În această miercuri, seara, 11 mai, începem o serie de patru săptămâni bazată pe tema vremurilor din urmă. Stephen Armstrong va fi predicatorul nostru invitat. Vă invit să luați în considerare și în serios a vă goli agendele pentru cele patru săptămâni consecutive, începând cu miercuri seara, 11 mai, pentru un minunat studiu cu privire la ceea ce Duhul Domnului transmite bisericii despre zilele din urmă. Datorită construcțiilor în care ne aflăm, din nefericire nu vom fi capabili să oferim servicii de îngrijire a copiilor și nici să transmitem în direct mesajele, dar ele vor fi înregistrate și le veți putea accesa pe pagina web a lui Stephen Armstrong, numită „Verse by verse”. Dar sper că veți fi aici în persoană, vreau să vă încurajez să luați parte la acest minunat studiu. Să ne rugăm împreună și, apoi, ne vom uita la Daniel capitolul 4.
Tată ceresc, am studiat, Ți-am deschis Cuvântul, ne-am pregătit. Dar, Doamne Dumnezeule, munca cea mai mare a oricărei echipe ar eșua dacă nu ar avea binecuvântarea Duhului Tău cel Sfânt. Așadar, ești binevenit, Duhule Sfânt. Ești binevenit, te așteptăm și te rugăm să vii. Îți mulțumim. Prin Isus aducem această dorință sinceră și toți cei care sunt de acord spun „amin”.
Atunci când nu zbura cu avionul privat sau când nu privea apusul din unul din iahturile lui, trăia o viață de lux înlăntrul apartamentului său de 3000 de metri pătrați din New York. Iahtul său costă 7 milioane de dolari, avionul costă 24 milioane de dolari. Avea o casă în Franța, avea o casă pe plajă în Montauk, o casă în Palm Beach, avea bărci și mașini multe. Ea avea multe blănuri, un designer de poșete și piese de cristal Wedgewood China și Tiffany. Nu au fost zgârciți nici când a venit vorba de curte: candelabre de aur, covoare din Asia Centrală pe jos, iar statuile grecești și egiptene erau în competiție pentru a atrage atenția și aprobarea musafirilor. O, musafirii! Erau atât de mulți cei care voiau să-i cunoască. Oamenii stăteau la rând să dea mâna cu el. Oameni ca Steven Spielberg și Elie Wiesel. A sta în biroul său din Manhattan înseamnă a sta în epicentrul succesului în investire. Sau cel puțin așa părea. Apoi a venit dimineața zilei de 10 decembrie 2008, iar acesta este momentul în care șarada a luat sfârșit. Atunci a fost momentul când Bernie Madoff a știut că a fost prins. Și atunci i-a spus soției sale și celor doi copii, „Totul e o minciună. E o mare și grozavă schemă Ponzi. În următoarele zile, săptămâni și luni, detaliile zguduitoare au devenit publice. Madoff era mintea strălucită din spatele unei organizații de douăzeci de ani de „alba-neagra”. Cea mai mare crimă financiară din istoria Statelor Unite. El înșela pe cei bogați laolaltă cu cei săraci și făcea miliarde de dolari. Colapsul lui a fost unul de proporții biblice. În câteva ore a fost jupuit de faima sa, de statusul său, de banii săi. Nu mai avea niciun viitor și nu mai avea nicio familie. Unul din fiii săi s-a sinucis. Celălalt fiu și-a schimbat numele de familie. Soția sa, până în ziua de azi, e izolată în Florida de sud. Iar Bernie Madoff, în vârstă de 74 de ani, își va petrece restul vieții ca prizonierul numărul 61727-054 în Complexul Federal de Corecție din Butner, North Carolina.
Ce s-a întâmplat? Ce l-a făcut pe acest om să-și dedice viața nenorocirii vieții celorlalți? Care era compromisul pentru Madoff? Într-un cuvânt? Mândrie. Statut. Recunoaștere. Conform unui biograf, când era copil a fost disprețuit și umilit datorită intelectului său inferior. Respins de fată după fată, transferat la școli din ce în ce mai slabe. Dar el excela în căștigarea banilor și, o dată cu asta, a ajuns la statutul care l-a scos din situația de până atunci. Adicția lui Madoff pentru atenție ne amintește de o altă poveste a unui colaps din bunăstare. De fapt, ridicarea și căderea lui Madoff e un nimic comparat cu vastele proprietăți și căderea liberă și bruscă a personajului din studiul nostru de azi, regele Nebucadnețar.
Povestea lui Daniel acoperă o perioadă cuprinsă între 605 î.Hr. și 539 î.Hr. Și viața lui Daniel s-a intersectat cu cea a unora dintre cei mai fascinanți lideri din istoria omenirii. În mare parte a fost dinastia regelui Nebucadnețar. El este regele care a cucerit Ierusalimul și a luat tinerii în captivitate în Babilon. El era înclinat să aibă vise ciudate, vise pe care Daniel i le-a interpretat și, atunci când a făcut-o, a dobândit favoarea regelui, a fost promovat de acesta. Nebucadnețar nu numai că l-a promovat pe Daniel, ci lui Nebucadnețar îi plăcea să-l promoveze pe Nebucadnețar. Așa cum am văzut săptămâna trecută, Nebucadnețar a ridicat o statuie de 90 de picioare, o statuie de aur în onoarea lui însuși. Și a comandat poporului să se închine. Trei evrei au refuzat. Își amintește cineva numele lor? Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Și când ei au refuzat să se plece, i-a legat și i-a aruncat în cuptorul cu foc care a fost încălzit de șapte ori mai mult decât a fost încălzit la început. Și cum ei nu luau foc, el a început să se dezechilibreze. Și a îmceput să se întrebe, „Cine este acest Dumnezeu care este mai mare chiar decât focul acesta?” Ne-am gândi că Nebucadnețar deja începea să priceapă mesajul. Cei trei evrei erau salvați. Visul era interpretat. Cu siguranță, Nebucadnețar înțelegea că Dumnezeu încearcă să-i capteze atenția și că Dumnezeu are un plan care-l include pe rege, dar nu se învârte în jurul lui. A înțeles regele Nebucadnețar? Nu cred...
Daniel capitolul 4 sugerează că nu. Capitolul este deschis de cuvintele regelui însuși. Vreți să umpleți spațiile goale de pe buletine? Rubrica 1, începem cu visul regelui. Unii învățători spun că e posibil să fi trecut vreo 20-30 între evenimentele cu chipul de aur și pasajul pe care-l studiem azi din capitolul 4. Regele Nebucadnețar se bucura de un timp de bucurie și prosperitate, dușmanii săi erau la ananghie, bunăstarea sa era sigură. Dar în mijlocul tuturor acestor lucruri el a avut un vis, și-a pus ghicitorii să îi spună ce înseamnă. Din nou, aceștia nu au putut, dar a făcut-o Daniel. Așadar, l-a chemat pe Daniel și iată ce i-a spus (Daniel 4:10-16): „Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam şi iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt. Copacul acesta s-a făcut mare şi puternic, vârful lui se înălţa până la ceruri şi se vedea de la marginile întregului pământ. Frunza lui era frumoasă şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui şi orice făptură vie se hrănea din el. În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam şi iată că s-a coborât din ceruri un străjer sfânt. El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: ‘Tăiaţi copacul şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de sub el şi păsările din ramurile lui! Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului. Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară şi vor trece şapte vremuri peste el.’”
Daniel a ascultat acest vis și a făcut legătura. El era uimit și necăjit din cauza a ceea ce a auzit. Fața lui Daniel s-a albit, iar regele a trebuit să-l convingă pe Daniel să vorbească. Daniel i-a explicat despre copacul cel înalt, despre acea făptură, i-a explicat căderea bruscă a acestuia și apariția fiarelor înnebunite. El i-a explicat pericolul în care se afla. În acest moment al istoriei, Nebucadnețar nu avea pereche nicăieri în lume. El era conducătorul de necontestat al întregii planete. Orașul său, Babilon, se ridica în orizontul deșertului ca orașul Manhattan. Grădinile suspendate din Bablion pe care le-a construit pentru soția sa sunt una din cele șapte minuni ale lumii. Palatul său regal era imens. Zidurile sale erau înalte de 120 de metri și groase de 30 de metri. Erau destul de late ca patru care să circule în linie pe ele, în jurul palatului, lucru pe care-l făceau des. Marele râu Eufrat trecea chiar prin mijlocul Babilonului. Populația ajungea undeva în jur de 2 milioane de oameni. Orașul avea temple, terase și palate. Și toate acestea au luat ființă în timpul domniei de 43 de ani a lui Nebucadnețar. El era putred de bogat. Era patron în industria uleiului, avea multe drepturi de autor, avea un fond de miliarde pentru investiții riscante. Dacă ar fi fost în viață azi, ar fi întrecut de departe oricare miliardar de pe planetă. El ar fi primul pe lista revistei Forbes. Dar toate acestea urmau să se sfârșească. Marele copac urma să fie micit la nivelul de butuc.
Ascultați discursul lui Daniel cu privire la butuc, Daniel 4:22-27: „Eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s-a înălţat până la ceruri şi a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului. Împăratul a văzut pe un străjer sfânt coborându-se şi zicând: ‘Tăiaţi copacul şi nimiciţi-l, dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să stea la un loc cu fiarele câmpului până vor trece şapte vremuri peste el’. Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului şi îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea. Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului înseamnă că împărăţia ta îţi va rămâne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în ceruri. De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!”
Regele urmează să fie adus în stadiul unui nebun într-o cușcă. De ce? Cum explicăm această judecată severă? Ei bine, să citim versetul 26 din nou și să vedeți dacă puteți descoperi problema. „Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului înseamnă că împărăţia ta îţi va rămâne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în ceruri.” Vedeți? Nebucadnețar era afectat de cea mai severă și veche boală – mândria. El a crezut că el conduce lumea. A crezut că Babilonul conduce lumea. A crezut că împărăția Sa conduce lumea. Tot ce-l interesa pe regele Nebucadnețar era... regele Nebucadnețar. Lumea se învârtea în jurul lui. Iar visul pe care i l-a dat Dumnezeu intenționa să-l avertizeze că atunci când cei puternici cad, căderea lor este puternică.
Apoi Daniel i-a făcut o cerere din inimă. I-a spus: „De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!” A ascultat Nebucadnețar? S-a pocăit Nebucadnețar? Privim acum la amânarea regelui. Ascultați aici (Daniel 4:29-30): „După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvântul şi a zis: ‘Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?’"
Dumnezeu a fost răbdător cu Nebucadnețar. I-a trimis un mesaj prin primul vis, faptul că Babilonul era capul de aur al chipului văzut și va fi așa pentru câteva vremi. I-a trimis un mesaj prin Șadrac, Meșac și Abed-Nego, spunându-i că există un Conducător în ceruri care este mai mare decât focul. I-a trimis un mesaj prin acest vis spunându-i că dacă nu se pocăiește, va fi adus la starea de butuc. I-a dat 12 luni! I-a dat 12 luni să-și schimbe drumul. Dar Nebucadnețar devenea tot mai mândru. El și-a construit lumea în jurul lui. John Elias, un evanghelist renumit din secolul 18 a povestit cândva despre o vizită ce o făcuse unui fierar. Fierarul tocmai ce-și cumpărase un câine. Iar lui John Elias îi părea rău pentru câine deoarece, de fiecare dată când fierarul lovea nicovala cu ciocanul – ceea ce se întâmpla de multe ori – câinele scâncea. Elias s-a întors după câteva săptămâni și a observat că lovitura cu ciocanul îi devenise ceva obișnuit câinelui. După alte câteva săptămâni, câinele era capabil să doarmă în timp ce stăpânul lovea. Nebucadnețar era capabil să doarmă în timp ce Stăpânul său lovea. El s-a obișnuit cu avertismentele. Și nu a mai răspuns.
Daniel 4:31-33: „Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a coborât din cer şi a zis: ‘Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi şi vor trece peste tine şapte vremuri până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!’ Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor.” Regele a devenit o versiune antică a lui Howard Hughes cu unghii ca ghearele păsărilor și păr lung, animalistic. Într-un moment a apărut pe coperta revistei Times, iar în următorul a fost exilat și a devenit bestia împărăției babiloniene. A fost lăsat într-o cușcă. Și nouă ne-a fost lăsată o lecție.
Să vedem ce a descoperit regele. Priviți la descoperirea regelui. Care este? Dumnezeu urăște mândria. Proverbe 26:12: „Dacă vezi un om care se crede înţelept, poţi să ai mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el.” Isaia 5:21: „Vai de cei ce se socot înţelepţi şi se cred pricepuţi!” Proverbe 16:5: „Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului.” Proverbe 8:13: „Trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă – iată ce urăsc eu.” Proverbe 11:2: „Când vine mândria, vine şi ruşinea.” De ce un limbaj atât de dur? De ce această învelitoare a condamnării? Cum explicăm împotrivirea lui Dumnezeu față de inimile împietrite? Simplu. Dumnezeu urăște mândria pentru că Dumnezeu Își iubește poporul. Și mândria este pastila cu otr avă a sufletului. Mândria este pastila cu otravă a sufletului. Înțelegeți? Mândria se împotrivește salvării. Dacă tot ceea ce vezi ești tu, nu Îl vei vedea niciodată pe Salvatorul tău. Dacă tot ceea ce vezi ești tu, nu Îl vei vedea niciodată pe Salvatorul. Salvarea vine pentru cei umili. Inima mândră refuză să își mărturisească păcatul. Inima mândră refuză să se închine.
Mândria crează o inabilitate a genunchiului, ca să nu se plece, sau a inimii, ca să nu se mărturisească. Mândria crează o stare încăpățânată de gât înțepenit, iar oamenii mândri nu se pot închina. Mai mulți oameni sunt conduși către iad de către cimpoierul pestriț al mândriei decât de către toate falsele religii din lume. Inima care se poate uita către cer și să spună „Nu există Dumnezeu” este inima mândriei. Inima care poate să asiste la atâtea miracole, de la răsărit la apus, și să nu fie mișcată să I se închine lui Dumnezeu, este o inimă ca a lui Nebucadnețar, închisă în cușca mândriei și condusă departe de Dumnezeu. Dumnezeu urăște mândria deoarece mândria se împotrivește salvării. Și Dumnezeu urăște mândria pentru că aceasa se împotrivește împăcării. În fiecare săptămână, în slujirea mea, întâlnesc pe cineva care refuză să se împace cu o persoană din cauza mândriei. Din cauza mândriei prostești, nebune, încăpățânate și îngâmfate. Câte scuze au trecut fără să fie cerute din cauza mândriei? Câte prietenii au rămas rupte din cauza mândriei? Câți oameni refuză să-și rezolve problemele cu vecinii din cauza mândriei? Câte războaie s-au născut pe planeta noastră din pântecele aroganței și mândriei? Mândria este părintele urei, a geloziei, a amărăciunii și a tristeței. Mândria face imposibilă împăcarea. Căsătoriile sunt dezmembrate, familiile sunt distruse. Toate datorată mândriei prostești și iresponsabile. Îi frânge inima lui Dumnezeu. De aceea o urăște. Mândria este reciful ascuns care distruge barca sufletului. Mândria te va înnebuni. Dacă învățăm ceva din povestea lui Nebucadnețar este că mândria te va înnebuni. Te va separa de Dumnezeu și te va separa de ceilalți. Mândria te va face un individ trist, singur, bătrân, acru de parcă ai mânca lămâi toată ziua. Fără prieteni și fără credință.
Iubesc ceea ce spunea Chris Seedman: „Adevărul e că Nebucadnețar nu a înnebunit atunci când a început să trăiască precum o fiară, mâncând iarbă și crescându-i unghiile. Nebucadnețar a înnebunit înainte. Era nebun din momentul în care mergea pe acoperișul palatului său, supraveghindu-și imperiul, crezând că el construise totul și că tot ceea ce vedea se învârtea în jurul său.” Credeți că există vreo împărăție modernă a istoriei lui Nebucadnețar? Trăim vremuri în care oamenii pun mult preț pe oameni? Apostolul Pavel ne avertizează în 2 Timotei 3:1: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi.” Există vreo șansă ca acest verset să vă descrie? Dacă e așa, fiți atenți. Romani 12:3: „Vă spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” Nu fiți ca musca pe spatele elefantului care trece peste un pod. Musca, stând pe spatele elefantului, a văzut cum se mișcă podul și, după ce au trecut pe partea celaltă, s-a uitat înapoi și a văzut că podul încă se mișca. Atunci i-a zis elefantului: „Băiete, noi aproape am rupt acel pod.” Știți, în planul lui Dumnezeu noi suntem muștele. Muște drăguțe. Muște răscumpărate. Muște îndrăgite. Dar, în comparație cu Dumnezeu, suntem mici. Și, dacă această lume este zguduită, este pentru că Dumnezeu o zguduie. Nu pentru că ai făcut-o tu, nu pentru că am făcut-o eu, nu pentru că a făcut-o oricine altcineva.
Daniel i-a spus regelui (Daniel 4:17): „Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!” Știți, Dumnezeu controlează toate împărățiile umane și despre El se știe că îl smerește pe conducătorul mândru. Nu vreau să ratați acest lucru pentru că dacă o faceți, puteți cădea. Dar dacă veți înțelege acest lucru, veți avea parte de o înviorare. În măsura în care Dumnezeu urăște mândria, la fel de mult El iubește smerenia. În măsura în care Dumnezeu urăște mândria, la fel de mult El iubește smerenia. 1 Petru 5:5: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”
Am văzut un așa exemplu toamna trecută. Am călătorit în Carolina de Nord pentru un eveniment într-un week-end, împreună cu Michael W. Smith, cântărețul. Michael a sosit vineri dimineața, iar eu am ajuns vineri după-masă. Ne-am cunoscut mai târziu în acea zi, dar abia am reușit să-l fac pe Michael să se concentreze. Era foarte mișcat de o experiență din acea zi din casa lui Billy Graham. El ajunsese mai devreme și, la invitația doctorului Graham, s-a întâlnit la el acasă. Dr. Graham își plănuia propria înmormântare. Dr. Graham își invitase pastorul său și pe Michael Smith acasă la el. Pe atunci, dr. Graham avea 94 de ani, era încă foarte sănătos mintal, dar sănătatea lui începea să scârțâie. Nu putea să se ridice din scaunul cu rotile și folosea continuu cu masca de oxigen. Avea nevoie de îngrijire 24h. Dar voia să-și pună la punct înmormântarea cât încă mintea îi era ascuțită. Așadar, l-a chemat pe pastorul său, l-a chemat pe Michael și le-a spus: „Am o singură dorință pentru înmormântarea mea.” Desigur, Michael și pastorul s-au aplecat și i-au spus că vor face orice va vrea. El le-a spus: „Dorința mea este să nu-mi menționați numele la înmormântare.” L-au rugat să-și repete dorința. Le-a spus, „Nu vreau să-mi menționați numele la înmormântare. Singurul Nume care vreau să fie menționat este al lui Isus Hristos.” Billy Graham a predicat în fața a peste 2 miliarde de oameni. Cel mai posibil mai mult decât oricine în istoria lumii. A umplut stadioane pe fiecare continent, în aproape toate orașele mari. Este considerat a fi sfătuitorul spiritual aproape al tuturor președinților de la Dwight D. Eisenhower încoace. Și, totuși, nu vrea ca numele său să fie menționat la propria înmormântare? Doar Numele lui Isus Hristos? Se poate ca o persoană să devină atât de îndrăgostită de Dumnezeu și să aibă inima atât de acoperită de gloria și bunătatea Sa încât propriile reușite să pară un nimic și să le vadă nevrednice de a fi menționate? Aceasta este inima pe care o binecuvântează Dumnezeu. Aceasta este inima pe care o iubește Dumnezeu. Aceasta este inima căreia Dumnezeu îi dă har.
Știți că Nebucadnețar a învățat asta? Nu știu dacă ați citit sfârșitul poveștii. I-a luat o vreme să învețe acest lucru – au trecut 7 ani – dar el a înțeles, în final, ideea. Daniel 4:34-37: „După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui împărăţie dăinuie din neam în neam. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce faci?’ În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea şi puterea mea a crescut. Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!” Nu știu dacă babilonienii aveau morminte sau epitafuri, dar dacă aveau, asta ar fi mers pentru el: „El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!” Să aveți în vedere, acum în încheiere, faptul că acești 7 ani nu erau incluși în planul A al lui Nebucadnețar. Planul A era vis – avertisment – alt vis. Dar Nebucadnețar nu a ascultat, așa că Dumnezeu a pus în aplicare planul B. Drag copil al lui Dumnezeu, nu aștepta planul B. Ascultă planul A! Amin? Amin.
Îți mulțumim, Doamne, pentru momentele în care ne-ai amintit că Tu ești mare, iar noi suntem mici. Că Tu ești tare, iar noi suntem slabi. Că Tu ești sfânt, iar noi suntem păcătoși. Îmbrățișăm această aducere aminte chiar și azi. Mare Dumnezeu al universului, fă să avem parte de har în viețile noastre, har care vine în urma smeririi noastre înaintea Ta. Prin Hristos ne rugăm și toată biserica spune „amin”.
