Tată îndurător, Tu, Cel care eşti îndeajuns pentru sarcina aceasta de a reuşi să vedem în Cuvântul lui Dumnezeu gloria lui Hristos ca apoi să încercăm să îl reformulăm în aşa fel încât alţii să vadă, să creadă şi să trăiască. Acestea sunt lucruri eterne foarte importante. La fiecare serviciu divin, oamenii se află în pragul eternităţii. Credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea prin Cuvântul lui Hristos şi credinţa este cea care cuprinde lumea şi răscumpără suflete de la pierzare şi Îl glorifică pe Hristos. Aşadar, acum mă rog ca atotsuficienţa Ta să vină şi să deschidă ochii orbilor, să deschidă urechile surzilor, să deschidă inimile credincioşilor şi necredincioşilor la ceea vrei să le spui. În Numele lui Isus m-am rugat! Amin.
Joia care vine este Ziua Mulţumirii, deci una dintre dorinţele mele este ca atunci când terminăm de analizat textul acesta despre Domnul şi lucrarea Sa invincibilă de mântuire în inimile noastre, să fiţi plini de muţumire pentru tot ceea ce a făcut şi aceasta să fie o caracteristică a vieţii voastre. Creştinii, după părerea mea ar trebui să fie cei mai smeriţi, fericiţi şi mulţumitori oameni din lume, pentru că ne-a fost arătat cât de puţin merităm şi cât de multe a făcut El pentru noi în Hristos, iar aceste două lucruri ar trebui să dea naştere celui mai mare sentiment de gratitudine autentică. Dacă lucrurile nu stau la fel şi în cazul vostru, dacă inima voastră nu este mulţumită, rugaţi-L chiar acum: Doamne, în următoarele aproximativ 30 de minute, aş vrea să trezeşti în mine o stare de umilinţă, de mulţumire, de credinţă, ca să-L pot vedea pe Isus în perspectiva mea neclară din prezent. Adresaţi-vă Domnului pe măsură ce El vorbeşte.
Vreau să vă dau nişte afirmaţii sumare pentru acest text şi să vă arat direcţia în care ne îndreptăm; vor fi 3. După care le vom parcurge împreună, deoarece a vedea detaliile cuvintelor Domnului Isus pentru a scoate în evidenţă un adevăr este cu mult mai interesant şi mai autoritar decât expunerile mele sumare. Însă ele vă pot ajuta să vă daţi seama încotro mă îndrept, dacă vă voi face un rezumat al textului. Priviţi care este prima expunere a textului. Există 2 secţiuni în acest pasaj, versetele 30-36 şi versetele 37-40. De aceste versete ne vom ocupa. Prima secţiune, versetele 30-36 Îl descriu pe Isus ca Dar al lui Dumnezeu pentru aceşti oameni, pe care ei nu Îl primesc, ci Îl pierd. A doua secțiune, versetele 37-40, îi descriu pe oameni ca dar al lui Dumnezeu pentru Isus, felul în care El îi primește și îi păstrează pentru totdeauna. Prin urmare, darul lui Isus pentru omenire în prima secțiune și darul oamenilor pentru Isus în cea de-a doua. Aceasta este o metodă prin care putem descrie ce vedem în acest text. Priviți o altă metodă. Versetele 30 la 36 descriu aparentul eșec al lui Dumnezeu, care L-a trimis pe Fiul pentru a da viață veșnică. Versetul 36 se termină cu o îngrozitoare lipsă de credință. Cu toate acestea, versetele 37 la 40 descriu succesul invincibil al lui Dumnezeu de a oferi viață veșnică. Un alt mod de a spune: în prima parte, un eșec aparent, necredință, în a doua parte, lucrarea triumfătoare și invincibilă a lui Dumnezeu de mântuire a poporului Său. Un al treilea mod de prezentare pe scurt: vor exista întotdeauna două moduri de a privi lumea. Unul dintre ele este de a privi lumea din perspectiva oamenilor și a responsabilităților oamenilor ca răspuns la ceea ce Dumnezeu poruncește sau oferă. Al doilea este de a privi lumea din perspectiva lui Dumnezeu și lucrarea suverană a lui Dumnezeu a ceea ce intenționează să înfăpuiască. În versetele 30 la 36 ne uităm la lume din perspectiva oamenilor, a responsabilităților lor și a ofertei lui Dumnezeu, iar în versetele 37 la 40, privim la lume din perspectiva lui Dumnezeu, prin ochii suveranității Lui absolute asupra procesului de mântuire.
Prin urmare acesta este rezumatul textului, iar acum mult mai interesant este să-l analizăm împreună, am spus acest lucru și altădată și-l voi repeta de mai multe ori, este absolut crucial ca voi să îl vedeți ca pentru voi înșivă. Aceste lucruri sunt prea prețioase ca să fie întemeiate pe părerile oamenilor, mult prea prețioase. Voi trebuie să fiți ancorați în „așa vorbește Domnul” și nu în „așa vorbește John Piper.” Vă este clar acum? Dacă nu aveți Biblia la voi, ascultați foarte atent când citez din ea și dacă o aveți cu voi, ațintiți-vă mult privirea în ea. Isus vorbește aceleași mulțimi, care L-a urmat peste mare; dacă ești nou aici, noi am făcut o analiză acestui capitol timp de patru săptămâni. Ei L-au urmat de celaltă parte a mării pentru că El s-a îngrijit de stomacurile lor hrănindu-i și spune aceasta în versetul 26. Ei nu Îl privesc ca pe ceva prețios, ci ca pe ceva folositor, iar El mai are încă multe lucruri să le spună. El le direcționează atenția de la mâncarea pieritoare, de care erau așa de interesați, la, versetul 27: „mâncarea care rămâne pentru viața veșnică,” iar apoi în versetul 29 El le-a spus că felul de „a lucra pentru această mâncare veșnică este să credeți.” Ce e de făcut? Ce putem face să avem pâinea, mâncarea care să ne ofere viață veșnică, iar răspunsul Lui este „Vă voi spune ce trebuie să lucrați, cum ar trebui să lucrați! Un mod de a lucra: credeți! Credeți în Mine!” Acesta a fost versetul 29.
Mulțimea spune în versetul 30: „Ce semne faci Tu deci, I-au zis ei, ca să-l vedem și să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? Părinții noștri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: Le-a dat să mănânce pâine din cer.” Aceasta este interpretarea mea: de ce au spus ei acest lucru? Cred că răspunsul lor este unul ciudat ținând cont că L-au văzut înmulțind pâinile pentru a hrăni cei 5000 de oameni. De ce L-au întrebat: „Ce semne faci?” De ce ați spus asta? Mi-L imaginez pe Domnul Isus – dacă ar fi ca mine, dar slavă Domnului că El nu este ca mine – devenind foarte frustrat din cauza acestor oameni. Uitați care cred eu că este motivul pentru care au pus acea întrebare după ce au văzut minunea înmulțirii pâinii. Stomacurile lor sunt goale și se gândesc la trecut, la Moise și la mana din pustie. Nu au primit mană doar o singură dată, ci în fiecare zi, timp de 40 de ani. Așadar, „Isus ce semne faci astăzi? Este o nouă zi, iar nouă ne este foame!” Aceasta este părerea mea.
Pentru aceste lucruri, Isus are două răspunsuri negative și o ofertă extraordinară. Versetul 32: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer.” Primul răspuns negativ este: Moise nu a fost pionul principal acolo, ci Tatăl Meu! „Nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu.” Al doilea răspuns negativ: nici pâinea nu a fost punctul principal. Există un alt fel de pâine, a fost vorba despre a arăta spre altceva. Vă mai amintiți Matei capitolul 4, Isus ispitit de diavolul în pustie în care citează din Deuteronom: „Fă tot ce trebuie ca să faci pâine”. Și tot în Deuteronom 8 spune: „omul nu trăiește doar cu pâine.” Elementul principal nu a fost pâinea. De fiecare dată când cobora din cer, era vorba despre Dumnezeu. De fiecare dată când cobora din cer era vorba despre Pâinea care, într-o zi urma să vină din cer, era vorba despre El. El spune acest lucru destul de simplu, nu îndeajuns de explicit, dar urmează să-l explice. „Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine,” El dă, vă dă chiar acum „adevărata pâine din cer.” Elementul important nu era nici pâinea, nici Moise, ci elementul important este „Tatăl Meu care vă dă pâinea chiar acum. Vă rog, v-am spus aceasta de multe ori, v-am arătat, deschideți-vă ochii spirituali și vedeți!”
Priviți care este oferta extraordinară; am spus că au existat două răspunsuri negative și o ofertă minunată. Versetul 32: „Tatăl Meu vă dă vouă adevărata pâine din cer.” Nu lăsați să vă scape acest adevăr. Vorbim aici despre oferta lui Dumnezeu. Vedeți cuvântul „vouă”? Este un cuvânt foarte important. Acești oameni erau de-a dreptul morți, recalcitranți, orbi, încăpățânați, dificili, iar El le spune: „Tatăl meu vă dă pâine,” iar Eu mă aflu aici pentru voi, Eu, Fratele cel Mare și continui să vă ies în întâmpinare. Tatăl Meu vă dă pâinea din cer.” Și cei mai mulți nu o vor accepta. Dar Isus le spune că Dumnezeu este Cel care le dă pâinea și de aceea am numit-o ofertă. Așa se vede totul din perspectiva oamenilor cărora li s-a făcut o ofertă și care sunt responsabili să o vadă, să o accepte și să o mănânce. În versetul 33 El întărește această ofertă în mod uimitor; uitați-vă la scopul versetului acesta „căci Pâinea lui Dumnezeu – subliniază ce înseamnă Pâinea, este Pâinea din cer, Pâinea lui Dumnezeu – este aceea care Se coboară din cer și dă lumii viața.” Este foarte general. El vorbește unui mic grup de oameni, care Îl urmează doar fiindcă îi hrănește, spunându-le: „Pâinea trimisă de Dumnezeu este Pâinea prin care El dă viață lumii.” Acesta este felul în care merg în lume, călătoresc cu avionul, lucrez în cartierul meu: Dumnezeu L-a dat pe Hristos lumii fără plată! Și noi ar trebui să facem la fel. „Veniți, vedeți, mâncați fără plată! Voi toți cei însetați, veniți la ape, beți din apa vieții fără plată!” Aceste lucruri ar trebui să le spunem lumii, la fel cum face și Hristos în versetul 33. Răspunsul lor coincide cu cel al femeii de la fântână din capitolul 4, versetul 15. Priviți ce a spus ea, vă mai amintiți? „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot.” Ea, de fapt, nu a înțeles nimic. „Eu am apa vieții, și dacă bei din apa pe care ți-o voi da Eu, vei trăi veșnic.” Ea spune: „Dă-mi această apă ca să nu mai trebuiască să vin să scot.” La fel ca și ei, e o nouă zi, stomacurile lor sunt goale.
Ce cuvinte folosesc ei? Versetul 34: „Doamne, dă-ne totdeauna această pâine.” Adică pâine naturală. Ei nu au înțeles mesajul. Ceea ce le spune Isus în versetul 35 reprezintă cea mai explicită afirmație de până acum, din Biblie legată de identificarea Sa cu Pâinea. Isus le spune în versetul 35: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” Mi-este destul de greu să explic foarte bine importanța acestui verset pentru mine personal din ultimii aproximativ 18 ani, în special de când am scris „Future Grace” și m-am luptat cu niște lucruri biblice destul de importante pentru a încerca să înțeleg viața, să-L înțeleg pe Dumnezeu, mântuirea. Acest verset este fundamental pentru mine. Este fundamental pentru mine fiindcă definește obiectul celei mai adânci tânjiri și dorințe ale lui John Piper, care sunt ca un râu de dorințe. Mai este fundamental pentru mine și pentru că definește inima sau esența credinței mântuitoare.
Acuma vreau să vă arăt aceste două lucuri destul de evidente. Isus și tot ceea ce reprezintă Dumnezeu pentru noi în Isus, este lucrul după care eu și tu, deși s-ar putea să nu știi asta, tânjim, flămânzim, după care însetăm cel mai mult. El a fost milostiv cu mine și cu mulți dintre voi prin faptul că S-a revelat pe Sine ca bogăția supremă a universului. Nimic în lume nu se compară cu Isus. Nicio sumă de bani, nici familia, nici faima sau notorietatea, nici sănătatea sau confortul nu se compară cu Isus. Sufletul tău a fost făcut pentru El, orice dorință pe care ai avut-o vreodată este un ecou al setei tale după El. Orice persoană pe care o vei întâlni a fost făcută pentru a fi satisfăcută în Isus, dacă ar ști lucrul acesta. Isus a spus: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” Asta nu înseamnă că, odată ce ai venit la Isus, sufletului tău nu-i va mai fi dor după El din nou, ci că, în fiecare zi când ţi-e dor, vei ști unde să mergi. Nu te mai uiți în altă parte, ci îți găsești scopul, izvorul, îți găsești hrana în El și bineînțeles că dorințele se înnoiesc în fiecare zi, ceea ce ar trebui să se şi întâmple pentru că, altfel, nu ne-am mai putea bucura de El cu fiecare dorință înfloritoare. Te bucuri de mâncare. Acest verset este foarte, foarte profund pentru mine. Niciun alt verset la care mă pot gândi, poate doar cel din Filipeni 3:8, concurează cu acesta. „Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul Meu.” Se aseamănă puțin, nu-i așa? Poate chiar mai bine. Dar acest verset: „Eu sunt Pâinea sufletului tău, John Piper, sunt Pâinea vieții tale și dacă încerci să aduci satisfacție în sufletul tău din altă parte, vei eșua. Doar Eu pot face asta, nu altcineva sau altceva.”
Un alt lucru pe care l-a făcut acest verset în viața mea, a definit ce înseamnă inima sau esența credinței, a credinței mântuitoare. Acum priviți: este atât de important, este revoluționar, ceva care va schimba totul în viața ta dacă reușești să ți-l însușești sau, mai bine zis, dacă reuşeşte el să pună stăpânire pe tine. De aceea, vă rog să îmi acordați două minute întreaga voastră atenție și încercaţi să-i spuneți minții voastre: „Nu pune acest lucru pe seama școlii duminicale, ci pune-l pe seama Bibliei. Ce spune aceasta?” Care sunt implicațiile celor două jumătăți ale versetului 35 puse împreună? Prima jumătate, „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată.” Așadar, primul lucru: „Vreau ca oamenii să vină la Mine așa încât venirea lor să însemne găsirea satisfacției lor în Mine, iar foamea după alte lucruri să dispară. Asta urmăresc Eu în lume.” „Veniți la Mine! Veniți!” Și voi știți foarte bine că nu are nimic de-a face cu geografia. A merge dintr-o parte în alta, nu despre asta este vorba. Totul este aici (în inimă). Apropierea are loc în inimă. Aici te întorci din praful, cenușa și lada de gunoi a lumii și te așezi la cina numită Isus. Totul are loc în inimă. Aceasta nu implică deloc partea fizică. Acesta este, deci, primul lucru: „Vreau ca oamenii să vină la Mine, să se întoarcă din punct de vedere spiritual din lume la Mine, să bea și să mănânce din Mine, să își găsească împlinirea în Mine. Veniți la Mine! Veniți! Veniți, fără mișcare! Veniți!”
Al doilea argument, versetul 35: „Și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” Nu cred că cele două sunt realități separate. A veni pentru a nu mai flămânzi niciodată și a crede pentru a nu mai înseta niciodată sunt afirmații paralele. Ele nu sunt realități diferite, pe care una o experimentezi vinerea, iar pe cealaltă sâmbăta. Nicidecum! A veni pentru a nu mai flămânzi niciodată și a crede pentru a nu mai înseta niciodată sunt asemănătoare, iar de aici pot să extrag definiția credinței. Vreau să știu ce înseamnă a crede fiindcă că mi se cere să cred pentru a fi mântuit. Lumea aceasta este plină de idei prostești despre ce înseamnă a crede; a crede o doctrină, a crede un adevăr, acela că El a murit pentru păcatele tale nu este suficient. A crede este ceea ce se întâmplă la nașterea din nou, înseamnă a merge în sufletul tău la Isus, a-L primi pe El ca pe o Comoară, Apă, Mâncare, Domn, Salvator, tot ce reprezintă El pentru tine și a-L accepta: „Ești al meu, Te primesc în inima mea și nu mă mai caut în altă parte. Da, îmi este îndeajuns.” Aceasta este credința. „Tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, adică celor ce cred în Numele Lui”, o altă paralelă. A primi și a crede, înseamnă a veni, a primi, a mânca, a bea, a primi odihnă, a experimenta bucurie, a fi împlinit cu tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Isus. Este un lucru extrem de important, care va schimba totul în viața ta, dacă crezi ceea ce am spus în ultimele două minute. Nu vei mai citi Biblia la fel ca și până acum. Nu vei mai crede aceleași lucruri despre ascultarea credinței ca și până acum. Nu vei mai lupta pentru curăție și sfințenie ca și până acum.
Când realizezi că credința mântuitoare înseamnă a fi împlinit în tot ceea ce Dumnezeu reprezintă pentru tine în Isus, atunci lupta cea bună a credinței despre care vorbește Pavel în 1 Timotei 6:12 devine o luptă pentru bucurie. O luptă pentru bucurie în Hristos – nu în televizor, în Hristos – nu în relațiile sexuale, în Hristos – nu în bani, în Hristos – nu în faimă. Aici este lupta pe care trebuie să o ducem în fiecare zi, să răstignim ce este pământesc în noi și toate poftele noastre după lumea aceasta, care revin mereu și mereu și care trebuie omorâte cu acest adevăr. Răstignește ce este pământesc în tine! Mori în fiecare zi față de lucrurile care îți vor distruge bucuria. Totul se va schimba în viața ta, felul în care citești Biblia, felul în care duci lupta credinței. Lupta credinței este lupta pentru bucurie. Lupta pentru bucurie înseamnă să faci tot ceea ce trebuie să faci ca să-L vezi pe Isus așa cum este El și să te bucuri de El mai presus de toate celelalte lucruri.
Credeți că acele cuvinte au fost alese doar pentru a avea un efect ca atunci când Îl lăudăm cu bucurie pe Isus? Sunt disperat după cuvinte aici, pentru voi, deoarece știu că aceste lucruri au trecut prin site vechi și au fost reinterpretate ca să se potrivească unei scheme anterioare, ceea ce face ca emoțiile să treacă pe plan secundar, sentimentele, satisfacția, bucuria și pacea să fie secundare; ele vin mai pe urmă și nu sunt cele mai esențiale. Credința înseamnă o decizie, după care îți trăiești viața ca un om rău pentru o bună bucată de timp, iar apoi încerci să repari lucruri pe patul de moarte. Am vorbit cu un astfel de om. Este foarte înfricoșător. Este foarte înfricoșător ca o persoană să ajungă la o anumită vârstă și să nu audă niciodată cuvintele acestea; să frecventeze toată viața biserica și nimeni să nu-i spună că trebuie să se nască din nou în felul acesta. Născut din nou: „Am decis să cred, deci sunt născut din nou!” Nașterea din nou este un miracol; nu-L poți face pe Isus să arate frumos pentru tine. Nu-L poți face pe Isus mai atractiv decât banii. Este un dar, este lucrarea Dumnezeului Atotputernic. Este un miracol, creștinismul nu este un joc. Așadar, trebuie să ne rugăm sincer unii pentru alții, la începutul vieții și pe parcursul vieții. Lupta credinței este lupta pentru bucurie, iar lupta pentru bucurie înseamnă a face tot ceea ce trebuie, Isus vorbește despre tăierea mâinii, despre scoaterea ochiului, pentru a-L vedea pe El mai atractiv decât orice altceva și pentru a ne bucura de El mai presus de alte dorințe. Acesta este scopul. Aceasta este ceea ce naște credința, ce gustă și urmărește pentru tot restul vieții.
Versetul 36 spune: „Tot nu credeți.” Să nu faceți și voi ca ei! Versetul 36: „Dar v-am spus că M-ați și văzut, și tot nu credeți.” „Măcar că văd, nu văd,” o altă expresie a Domnului Isus. Ei nu au crezut, adică nu au venit la El pentru satisfacție în tot ceea ce Dumnezeu reprezintă pentru ei în Isus. Nu au venit, ci au stat acolo gândindu-se la stomacurile lor care chiorăiau de foame. La fel faceți și voi? Sper că nu. Doamne, nu permite ca cineva să fie acum în situația aceasta: vreau să plec de aici pentru că mi-e foame. Aceasta a fost prima parte a predicii. Dumnezeu le dă pâine lor și lumii întregi. Ei refuză pâinea, Îl refuză și pe El și totul este un eșec. Dumnezeu L-a trimis în lume să dea oamenilor viața veșnică, El le oferă viața veșnică, însă ei nu cred, ci pier și El eșuează. Un aparent eșec! Dar El nu a terminat încă.
Acum să trecem la versetele 37-40. Tocmai am analizat lucrurile din perspectiva oamenilor și a responsabilității lor, ca să vedem ce era de văzut și să răspundem cum ar trebui să răspundem, dar există eșec. Întotdeauna există eșec dacă îi ai doar partea oamenilor. Există întotdeauna eșec dacă ai parte doar de ofertă. Uitați ce vom face în următoarele ultime versete. Eu văd în aceste versete, de la 37 la 40, cinci mari afirmații referitoare la lucrarea suverană a lui Dumnezeu pentru mântuirea ta. Voi enumera afirmațiile și apoi, le voi ilustra în verset.
Prima afirmație: Dumnezeu îi dă pe ai Săi, pe cei aleși, indiferent cum vreți să îi numiți, Dumnezeu îi dă pe ai Săi lui Isus. Versetul 37: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” Versetul 39: „Și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El.” Dumnezeu Îi dă lui Isus un popor. Vom vedea acest lucru în versetul 44 și în versetul 65 și îl putem vedea destul de clar și în acest verset. Tatăl Îi dă Fiului un popor. Aceasta este prima afirmație. A doua afirmație: Pentru că Dumnezeu Îi dă pe acești oameni lui Isus, ei vin la El. Versetul 37: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” Sau, așa cum a arătat Isus în versetul 35, „vor crede în Mine”. A veni și a crede sunt unul și același lucru. Tot ce Tatăl Îi dă Fiului, va crede în Fiul. Tot ce Tatăl Îi dă Fiului, va veni la Fiul. Așa stau lucrurile și nu altfel. Cei pe care Tatăl Îi dă Fiului, vin la El și nu cei care vin Îi aparțin lui Dumnezeu. Cei pe care Tatăl Îi dă Fiului, vin la Fiul. A da justifică, sprijină, permite, abilitează și face posibilă venirea. Ești un creștin? Ai venit la El? Dacă da, îți voi spune cum ai venit. Dumnezeu Te-a dat lui Isus. Poate nu ți s-a vorbit niciodată despre asta și, totuși, ești un creștin absolut autentic. La aceasta servește învățătura, să ne arate cine suntem și cum am ajuns așa. Cel mai simplu om de pe fața pământului, nespecialist în teologie, poate fi mântuit doar având ochii deschiși la frumusețea lui Isus: „Vin la Isus! Amin! Știu cine este El și vin! El îmi va ierta toate păcatele și voi fi al Lui pentru totdeauna. Amin!” Douăzeci de ani mai târziu, învață acest verset, după care spune: „O, minunat! Mă întreb cum am ajuns acolo. Mă întreb cum mi s-a întâmplat mie asta, nu m-a învățat nimeni despre asta. De ce eu am venit și John încă nu și nu înțeleg de ce.” Este foarte important să știm acest lucru pentru că astfel va face să crească lauda, mulțumirea, va adânci sentimentul nostru de siguranță, va emana acțiuni radicale de sacrificiu ale dragostei care își asumă riscuri; a ști cine ești și cum ai ajuns aici este atât de important.
A doua firmație este: pentru că Dumnezeu Te-a dăruit lui Isus, ai venit la Isus. Toată opunerea ta a luat sfârșit și ai venit de bună voie. Oamenii încep să spună: „Stai puțin, ce se întâmplă cu libertatea mea?” Ei bine, voi nu sunteți liberi, ci robi ai păcatului fiecare dintre voi, chiar și eu. Decât dacă Dumnezeu pătrunde și rupe lanțurile, deschide ușa celulei, ne deschide ochii și ne arată gloria Domnului Isus și ne eliberează. „Ce altceva pot să fac? Vin la Isus!” Este cel mai eliberator moment din viața ta. Orice altceva înseamnă sclavie, dar acest lucru înseamnă totul. A treia afirmație: Cei care Îi sunt dăruiți lui Isus și vin la El, sunt păstrați pentru vecie de Isus și nu se mai pierd niciodată. Versetul 37, a doua parte a versetului: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” A da și a veni reprezintă lucrarea suverană a Tatălui. Păstrarea este lucrarea suverană a Fiului. Isus spune: „Nu-l voi izgoni afară.” Dumnezeu L-a dat lui Isus și pentru că a venit la El: „Nu-L voi pierde niciodată, niciodată! Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic și nu-i voi pierde niciodată pe cei pe care Tatăl Mi i-a dat.” Te întrebi cum ai ajuns să fii în siguranță? Doar fiindcă te-ai trezit mai deștept în fiecare dimineață și te-ai hotărât să crezi în Isus? Nici gând! Te-a câștigat pentru El. Îi aparții tu Lui? Versetul 39: „Și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El.” Niciunul dintre cei pe care Tatăl I-a dat Fiului nu va fi pierdut. Niciunul măcar. Tatăl ne dă pe noi Fiului, de aceea noi venim la El; Fiul ne păstrează, de aceea nu ne mai pierdem niciodată.
Încă o afirmație despre aceasta în versetul 40, viața pe care El ne-o dă este viața veșnică în Fiul, nu o viață temporară, care poate fi pierdută, ci una eternă. De trei ori în această secțiune este menționat și pare să fie unul dintre punctele esențiale, deși cred că există unul și mai esențial; unul dintre punctele esențiale este: „Nu te voi pierde. Dacă vii la Mine, nu te voi pierde niciodată.” Aceasta a fost afirmația numărul trei.
Acum afirmația numărul patru: Isus ne va învia din morți în ziua de apoi. Înainte să citesc textul, permiteți-mi să vă dau un mic indiciu aici. Dacă vă încurcă, probabil când citiți în limba greacă și știu că unii dintre voi pot să facă asta, sau poate doar o anumită traducere, s-ar părea că unele dintre aceste afirmații sunt folosite la neutru, nu la masculin „Tot ce-Mi dă Tatăl nu voi pierde.” Oare de ce spune asta? Sunt o persoană. Știm foarte bine că vorbește despre oameni și uitați ce bănuială am eu: cred că, în această afirmație, El vrea să spună: „Nu-ți voi pierde nici trupul! Nu voi pierde nimic din ce ești! Nimic din ce ești și nimic din ce îți aparține!” Vreau să vă arăt versetul 39: „Și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.” Lui îi pasă cu adevărat de trupul tău. Versetul 40, în a doua parte a versetului: „Oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Să-l înviez, să-l înviez pe el în ziua de apoi. De ce se pune aici accentul pe înviere? Pare surprinzător, ca și cum ar veni de nicăieri. Dintr-o dată, Isus nu doar spune, „Te voi păstra, ești al Meu, Tatăl mi Te-a dat, tu ai venit la Mine, ești al Meu, Te păstrez”, ci și „Te voi învia în ziua de apoi.” De ce? Uitați ce cred eu. Dacă îmi spui, Doamne, Isuse, că Mă vei păstra, mă uit în jurul meu și văd că toată lumea moare, oamenii mor. Iar trupul meu se pierde, chiar dacă sufletul meu se ridică spre Tine, dar trupul meu se pierde, merge în pământ și este mâncat de viermi și nu-mi place de loc gândul acesta. Răspunsul Lui este: „Nu, nu-ți voi pierde trupul. Nu voi pierde nimic din ceea ce ești. Nimic! Nimic din ce îți aparține ție ca persoană nu voi pierde! Îi voi păstra pe ai Mei în întregime!” Iar dacă trupul, în providența lui Dumnezeu, este menit să stea în mormânt mii de ani, Îl voi învia din morți și nu voi uita niciodată unde este, nici măcar cea mai mică moleculă. Aceasta este afirmația numărul patru: Isus ne va învia din morți.
În final, afirmația numărul 5: Temelia de nezdruncinat a lucrării suverane a lui Dumnezeu înseamnă că noi am fost dați Fiului, am venit la Fiul, Fiul ne păstreză, ne înviază din morți; toată lucrarea măreață și suverană a lui Dumnezeu a cărei temelii este de neclintit, este voia suverană a lui Dumnezeu. Acest lucru a fost repetat de trei ori, a fost mai scos în evidență decât orice altceva, după părerea mea, deoarece este cea mai adâncă temelie și El voiește să vă ofere o temelie și la fel vreau să fac și eu. Nu ai vrei să pleci de aici, în seara aceasta, plin de încredere? Plin de putere? De neclintit în convingerea ta că Îi aparții lui Isus și că El nu te va pierde niciodată? Toate urcușurile și coborâșurile din viața ta nu sunt înafara voii lui Isus. Nicidecum! Priviți o primă afirmație din versetul 38: „Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” Obervați acum că aceasta este motivația, vedeți cuvântul „căci” de la începutul versetului 38, acesta este motivul pentru care Isus nu ne va izgoni afară. De ce nu mă izgonești afară? „Pentru că Dumnezeu M-a trimis să fac voia Lui.” Care sunt implicațiile? Voia lui Dumnezeu este ca eu să nu mă pierd. Voia Lui este ca Fiul să nu mă piardă, de aceea Fiul se supune voii lui Dumnezeu: „Nu-i voi pierde.” Dar motivul adânc nu este capacitatea lui Isus de a ne păstra, ci voia lui Dumnezeu ca Fiul să nu ne piardă. Nu poți să pătrunzi mai adânc de voia lui Dumnezeu; nu există nimic în univers mai adânc sau mai stabil decât voia lui Dumnezeu. Nu există nimic dincolo de voia Lui, nicio carte pe care o consultă, niciun consilier pe care se bazează, El este Dumnezeu, lucrurile încep de aici. Aceasta este temelia supremă, iar dacă El spune că temelia supremă, voia suverană a lui Dumnezeu este ca „Fiul Meu să nu piardă pe nimeni”, iar Fiul se supune și nu pierde pe niciunul.
O a doua afirmație din versetul 39: „Și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.” Iar Isus nu va eșua, deoarece este voia lui Dumnezeu ca El să nu eșeueze. Este voia lui Dumnezeu. A treia afirmație este în versetul 40: „Aceasta este voia Tatălui Meu.” Dacă aș fi în locul tău, aș încercui în Biblia mea cuvântul „voia.” „Aceasta este voia lui Dumnezeu.” Versetele 38, 39, 40: „Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică, nu viață trecătoare; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Deci voia suverană a lui Dumnezeu reprezintă, în cele din urmă, temelia siguranței noastre. Așadar, am văzut cele două secțiuni. În prima secțiune, am văzut lucrurile din perspectiva oamenilor și a ofertei lui Dumnezeu pentru ei: „Acesta este Fiul Meu, aceasta este Pâinea, ce veți face cu El?” Ei Îl resping și totul pare a fi un eșec. Iar apoi, în versetele 37-40, am privit lucrurile din altă perspectivă. Nu este vorba doar despre Dumnezeu care le face o ofertă, căci dacă ar fi vorba doar despre oferta lui Dumnezeu, toată lumea ar merge în iad. Dumnezeu nu doar le oferă ceva, ci El le dă. Și nu doar Îl dă pe Fiul lumii, ci și Îi dă Fiului un popor. Când Tatăl îi dă pe ei Fiului, ei vin la Fiul și după ce au venit la El, rămân pentru veci, pentru că Isus îi păstrează și când vor muri, vor fi înviați în ziua de apoi și vor fi cu Domnul pentru totdeauna. Fundamentul acestei lucrări invincibile de mântuire a poporului Său este voia Lui suverană. „Căci Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, și nu este nici unul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ‚Hotărârile Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea’” zice Domnul în Isaia 46:9-10.
Ultima întrebare: Dacă te întrebi acum – și ar trebui să faci asta – cum pot ști dacă sunt printre cei care Îi aparțin Lui și pe care îi dă Fiului? Dacă vrei, pot să reformulez întrebarea din punct de vedere teologic: cum pot ști că sunt ales? Acesta este, de fapt, un cuvânt biblic, Efeseni 1, Romani 8. Însă Ioan nu-l folosește, așa că nu o voi face nici eu, dar acum aveți idee despre ce vorbește. Ioan vorbește chiar despre Romani 8: „Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți și niciunul nu va fi pierdut.” Acesta este versetul lui Ioan din Romani 8:30. Cum poți ști dacă ești ales? Acest text este atât de clar și răspunsul atât de simplu. Isus a spu:s „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată.” Știi că ai fost dat Fiului dacă vii la Fiul. Simplu. Deci, vino! Vino! Ca și în cazul lui Lazăr: „Lazăre, vino afară! Vino la gloria supremă a lui Isus. Trezește-te! Prin puterea Duhului Sfânt, îți poruncesc să vezi, să mănânci, să bei.” Dacă bei, Îi aparții Lui, dacă mănânci, dacă vii, dacă crezi Îi aparții Lui.
În încheiere, aș spune că, această carte, Ioan este scrisă, după părerea mea, în principal pentru credincioși. Voi prezenta un caz, pe măsură ce înaintăm, poate credeți că îmi doresc ca cei necredincioși să fie mântuiți acum. Da, vreau lucrul acesta. Vreau să se întâmple asta acum, în această sală. Dar un punct mai central în această carte este acela că mulți oameni care Îl „urmează,” care se numesc ucenici, credincioși, în acest text, se depărtează de El. Vor face asta în versetul 66, toți oamenii din această mulțime, unii dintre ei chiar numindu-se discipoli, vor înceta să-L mai urmeze, cei cu numele de ucenici. Este vorba aici despre mine predicând unei biserici pline de credincioși, încercând să vă ajut să-L vedeți pe Isus, deoarece văzându-L, putem să-L admirăm, să-L prețuim, să ne hrănim din El, să bem din El și astfel să rămânem cu El. Veți ști că sunteți ai Lui dacă faceți așa.
O, Doamne, Tată care ești în ceruri, mă rog ca cei care au auzit aceste învățături destul de simple din Evanghelia după Ioan, poate pentru prima dată, să găsească bucurie pentru sufletele lor. Ar putea fi lucrurile atât de bune pentru mine? Aș putea fi atât de sigur? Aș putea să nu îmi fie frică la gândul că aș putea fi aruncat afară? Este posibil să umblu în aceste lucruri? Mă rog să fie așa pentru ei și mă rog să fie așa și pentru mine. Mă rog ca pe măsură ce Ziua Recunoștinței se apropie, să fiu înviorat, având o inimă plină de mulțumire pentru că am fost dat lui Isus și pentru că am venit la Isus, pentru că voi fi păstrat, înviat de Isus și să-L văd pe Isus ca pe cea mai de preț Comoară din lume. M-am rugat în Numele lui Isus. Amin!
