Vă invit să ne îndreptăm atenția, împreună, spre Cuvântul Domnului și în rugăciune aș dori să mă rog scurt și să cer ajutorul Domnului, pe când vom deschide împreună Efeseni, capitolul 3. Să ne rugăm.
Tată, Îți cer ajutorul pentru cei de aici și Îți cer ajutorul pentru mine, ca să fiu credincios Cuvântului Tău, să îmi acorzi darul smereniei și al umilinței, să îmi dai claritatea și curajul necesare, iar Cuvântul Tău să fie clar și puternic pentru slava lui Hristos. În Numele Lui ne rugăm, amin.
Astăzi vă voi predica acest mesaj de două ori. Voi predica un mesaj cam de 8 minute și vă voi da o imagine de ansamblu, iar după va fi un mesaj cam de 15 minute pentru a detalia și despacheta cele trei scene a imaginii pe care vreau s-o aveți. Așa că, suntem toți împreună la Efeseni 3. Sunt trei scene pe care vreau să le vedeți în imaginea de ansamblu.
Aici vom merge. Scena numărul 1: marele scop cosmic, suveran al lui Dumnezeu este să facă cunoscută slava înțelepciunii Sale puterilor demonice ale universului. Versetele 8, 9 și 10. Uitați-vă la acestea cu mine. Versetul 8, „Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos.” Deci primul lucru despre care predică Pavel sunt bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos. Al doilea, versetul 9, „şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile.” Deci, aceste două lucruri vestesc bogățiile nepătrunse ale lui Hristos și fac cunoscută taina pe care Dumnezeu a ținut-o ascunsă pentru veacuri, dar care acum se descoperă. Acum de ce, de ce trebuie propovăduite aceste două lucruri? Iar răspunsul este dat în versetul 10, „pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.” Și noi știm din Efeseni capitolul 6 că expresia „domniile și stăpânirile” înseamnă demoni, puternice forțe satanice din lume și domnul puterii văzduhului.
Deci rezumatul acestei scene este, că Pavel vestește bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos, el ne descoperă taina ținută ascunsă de veacuri și el face aceste lucruri pentru ca înțelepciunea lui Dumnezeu să fie arătată puterilor demonice. Acesta este rezumatul primei scene. Scopul cosmic al lui Dumnezeu este de a arăta slava înțelepciunii sale domnitorilor și stăpânitorilor. Dumnezeu nu este o zeitate tribală. Scopul Lui include tot universul. În cazul în care ar fi existat creștini pe alte planete, în alte galaxii, ei ar fi fost invitați în Lausanne (oraș elvețian). Deoarece noi nu suntem doar un congres mondial privind evanghelizarea lumii, noi suntem un congres mondial privind manifestarea cosmică a slavei infinite a înțelepciunii lui Dumnezeu. Aceea este scena numărul 1 din imaginea de ansamblu.
Scena numărul 2: Dumnezeu a ales ca unii din slujitorii Săi să fie întemnițați, ca o modalitate de a-Și îndeplini scopul cosmic. Versetul 1, versetul 13. Să le citim. Versetul 1, „Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, neamurilor”, întemniţat pentru neamuri. Versetul 13, „Vă rog iarăşi să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi: aceasta este slava voastră.” Acum observați, că Pavel nu atrage atenția spre suferințele lui pentru a primi compasiunea noastră, el atrage atenția spre sferințele lui, deoarece el vrea sa vedem suferințele ca pe slava noastră. Uitați-vă la sfârșitul versetului 13, eu sufăr pentru voi, „aceasta este slava voastră”. Cu alte cuvinte, planul lui Dumnezeu este ca biserica să fie atrasă în slava bogățiilor nepătrunse ale lui Hristos prin suferința misionarilor și a slujitorilor. Suferința noastră este slava lor. Ei sunt atrași de slava bogățiilor nepătrunse ale lui Hristos, prin suferința misionarilor și slujitorilor Evangheliei. Ei sunt slăviți în Hristos prin suferințele noastre. Dumnezeu strânge oameni pentru sine, dintre neamuri, prin suferințele misionarilor și slujitorilor.
Acum, de ce și-ar slăvi Dumnezeu Biserica în acest fel, prin suferințele misionarilor și a slujitorilor? Deoarece El Își arată înțelepciunea Sa infinită. El este nespus de înțelept în înălțarea oamenilor pentru Numele Lui, cu slava bogățiilor nepătrunse ale lui Fiului Său, prin suferințele trimișilor. Aceea este scena numărul 2.
Aici este scena numărul 3: Dumnezeu a ales ca o putere supranaturală să fie indispensabilă pentru a vedea slava înțelepciunii Lui, să sufere pentru Numele Lui și să vină la noi prin rugăciune stăruitoare. Versetele 14 până la 21 sunt o rugăciune. Pavel se roagă ca ceea ce predică să se întâmple. Rugăciunea din capitolul 1, de la versetul 17 în continuare și rugăciunea din capitolul 3, de la versetul 14 în continuare, au rolul de a relua ce a fost discutat în capitolul 1 și ce a fost discutat în capitolele 2 și 3 și de a le pune în rugăciune. Remarcați legătura dintre versetul 14, care este începutul rugăciunii și ceea ce a fost înainte. Pavel vrea să vedem și să ne bucurăm de bogățiilor nepătrunse ale lui Hristos – versetul 8. Pavel vrea să înțelegem și să primim taina ascunsă de veacuri – versetul 9. Pavel vrea să fim parte la revelarea slavei înțelepciunii lui Dumnezeu – versetul 10. Și Pavel vrea ca suferințele lui să fie slava noastră - versetul 13. Observați cum începe versetul 14, „Iată de ce. Pentru că eu vreau toate acestea să se întâmple și ele nu pot avea loc omenește vorbind, din acest motiv îmi plec genunchii înaintea Tatălui.”
De ce? Niciun om nu poate vedea bogățiile lui Hristos: lățimea, lungimea, înălțimea, adâncimea dragostei lui Dumnezeu în Hristos. Nimeni nu le poate vedea. Niciun om nu poate cuprinde taina veacurilor și să-și ducă viața în conformitate cu ea. Niciun om nu poate manifesta slava înțelepciunii lui Dumnezeu. Nicio suferință umană nu poate fi glorioasă, decât dacă o putere divină, atotputernică, supranaturală vine în viața noastră. Și ea vine în viețile noastre prin rugăciune. Acesta este rolul acestor rugăciuni din Efeseni. Acesta este sfârșitul primei predici, al celor trei scene.
Acum să mergem înapoi și să ne uităm la scene din nou. Scena numărul 1. Are trei părți, vă amintiți? Înțelepciunea lui Dumnezeu este arătată puterilor, domnitorilor și stăpânitorilor, demonilor și însuși lui Satan, domnul puterii văzduhului. Numărul 2. Bogățiile, bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos. Numărul 3, descoperirea tainei ascunse de veacuri în Dumnezeu - versetul 9.
Acum, vă întreb, care este relația dintre aceste trei scene a părții întâi? Care este raportul dintre ele? Indiciul cu privire la modul în care se raportează se află în semnificația tainei. Și vă îndrept atenția spre versetul 6. Pentru că în versetul 6 se găsește definiția tainei ascunse de veacuri și care acum ne este descoperită. Care este? Versetul 6: taina este că „neamurile (aceștia fiind cei mai mulți dintre noi), națiunile sunt împreună-moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelie”. Taina este că neamurile, națiunile sunt acum cuprinse în făgăduințele făcute de Dumnezeu lui Israel. De aceea versetul 8 spune că Pavel vestește neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos, Mesia. Este uimitor, că acum toate neamurile sunt cuprinse în toate făgăduințele făcute lui Israel. Acesta este misterul. Toate făgăduințele făcute de Dumnezeu în Vechiul Testament sunt acum, da, în Isus Hristos, în Isus Mesia și oricine vine la Isus prin credință va trăi veșnic. Toate făgăduințele lui Dumnezeu din Vechiul Testament; legătura dintre ele și bogățiile nepătrunse ale lui Mesia este faptul că ele se moștenesc. Taina este că, toate bogățiile nepătrunse ale lui Mesia și împărăția Lui, se moștenesc acum nu doar de evreii care se încred în Hristos, ci și de neamurile păgâne din orice mormânt, trib și națiune care se încred în Hristos. Aceasta este taina și aceasta este legătura dintre primele două părți ale scenei. Bogățiile nepătrunse ale lui Mesia, pe care suntem toți nerăbdători să le primim pe deplin și taina sunt conectate, deoarece taina este că națiunile iau parte la făgăduințele făcute lui Israel și aceste făgăduințe sunt rezumate în bogățiile nepătrunse ale lui Mesia.
Acum, întrebarea este, cum se raportează această legătură, a tuturor națiunilor care iau parte la bogățiile nepătrunse, la arătarea înțelepciunii lui Dumnezeu către diavol? Iar răspunsul se găsește în ultima parte a versetului 6, uitați-vă împreună cu mine. Taina, această includere a națiunilor în bogățiile nepătrunse ale lui Mesia, se face „prin Evanghelie”. Națiunile se îndreaptă spre bogățiile nepătrunse ale lui Mesia prin Evanghelie. Ce este asta? Cea mai clară, concisă definiție a Evangheliei pe care a dat-o vreodată Pavel se găsește în versetele 1 și 4 din 1 Corinteni 15. Le voi citi pentru voi, voi le știți. „Vă fac cunoscută, fraților, Evanghelia.” Versetul 4: „Că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.” Deci noi, neamurile, noi națiunile de pe pământ, ne îndreptăm spre bogățiile nepătrunse ale lui Mesia prin moartea lui Hristos pentru noi; fiind îngropat și înălțat; triumfând prin cruce asupra păcatului, morții și a lui Satan care a rămas în vină, în rușine, în iad. Acest lucru are loc prin cruce.
Acum, întrebarea mea este aceasta. Cum se raportează crucea la arătarea înțelepciunii lui Dumnezeu către diavol și mesagerilor săi? Și știți unde merg. Merg la 1 Corinteni 1:22 pentru relația dintre Evanghelie, cruce și arătarea înțelepciunii lui Dumnezeu către univers. Sună cam așa: „Iudeii, într-adevăr, cer minuni şi grecii caută înţelepciune, dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire şi pentru neamuri o nebunie, dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci (neamurile), este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.” Răstignirea lui Mesia nu este înțelepciunea lumii, nu este puterea lumii. Pentru lume ea este nebunie și slăbiciune. Dar pentru cei ce sunt chemati, ai căror ochi sunt deschiși de chemarea suverană a lui Dumnezeu, crucea este în realitate putere și înțelepciune divină.
Atunci când Mesia a murit pe cruce, pentru a crea Biserica din toate națiunile pământului. Iar lumea și diavolul în această moarte și în această creație globală a unei noi omeniri, vedem înțelepciunea lui Dumnezeu în Hristos. Dar lucrul uimitor este o mică sintagmă de la începutul versetului 10. Nu vedem înțelepciunea lui Dumnezeu doar în Hristos, în Persoana și lucrarea Lui. O vedem, o vedem! În acest caz strălucește cel mai mult, dar ceea ce se spune la începutul versetului 10 este aceasta, „pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”. Acest lucru este uluitor. Nu este nimic mai măreț ce poate fi spus despre această realitate, în această încăpere numită Biserică și peste tot în lume, nu este nimic mai măreț ce poate fi spus despre Biserica globală a lui Isus, decât că prin moartea lui Mesia, Dumnezeu a creat un popor prin care dorește să-Și arate înțelepciunea Lui infinită puterilor cosmice ale răului. Este uimitor pentru noi.
Deci scena numărul 1 reprezintă includerea neamurilor în bogățiile nepătrunse ale lui Mesia prin Evanghelia lui Hristos răstignit și această răstignire este înțelepciunea lui Dumnezeu arătată, iar ea este arătată prin Biserică în lume. Și într-o zi – Dumnezeu să grăbească ziua – toți domnitorii, și stăpânitorii, și toți demonii, și însuși Satan, în timp ce sunt aruncați în iazul de foc, vor fi forțați să spună că Dumnezeu este infinit de înțelept!
Acum, înainte de a mă întoarce la scena 2 și 3, le vom lua împreună într-o clipă, aș dori să observați încă o implicație care simt că trebuie clarificată. Am rescris asta noaptea trecută, pentru noi, deoarece cred că există o tensiune care poate fi depășită, dacă înțeleg bine acest lucru. De ce este nevoie de răstignirea Fiului lui Dumnezeu pentru ca iudeii și neamurile, să intre în bogățiile nepătrunse ale lui Hristos? De ce acest preț? Sunt mai multe moduri de a răspunde. Vă voi da un mod crucial, indispensabil și care se găsește într-o mică sintagmă din versetul 3 al capitolului 2. Deci dacă vă veți uita împreună cu mine, voi citi acest verset și voi evidenția o sintagmă indispensabilă în această dezbatere, dacă am lua în adevăr Evanghelia, evanghelizarea și înțelepciunea lui Dumnezeu.
Versetul 3 din capitolul 2: „Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.” Este înspăimântător! Toți oamenii sunt din fire copii ai mâniei, ei nu au decis să fie în acest fel. Este firea lor, firea mea, firea ta este coruptă și rebelă. Hristos aproape că nu a trebuit să moară pentru că eram păcătos, a trebuit să moară deoarece Dumnezeu în sfințenia și dreptatea Lui absolută este mâniat pe lume. Noi suntem copii ai mâniei, noi merităm pe bună dreptate furia și mânia lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare problemă, din univers, a omenirii. Nu există nimic care să întreacă imensitatea și faptul de a fi legat de o suferință veșnică sub mânia lui Dumnezeu. Acum puteți simți probabil tensiunea. Dacă Dumnezeu, în dragostea Lui, nu L-ar fi pus pe Hristos între mânia Lui și noi, astfel încât, potrivit cu Galateni 3:13, Hristos făcându-Se blestem pentru noi... El s-a făcut blestem pentru noi. Sau potrivit cu Romani capitolul 8, versetul 3, El a purtat vina păcatelor noastre, a fost puse asupra Lui. Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut aceasta, toți iudeii și toate neamurile ar fi pierit pentru totdeauna sub judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Și Dumnezeu L-a pus pe Hristos, El L-a oferit pe Fiul Său, pentru ca oricine, oriunde se încrede în El, nu va suferi veșnic.
Acum, aici este o afirmație în care vreau să mă aventurez, vă rog mergeți cu mine. Îl implor pe Dumnezeu să fiți în stare să mergeți cu mine aici. Sunt două adevăruri tensionate în această încăpere și în Biserica globală. Sunt mai multe, dar eu vorbesc despre două.
Un adevăr sună cam așa: atunci când Evanghelia se înrădăcinează în sufletele noastre, ea ne împinge înafară spre alinarea tuturor suferințelor umane, nedrepte din acest veac. Și ieri a fost un zgomot foarte puternic al acestui adevăr… Și este adevărat. Mai este un adevăr: atunci când Evanghelia se înrădăcinează în sufletele noastre, ne trezește privind realitatea oribilă a suferinței veșnice în iad, sub mânia unui Dumnezeu drept și atotputernic și ne împinge afară să-I salvăm pe cei care sunt pe calea pierzării. Noi strigăm, „Fugiți de mânia viitoare! Fugiți de mânia viitoare!” Acesta este mesajul nostru, pentru că Hristos a murit, El a absorbit mânia lui Dumnezeu, El a șters păcatul. Oricine este unit cu El prin credință, este iertat de păcate și are nenumărate bogății în Hristos și are viața veșnică. Veniți națiuni, veniți la Hristos! Acesta este mesajul nostru. Este cea mai importantă știre din univers!
Și aici este afirmația pe care vreau s-o încerc pe voi. Unii iubesc mai mult un adevăr, alții celălalt. Ce vreau eu să fim în stare să spunem? Ar putea Lausanne să spună, ar putea biserica evanghelică să spună aceasta, „Pentru Numele lui Hristos, nouă creștinilor ne pasă de toate suferințele, în special de suferința veșnică”?
Nu vreau să alegeți dintre aceste două adevăruri. Hristos nu vrea să alegeți acum între, a vă îndrepta viața spre alinarea suferințelor umane, nedrepte și a vă îndrepta viața spre salvarea celor ce sunt pe calea pierzării de suferința veșnică, care este de 10 milioane de ori mai rea decât orice, oricine va experimenta vreodată aici. Nu vreau să alegeți între acestea două. Hristos ne cheamă să le punem împreună. Dacă în inima voastră se naște împotrivire la sintagma „suferință veșnică nemaipomenită” sau dacă în inima voastră se naște împotrivire la sintagma „acum ne pasă de toate suferințele”... Dacă împotrivirea se naște la oricare dintre ele, ori avem o viziune greșită despre iad, ori o inimă bolnavă.
Acum voi încheia foarte repede cu o referință la scena numărul 2 și scena numărul 3, noi am stat aproape tot timpul la scena numărul 1, vom arunca o scurtă privire la scena numărul 2 și 3. Și anume suferința și rugăciunea.
Sună cam așa: Dumnezeu desemnează suferința și rugăciunea ca un mijloc de a strânge neamurile pentru bogățiile nepătrunse ale slavei înțelepciunii lui Dumnezeu. Suferința și rugăciunea, închisoarea și rugăciunea sunt desemnate de Dumnezeu. Când Pavel a fost dispus să meargă în temniță pentru Numele lui Hristos, el a arătat neamurilor că Hristos este mai prețios decât libertatea. Când Pavel a fost dispus să sufere pentru Hristos el a arătat neamurilor că Hristos este mai prețios decât confortul, decât siguranța și prosperitatea. Cu alte cuvinte, valoarea infinită a înțelepciunii lui Dumnezeu este descoperită nu de prosperitatea lui Pavel, ci de durerea lui din temniță. În acest caz strălucește, pentru că aceasta este înțelepciunea crucii, iar noi suntem chemați să ne luăm crucile și să le arătăm demonilor că noi Îl prețuim pe Hristos mai mult decât orice confort omenesc, noi nu suntem pentru prosperitate, noi suntem pentru Hristos. Așa că suferințele noastre devin slava neamurilor, ei văd frumusețea, valoarea și slava bogățiilor nepătrunse ale lui Hristos în dorința noastră de a sta în închisoare sau de a suferi, pentru a-i atrage și pe ei cu noi. Acesta e modul în care Dumnezeu a decis să fie.
Acum ultimul comentariu. Nimeni nu alege să meargă în închisoare, nimeni nu alege să se depărteze de prosperitate, nimeni nu poate vedea lățimea, lungimea, înălțimea și adâncimea dragostei lui Hristos atât de bine încât să-și dorească să renunțe la bunuri și la alte lucruri ale vieții trecătoare. De asemenea, nimeni nu spune împreună cu apostolul Pavel, „privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos”. Nimeni nu vorbește așa până ce o putere divină, supranaturală, suverană, atotputernică pătrunde în viețile lor, iar Dumnezeu a rânduit ca să vină în viețile noastre prin rugăciune.
A Ta Dumnezeule, care ești în măsură să faci mult mai mult, decât tot ce-Ți cerem noi sau gândim, prin puterea care este la lucru în noi, a Ta Dumnezeule să fie slava în Biserică și în Isus Hristos, de-a lungul tuturor generațiilor pentru vecii vecilor. Și tot poporul să zică „amin”!
