text Predici

Grija pentru mântuire şi Împărăţia Cerurilor

de Olga Bucaciuc
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Olga Bucaciuc

Grija pentru mântuire şi Împărăţia Cerurilor

Matei cap. 6:31-34

“Nu vă îngrijoraţi dar zicând: ”Ce vom mânca?” sau “Ce vom bea?” sau “Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.”

Dacă ne conformăm acestor învăţături ale Domnului Hristos şi ajungem să le punem în aplicare, dând întâietate lui Dumnezeu în ocupaţiile noastre zilnice prin gânduri îndreptate permanent spre El şi la legea Sa (Psalmul 1), rugăciune, gânduri curate, fapte bune, făcând bine aproapelui nostru, lucrând pentru Domnul în vestirea Evangheliei, nelipsind de la programele de închinare din Casa Lui şi făcând tot ce este plăcut Lui, neluând parte la lucrurile întunericului acestei lumi şi împlinind toate poruncile lui Dumnezeu, în felul acesta nu-L uităm pe Dumnezeu. Dovedim că-L iubim şi dorim să-I slujim cu toată lepădarea de sine. Dumnezeu şi preocuparea noastră de a-I sluji şi a avea o relaţie vie cu el, trebuie să fie pe primul loc în viaţa noastră zilnică. În felul acesta dovedim că avem teamă, credinţă şi respect pentru Dumnezeu şi pentru cuvântul Său cel Sfânt şi dorim mântuirea şi întâlnirea cu Domnul Isus Hristos în Împărăţia Sa. Grijile, necazurile şi problemele vieţii le aducem înaintea Domnului prin rugăciuni făcute cu credinţă şi cu încrederea că El ne va trimite ajutorul necesar (Matei cap 13:33).

Unii oameni, îngrijorându-se prea mult pentru agoniseala celor pământeşti, chiar dacă au cele necesare pentru traiul zilnic, nu mai au timp de a cugeta la Dumnezeu şi de a-L sluji cum I se cuvine. Viaţa acestora este nefericită, apăsată de grija celor pământeşti şi nu simt prezenţa lui Dumnezeu care le aduce pace şi linişte în suflet. Sunt ca cei din pilda semănătorului din Matei cap. 13:22 “Sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt şi ajunge neroditor.” Suntem îndemnaţi de Domnul să ne adunăm bogăţii şi comori în ceruri în Împărăţia lui Dumnezeu. Acestea sunt toate faptele bune de slujire lui Dumnezeu. Orice sacrificiu al nostru făcut pentru lucrarea Domnului şi credincioşia noastră faţă de legământul încheiat cu El. Acolo în ceruri sunt înregistrate faptele noastre pe care Dumnezeu nu le uită. Trebuie să fim conştienţi că noi aici pe pământ, în viaţa aceasta dăruită de Dumnezeu Tatăl fiecăruia, suntem călători. Toate bunurile pământeşti de care ne folosim zilnic, pentru a ne menţine viaţa şi sănătatea ne sunt dăruite de Dumnezeu Creatorul.

Pentru aceasta se cuvine să-I mulţumim cu recunoştinţă în permanenţă. Domnul ştie ceea ce noi avem nevoie şi, ca drept recunoştinţă pentru tot ce ne dă Dumnezeu, pentru darul mântuirii şi făgăduinţa vieţii veşnice pentru tot ajutorul şi călăuzirea, să ne dăm tot interesul şi să-L slujim cu scumpătate în ascultare de toate poruncile Sale, pentru a fi oricând gata să întâlnim pe Domnul Isus Hristos (Luca cap. 12:15; Ioan cap. 6:27).

Să ne ajute Domnul să ne punem toată încrederea în El.

“Cu inima şi gura mea eu cânt lui Dumnezeu

Mărire, cinste, laudă, ca să-L slăvesc mereu.

Noi ştim că eşti fântâna şi izvorul harului

Din ea ne curge în orice zi un dar din darul Lui.

Ce suntem noi că stăpânim atâtea pe pământ

Nu-s toate daruri ce primim din partea Celui Sfânt?

Tu ne hrăneşti din an în an, în grija Ta suntem,

Şi chiar când nu am nici un ban, cu Domnul nu mă tem.

Ne pedepseşte ca Păstor cu milă, când greşim

Şi apoi ne iartă-ndurător, când noi ne pocăim.

Din inimă eu cânt voios Mântuitorului

Şi mă silesc a fi zelos în lucrul Domnului.

El niciodată n-a greşit în tot ce a făcut

Şi toate au un bun sfârşit, când El le-a început.

Lucreze Domnul şi cu noi, nu-L vom împiedica

Odihnă vom avea apoi cum nu ne-om aştepta.” (Versuri ale unei cântări – autor anonim)

Amin

iunie 2018

Olga Bucaciuc, Suceava.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise