Continuăm studiul nostru astăzi, cu tematica "Tot ce ne-a învăţat Domnul Isus", bazat pe Matei 28:20 - poruncă pe care ne-a dat-o El, să mergem în fiecare naţiune, să facem ucenici şi să-i învăţăm să facă tot ce a poruncit El. Pe măsură ce trecem prin Scriptură, începând cu Matei, descoperim ce puţin din aceste lucruri au fost învăţaţi credincioşii, lucruri pe care Isus a vrut ca fiecare credincios să ştie că le-a poruncit.
Deci, ne-am uitat la Matei 5 şi am terminat acest capitol în ultima şedinţă. Vrem să ne uităm acum la Matei capitolul 6. Ce a poruncit Isus? Fiecare ucenic de pe pământ trebuie să fie învăţat cum să facă tot ce a poruncit El. Aici în Matei 6, în primele 18 versete, vorbeşte despre o singură atitudine greşită. Am văzut deja câteva atitudini greşite în versetele precedente, în capitolul 5:21-48.
Şi iată o altă atitudine greşită: a căuta onoare de la fiinţe umane. În primul rând, în legătură cu a face milostenie sau a da bani, caritate, sau a da pentru lucrarea Domnului. În al 2-lea rând, în legătură cu rugăciunea. Şi, în al 3-lea rând, în legătură cu postul. În toate aceste trei domenii - al dăruirii, al rugăciunii, al postului - Isus a spus că e foarte important să nu-i lăsăm pe oameni să ştie ceva despre sacrificiile noastre în domeniul dăruirii, al rugăciunii sau al postului. Pe cât posibil, trebuie să ţinem secret aceste lucruri înaintea lui Dumnezeu. Acesta e un alt domeniu în care neprihănirea noastră trebuie să întreacă neprihănirea fariseilor. Amintiţi-vă că am menţionat asta atunci când ne-am uitat la Matei 5:20, că acesta e, cum s-ar spune, titlul la aproape tot restul Predicii de pe munte. În ce fel trebuie să întreacă neprihănirea noastră pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, astfel încât să putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu? Am văzut câteva lucruri în capitolul 5.
Iar acum El spune, în domeniul dăruirii, atitudinea noastră trebuie să fie complet diferită de a fariseilor, care erau făţarnici, care voiau ca oamenii să ştie ce dăruiau ei. El a zis: "Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor." Acesta e principiul fundamental. Şi această neprihănire o împarte în: a da, a te ruga, a posti. În toate aceste domenii, a spus să nu facem aceste lucruri pentru a fi văzuţi de oameni. Acum, nu putem să evităm faptul că oamenii observă uneori, şi nu trebuie să ne simţim vinovaţi dacă oamenii din întâmplare ştiu de asta sau daca nu ne putem feri de acest lucru. Dar nu facem pentru a fi văzuţi de oameni, asta vrea să spună. Altminteri, nu vom avea răsplată de la Tatăl nostru din ceruri. Ştiţi câţi oameni, care s-au rugat şi au postit, şi au dat pentru lucrarea Domnului, nu vor primi nici o răsplată în cer, potrivit cu acest verset? Fiindcă, au vrut ca alţi oameni să ştie cât au dat, au vrut ca alţi oameni să ştie cât s-au rugat, cât au postit.
Deci, haideţi să ne uităm la aceste trei domenii. Mai întâi, în domeniul dăruirii. În versetul 2, El spune: "Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta." Isus avea mereu un fel de a amplifica un lucru pentru a sublinia ceva. A vorbit despre a înghiţi cămila şi a strecura ţânţarul. Acum, literalmente vorbind, nimeni nu strecoară ţânţari sau înghite cămile. A vorbit despre a avea o bârnă în ochi. E imposibil să ai o bârnă în ochi. Şi aici vorbeşte despre a suna dintr-o trâmbiţă şi apoi a dărui... Nimeni nu sună dintr-o trâmbiţă înainte de a da bani, dar Isus amplifica cu scopul de a scoate în relief ceva, şi anume: vrei ca oamenii să ştie ce dai astfel încât să primeşti slavă de la ei. Şi Isus spune că cei care procedează aşa şi-au primit deja răsplata. Asta înseamnă că ce voiau ei era slavă de la oameni, nu de la Dumnezeu, şi au primit-o. Astfel că nu mai rămâne răsplată de la Dumnezeu pentru ei, fiindcă au primit-o aici. Dar El a zis: "Tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta", însemnând că, un alt membru al Trupului lui Hristos nu trebuie să ştie ce ai dat tu, "pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti."
Problema aceasta a dăruirii este un domeniu foarte important. În Vechiul Testament nu exista o astfel de lege, care să spună că alţi oameni nu trebuie să ştie cât dai, fiindcă toţi ştiau că trebuie să dai o zeciuială, şi zeciuiala nu era bani în acele vremuri. Evreii erau fermieri, şi îşi aduceau cerealele, izma, chimenul, şi zeciuiala din toate, probabil unele din vitele lor, care erau zeciuiala pe care o ofereau lui Dumnezeu. Iar oamenii îi vedeau aducând o oaie sau un bou sau cereale, sau orice ar fi fost. Nu puteai să ţii ascuns. Nu exista nicio lege care să spună că oamenii nu trebuie să vadă ce dai. Şi, nu exista nicio lege chiar şi în Vechiul Testament că trebuie să dai cu bucurie, lucru care e regulă şi principiu în noul legământ. 2 Corinteni 9:7 spune că Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu bucurie, şi nimeni nu trebuie să dea cu părere de rău sau din constrângere.
Deci, trebuie să înţelegem principiile dăruirii nou-testamentare. Nu există nicio lege în Noul Testament că trebuie să dai 10%. Ultima menţionare a zeciuielii, zeciuala fiind poruncită, este în cartea Maleahi, în Vechiul Testament. Şi, când Isus S-a referit la aceasta în Matei 23, vorbea cu oameni care erau încă sub vechiul legământ, fariseii şi poporul evreu. Noul legământ a fost instituit la Ziua Cincizecimii, şi după-aceea nu există nicio poruncă pentru credincioşi să dea zeciuială. Nu se face nicio referire la zeciuială. Este o referire vagă despre Avraam care i-a dat 10% lui Melhisedec, în cartea Evrei. Dar Avraam nu urma o lege. El ar fi putut da 20% sau 2%, ar fi putut da orice ar fi vrut. S-a întâmplat să fie 10%, dar el nu urma o lege, şi n-ar fi păcătuit dacă nu făcea asta.
Aşadar, accentul pe care-l vedem astăzi în creştinism asupra zeciuielii, este în totalitate din vechiul legământ, asta trebuie să înţelegeţi. Şi, în realitate, majoritatea creştinilor trăiesc sub vechiul legământ în foarte multe aspecte. În vechiul legământ puteai doar să ai păcatele iertate, Psalmul 103. În noul legământ, Romani 6:14 spune că păcatul nu va stăpâni asupra noastră. Deci, când oamenii au doar iertare de păcate, şi nicio biruinţă asupra păcatului, trăiesc în vechiul legământ. În vechiul legământ era o congregaţie care nu putea lucra împreună ca un singur trup. Şi când o biserică nu poate funcţiona împreună ca un singur trup, acesta e vechiul legământ. Şi, când se pune accentul pe zeciuială, acest lucru e, iarăşi, vechiul legământ. Sunt foarte multe aspecte în care creştinii, astăzi, trăiesc sub vechiul legământ. Ei nu realizează că noul legământ a fost instituit la Ziua Cincizecimii. E aproape ca şi cum oamenii din India nu ştiu că ne-am căpătat independenţa în 1947. Vă puteţi imagina ca cineva să fie în necunoştinţă de asta? Sau, că am devenit republică în 1950. Vă puteţi imagina pe cineva care îşi închipuie că regina Angliei e încă conducătoarea noastră? E la fel de ridicol pentru creştini să trăiască încă sub vechiul legământ.
Deci, în noul legământ, principiile dăruirii sunt: 1) Trebuie să fie în secret, asta subliniază El aici. 2) Trebuie să dai cu bucurie, 2 Corinteni 9. 3) Proporţional cu ce ai câştigat, 1 Corinteni 16:2. Nu există nicio lege cu privire la cât trebuie să dai, spune că poţi să dai după câştigul pe care ţi l-a dat Dumnezeu. Aşadar, dacă ai mult şi ai destul surplus, poţi da mai mult, şi dacă nu ai prea mult, nu trebuie să dai, e în regulă, fiindcă Dumnezeu e miliardar, şi nu vrea ca vreunul din copiii Lui săraci să sufere dându-I Lui. Dacă nu înţelegi aceste principii, vei descoperi că mulţi pastori şi predicatori te exploatează, şi se folosesc de tine financiar. Dar ţine minte acest lucru, că atunci când dai, trebuie să dai în secret. Deci, orice biserică ce te pune să faci cunoscut ce dăruieşti, îţi cere de fapt să fii neascultător faţă de Cuvântul lui Dumnezeu din Matei 6:1-4.
Pe cât posibil, tot ceea ce dăm trebuie să fie în secret, de bunăvoie, cu bucurie. De aceea, personal, nu cred că trebuie să punem o pungă înaintea oamenilor, şi să-i forţăm să dea când poate nu dau cu bucurie. Şi, probabil nu e posibil pentru ei să dea în secret, fiindcă cei de lângă ei îi văd că dau. Eu cred că felul în care trebuie să se facă acest lucru este, să se dea oamenilor oportunitatea să dăruiască prin ţinerea unei cutii undeva în biserică, unde oamenii dau de bunăvoie, în secret, cu bucurie, după posibilitatea lor. Însă, foarte puţine biserici practică asta, fiindcă există o imensă iubire de bani printre cei mai mulţi predicatori creştini, şi în majoritatea bisericilor creştine. Deci, haideţi să ţinem minte acest lucru: dacă dai în secret, Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Aceasta e o răsplată minunată pe care a promis-o Dumnezeu, că dacă păzim porunca Lui de aici, într-o zi... va trebui, însă, să aşteptăm până Se întoarce Hristos... va fi o mare răsplată pentru cei care au dat în mod jertfitor şi în secret.
Apoi, El continuă cu subiectul rugăciunii, principiul este acelaşi: "Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii." Sunt mai multe lucruri pe care ni le spune referitor la rugăciune, ca avertizare. În primul rând, 'le place să fie văzuţi rugându-se'. Spune aici că: "le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi" şi "şi-au luat răsplata". Acum, principiul aici este că, dacă te rogi în public, şi ţinta ta e ca alţi oameni să-ţi aprecieze rugăciunea, asta înseamnă să cauţi slavă de la oameni, şi aproape toţi care încep să se roage în public vor trebui să recunoască, că ei caută slavă când se roagă.
Întreabă-te pe tine însuţi. Te rogi în public la fel cum te rogi în privat? Când îngenunchezi lângă pat, singur, cum te rogi? Cei Îi spui lui Dumnezeu? Asta spui şi când te rogi în public? Sau îţi faci limbajul mai înflorit şi aduci puţin tremur în vocea ta, şi te comporţi ca un actor, aşa cum fac mulţi oameni când se roagă în public, pentru a-i impresiona pe alţii că sunt foarte înfocaţi sau foarte emoţionali. Totul e făţărnicie! Dumnezeu urăşte asta! Şi-mi doresc să realizăm că astfel de rugăciune în public e de nesuferit înaintea lui Dumnezeu. El o detestă şi nici n-o va asculta. Majoritatea rugăciunilor în public în biserici cad în această categorie, unde oamenii se roagă pentru a demonstra cât de bine se pot ruga înaintea altora. Asta e în totalitate contrar învăţăturii lui Isus. Motivul acestui lucru este: fiindcă oamenii n-au fost învăţaţi tot ce a poruncit Isus. Prin urmare, cum să ne curăţim de asta? Prin a ne judeca pe noi înşine de fiecare dată când ne-am rugat.
Îmi amintesc de prima dată când m-am rugat ca şi creştin, în public. Trebuie să mărturisesc că, urmăream slavă de la oameni cu privire la felul în care m-am rugat. Dar m-am dus acasă şi m-am judecat. Am zis: "Doamne, nu aşa trebuie să mă rog." Şi, următoarea dată când m-am ridicat să mă rog în public, căutăm încă slavă. M-am dus acasă şi m-am judecat din nou. Şi, sincer, mi-a luat câţiva ani înainte de a mă putea curăţi de această dorinţă de a căuta slavă de la oameni în rugăciunea în public, şi, în cele din urmă, după mulţi ani, am învăţat să mă rog doar Dumnezeului Atotputernic, Tatălui meu ceresc. Ai ajuns aici? Dacă nu, vreau să te încurajez să-ţi duci până la capăt mântuirea, fără a mai căuta slavă de la oameni. Aceste 18 versete se referă toate la a căuta slavă de la oameni, e un păcat de care mulţi oameni nici măcar nu-şi dau seama, nu se vorbeşte prea mult de el. Poţi să faci un lucru bun, iar când îl faci să cauţi slavă de la oameni, atunci devine o faptă moartă.
În Vechiul Testament erau doar fapte rele şi fapte bune. Nu erau fapte moarte. Dar, în Noul Testament, citim de trei categorii de fapte: fapte rele, fapte bune, şi ceva între acestea care se cheamă, fapte moarte. Şi, ni se spune în Evrei 6:1 că trebuie să ne pocăim de faptele moarte. Ni se spune în Evrei 9:14 că sângele lui Hristos trebuie să ne cureţe de faptele moarte. 1 Ioan 1:7 spune că sângele lui Isus ne curăţă de orice păcat. Asta putem înţelege. Ştii ce înseamnă ca sângele lui Hristos să te cureţe de faptele moarte, Evrei 9:14? Nimic nu poate fi curăţit dacă nu e mărturisit. Când ai mărturisit ultima dată o faptă moartă? Ce este o faptă moartă? E o faptă bună făcută pentru a căuta slavă de la oameni. Când mă rog, este o faptă bună. Dar, dacă mă rog căutând slavă de la oameni, devine o faptă moartă, şi trebuie să mă pocăiesc de această rugăciune. Când dau bani pentru lucrarea lui Dumnezeu, e o faptă bună. Dacă dau bani unui credincios sărac, e o faptă bună. Dar, dacă dau ca să fiu văzut de oameni, această faptă bună devine o faptă moartă de care trebuie să mă pocăiesc. Orice faptă bună care e făcută cu un motiv greşit, chiar dacă fac o faptă ca să primesc o răsplată de la Dumnezeu pentru mine, devine o faptă moartă. Oamenii spun: "Veniţi să vă daţi zeciuiala lucrării noastre, şi Dumnezeu vă va răsplăti cu o maşină sau ceva de genul ăsta." Faci afaceri cu Dumnezeu, e o faptă moartă. Nu poţi să faci afaceri cu Dumnezeu. Orice facem, trebuie să facem din dragoste pentru Dumnezeu, pentru a-L slăvi, nu pentru că vrem ceva în schimb de la El, fiindcă nu facem afaceri cu El. Deci acesta e primul lucru: nu te ruga ca un făţarnic, căutând să-i impresionezi pe oameni cu rugăciunea. Şi, vă spun, trebuie să fiţi radicali în atitudinea voastră, dacă vreţi să fiţi eliberaţi de asta, altfel nu veţi fii niciodată eliberaţi.
Apoi a zis: "Tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns." Cum să facem asta în public? Putem să o facem şi în public. Avem o uşă în mintea noastră, pe care o putem închide. Chiar şi când stau în mijlocul a 100 de oameni, este o uşă în mintea mea pe care o închid, şi spun: "Acum stau singur înaintea Atotputernicului Dumnezeu, Tatăl meu". Se poate să fie oameni în jurul meu, dar nu vreau să fiu conştient de ei. Acesta e unul din motivele pentru care ne închidem ochii atunci când ne rugăm. Nu există nicio lege care să spună că trebuie să-ţi închizi ochii când te rogi. Poţi să te rogi cu ochii deschişi, Isus a făcut asta uneori. Dar, ne închidem ochii pentru a nu fi distraşi de împrejurimi, pentru a nu căuta slavă de la oamenii din jurul nostru. Într-un sens, îi excludem pe oameni atunci când ne închidem ochii; trebuie să ne închidem şi mintea şi să spunem: "Tată, am închis uşile acum, şi mă rog Ţie." Aşa trebuie să ne rugăm, şi putem face asta chiar şi în public. Ne rugăm Tatălui nostru, care e în ascuns, şi "Tatăl, care vede în ascuns, îţi va răsplăti". Putem fi absolut siguri că, dacă ne rugăm lui Dumnezeu, Tatăl nostru, şi nu căutăm slavă de la oameni, El cu siguranţă ne va răsplăti, şi ne va răspunde la acea rugăciune.
Aşadar, încă nişte sfaturi referitor la cum să nu ne rugăm, v.7: "Să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi." Una din greşelile pe care le fac păgânii este bolborosirea aceloraşi cuvinte. Unele religii au obiceiul de a psalmodia ceva, repetă din nou şi din nou acel lucru, şi devine ceva fără sens. E posibil să iei un limbaj spiritual şi să-l repeţi. E posibil să spunem: 'Aleluia', 'Aleluia', 'Aleluia'; şi ajunge să fie fără sens după un timp, devine un ritual. Sau repetăm 'Slavă Domnului'. Isus a zis să nu bolborosim aceleaşi cuvinte. Dacă citiţi în Noul Testament, cuvântul 'Aleluia' apare în Apocalipsa 19, şi spune: "Aleluia, pentru că...", apoi continuă să spună încă o dată: "Aleluia, pentru că..." Trebuie să existe un motiv pentru care Îl lăudăm pe Domnul, nu aşa fără sens.
Trebuie să aducem mulţumiri pentru toate lucrurile, dar dacă e o repetare fără sens a cuvântului 'Aleluia', acest lucru poate fi destul de nesăbuit şi nu înseamnă nimic înaintea lui Dumnezeu. Poate fi chiar ca şi cum iei în deşert Numele Domnului, fiindcă ultima parte din 'Aleluia', 'ia', e o formă scurtă a cuvântului 'Iehova'. Şi evreilor le era foarte teamă să şi menţioneze acel nume, ca nu cumva să ia în deşert Numele Domnului. Cred că mulţi creştini iau în deşert Numele Domnului, atunci când zic 'Aleluia' fără sens. Eu spun deseori 'Aleluia', spun 'Lăudat fie Domnul', dar caut să-l spun cu însemnătate de fiecare dată. Deci, nu sunt împotriva folosirii acestui cuvânt, nici Dumnezeu nu e, dar trebuie să fie cu rost, nu o bolboroseală de aceleaşi cuvinte.
Vedeţi cum creştinii n-au luat în serios o poruncă simplă ca aceasta? Isus a spus că necreştinii sunt cei care repetă ceva fără sens, ca o psalmodiere. Nu trebuie să fie aşa şi în viaţa noastră. Acelaşi lucru se aplică la multe cântări pe care le cântăm. Când cântăm o cântare, în special dacă e una pe care o cunoşti foarte bine, şi ai cântat-o probabil de 500 de ori, cunoşti melodia şi-ţi place... Verifică-te pe tine însuţi următoarea dată când cânţi această cântare într-o biserică, şi e posibil să descoperi la sfârşit că nici măcar nu-ţi aminteşti ce-ai cântat. Dacă ar fi să întrebi, la sfârşitul întâlnirii de biserică, pe un creştin obişnuit, născut din nou, care merge la un serviciu divin: "Ce I-ai spus azi lui Dumnezeu în cântările pe care le-ai cântat?" Va trebui să se scarpine pe cap şi să se gândească: "Ce-am spus? Nici măcar nu-mi amintesc. Au fost cântări frumoase, mi-a plăcut melodia. Am mai cântat-o de 500 de ori, şi am cântat împreună fără ca măcar să mă gândesc la ce spuneam." Repetare fără sens de cuvinte. Trebuie să avem reverenţă faţă de Dumnezeu şi să fim serioşi în ce spunem. Nu poţi să te duci înaintea unui rege, sau înaintea preşedintelui sau prim-ministrului Indiei, şi să repeţi ceva, fără să ştii măcar ce spui. Trebuie să avem mult mai multă reverenţă faţă de Dumnezeu. Evitaţi să bolborosiţi aceleaşi vorbe.
Iar, celălalt lucru pe care-l spune e: nu gândiţi că veţi fi ascultaţi dacă spuneţi o mulţime de vorbe. Aceasta e o altă greşeală pe care mulţi oameni o fac în rugăciune. Ei cred că dacă te rogi un timp îndelungat, Dumnezeu cu siguranţă te va asculta. "M-am rugat 3 ore, aşa că, sigur Dumnezeu mă va asculta." E o absurditate! Aşa gândesc necredincioşii, că dacă te-ai rugat un timp îndelungat, atunci, Dumnezeu sigur te va asculta. Nu e adevărat. Pe muntele Carmel, prorocii lui Baal s-au rugat mai multe ore, poate 5-6 ore sau mai mult. Nimic nu s-a întâmplat. Ilie s-a ridicat şi s-a rugat jumătate de minut, şi focul a căzut. Deci, nu o rugăciune lungă Îl face pe Dumnezeu să asculte, e foarte important să înţelegem asta. Mulţi oameni gândesc: "Ei bine, m-am rugat toată noaptea, cu siguranţă Dumnezeu trebuie să-mi răspundă la rugăciune." Cine a zis asta? Credinţa e cea care aduce un răspuns la rugăciune, şi o inimă care e eliberată de păcat. Acestea sunt cele mai importante lucruri, dacă inima ta e eliberată de păcat. "Dacă cuget lucruri nelegiuite în inima mea," Psalmul 66:18 spune că, "Domnul nu mă va asculta".
Nu contează dacă te rogi toată noaptea. Nu contează cât de minunat sună rugăciunea ta. Dacă există păcat nerezolvat, dacă există păcat nemărturisit în inima ta... Isus a spus că dacă e o relaţie rea între tine şi un frate, ai rănit pe cineva şi vii şi te rogi lui Dumnezeu, El nu-ţi va asculta rugăciunea. Du-te şi rezolvă această problemă cu fratele tău. Deci, dacă există un păcat între tine şi Dumnezeu, sau între tine şi un frate care n-a fost mărturisit şi rezolvat, poţi fi absolut sigur că îţi pierzi timpul rugându-te, fie că te rogi 1 minut sau 10 ore.
Iar celălalt lucru este: dacă n-ai credinţă, asta e a doua cerinţă. Dacă n-ai credinţă când te rogi, nu vei primi nimic. 'Nu aveţi fiindcă nu credeţi că veţi primi.' Isus a spus: "Când vă rugaţi, să credeţi, şi apoi veţi primi." Aşadar, dacă mă rog un timp îndelungat, şi nu cred că Dumnezeu îmi va da vreodată acel lucru, atunci nu-l voi primi.
De ce spunem 'Amin' la sfârşitul rugăciunii? 'Amin' nu e doar un semnal că s-a terminat rugăciunea, e mult mai mult decât atât. Înseamnă că eu cred că ceea ce m-am rugat voi primi. 'Amin' e un cuvânt evreiesc, care, dacă ar fi să fie tradus în româneşte, ar însemna 'Aşa se va face', 'Aşa va fi'. Îi spun lui Dumnezeu: "Tată, m-am rugat acest lucru în Numele lui Isus Hristos, şi cred că se va face. Am cerut cu credinţă. Cred că am cerut potrivit cu voia Ta. Aşa se va face." Desigur, în aspecte în care nu ştim care e voia lui Dumnezeu, spunem: "Tată, facă-se nu voia mea, ci a Ta." Ba chiar, ca şi un copilaş... ştiţi cum copilaşii se duc la taţii lor, şi le cer orice... poţi să-i ceri lui Dumnezeu orice. Un copilaş poate să ceară un elefant sau un avion adevărat, nu de jucărie. Un copilaş poate să-i ceară tatălui său orice. Şi tu poţi să-i ceri lui Dumnezeu orice, atâta timp cât îţi sfârşeşti rugăciunea cu această propoziţie: "Totuşi, Tată, facă-se nu voia mea, ci a Ta. Mă încred în Tine să alegi pentru mine." Aceasta e o atitudine minunată pe care să o ai în rugăciune: "Mă încred în Tine, Tată, să alegi pentru mine; şi Mă încred în Tine că voi primi acest lucru pentru care mă rog, potrivit cu voia Ta."
Sunt multe aspecte în care voia lui Dumnezeu ne este descoperită în Scriptură. Trebuie să venim cu credinţă. Nu trebuie să ne rugăm cum fac mulţi creştini care se roagă, şi te duci la ei şi-i întrebi: "Crezi că Dumnezeu va răspunde la acea rugăciune?" Iar ei spun: "Nu ştiu. Poate că va răspunde." E ca şi cu oamenii care se duc şi se roagă unui idol. Îl întrebi pe acel om după ce s-a dus şi a stat înaintea acelui idol: -"Crezi că idolul ţi-a auzit rugăciunea?" -"Nu ştiu." Dar exact aşa se întâmplă şi cu mulţi creştini. Ei zic: "Nu ştiu dacă Dumnezeu mi-a auzit sau nu rugăciunea." Deci, noi nu trebuie să fim aşa. Nu trebuie să ne rugăm ca păgânii, care gândesc că trebuie să-L informăm pe Dumnezeu despre nevoile noastre. Nu. "Tatăl vostru ceresc ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi." Atunci, de ce ne cere să ne rugăm? Astfel încât să putem avea sentimentul colaborării cu Dumnezeu, şi, atunci când vine răspunsul să spunem: "Da, m-am rugat şi Dumnezeu mi-a răspuns." Asta aduce o părtăşie mai apropiată între noi şi Tatăl nostru ceresc.
Aşadar, haideţi să ţinem minte aceste principii în a dărui şi a ne ruga, pe care Isus le-a stabilit atât de clar, în zilele ce vor urma, şi să eliminăm din viaţa noastră toate modurile greşite de a dărui, şi modurile greşite de a ne ruga.
Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru Cuvântul Tău care ne călăuzeşte. Nu cunoaştem nimic despre Dumnezeu, însă Hristos a venit şi ne-a descoperit cum este Tatăl, şi vrem să ne rugăm şi să dăruim în felul corect. În Numele Domnului Isus, Amin!
