe limbă și sugi pe ea toată ziua. Cred că e destul de ok, dar nu m-a lovit faptul că aceste versete sunt legate și formează lanțuri, lanțuri de aur, glorioase, ancorate în ceruri, în felul cum Pavel pune argumentele împreună. Când am început să văd Filipeni împletit împreună într-un lanț de gânduri care se îndrepta undeva și aceste propoziții erau împletite cu un fel de logică divină, asta a schimbat totul. Și apoi Dumnezeul lui 2:12 - "duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur," "căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea." Haideți să ne oprim aici. Știu că mai aveți întrebări - le puteți pune mai târziu.
Haideți să trecem la definiția predicării. Acum suntem la secțiunea "O definiție a predicării." Ce vreau să fac acum e să iau versete din Biblie și să văd dacă pot sau nu pot să scot o definiție a predicării, căci nu cred că predicarea este învățare, nu cred că este doar comunicare, ci cred că este ceva unic, este ceva care e diferit. Și vreau să construiesc un caz pentru aceasta din Scriptură. Haideți să trecem prin aceste texte rapid și în 2 pagini să ajungem la o definiție pe care o vom testa pe măsură ce înaintăm.
· Romani 10:14 - "Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor?" Am pus ceva greacă aici, nu știu dacă vreunii din voi ați făcut ceva greacă, e cuvântul "kerussontos." Nu înseamnă învățare. De la "kerux" ne vine cuvântul kerugma. Ați auzit cuvântul kerugma, o proclamație? Un kerux care a făcut kerusso, era un crainic. Deci un om vine într-o cetate, înainte de a fi internet, ziare sau tipar, înainte de radio și televiziune, cum își transmitea un rege mesajele? Printr-un crainic. "Ascultați, ascultați, ascultați, regele a dat un decret regal. Toți cetățenii să se adune și să asculte în timp ce citesc cuvântul regelui." "Cum vor auzi fără propovăduitor? Și cum vor propovădui" (același cuvânt) "dacă nu sunt trimiși?" Mi se pare că aceasta înseamnă trimis de Dumnezeu, aici. "După cum este scris: "Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea" - aici cuvântul pentru "vestesc" este "euanghelizomai", deci nu este același cuvânt. Adică un aducător de vești bune. Deci propovăduitor, trimis, aducător de vești bune. Acestea sunt câteva indicii cu privire la ceea ce înseamnă predicarea.
· 2 Timotei 4:2 - "propovăduiește Cuvântul," - același cuvânt, notați imperativul, "kerux" - proclamă, anunță Cuvântul - "stăruiește asupra lui la timp și ne la timp; mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă," - motivul pentru care citez aceasta aici (și voi face și altele în felul acesta) e ca să vedeți conecția în context între a predica și a învăța. Deci "propovăduiește Cuvântul" - de ce? Pentru că vine vremea când oamenii nu vor suferi învățătura sănătoasă. Deci logica aici sugerează că a învăța pe alții e cel puțin parte din predicare, sau merge împreună cu predicarea, sau e inclus în predicare, căci altfel nu ar avea sens. Propovăduiește Cuvântul, căci vine timpul când oamenii nu vor suferi învățătura sănătoasă. Deci voi argumenta că predicarea are un element de a învăța pe alții în ea.
· Coloseni 1:28 - "Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea," - iată din nou "învățăm", "propovăduim." Deci "katangelo", nu învățături, nu același cuvânt ca și kerux, ci a anunța, și "didasko", a învăța pe alții, "în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om, desăvârșit în Hristos Isus."
· Fapte 5:42 - "Și în fiecare zi, în Templu și acasă, nu încetau să învețe pe oameni, și să vestească Evanghelia lui Isus Hristos." Deci "didasko" și "euanghelizomai" - aducere de vești bune și învățare. O combinație a celor 2 cuvinte.
· 1 Timotei 2:7 - "și propovăduitorul și apostolul Lui am fost pus eu - spun adevărul în Hristos, nu mint - ca să învăț pe Neamuri credința și adevărul." Deci sunt pus ca și kerux, predicator, și învățător, didaskalos. Întrebarea pentru mine este - sunt acestea total separate, sau sunt împletite împreună? Ceea ce observ este că atunci când Pavel predică are și un element de învățare didactică.
· Matei 11:1 - "După ce a isprăvit de dat învățături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să învețe pe oameni, și să propovăduiască în cetățile lor." Sunt diferite, dar totuși se pare că merg împreună. Nu-mi face impresia aici că Domnul Isus ar fi avut un moment de învățare, apoi un moment de predicare, ci mai degrabă e ceva în ceea ce spune care e didasko și keruxo, proclamare și învățare. Deci înainte de a citi definiția, iată ce am în minte ca și imagine: crainicul vine în cetate, derulează decretul regelui, "Ascultați, ascultați, ascultați, în numele regelui proclam amnestia pentru toți răzvrătiții care vor pune arma jos și vor jura loialitate împăratului." Aceasta e Evanghelia - pune jos armele răzvrătirii tale și jură credință Regelui. Și un băiețel vine în față și îl atinge pe crainic pe picior, spunând, "Nu vă supărați, ce înseamnă loialitate?" Căci tocmai zisese "toți cei ce vor pune arma jos și vor jura loialitate regelui." Ce înseamnă loialitate? Și crainicul realizează că mulțimea probabil nu înțelege ce înseamnă loialitate și explică. Aceasta înțeleg prin a învăța pe alții. Dacă tot ce-ar face ar fi să vină în cetate și să explice termeni, n-ar mai fi crainic și dacă tot ce-ar face ar fi să proclame ceva ce nu poate fi înțeles, că nu se conectează, atunci n-ar avea niciun element de învățătură.
Deci iată efortul meu de a pune tot ce-ați văzut aici într-o definiție. Proclamarea, adică acțiunea unui kerux, proclamarea veștii bune (luată din Romani 10) despre Dumnezeu în Isus Hristos - iată vestea bună, evanghelizomai, bazată pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu (am luat asta din 2 Timotei 4 - "propovăduiește Cuvântul"), de către un mesager trimis de Dumnezeu (am luat aceasta din Romani 10), incluzând destulă învățătură pentru a face această veste înțeleasă și de folos. Deci aceasta e definiția mea pentru predicare, scoasă din aceste versete. O proclamare a veștii bune despre Dumnezeu în Isus Hristos, bazată pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu, de către un mesager trimis de Dumnezeu, incluzând destulă învățătură pentru a face vestea... dar veți observa că accentul cade pe proclamare. Nu vreau să împing lucrurile prea tare aici, căci știu că pun câteva bucăți împreună în loc de a lua definiția direct din Scriptură. Dar vreau să vă încurajez să nu vă temeți a proclama Cuvântul lui Dumnezeu. Există un mod incorect de a face lucrul acesta, care a adus prejudicii predicării, căci are un anumit ton. Imediat cum vine omul la amvon sună ca și cineva total diferit față de cum este afară. Și eu fac aceasta, și eu îmi ridic glasul, nu vorbesc niciodată așa acasă. Nu zic vreodată "ridică-ți glasul, Talița, fiica mea," nu zic vreodată... Deci și eu sun diferit la amvon, dar sper, chiar sper că este o continuitate a realității și o autenticitate, astfel încât proclamarea pe care o fac, ridicarea glasului meu, calitatea de anunț a predicii nu se simte ca și ceva ireal. "E ireal." Dacă sună ireal, n-o face. N-o face. Du-te în pădure și exersează până devine ceva real. Sau schimbă-ți modul..., a fi real e mai important decât a suna într-un anumit mod cu privire la exaltare. Totuși vă implor, căci văd mulți tineri reacționari astăzi, care cred că dicția clară, a nu avea nicio bâlbâială, a... și ă... e ceva artificial. Și atunci includ multe a... și ă..., voi merge... și știi..., voi... ă... nu voi fi coerent și oamenii se vor relaxa și vor crede că sunt un tip bun. Nu vreau să stați acolo. Chiar nu vreau. Puteți spune, "Ei bine, ăsta e stilul tău, dar eu știu unde muncesc și trăiesc." Dacă crezi așa e în regulă, căci nu cred că aceasta e esența predicării, dar mi se pare..., voi... să vedem.
În secțiunea următoare, când vă dau baza biblică a predicării, voi argumenta că această definiție e înrădăcinată tocmai în felul de a fi al lui Dumnezeu. Deci această dimensiune a proclamării, "ridică-ți glasul, o, Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să vă adun și voi n-ați vrut. Dacă ai fi cunoscut clipa cercetării, dar acum casa ta va fi lăsată pustie." Doresc să puteți vorbi așa. Aceasta nu este un fel de conversație obișnuită, ci este proclamare pasionată. Și știți, (vom lua o pauză aici în curând) puteți face aceasta cu 12 oameni sau cu 12000 de oameni. Câteodată știu că a avea o biserică mare mi-a afectat felul cum predic - adică a avea 1000 de oameni cărora să le vorbești, în loc de 10. Dar am fost întrebat odată (și am făcut lucrul acesta de mai multe ori), am fost întrebat odată de oamenii care au alergii în biserica noastră, care nu pot veni în sală din cauza parfumurilor și cremelor de bărbierit și deodorante și alte lucruri asemănătoare, avem o sală specială pentru ei unde stau și nu e covor acolo; se furișează pe altă ușă și stau și mă privesc pe video și merg acasă - e un mod cam trist de a fi la biserică, dar măcar o pot face, căci până acum încă nu avuseseră oportunități de a merge în public într-un mediu de închinare. Aceștia au venit la mine odată, "Poți să-ți faci un duș odată și să vii la noi acasă, dar fără să te dai cu apă de colonie sau deodorant, nu-ți pune nimic pe cap și să ne predici, să avem un serviciu de închinare doar pentru noi, să te vedem în carne, doar odată. Am zis "o voi face." În acea sufragerie, stând pe canapea, așa cum stați și voi acolo, erau cam 12 persoane. Iar eu am stat jos, nu am stat în picioare, căci părea ciudat. Stăteam pe marginea unui scăunel, am stat pe margine, nu comfortabil, pe spate, am stat pe margine aplecat înainte, cu Biblia în mână și le-am explicat Cuvântul timp de 30 de minute - și m-am aflat proclamând. Nu doar conversând, ci m-am aflat proclamând. Nu am vorbit așa, nu am vorbit cu astfel de limbaj, nu mi-am ridicat glasul la acest nivel, ar fi fost prostesc să vorbești așa la 12 oameni, dar există o intensitate, o ridicare a vocii, care e diferită de simpla conversație sau simpla explicare. Așa că sper că începeți să înțelegeți ce vreau să spun aici, căci e foarte greu a pune în cuvinte diferența în a învăța pe alții și a propovădui, dar sper că e reală și vom ajunge la ea mai mult în curând
Câteva minute de întrebări și răspunsuri, apoi vom lua o pauză, apoi vom reveni.
· Întrebarea este: cred că cineva e chemat să predice?
· Am făcut aluzie la aceasta cu privire la vara anului 1966 și 14 octombrie 1979. Aș vrea să mă întorc la acestea și să spun ceva autobiografic, apoi să spun ceva biblic. Din punct de vedere autobiografic, cred că Dumnezeu m-a chemat la slujba Cuvântului în septembrie 1966, făcându-mă bolnav cu mononucleoză și făcându-mă să ascult 4 mesaje expozitorii de Harold John Arkingay, mesaje care au cauzat o dorință arzătoare în inima mea, pe care n-am putut-o stinge. Deci forma chemării mele (și acesta e modul în care Spurgeon vorbește despre aceasta - una dintre cărțile cele mai importante pe care le-am citit este "Lecturi pentru studenții mei" și chiar de la început, în "Chemarea la slujire", el pune "o dorință puternică și irezistibilă pentru lucrare.") Deci cred că Dumnezeu m-a tăiat de la medicină, în mod providențial, și a făcut ceva emoțional care în timp s-a dovedit a nu fi doar un foc de paie. Și eu am interpretat aceasta ca lucrarea Duhului Sfânt ca să pună stăpânire pe mine. Nu s-a dus de la mine niciodată. Dragostea mea pentru Cuvântul lui Dumnezeu, să-mi dedic viața înțelegerii, explicării și proclamării acestei Cărți nu s-a dus de la mine niciodată. Cred că aceasta a fost o chemare divină.
În al 2-lea rând, forma pe care a avut-o în următorii...(aveam 20 de ani când s-a întâmplat aceasta), forma pe care a avut-o până am avut 28 de ani era total ambiguă - eram la școală în tot acel timp. Ușa s-a deschis pentru predare și am simțit ceva dăruire pentru predare și am acceptat, "Ok, cred că chemarea vieții mele pentru perioda următoare este a preda." Dar la început n-am simțit deloc așa. A fost doar "iată o ușă, intră pe ea, fi credincios, trebuie să-ți întreții familia." După 6 ani, în octombrie 1979, s-a întâmplat din nou și a fost o acumulare de influențe, dar în acea noapte dorința... nici nu-mi explic cum s-a întâmplat - scriam cartea "Justificarea lui Dumnezeu", care este o explicație pe Romani 9, căci mă împiedicasem de Romani 9 de ani de zile, întrebându-mă, "Ce înseamnă acest text, poți să-l predici, poți să-l crezi, poți să-l trăiești? E atât de suveran, cum poți împlini Romani 9?" Și am scris această carte lungă, iar zi de zi, ceea ce Dumnezeu părea că îmi spune prin Biblie (și cred că astfel se întâmplă chemările), "Nu voi fi doar explicat, ci voi fi proclamat, John Piper, Dumnezeul lui Romani 9 nu va fi doar analizat, ci propovăduit." Aceasta a devenit atât de puternică în acea noapte, încât n-am putut-o înlătura. Și atunci când Noel și-a dat și ea binecuvântarea am simțit și până astăzi simt că aceasta a fost o chemare la pastorat, la slujba predicării Cuvântului. Deci răspunsul meu este, da, cred că un om e chemat și nu cred că trebuie ca la toți să fie întocmai la fel. Din punct de vedere biblic mă refer la pasajul din Fapte 20 unde "sunteți episcopi (priveghetori)" – aceasta e Biserica lui Dumnezeu în care Duhul Sfânt v-a pus episcopi. El le spune asta tuturor prezbiterilor din Efes. Duhul Sfânt v-a făcut, v-a pus priveghetori.
N-am inclus lectura, dar am o lectură întreagă, "Există o chemare la slujire?" dar am decis să n-o aduc. Cred că există vreo jumătate de duzină de alte pasaje care descriu cum devii prezbiter, ca un eveniment care nu e contrar lui... e Gary De Vries "Luarea deciziilor și voia lui Dumnezeu"...? Friesen, mulțumesc, Friesen. "Luarea deciziilor și voia lui Dumnezeu". El nu crede că există o chemare la a fi prezbiter, căci spune în Biblie "cine dorește să fie episcop, dorește un lucru bun," deci trebuie să fie doar dorință. Da, dar de ce o persoană simte o dorință irezistibilă iar alta nu, cine poate explica aceasta? Deci răspunsul meu este, da, există o chemare și vei avea nevoie, ridicându-te în picioare pentru a face acest lucru îndrăzneț "așa vorbește Domnul" și să conduci poporul lui Dumnezeu spre a vedea bogățiile lui Hristos și a vedea taina ascunsă de veacuri și a pune în lumină în fața domniilor și stăpânirilor înțelepciunea lui Dumnezeu, ai nevoie de un sens al mandatării. "Sunt autorizat să fac aceasta."
· Puteți să aprofundați mai mult felul cum a fost timpul de părtășie de-acasă de-a lungul anilor?
· Da, voi încerca. Știți, copiii, arată într-un fel, la 1 an arată într-un fel, la 6 ani arată într-un fel, adolescentul arată într-un fel, după ce au copii arată într-un fel... Deci să nu înțelegeți că spun că trebuie să fie într-un anume fel. Lungimea ar putea fi determinată de aceste considerente, natura a ceea ce citești (imagini, povestiri), dar principiul este că, în conformitate cu Deuteronom 6 și 11, trebuie să le vorbim copiilor noștri, le suntem pastori copiilor noștri, suntem prezbiteri ai acestui grup mic, care e și un grup mic al Bisericii, iar acesta e foarte prețios pentru noi. Cred căci copiii trebuie să vadă în tatăl lor un om care se roagă, care se închină, care studiază, fie că e pastor sau nu. Pentru noi, aceasta a însemnat întotdeauna rugăciune la masă, bineînțeles, dar aceasta e obișnuită, și 2 timpuri în care ne devotăm lui Dumnezeu, le numim "devotions" (timpuri de părtășie) - devotându-ne în mod exteriorizat și explicit. Deci la micul dejun, când băieții erau mici, citeam un pasaj din Scriptură și tata se ruga. Dura 3 minute câteodată - pentru cei mici. Făceam aceasta... viziunea noastră cu privire la a fi părinți este căci copiii trebuie să asculte și pot fi făcuți să asculte timp de 3 minute, adică să se oprească din mâncat, din a arunca lucruri, din a vorbi și cel puțin să pretindă că ascultă. Și au nevoie să fie făcuți să slujească momentului, mai degrabă decât orice moment să le slujească fanteziei lor. Deci cei mici erau acolo și ascultau, iar pe măsură ce au crescut, se rugau și ei. Seara era mai lung și am adăugat un text, iar în ultimii, cred, 25 de ani am citit "Global Prayer Digest" (Jurnal global de rugăciune), care are o pagină despre misiuni - ca în fiecare dimineață să iei un grup de oameni ne-evanghelizați și să te rogi pentru ei. Asta aduce misiunea și pe cei ne-evanghelizați în viața familiei. Seara toți se roagă. Mergem în jurul cercului. Acum suntem doar 3 acasă - eu, Noel și Talitha și toți ne rugăm seara. Când Talitha doarme și Noel cu mine ne pregătim de culcare, ne rugăm împreună ca și cuplu înainte de a merge la culcare. Câteodată citim din Scriptură împreună, cred că trebuie s-o facem mai mult. În acest punct nu cred că acum am ajuns la ideal. Acum doar ne rugăm, dar cred că probabil nu e de-ajuns ca și cuplu, cred că trebuie să facem mai mult când copiii nu sunt în preajmă.
Deci o viață în care ziua începe și se termină cu timp de părtășie, cu atenție la Cuvânt, cântăm în ambele acestea imnuri și cântări spirituale pe care ni le-am scris. Toate acestea sunt pentru a clădi în copii o viață dedicată lui Hristos și aceasta are nevoie de o demonstrație specială la începutul și sfârșitul zilei. Nu accept noțiunea, în multe feluri, că "de ce ai nevoie de ceva special, nu ar trebui fiecare oră să fie a Domnului?" Îmi amintesc că în trecut am întâlnit oameni în Pasadena, California, în anii 1960, care nu credeau în onomastici, căci fiecare zi ar trebui să fie o sărbătorire a vieții și n-ar trebui să-ți sărbătorești ziua de naștere, că e greșit. M-am gândit, "Pf... De ce să nu ai o zi special de bună? De ce să nu fie una din zile specială?" Și la fel simt despre orele din zi. "Roagă-te fără încetare, nu trebuie să pui deoparte un timp pentru rugăciune. Roagă-te în timp ce conduci mașina." Îmi aduc aminte când am vorbit despre timpul de părtășie odată și un bărbat din biserica noastră (vă asigur că acest bărbat n-a ajuns prea departe în conducere), în spate, era aproape livid. Și-a ridicat mâna în timp ce vorbeam despre a îngenunchea, a citi, a te ruga, a medita, a avea un timp pus deoparte. El și-a bătut joc de această idee, zicând, "Eu mă rog în timp ce mă rog, cred că poți veni înaintea Domnului oricând." Nu e ceva ce nu cred și eu, dar în mod clar acel om e rupt de realitate. Vorbesc despre faptul că, dacă iubești pe cineva, dacă iubești pe cineva, cum s-ar simți soția ta dacă ai zice, "n-avem nevoie să ieșim la o întâlnire, sunt tot timpul aici cu tine. Nu trebuie să petrecem timp împreună seara. Nu trebuie să avem conversații speciale, sunt tot timpul acolo." Fals. Și Dumnezeu, cred, că este la fel.
· Cred că înțeleg întrebarea, care este: când am fost tânăr, în comparație cu acum, am plănuit aceste momente de proclamare, sau au venit în mod natural?
· Aceasta e o întrebare foarte, foarte perspicace, cred eu. Bună întrebare. Căci te maturizezi, te relaxezi, devii tu însuți mai mult și aceasta trebuie să fii. Nu mă poți copia pe mine sau pe Driscoll sau pe oricine altcineva. Trebuie să te găsești pe tine și să fii tu însuți. Te uiți la toți, îi asculți pe toți și nu copiezi pe nimeni. Și ești tu însuți. La început eram foarte sfios. Probabil predicasem de 15 ori când am devenit pastor la Betleem. Aveam 34 de ani, niciodată nu crezusem că voi fi predicator, până când Dumnezeu a făcut acea lucrare. Deci aveam foarte puțină experiență, nu știam cum trebuie să sun, nu știam cum va fi, nu știam dacă să folosesc notițe, sărisem peste toate lecțiile de predicare cât am putut. Deci totul părea că e de la început și de aceea nivelul meu de timiditate era mare în acele zile de început. Eram mult mai legat de notițele mele decât sunt acum. Întotdeauna am predicat duminica dimineața după notițe. Timp de 30 de ani niciodată n-am schimbat aceasta, în afară de o singură dată, când am fost la un marș de laudă și trebuia să predic fără amvon, fără microfon și îmbrăcat în tricou, înainte de a merge afară pe străzi să facem un marș de laudă, ceea ce făceam la sfârșitul anilor 1980. Nu știu dacă vi le amintiți. Nu, sunteți prea tineri. Deci, în fiecare duminică în afară de una, în 30 de ani, am luat notițe cu mine la mine. În zilele acelea duceam un manuscris lung la amvon și eram mult mai legat de el, iar dacă mă uitam la cineva în ochi tindeam să-mi pierd gândul. Nu mă puteam uita la oameni, căci dacă aveau vreo oarecare alterație în expresie mă gândeam "la ce se gândesc ei oare?" Și dacă gândeam "la ce se gândesc?", atunci nu știam ce gândeam eu și-mi pierdeam locul. Acesta era semnul tinereții și lipsei de experiență și până la urmă treci peste asta.
Deci, niciodată nu am... poate asta vine mai aproape de întrebarea ta... niciodată nu am (s-ar putea ca să nu fie complet corect) nu am stat în fața unei oglinzi ca să văd cum arată și sună o predică. Niciodată n-am făcut asta. Dar trec prin ea - sâmbătă după-amiaza, ca să predic sâmbătă seara, trec prin ea foarte încet, făcând însemnări și mă ascult pe mine în gând. Există timpuri când spun, "Asta ar suna foarte ciudat dacă aș spune-o într-o manieră prozaică, plictisitoare. Dacă nu-mi ridic vocea aici, va suna ciudat. În alt loc ar suna foarte ciudat dacă aș face-o." Știți, nu citești cartea de telefon... O problemă pe care o am cu unii pastori, care se ambalează într-un crescendo, ajung aici sus și apoi nivelul vocii nu se mai schimbă și anunță cântarea și sfârșitul predicii în același fel în care-L predică pe Isus. Ciudat, nu-i așa? De-a dreptul ciudat. Și acum vom întoarce la pagina 315 în încheiere... Acesta era modul cum ai vorbit despre Înviere. Asta nu e... nu e vreo conecție aici între vocea ta și această realitate. Ai intrat doar într-un mod, ai apăsat pe un buton. Eu vreau să fiu sensibil și dacă aceasta începe să se întâmple, uuu... Nu vreau să fiu acolo. Deci vreau să vă atrag atenția că experiența lasă ca aceasta să se întâmple într-un fel mult mai natural, mult mai natural. Mesajul care-l voi aduce în seara aceasta e mâzgălit pe hârtie din avion și probabil nu voi avea decât vreo jumătate de oră să mă uit peste el după ce se termină această oră până la următoarea, așa că deseară voi improviza mai mult. Aș fi fost terifiat acum dacă era cu 25 de ani în urmă. Acum nu sunt înspăimântat, ci încântat, nerăbdător să încerc o nouă idee pe acești oameni deseară.
