Să se bucure neamurile - Partea 1

„Cântați Domnului, toți locuitorii pământului! Cântați Domnului, binecuvântați Numele Lui, vestiți din zi în zi mântuirea Lui! Povestiți printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui! Căci Domnul este mare și foarte vrednic de laudă. El este mai de temut decât toți dumnezeii. Căci toți dumnezeii popoarelor sunt niște idoli, dar Domnul a făcut cerurile. Strălucirea și măreția sunt înaintea Feței Lui, slava și podoaba sunt în locașul Lui cel sfânt. Familiile popoarelor, dați Domnului, dați Domnului slavă și cinste! Dați Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Aduceți daruri de mâncare, și intrați în curțile Lui! Închinați-vă înaintea Domnului îmbrăcați cu podoabe sfinte; tremurați înaintea Lui, toți locuitorii pământului! Spuneți printre neamuri: "Domnul împărățește! De aceea lumea este tare, și nu se clatină." Domnul judecă popoarele cu dreptate. Să se bucure cerurile, și să se veselească pământul, să mugească marea cu tot ce cuprinde ea! Să tresalte câmpia, cu tot ce e pe ea, toți copacii pădurii să strige de bucurie înaintea Domnului! Căci El vine, vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate și popoarele după credincioșia Lui.”

Da, Doamne, ești un Dumnezeu plin de har, global. Neamurile sunt ale Tale, căci Tu le-ai creat și nu Te mulțumești ca ele să trăiască în răzvrătire față de Tine. Toți genunchii se vor pleca și orice limbă va mărturisi că Tu ești Domn. Tu vei stăpâni cu dreptate și în mod evident în Cuba, Argentina, Brazilia, Colombia, Panama, Benin, Mexic, Canada, China, Mongolia, India, Bangladeș, Laos, Cambodgia, Malaezia, Papua Noua Guinee, Australia și în tot Orientul Mijlociu, cu toată răzvrătirea lui vădită împotriva Fiului crucificat al lui Dumnezeu, inclusiv Arabia Saudită, Iran, Iraq, Afganistan, Iordania, Siria și da, și Israel. Tu le vei avea pentru tine, de asemenea și Africa de Nord și țările din sudul acelui mare continent, toate vor fi ale Tale într-o zi. Rugăciunea mea serioasă e ca timpul acesta al nostru împreună să fie folosit de mâna Ta suverană pentru a face ca aceasta să se întâmple. Tu hotărăști mijloace pentru scopurile Tale globale, în rugăciune și în trimitere și în a merge. Mă rog ca rugăciunile din această sală să primească răspuns. Mulți oameni din această sală se întreabă „sunt eu același, „sunt eu unul din cei ce vor merge?”, „sunt eu unul din martiri?”, „sunt eu unul din acei radicali care-și pun viața în joc în acest război, care acceptă să fie trimiși pentru cauza globală a misiunii?” Deci, Doamne, Te rog ca nimeni să nu rămână la fel și ca Tu să faci creștini globali aici, oameni care duc globul pe inima lor, căci Hristos e în inima lor și globul e o alună în buzunarul Lui. Nu e ceva dificil pentru Domnul Isus cel înviat. El este în noi și Te lăudăm pentru El, care ne-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru noi și pentru milioane de oameni din această lume pe care El vrea să-i adune într-o singură preoție. Deci, Doamne, vino și ajută-ne. Nu ne lăsa să ne jucăm aici, Te rog. Comunică-ne, cercetează-ne adânc. Te rog acestea în Numele lui Isus. Amin.

Acesta a fost Psalmul 96 și îmi place acest psalm. Este o declarație magnifică și sper că veți medita la ea. Citeam din World Magazine în această săptămână și 2 articole m-au mișcat. Andrei Suze mă mișcă de multe ori, dar nu mă voi referi la acesta, ci la cel scris de Mindy Bells. Mindy e o corespondentă internațională și călătorește mult în jurul lumii. Era în Afganistan când a scris acest articol și a spus ceva care... , 2 fraze care m-au mișcat. Le voi citi chiar de la început acum, vineri seara. Primul lucru pe care l-a zis, care mi-a atras atenția, a fost: „În multe locuri” (vorbește despre Afganistan acum) „în multe locuri, mai ales între tineri, deziluzionarea cu mișcările islamiste de orice nuanță, este palpabilă.” Asta chiar m-a izbit. Noi tindem să gândim că toți cei ce sunt sub steagul islamului sunt extremiști înrăiți, dar există milioane de oameni deziluzionați. Acesta e un răspuns la rugăciune. Eu mă rog mult pentru deziluzionarea islamului și sper că și voi. Nu au un Mântuitor și trebuie să fie deziluzionați de sistemul lor. E atât de lipsit de nădejde! Dar afirmația care chiar m-a prins a fost, „Pentru mine și pentru creștinii din Vest, prea de multe ori ne punem încrederea în titlurile mass-mediei din acest loc, lăudându-se cu insurgența, cu numărul de morți, cu inutilitatea misiunii Americii, decât ne-o punem în cuvintele lui Isus Hristos, care a început Marea Trimitere prin cuvintele, „Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile.” Și aceasta m-a prins, căci din punct de vedere emoțional e adevărat, cel puțin pentru mine.

Citești un titlu despre violență, despre duritate și îți copleșește emoțiile, iar cuvintele lui Isus devin ceva mic... E absurd, e nebunesc! Toată puterea în cer și pe pământ Mi-a fost dată, de aceea mergeți în Afganistan și faceți ucenici. Acesta e Cuvântul care e de 10 milioane de ori mai important, mai puternic decât orice titlu pe care-l poți citi despre insurgență. Deci am fost mișcat de acest articol și mulțumesc pentru Mindy și pentru ceilalți de la World Magazine. Acest curs a fost alcătuit în jurul acestei cărți și a conținutului ei. Aceasta e o carte pe care am scris-o în 1993 și am actualizat-o de 2 ori de atunci. Schițele care vor fi pe proiector sunt mai mult sau mai puțin luate direct de aici, cu câteva altele adăugate și multe texte pe parcus. Deci, dacă nu o aveți și doriți să aveți în plinătate ce spun aici, acesta e modul de a avea în plinătate.

Pe aceasta cred că o aveți deja, aici sunt predici și voi încerca să spun cum aceasta a devenit astalaltă de-a lungul timpului. E foarte interesant și de fapt aceasta aș vrea să fac, să încep cu autobiografie, căci s-ar putea să vă mirați, ar trebui să vă mirați, „De ce ai scris o carte despre misiune, căci niciodată n-ai fost misionar? Nici nu-ți place să călătorești, ci numai soției tale îi place.” Chiar nu-mi place să călătoresc. Stăm la vamă în Brazilia și Australia și mă uit la soție spunând, „Îți place asta?” Deci de ce scriu cartea asta? Cineva care a fost acolo și a făcut aceasta timp de 30-40 de ani, poate ar fi în poziție de a scrie această carte. Deci aceasta e povestea pe care vreau să v-o spun timp de 10-15 minute aici, înainte de a trece la substanță. Stăteam la masa din bucătărie în seara aceasta mâncând cina împreună cu Talița și Noelle. În timp ce mâncam din hamburger, mă uitam pe fereastră și dădeam din cap. Noelle nu realiza de ce dădeam din cap și îmi spune, „De ce clatini din cap, ce-am făcut?” Am răspuns, „Nu-mi vine să cred că predau cursul acesta. De ce predau acest curs? Nu-mi vine să cred că am scris acea carte. De ce? Cum s-a întâmplat lucrul aceata? Ar fi trebuit oare să se întâmple? Căci dacă mărturiile au dreptate, atunci înseamnă că această carte a făcut o diferență în viețile multor oameni. A făcut pe mulți să riște.” Un tată mi-a spus, „Dacă fiul meu moare pe câmpul de misiune, te omor.” Chiar așa a spus.

Iată povestea. Am crescut în Greenville, Carolina de Sud, într-o casă care era foarte creștină, cu bucurie, în mod glorios creștină. Tatăl meu era un evanghelist, de modă veche, independent, fundamentalist, evanghelist baptist, care ținea treziri. Nu în modul în care folosim azi cuvântul trezire, ci el ținea treziri. Obișnuia să glumească, spunând, „Nu le ținem, ci le lăsăm să meargă.” În felul acesta vorbea el. Ce voia să spună era că erau mini-cruciade. Cam ca și Billy Graham. Billy Graham le ținea cu 50000 de oameni, tatăl meu cu 500, aceasta era diferența. Tatăl meu a circulat prin toată țara, prin fiecare stat, a mers și în Canada. Presupun că a petrecut 60 de ani în urmărirea păcătoșilor necredincioși, pentru Hristos. Și crescând într-o casă de genul acesta lasă ceva impresie asupra ta. Am scris 4 lucruri aici, care sunt foarte mari:

1. Tatăl meu a iubit gloria lui Dumnezeu. O pronunța „glouria” și a folosit-o în fiecare predică pe care am auzit-o vreodată că s-a rugat, fie în familie fie la biserică. El a iubit slava lui Dumnezeu și s-a bucurat mult în ea și a fost plin de adorare. A fost un om care se închina, care cânta și nu cred că mulți din voi ați avut privilegiul de a crește într-o casă în care, în vacanță, împreună cu voi și surorile voastre pe scaunul din spate, părinții voștri de pe scaunul din față să cânte laude lui Isus. E ceva rar.

2. Pierzarea. Tatăl meu chiar a crezut că oamenii erau pierduți. Chiar a crezut că erau pe drumul spre iad. Am zis și voi mai zice că tatăl meu era cel mai fericit om pe care l-am cunoscut și n-a avut nicio problemă să facă ceea ce eu n-am făcut niciodată, adică să înceapă fiecare predică cu o glumă. La cină era hilar. Venea acasă cu tot felul de glume, care de multe ori nu prea erau potrivite, căci erau de multe ori glume etnice sau glume despre bețivi, sau... Mie mi-au plăcut... Știți, asta a fost înainte de zilele politic corecte și nu știam ce facem... Să ne fie rușine. Dar el era incredibil de fericit. Însă când devenea serios la amvon, mă înspăimânta de-a dreptul. Textul pe care mi-l aduc aminte care poate m-a înspăimântat cel mai des, a fost Evrei 9:27. El se încrunta un pic și avea un aspect foarte serios și spunea, „Este rânduit oamenilor să moară o singură dată” și se încrunta, „și după aceea vine judecata.” Și fiecare parcă simțea că s-ar să se deschidă pământul în orice clipă - era un moment de tipul Jonathan Edwards. Am văzut fericirea, am văzut umorul sănătos a unei ființe omenești pe de o parte, și am văzut de cealaltă parte un om care simțea că misiunea lui e de a sta la marginea iadului trăgând pe oameni înapoi de-acolo. Priveam la el cum plângea la sfârșit, stătea în picioare la sfârșit în timp ce cântam „Cu blândețe și drag Isus te cheamă” și se uita direct la tine - te cheamă pe tine, te cheamă pe tine. Deci iată-l pe copilașul acesta, călătorind din când în când cu tatăl său, absorbind faptul că oamenii sunt pierduți. De acolo vine această carte, printre alte locuri.

3. Sacrificii. Oamenii de multe ori îi critică pe alții cu privire la căsătoriile lor. Eu niciodată nu-l voi critica pe tatăl meu cu privire la căsătoria lui. Era plecat 2 săptămâni, acasă 4 zile, plecat 3 săptămâni, acasă 4 zile, plecat 4 săptămâni, acasă 4 zile, plecat o săptămână, acasă 4 zile. Două treimi din viața mea a fost plecat. Niciodată, nici măcar o dată nu am avut resentimente față de 1 minut din aceasta, nici până în ziua de azi. Îl țin în cea mai mare stimă. Unii pot face caz că eu aș fi rău așa cum sunt deoarece el nu și-a împlinit slujba, iar eu aș spune, „Merg în rai fără să cred acest lucru și fără să-mi pese dacă este adevărat.” „Cine nu-și urăște copiii nu poate fi ucenicul Meu.” Puteți trimite un tweet cu întrebarea chiar acum, dacă vreți, căci nu am vreun răspuns mai bun decât să spun că îl admir pe tatăl meu pentru că a urmărit pe păcătoși.

Și mama mea n-a spus niciodată vreun cuvânt față de mine, sau față de el (pe care eu să-l fi auzit), de resentiment. A fost o mamă omni-competentă, făcând tot ce făcea el, atunci când el nu era acolo, dar fericită atunci când el era acolo și le făcea. Toată viziunea mea cu privire la bărbăție și feminitate s-a format privind la geniul mamei mele, arătând competența totală a unei mame singure timp de 2 treimi din an și în restul timpului complet supus, „sunt bucuroasă că ești aici, condu tu timpul de părtășie, condu-ne tu unde vrei să ne conduci, eu sunt obosită de a-l conduce pe acest copil al meu. Preia conducerea, Bill Piper.” Sacrificiu. A fost un mare sacrificiu pentru tatăl meu să trăiască dintr-o valiză timp de 40 de ani. Un sacrificiu imens, iar el... Când era bătrân îi ceream să-mi citească poezii - scrisese poezii pentru mine când aveam 6 ani. Plângea de fiecare dată când citea aceste poezii. Acasă e acolo unde-mi atârn pălăria. Avea o poezie intitulată „Acasă e acolo unde-mi atârn pălăria.” Sacrificiu. Deci gloria lui Dumnezeu, pierzarea, sacrificiul...

4. Credința în bunătatea suverană a lui Dumnezeu. Stăteam și trimiteam scrisori - eu lingeam plicuri sau puneam scrisoarea în ele, sau îndoiam scrisoarea - și le trimiteam la o sută de biserici în California, Oregon, Washington, ca să vedem dacă vor să-l invite. Din aceasta trăia - din colecte, iar dacă traversai țara în anii 50, nu veneai acasă în noaptea următoare, ci făceai mai multe stopuri în această traversare și stăteai acolo 3-4-5 săptămâni, deci doreai ca bisericile să te vrea una după alta. Asta nu era ușor, deci ne aplecam capetele și ne rugam lui Dumnezeu pentru aceste 100 de scrisori, ca să fie 6 invitații una după alta, într-o zonă geografică. Și el credea. Tatăl meu niciodată nu mi-a comunicat că nu se va întâmpla lucrul acela. Se ruga, apoi se ocupa de treburile lui, ca și când „acest lucru se va întâmpla, Dumnezeu e în control, îi iubește pe cei pierduți, mă va folosi pe mine în scopul lui și va găsi un mijloc.” Deci până în ziua de azi sunt uimit de credința tatălui meu în felul cum și-a trăit viața. Deci acestea sunt câteva rădăcini.

Am mers la Wheaton College. Era o săptămână de misiune în fiecare an la Wheaton, sau festival, nu mai știu cum îi spunea. Știți, în acele zile, oamenii făceau marșuri pentru Vietnam, pentru drepturi civile, dar era întotdeauna acest grup de nebuni, care în fiecare toamnă chema pe toată lumea ca să se îngrijească de neamuri. Nimănui nu-i păsa, nimănui nu-i păsa în generația mea. Este o exagerare, dar știți ce vreau să spun. Mergeau pe străzi cu banderole negre ca să ceară drepturi civile și Vietnam, dar întotdeauna a fost acest grup radical spunând: „Hei, este o lume... , o lume mai mare decât Vietnam, mai mare decât drepturile civile,” și întotdeauna am privit la aceasta. Bineînțeles că la mulți din noi nu le păsa de aceasta, ci eram interesați de fete, sau literatură, sau absorbiți doar de noi înșine și nu ne păsa prea mult de drepturi civile, Vietnam, lume, sau orice altceva.

Dar au fost semănate niște semințe. Știți că Jim Elliott a studiat la Wheaton? El a fost unul din misionarii care a murit în 1956 în Ecuador, împreună cu alți 4. El a spus, „Nu e nebun acela care dă ceea ce nu poate păstra pentru a obține ceea ce nu poate pierde.” Aceasta e o frază foarte puternică. Ați auzit de ea? O puneam pe tricouri la începutul anilor 80, când am început s-o trăim. Nu e nebun acela care dă ceea ce nu poate păstra, de exemplu viața lui, pentru a obține ceea ce nu poate pierde - pe Isus. Deci Wheaton n-a fost nesemnificativ, dar n-a fost ceva major în formarea viziunii mele de misiune.

La Seminarul Fuller am acumulat teologia care stă la baza a toate. M-am îndrăgostit de suveranitatea lui Dumnezeu. Poate nu credeți aceasta, sau n-o știți, dar am mers la Fuller ca un om convins de voința liberă, un tip de arminian și am ajuns la un curs cu James Morgan. El mi-a prezentat Romani 9, ceea ce nu e corect, căci am scris la sfârșitul acelui curs, într-o carte albastră (aș fi dorit s-o fi păstrat, căci a fost epică), „Romani 9 este ca un tigru care dă târcoale pentru a devora pe cei convinși de voința liberă, ca și mine.” Aceasta am scris la examenul final. Pe drum încolo mi-aduc aminte (unii m-ați văzut făcând aceast, o fac din nou), mi-aduc aminte cum am stat în clasa lui într-o zi și argumenta despre suveranitatea lui Dumnezeu și cum Dumnezeu controlează lumea și conduce totul. M-am dus la el, era un om destul de solid (a murit de cancer în timp ce eram acolo, cancer la stomac, jucam handball împreună și a fost trist să-l pierdem, avea soție și 4 copii, dar era mare) și vorbea despre suveranitatea lui Dumnezeu, iar eu am zis, „Morgan” - poate am zis, Doctor Morgan, nu mai știu, dar atitudinea a fost, „Morgan, vezi asta” (țineam în mână un pix) „uită-te la el. Eu i-am dat drumul.” Așa am crezut eu că am rezolvat problema arminianismului chiar acolo.

Dar până la sfârșit scriam despre Romani 9 - chiar a devorat pe un om centrat în om și voința liberă și m-a întors cu susul în jos, iar apoi cartea lui Jonathan Edwards, „Scopul cu care a creat Dumnezeu lumea” a rămas, după Biblie, una din cele mai mari 3 influențe din viața mea, împreună cu „Libertatea voinței” și alte câteva. Dar „Scopul cu care a creat Dumnezeu lumea”, din care veți auzi multe în această seară și mâine dimineață, a fost că Dumnezeu a creat lumea pentru slava Numelui Său și pentru a-și arăta maiestatea. Universul are de-a face cu Dumnezeu. Știți, când vă uitați la imaginile de la telescopul Hubble și citiți un pic de astronomie și fizică, realizați că acest Univers e în continuă expansiune, în timp ce noi descoperim mărimea lui, iar aceasta îi înnebunește pe oamenii de știință umaniști, căci știu cât de mic e omul. E infinitezimală, e mai mică decât un electron această planetă numită Pământ, unde trăim noi, și apoi nimic dincolo. Ce înseamnă aceasta? „Cred că trebuie să fie ceva acolo, dacă e așa de mare, trebuie să fie cineva acolo, pentru că... ” Care e asumpția din spatele acetei idei? Că are de-a face cu noi, că ceva lucruri deștepte evoluează. Iar eu zic, „Așteaptă puțin, s-ar putea ca nu acesta să fie scopul acestei măreții. Cerurile spun slava lui Dumnezeu și este foarte potrivit ca noi să fim infinit de mici, iar vocea acestei slave să fie infinită. Nu se potrivește așa?” Asta are sens. Cealaltă idee nu are sens. Deci totul e spre slava lui Dumnezeu, atât în istorie, cât și în galaxii.

Am mers la Munchen după Fuller, am învățat o limbă străină, am trăit în altă cultură, m-am simțit ca un copil de 1 an iarăși, știți. Ești acolo, lucrând la un doctorat și nu poți vorbi. Da. Entschuldigen Sie, bitte. Nici nu știți ce spun, nu-i așa? Wo ist die bathroom? Te simți prost și simți că e o întreagă lume despre care nu știi nimic și ești atât de străin. E o experiență bună, cred că fiecare ar trebui s-o aibă. Am devenit mult mai puțin american acolo și mult mai creștin. Este unul din efecte, atunci când ești în afara culturii cu care te identifici și realizezi, „cine sunt? Trebuie să am America pentru a fi eu însumi sau am nevoie de Isus pentru a fi eu însumi, oriunde?” Este bine să trăiești pentru o vreme departe de conjuncturile cu care te identifici - oameni și cultură, care te definesc. Căci dacă acestea te definesc mai mult decât te definește Isus, atunci nu e bine. Deci Munchen a fost mare în privința aceasta.

Bethel - deci aveam 28 de ani și am venit la Bethel. Trăiesc în „Orașele Gemene” pentru că am avut prima slujbă la Bethel, acesta a fost singurul motiv pentru care am venit aici. N-am știut de Bethel când mi-au oferit această slujbă. Am stat acolo 6 ani - văd aici pe unii din foștii mei elevi. Am întâlnit pe o fostă elevă când mergeam încoace pe la 2.30 și am întrebat-o despre nepotul ei. Elevii mei au nepoți! Nu e posibil! Mi-aduc aminte de ea - Edith. A fost o elevă de nota 10 în Luca. Mi-o aduc aminte ca ieri, iar acum are nepoți. Noapte bună! Cum se poate lucrul acesta? Deci, oricum, Bethel a fost o vreme de predare biblică intensă, în timp ce toate celelalte lucruri se aranjau. Eram consumat de pregătiri, predare, a încerca să înțeleg cărți din Biblie și să le predau.

Apoi a venit 1980 și Bethlehem, iar de atunci încoace sunt aici. În 1983 a fost marea schimbare. Până atunci n-am avut vreun angajament mare față de misiuni sau altceva. Eram doar acolo și toate lucrurile erau în procesul de a fi aranjate, ca și lemnele înainte de a se da foc. Și focul a căzut în 1983, a căzut, cu Tom de aici din primul rând și pentru mine. Biserica a avut o conferință de misiune când am venit și eu n-am predicat niciodată la ea- 2 oameni au făcut-o în 1980,1981, 1982. În 1983 comitetul a zis, „Poți să predici tu în una din cele 2 săptămâni?” Am zis, „Sigur, dacă vreți.” Niciodată nu predicasem despre misiuni în 3 ani și eram în mijlocul seriei „Desiring God (Dorindu-l pe Dumnezeu)” care a devenit o carte, așa că am hotărât să denumesc predica, „Misiunea: strigătul de război al hedonismului creștin.” Era în toamna anului 1983. Pregătirea pentru acea predică mi-a transformat viața, căci ceea ce am înțeles (am înțeles multe atunci) a fost slava lui Dumnezeu conectată cu globul pământesc. Acesta e cât de fragmentat poate fi creierul și sufletul tău.

Unii din voi care sunteți aici, unii sunteți așa - aveți aceste 2 lucruri în cap: Dumnezeu a creat lumea și Îi aparține Lui, și Dumnezeu e infinit de glorios și de suveran, dar niciodată aceste lucruri nu s-au împreunat, n-a curs din ele nicio implicație, din aceste 2 lucruri din capul lor. Sunt ca și loburi ale creierului care nu se întâlnesc niciodată. În acea pregătire aceste lucruri s-au împreunat pentru mine și am zis, „Ei bine, Jonathan Edwards, dacă Dumnezeu face totul pentru slava Lui, atunci e pasionat ca Numele lui să fie mărit între neamuri, ceea ce înseamnă că noi trebuie să facem aceasta, dacă e ceea ce Biblia spune - și o face.” Și de atunci încoace aș putea spune multe întâmplări care s-au petrecut de atunci încoace. Slava lui Dumnezeu s-a reunit cu neamurile lumii (la plural), cu Ralph Winter, nu vom vorbi despre aceasta căci voi vorbi despre aceasta mai târziu, cu conecția în rugăciune, puterea Cuvântului de a converti lumea, în mod specific prin rugăciune, misiuni interne, misiuni internaționale - cum ne-am luptat în acele zile cu relația dintre misiunea între vecini și misiunea în lume și am reușit să înțelegem și să o punem în scris.

Am scris cu privire la felul cum funcționează aceste lucruri în mințile noastre și că nu sunt contradictorii. Nu avem cetățeni de mâna a doua în Biserică: cei ce sunt pe stradă în vecinătate și apoi cei ce sunt în Afganistan - nu sunt cetățeni de mâna a doua. Există o relație între aceste 2 grupări. Iată un mod simplu de a spune lucrurile: dacă ești dedicat cu pasiune pentru slujirile locale, de exemplu avortul, săracii, misiunea pentru cei cu SIDA, sau orice alt lucru local, unde ajuți pe cei ce sufăr și-i îndrepți pe oameni spre Isus, atunci trebuie să-ți pese de a exporta lucrul acesta și acolo unde nu au biserici pentru a o face. Vedeți? Și singurul loc unde oamenii pot merge, unde sunt misiuni, este acolo unde le-au văzut și le-au făcut. Deci dacă ai în cap că există o tensiune aici, atunci trebuie să treci peste aceasta.

Există motive pentru care celor ce merg trebuie să le pese de cei care rămân și slujesc și își dedică viața evanghelizării locale și există motive pentru care cei care stau și-și dedică viața evanghelizării locale să fie încântați că există oameni care merg și exportă acest fel de lucru în locuri în care nici măcar nu există Isus pentru a începe lucrul acela, în sensul că nimeni nu crede. Nu este nicio tensiune aici, ci e o realitate simbiotică. Atunci când plantezi o biserică, o plantezi de la ceva - n-a ieșit din senin, ci vine de la biserici care fac ceea ce trebuie.

Am văzut blogul cuiva acum câteva zile, era foarte înțelept. Spunea, „Nu te aștepta la transformări radicale pe avion. Ceea ce ai făcut aici vei face și acolo. La ce ai fost bun aici, vei fi bun și acolo. La ce ai fost slab aici, vei fi și acolo. Nimic pe avion, nu e ceva pastilă, nu devii o persoană diferită când aterizezi.” E foarte important. Ne creștem copiii sau pentru a fi oameni care dorm, sau oameni care sunt implicați. Și din toate acestea, din 1983 până în 1993, în acești 10 ani predici, prelegeri la conferințe, articole, orice altceva, s-a petrecut prima ediție a acestui lucru. Și dacă mă veți întreba, „Cum poți avea destul curaj să faci asta?” Chiar e nevoie de curaj. Am adus această ultimă carte, intitulată „Bloodlines” (Genealogii), căci e și mai adevărat: „De ce scrii lucrurile acestea? Ce știi tu? Uită-te la biserica ta! Tu, domnul Diversitate și domnul Armonie, scrii o carte ca și asta, într-o biserică predominant albă? Ce faci?” Și acesta e aproximativ felul cum mă simt cu privire la aceasta. „Nu ești misionar și nici n-ai suferit nimic vrednic de menționat. Uită-te la astea. Ce ești tu?”

Există un răspuns foarte simplu la aceasta. „Eu doar citesc Biblia și spun ce văd acolo și lucruri care m-au mișcat puternic. Nu recomand nicio predică, niciun articol sau carte ca fiind adevărate, sau de folos, din cauza mea. Nimic cu privire la mine. Nimic!” Uau, am voce puternică, nu? Dar cui îi pasă de volum? „Trăiesc în felul acesta, sunt căsătorit în felul acesta, am copiii aceștia.” „Cui îi pasă? Vreau să știu dacă este adevărat. Este în Carte? Este Cuvântul lui Dumnezeu? Acesta e singurul lucru de care-mi pasă.” Și-I spun lui Dumnezeu, „Voi face tot ce pot, cât de bine pot, cu privire la armonia inter-rasială, cu privire la implicarea în misiuni și mobilizare, dar în final sunt un om de nota 6- sau poate 5, dar dacă această carte ajută cu ceva, nu este datorită notei mele - nu! Ci pentru că are Biblie în ea, cu niște argumente cu privire la ce înseamnă. Și sesiunea aceasta are de-a face cu așa ceva. Trebuie să vă întrebați, „De ce scriu oamenii cărți în felul cum o fac?” și „Au vreun drept să le scrie?” Răspunsul meu este că nici măcar nu scriu pentru a face ceva, ci o fac pentru că simt că trebuie s-o fac. Când îmi citesc Biblia, nu pot să nu scriu despre ea. Dacă oamenii sunt ajutați, n-am încotro. Dacă oamenii citesc cartea și sunt îmboldiți să meargă, zic, „Nu-l lăsa pe tatăl tău să mă omoare.” Deci nu știu dacă vă ajută sau nu, dar de acolo a venit cartea și astfel simt cu privire la majoritatea cărților pe care le scriu.

Hai să văd dacă am trecut prin toate notițele mele cu privire la autobiografie. Haideți să deschidem acest aparat și să vedem dacă funcționează. Trebuie să-l deconectez și să-l reconectez? Voila! Am avut doar nevoie de ceva timp. Dumnezeu l-a înzestrat pe fiecare cu darurile lui. Declarația de misiune a Bisericii Bethlehem Existăm pentru a răspândi o pasiune pentru supremația lui Dumnezeu în toate lucrurile, spre bucuria tuturor neamurilor prin Isus Hristos. De aici pornim. Biserica Baptistă Bethlehem, John Piper. Dacă sunteți la o biserică de mult timp, puteți convinge biserica să aibă aceeași declarație de misiune pe care o aveți în viețile voastre. Sau puteți să o luați pentru viața voastră pe cea în care biserica a crescut, datorită faptului că ați fost acolo mult timp. Biserica a îmbrățișat-o pe aceasta, e pe perete acolo și aș spune că este misiunea vieții mele. Existăm pentru a răspândi o pasiune pentru supremația lui Dumnezeu în toate lucrurile, spre bucuria tuturor neamurilor prin Isus Hristos.

Peoples = neamuri, națiuni (comparativ cu people=oameni, n. tr.). Intenționat e cu s la sfârșit. Nu este oameni, ci neamuri. Și această porțiune din declarația noastră de misiune ne face misionari. Unul din scopurile mele pentru acest seminar este de a pune o sămânță, de a semăna în voi - nu știu cine sunteți și de ce sunteți aici, dar vreau să seamăn o sămânță cu privire la noua trezire care a fost denumită „noul calvinism” sau „tineri, neliniștiți și reformați”, sau „renașterea reformării” - deoarece, (și am citit iarăși un e-mail astăzi de la un prieten) este minunat de plină de energie pentru plantare de biserici.

Știți, un fenomen de genul Fapte 29. Și multe alte evidențe ale marii binecuvântări de la Dumnezeu, ale marii puteri și energii a lui Dumnezeu și dacă nu gustați, mergând în jur, o pasiune pentru cei nemântuiți, în această mișcare. Mulți oameni știu despre aceasta. L-am avut pe Ed Stetzer care a vorbit despre aceasta la o conferință acum câteva săptămâni, iar eu port această torță - este una din micile mele torțe, și voi ajunge pe oriunde pot și vă voi spune tuturor care ați crescut în case sau biserici unde acesta era un lucru neglijat și voi încerca să vă aprind focul cu această torță și mă voi ruga ca Domnul să n-o lase niciodată să se stingă. Deci declarația noastră de misiune conține „neamuri” - și vom vorbi despre diferența dintre people (oameni) și peoples (neamuri) în curând.

Iată teza acestui seminar: misiunile nu sunt scopul ultim al Bisericii. Acesta e primul paragraf din carte. E singurul paragraf de care-și aduc aminte oamenii după ce au citit cartea. Misiunile nu sunt scopul ultim al Bisericii, ci închinarea. Misiunile există deoarece închinarea nu există. Închinarea este ultimă, nu misiunile, pentru că Dumnezeu este ultim, nu omul. Când această eră se va sfârși și milioanele fără număr ale celor răscumpărați se proștern înaintea tronului lui Dumnezeu, misiunile nu vor mai exista. Este o necesitate temporară, dar închinarea ține în veci. Știți, chiar face o diferență în viața ta, când decizi ce lucruri nu vor mai exista în era viitoare și care vor continua în veșnicie. Misiunile nu vor continua. Evanghelizarea nu va continua. Închinarea continuă, ascultarea continuă, multe lucruri continuă, dar nu și misiunile. Este o necesitate temporară, căci ceea ce e cel mai important nu există acolo. Deci niciodată să nu spuneți că misiunile sunt lucrul cel mai important din lume. Nu este. Cum pot mijloacele să fie mai importante decât finalul? Acesta e un lucru foarte important. Când eram la colegiu n-am înțeles asta și mă bucur că Domnul mi-a clarificat lucrul acesta acum.

Deci primul lucru pe care-l voi face e să vorbesc despre... să ne orientăm cu privire la noua formă a creștinismului mondial. Aceasta e o expresie împrumutată din cartea lui Mark Nolls, de fapt cred că e chiar titlul cărții lui, pe care o recomand foarte călduros. Deci haideți să ne orientăm - ce a făcut Dumnezeu în ultimii 100 de ani în lume? Mulți dintre voi cunoașteți aceste lucruri, dar pentru unii s-ar putea să fie mai noi. Oricum, e bine să le trecem în revistă. Lamin Sanneh e profesor de Creștinism Mondial la Universitatea Yale și el folosește expresia „îți ia răsuflarea” pentru a descrie situația în care ne aflăm la momentul de față. Această carte are, poate, 7-8 ani: „Disciples of All Nations” (Ucenici din toate neamurile). „Printre multe din lucrurile care-ți iau răsuflarea, care s-au întâmplat după al 2-lea război mondial și erele coloniale care au urmat, puține sunt mai izbitoare decât renașterea mondială a creștinismului. Cu avânt nestins creștinismul a devenit sau e în curs rapid de devenire, religia principală a neamurilor lumii. Societăți primitive, care odată erau înafara orbitei principale a credinței, au devenit centre majore de impact creștin, în timp ce Europa și America de Nord, pe vremuri considerate patria religiei, sunt într-o recesiune evidentă. Se pare că suntem în mijlocul unor schimbări și realinieri culturale masive, ale căror implicații încep de-abia acum să devină clare.”

Mă întreb dacă chiar are dreptate cu privire la America de Nord. Cu siguranță are dreptate cu privire la Europa. În ultimii 100 de ani (vom vedea niște statistici cu privire la aceasta) - există multe dezbateri acum dacă creștinismul (de exemplu frecventarea bisericii) e în creștere, scădere, sau stagnant. Cele mai multe statistici pe care eu le-am văzut arată că America a rămas cam la fel în ultimii 50 de ani cu privire la cei care merg la biserică. Există locuri care sunt mult mai seculare decât erau (de exemplu nord-estul, nord-vestul), dar când iei America per ansamblu, nu știu dacă acel lucru e adevărat. S-ar putea să fie și poate mă puteți îndrepta spre unele lucruri care să-mi arate. Deci iat-o - situația care îți ia răsuflarea. Termenul cu care ar trebui să fiți familiarizați e acesta: sudul global. Noua terminologie care a fost introdusă în vocabularul nostru - Philip Jenkins e persoana principală care a introdus acest termen în vocabular. Sudul global - o referință la creșterea uimitoare a bisericii creștine în Africa, America Latină și Asia, în timp ce centrele dominante de influență creștină din Europa au slăbit. Aceasta e parafraza mea și am lăsat afară America, deoarece nu știu, nu sunt sigur. S-ar putea să fi slăbit și noi, s-ar putea ca lucrurile să meargă înapoi în America, dar nu știu dacă acesta e cazul sau nu.

Deci să știți acest termen, sudul global. Nu va dispare încă mult timp. Iată motivele pentru aceasta. Realinierea creștinismului înspre sudul global. Iată ce vrem să spunem prin această mare schimbare: la începutul secolului 20, europenii constituiau 70,6 la sută din populația creștină a lumii. Până la sfârșitul secolului 20, procentajul european al creștinismului global a scăzut la 28%. Vedeți declinul și ce vor să spună prin regresia dramatică. America Latină și Africa, combinate, au furnizat 43% din creștinii lumii. Deci această mișcare de la 70% la 28% este ivirea sudului global și declinul centrelor credinței din ultimii 1000 de ani. În 1900, de exemplu, Africa avea 10 milioane de creștini (și definiția este cei ce se numesc creștini, fără a încerca să citim inimile oamenilor). 10 milioane de creștini, sau 10% din populație. Până în anul 2000, deci cu 100 de ani mai târziu, acest număr a crescut la 360 de milioane, de la 10, reprezentând aproximativ jumătate. Deci de la 10% la 50% din populație. Cantitativ aceasta s-ar putea foarte bine să fie cea mai mare schimbare de afiliație religioasă care s-a petrecut vreodată undeva. Acesta e un citat din Philip Jenkins. Aceasta e o schiță a unei părți a sudului global.

În ultimii 10 ani - aceasta e din Proiectul Iosua și dacă nu sunteți familiarizați cu JoshuaProject. net pe internet, atunci familiarizați-vă cu el, căci nu există un loc mai bun pentru a fi informați despre lucrarea Domnului printre cei neevanghelizați. În ultimii 10 ani, pentru fiecare nou credincios în America de Nord și Europa, au fost aproape 30 de noi credincioși în tările în curs de dezvoltare, cum ar fi Nigeria, Brazilia, India și China. Gândindu-ne din nou la America (nu vreau să spun că America crește așa cum crește Biserica în Lumea a 3-a sau în Sudul Global, ci vreau să spun că poate suntem cam la fel, în comparație cu această creștere uimitoare). Aceasta a fost o statistică nouă pentru mine, în pregătirea pentru această lecție și m-a uimit cu privire la ceea ce face Dumnezeu în alte locuri. Decrierea lui Mark Nolls a noii forme a creștinismului global este poate cea mai provocativă. Unele sunt chiar amuzante, de fapt, și e foarte uimitor. Biserica creștină a experimentat o redistribuire geografică mai mare în ultimii 50 de ani (această carte are probabil 2 ani) decât în orice perioadă comparabilă din istorie, cu excepția probabilă a primilor ani ai istoriei Bisericii.

Deci iată 8 sau 9 din datele care sunt remarcabile. Aderența creștină activă a devenit mai puternică în Africa decât în Europa. Numărul creștinilor practicanți din China s-ar putea să se apropie de numărul celor din Statele Unite. Persoane care merg la biserică sunt mult mai numeroase în Kenya decât în Canada. Mai mulți credincioși se închină împreună la biserică în fiecare duminică în Nagaland decât în Norvegia. Mai mulți lucrători creștini din Brazilia sunt activi în slujire inter-culturală în afara patriei lor decât cei din Marea Britanie sau Canada. Tocmai am fost în Brazilia și le-am dat acest citat, pledând cu cei la care am fost să nu mai aibă mentalitatea de a fi o țară care doar să primească. Să se lase de această idee și să viseze un vis. Brazilia e a 14-a țară ca mărime cu privire la trimiterea misionarilor. Să viseze la a ajunge pe locul 10,8, 7, să devină o forță majoră pentru misiuni în lume, nu doar să primească, așa cum au fost pentru mult timp. Și acest lucru e adevărat cu privire la multe țări.

Duminica trecută, mai mulți credincioși creștini au mers la biserică în China decât în așa-zisa Europă creștină. Duminica trecută, mai mulți anglicani (aceasta e un pic mai greu de prins, deci citiți cu atenție). Duminica trecută, mai mulți anglicani au mers la biserică în fiecare țară (fiecare e cuvântul cheie aici) dintre Kenya, Africa de Sud, Tanzania, Uganda, decât anglicanii din Marea Britanie, Canada și epicopalienii din Statele Unite la un loc. Deci mai mulți episcopalieni se închină în Kenya decât în SUA și Canada combinate, în Africa de Sud decât noi combinați, și așa mai departe. Acestea sunt numere extraordinare. Au spulberat anglicanismul liberal din Marea Britanie. Ei nici nu știu ce să mai creadă, căci dacă ai o mare reuniune internațională, ai mai mulți episcopi din țările africane decât din nord, de unde au pornit lucrurile, și toți sunt credincioși biblici. E absolut exasperant pentru cei liberali când creștinii negri cred în Biblie. Știi, trebuie să ții cont de negri, că e corect politic, iar ei au dreptate și tu nu ai, căci ești liberal. Mă bucur că sunt în încurcătura aceea. Așa trebuie. Duminica trecută, mai mulți prezbiterieni au fost la biserică în Ghana decât în Scoția. Asta trebuie să-l facă pe John Knox să se întoarcă în mormânt.

Săptămâna trecută, în Marea Britanie, cel puțin 15000 de creștini, misionari străini, lucrau din greu evanghelizând pe localnici. Majoritatea acestor misionari sunt din Africa și Asia. Mergi azi în Londra și care sunt cele mai mari biserici? Sunt biserici africane. Sunt masive - 8000 - 10000 de persoane, în special nigerieni, kenyeni, închinându-se lui Dumnezeu. Londra nu știe ce să creadă cu privire la aceasta. E remarcabil, minunat. Atenționare. Atenționarea lui Michael Horton. E un citat al lui. „Sărbătorirea mult-publicizatei expansiuni a creștinismului în cele două treimi ale lumii (în mod special în ultimii ani, în cartea lui Philip Jenkins, „țe Next Christendom” - Următorul Creștinism), ar trebui să fie cel puțin temperată de faptul că evanghelia prosperității este cea mai explozivă versiune a acestui fenomen.” Și eu accept în totalitate această avertizare. Nu îmi schimbă mulțumirea față de Dumnezeu cu privire la ceea ce se întâmplă în afara Statelor Unite și a Europei, în Asia, America Latină și Africa, dar mi-o temperează prin faptul că avem încă de lucru. Biserica are de lucru. Evanghelia se răspândește în forme care sunt defectuoase în multe locuri. La ce suntem chemați? La boicot? Nu ne relaționăm la ei, sau altceva. Nu, ci învățare, a-i învăța adevărul. La aceasta suntem chemați, la maturizarea Bisericii. Cred că nu trebuie să fiți prea intimidați de cei ce vă acuză, poate, de imperialism cultural, dacă credeți că s-ar putea să aveți de învățat pe cineva ceva, undeva în lume în afara Americii. Ce trebuie să vă gândiți este (și nu știu dacă am făcut lucrul acesta corect în ultimii 150 de ani) că felul în care vreți să învățați pe alții, dacă mergeți în vreun loc în care să adânciți și să întărițipe alții în Biblie. Trebuie s-o faceți în așa fel încât să-i echipați pe alții pentru ca să nu depindă de voi la infinit.

Există moduri hermeneutice, metodologice, pedagogice, de a face lucrul acesta, care nu au fost făcute. De exemplu, lecturarea nu e deajuns. Dacă doar lecturați, atunci vor depinde de voi la infinit. Dar dacă stați jos cu o persoană și îi faceți să scoată înțelesul din text, sub ghidajul vostru, timp de un an sau doi, atunci ar trebui să poată face lucrul acesta. Și apoi ei ajută pe alții s-o facă. Și nu vor mai fi dependenți - „vino și spune-mi ce înseamnă.” Și există moduri de a o face. De aceea există acest colegiu și seminar. Noi credem puternic în acest sistem numit arcuire, care e doar un mod mai interesant de a spune că iei un paragraf, îl împarți în propoziții, găsești felul cum se leagă, care e înțelesul, și poți argumenta pentru aceasta cu oricine din Univers și să prezinți cazul cu autoritate - „asta înseamnă acest paragraf.” De aceasta e nevoie peste tot în lume - de predicare autoritară din Cuvânt, ca oamenii să vadă că ai scos-o de-acolo și nu o spui doar așa. Un vestic a spus-o, apoi ei au spus-o, apoi tu o spui. Cui îi pasă despre cine o spune? E în Biblie? Aceasta cere efort și există condiții culturale în lume care se împotrivesc muncii, se împotrivesc solitudinii, militează împotriva gândirii. Avem foarte mult de lucru.

Deci această atenționare e sobră, înțeleaptă, dar nu e finalul. Sunt recunoscător că Dumnezeu a făcut ceea ce a făcut. Acesta e sfârșitul micii mele incursiuni în Sudul Global și a situației curente. Apropo, nu-mi aduc aminte dacă David a spus, când ne-a prezentat, că vom avea timp pentru întrebări la sfârșit, cam jumătate de oră sau 45 de minute, cu orice ați trimis prin Twitter sau mesaj SMS, (sau poate doar prin Twitter, nu mai țin minte). Dar periodic e... e cam riscant când e o mulțime atât de mare să lăsăm timp liber pentru întrebări, în parte pentru că nu pot auzi prea bine, dar din când în când s-ar putea să fac și aceasta, de exemplu o fac chiar acum.

Din ceea ce am spus până acum, are cineva vreo întrebare arzătoare? OK, vom asculta una. Este un substantiv. Sudul Global e un substantiv. Sudul Global - e o expresie care e în literatură acum și se referă la America de Sud, Africa, Asia, unde e centrul puterii și creșterii creștine, mutându-se din centrele anteriore din Europa și America. Aceasta e ideea. Poate încă una. Mai sunt alte întrebări arzătoare?

„Ce se face pentru a ne ocupa de cei ce propagă Evanghelia prosperității?”

Ei bine, eu nu m-am ocupat personal de niciunul din ei, dar în ultima ediție (care a apărut anul acesta, sau anul trecut, când o fi fost - 2010) am pus o secție ca pledoarie învățătorilor prosperității. Deci nădejdea mea e să împrăștii aceasta în lumea literară și sper ca cineva s-o citească.

În al 2-lea rând, răspunsul este: când am mers în Australia și când am mers în Brazilia săptămâna trecută, mai ales în Brazilia aceasta e problema cea mai mare pe care oamenii au vrut s-o confrunt. Am fost intervievat timp de 1/2 de oră de camere de luat vederi și de cei ce fac blog-uri în Brazilia, și toți aceștia trebuie să transmită mai departe predicatorilor ceea ce noi probabil am exportat. Și eram acolo, prezentându-mi motivele de ce, dar cam atâta din punctul meu de vedere. Nu știu ce altceva se mai face. Vreau să... am o secțiune cu privire la Evanghelia prosperității la sfârșit, care e opțională. Nu știu dacă voi mai ajunge la ea, dar am pus-o acolo pentru orice eventualitate. Dar ceea ce doresc să spun e chiar aici, în primele 2 capitole.

Aș vrea să continui. Misiunea nu e completă: Nu toate națiunile au fost evanghelizate. Oameni neevanghelizați și neamuri neevanghelizate Aș vrea să vorbesc despre aceasta acum. Voi prezenta biblic un anumit punct de vedere cu privire la ceea ce înseamnă Marea Trimitere, care este scopul nostru, care este sarcina noastră. Noua formă a creștinismului global și uimitoarea creștere și răspândire a creștinismului în toate țările lumii NU înseamnă că misiunea pe care Domnul ne-a dat-o e completă. De ce? NU pentru că există indivizi care sunt încă neconvertiți. Încă vor fi indivizi neconvertiți când Domnul Isus va despica norii și va veni și va fi sfârșitul. Știm aceasta din 2 Tesaloniceni și din Apocalipsa, căci ei vor striga stâncilor să cadă peste ei și vor fi aruncați în foc, conform 1 Tesaloniceni 1. Deci faptul că există oameni încă nemântuiți nu este motivul pentru care spun că Marea Trimitere nu e completă încă, pentru că niciodată nu va fi completă dacă aceasta vă este definiția. Ci pentru că încă există națiuni, adică neamuri, care nu au fost atinși cu Evanghelia. Națiuni în sensul de națiunea Cherokee, sau națiunea Sioux.

Am ales acest cuvânt pentru că în America avem o istorie în a-l folosi în felul acesta. În majoritatea timpului nu folosim cuvântul... Majoritatea timpului, când zicem „națiune” ne gândim la Germania, Anglia, Brazilia, China. Nu aceasta are în vedere prin „națiune”. Biblia are în vedere națiunea Cherokee, națiunea Sioux, națiunea Gibway, Cananiți, Hitiți, Iebusiți, Edomiți, Moabiți. Porunca Domnului Isus nu a fost ca toate „țările” să fie ucenicizate (avem mai mult de 209 țări și Evanghelia e în toate, așa că am terminat!) - nu, Domnul Isus nici măcar nu s-a gândit, când a zis „mergeți în toată lumea și faceți ucenici din toate neamurile”, că vor fi 209 de neamuri. Nu aceasta a vrut să spună prin neamuri. E un lucru important. Nici măcar nu l-am știut până n-am mers la seminar și Ralph Winter a ținut o lecție. Nimeni nu mi-a explicat acest lucru. O, am crezut, întotdeauna am vorbit despre câmpuri - câmpul de-acasă și câmpul străin. Câmpuri - e un termen geografic. Câmp, știți... Filipine e un câmp, Argentina e un câmp.

Mă gândeam în termeni geografici, de a merge în anumite locuri, dar nu aceasta spune Biblia când vorbește despre Marea Trimitere. Deci care este evidența bilică pentru aceasta? Vom petrece câteva minute cu privire la aceasta acum. Evidența biblică pentru înțelegerea expresiei din Matei 28:19 „panta ta ethne” - toate neamurile, ca grupuri de oameni, sau neamuri etno-linguistice. Are o dimensiune etnică și o dimensiune a limbii. Vreau evidența biblică pentru aceasta acum. Deci iată textul: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile,” - iată expresia „toate neamurile”. Ce înseamnă aceasta? Iat-o și în grecește și unora le place s-o amintească - „panta ta ethne” - „botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit.” Aceasta e parte din ea și de aceasta e nevoie în toată lumea la momentul de față.

Dacă ne uităm la Operation World (Operațiunea Globală) - am o băncuță de rugăciune și am Operation World lângă ea și e atât de mare încât n-o pot pune sus. În orice zi ai deschide-o și ai citi depre orice națiune, chiar în capul listei de rugăciune e pregătire pentru conducere, pregătire pentru conducere, pregătire pentru conducere. Învățare - căci Evanghelia se răspândește mult mai rapid decât substanța care e necesară pentru a susține Biserica. Bisericile o iau razna fără doctrina sănătoasă. Totuși Evanghelia fuge înainte. Dacă credeți că e un fenomen nou, știți, nu-i așa, că fiecare dintre epistolele scrise în Noul Testament a fost scrisă pentru că era prostie care se întâmpla în Biserică, erau erori în Biserică - erori doctrinare, erori comportamentale. Nu am avea un Nou Testament dacă Evanghelia nu s-ar fi răspândit mai repede decât doctrina sănătoasă. E ok, trebuie să fie așa.

Evangheliștii sunt în felul acesta. Aș putea numi câțiva, dar aș putea avea probleme, care sunt cam șubrezi în doctrină, dar convertesc oameni cu duiumul. Mă bucur că o fac, iar eu fac curățenie în urma lor, ceea ce mă bucur să fac. Căci dacă lumea ar depinde de mine pentru a fi mântuită, ar fi greu. Sunt un evanghelist slab. Sunt recunoscător pentru fiecare e-mail sau scrisoare sau mărturie a cuiva din această biserică ce spune că a fost mântuit prin slujirea mea, dar nu e mărturia principală pe care o primesc. Deci oricum, nu mergem acolo, dar toți suntem împreună în aceasta, așa că nu voi ucide pe nimeni că sunt șubrezi în teologie dar salvează mai mulți păcătoși decât mine, dar voi veni în urma lor și voi face ca să fie un lucru de durată și să rămână pe calea cea bună.

Ok, aș vrea să știu acum - „toate neamurile” de-acolo, ce înseamnă? Ce înseamnă aceasta? Căci atunci voi ști care este sarcina noastră, e terminată, când va fi terminată? Acesta e un argument biblic cu privire la ce înseamnă. Cine sunt „panta ta ethne?” Singularul lui ethne - încep aici argumente, așa că vă voi prezenta poate vreo 6 argumente; nu le-am numerotat, dar le veți vedea venind. Singularul acestui cuvânt ethne (neam) niciodată nu se referă la vreun individ dintre Neamuri în Noul Testament. Nu veți găsi vreun ethnos, un ne-evreu, ca individ în Noul Testament, ci întotdeauna se referă la un grup etnic. Când ne uităm la singular este întotdeauna un grup etnic. Acolo. Panta ta ethne este folosit de 100 de ori în Vechiul Testament în greacă, deci această expresie e foarte răspândită în Vechiul Testament grec și niciodată nu se referă la indivizi ci întotdeauna se referă la grupuri etnice în afara lui Israel. Precursorul vechi testamental al Marii Trimiteri se referă la „panta ta ethne” cu referință la familiile pământului. Acest lucru e important, trebuie să-l prindeți.

Numesc Geneza 12:1-3 precursorul vechi testamental al Marii Trimiteri. Geneza 12:1-3. În acest text, când ajunge la „toate familiile” nu este „panta ta ethne”, ci precursorul vechi-testamental al Trimiterii se referă la „panta ta ethne” cu referire la familiile pământului care vor fi binecuvântate prin Avraam. Familii, triburi e folosit în Geneza 12:3, dar „ethne” e folosit în repetarea acestei promisiuni. Deci oriunde altundeva unde găsim această promisiune, în Geneza, în loc de a avea această expresie evreiască, sau termenul grecest „phulai”, îl are pe acesta de-aici. E ceva foarte relevant și vă voi arăta aceste texte. Iată ce spune acest text: „Domnul zisese lui Avram: "Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare, și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile” (phulai în greacă) „pământului vor fi binecuvântate în tine." Acesta spun eu că e precursorul Marii Trimiteri, datorită felului cum Pavel îl folosește în Galateni 3. Prin evrei, prin evrei, toate familiile (familii, phulai, triburi) pământului vor fi binecuvântate. Acesta e scopul. Atingi fiecare familie sau trib.

Acum uitați-vă la ceea ce se întâmplă când aceasta se repetă de 3 ori în Geneza. Geneza 18:18 - „Căci Avraam va ajunge negreșit un neam mare și puternic, și în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.” (panta ta ethne) E aceeași promisiune, dar cuvinte diferite. Geneza 22:18 - „Toate neamurile pământului” (panta ta ethne) „vor fi binecuvântate în sămânța ta.” Geneza 26:4 - „Îți voi înmulți sămânța, ca stelele cerului; voi da seminței tale toate ținuturile acestea; și toate neamurile pământului” (panta ta ethne) „vor fi binecuvântate în sămânța ta.” Deci de 3 ori Geneza 3 e repetată, dar niciodată nu e repetată cu phulai (triburi), ci cu ethne, cu acel panta în față.

Deci voi argumenta că această expresie care o întâlnim de 100 de ori în Vechiul Testament, a devenit o expresie destul de obișnuită cu privire la neamuri din afara lui Israel, pe care Dumnezeu voia să le atingă cu legământul avraamic. Bineînțeles o va face prin Sămânța. Cine e Sămânța? Isus e Sămânța și oricine e în Isus e un evreu. Acesta e unicul mod în care cineva poate fi mântuit, devenind evreu, adică sămânța lui Avraam, căci doar pentru aceștia Moștenitorul lumii a promis că vor moșteni lumea. Deci noi, creștinii dintre Neamuri, suntem mântuiți pentru că suntem altoiți în măslin (Romani 11) și rădăcina bogată a măslinului, care e legământului avraamic, ne toarnă harul mântuitor al lui Isus Hristos în viețile noastre. Deci noi suntem împlinirea promisiunii către Avraam de a atinge neamurile și ce vreau să spun aici e că termenul din Vechiul Testament cu privire la a ajunge la aceste neamuri este panta ta ethne. Vechiul Testament abundă de nădejde.

Motivul pentru care am memorat Psalmul 96 este pentru a-mi ține inima plină de nădejde cu privire la neamurile lumii. Sunt psalmi (vă voi da o doză întreagă din ei)... Vom începe cu îndemnuri. Avem îndemnuri, avem rugăciuni... Deci iată îndemnuri ca slava Domnului să fie declarată și lăudată în mijlocul neamurilor, cu alte cuvinte ca legământul avraamic să fie cu adevărat împlinit, ca acest precursor al Marii Trimiteri chiar să aibă loc cândva. „Povestiți printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!” (Ps. 96:3) Observați paralela aici, care e și în Romani 15. Pavel o folosește în felul acesta - națiuni și neamuri, cum e afișat și pe perete. E important. Nu se referă la țări, ci la neamuri. „Bateți din palme, toate popoarele! Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie!” (Ps. 47:1) „Binecuvântați, popoare, pe Dumnezeul nostru! Faceți să răsune lauda Lui!” (Ps. 66:8) „Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui! Faceți cunoscute printre popoare isprăvile Lui!” (Ps. 105:1) „Lăudați pe Domnul toate neamurile, lăudați-L, toate popoarele!” (Ps. 117:1) Aceasta e o mostră de îndemnuri pentru neamuri. Aceasta e evanghelizare, evanghelizare globală, spunând neamurilor: „haideți, lăudați-L pe Iehova! Nu este vreo altă cale decât prin a cunoaște pe Dumnezeul legământului.”

Apoi avem promisiuni - promisiuni că într-o zi neamurile se vor închina Dumnezeului adevărat. „Îți voi da neamurile de moștenire,” I se spune Fiului în Psalmul 2) „Toate neamurile pe care le-ai făcut, vor veni să se închine înaintea Ta, Doamne și să dea slavă Numelui Tău.” (Ps. 86:9) Da, o vor face. Avem aici „voi” și „vor.” Îmi aduc aminte de una din predicile mele favorite, de Charles Spurgeon, unde a zis, „Iubesc 'voi' și 'vor' ale lui Dumnezeu.” Sunt atâtea „fă asta” și „nu fă asta” în viețile noastre și inimile noastre totdeauna ne spun să facem lucruri. Avem nevoie ca Dumnezeu să ne spună tare și limpede în față, „Eu voi face, da, Eu voi face. Eu voi face asta.” Asta avem aici. „Atunci se vor teme neamurile” - da, într-adevăr - „de Numele Domnului și toți împărații pământului de slava Ta.” (Ps. 102:5) „În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare;” - Domnul Isus - „neamurile se vor întoarce la El, și slava va fi locuința Lui.” (Is. 11:10) „Domnul Își descopere brațul Său cel sfânt, înaintea tuturor neamurilor; și toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru.” (Is. 52:10) Nu am probleme cu ideile geografice.

Un articol lung a fost scris de cineva care se săturase să audă despre neamuri în loc de orice altceva, și tot articolul argumenta că există termeni geografici în Biblie cu privire la răspândirea Biblie, că adică lui Dumnezeu Îi pasă de locuri. Și am zis, „OK, nu voi pedala prea tare pe asta.” „Neamuri vor umbla în lumina ta, și împărați în strălucirea razelor tale.” (Is. 60:3) Deci acestea sunt promisiunile Vechiului Testament.

Acum iată al 3-lea grup: rugăciuni ca Dumnezeu să fie lăudat printre neamuri. „Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne binecuvinteze, să facă să lumineze peste noi Fața Lui, ca să se cunoască pe pământ calea Ta, și printre toate neamurile mântuirea Ta! Te laudă, popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă. Se bucură neamurile și se veselesc, căci Tu judeci popoarele cu nepărtinire și povățuiești neamurile pe pământ.” (Ps. 67:1-4) Aceasta e o rugăciune ca și „sfințească-se Numele Tău.” Înțelegeți ce spuneți când ziceți „sfințească-se Numele Tău?” Spuneți, „Doamne, folosește-mă pe mine și toată Biserica pentru a aduce neamurile lumii în punctul în care să aibă reverență față de Tine, căci ești sfânt.” Aceasta vă rugați. „Da, toți împărații se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji.” (Ps. 72:11) „Numele lui va dăinui pe vecie: cât soarele îi va ține numele. Cu el se vor binecuvânta unii pe alții, și toate neamurile îl vor numi fericit.” (Ps. 72:17)

Să continuăm argumentul. Ce am făcut aici a fost să iau expresia „panta ta ethne”, care o întâlnim de 100 de ori în Vechiul Testament, focalizându-ne pe Geneza 12:3, care e cel mai important text cu privire la traiectoria a ceea ce Dumnezeu va face cu lumea, adică să aducă binecuvântarea lui Avraam la „phulai” (adică neamuri sau familii). Expresia care se repetă e „panta ta ethne” și am arătat entuziasmul psalmilor pentru neamurile lumii. Acum, venind în Noul Testament, cu „panta ta ethne”, în Luca 24:45-47, Domnul Isus arată că felul cum El folosește „panta ta ethne” vine din contextul vechi-testamental. Vreau să fac conecția acum - că felul în care e folosită în Vechiul Testament e tranferat în gura Domnului Isus (voi ajunge la Matei 28:19, dar aici e Luca): „Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile, și le-a zis: "Așa este scris... ” - El a găsit ceva ce era scris, atunci când a început să vorbească, și iată ce a găsit: "Așa este scris, și așa trebuia să pătimească Hristos, și să învieze a treia zi dintre cei morți.” – găsim acestea în Vechiul Testament - „Și să se propovăduiască tuturor neamurilor,” (panta ta ethne) „în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.” (și aceasta e în Vechiul Testament) Da, este! Chiar! Aceasta înseamnă că atunci când El folosește această expresie, se gândește în felul vechi-testamental la familii, neamuri, nu la indivizi dintre Neamuri.

Împlinirea Marii Trimiteri nu înseamnă în primul rând a câștiga fiecare individ pentru Hristos, ci a ajunge la toate aceste „panta ta ethne”, la fiecare din ele. Trebuie să ajungem la toate. S-ar putea să nu ajungem la fiecare individ, dar trebuie să ajungem la toate „ethne” în felul înțeles în Geneza 12. Deci aceasta a fost Luca 24. Cum poate Pavel să spună (acum e un alt argument), cum poate spune că el a răspândit Evanghelia de la Ierusalim până la Iliric? Cred că am și o hartă aici. Așteptați puțin. Iată Ierusalimul acolo, chiar acolo și Iliric este acolo. Deci toată zona aceasta, Turcia, toată Asia Mică, toată aceasta... Pavel spune aceasta: „de la Ierusalim și tările de primprejur, până la Iliric, am răspândit Evanghelia lui Hristos.” Literal, în traducerea engleză, este „am împlinit Evanghelia lui Hristos. Și am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul.” Deci unde merge? Haide, că știți. Unde se îndreaptă? Se îndreaptă spre Spania când a scris Romani și voia ca ei să-l însoțească. Ce a vrut oare să spună, că a împlinit Evanghelia? Ce trebuia atunci să facă Timotei? Timotei a fost pus ca pastor în Efes și Pavel l-a lăsat acolo. I-a zis, „tu ai grijă de Efes tot restul vieții. Nu mergi cu mine în Spania. Tu stai aici.” El a devenit pastor în Efes. Uau, nu e nimic de lucru. Evanghelia e împlinită! Bineînțeles că știți că acesta nu era cazul, căci toate acele scrisori implică faptul că există oameni pierduți care trebuie câștigați, în acele zone. Dar Pavel a terminat.

Acesta a fost un lucru mare pentru mine. Titlul acestei cărți vine dintr-o predică pe care am predicat-o cu privire la aceasta. Ambiția sfântă a lui Pavel a fost să predice Evanghelia acolo unde nu mai fusese nimeni. Argumentul meu principal cu privire la misiune, în biserici, este „Doamne ferește ca toți să facă ceea ce Pavel a făcut. Doamne ferește ca toți să aibă ambiția sfântă a lui Pavel.” Vecinul meu ar fi nenorocit dacă acesta ar fi cazul. Și la fel și al tău. Și toți s-ar lua și ar pleca, știți. S-ar duce într-o regiune care nu are acces la Evanghelie. Știți că sunt grupuri de oameni aici care nu au creștini pe-aproape? Așa că avem de lucru aici cu privire la misiune trans-culturală, chiar aici, la 200 de metri. Dar aceștia sunt vecini cu o biserică creștină, e destul de bine, pe când în Yemen acesta nu este cazul. Ce a fost Pavel? Și răspunsul meu e că a fost un misionar. Acum le zicem „parteneri globali.” Nu toți sunt misionari. Niciodată nu voi folosi acea expresie. Știu că aproape toți pastorii din America o fac, dar eu n-o voi face. Niciodată nu voi spune că voi toți sunteți misionari, căci cred că atunci când fiecare este misionar, atunci nu mai apar misionari. Nu sunteți. Ce vreau să spun prin asta (și știu că ne legăm de cuvinte, dar înțelegeți-mă pe mine și apoi puteți folosi cuvinte cum vreți) - nu suntem misionari.

Voi folosi cuvântul „misionar” sau „misionar de frontieră” pentru ceea ce făcea Pavel. „Am predicat Evanghelia prin toate centrele urbane ale Ierusalimului, Siriei, Asiei, Macedoniei, Ahaiei și am terminat, căci am plantat biserici în fiecare din acestea, iar acum trebuie să găsesc un alt loc unde să fac asta.” Acesta este un misionar. Sau, dacă nu vreți să strigați și să fiți prea dogmatici, puteți face ceea ce am făcut eu - puteți distinge între misionari de tipul lui Pavel și misionari de tipul lui Timotei. Misionarul de tipul lui Pavel întotdeauna împinge tot mai departe înspre neamurile ne-evanghelizate ale lumii. Pentru el aceasta însemna Spania. „Nimic nu se întâmplă în Spania, mă duc eu acolo.” Timotei a crescut unde? Poate știți unde a crescut? Nu a fost în Efes. A crescut în Listra. Pavel l-a găsit la Listra și i-a plăcut de el și l-a luat. Le-a întrebat pe mama și pe bunica lui, „Pot să-l iau? Îl duc cu mine departe.” Și l-a luat în grupul lui și l-a lăsat, l-a plantat în Efes. Acesta e misionar de tipul lui Timotei.

Ar fi ca și cum tu ai deveni pastor în Manila. Ok, te poți numi misionar, e în regulă. Dar folosește un cuvânt... eu folosesc termenul „misionar tip Timotei” și „misionar tip Pavel.” Sau spuneți „misionar de frontieră,” însemnând că merg spre frontierele unde nu au fost plantate biserici încă. Și ce spun despre biserici locale ca și Bethlehem - întotdeauna vreau să existe un grup important de oameni care sunt așa. Nu fiecare va fi așa, îndreptându-se tot timpul către cei ne-evanghelizați. Nu trebuie ca toți să fie așa, și trebuie să ne respectăm unii pe alții. Unii se îndreaptă tocmai spre Efes. „Nu vezi Piper, că 400 de mii de oameni nu merg la biserică în aceste orașe gemene?” Da! Nu spun la toți să neglijeze asta. De asta suntem aici. Dar acest lucru e foarte important, că Pavel a spus că a împlinit slujba Evangheliei de la Ierusalim la Iliric. Și motivul pentru care poate spune așa este că există neamuri care nu au nicio biserică plantată în apropierea lor, în grupul lor. Scopul ispășirii (aproape am terminat această secțiune) este pentru toate neamurile.

Este un alt argument că înțelesul Marii Trimiteri nu e de a maximaliza doar mântuirea a toți din Efes, ci mai degrabă de a ajunge la toate neamurile în Spania și mai departe. Iată Apocalipsa 5:9 - „Și cântau o cântare nouă, și ziceau: "Vrednic ești tu să iei cartea și să-i rupi pecețile: căci ai fost jungheat,” - avem de-a face cu moartea Domnului Isus aici - „și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău,” - acesta e lucrul care a fost realizat prin această ispășire, prin vărsarea sângelui Său - „oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru, și ei vor împărăți pe pământ!" Deci ce a realizat El prin sângele Său? Răspunsul: a realizat oameni răscumpărați din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. Slujba noastră e să ajungem la aceste grupuri și să vestim Evanghelia, iar El îi va chema pe ai Lui la El.

Nu știu dacă ați auzit povestea moravienilor, dar îmi place această întâmplare. În Europa de nord, știind că existau băștinași în Caraibe care n-au auzit niciodată Evanghelia, acești misionari moravieni înfocați, radicali se urcau pe corabie și familiile îi priveau cum pleacă și asta era totul - probabil că niciodată nu se vor mai întoarce. Și pe măsură ce corabia ieșea din port, știți acea expresie minunată pe care au folosit-o? „Fie ca Mielul să-Și primească răsplata pentru suferințele Sale.” Mă ia cu furnicături pe la spate. Fie ca Mielul (e textul de-aici) să primească răsplata suferințelor Lui. De aceasta a murit - ca să răscumpere oameni din fiecare din acestea: seminții, limbi, noroade, neamuri. Și știți, nu deveniți prea pretențioși cu privire la împărțirea precisă antropologică, lingvistică, culturală, pentru a vedea unde e una și unde e cealaltă. Să facem cercetările cât de bine putem pentru a determina cine sunt și să mergem înainte. Căci nu știu, acestea toate se suprapun. Am încercat în carte să dau definiții pentru fiecare, dar în final am zis că se împletesc și se suprapun.

De aceea, înțelesul lui „panta ta ethne” (sunt la finalul argumentelor și acum trag concluzii) înțelesul lui „panta ta ethne” în Marea Trimitere din Matei 28:19 („Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile”) este că toate neamurile (sau grupuri de oameni) să fie evanghelizați și învățați. Aceste grupuri de oameni corespund grupărilor coezive în mod natural, cu lucruri comune din punct de vedere etnic și linguistic, care le diferențiază de alte grupări. De aceea „misiunile”, ca și chemare unică de a traversa de la una din acestea la alta cu Evanghelia, este un mandat esențial al Bisericii.

Acesta e un mic exemplu. Se vede? Cât de cât. Aceasta e Nigeria. Modul vechi, cu care am crescut eu, ar spune „câmpul care e Nigeria”, care e chiar acolo. Toți știu care e Nigeria, are granițe. Avem nevoie de misionari să meargă în Nigeria. Cândva aveam nevoie. Acum este o Biserică mare acolo. Dar iată realitatea - aceste zone colorate, ce spune aici? Peste 520 (vedeți?) de grupuri de oameni distincte, fiecare având nevoie de o mișcare de plantare de biserici. Acest lucru e reprezentat chiar acolo. Fiecare din acestea. Deci dacă gândiți, „O, avem misionari în Nigeria.” „O, fain, dar există peste 520 de limbi și culturi distincte și nu neapărat vorbesc unele cu altele.”

Aș vrea să fac o mică paranteză aici. Mulți oameni astăzi spun că misionarii din lumea a 3-a pot face slujba și noi nu trebuie să mergem, doar să le plătim lor drumul. E mai ieftin și... Sunt multe probleme cu aceasta și nu le voi aminti pe toate, ci doar una care e relevantă aici. Știți, luați aceste 520 de grupuri și întrebați-i cum se relaționează unii cu alții. Ostilitățile tribale s-ar putea, nu știu dar s-ar putea să fie astfel încât la 30 de km, dincolo de muntele acela, îi vor omorî în loc să-i misioneze. Și că un misionar din Brazilia va fi mult mai eficient acolo și unul din Filipine mai eficient aici, decât oricare din ei în locul celuilalt, chiar dacă există o mică mișcare bisericească sau ceva. Dinamica felului cum Dumnezeu Își poziționează emisarii, ambasadorii, nu e simplă. Nu cumpăr argumentul că apropierea geografică înseamnă o eficiență mai mare. S-ar putea să nu. Și cealaltă problemă e că, dacă sunt creștini în grup care pot evangheliza grupul, pentru că deja știu limba, atunci s-ar putea să fie un grup evanghelizat, oricum. Dar dacă este un grup care nu are creștini, atunci nu se poate vorbi de evangheliști locali pentru a face munca pe care noi trebuie s-o facem, căci nu există creștini care să vorbească limba aceea. Cineva trebuie să învețe limba, cultura și să meargă acolo, fie că sunt 20 de mile sau cât ar fi.

Vedeți, Mars și Wendy stau aici - ei și-au petrecut viețile în Papua Noua Guinee, care are, nu știu, vreo 800 de limbi, sau 600. Aproape 20% din limbile lumii sunt în Papua Noua Guinee. Papua Noua Guinee e de mărimea Pensilvaniei, probabil, nu știu exact cât e de mare, dar nu e o țară mare. Cum se poate una ca asta? Răspunsul: munți. Munți. Nu se duc niciunde. Vorbeam cu Noelle despre cum s-a putut întâmpla asta. Cum s-a putut întâmpla asta, ca într-un petec de pământ să ai grupuri de peste 600 de limbi diferite când mergi cale de o zi? Nu știu cum se poate întâmpla așa ceva, e incredibil. Dar pentru misiuni e ceva incredibil de dificil. Limbi și culturi.

Haideți să vedem unde am ajuns. Concluzie. Hopa, prea mare. De aceea, acest mandat de „misiuni” pentru a uceniciza toate neamurile, nu este complet încă. Ce mai trebuie făcut? Proiecul Iosua (JoshuaProject. net) e o resursă care ne ajută să fim la current cu progresul misiunii. Iată ce spun ei - am copiat de la ei acest lucru, cred că nu se supără, de la JoshuaProject. net Grupuri de oameni totale din lume (evanghelizați și ne-evanghelizați): 16701 Grupuri ne-evanghelizate: 6890. Procentaj ne-evanghelizați: 41.3% Și iată și datele afișate grafic. Deci aceasta e slujba noastră - 6000 de grupuri ne-evanghelizate. Haideți să vorbim un pic despre definiția ne-evanghelizaților, căci e relevant. Comitetul editorial de la Proiectul Iosua au selectat criteriile de mai puțin de 2% creștini evanghelici și mai puțin de 5% de aderenți creștini pentru a califica un grup ca ne-evanghelizat. Dacă aceasta e definiția cea mai bună...

Și iată motivul pentru această definiție: cei ce au studiat Biserica s-au gândit că e nevoie de un anumit nivel de masă critică în Biserică înainte de a putea, fără ajutor dinafară, să se ocupe de evanghelizarea grupului lor de oameni. Și la aceste cifre au ajuns - cam 2% evanghelici sau 5%. Dacă există un grup de genul acesta și dacă sunt pregătiți așa cum trebuie, atunci ar putea să meargă înainte. Cu alte cuvinte... Proiectul Iosua listează - și iată încă un cuvânt, care pe vremea mea, la începutul anilor 1980 nu se folosea. Acest cuvânt e foarte folositor. Necaptivați și ne-evanghelizați nu sunt la fel. Proiectul Iosua listează 1138 de neamuri ca și necaptivați - adică nu există vreun efort activ în prezent de a evangheliza acest grup de oameni. Ceea ce înseamnă că 5752 din grupurile ne-evanghelizate sunt atinși în vreun fel în prezent. Acest lucru e foarte încurajator pentru mine. În anii 80, acesta nu era cazul. Ne-evanghelizați și necaptivați erau aproape la fel. Trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru grupuri majore de misionari care în mod strategic au îmbrățișat pe cei ne-evanghelizați.

Am mers la unele din aceste grupuri la întâlnire, cum ar fi Souțern Baptist, WYWAM, Wycliffe, Campus Crusade, aceste organizații gigantice care au, împreună, zeci de mii de misionari în jurul lumii. Acestea s-au adunat împreună și au zis, „care sunt cele mai mari grupuri necaptivate și câți ani ne vor lua pentru a-i captiva?” Îmi place asta. Gândiți-vă, acesta nu e un număr prea mare. De ce n-ar avea 1000 de biserici din America seminarii ca acesta ca să cheme oamenii la a face lucrarea? Bineînțeles, a face această lucrare înseamnă a-ți jertfi viața pentru asta, căci acestea sunt locurile cele mai grele din lume, căci nu vor ca tu să vii acolo și te vor omorî dacă vii. Asta nu schimbă Marea Trimitere, nu-i așa? Pentru a face lucrurile mai personale: 86% din hinduși, musulmani și budiști n-au întâlnit niciodată vreun urmaș al lui Hristos. Cât e de adevărat lucrul acesta în Orașele Gemene? 40 - 80 de mii de somalezi și toți sunt musulmani de vreun fel sau altul. Cunosc ei oare vreun creștin? Când ne plimbăm încoace și încolo, ne oprim să vorbim? Încercăm să vorbim cu ei? Aceasta face lucrurile mai personale pentru mine. Deci misiunea nu e încheiată. Porunca Domnului rămâne în vigoare și e urgentă.

Pauză pentru o întrebare sau două. Orice vi s-a ivit în minte cu privire la ceea ce am zis până acuma. Apoi vom mai avea încă 15 minute și apoi ne oprim. Matei. Tare, vă rog. Există vreun efort ca, acolo unde 2 triburi sau neamuri sunt evanghelizate, de a le apropia, căci Domnului Isus îi pasă, în conformitate cu Ioan 17? Cred că înțeleg încotro vă îndreptați, sau cel puțin încotro m-aș îndrepta eu dacă aș fi pus această îndreptare, adică principiul omogenizării și dacă țintirea anumitor neamuri este misiologic contrară faptului că nu există nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, nici bărbat, nici femeie, ci toți sunt una în Isus Hristos și Hristos e totul și în toți. Cred că țintirea anumitor neamuri e permisă din punct de vedere biblic și chiar probabil implicit mandatată, în principal datorită problemei limbii. Dacă nu vorbești limba lor, nu te pot înțelege. Dacă spui unui grup de oameni ne-evanghelizați să vină să fie parte din alt grup și să învețe limba lor, cred că nu onorezi cuvântul „limbi” din Apocalipsa 5:9 și bineînțeles îți faci lucrurile mai grele pentru tine. Mai sunt și alte lucruri în afară de limbă, dar acesta e lucrul cultural cel mai clar.

Însă iată unde m-aș îndrepta: odată ce Biserica e stabilită la Hutu și Tutsi, atunci n-ar mai trebui să se omoare între ei, sau ceva e greșit. Să nu fim prea rapizi în a judeca, căci noi dăm cu pietre în prezbiterieni, metodiști sau alții. Avem noi felurile noastre în care facem lucrurile acestea. Dar ce vreau să spun este că unirea culturală nu e neapărat implicită, însă dragostea este. Dragostea este și dragostea, cu timpul, va dărîma multe bariere. Avem probleme în America în privința tensiunilor rasiale și etnice, de aceea am scris lucrurile acestea, dar nu vreau să spun că nu trebuie să existe evenimente etnice culturale, de exemplu închinarea, poate, sau alte lucruri unde această cultură este ea însăși, dar ar trebui să existe eforturi de a iubi, de a discuta, de a respecta și de a parteneria, iar formele acestora, mi se pare că sunt multe și fără sfârșit. Deci acesta e efortul meu de a atinge țelul acela al omogenizării. O unitate omogenă are validitate în evanghelizare și într-un mod continuu pentru respect cultural, dar există semințe în Evanghelie care împing lucrurile unele spre altele în dragoste (și am un caz întreg aici, mai ales cu privire la problema căsătoriilor inter-etnice și inter-rasiale - asta e o cu totul altă problemă). Dar cam asta este problema de la bază - dacă nu o lași pe fata mea să se căsătorească cu fiul tău, atunci probabil că vei alege să nu mergi la această biserică la care merg eu, căci asta s-ar putea întâmpla. Această problemă e chiar la bază. Cred că mergem, ne îndreptăm înspre atât de multă intimitate, respect, dragoste, astfel încât acest fel de conecție să se întâmple. Imaginați-vă tensiunile tribale din lume...

Un alt motiv pentru care am adus această carte e pentru că Mark Struck - Mark ești aici, cumva? Mark lucrează la DG, călătorește mult, iese afară. Când am prezentat timpul de devoțiune la Conferința Națională m-a oprit și mi-a zis, „John, aș fi dorit să pot pune cartea asta în mâinile tuturor pastorilor din lumea a 3-a (sau poate a zis din majoritatea lumii), căci pare o carte alb-negru pentru America, știi (problema negrilor și albilor), dar de fapt este chiar problema lumii. Ostilitățile etnice și lipsă de respect etnic este... , dacă ceva va exploda acest glob, va fi acest fel de mânie și ostilități.” Chiar dacă țintim spre anumite grupuri, scopul este să infiltrăm pe Hutu și Tutsi și să fim atât de puternici în a stabili biserici hristice încât ei să nu mai simtă animozitățile pe care le simt și să înceapă să găsească moduri în care să poată fi prieteni, să iubească și cine știe ce unitate poate apărea acolo din punct de vedere cultural.

Încă o întrebare, apoi vom continua. Ajută-ne să vedem unde Pavel și alții au transmis făclia generației următoare. E foarte clar unde o face Domnul Isus: „Așa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.” Încerc să mă gândesc ce e în spatele întrebării acesteia. E vreo Mare Trimitere la Pavel? Aceasta e mai ușor pentru mine să răspund; trebuie să mă gândesc la cealaltă. Există grupuri care neagă Marea Trimitere - spun că a fost dată celor 11 și ei au făcut-o, iar acum e făcută. Înțelegerea pretoristă a Apocalipsei și a Matei 24 ar putea ajunge acolo foarte repede, spunând că „această Evanghelie va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor” era deja ceva împlinit în anul 70 d. Hr. Nu cumpăr această interpretare. Chiar mi-am luat notițe aici, în caz că cineva ar pune această întrebare. Căci lui BCS îi pasă de aceasta. Iată argumentul meu principal cu privire la faptul că Marea Trimitere este încă în vigoare. Cuvintele folosite: mergeți și faceți ucenici din toate neamurile, căci toată puterea Mi-a fost dată, și iată, Eu sunt cu voi până în 70 d. Hr. - nu aceasta spune. Promisiunea și trimiterea sunt pentru aceeași perioadă de timp. Acesta e argumentul meu. Iar promisiunea e „până la sfârșitul veacurilor.” Iar dacă spuneți că până la sfârșitul epocii iudaice, eu spun, „Nu se poate, nu există.” Dar ar trebui să facem mai multă exegeză. Nici nu cred că există vreo epocă iudaică.

Ok, avem 9 minute după ceasul meu. Hai să vedem ce putem face în 9 minute, căci suntem la pagina nu știu cât și probabil am încă 100. Deci încă e mult de făcut mâine, dar vrem să rezervăm timp și pentru alte întrebări în seara aceasta. E foarte fain când mă împingeți în felul acesta să răspund la întrebări. Cred totuși că trebuie să folosim aceste 9 minute pentru a face ceva. Următoarea secțiune: Supremația lui Hristos ca și focus conștient al oricărei credințe mântuitoare.

Trei întrebări sunt implicate în aceasta și este un capitol întreg în carte cu privire la aceasta. 1. Există o pedeapsă eternă, finală, în chinuri conștiente, pentru cei nemântuiți? Există Iad? Aceasta e prima. Când spun „credință mântuitoare” mă refer salvare de iad, pentru a merge în rai, la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu, unde sunt desfătări. 2. Există vreun alt mod de a fi mântuit decât prin lucrarea lui Hristos? Acest lucru e diferit de întrebarea următoare. Adică, există vreun mod budist sau hindus de a fi mântuit, care n-are nevoie de moartea lui Isus? Există oameni care spun, „ai nevoie de moartea lui Isus, dar nu e nevoie să fi auzit de ea pentru a fi mântuit.” Nu asta zice aici, ci spune „ai nevoie de ea?” Și a 3-a întrebare este: 3. Trebuie ca persoana să audă Evanghelia pentru a fi mântuită? Deci, dacă moare cineva fără să fi auzit vreodată Evanghelia, ce se întâmplă cu el? E credința conștientă în Hristos necesară pentru mântuire? Scopul meu în următoarele minute e să răspund la unele din aceste întrebări. Să vedem cât de departe putem ajunge în a răspunde la aceste întrebări.

Iată răspunsul la prima din ele, pe scurt, căci acesta nu e un curs despre iad sau eschatologie. Există o pedeapsă finală, eternă, în chinuri conștiente pentru cei ce nu sunt mântuiți? Răspunsul este da. Apocalipsa 13:8 - „ Și toți locuitorii pământului i se vor închina (fiarei), toți aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului, care a fost jungheat.” Rețineți aceasta. Toți aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii. Deci, dacă numele nu ți-a fost scris, nu vei fi prevenit de la a te închina fiarei. Și ce se întâmplă apoi? Iată următorul text. Acestea construiesc unele peste altele."Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei, și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; și va fi chinuit în foc și în pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor.” - Acesta e cel mai tare mod posibil de a exprima eternul în limba greacă: „în vecii vecilor.” „Și nici ziua, nici noaptea, n-au odihnă cei ce se închină fiarei și icoanei ei, și oricine primește semnul numelui ei!” (Apoc. 14:9-11) Și Apocalipsa 20:15 - „Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc.” Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc. Am ales aceste 3 texte datorită expresiei puternice de-acolo. În cartea despre misiuni este un capitol lung argumentând realitatea iadului. Este important, căci vom găsi că unul din motive, nu singurul și nu ultimul, este compasiunea. Ar trebui să fim mișcați de compasiune că vor fi milioane de oameni, sau poate cineva cunoscut, care va experimenta acest chin în vecii vecilor. Deci răspunsul meu la prima este da.

2. Există vreun alt mod de a fi mântuit, în afară de lucrarea lui Isus Hristos? Aceasta e o întrebare diferită de „trebuie să auzi despre lucrarea Lui?” Eu argumentez „e lucrarea necesară pentru mântuirea vreunei ființe umane?” Răspunsul este de asemenea da. Răspunsul e că nu există niciun alt mod. Iată un pasaj-cheie. Îmi amintesc cum predicam din Romani acum câțiva ani și aceasta m-a cercetat. Universalitatea acestui argument m-a cercetat. Romani 5:12,15, 19 - „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume,” - prin Adam, tatăl tuturor. Acesta nu e un Adam tribal, ci Adam. Toți avem pe Adam ca tată, a spus Pavel în Fapte 17 - „și prin păcat a intrat moartea,” - deci moarte a venit prin păcat, de aceea toți mor. Nu există vreun trib sau neam care nu moare - „și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit... ” - în Adam, cred eu, dar lucrul acesta nu e relevant pentru ceea ce vreau să spun - (sar la versetul 15) - „dacă prin greșeala unuia singur, cei mulți au fost loviți cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos,” - acum contrastăm Adam, acest om, cu acest Adam, omul Isus Hristos - „s-au dat din belșug celor mulți.”

Deci Adam a creat problema care-i afectează pe toți, apoi vine Isus, începe o nouă umanitate și acesta e remediul problemei. Vedeți cât de universală este. Se gândește la vechiul Adam prin care toți s-au îmbolnăvit, apoi vine noul Adam. „Căci, după cum prin neascultarea unui singur om,”(adică Adam) „cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți.” Această corelație din versetul 19 o rezolvă pentru mine. Acest glob, această umanitate de 6 miliarde de oameni, sunt bolnavi de păcat și se îndreaptă spre iad, din cauza a ceea ce s-a întâmplat cu Adam și apoi s-a răspândit la toți. Apoi Isus vine în lume, nu ca și o zeitate tribală, spunând „Eu salvez numai pe evrei, iar alții pot avea problema adamică rezolvată în alt mod.” El vine și se prezintă pe Sine ca al 2-lea Adam, care este singura soluție pentru căderea primului Adam. Aceasta e o revendicare universală cu privire la originea salvării. Și de aceea avem Fapte 4:12 - „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți." Sau 1 Timotei 2:5 - „Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.” Deci răspunsul meu la a 2-a întrebare, „există vreun alt mod de a fi mântuiți în afară de lucrarea, există vreo altă lucrare?” Răspunsul este: nu, nu există nicio altă lucrare prin care oamenii pot fi mântuiți. Aceasta ne conduce la a 3-a întrebare, pentru care nu mai avem timp, dar este ok, e un loc bun în care ne putem opri.

3. Trebuie ca o persoană să audă Evanghelia pentru a putea fi salvată? De aici vom începe mâine dimineață. Răspunsul la aceasta este: da. A argumenta lucrul acesta nu e ușor, e ceva foarte dezbătut de unii evanghelici. Însă vom lucra la el împreună. Mă voi ruga, apoi vom lua o pauză de 15 minute, vom pune scaunele aici și ne vom ocupa de întrebările dumneavoastră pentru un timp. Haideți să ne rugăm.

Tată ceresc, Îți mulțumesc pentru acești prieteni, care mi-au dat atenția lor și s-au antrenat în gând și afecțiune cu aceste lucruri. Mă rog, o, Doamne, ca Tu, prin Duhul Sfânt, să împingi în inimi înțelegerea, să clarifici minți, astfel încât să înțelegem bine lumea Ta și scopul Tău în lume și să experimentăm chemarea în viețile noastre pe care Tu vrei s-o avem, în țara noastră sau peste granițe. Te rog acestea în Numele Domnului Isus, amin.