Pilda fiului risipitor
- 1 - Fiul cel mic -
Autor Lori Balogh
Sursa: www.loribalogh.ro
www.resursebiblice.ro
Oare cum este Dumnezeu? Putem asocia in mintea noastra, alaturi de atotputernicia si inteligenta Sa si o inima sensibila, plina de caldura ? Ce imagine avem noi despre El? Este un Dumnezeu rece, distant, sever, sau Il percepem ca pe o Fiinta apropiata, calda si intelegatoare?
Intrebarile acestea, si multe altele in legatura cu Persoana si caracterul lui Dumnezeu, nu sunt pur teoretice, lipsite de un beneficiu practic pentru viata noastra. De felul in care Il cunoastem pe El depind o multime de lucruri practice din viata de zi cu zi.
De felul in care Il cunoastem pe Dumnezeu depinde ce alegem sa citim, depinde ce mancam, cum ne petrecem timpul liber, cum ii tratam pe semenii nostri, cat de cinstit ne castigam banii si ce planuri de viitor ne faurim. De felul in care Il cunoastem pe Dumnezeu depinde ce idealuri avem in legatura cu viata de familie, la ce emisiuni TV ne uitam, cum ne crestem copiii, ce cumparam din supermarketuri, cum ne purtam cu subalternii si ce tablouri punem pe peretii sufrageriei. De felul in care Il cunoastem pe Dumnezeu depinde cum vorbim cersetorului de la capatul strazii, daca perforam sau nu biletul de autobuz, depinde cum reactionam cand auzim o injuratura, daca ne platim corect taxele si impozitele…Depind o mie si una de lucruri mari sau marunte, toate insa apartinand vietii.
M-am intrebat adesea de ce, avand aceeasi Biblie in maini si frecventand aceeasi biserica, avem totusi optici diferite asupra unor lucruri ? De ce nu gandim la fel, de ce nu avem aceleasi valori si de ce nu avem aceleasi aspiratii?
Raspunsul meu este unul singur: Il cunoastem in mod diferit pe Dumnezeu. Si in functie de imaginea noastra despre El, ne modelam gandirea, faptele, idealurile, planurile si intregul comportament.
E bine sau e rau ? Dintr-un punct de vedere , faptul ca Il percepem diferit pe Dumnezeu nu e un lucru rau si se explica prin experientele personale diferite pe care le avem cu El si prin intensitatea cu care Il cautam zilnic. Privit insa dintr-un alt punct de vedere, faptul ca Il percepem diferit pe El poate fi daunator, aducandu-ne in situatia de a ne inchina unor imagini false ale lui Dumnezeu.
Unul din scopurile intruparii Fiului lui Dumnezeu a fost si acela de a ni-L descoperi pe Tatal asa cum este El. “Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal” – ii spune Mantuitorul unuia din ucenicii care doreau o mai clara descoperire a caracterului lui Dumnezeu ( Ioan 14, 9 up. ).
La intrebarea “Cum este Dumnezeu?”, Mantuitorul a raspuns in diferite moduri: prin exemplul vietii Sale, prin faptele si invataturile date, prin Jertfa Sa. Pildele Sale au contribuit si ele in mare masura la formarea unei imagini cat mai corecte despre Dumnezeu in mintea oamenilor. Iar dintre aceste pilde, Pilda fiului risipitor ocupa un loc de frunte.
Pilda fiului risipitor, pe care o gasim relatata in Luca 15, 11-32, ar putea fi numita la fel de bine si “Pilda tatalui iubitor”, sau “Pilda fratelui neiertator”. Ea poate fi privita din cel putin trei unghiuri diferite de vedere, in functie de personajul asupra caruia ne concentram atentia.
Personal as da un alt titlu pildei: “Pilda iertarii”, dat fiind faptul ca toate personajele principale ale pildei sunt confruntate cu problema iertarii:
-fiul cel mic- “risipitorul”-este cel ce are nevoie de iertare.
-fiul cel mare este cel care refuza sa acorde iertare fratelui sau.
-tatal este cel care ofera iertare intr-un mod neasteptat.
In aceasta ocazie ma voi opri doar la experienta fiului mai mic, cel risipitor, cu care, intr-un fel sau altul, cu totii ne putem identifica, daca suntem onesti cu noi insine si fata de Dumnezeu.
Analiza pildei:
“Un om avea doi fii…” ( Luca 15, 11 ) Suntem introdusi in atmosfera unei familii obisnuite, modeste ca numar, o familie nici prea mare, dar nici prea mica: un tata si doi fii, dintre care unul matur, iar celalalt- probabil un adolescent de 17-18 ani. Dar mama? Despre ea nu se spune nimic. De ce lipseste tocmai ea din relatarea pildei?
Sa nu uitam ca avem de-a face totusi cu o pilda, care vrea sa ilustreze iubirea Tatalui ceresc fata de copiii Sai de pe pamant. Tatal din parabola Il reprezinta pe Tatal ceresc, Cel care, in Revelatia scrisa, ni se descopera ca un Parinte ideal si complet, manifestand calitatile insumate ale ambilor parinti: tatal si mama.
In acesta familie, in aparenta totul se deruleaza normal, armonios. Fiecare isi vede de responsabilitatile lui pana intr-o zi in care se produce… drama: fiul cel tanar rupe tacerea, sparge monotonia in care el credea ca se desfasoara existenta familiei si isi cere drepturile.
“Tata, da-mi partea de avere care mi se cuvine!” (Luca 15, 12 )
Observati ceva? Din cuvintele lui lipseste un lucru: lipseste acel “Te rog” , acea dovada de respect fata de cel care i-a dat viata, care l-a purtat pe brate cand inca nu stia sa-si cumpaneasca bine pasii, care l-a mangaiat cand era lovit si descurajat. Aceasta lipsa de respect il face pe fiul cel mic antipatic inca din primele clipe.
Oare cati ani sa fi avut acest fiu badaran si lipsit de recunostinta? Probabil era un adolescent de vreo 17-18 ani. Mai ales la baieti, varsta acesta este marcata de o perioada de criza, care iese in evidenta prin teribilism, neascultare fata de parinti, spirit accentuat de independenta si dorinta de afirmare intre cei de aceeasi varsta. Este varsta la care se fac cele mai multe greseli, atat din partea adolescentilor, dar si din partea parintilor exasperati de comportamentul excentric al copiilor lor. Desi criza adolescentei trece odata cu varsta, greselile facute in aceasta perioada pot lasa consecinte pentru toata viata, chiar si pentru vesnicie.
Acest adolescent, caruia de abia ii mijea mustata, fara nici cea mai mica dovada de respect si politete, isi cere dreptul la mostenire. Batand cu pumnul in masa! Ce rusine ! Ce drept avea el la acesta mostenire pe care parintii, iar nu el, o agonisisera ?
Va spune cineva: “Dreptul sangelui si al legii. doar el era unul din mostenitorii parintilor sai. “Dar sa nu uitam un lucru: pilda este inspirata din viata Orientului, iar in cultura din acea zona, cel care primea primul mostenirea era fiul cel mai mare, intaiul nascut. Si aceasta nu oricand, ci doar atunci cand tatal hotara , de obicei in preajma mortii sale.
Ce impertinenta din partea acestui fiu! Parca el vrea sa-i spuna tatalui sau: “ Hai , tata, cat ai de gand sa mai traiesti? Nu mai mori odata? Tineretea mea trece si nu m-am bucurat de ea. Vreau banii mai repede!”
Daca aceste ganduri le-ar fi exprimat un copil de trei sau patru ani, am fi zambit ingaduitori. Dar aceste ganduri le rosteste , printre randuri, un tanar care stie ce spune. Oare ce a simtit tatal? Greu de spus. Totusi tatal face un gest uimitor si de neinteles pentru multi dintre noi: isi ia averea si o imparte celor doi fii ai sai. La o citire superficiala a Bibliei, s-ar parea ca doar fiului cel mic i-a dat tatal partea lui de avere, insa Biblia spune clar ca tatal “le-a impartit averea.” ( vers.12 )
Acest gest al tatalui spune mult despre iubirea si spiritul sau de sacrificiu, dar ne spune ceva si in legatura cu caracterul fiului cel mare, de care ne vom ocupa intr-o alta ocazie. Poate ca tatal spera ca fiul cel mic sa ramana langa el, in casa parinteasca. Era atat de tanar si lipsit de experienta ! Ar fi dorit mult tatal sa-l stie acolo, langa el, chiar asa razvratit si nerecunoscator cum era. Stia si el ca mezinul familiei trecea prin criza adolescentei, dar spera ca, odata cu trecerea perioadei critice, criza va trece si fiul cel mic sa deveni un om de nadejde, cu capul pe umeri, un om care sa judece viata asa cum era ea in realitate.
Dar nu a fost sa fie asa. Fiul sau nu se mai simtea bine in casa parinteasca. Avea destui bani, dar nu putea sa-i foloseasca cum voia. Se simtea supraveghiat, spionat, chiar daca acest lucru era doar o prejudecata din mintea lui. Nu dupa multe zile, fiul cel mic ia hotararea sa plece. Sa plece departe, cat mai departe de privirea tatalui, cat mai departe de influenta acestuia.
Oare si-a luat ramas bun la plecare fiul cel mic? Poate da, poate nu. Poate ca a trantit usa in loc de salut. Si ce a urmat? Exact ceea ce se intampla oricarui om care intoarce spatele lui Dumnezeu si incearca sa iasa din zona Lui de influenta.
Decaderea
A urmat decaderea pe toate planurile: decaderea fizica, prin pierderea vigorii si a tineretii, decaderea materiala, prin pierderea averii si, mai ales, decaderea spirituala, prin pierderea idealurilor, a moralitatii si a credintei.
Atata vreme cat a avut bani, fiul cel mic s-a bucurat de o viata lipsita de griji, daca putem numi “bucurie” acest simtamant adus de placerile de o clipa ale pacatului. O multime de prieteni, aparuti ca ciupercile dupa ploaie, incep sa-l inconjoare, caci, spunea Mantuitorul : “Oriunde va fi starvul, acolo se vor aduna vulturii.” (Matei 24, 28 ) In jurul lui incep sa roiasca fel de fel de femei usoare, care-i fac complimente, chiar daca el este un necioplit si un vulgar. Dar are bani si asta e cel mai important lucru pentru unii oameni in lumea in care traim. Filozofia lumii e ca banii acopera totul, nu dragostea.
O buna bucata de vreme tanarul nu duce lipsa de nimic, cel putin in aparenta. Ce se intampla in sufletul lui insa, numai el si Dumnezeu stiu. Imi spunea o tanara “risipitoare” despre trairile ei sufletesti in acea perioada in care era departe de Dumnezeu: “ Numai eu stiu ce se petrecea in sufletul meu in acea perioada.”
In aparenta totul era frumos, o viata de vis. Soseste insa si clipa trezirii din frumosul vis, iar tanarul e nevoit sa ia contact cu realitatea cea mai cruda a vietii. Banii se termina, prietenii dispar, cautand alti naivi de care sa profite. Complimentele, rasetele, petrecerile, mesele copioase, toate se sfarsesc si incepe nevoia, cuvant al carui sens inca nu-l cunostea. Nu-l cunoscuse nici in casa tatalui sau, nici in anii de viata destrabalata. Nevoia, frigul, foamea, singuratatea si lipsa sunt experiente noi pentru el.
Foamea il doboara, dar ce sa manance? Ca sa manance ii trebuie bani, iar ca sa aibe bani, trebuie sa munceasca. Ca sa munceasca, trebuie sa caute de lucru, iar ca sa fie angajat de un patron, trebuie sa se priceapa la ceva si sa fie credibil si prezentabil. Dar hainele lui sunt rupte, fata ii este supta si palida de atatea vicii si nopti nedormite. Arata ca un caine plouat care doarme pe sub poduri, ca un boschetar fara casa, fara rost in viata. Pentru prima data fiul cel mic realizeaza ca este un vagabond si incepe sa constientizeze cat de mult a decazut.
Credeti ca in acele clipe era un om pocait ? Nicidecum. Chiar daca in sinea lui regreta gestul de a fi parasit casa parinteasca, inca nu-l durea faptul ca a lasat in urma sa o inima sfasiata de tata. El regreta doar consecintele si este inca prea mandru ca sa se intoarca.
Si atunci , in disperare, accepta ceea ce cu putin timp in urma nici nu s-ar fi gandit: accepta cea mai degradanta solutie pentru un om ca el: sa fie ingrijitor la porci, pe un pamant strain, la un stapan strain. Baiatul lui tata –porcar ! Iata culmea decaderii pentru ascultatorii iudei ai pildei rostite de Mantuitorul in acea ocazie. Un evreu nu-si putea imagina o treapta mai jos decat acesta.
Nimeni nu se mai interesa de el, iar cel care pana mai ieri era in centrul atentiei, devine un “nimeni”si un nimic in acesta viata, depinzand de mila unui strain care oricand il putea concedia, lasandu-l somer. Se pare ca stapanul la care lucra tanarul era unul deosebit de sever si zgarcit, caci tanarul ajunge pana acolo incat ravnea la roscovele pe care le mancau porcii si la care le nu avea acces. Se pare ca tanarul nu mai stia de multa vreme ceea ce inseamna sa fii satul si sa mananci o mancare gustoasa.
Momentul constiintei
Nu stim cat timp a putut rezista tanarul intre porci: poate cateva luni, poate cativa ani… Lui i s-au parut cu sigutranta a fi o vesnicie. Timpul acesta i-a folosit cu siguranta. Acolo intre porcii galagiosi si murdari, cu barbia sprijinita in toiagul de porcar, tanarul incepe sa judece lucrurile altfel. Mintea lui se maturizeaza si incepe sa-si puna intrebari dupa intrebari: “La ce mi-a folosit viata? Am facut degeaba umbra pamantului pana acum? Ce las in urma mea ? Sunt un nimic. Nimeni nu ma mai iubeste. Nimeni nu mai are nevoie de mine. Sunt un ratat.”
Si, in timp ce descurajarea pune stapanire asupra lui, un gand ii zboara catre casa parinteasca: “Eu sunt aici infometat, zdrentaros, umilit si singur, in timp ce argatii tatalui meu au din belsug de toate. Oare as putea sa ma mai intorc in casa tatalui meu vreodata ?”
La inceput, gandul reintorcerii in casa parinteasca apare in treacat si-l izgoneste repede. “Nu, nu ma voi intoarce niciodata. Ar trebui sa ma umilesc prea mult. De ce sa ma intorc? Ca sa fiu judecat de tata si de fratele meu, de rude si vecini? Nu, nu ma voi intoarce! “
Si iarasi trec saptamani, poate luni de foame, de insingurare, de umilinte si depresii. “Si totusi, poate ca tata ma va primi. Ma va judeca, ma va pedepsi poate, dar poate ca ma va primi inapoi ca pe unul din argatii sai.”
Zi dupa zi, gandul acesta prinde radacini, pana cand tanarul se hotaraste: “Ma voi scula, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune:Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta si nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.” ( Luca. 18-19 )
Era oare fiul risipitor convertit cu adevarat in acel moment ? Nu, caci se pare ca el regreta atunci doar urmarile pacatului sau. Inca era un materialist, inca isi urmarea propriile interese egoiste. Fiul risipitor inca nu-L intelegea, inca nu-L cunostea pe tatal sau. Se astepta fie la respingere, fie la o primire rece si insotita de o judecata aspra si , eventual, o lectie dura.
Reabilitarea
Stiti cand s-a pocait cu adevarat tanarul risipitor? Pe cand inca pazea porcii? Sau pe drumul spre casa parinteasca ? Momentul pocaintei sale adevarate este cel al intalnirii cu tatal sau. Cand vede ca tatal sau nu-l primeste cu nuiaua sau cu biciul, ci cu un zambet curat si plin de intelegere, cand vede ca tatal nu rosteste o mustrare sau o judecata impotriva sa, ci tace in dragostea lui pentru fiul sau, cand simte mainile tremurande ale tatalui cuprinzandu-l si cand simte pe crestetul capului sau picurii fierbinti ai lacrimilor parintesti, atunci, doar atunci se trezeste in inima sa adevarata pocainta. Cand tanarul il cunoaste pe tatal sau asa cum este el , de abia atunci isi da seama ce pacat grozav a facut cand a ranit acesta inima iubitoare de tata.
Da, acum fiul risipitor nu mai regreta doar urmarile pacatului, ci el ajunge sa regrete pacatul in sine. Inima incepe sa i se sfasie la gandul ca , prin nemintosia lui, a produs atata suferinta parintelui sau. Si atunci, profund miscat, fiul risipitor spune: “Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta si nu mai sunt vrednic sa ma chem. fiul tau.”
Ati observat o diferenta intre ceea ce isi planuise tanarul sa–i spuna tatalui sau si ceea ce ii spune in realitate in momentul intalnirii ? Lipseste o propozitie: “Fa-ma ca pe unul din argatii tai.” De ce nu mai rosteste aceste cuvinte? Pentru ca erau de prisos. Simtind iubirea tatalui sau pe care niciodata nu o intelesese pana in acest moment, fiul cel mic isi da seama ca tatal va face pentru el mult mai mult decat si-ar fi inchipuit. Fiul incepe sa se increada in tatal sau si din clipa aceasta o noua legatura, indestructibila, se stabileste intre cei doi.
“Dar tatal a zis robilor sai: Aduceti repede haina cea mai buna si imbracati-l cu ea ( simbol al neprihanirii lui Christos cu care e imbracat pacatosul pocait ), puneti-i un inel in deget ( simbol al repunerii in drepturi depline ) si incaltaminte in picioare ( simbol al eliberarii; in Orient incaltamintea era un simbol al libertatii ).” Luca 15, 22
Concluzii:
Experienta fiului risipitor este experienta fiecarui om care se naste pe pamant. Deosebirea intre noi consta in faptul ca, in desfasurarea acestei experiente, fiecare din noi ne gasim intr-o anumita etapa.
Cei mai multi dintre oameni sunt cuprinsi de vraja placerilor acestei lumi si sunt cu spatele spre Dumnezeu-Tatal nostru ceresc. Viata li se pare un vis frumos atata vreme cat au bani, sanatate si prieteni. Dar vine in viata fiecarui om un moment in care visul se destrama si omul se trezeste singur in fata unei realitati crude. Multi prefera sa ramana langa “turmele lor de porci” pana in ultima clipa avietii, fara nicio intentie de a se reintoarce la Tatal lor ceresc.
Unii insa isi vin in fire si incep sa-L caute pe Dumnezeuvin mijlocul necazurilor si stramtorarilor vietii. La inceput, multi din acestia se intorc la Tatal ceresc din interes, asa cum a facut-o si fiul risipitor din parabola. Acestia nu trebuie sa fie descurajati. Sa se intoarca din interes, dar sa se intoarca in “casa parinteasca” ! Va veni si pentru ei momentul pocaintei veritabile cand isi vor da seama ca pacatele lor au sfasiat inima unui Tata ceresc iubitor.
Cunosc personal doua tinere care s-au intors la Dumnezeu din lumea aceasta din interes- pentru un baiat din biserica cu care au dorit sa se casatoreasca. Dar, dupa ce au cunoscut cat de bun este Domnul, ele au cunoscut pocainta adevarata si s-au atasat atat de mult de Dumnezeu, incat, cel putin intr-un caz, evlavia acelei tinere este un exemplu pentru multi.
Daca este cineva care s-a saturat de grijile, poverile si raspunderile pe care le implica viata de credinta, daca este cineva ispitit sa intoarca spatele lui Dumnezeu asa cum a facut-o fiul risipitor, daca doreste cineva cu tot dinadinsul sa guste din placerile de o clipa ale pacatului, este liber sa o faca. Dar sa nu uite experienta fiului risipitor si durerea imensa pe care a produs-o tatalui sau.
Daca este cineva care este inca departe de casa parinteasca, departe de Dumnezeu, daca este cineva care se simte singur, parasit, care isi vede viata ratata si visurile spulberate, sa-si aduca aminte de fiul risipitor! Sa-si aduca aminte ca Tatal il asteapta cu dor, nu pentru a-l mustra si a-i cere socoteala pentru anii pierduti in placerile pacatului, ci pentru a reface o legatura care atata vreme a fost rupta.
“Dar chiar acum, zice Domnul, intoarceti-va la Mine cu toata inima, cu post, cu planset si bocet ! Sfasiati-va inimile, nu hainele si intoarceti-va la Domnul Dumnezeul vostru ! Caci El este milostiv si plin de indurare, indelung rabdator si bogat in bunatate…” Ioel 2, 12
Lori Balogh
