text Predici

Lucrătorul dedicat Matei 25:14-30-Pilda talanților

de Simion Ioanas
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas
Lucrătorul dedicat

Matei 25:14-30-Pilda talantilor
MAT 25:14. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. 15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat. 16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi. 17. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei. 18. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său. 19. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala. 20. Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.” 21. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” 22. Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.” 23. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” 24. Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat: 25. mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!” 26. Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat; 27. prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! 28. Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. 29. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are! 30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Pildele sunt mijloace de-ai ilumina pe oameni și de-ai convinge de un adevăr, menirea lor fiind cea de-ai aduce în punctul în care pot să ia o hotărâre. Ele scot în evidență lucruri noi care sunt explicate prin imagini familiare ascultătorilor. Cuvântul grecesc “parabole” înseamnă „A PUNE LUCRURILE ALĂTURI”.
Sunt multe teme abordate prin pildele din Biblie, cea de azi tratează felul cum trebuie să traiască oamenii în lumina împărăției, până la instaurarea finală. Pilda aceasta se ocupă în mod special de lucrătorul lui Dumnezeu, cum trebuie să fie el având în vedere darurile pe care i le-a dat Dumnezeu.
Biserica este investiția lui Dumnezeu, pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu. În ea și-a investit Dumnezeu însăși viata Lui.
Dacă Biserica scade numeric și spiritual în aceste vremuri, este pentru că noi membrii, lucrătorii din Biserica, nu suntem cei pe care-i vrea Dumnezeu.

Fiecare credincios trebuie să fie un lucrător dedicat Împărăției.
Pentru a putea explica tema propusă mă voi folosi de încă două pilde ca ajutor, pilda vierilor (Matei 21) și pilda polilor (Luca 19).
Cum putem ajunge la acest lucru (să fim lucrători dedicați)? Haideți să privim la trei tipuri de lucrători prezentați în pilda de azi, și să vedem unde ne încadrează Dumnezeu pe fiecare din noi. Totodată aș vrea să privim aceste trei tipuri de lucrători cuprinși în trei tablouri diferite: pilda din Biblie, în cadrul unei companii și în Biserica lui Isus:

Matei21(Pilda vierilor) Luca19(Pilda polilor) Pilda din Biblie Companie Biserică
1. Lucrătorul dedicat muncii lui a) I se dă după capacitatea lui v15
b) I se cere după capacitatea lui v20
c) ascultă de cei ce conduc peste ei v20
d) aduce roadă în munca lui v21
d) răsplata este pe măsura așteptărilor v 23
Omul care i se dă de lucru după capacitatea lui, se dedică muncii lui, ascultă de cei care-l conduc, oamenii găsesc o bază în el tot timpul, în scurt timp se vor vedea rezultate din munca lui, își pune inima în munca pe care o face, luptă pentru unitatea și prosperitatea companiei. Lucrătorul care are dar duhovnicesc de la Duhul Sfânt, ascultă de Isus, de conducerea Bisericii, lucrează pentru Biserică cu toată inima, își folosește din plin darul primit de la Duhul Sfânt, în scurt timp se văd rezultate în jur.
2. Lucrătorul leneș a) Nu lucrează la capacitatea lui (are inima în două parți) v 24-25
b) se ascunde de responsabilități v 24-25
c) se ascunde de lucru v 24-25
d) își apleacă urechea la bârfă Luca 19:20-21
Omul care nu-i pasă de Companie, vine pentru beneficii doar, n-are inima la lucru, lucrează cu mâinile dar pe urechi are căști-gândurile lui sunt în alta parte, fuge de lucru și responsabilități, își apleacă urechea la bârfă. Lucrătorul împărțit în două părți vrea și cu lumea și cu Dumnezeu, face câte ceva pentru laudă și beneficii nu din inimă, fuge de responsabilități și de lucru “să facă alții care-s plătiți, eu nu mă bag“, își apleacă urechea la bârfă.
3. Lucrătorul care “dă din coate “ Luca 19:14 a) critică pe toată lumea Luca 19:14
b) nu se supun rânduielilor
c) sunt invidioși pe cei din jur Luca 19:25
d) calcă orice în picioare ca să-și atingă scopurile Matei 21:35 (Pilda vierilor)
Omul care critică pe toți de la șef până la colegi, nu vrea să se supună hotărârilor companiei, când cineva progresează și se văd rezultate sunt invidioși, sunt capabili de orice ca sa-și atingă scopurile. Lucrătorul care critica pe toți, “toți nu sunt buni, numai el”, nu se supune hotărârilor Bisericii, sunt invidioși pe cei ce lucrează, vor să fie tot timpul “în față”, sunt în stare de orice să-și atingă scopurile, dezbină biserici, sacrifică lucrări, lucrători, pentru scopurile lor.

Întrebarea care ne-o punem este: Căre-i categorii aparțin eu? Ce zic frații din jur, ce fel de om sunt? Când va veni Domnul ce-mi va spune? Care-mi va fi răsplata? Vreau ca de azi înainte să devin un lucrător dedicat lui Isus? Vreau să aduc roadă în biserică unde m-a așezat Domnul?
Noi trebuie să fim lucrători dedicați Împărăției lui Dumnezeu. Viata noastră aparține în totalitate Lui.

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise