Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine? Voi înălţa paharul izbăvirilor şi voi chema Numele Domnului! Şi mă rog ca următoarele 5 luni să fie cele mai bune din istoria acestei biserici. Mă rog să fie mai multe suflete salvate, o închinare mai autentică, mai mulţi fii rătăcitori să se întoarcă acasă, căsniciile să fie întărite şi să devină din nou frumoase. Mai multă îndrăzneală în mărturisire, mai mulţi misionari mobilizaţi, pentru răspândirea dreptăţii. Și Numele Tău să fie înălţat mai mult ca înainte. Va fi exact aşa cum eşti Tu Doamne, aşa că, mă rog să Te arăţi puternic în următoarele 5 luni. Adună-Ţi oamenii aici, fie ca rămăşiţa să rămână puternică în Domnul. Şi acum vreau să mă rog pentru acest cuvânt, să rămân credincios lui şi să nu vorbesc pe lângă sau să îndrum greşit pe cineva, ci să învăţ împreună cu ei ce vrei să ne înveţi din Psalmul 43 pentru sufletele noastre. M-am rugat în Numele lui Isus. Amin!
Sunt trei motive pentru care acest text este potrivit pentru mesaj, ultimul mesaj pe care-l mai dau înainte de operaţie şi perioada mea de sabat. Primul motiv ar fi pentru că s-a dovedit a fi cel mai preţios şi mai puternic text pentru mine în ultimele săptămâni. Al doilea motiv este pentru că definişte scopul ultim al vieţii şi mie îmi place să predic despre lucruri fundamentale. Şi, în al treilea rând, ajută practic oamenii care se simt departe de Dumnezeu şi cred că El i-a respins. Aşadar, pentru aceste trei motive este vrednic de atenţia noastră.
Dar înainte să ajungem acolo, lăsaţi-mă să iau o pauză şi să vă mulţumesc din inimă şi din partea lui Noel pentru toate rugăciunile voastre, şi felicitări, şi cadouri, şi email-uri, pentru mese şi pentru vizite. Dacă aveţi nevoie de încurajarea că Dumnezeu răspunde la rugăciuni, atunci lăsaţi-mă să o fac eu pentru câteva minute.
· Numărul unu, şi cred că voi menţiona doar patru din lista de zeci. Dar numărul unu este că nu m-am simţit părăsit de Dumnezeu. Nu m-am simţit respins de Dumnezeu. Nu m-am îndoit de controlul Său sau de înţelepciunea Sa, sau de bunătatea Sa în toate acestea. Cancerul este un dar măreţ şi bun pentru mine şi nu am putut să-l iau altfel. Şi faptul că l-am primit este datorită înţelepciunii, domniei şi dragostei Sale. Şi acea pace a sufletului nu este firească, ci supranaturală. Din această cauză vă mulţumesc pentru rugăciuni.
· Numărul doi. Noel şi cu mine suntem în mod profund una în această îmbrăţişare a bunătăţii suverane a lui Dumnezeu. Puţine lucruri înseamnă mai mult pentru mine decât să fiu în stare să pot lua mâna soţiei mele, să îngenunchiem împreună şi să spunem că unul singur: „Tată, noi acceptăm această încercare din mâna Ta, ne supunem voii Tale suverane. Ne încredem în Tine să-Ți faci voia în noi. Cerem doar un singur lucru, ca Isus Hristos să fie slăvit.” A putea să spunem asta, mâna în mâna, cu un „amin” profund venind din inima soţiei tale, pentru mine reprezintă unul din vârfurile munţilor ai bucuriei matrimoniale.
· Numărul trei este că nu am avut nicio suferinţă înainte, în timpul şi după această operaţie. Disconfort, durere? Desigur, dar nimic din ce aş pune în categoria suferinţă şi lucrul acesta a fost milă nemeritată pe care Dumnezeu a arătat-o faţă de mine.
· Numărul patru. Doctorul a stat de vorbă cu mine miercuri şi mi-a prezentat raportul patologic şi mi-a spus: „Gradul 6 pe scara Gleason confirmată, prezenţa cancerului confirmată, partea dreapta şi partea stângă, 5% din prostată este compromisă. Am scos-o afară, nimic în ganglionii limfatici, nimic în veziculele seminale. Apoi a desenat o mică diagramă cu procentajul de 94% şi mi-a spus că oamenii care au aceste cifre şi se operează, 94% scapă de cancer în 10 ani, dar cei 6% nu scapă. Şi în interior, sufletul meu liniştit şi fericit a răspuns: „Îţi mulţumesc Doamne pentru asta. Şi ştiu în adâncul sufletului meu şi sunt fericit că mă aflu acolo. Și fie că sunt în categoria celor 94% sau celor 6%, totul este în mâna Ta, acolo unde mă bucur de odihnă şi nu de şanse.”
Aşadar, acestea sunt cele patru motive pentru care ar trebui diseară să vă duceţi acasă şi să simţiţi că nu v-aţi rugat degeaba. Şi sunt mai multe motive, dar avem o predică de ţinut aşa că vă rog să deschideţi Bibliile din nou la Psalmul 43. Şi vreau să privim la scopul ultim al vieţii. Doresc să ne uităm, în mod special, la strategii practice care să-i ajute pe oamenii care se simt departe de Dumnezeu, sau care cred că Dumnezeu i-a respins. Psalmul 43. Versetul 1 descrie ceea ce se întâmplă în viaţa psalmistului şi versetul 2 descrie ceea ce se petrecea în sufletul său. Versetul 1: „Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi pricina împotriva unui neam nemilos! Izbăveşte-mă de oamenii plini de vicleşug şi de fărădelege!” Ceea ce transformă acest psalm într-un psalm de criză este faptul că are duşmani care îl asupresc şi care îi fac viaţa nefericită. Sunt oameni fără Dumnezeu şi ceea ce fac noi nu ştim, dar psalmistul se simte ameninţat, asuprit şi în întuneric. Şi în versetul doi îşi descrie sufletul: „Tu eşti Dumnezeul care mă ocroteşte: pentru ce mă lepezi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmaşului?” Acum, ceea ce este cel mai frapant la acest verset este faptul că sufletul lui este împărţit. Aşa-i? Este împărţit. Şi unul dintre motive, am să vă arăt, dar mai întâi vă spun asta, un suflet împărţit este o experienţă destul de întâlnită în psalmi. Este motivul pentru care Psalmul 86:11 spune: „Învaţă-mă căile Tale, Doamne!” Sufletul său este împărţit. „Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău.” Vrând să spună: „Inima este împărţită, o parte merge în stânga şi o parte în dreapta.” Versetul 2 începe aşa: „Tu eşti Dumnezeul care mă ocroteşte.” Începutul este promiţător. Şi următoarea parte, „Pentru ce mă lepezi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmaşului?” Se pare că o parte din inimă să se refugiază în Dumnezeu. Dumnezeu nu i-a dat drumul şi nici el nu a renunţat la Dumnezeu. Vorbeşte cu El. Dar apoi întreabă: „Pentru ce mă lepezi?” Cred că atunci când spune asta întreabă mai exact: „De ce Ţi-ai întors spatele? Aşa pare. Îi laşi pe duşmanii mei să întindă mâna peste mine şi să-mi facă viaţa mizerabilă. Tu eşti locul meu de scăpare, am alergat la Tine de sute de ori şi asta fac şi acum. Cum de îl laşi pe vrăjmaş să mă apese? Este întuneric în jurul meu, gem şi sunt apăsat, şi nu înţeleg unde eşti.”
Cred că aceasta este o experienţă creştină comună. Cred asta datorită experienţei şi datorită Scripturii. Vă mai amintiţi cuvintele omului din Marcu 9:24? „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Este o inimă împărţită. Sau Pavel în Romani 7:19: „Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” Iată o inimă împărţită, sunt doi de „eu”. Vreau să fac binele, dar nu-l fac. Păi cine eşti tu? Sunt ambii.
Aşadar, haideţi să ne uităm. Este o experienţă atât de comună, haideţi să privim la cum răspunde acest om în Psalmul 43. Harul lui Dumnezeu l-a păzit din a merge atât de departe încât să dispere sau să nu-şi dorească să se schimbe. El nu s-a depărtat atât de mult în deziluzia lui faţă de prezenţa lui Dumnezeu încât să renunţe la tot. Nu a mers atât de departe şi asta datorită harului. Şi sper că niciunul dintre voi nu a ajuns atât de departe. Mă aştept să fie oameni destul de aproape de această experiență în această încăpere care au intrat aici fiind aproape de sfârşitul răbdării lor cu Dumnezeu. Şi care spun: „Dacă nu Se arată în curând, am să renunţ!” Sper din adâncul inimii ca acest mesaj să fie pentru voi şi lucrul acesta să nu vi se întâmple.
Versetul 1 începe aşa: „Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi pricina.” Cu alte cuvinte, el se plânge de circumstanţe. „Biruieşte-i! Izbăveşte-mă, arată-le că eu am dreptate şi că ei sunt oameni plini de vicleşug şi de fărădelege! Acţionează! Înalţă-mă pe mine şi pe ei distruge-i!” Aceasta nu este o rugăciune greşită. Nu este greşit să te rogi: „Doamne, izbăveşte-mă de oameni!” Nu este greşit să te rogi: „Doamne, izbăveşte-mă de dezastrele naturale!” Nu este greşit să te rogi: „Doamne, izbăveşte-mă de cancer!” Toate acestea sunt rugăciuni bune, dar nu reprezintă rugăciunea principală din acest psalm. El a treminat cu acea plângere foarte repede şi nu se mai întoarce la ea. Are probleme mult mai serioase de înfruntat decât asta. Motivul pentru care spun că sunt mai serioase şi cred că şi mai adânci, mult mai importante, este pentru că ştiţi, să te rogi „Izbăveşte-mă de vrăjmaşii mei!”, nu îţi cere să fii creştin. Toată lumea vrea să se întâmple asta. Diavolul vrea să se întâmple asta. Nu-ţi trebuie niciun fel de spiritualitate ca să te rogi aşa. Rugăciunea „Izbăveşte-mă de vrăjmaşii mei!”, este probabil cât de poate de naturală. Nu are nimic în ea însăşi care să o facă o rugăciune vrednică. Diavolul o spune, necredincioşii o spun, oricine este disperat poate să rostească acea rugăciune. Dar următoarele două strategii din acest psalm, diavolul şi necredincioşii nu le-ar spune niciodată. De aceea le-am numit mai adânci şi mai importante. Cu alte cuvinte, nu este greşit să te rogi pentru izbăvire, dar odată ce ai făcut-o, nu ai arătat cu nimic că eşti creştin, că Duhul Sfânt este în tine. Ar putea să vină de la Duhul Sfânt sau din pură exaltare a sinelui.
Dar următoarele lucruri, dacă le faceţi, să ştiţi cu adevărat că sunteţi creştini. Primul lucru pe care-l am în minte – şi sunt doar două, ne vom ocupa în mod principal de unul, iar pe celălalt îl vom lăsa pentru sfârşit. În versetele 3 şi 4, el vorbeşte cu Dumnezeu şi Îi cere nu să-l scoată din necaz ci să-L conducă spre Dumnezeu şi să-L experimenteze ca pe bucuria lui supremă. Diavolul nu se roagă niciodată aşa şi nici necredincioşii n-o fac, nici credincioşii pretenţioşi care merg la biserică din obligaţie nu se roagă în felul acesta. Şi celălalt lucru este în versetul 5. El nu vorbeşte numai cu Dumnezeu, rugându-L să-i fie bucuria supremă, dar vorbeşte şi cu sine. Uitaţi-vă la versetul 5 unde îşi predică lui însuşi: „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu.” Diavolul nu îşi spune niciodată asta şi nici necredincioşii nu o fac. Sfinţii ştiu cum să Îl caute pe Dumnezeu, ei ştiu cum să-şi predice lor înşişi. Învăţaţi acum, tineri creştini, creştini carnali, creştini falşi, învăţaţi acum ce înseamnă să fii creştin cu adevărat.
Mă voi ocupa de primul lucru, prima strategie. Strategii care îţi arată ce să faci dacă te simţi departe de Dumnezeu sau dacă simţi că Te-a părăsit sau respins. Asta face psalmistul. Să citim versetele 3 şi 4. „Trimite lumina şi credincioşia Ta ca să mă călăuzească şi să mă ducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşurile Tale! Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la altarul lui Dumnezeu care este bucuria şi veselia mea şi Te voi lăuda cu harpă, Dumnezeule, Dumnezeul meu!” Este o rugăciune extraordinară. Ne arată o bogată experienţă de viaţă cu Dumnezeu. Vocabularul său, perspectiva sa asupra realităţii, secvenţa gândurilor sale şi locul spre care se îndreaptă, scopul lui centrat pe Dumnezeu, cunoştinţele sale cu privire la locaşul cel Sfânt, rezultatul emoţional pe care îl anticipează. Toate acestea ne revelează un om care a trăit cu Dumnezeu, care Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi care a pătruns adânc cu Dumnezeu. Aşadar, chiar şi acest tip de om poate să aibă o inimă împărţită. „De ce m-ai respins? Eu mă adăpostesc în Tine.” Chiar şi o umblare atât de adâncă şi de bogată cu Dumnezeu poate experimenta asta.
Şi vă rog să observaţi aici, nu mai apare niciun iz din rugăciunea pentru izbăvire. Este în regulă, nu asta contează cel mai mult în viaţă! Să mi se dea dreptate la locul de muncă, să scap din uraganul Katrina sau de tsunami, să fiu vindecat de cancer, nu asta reprezintă problema aici. Problema se pune aşa: care este bucuria ta supremă în viaţă? Aici este problema, viaţa şi moartea pentru totdeauna. Luptaţi lupta care contează cel mai mult. Din această cauză, în articolul pe care l-am intitulat „Nu-ţi irosi cancerul”, la un moment dat am spus că atunci când vorbeşti despre înfrângerea cancerului înseamnă, în mod principal, să-L iubeşti pe Dumnezeu. Nu să te faci bine. În mod principal, dovediţi-vă creştini, diavolul este cel care vrea să fie bine. Nu este o dorinţă spirituală, ci este una naturală. Este în regulă, dar nu asta contează cel mai mult. Oricum vom muri cu toţii! Şi m-am gândit atât de mult la asta, aş fi vrut să fi avut mai mult timp acum ca să zăbovim asupra acestei chestiuni.
Eu am 60 de ani, oare cât voi mai trăi? Atunci când, să zicem că 20 de ani au trecut, tatăl meu are 86 de ani, de acum în 26 de ani pentru mine. Ştiţi câţi oameni din această biserică vor fi morţi în 26 de ani? Trebuie să-i conducem pe toţi acei oameni la groapă. Unii vor avea 2 ani, alţii 26, 72 sau 91. Şi mergem toţi împreună spre mormânt. Lupta principală este: ce facem pe drum, prin viaţă şi după? Asta este problema principală de aici, în versetele 3 şi 4. El a renunţat la prima problemă: „Izbăveşte-mă, Doamne, de vrăjmaşii mei!” Şi bineînţeles că este corect şi bine şi se va întâmpla în vremurile care vor veni într-un mod decisiv. Dar nu-ţi irosi energia acolo. Avem o luptă de luptat şi nu este aceasta.
Această rugăciune are 4 niveluri şi eu îmi doresc să pătrund în acest om măreţ al lui Dumnezeu, vreau să fiu ca el şi să învăţ de la el. Vreţi să învăţaţi de la el împreună cu mine? Haideţi să ne lăsăm învăţaţi pentru că noi toţi eram prunci în comparaţie cu aceşti oameni mari ai lui Dumnezeu din Scriptură. Cred că toţi suntem prunci şi trebuie să mergem acolo să învăţăm. Să intrăm în pielea lor şi să absorbim din ceea ce înseamnă să fi un om puternic al lui Dumnezeu în mijlocul conflictului.
1. Primul nivel, versetul 3: „Trimite lumina şi credincioşia Ta ca să mă călăuzească.”
Aşadar prima etapă din acest verset este mărturisirea: „Am nevoie de Dumnezeu ca să mă călăuzească.” Şi motivul pentru care are nevoie de călăuzire este pentru că se află în întuneric. Când stai în întuneric ai nevoie de cineva care să te ia de mână şi să te conducă acolo unde este lumina, altfel vei cădea în şanţ. El simte că este în întuneric, nu înţelege, se uită de jur împrejur şi nu-L vede pe Dumnezeu. Este în întuneric şi strigă: „Trimite lumina!” Ştie că este în întuneric şi că are nevoie de un conducător, ştie unde se găseşte lumina şi se roagă ca lumina să vină în viaţa sa. Acum, reţineţi că are sufletul împărţit. El spune: „Tu eşti Dumnezeul care mă ocroteşte.” Şi totuşi se simte în întuneric. Asta n-ar trebui să se întâmple, aşa-i?
Psalmul 18:30 spune: „El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.” El nu fuge de ei. Ceea ce se întâmplă cu acest om este că, el spune: „Eu ştiu că Dumnezeu este sursa luminii, ştiu că El este sursa adevărului, eu ştiu că El este adăpostul meu, dar nu o simt.” Am stat aici şi m-am rugat cu sute de oameni în decursul anilor şi una dintre cele mai comune cereri arată şi sună aşa: „Pastor John, ştiu că Dumnezeu este real şi că este Salvatorul meu, ştiu că iartă păcatele şi că ne dă pace, dar nu o simt.” Aceasta este aproape îngrijorarea principală a oamenilor care au venit să se roage. Şi acolo este şi psalmistul, asta cred. În mod obiectiv, am înţeles, în mod subiectiv nu funcţionează. Acest psalmist ştie că motivul problemei sale este întunericul şi, de aceea, el este orb la ceva. Nu ar fi cerut lumina dacă nu ar fi fost asta problema. În întuneric el nu poate vedea ceva, şi faptul că nu vede îl face să se simtă respins. Nu vede şi se simte respins.
Pavel s-a rugat în felul acesta pentru noi, mai ţineţi minte? Efeseni1:18: „Și să vă lumineze ochii inimii.” Opriţi-vă puţin şi gândiţi-vă la aceste cuvinte. Nu aceşti ochi, ci ochii inimii. „Și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui.” Ei ştiu care este nădejdea. Aici, în minte. Isus se întoarce, vom avea trupuri noi, păcatele iertate, socotiţi neprihăniţi şi veşnic fericiţi. Ştim asta. Şi ei nu simt nicio speranţă. De aceea se roagă pentru ei: „Și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi”, să pricepeţi în mod experimental. Despre asta vorbeşte şi psalmistul. „Trimite lumina Ta, am nevoie de lumină, pentru că în acest moment mă simt respins şi ştiu că problema este a mea. Te rog, Tată, să ai milă şi să luminezi întunericul care mă orbeşte să nu văd realitatea Ta, prezenţa Ta, frumuseţea şi suficienţa Ta, şi care mă face să am resentimente, să fiu mânios şi amar, care face lumea să pară foarte atractivă. Te rog să fie lumina în viaţa mea.” El nu se roagă pentru lumina fizică. Lumina fizică permite ochilor fizici să vadă lucrurile fizice. Nu de asta avem nevoie. Orbii văd de cele mai multe ori mai bine decât văzătorii. Avem nevoie de lumina spirituală care să permită ochilor spirituali să vadă lucrurile spirituale. În felul acesta eşti slavat şi tot aşa sufletul salvat trebuie să fie înnoit din nou şi din nou. Lumină aici, lumină spirituală şi înţelegere spirituală pentru ca norii să dispară şi să văd frumuseţea Domnului, bucuria mea supremă. Şi El să arate din nou aşa cum este în realitate.
„Trimite lumina” și de ce adaugă „şi credincioşia Ta”? Cred că este din cauză că asta vezi atunci când vine lumina. Adevărul, sau „emet” în ebraică înseamnă ceea ce este adevărat, substanţial. Cea mai mare problemă din lume este că oamenii cred că ceea ce este real nu este de fapt real, şi că ceea ce pare real şi nu este, ei cred că este real. Şi psalmistul se roagă: „Nu lăsa să mi se întâmple asta. Trimite lumina ca să pot vedea adevărul, substanţa, realitatea aşa cum este, să te văd pe Tine în toată bucuria.” Aceasta este prima etapă a rugăciunii sale.
2. A doua etapă. Ca lumina şi credincioşia lui Dumnezeu să vină şi să-l ducă în Locaşul sfânt, în versetul 3 la mijoc. „Trimite lumina şi credincioşia Ta ca să mă călăuzească, şi să mă ducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşurile Tale! Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu.” Aşadar, după ce spune, „Doamne, eu am nevoie de lumina Ta în întunericul meu”, el ştie în mod precis unde trebuie să fie, el trebuie să fie la altar. Ce se întâmplă la altar? Curge sânge la altar. A citit cineva Leviticul? Ce carte sângeroasă. Ce bine este, înfrânare după înfrânare, sângele este scurs, taurul este tăiat, se pun mâinile pe capul lui, se face ispăşirea, păcatele sunt iertate. Repetând din nou şi din nou: Hristos, Hristos, Hristos! Strigând că El vine. Şi a venit. De această parte a crucii noi ştim unde este altarul. Evrei 13:10: „Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujba în cort.” Adică Hristos cel răstignit şi înviat. Avem în ceruri un puternic Apărător, un Preot, un Miel, un Altar. El este totul, ocupă toate poziţiile.
Aşadar, acest psalmist spune, în aşteptarea lui Hristos: „Trimite lumina Ta, las-o să vină, ştiu ce se va întâmpla când va veni. Îmi va descoperi păcatul. Mă va ajuta să simt ceea ce o persoană falimentară moral în nevoie este. Până şi cuvintele mele, ‘Unde eşti Tu Doamne?’, sunt pătrunse de păcat şi necredinţă. O, şi câtă nevoie am ca să-mi cunosc păcatul. Şi îmi doresc să fiu la altarul Tău pentru că dacă mă simt păcătos în oricare altă parte sunt pierdut. Dar la altarul Tău există speranţă pentru mine. Du-mă la altarul Tău, Dumnezeule, te rog, şi nu mă lăsa să mă duc în altă parte! Diavolul îmi spune să mă duc departe de Tine, dar eu vreau să mă apropii foarte mult de locul unde sângele a fost vărsat, acolo unde este milă şi acolo unde Tu cobori în glorie, vreau să mă apropii de acel loc pentru ca să-mi cunosc păcatul, şi harul Tău şi să mă simt iertat.” Aceasta este a doua etapă.
3. A treia etapă. Versetul 4: „Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la altarul lui Dumnezeu care este bucuria şi veselia mea, şi Te voi lăuda cu harpă, Dumnezeule, Dumnezeul meu!”
Scopul principal al vieţii creştine nu este iertarea păcatelor. Acesta este doar un mijloc către scopul final, care este Dumnezeu Însuşi, experimentat ca fiind bucuria noastră supremă eternă. Dumnezeu este Evanghelia. Iubesc acest verset din toată inima. Locuiesc aici nu pentru că ştiu asta în fiecare zi, ci pentru că îmi doresc s-o cunosc zilnic. Şi sper să v-o doriţi şi voi și că vă rugaţi în felul ăsta în fiecare zi. Mi-aş fi dorit să fi avut mai mult timp să ne ocupăm şi de ebraică. Dar dacă aş începe cu ebraică, n-ar mai înţelege nimeni. Dar implicaţiile acestei fraze, „Dumnezeu care este bucuria şi veselia mea,” asta este tot ce putem în engleză. Fericirea bucuriei mele. Bucuria bucuriei mele. Bucuria fericirii mele. Staţi să o pun într-o frază: „Tată, vreau să vină lumina şi să alunge tot întunericul, să descopere realitatea, să mă ducă la altar, să mă cureţe şi apoi să-mi permită să te experimentez pe Tine ca fiind bucuria, centrul, rădăcina şi inima tuturor celorlalte bucurii ale mele.” Toate celelalte bucurii pe care le aveţi în viaţă şi care nu sunt în Dumnezeu, sunt bucurii pustii, seci. Într-o zi vor exploda ca un balon. Dacă aveţi bucurii care nu-L au pe Dumnezeu în centru, poţi să te bucuri de mâncare, de familie, de realizări artistice sau de ceva ce-ai construit. Toate aceste bucurii sunt în regulă dacă nu sunt bucurii goale. Adică acele bucurii care-şi au centrul în Dumnezeu, pentru că atunci când toate celelalte lucruri sunt date la o parte, bucuria să rămână. Este singurul mod în care Biblia are sens. Texte după texte nu vor avea sens decât dacă Dumnezeu este bucuria ta supremă.
Aceasta a fost a treia etapă a acestei rugăciuni şi este o etapă minunată pentru că, ţineţi minte, acest om este înconjurat de vrăjmaşi. Înţelegeţi? Acest om este înconjurat de vrăşmaşi şi el se luptă ca să-L vadă pe Dumnezeu ca fiind bucuria sa supremă. Faceţi şi voi asta când sunteţi vorbiţi de rău la serviciu? Când dinamica familiei vă copleşeşte, oare spuneţi: „Nu asta este problema principală? El este problema principală şi sufletul meu. Îmi găsesc oare bucuria supremă aici şi mă rog pentru asta, sau mă consum de tot cu această familie, sau cu acest job, sau cu acest cancer?” Nu lăsaţi să se întâmple asta.
4. A patra etapă. Versetul 4, la sfârşit: „Și Te voi lăuda cu harpă, Dumnezeule, Dumnezeul meu!”
Bucuria autentică în Dumnezeu abundă de laude. Pianul, tobele, chitara, saxofonul. Nu este greşit să spui că ai fost făcut pentru Dumnezeu. Nu este greşit să spui că am fost făcuţi pentru bucurie. Nu este greşit să spui că am fost făcuţi pentru a-L lăuda. Dar este mult mai bine să spui că am fost făcuţi să ne bucurăm de Dumnezeu printr-o revărsare de laude. Cu alte cuvinte, este mai bine decât să le punem pe toate laolaltă. Am fost făcuţi să ne bucurăm de Dumnezeu printr-o revărsare de laude exprimate prin instrumente. Laudă prin închinarea vieţii noastre. Şi toate acestea venind din partea unui om care are inima împărţită.
Aceasta este prima strategie pe care sper să o folosiţi atunci când vă simţiţi departe de Dumnezeu. Duceţi-vă la Psalmul 43, versetele 3 şi 4, și treceţi prin acele 4 etape, cu toată inima. Acum închei, şi doar pentru asta mi-a mai rămas timp, cu a doua strategie care este în versetul 5. Merită o predică versetul acesta şi poate că am s-o fac într-o bună zi. Nu doar că recurge la strategia de-a vorbi direct cu Dumnezeu pentru binele sufletului său, dar vorbeşte şi cu sufletul său ca din partea lui Dumnezeu. Să citim: „Pentru ce te mâhneşti, suflete...” Îl avem pe psalmist şi sufletul său, şi vorbesc între ei. „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu...” Îşi predică lui însuşi: „Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.” Aşadar, există doi paşi practici pe care-i puteţi urma atunci când vă simţiţi părăsiţi de Dumnezeu. Poţi să-ţi ţii o predică şi să te rogi lui Dumnezeu. Nu cred că este ceva mai important în mintea ta decât să-ţi predici Evanghelia ţie însuţi. Nu este nimic mai important decât că în mintea ta să-ţi predici Evanghelia ţie însuţi. În fiecare zi ar trebui să predicăm nădejdea şi să ne rugăm lui Dumnezeu.
Acum, în timp ce suntem despărțiți, Bethlehem, pentru următoarele cinci luni, veţi face asta? Aţi face asta? La fel cum bătrânii biserici vor avea grijă ca Evanghelia să fie predicată de la acest amvon, uitaţi la ce vreau să vă atrag atenţia. Sam v-a spus că am să vă atenţionez şi asta e tot ce voi face, vă voi atrage atenţia. Pentru că o aveţi în faţă şi nu e nevoie să citesc. Mă simt foarte încurajat din pricină a ceea ce scrie aici. Acestea sunt planurile de predicare, „Mintea omului face planuri, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” Aşadar nu ştim cine va predica, noi doar plănuim. Dar acesta este planul şi este foarte bun. Prezbiterii vor veghea ca Evanghelia să fie predicată aici. Vă veţi asigura ca Evanghelia să fie predicată de voi sufletelor voastre? Veţi spune oare din nou şi din nou: „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, tu, sufletul lui Piper. Stai acolo în camera ta descurajat. Această problemă nu se va mişca. Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.” Veţi face asta? Dacă toţi membrii bisericii Bethleheem vor veni nu doar să audă Evanghelia şi să cânte Evanghelia cu laude, dar să-şi şi predice Evanghelia propriilor suflete, ce nu s-ar bucura Dumnezeu să înfăptuiască? Cu voia lui Dumnezeu pe 6 august, Îl vom lăuda împreună din nou pe El, Mântuirea şi Dumnezeul nostru. Să ne rugăm.
Tată Ceresc, în încheiere, mă rog să-L arăţi prin Duhul Sfânt pe Isus Hristos cel Înviat, Dumnezeul cel adevărat ca fiind bucuria noastră supremă. Arată-L. Trimite lumina şi credincioşia Ta în această încăpere acum la încheiere când Îl cântăm pe Isus. Isus, Comoara nepreţuită, Sursa celor mai pure plăceri. Fă să fie adevărat. În Numele lui Isus. Amin.
