Ne întoarcem din nou astăzi la subiectul nostru despre tot ce ne-a învăţat Domnul Isus, despre fiecare lucru pe care ne-a poruncit să-l facem şi pe care ar trebui să-l facem dacă suntem ucenicii Săi, dacă vrem să împlinim marea trimitere pe care ne-a dat-o în Matei 28:18-20, şi dacă vrem să fim lumina lumii aşa cum vrea El să fim. Ne-am uitat la Predica de pe munte şi ne aflăm acum la paragrafele de încheiere din Matei 7.
În ultimul studiu am văzut cât de important e să ne uităm după roade dacă vrem să identificăm prorocii mincinoşi. Când citim în context, Domnul spune că această cale pe care a arătat-o aici este una foarte strâmtă. Calea care duce la viaţă e aşa cum este descris în Predica de pe munte. Aceasta nu e calea prin care să fii mântuit. Mântuirea este numai prin credinţa în Hristos, nu prin fapte. Nu prin păzirea lucrurilor din Predica de pe munte primim viaţă. Ci, prin a veni la Hristos înainte de toate, recunoscând că suntem păcătoşi, că nu putem face nimic ca să ni se ierte păcatele, şi crezând că El a plătit întregul preţ pentru toate păcatele noastre când a murit pe cruce, şi că a înviat din morţi.
Primim iertarea de păcate ca dar fără plată de la Dumnezeu. Dar asta vine numai după ce ne-am întors de la păcatele noastre, pocăindu-ne. Dacă nu m-am întors de la păcatele mele prin pocăinţă, n-are niciun rost să cred că Hristos a murit pentru păcatele mele, fiindcă mântuirea e oferită celor ce se pocăiesc şi cred. Nu celor ce doar cred. Sunt mulţi care cred. Lumea e plină de creştini care cred că Hristos a murit pentru păcatele lor, dar 95% din ei nu s-au pocăit. Astfel că, n-au primit nimic. Ei sunt încă cu faţa la păcatele lor, şi-I cer lui Dumnezeu să-i ierte. Ei trebuie să se întoarcă.
Dar, cum ştim dacă credinţa noastră este autentică? Iacov spune în epistola lui: "Credinţa fără fapte e moartă." Aici apare Predica de pe munte. Dacă credinţa noastră este autentică, va produce dorinţa de a trăi tipul de viaţă descris în Predica de pe munte. La fel cum un om are dorinţe diferite de ale unui animal, un creştin are dorinţe cereşti. Când Dumnezeu l-a creat pe Adam, a suflat în el suflare de viaţă, dar Adam avea şi o fire pământească. Deci, era atras din două părţi. Una era cea pământească, fiindcă avea un trup ca şi animalele. Iar cealaltă era cea cerească, de la Dumnezeu, datorită vieţii divine, a suflării divine din el. Iar el a răspuns atracţiei pământeşti în grădina Edenului, şi aşa a păcătuit. Când continuăm să răspundem atracţiei pământeşti, devenim ca un animal. Şi observi că pretutindeni în lume, mulţi oameni se comportă ca animalele unii faţă de alţii. Animalele nu sunt interesate de Dumnezeu, şi mulţi oameni de asemenea nu sunt interesaţi de El. Sunt ca animalele. Dar, când răspundem vocii conştiinţei, care ne aminteşte de Dumnezeu, aceasta ne ajută să ne întoarcem către El. Acesta e primul pas către mântuire. Când răspundem acesteia şi suntem cu adevărat născuţi din nou, va produce în noi dorinţa să trăim tipul de viaţă descris în Predica de pe munte.
Iacov descrie asta în felul următor: "După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă", Iacov 2:26. El compară credinţa şi doctrinele Scripturii cu membrele trupului. Se poate să crezi toate adevărurile din Scriptură. E ca şi cum am spune: Acest om are 10 degete la mâini, 10 la picioare, două urechi, doi ochi, o gură, toate părţile interioare ale trupului: ficatul, rinichii, inima, toate sunt acolo, dar el e mort. Ce rost au toate acestea? Atunci nu mai contează dacă n-are mâini, picioare, ochi, inimă sau rinichi. Dacă e mort, toate acestea n-au nicio valoare. Deci, ce rost are să crezi toate doctrinele dacă suflarea nu este acolo, dacă Duhul Sfânt n-a adus în noi dorinţa să trăim în felul descris aici? "Credinţa fără fapte este moartă", Iacov 2:26. Acesta e un verset foarte interesant. E la fel ca un trup care are toate membrele, dar n-are suflare. Acolo unde un trup are suflare, ştii că e viu. Şi e mai bine să ai un trup cu o singură mână, care e viu, decât să ai două mâini şi să fii mort. Deci, nu trebuie să ne lăudăm cu doctrinele noastre, şi nici cu darurile noastre.
Aşadar, acesta e mesajul: calea către viaţă este îngustă, şi când un proroc mincinos vrea mulţi oameni în biserica lui, el va lărgi acea poartă. Exact asta au făcut mulţi predicatori. Au lărgit poarta pentru ca mulţi oameni să poată veni. Noe din Vechiul Testament este un exemplu minunat al unui om care n-a lărgit poarta. El trăia într-o vreme în care era mult păcat sexual, imoralitate, violenţă şi răutate. Şi Domnul Isus a spus că vremurile din urmă vor fi ca zilele lui Noe, cam aşa cum este azi. Dar Noe a păstrat poarta strâmtă, astfel încât nimeni să nu poată intra decât dacă împlineşte condiţiile. În final, numai membrii familiei lui au împlinit acele condiţii şi au rămas în acea biserică. Biserica lui Noe cuprindea 8 membri: el, soţia lui, cei trei fii ai săi şi soţiile acestora. Întreaga lui familie şi nimeni altcineva. Nu e fiindcă n-a vrut să fie şi altcineva. El a predicat lumii întregi din vremea lui să intre în corabie, dar numai aceşti 8 au vrut să intre.
Dacă ar fi coborât standardul... Noe e numit propovăduitor al neprihănirii... Dacă ar fi coborât standardul, ar fi putut să atragă mai mulţi oameni, ar fi putut să atragă 80 sau 800, dar niciunul nu s-ar fi calificat să intre în corabie şi întreaga lume ar fi fost distrusă. Iar tu şi cu mine n-am fi trăit astăzi. Trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru credincioşia lui Noe. Şi, dacă zilele din urmă sunt ca zilele lui Noe, trebuie să existe câţiva oameni ca Noe şi acum, care nu coboară standardele lui Dumnezeu, care sunt propovăduitori ai neprihănirii, şi care păstrează poarta la fel de strâmtă cum a făcut-o Isus. Nu acei legalişti care încearcă să facă poarta mai strâmtă decât a făcut-o Isus. Îmi pare rău să spun că există şi astfel de oameni, care adăugă la Scriptură, care spun lucruri pe care Isus nu le-a spus niciodată şi încearcă să facă poarta mai strâmtă decât a făcut-o El. Nu! Ci trebuie s-o facem la mărimea potrivită, de aceea trebuie să cunoaştem Scriptura.
Şi, prorocii mincinoşi sunt cei care lărgesc această poartă, dar şi aceia care o fac mai îngustă decât a făcut-o Isus, aşa cum fac mulţi legalişti. "După roadele lor îi veţi cunoaşte." Roada Duhului este întotdeauna testul. De aceea spun că roada Duhului Sfânt este mult mai importantă decât darurile Duhului. Ambele sunt necesare, dar roadele sunt mai importante. Domnul Isus a avut roadele Duhului 33 de ani şi jumătate ş a avut darurile Duhului 10% din acel timp - 3 ani şi jumătate. Deci care sunt mai importante? Obţii răspunsul aici. Roadele Duhului au fost de 10 ori mai importante decât darurile Duhului în viaţa lui Isus. Avem nevoie de ambele? Da! Dar ambele nu sunt la fel de importante. Şi asta urmează în următoarea secţiune a acestui capitol, Matei 7:21.
În secţiunea anterioară, versetele 15-20, El a vorbit despre importanţa roadelor. Pomii buni fac roade bune. "Îi veţi cunoaşte după roadele lor." Începe acea secţiune spunând asta în v.16, şi o încheie cu aceeaşi propoziţie: "După roadele lor îi veţi cunoaşte." Repetă aceeaşi propoziţie în v.16 şi v.20 pentru a pune accentul pe roade. Apoi, face comparaţie cu darurile. El spune, în legătură cu darurile: "Nu oricine-Mi zice: 'Doamne, Doamne!' va intra în Împărăţia cerurilor." Şi descrie acum roada ca fiind: "a face voia Tatălui Meu din ceruri." Iată o expresie frumoasă a ceea ce este roada. "Roada despre care vorbesc", zice Domnul Isus, "este să faci voia Tatălui Meu, oricare ar fi", adică să-ţi lepezi propria voinţă.
Nu poţi să faci voia lui Dumnezeu dacă nu te lepezi de propria voinţă. Isus nu putea să facă voia Tatălui în Ghetsimani dacă n-ar fi spus: "Nu voia Mea." Această 'Nu voia mea' e descrisă în v.19 ca 'a tăia pomul care nu face roade bune'. Voia mea e mereu în contradicţie cu voia lui Dumnezeu, e contrară voii lui Dumnezeu. Voinţa sinelui omului este contrară voii lui Dumnezeu, altfel Isus n-ar fi spus: "Nu voia Mea." În cer, înainte să devină Om, El putea să spună că face propria voie, fiindcă era aceeaşi cu voia Tatălui. Dar în momentul în care a venit ca Om, a spus în Ioan 6:38, "M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea." - De ce nu, Doamne? - "Fiindcă nu e aceeaşi cu a Tatălui Meu. M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci a Tatălui Meu." Putem descrie asta aşa: Într-o cruce, voia mea se intersectează cu voia lui Dumnezeu, şi acolo trebuie să mor. Şi dacă mor acolo, fac voia lui Dumnezeu.
Deci, "Nu oricine-Mi zice: 'Doamne, Doamne!' va intra în Împărăţia cerurilor." Mulţi oameni Îi spun Domnului: "Doamne, Doamne!", dar ei nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Faptul că spune "Doamne" arată că doctrina lui e corectă. Faptul că spune "Doamne, Doamne!" arată că e entuziasmat emoţional cu privire la faptul că Isus e Domnul lui. Dar el nu realizează că Isus nu e Domnul lui cu-adevărat, fiindcă în viaţa de zi cu zi el nu face voia Tatălui. Deci cel care face voia lui Dumnezeu, adică cel care moare faţă de propria voinţă şi face voia lui Dumnezeu şi e răstignit cu Hristos, acela va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Te califici, potrivit cu acest verset?
Iar apoi vorbeşte despre acei oameni... Şi în versetul 22 spune 'mulţi', nu doar unul sau doi. Mulţi înseamnă mii... În ziua judecăţii mulţi vor sta înaintea lui Dumnezeu şi vor spune: "Doamne, Doamne!", vor folosi cuvintele corecte, "N-am prorocit noi în Numele Tău?" Prorocia e unul din darurile cele mai măreţe ale Duhului Sfânt, care suntem încurajaţi să-l căutăm în 1 Corinteni 14:1. Înseamnă să vesteşti Cuvântul lui Dumnezeu ca purtătorul Lui de cuvânt, nu doar ca un învăţător care învaţă pe alţii Cuvântul lui Dumnezeu. Aceia sunt cărturarii. Cărturarii diferă de proroci. Prorocii sunt oameni care au o înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-l vesti în mod profetic, potrivit cu nevoia oamenilor. Este un dar supranatural.
Şi Domnul spune aici despre mulţi oameni care vor veni şi vor zice: "Doamne, noi am prorocit în Numele Tău. Am binecuvântat oameni cu Duhul prorociei." Mulţi alţii vor spune: "Am scos draci în Numele Tău. Am întâlnit mulţi oameni posedaţi în viaţa noastră, şi i-am eliberat." Un al treilea grup de oameni vor spune: "Am făcut multe minuni în Numele Tău", nu una sau două. Acestea sunt minuni reale, nu ca cele false pe care mulţi oameni pretind că le fac, la TV şi pe scene publice astăzi. Minuni reale. Şi toţi aceştia spun că au făcut aceste lucruri "în Numele Tău". De 3 ori apare această expresie în versetul 22. În Numele lui Isus. "Atunci, le voi spune curat: 'Niciodată nu v-am cunoscut.' Aţi făcut minuni în Numele Meu. Nu contest asta." Aceştia nu se poate să îndrăznească să-L mintă pe Hristos dacă aceste lucruri nu s-au întâmplat cu-adevărat.
Astăzi, cineva poate să te înşele spunând că face o minune. Poate fi trucul unui magician, sau deseori oamenii se laudă cu minuni care s-au întâmplat în alte locuri. Mulţi predicatori vorbesc despre minuni care s-au întâmplat în alte locuri. Isus n-a vorbit niciodată despre minuni pe care le-a făcut în alte locuri. El făcea o minune exact în faţa oamenilor. Deci, există mulţi înşelători azi. Şi aici, El le spune: "Niciodată nu v-am cunoscut. depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege", sau "voi care trăiţi în păcat". Chestiunea importantă aici este: Care a fost atitudinea lor faţă de păcat? Nu câţi demoni au scos. Nu câte minuni au făcut. Şi nu cât au prorocit. Ci, care a fost atitudinea lor faţă de păcat.
Vreau să vă întreb, prieteni dragi: Credeţi că acestea sunt cuvintele lui Isus? Credeţi că va fi exact aşa în ziua judecăţii? Că mulţi din aceşti mari vindecători pe care i-aţi văzut la TV şi pe scene, care predică atât de bine şi elocvent, mulţi din aceşti bărbaţi şi femei care predică atât de bine şi învaţă pe alţii atât de bine, şi pe care îi admiraţi atât de mult, mulţi despre care gândiţi că fac minuni mari şi scot demoni... Credeţi că mulţi din ei vor fi aruncaţi afară în iad în ziua de pe urmă? Nu cred că mulţi din voi credeţi asta. Eu nu sunt surprins de aceşti înşelători, care se ridică şi îi storc de bani pe oameni cu toate darurile şi minunile lor false. Pe mine mă surprind mai mult milioanele de oameni care sunt atât de creduli şi orbi spiritual încât înghit toate aceste înşelătorii, şi îşi imaginează că aceştia sunt oameni ai lui Dumnezeu. Ei nu par că se uită după roadele acestora. E acest om eliberat de iubirea de bani? Foloseşte banii mei pentru a trăi el însuşi o viaţă luxoasă? E un om smerit? Mă conduce înspre evlavie? Trăieşte în păcat? E divorţat? Trăieşte în imoralitate? Prea puţin se nelinişteşte cineva de aceste lucruri!
Isus le spune la astfel de oameni: "Niciodată nu v-am cunoscut. Depărtaţi-vă de la Mine! Nu vreau să am nimic de-a face cu voi!" Vă spun, eu cred că exact acestea sunt cuvintele lui Isus, şi se va întâmpla chiar aşa când Se va întoarce Hristos. Fie că credeţi, fie că nu, aşa se va întâmpla, fiindcă eu cred Cuvântul lui Dumnezeu că vor fi mulţi - adică mii de oameni - care vor veni la El... unii din aceşti mari, aşa-zişi oameni ai lui Dumnezeu, pe care voi îi consideraţi ca fiind aşa, veţi descoperi atunci că erau şarlatani şi escroci şi nu erau deloc oameni ai lui Dumnezeu. Ce Îi vor spune ei Domnului? "Doamne, am predicat la TV atâţia ani, milioane de oameni ne-au ascultat, ne-au trimis banii lor pentru aceste programe, şi ne-au dat posibilitatea să trăim în stil mare. Am scos draci în Numele Tău. Am predicat mesaje puternice în Numele Tău care i-au ţinut pe oameni vrăjiţi ore întregi. Am făcut multe minuni, nu una-două, în Numele Tău." Iar El se va întoarce şi le va spune: "Depărtaţi-vă de la Mine voi toţi. Niciodată nu v-am cunoscut în mod personal. N-am avut o relaţie personală cu voi. Aveaţi anumite doctrine pe care le declaraţi."
Aşa cum un profesor de chimie poate preda chimia într-o clasă fiindcă a studiat chimia, aceşti oameni îi pot învăţa pe alţii Biblia, fiindcă au studiat Biblia. Însă n-au avut o relaţie personală cu Isus Hristos. Dacă ar fi avut o relaţie personală cu Isus Hristos, şi-ar fi însuşit natura lui Hristos care este una de smerenie, eliberată de iubirea de bani, care nu-i exploatează niciodată pe săraci, şi caută mereu binele oamenilor fără a face paradă sau a atrage oamenii de partea sa. I-ar atrage pe oameni la Hristos.
Deci, este o întrebare bună pe care să ne-o punem: Ce va fi important în ziua de pe urmă? Darurile sau eliberarea de păcat? De ce îi alungă El? El spune: "Toate aceste lucruri pe care le-aţi făcut n-au nicio importanţă." Ascultaţi asta. Despre toate acestea: minuni, scoaterea dracilor, slujire, prorocie, Dumnezeu spune că sunt egale cu zero dacă nu eşti eliberat de păcat în viaţa ta. Important e să fii eliberat de păcat. "Voi toţi care practicaţi păcatul." Păcatul este fărădelege, citim asta în 1 Ioan 3:4. Păcatul este fărădelege. "Voi toţi care practicaţi păcatul."
Deci întrebarea importantă în ziua din urmă va fi: Care a fost atitudinea ta faţă de păcat? Nu câte minuni ai făcut, cât ai predicat, câte broşuri ai împărţit, cât ai evanghelizat, sau orice altceva. Nu lucrarea ta, ci atitudinea ta faţă de păcat.
Mulţi oameni azi se satisfac cu gândul că fac o lucrare pentru Domnul. Nu asta va fi prioritar în ziua de pe urmă. Ci, care e atitudinea ta faţă de păcat în inima ta, în viaţa personală? Asta e esenţa Predicii de pe munte. El sfârşeşte Predica de pe munte şi nu este nimic despre slujire în aceasta, ci doar despre viaţa personală. El spune: "Asta e ceea ce e important." Aşa distingi un proroc adevărat de unul mincinos. Un proroc adevărat va pune accentul pe eliberare de păcat, pe sfinţenie, nu pe daruri. După roadele lor îi veţi cunoaşte, nu după daruri. Deci ce a spus mai devreme în versetele 16-20 este în contrast cu ce spune aici. Nu vă luaţi după doctrina lor. Se poate să spună: "Doamne" - e corect, "Doamne, Doamne" - e bine, însă uitaţi-vă după roadele lor. Nu fiţi înşelaţi de darurile lor.
Poţi să spui apoi: Cum exercită ei aceste daruri? Ei bine, ne putem întreba: Cum are Satan daruri supranaturale astăzi? Satan are abilităţi supranaturale extraordinare. El dă acestea vracilor. Citim în Biblie că prima persoană care a coborât foc din cer nu a fost Ilie, ci diavolul, în cartea Iov. Iov a trăit înainte de Moise, care a scris Geneza. Iov a fost prima carte scrisă a Bibliei. Şi citim acolo în primul capitol că a coborât foc din cer. Ştiţi cine l-a trimis? Diavolul. L-a trimis pe proprietatea lui Iov. El are putere supranaturală aşa încât să stârnească oameni să-i atace pe slujitorii lui Dumnezeu, după cum citim în Iov capitolul 1. Are putere să dea boală oamenilor, aşa cum citim în Iov capitolul 2. Deci Satan are putere supranaturală extraordinară. Vedem asta în vracii de astăzi şi în oamenii care sunt în contact cu diavolul, în magia neagră şi toate asemenea.
Satan are putere supranaturală extraordinară. De unde o are? O fiinţă creată nu poate să aibă putere supranaturală. A primit-o de la Dumnezeu. Acum, întrebarea este: De ce i-a dat Dumnezeu lui Satan toate aceste abilităţi supranaturale? Sau, când i le-a dat? După ce a devenit diavol? Sau când era conducătorul îngerilor, înainte de a deveni diavol? Ei bine, este evident că Dumnezeu nu i-ar da diavolului daruri după ce acesta a devenit diavol. Erau daruri pe care Dumnezeu i le dăduse înainte să devină Satan. Citim despre asta în Ezechiel 28, că avea atâtea abilităţi. Era plin de înţelepciune şi frumuseţe, şi avea toate aceste daruri supranaturale pe care i le dăduse Dumnezeu atunci când era un înger sfânt, un heruvim uns (traducerea NASB). Este numit în Ezechiel 28: "heruvimul uns care ocroteşte". Şi ungerea se referă mereu la daruri supranaturale. Ezechiel 28:14 - "heruvimul uns".
Dar el foloseşte aceste daruri pentru sine însuşi, în scopul de a se promova pe sine, nu pe Dumnezeu. Şi, aceşti oameni care fac anumite lucruri supranaturale astăzi, ca şi creştini, în Numele Domnului Isus, şi predică... cândva ei erau creştini sinceri care-L căutau pe Dumnezeu şi care au primit daruri, dar apoi au început să le folosească pentru ei înşişi. Sunt ca fiul risipitor care a venit la tatăl său şi a primit darurile, iar apoi s-a dus şi le-a folosit pentru sine însuşi. Aceasta e o imagine perfectă a multor predicatori de astăzi. Ei vin la Dumnezeu, primesc daruri de la El, iar apoi pleacă şi le folosesc pentru a se promova pe ei înşişi. Opusul Domnului Isus. El n-ar fi folosit darurile nici să-Şi facă pâine. A făcut pâine pentru 5000 de oameni, dar n-a făcut asta pentru Sine Însuşi. Aceasta e trăsătura unui adevărat slujitor al lui Dumnezeu. Dar aceşti predicatori au folosit darurile lui Dumnezeu pentru a se promova pe ei înşişi, şi treptat astfel de oameni ajung să cadă în păcat. Iar atitudinea lui Isus faţă de ei este: "Niciodată nu v-am cunoscut. V-am iertat cândva, dar voi v-aţi îndepărtat de Mine şi aţi pierdut această iertare. V-aţi pierdut mântuirea, şi n-aţi intrat niciodată într-o relaţie personală cu Mine."
Le dă Dumnezeu daruri la oameni care nu-L cunosc? "A cunoaşte" este un cuvânt folosit în Vechiul Testament pentru relaţia soţ-soţie. Adam a cunoscut-o pe soţia lui. "Niciodată nu v-am cunoscut" se referă la faptul că niciodată n-a avut o relaţie cu ei ca un mire cu mireasa lui. Ştiţi că Dumnezeu n-are o astfel de relaţie cu niciunul din îngeri? Ci numai cu omul răscumpărat prin sângele lui Hristos. Hristos n-a fost niciodată Mirele vreunuia din îngeri. El este Mirele Bisericii, a celor răscumpăraţi prin sângele Lui. Deci Satan, chiar şi când era un înger sfânt, nu era mireasă. Nu avea o cunoaştere personală, cum spune aici, a cunoaşte aşa cum un soţ îşi cunoaşte soţia, dar avea daruri. Şi există mulţi astfel de oameni azi, care au daruri, dar n-au acea relaţie apropiată. "Niciodată nu v-am cunoscut" înseamnă: "Niciodată n-am avut o relaţie de mire-mireasă cu voi."
Dragi prieteni, acesta e lucrul important care va conta în ziua de pe urmă. Hristos vine pentru o Mireasă nu pentru oameni care exersează daruri, şi care-L slujesc în lucrarea asta şi aia. Întreabă-te pe tine însuţi: Ce e important pentru tine în viaţa ta? Ca Marta, să faci multe lucruri pentru Domnul? Sau ca Maria, să ai acea atitudine de mireasă, stând la picioarele lui Isus şi iubindu-L? O mireasă şi un mire iubesc să fie împreună. Nu ceea ce fac unul pentru celălalt e important, ci atitudinea lor unul faţă de altul. Se cunosc unul pe altul. Şi acesta va fi cel mai important lucru în ziua de pe urmă. Îl cunoşti pe Domnul? Îl cunoşti în mod intim, aşa cum un mire îşi cunoaşte mireasa, cum o soţie îşi cunoaşte soţul?
Asta le spune Domnul acestor oameni. "Puteţi să exersaţi atâtea daruri, să faceţi atâta slujire pentru Mine, să împărţiţi mii de broşuri, să strângeţi atâţia bani, să călătoriţi aici şi acolo predicând, şi să faceţi atâtea lucruri minunate... Dar dacă nu aveţi o relaţie de mireasă cu Mine, vă voi spune: "Niciodată nu v-am cunoscut." El i-a spus Martei: "Un singur lucru trebuie. Şi acest lucru este acea atitudine de mireasă pe care a avut-o Maria, care s-a aşezat la picioarele Mele, nu toată munca pe care o faci tu pentru Mine." El a spus că aceasta este o distragere a atenţiei, Luca 10:42. A zis: "Marta, tu eşti distrasă de slujirea ta pentru Mine." Nici măcar nu a apreciat faptul că Marta făcea atâtea lucruri în mod altruist.
Şi aceşti oameni i-au binecuvântat de asemenea pe mulţi cu lucrarea lor de vindecare, de scoatere a demonilor, şi de predicare. Dar Hristos n-a fost impresionat de acestea. El spune: "Mai mult decât lucrarea voastră, vă vreau pe voi." Îmi doresc să înţelegem asta şi să realizăm ce vrea Domnul de la noi şi ce va conta în ziua de pe urmă. De aceea e atât de importantă Predica de pe munte. Din acest motiv e foarte important să treci prin Matei 5, 6 şi 7, să vezi dacă păzeşti aceste lucruri. Asta va dovedi dacă Domnul te cunoaşte, dacă tu Îl cunoşti pe El şi dacă ai o relaţie de mireasă cu El. Şi atunci El te va primi. Nu-ţi va spune: "Oh, dar niciodată n-ai scos draci, niciodată n-ai prorocit!" Nu va spune niciodată asta. Acest lucru nu e important. Dacă Dumnezeu îţi dă darul, vei face asta. Important este să ai o relaţie de mireasă cu El.
Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru Cuvântul Tău, pentru claritatea care ne pregăteşte pentru ziua când Te vom vedea faţă în faţă. În Numele Domnului Isus, Amin!
