Tată, mă rog din toată inima ca în următoarele minute încercarea de a înţelege aceste cuvinte să fie binecuvântată cu prezenţa Duhului Sfânt astfel încât să ne convingă, să ne condamne, să ne trezească, să producă seriozitate şi grijă acolo unde există neatenţie şi nepăsare faţă de inimile noastre şi faţă de Cuvântul Tău. Mă rog pentru necredincioşii aflaţi printre noi, să li se dea, dincolo de orice aşteptare, o inimă ascultătoare care aude şi crede adevărul Tău. Și mă rog pentru sfinţii temători şi care se poticnesc, să fie puşi din nou pe picioare şi să fie întăriţi astfel încât toţi împreună să fim gata să împlinim aceste cuvinte unul faţă de altul cu o atitudine de slujire, în această toamnă. Îţi dăruiesc aceste minute şi Îţi cer răscumpărare, perseverenţă, putere, speranţă şi tărie în încredinţarea noastră până la capăt. În Numele lui Isus. Amin.
Săptămâna trecută ne-am concentrat pe versetul 6 şi versetul 14 şi pe cei doi "dacă" “uriaşi”, din cele două versete. Și vreau să ne reamintim discuţia, iar apoi să trecem la versetele 12 şi 13. Și apoi să ne întrebăm dacă noi aici, în această biserică, putem să ieşim afară din tiparele noastre, să relaţionăm unul cu altul astfel încât să împlinim Cuvântul lui Dumnezeu din aceste versete. Hai să mergem la versetul 6 să continuăm de unde am rămas săptămâna trecută. A doua jumătate a versetului, capitolul 3, versetul 6, unde spune a cui casa suntem noi: "Noi suntem casa lui (Hristos) (gospodăria Lui, oamenii Lui)", cei răscumpăraţi, suntem casa Lui dacă păstrăm încrederea neclintită şi speranţa puternică până la sfârşit. Remarcaţi cu atenţie, aşa cum am făcut şi săptămâna trecută, nu spune: "Noi vom deveni casa lui Hristos dacă păstrăm speranţa noastră", ci spune că acum, astăzi, noi suntem casa lui Hristos dacă continuăm să ne păstrăm speranţă. Ceea ce înseamnă că, păstrându-ne speranţa acum şi în viitor, este dovada, verificarea şi demonstrarea faptului că noi am devenit şi suntem acum casa lui Dumnezeu.
Să ne uităm la versetul 14. Acelaşi adevăr, doar că devine mai clar datorită timpului verbului. Spune: "Noi am devenit părtaşi ai lui Hristos (şi asta e acelaşi lucru cu faptul că noi suntem casa Lui) dacă (al doilea mare “dacă”) păstrăm până la sfârşit, cu tărie, încrederea neclintită de la început." Şi acum observaţi din nou ce nu spune. Nu spune că vom deveni părtaşi ai lui Hristos în viitor doar dacă păstrăm încrederea neclintită. Spune chiar opusul, anume: "Noi am devenit parteneri ai lui Hristos în trecut, dacă azi şi în viitor ne păstrăm neclintită încrederea." Cu alte cuvinte, păstrând neclintită încrederea, confirmă că ceva real şi veşnic ni s-a întâmplat.
Care ar fi concluzia? Am întrebat asta săptămâna trecută şi hai să vedem dacă vă aduceţi aminte. Care ar fi concluzia dacă noi nu ne-am păstra neclintită încrederea conform cu ce scrie în versetul 14? Şi acum vă voi spune care nu este răspunsul valid şi anume asta nu se vede în text: dacă nu îți păstrezi neclintită încrederea, atunci încetezi să mai fi părtaș cu Isus Hristos. Nu asta spune textul. Ci spune că dacă nu păstrezi neclintită încrederea, atunci tu nu ai devenit deloc un părtaş al lui Isus Hristos. Ceea ce înseamnă că perseverența încrederii, a speranţei şi a credinţei dovedeşte că ai devenit un părtaş a lui Isus. Și dacă nu perseverăm în încrederea, speranţă şi credinţa noastră aceasta nu demonstrează că ne pierdem salvarea, ci demonstrează că niciodată nu am devenit părtaş al lui Hristos Isus. De aceea am spus săptămâna trecută ca această carte, Evrei, ne învaţă despre siguranţă veşnică. Asta te învaţă că, dacă tu ai devenit cu adevărat un părtaş al lui Isus, tu vei fi întotdeauna un părtaş al lui Isus. Cu alte cuvinte, asta înseamnă că, dacă eşti copilul lui Dumnezeu, nu vei înceta să fii un copil al lui Dumnezeu.
Dar cartea asta care ne dă de furcă, ne face foarte clar cunoscut faptul că nu este ceva simplu, cartea asta ştie şi voi ştiţi, sunt mulţi oameni care încep viaţa creştină, merg o vreme, spun rugăciunea, zic mulţumirea, vin la biserică, se botează, iau Cina Domnului şi apoi Îl părăsesc pe Domnul pentru totdeauna. Şi cartea asta ne dă o explicaţie ce înseamnă acest lucru şi nu înseamnă că tu poţi să pierzi părtăşia cu Hristos odată ce o ai. Explicaţia acestei cărţi este că – poţi să citeşti în versetul 14 – dacă ne păstrăm neclintit încrederea atunci noi am devenit părtaşi ai lui Hristos şi dacă nu perseveram atunci noi nu am devenit niciodată părtaşi ai lui Hristos. De aceea spun că această carte ne învaţă ce este siguranţa veşnică. Dar ne învaţă într-un mod atât de diferit faţă de ceea ce mulţi oameni par să creadă în ziua de azi.
Siguranţa mea, John Piper, este că sper să merg în Rai şi să trăiesc veşnic cu Dumnezeu decât să merg în Iad unde este suferinţa şi chin. Siguranţa mea nu stă în nicio faptă de care-mi pot aminti din trecut, ci stă în promisiunea lui Dumnezeu de a mă păstra în credinţa pentru totdeauna. Credincioşia lui Dumnezeu faţă de promisiunile Sale este speranţa mea. Nu vreo acţiune de-a mea făcută cândva. Speranţa mea este Filipeni 1:6, El care a început o lucrare bună în John Piper o va duce la capăt până va veni Hristos. Asta e singura mea speranţă, pentru că versetul acesta spune foarte pe şleau: dacă John Piper – nu contează că a fost pastor în această biserică în ultimii 16 ani şi creştin timp de 44 de ani – să presupunem că îşi scufundă credinţa şi Îl părăseşte pe Domnul, pleacă de aici şi e împotriva Domnului, atunci a terminat cu asta şi va pleca în Iad. Singura mea speranţă este că acest lucru nu se va întâmpla şi cred cu toată inima mea că nu se va întâmpla. Nu pentru că m-am rugat cu mama mea şi pentru că, atunci când eram în Florida şi aveam 16 ani L-am rugat pe Isus să vină în inima mea. Ci pentru că Isus domneşte în viaţa mea şi El a promis că va domni în continuare pentru cei care s-au născut din nou în Dumnezeu. Isus este speranţa mea.
Şi acum se ridică aceste întrebări. Hai să ne oprim la una sau două. Şi aceasta este una dintre întrebări, una care mi-a fost pusă duminica trecută. Ei bine, dacă eşecul nostru de a păstra neclintită încrederea şi speranţa înseamnă că noi nu am fost niciodată părtaşi ai lui Hristos, atunci de la ce ne depărtăm în versetul 12? “Luaţi seama dar, fraţilor, că niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.” Haideţi să ne oprim la cuvântul 'frati' şi să punem o altă întrebare pe care nu mi-am luat timp să o abordez, dar oricum o fac pentru că mi-a venit în minte: Cum poate să se numească cineva „frate” dacă ţii cont de posibilitatea faptului că este despărţit de Domnul? Răspunsul este: Din cauză că există şi astfel de lucruri, cum ar fi fraţi falşi. Ei se referă în mod repetat la asta în Noul Testament. Apostolii îi numesc fraţii bisericii. Fraţi şi surori, ştiind că aşa cum spune în 2 Corinteni 13:5 ceea ce şi ei aproape au spus: "Pe voi înşivă încercaţi-vă, fraţi şi surori, Pe voi înşivă încercaţi-vă să vedeţi dacă sunteţi în credinţă. Doar dacă aţi picat testul şi dovediţi că sunteţi fraţi falşi.” Unul dintre cele mai rele lucruri din viaţa lui Pavel au fost fraţii falşi, oameni din biserică care erau falşi. Aşa că acest cuvânt, fraţi, nu îţi garantează nimic cu privire la ascultători, este gândirea miloasă. Mă uit la congregaţii de felul acesta şi îmi spun: hai să fim ceea ce suntem în Hristos, ştiind că există şi necredincioşi în biserici de secole aşa cum erau în scrisorile pe care le-am citit. Dar haideţi să nu ne blocăm aici, ci să privim la adevărata problemă de aici.
De ce anume ne depărtăm? Dacă noi nu am fost părtaşi în Hristos niciodată atunci de la ce anume cădem sau ne depărtăm? Şi răspunsul din acest context, se referă la poporul lui Israel. Am petrecut ceva timp cu asta data trecută şi vom petrece şi acum. Este vorba de versetele de la 7 la 11 care conţin un citat din Psalmul 95, o referinţă la poporul Israel şi experienţa lor de relaţionare cu Dumnezeu şi îndepărtarea lor de Dumnezeu. Aşa că acest lucru este adevărat pentru noi azi, aşa cum a fost de adevărat şi pentru ei. Cum a fost adevărat pentru ei? Versetul 9, de exemplu, spune că "ei au văzut lucrările Mele", lucrările lui Dumnezeu, "ei au văzut lucrările Mele timp de 40 de ani". Aşa de aproape au ajuns ei de Dumnezeu. Ei au umblat călăuziţi de lucrările lui Dumnezeu, Marea Roşie s-a despărţit înaintea lor, marea le-a îngropat duşmanii, hainele nu li s-au învechit, pantofii nu li s-au distrus, pâinea a coborât din cer de la Dumnezeul atotputernic, apa a ieşit din stâncă, legi bune ce au venit de pe Sinai pentru luminarea lor, înfrângerea duşmanilor lor din orice parte, îngăduinţă atunci când era răzvrătiţi. Ei L-au văzut pe Dumnezeu, ei au fost călăuziţi de un stâlp de foc noaptea şi unul de fum ziua, ei au gustat din învăţătura Lui, puterea Duhului era peste ei şi au căzut în pustie şi El a jurat: "Ei nu vor intra în odihna Mea". Pentru că ei au văzut-o şi nu au crezut în El. Murmure, bombăneli şi iar murmure, de câte ori, în lumea asta Dumnezeu ne aduce soarele, norii, vântul, ploaia, lacuri, copaci, vase, copii, cărți, petreceri, odihnă de seară, sex, mâncare pe mesele noastre, zile după zile, după zile şi mulţumirile noastre se îndreaptă spre cer. Și-apoi ne rupem mâna şi strigăm: "Unde eşti?"
Vă spun eu că atunci când vom ajunge în cer, şi toată istoria răscumpărată va fi înfăţişata, nimeni nu-şi va deschide gura împotriva lui Dumnezeu. Există raze de soare, dar sunt pline de impurităţi de praf ce se îmbină cu aerul condiţionat. Noi toţi merităm judecata Lui în acest moment. Dumnezeu te mângâie, te acoperă cu dragostea Sa chiar acum. Și aceia dintre voi care deja au gustat din ceea ce Evanghelia poate să facă pentru voi, cei care aţi crescut în familii creştine, care aţi fost crescuţi cu principii biblice, care aţi mers la şcolile duminicale, puteţi să cădeţi din această stare. Nu e aşa greu să vă explic de la ce puteţi cădea şi că niciodată nu aţi fost convertiţi. Există atâta bunătate, atâta har, atât de multă dragoste în jurul oamenilor, în mod special în jurul celor care au crescut aproape, în sau pe lângă biserică.
Cititorii aceştia, de aici, doar uitaţi-vă la ei, ei au luat parte la semne şi minuni conform cu capitolul 2, versetul 4. Dumnezeu a arătat semne şi minuni în mijlocul lor. Ei s-au născut într-o comunitate iubitoare, ei au experimentat diferite manifestări ale lucrării Duhului Sfânt în viaţa lor, ei au văzut o parte din lumină lui Dumnezeu fiind luminaţi şi învăţaţi, ei au fost botezaţi, au luat parte la Cina Domnului, ei au ascultat predici şi, totuşi, unii dintre ei erau pe cale să cadă. Explicaţia acestei cărţi este că ei nu au fost părtaşi cu Isus. Ei nu au devenit parteneri ai lui Isus.
Am petrecut ceva timp în Matei săptămâna asta… Isus a dat învăţătura despre asta mereu şi mereu, la nesfârşit. Eu am pe o bucată de hârtie din faţa mea 10 pasaje din Scriptură ce se referă la faptul că trebuie să fim foarte atenţi să nu ne pierdem ataşamentul faţă de El, prin eşecul perseverenței în ascultarea de El. Lăsaţi-mă să vă citesc unul dintre ele, care pune într-o lumină bună cartea Evrei. Vom merge la Evrei 6 şi vom citit cât de aproape de Dumnezeu au ajuns aceşti oameni în experienţele lor cu El şi, totuşi, nu erau născuţi din nou, nu erau părtaşi ai lui Hristos. Dar aici, în Matei 7:21: "Nu oricine-Mi zice: 'Doamne, Doamne!' va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: 'Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?' Atunci, le voi spune curat – spune cumva i-a cunoscut cândva şi a încetat să îi mai cunoască? Nu asta o să spună, ci El va spune altfel –: "Niciodată nu v-am cunoscut. Voi nu aţi devenit niciodată ai Mei." Aşa că reţineţi, tu poţi profeţi, tu poţi să scoţi afară demoni, poţi să faci minuni şi să fii pierdut. Păstrarea credinţei înseamnă să iubeşti, să te sprijini, să te odihneşti, să speri şi să fii încrezător în Hristos, pentru cine este El. Este posibil să iubeşti doar lucrurile spirituale nevoiaşe şi lacome, pentru ceea ce sunt ele, pentru puterea lor în viaţa ta ce te ţin departe de a trăi şi avea o relaţie vie cu Isus. Nu este uimitor?! Te dă peste cap ce aproape poţi să ajungi de foc şi să nu fi răscumpărat! "Niciodată nu v-am cunoscut." Voi nu aţi fost niciodată părtaşi ai lui Hristos. Aşa că aceasta este prima întrebare: "Cum poţi să fi căzut dacă nu ai fost niciodată părtaş al lui Hristos?" Şi răspunsul este: există multe modalităţi să ai parte de apropierea de Dumnezeu şi de puterea lui Dumnezeu, fără să te încrezi în El, să speri în El sau să-L iubeşti pentru ceea ce este El.
Întrebarea numărul 2, ultima: "Ce o să facem cu asta? Cum am putea ştii şi cum am putea să ne bucurăm şi cum am putea fi siguri de siguranţa noastră eternă?" Şi există 2 răspunsuri la întrebarea aceasta, unul în versetul 12 – răspunsul general şi unul în versetul 13 – răspunsul specific. Hai să citim versetul 12: "Luaţi seama dar, fraţilor, că niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu." Şi care e răspunsul aici la ceea ce am putea face ca să ne menţinem siguranţa noastră? Şi răspunsul este "luaţi seama". Ce spun Bibliile voastre? Aveți grijă? Vegheați? Există aşa de mulţi creştini nonşalanţi, aşa de mulţi în încăperea asta care sunt în bătaia vântului, care sunt în derivă...
2 Corinteni 13:5 spune: "Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă."
2 Petru 1:10 spune: "Căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră." Nu vă lăsaţi în bătaia vântului, nu fiţi pasivi.
Proverbe 4:23 spune: "Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii."
Vă păziţi inimile, fraţi şi surori? Vă treziţi dimineaţă să vă întăriţi inimile? Când mergeţi seara la culcare vă uitaţi în inimile voastre întrebându-vă: "Oare mă încred în El? Mă bazez pe El, este El speranţă şi siguranţa mea?" Sau doar vă lăsaţi în bătaia vântului? Unii s-ar putea să mă întrebe: "Ei bine, John, dacă sunt un credincios cu adevărat, dacă sunt părtaş al lui Hristos, ceea ce şi cred că sunt, de ce trebuie să iau aminte, să fiu atât de vigilent, când tu spui că am deja siguranţă eternă şi nu mai pot să-mi pierd mântuirea? Pentru mine arată ca o contradicţie. Tu îmi spui că, dacă sunt cu adevărat părtaş în Isus, atunci eu sunt în siguranţă şi acum îmi spui: 'Ia seama! Fii vigilent! Fii serios! Ai grijă!'" Problema cu întrebările astea este ca tu presupui că ceva ce spune Noul Testament este fals. Presupui că drumul ales de Dumnezeu pentru oamenii aleşi de El, de a-i duce de aici la glorie, de aici în cer, este fără seriozitate, este fără autoevaluare, fără grijă, fără vigilenţa, fără stăruinţă. Presupui că e asta când de fapt în Noul Testament spune în Luca 13:24: "Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea."
1 Petru 5:8 spune: "Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă." Nu poţi merge la întâmplare în Rai. Mersul la întâmplare duce doar într-o singură direcţie, în direcţia opusă. Adevărul nu este că creștinii nu trebuie să fie vigilenţi şi atenţi cu inima lor. Adevărul este ca tu poţi să şti că eşti creştin doar dacă eşti vigilent. Hai să mai spunem încă o dată acest lucru. Adevărul Nu este că creştinii care au siguranţa mântuirii nu trebuie să fie vigilenţi cu inima lor. Adevărul este că dovada că eşti un creştin este aceea că tu eşti vigilent cu inima ta. Când auzi aceste avertizări legate de diavol, ştiind că necredinţa se afla peste tot în jurul tău, răcnind, încercând să-L fure pe Hristos de la tine, atunci te lupţi. Şi dovada că eşti născut din Dumnezeu este lupta. Şi dovada că nu eşti născut din Dumnezeu este dacă eşti ca un cavaler carlist în derivă. Vrei să ştii dacă eşti un necredincios? Verifică-ţi modul de luptă.
Lăsaţi-mă să vă întreb în următorul fel: vă raportaţi la convertirea sau creştinismul vostru ca şi la o vaccinare sau ca la o relaţie? Credeţi că aţi fost făcuţi imuni faţă de iad sau credeţi că aveţi o relaţie cu Cel ce are cheile iadului? Dacă trataţi mântuirea voastră ca pe o imunizare pe care o primiți într-o zi... Câţi dintre voi s-au gândit la vaccinarea împotriva poliomielitei? Ridicaţi mâinile dacă v-aţi gândit la asta. Isus primeşte multă glorie în felul acesta, nu-i aşa? Isus nu salvează oameni într-un mod prin care să nu primească glorie! El nu este o vaccinare. El nu este o imunizare. El este o Persoană ce trăieşte real, iar noi suntem mântuiţi în virtutea unei ataşări a noastre de El, trăind ataşat de El prin credinţă, încredere şi speranţa în El. Și nu nu voi merge în iad pentru că Isus al meu are cheile iadului şi eu sunt cu El. Şi nu o vaccinare la 6 ani a făcut să se-ntâmple asta.
M-am gândit să schimb puţin această analogie în continuare ca să vă dau puţină bătaie de cap. Unele imunizări funcţionează, altele nu, ştiţi nu? Şi făcând-o din nou nu neapărat merge. Ei bine, asta nu ar fi un mod rău de a vorbi ce anume înseamnă o convertire cu adevărat. Poate exista convertiri asemănătoare cu vaccinările ce-şi fac efectul, care te iau şi te duc într-o relaţie. Funcţionează atât de bine în corpul tău încât te atrage spre Isus. Asta este ceea ce o convertire ar trebui să fie. Vaccinarea primită la 6 ani este funcţională dacă produce enzime pro-Isus sau cum le-o fi zicând, voi ştiţi mai bine. Dacă inima mea este înclinată spre Isus, atunci vaccinarea şi-a făcut efectul. Dacă inima mea este înclinată spre lume, iubesc TV-ul, iubesc sportul, îmi iubesc familia, îmi iubesc job-ul, dar pe Isus… poate duminica. Atunci nu şi-a făcut efectul. Nu există nici o protecţie în cazul ăsta, chiar dacă ne ţinem aproape. Aşa că răspunsul la prima întrebare este să luaţi aminte, nu fiţi în bătaia vântului, nu fiţi ca unii care tratează răscumpărarea ca pe o vaccinare.
Ultimul răspuns, la ultima întrebare. Versetul 13, întrebarea în care noi, ca şi biserica, vom trăi cu adevărat această siguranţă eternă. "Îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru că niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului." Siguranţa eternă este un proiect al comunității. Vedeţi asta în versetul ăsta? Am să-l citesc din nou. Spuneţi-mi dacă este aşa. "Îndemnaţi-vă unii pe alţii (ăsta-i un proiect de comunitate) în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, (De ce? Acesta este unul din mijloacele lăsate de Dumnezeu) pentru că niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului." Şi când au fost împietriţi în pustie, conform versetului 7, Dumnezeu a jurat că niciodată nu vor intra în odihnă Sa.
Poate vă miraţi de ce sunt aşa de serios când vine vorba de biserică, de ce nu vreau ca această oră să devină un timp de jocuri amuzante. Este foarte simplu, pentru că unii dintre voi vor pleca în rai şi alţii în iad din cauza a ceea ce se întâmplă în timpul acestei ore. Vedeţi voi, perspectiva mea asupra răscumpărării este aşa de... Fiecare predica este o predică de răscumpărare. Eu nu fac predici de răscumpărare şi predici pentru sfinţi. Fiecare predica este versetul 13. Totul, astfel încât în această dimineaţă Duhul Sfânt să vină și să vorbească despre adevăr în aşa fel încât săptămâna care vine, ei vor sta aproape de Hristos cel puţin încă o săptămână şi poate nu li se va scufunda credinţa și să se dovedească a fi falsă. Vedeţi ce mă aşteaptă pe mine în fiecare săptămână? Şi acum doar spune-ne ce ai de spus. Noi, ca şi prezbiteri în această biserică, vedem mai mult decât predica John Piper din versetul 13. Și aşa şi voi, atunci când veţi ajunge la cuvintele "unii pe alţii" sau "fiecare dintre voi". Vedeţi voi? "Îndemnaţi-vă unii pe alţii." Asta nu este nici pe departe un om care îndeamnă 890 de oameni. Asta înseamnă 890 de oameni laolaltă unde îşi pot spune unul altuia ceea ce trebuie spus astfel încât credinţa lor să persevereze, astfel încât înşelăciunea păcatului să poată fi învinsă. În fiecare zi ţi se poate întâmpla, poate chiar în după-masa asta, schimbând canalele la TV, poate citind ceva sau poate făcând o plimbare, în timpul unui gând ce va veni în mintea ta sau când ceva îţi va izbi privirea. Şi efectul care va fi, ca aceasta afirmaţie ar putea deveni crez în mintea ta: "Asta este mai bine decât Biblia. Asta e mai bine decât închinarea. Asta e mai bine decât rugăciunea. Asta e mai bine decât Isus." De fapt, întreaga ta direcţie spre asta este o mare pierdere în singură viaţă pe care ai primit-o.
Haideți... Asta se întâmplă în fiecare zi, în fiecare inimă. Cum o să punem în aplicare cu toţii împreună versetul 13, "îndemnaţi-vă sau încurajaţi-vă unii pe alţii zi după zi"? În fiecare zi, nu doar o singură dată pe săptămână, duminică dimineaţa de către pastor. "Câtă vreme se zice: „Astăzi”", câtă vreme mai este o şansă, să fim răscumpăraţi, "pentru că niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului." Păcatul este atât de înşelător, chiar acum lucrează în viaţa unora dintre voi, îndepărtându-vă de Dumnezeu şi El v-a adus aici în această dimineaţă, să vă copleşească imediat, aşa cum a făcut-o cu oamenii de săptămâna trecută cu care am vorbit.
Prezbiterii văd asta – sunt aproape la sfârşit doar mă întorc puţin – liderii văd asta, am văzut-o timp de mulţi ani, ne-am rugat, am agonizat şi ne-am întrebat: "Cum te descurci cu biserica, cum este o biserică cu o mie de oameni?" Am fost 998 de oameni duminica trecută. Şi când o să ne întoarcem la cele două servicii atunci când studenţii vor veni înapoi şi când oamenii vor sfârşi cu vacanţa vom fi 1200. Cum te descurci să faci o biserică, duminică și peste săptămână, astfel încât, atunci când se întâmplă asta, oamenii noştri să nu renunţe? Şi răspunsul pe care îl avem mereu şi mereu, an după an: apelează la unul dintre grupurile mici. Dacă nu ne ocupăm de oamenii noştri, slujindu-le fiecăruia, ca în versetul 13... Ei bine, în general, John vă face tot ce va putea duminică dimineaţa şi ceilalţi ar putea să joace nişte jocuri. Aşa că, din toamnă asta vom avea grupuri mici în fiecare duminică seara şi vom lua, unii dintre noi vor lua ca şi alternativa, serviciul de duminică seara şi atunci vom avea grupurile mici miercuri seara. Vom reveni mai în detaliu, nu ştiu cum exact vom face, dar sunt foarte nerăbdător să văd asta. De aia am petrecut toată vinerea, să lucrez la o diagramă pe care o vom folosi să punem în practică cum va decurge miercurea şi astfel să vedeţi cum închinarea, hrana, prietenia şi părtășia, învăţătura şi povestirea modului în care Dumnezeu lucrează în mijlocul nostru ne leagă împreună şi fiecare duminică seara va fi disponibilă pentru voi să faceţi asta unul faţă de celălalt. Trebuie să învăţaţi lucrul acesta, inimile voastre vor fi însufleţite, veţi simţi puterea Duhului Sfânt asupra voastră, o să fiţi atât de transformaţi încât atunci când intraţi în relaţiile din grupurile mici la care veţi merge, sau în grupuri unul la unul, unul la trei. Și atunci când vă veţi gândi că trebuie să spuneţi ceva ce îi va ajuta să persevereze în speranţa şi încurajare, în mărturisirea lor fermă până la capăt. Despre asta este vorba până la urmă. Să duceţi lupta credinţei toţi împreună.
Daţi-mi voie să închei cu următoarea observaţie. Am pus întrebarea asta în timpul săptămânii: de ce Dumnezeu permite să existe o viaţă creştină şi o perseverență în credinţa ce implică aşa de multă frustrare, atât de multă îndemnare reciprocă, atât de multă seriozitate şi aşa de multă luptă? Şi răspunsul care l-am primit este acesta: a creat El o viaţă creştină ce se bazează pe vaccinare şi imunizare şi noi toţi doar o să mergem întâmplător în rai? Isus nu şi-ar primi gloria pe care ar trebui să o primească la fel ca şi atunci când voi trebuie să vă îndemnaţi unul pe altul, când ar trebui să mă expun echipei şi să-i las să-mi spună: "John, asta şi aia... Consumi timpul pe care ar trebui să-l petreci cu lumea, consumi timpul pe care ar trebui să-l petreci cu copiii tăi, consumi timpul pe care ar trebui să-l petreci vizitând oameni?" Şi am învăţat să-mi pun această întrebare: "De dragul lui Isus, Isus primeşte gloria?" Dar dacă nu trebuie să nu ne spunem nimic unul altuia şi o vedem că pe o imunizare, crezând că ajungem cumva în rai, unde este Hristos în toată povestea asta? Hristos a lăsat această lucrarea să meargă de la unul la altul, astfel încât să fie nevoie de El în mod constant, să fie în mod constant centrul atenţiei noastre în bisericile noastre.
Şi aşa vreau să închei în dimineaţa aceasta. O rugăciune pentru aceia care în mod serios luaţi în considerare sau sunteţi undeva la jumătatea drumului de a conduce un grup mic. Aşa că gândiţi-vă chiar acum înainte de a vă cere să vă ridicaţi pentru rugăciune. Nu o să vă cer să veniţi aici deocamdată – sau azi. Dar ridicaţi-vă doar ca să mă pot ruga într-un mod grijuliu. Întrebarea pe care o pun este aceasta – şi asta sigur nu e pentru toată lumea, ci se adresează doar câtorva –: fie îţi planifici să conduci un grup mic, te gândeşti în mod serios la asta, fie că Dumnezeu a făcut pentru prima dată în dimineaţa aceasta ceva ce te face să gândeşti altfel, că poate ar trebui să te rogi serios pentru asta. Aşa că faptul că vă ridicaţi nu înseamnă neapărat că vă luaţi angajamentul ca o să conduceţi un grup mic, ci doar mă lăsaţi să vă binecuvântez în rugăciune. Şi legat de grupul mic, voi îl formaţi. Un grup din Bethlehem sau unul non-Bethlehem, trei oameni, 18 oameni, nu mă interesează asta. Dacă eşti tu acela, ai vrea să te ridici te rog?
Şi acum uitaţi-vă în jur şi haideţi să ne rugăm pentru oamenii aceştia şi unii dintre voi care încă sunteţi aşezaţi, Dumnezeu probabil vă va atinge în următoarele săptămâni. Ceea ce vedeţi va crea o mulţime de grupuri mici. Aşa că, în timp ce echipa de închinare se adună mă voi ruga şi când voi termina rugăciunea o să vă rog pe toţi să vă ridicaţi şi vom cânta primul vers al cântecului "Frate, lasă-mă să îţi slujesc" şi ultimul vers "Sora, lasă-mă să îţi slujesc" al cântecului. Motivul pentru care aş vrea să facem asta este că aş vrea chiar acum să punem în practică unul pentru celălalt Evrei 3:13. Asta este o îndemnare, asta este ceva cu ce-l trezeşti pe un frate şi spui: "Garth, lasă-mă să te slujesc, lasă-mă să fiu ca şi Hristos pentru tine şi roagă-te să am harul să pot să te slujesc." Asta o să facem unul pentru altul. Haideţi să ne rugăm.
Tată, pentru aceşti fraţi şi surori care s-au ridicat în picioare chiar acum, mă rog pentru o finalizare a hotărârii şi a chemării pe care au simţit-o. Nu aș vrea să constrâng pe nimeni că facă ceea ce Tu nu i-ai chemat să facă. Îmi doresc ca ei să Te urmeze, aşa că, Doamne, mă rog ca Tu să îi umpli acum cu un sentiment de speranţă, cu un sentiment de bucurie, cu un sentiment de putere. Noi nu vrem ca grupurile mici Bethlehem să fie o scurgere de putere, vrem să fie un loc în care este dată viaţa, nu în care este consumată. Nu vrem ca oamenii să spună: „Of, o altă întâlnire la care trebuie să mergem.” Vrem să spună opusul. O, Doamne, vrem ca ei să fie puternici, dătători de viaţă, aducători de speranţă, păstrători ai credinţei, capabili să persevereze în adunarea oamenilor. Tată, vii să-i binecuvântezi, să îi ajuţi şi să-i întăreşti? Şi sunt sigur că mai sunt şi alţii, Doamne, de care ai vrea să Te atingi şi să-i pregăteşti să fie gata să conducă grupurile mici. Şi toţi oamenii spun „amin”!
