Tată, dorința mea este ca cei care ascultă acest mesaj să spună, atunci când Isus i-a întrebat pe apostolii săi: „Vă veți duce de la Mine?” să spună precum Petru: „La cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.” Mii și mii să spună astfel. Voi, cei credincioși, spuneți-o din nou. Iar voi, cei necredincioși, spuneți: „Căutarea mea a luat sfârșit. Sunt acasă. Isus este casa mea.” Așadar, fă astfel, prin intermediul acestui cuvânt în Numele lui Isus mă rog. Amin.
Nu se găsește nicio poveste de Crăciun, nicio relatare tradițională a nașterii lui Isus în Evanghelia după Ioan. Încă ne aflăm la Evanghelia după Ioan, la capitolul 6, dar facem un pas înapoi pentru o descriere mai detaliată despre felul în care Crăciunul este prezentat în această Evanghelie. Nu prezintă o poveste la început precum Evanghelia după Luca sau Evanghelia după Matei. Pe de altă parte, povestea Crăciunului este țesută de-a lungul întregii Evanghelii, iar semnificația acesteia apare în mod repetat în Evanghelie.
Astfel că, primul verset al Evangheliei după Ioan este: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” Așadar, încă de la începutul eternității, era Cuvântul și această misterioasă afirmație: „Cuvântul era Dumnezeu” şi în mod paradoxal „Cuvântul era cu Dumnezeu.” Nu trebuie să citeşti cărţi de teologie ca să îţi dai seama că este ceva extraordinar. Cum poţi să fii Dumnezeu, şi cu Dumnezeu, în acelaşi timp? „Ei bine, de aceea suntem ceea ce suntem”, iar conform doctrinei trinităţii El este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, Duhul Sfânt este Dumnezeu şi Tatăl este Dumnezeu, un singur Dumnezeu şi trei persoane care împreună sunt una şi aceeaşi.
Versetul 14: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” Versetul 16: „Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har.” Aşadar, Cuvântul veşnic care nu avea început, nici existenţă, acum, în plinătatea timpului s-a făcut trup şi astfel şi Fiul lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu şi Cuvântul reprezentând aceeaşi Persoană, s-au făcut trup dezvăluindu-L pe Dumnezeu aşa cum nu a mai fost dezvăluit până acum. Astfel că, Îl avem pe Dumnezeu făcându-se trup şi slava Sa întocmai ca slava singurului născut din Tatăl, aceasta fiind dezvăluită aşa cum nu a mai fost până acum. Aceasta este înţelegerea lui Ioan în ceea ce priveşte Crăciunul.
Fiul lui Dumnezeu vine, El este Dumnezeu, este cu Dumnezeu, Îl dezvăluie pe Dumnezeu, iar această dezvăluire este dominată de slavă, este plină de har şi adevăr. Din plinătatea Lui cu toţii am primit slavă. Aşadar, Crăciunul reprezintă Cuvântul veşnic, Fiul veşnic făcându-se trup pentru ca slava Lui şi adevărul să fie primite de către păcătoşi.
Mergem mai departe, Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui fiu [perioada Crăciunului şi a Vinerii Mari] pentru ca oricine crede în El [acesta e scopul Crăciunului] să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Dumnezeu nu a trimis pe Fiul Său pentru a condamna lumea, aşadar Crăciunul nu este pentru condamnare. Dumnezeu nu a trimis pe Fiul Său pentru a condamna lumea, ci prin El lumea să fie mântuită, aşadar Crăciunul este pentru mântuire. Pentru asta El a venit, nu pentru a condamna, ci pentru a mântui. La sfârşitul Evangheliei, în capitolul 18, Isus este dus înaintea lui Pilat. Acesta este un schimb greu de cuvinte între Isus și Pilat. Capitolul 18, versetul 33, 34 și 37: „‘Eşti Tu Împăratul Iudeilor?’” a întrebat Pilat, iar Isus i-a răspuns: ‘De la tine însuţi zici lucrul acesta […]? Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.’” Un alt mod de a spune este acela că Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, a venit în lume, spunând: „Ca să mărturisesc despre adevăr.” Care este efectul mărturisirii despre adevăr în viaţa lui Isus şi în misiunea Sa? În capitolul 8, versetul 31-32, Isus spune foarte limpede care este acesta. Acesta spune în Evanghelia după Ioan 8:31: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”
Aşadar, semnificaţia Crăciunului este venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu, El este Adevărul [„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”], spune adevărul [„ca să mărturisesc despre adevăr”], iar efectul îl reprezintă libertatea, eliberarea de vinovăţia păcatului, moarte, Satan, iad, viaţă fără sens; libertatea care vine în viaţa unei persoane o dată cu descoperirea faptului că Isus este adevărul. El este „Calea, Adevărul şi Viaţa […] veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Acum rămâne întrebarea: cum se întâmplă acest lucru? Cum face acest lucru? Cum poate adevărul spus de Dumnezeu să mântuiască oamenii de păcat şi condamnare?
Am ajuns la capitolul 6:51 care spune: „Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac;şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.” Faceţi o legătură cu capitolul 1, versetul 14: „Şi Cuvântul S-a făcut trup.” De ce? Pentru ca versetul 51 să se poată întâmpla. El a venit dând trupul Său pentru viaţa lumii, a venit pentru ca trupul Său să poată fi străpuns de cuie şi de sabie, spatele biciuit şi capul străpuns cu o coroană de spini, obraji care să poată fi pălmuiţi, o barbă care să poată fi trasă şi ochi spre care să se scuipe. De aceea El a venit. De aceea a avut nevoie de trup, ca să poată avea ceva cu care să poată muri, să sufere. Este singura cale prin care slava poate ajunge la păcătoşi. Şi a venit plin de slavă şi din plinătatea Lui am primit şi noi. Şi motivul pentru care am primit slavă este că din plinătatea Cuvântului devenit trup, El a murit pentru păcătoşi. Dacă nu ar fi murit pentru păcătoşi, nu am fi avut slavă, am fi avut parte doar de judecată. Aşadar, Crăciunul este îndeosebi o pregătire pentru Vinerea Mare. Nu separaţi această sărbătoare. Semnificaţia Crăciunului în Evanghelia după Ioan este aceea că există un Dumnezeu veşnic însumând trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Fiul sau Cuvântul s-a făcut trup cu care să poată muri şi dăruind trupul Său lumii, aceasta poate avea viaţă deoarece păcatele pot fi iertate, neprihănirea poate fi asigurată, iar prin credinţa în El consumându-L, în mod simbolic, devine Comoara, Mâncarea şi Viaţa noastră. Viaţa Lui este acum în noi putând avea astfel bucurie eternă cu El.
Ceea ce vreau să fac acum este să iau două versete din capitolul 6 despre care sunt nerăbdător să vorbesc şi peste care am trecut prea repede în ultimele şapte predici. Vă voi indica versetele şi ne vom petrece restul timpului vorbind despre ele. Versetele 63 şi 68. Iată versetul 63 în care Isus spune: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic;cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” Aceasta este fraza pe care vreau s-o înţeleg: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” Să mergem la versetul 68. Isus spune că mulţi dintre ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El întrebându-i astfel pe cei doisprezece rămaşi în versetul 67, „Voi nu vreţi să vă duceţi?”, iar Simon Petru îi răspunde: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” Aşadar versetul 63 spune: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă”, iar versetul 68 spune: „Tu ai cuvintele vieţii veşnice.” Isus vorbind în versetul 63, iar Simon Petru în versetul 68. Cuvântul s-a făcut trup, acesta fiind dăruit pentru viaţa lumii, viaţă dată prin Duh conform spuselor lui Isus. El vă oferă această viaţă precum o favoare prin intermediul acestui mesaj, iar eu vreau să înţeleg cum şi de asemenea şi dumneavoastră în următoarele minute.
Dacă El a venit în lume și cuvintele Lui sunt viaţă, Duhul dăruind viaţă, şi trupul Său a trebuit să fie zdrobit şi ucis astfel încât să dobândim slavă, cum funcţionează toate acestea pentru mine? Cum pot să am parte de viaţă? Căci scrie foarte limpede în capitolul 3, versetul 36 că vor exista unii peste care mânia lui Dumnezeu va rămâne. Nu vreau să fiţi printre aceştia, ci printre cei asupra cărora mânia lui Dumnezeu a fost ridicată. Dar nu toată lumea se află în această circumstanţă, iar întrebarea este: cum ajungi şi rămâi acolo, cum te bucuri de viaţa veşnică împreună cu Dumnezeu? Versetul 63 spune: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” Ce s-a întâmplat în versetul 65 când Isus a spus aceste controversate cuvinte: „Nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Iar apoi versetul 66 spune: „Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El.” Nu cred că a fost întâmplător că această afirmaţie şi acest eveniment au avut loc imediat după versetul 65. Versetul 65 atrage atenţia asupra mântuirii. Care dintre răzvrătiţi vor avea parte de viaţă, fiind duşi la Fiul, şi care nu? Precum versetul 65 spune: „Nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu (Tatăl Meu le dă viaţă, iar ei vor veni). Şi mulţi care au auzit aceste cuvinte s-au întors înapoi şi L-au părăsit. Iar acest lucru se întâmplă de 2000 de ani.
Aşadar suveranitatea lui Dumnezeu asupra autonomiei păcătoşilor îi face pe aceştia să se îndepărteze de El. Mulți oameni, chiar. De la 5000 până la 11000, deși se îndepărtează și din alte motive. Ce se întâmplă în mintea acestor oameni, în mintea dumneavoastră? V-aţi putea număra printre cei care se îndepărtează? Obiecţiile încep să apară, iar ceea ce vreau să fac este să pătrund în mintea lui Simon Petru deoarece acesta nu s-a îndepărtat. Vreau să ştiu de ce Petru nu a plecat. De asemenea, vreau să ştiu şi pentru că unii dintre dumneavoastră cugetaţi la acest lucru. Obiecţiile încep să apară sub suveranitatea lui Dumnezeu, obiecţii care transpun oamenii într-o mare confuzie şi câteodată în teroare. Dacă vă este uşor să credeţi în Domnul Isus şi în suveranitatea Sa, ar trebui să vă bucuraţi pentru că sunt unii care nu o fac şi este chinuitor pentru ei. Mulţi dintre noi am trecut prin aceste perioade ale vieţii.
Mă gândeam la o analogie în această după-amiază în timp ce pregăteam această predică. Să presupunem că eşti un iubitor de muzică country şi nu ai cunoştinţe despre muzica clasică sau aparţii unei culturi diferite şi ajungi să asculţi „Fantasia on the Old 100th” interpretată la o orgă imensă. Prima dată când o să asculţi o să ţi se pară doar zgomot, un sunet masiv care îţi va invada mintea. O altă analogie la care m-am gândit este următoarea: să presupunem că trăieşti într-un loc asemănător cu un comitat, în care totul este îmbietor, ierbos, verde şi brusc te trezeşti, ca şi cum te-ar fi transpus cineva, în mijlocul munţilor Himalaya şi tot ceea ce vezi pe o distanţă de sute de km sunt stâncile masive. Consider că ar fi absolut înfricoşător, dacă nu le-ai mai văzut până acum. Aşa este Dumnezeu, are însuşirile locurilor de păşunat. Consider că Îi place muzica country, sau cel puţin o parte din ea. Şi Îi place atunci când „Old 100th” este cântată extraordinar la orgă cu ajutorul lui Ralph Vaughn Williams. Şi vieţile noastre sunt puse în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu. O parte din Biblie este foarte plăcută, iar o altă parte este uluitoare. Nu Îl poţi păcăli pe Dumnezeu. Nu Îl poţi controla. Nu are doar însuşirile locurilor de păşunat, ci şi partea himalayană şi poţi învăţa să iubeşti asta dacă eşti în siguranţă, dacă ştii că te iubeşte şi că o să poţi să mergi pe marginea acelor stânci fără să cazi.
Încerc să pătrund în mintea noastră în ceea ce priveşte teroarea şi legătura acesteia cu suveranitatea lui Dumnezeu, şi ceea ce v-ar determina să vă părăsiţi credinţa. Nu pot să privesc aceste lucruri în mod neserios. Sunt oameni care s-au sinucis din cauza acestor lucruri. Nu ne jucăm. Astfel de lucruri vă pot distruge creierul. Sau nu, dacă sunteţi asemănători lui Petru. Vreau să-l înţeleg pe Petru, să înţeleg de ce nu a plecat şi de ce nu s-a înfuriat spunând că pleacă şi că nu vrea să slujească unui astfel de Dumnezeu, atunci când Isus i-a spus în versetul 65: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” iar Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem?” (Ioan 6:68). Consider că această întrebare: „La cine să ne ducem?” indică faptul că s-au gândit la asta. De ce ar spune aşa ceva? „Ne-am permis gândul că poate există o cale mai uşoară; unde putem să mergem?” Mi-ar plăcea să presupun pentru câteva minute că Petru este prezent aici, în secolul 21, căutând de jur-împrejur o cale de ieşire. Dacă ar trăi şi în ziua de azi, ar întreba: „La cine să ne ducem? Să ne ducem la cei care neagă suveranitatea totală a lui Dumnezeu, cei care îşi însuşesc viaţa spirituală, cei care devin creatori al propriului destin, şi asigură un avânt decisiv izvorât din propria lor autonomie de a-L urma pe Hristos?” Gândindu-se la această posibilitate Petru refuză spunând: „Orice probleme aş avea în a urma un Hristos suveran, această alternativă ar fi deşartă. Îmi cunosc sufletul şi mulţi oameni dimprejurul meu. Dacă ar fi lăsate la alegerea mea să asigur avântul decisiv, să pot crea viaţa spirituală, să am o dragoste pentru Isus, să pot produce tot ceea ce am nevoie să fiu apropiat de Hristos, atunci sunt mort.” Nu va alege această alternativă. Problema lui nu este rezolvată de cealaltă parte. Şi nici eu nu voi alege această opţiune. Am fost acolo şi nu mă mai întorc.
Sau: „La cine să ne ducem? Să ne ducem la cei care consideră că păcatul nu este înrobitor, nu este o forţă care orbeşte, nu este sclavie şi moarte, ci doar o influenţă rea? La cei care spun: „Suntem degradaţi, dar nu fără speranţă? Să ne ducem cu aceştia, să ne ducem acolo? Ar fi mai uşor decât ceea ce spune Isus. Nu ar fi mai bine?” Petru refuză spunând: „Nu, noi ne cunoaştem sufletele mai bine de atât. Nu suntem doar degradaţi.” Nicio persoană de pe Planetă nu se supune autorităţii, adevărului şi căii lui Dumnezeu şi lui Hristos pe picioare proprii. Păcatul este sclavie, nu este doar o influenţă rea astfel încât să ne putem întreba: „Să ne ducem acolo?” Petru spune: „Nu, nu ne vom duce nici acolo. Voi sta aici, indiferent de câte probleme aş avea cu faptul că Isus mă numeşte sclav al păcatului, voi sta chiar aici deoarece cealaltă alternativă nu mi-ar dărui viaţa. Aş fi mort.”
Sau: „La cine să mă duc? Să mă duc la cei pentru care deşi păcatul este ceva serios, nu este o mare problemă deoarece Dumnezeu iartă totul? Toţi sunt salvaţi. Totul este iertat. Da! Asta e o lume roz. Hai să ne ducem acolo! Hai să ne ducem de la Isus, să ne îndepărtăm de spusele Lui despre iad, moarte, iertare. Hai să ne ducem acolo, unde toţi vor fi salvaţi şi iertaţi.” Petru cugetează şi spune: „Sună plăcut, dar este o creaţie de sentimentalism, nu o creaţie a realităţii. Există rele oribile în lume, rele nesăbuite în istorie şi în viaţa mea care nu pot fi înlăturate. Numai iertarea fără o imbrăţişare cu inima zdrobită a unei ispăşiri magnifice nu îmi va satisface conştiinţa sau judecata lui Dumnezeu. Nu mă pot duce acolo. Trebuie să existe o ispăşire şi o îmbrăţişare a ispăşirii astfel încât această lume să funcţioneze cum trebuie. Nu mă voi duce la acea lume roz, sentimentalistă şi ireală. Atunci la cine ne vom duce? Să ne ducem la cei care neagă existenţa lui Dumnezeu?” Nu ar fi asta oare o cale de rezolvare a tuturor problemelor? Această perspectivă asupra lui Dumnezeu în capitolul 6 este concepută în aşa fel încât te uiţi la ea şi spui: „Cred că ar fi mai simplu dacă nu am mai avea niciun Dumnezeu.” Petru spune: „Nu, deoarece dacă nu ar exista niciun Dumnezeu, iar oamenii ar fi întâmplătoare colecţii de materie şi energie, atunci indignarea mea proprie în ceea ce priveşte răul lumii nu diferă cu nimic de un stomac chiorăitor. Primul lucru care mă îndepărtează de Dumnezeu cu toată forţa morală nu este nimic altceva decât moleculele, care saltă în creierul meu ca un stomac chiorăitor.” Iar Petru vede aceste lucruri şi în loc să se ducă la acea lume absurdă şi tragică şi chiar să se sinucidă precum a făcut Iuda, spune: „Nu am să mă duc acolo.” Acesta este sfârşitul listei mele, am şi alte exemple în mintea mea precum alte lumi, filozofii, perspective asupra lumii, diverşi mântuitori, diverşi prieteni, alte comori decât Isus Hristos.
Ceea ce vedem în Biblie este una, iar ceea ce doreşte deseori inima noastră este altceva până în momentul în care ne supunem lui Dumnezeu. Ne dorim alte perspective asupra păcatului, asupra lui Dumnezeu şi asupra mântuirii, iar Petru spune: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.” (Ioan 6:68). Cu alte cuvinte, unii dintre voi în aceste timpuri, sper că în aceste timpuri, sunteţi neutri, analizaţi cuvintele, căile şi acţiunile lui Isus şi căutaţi o alternativă mai bună spunând: „Nu îmi plac aceste probleme de aici, sunt multe lucruri ameninţătoare, mai există cineva ca şi mine?” Dorinţa mea este ca Isus să fie descoperit în această încăpere şi de asemenea şi lucrarea asupra inimii voastre; Duhul este cel care dă viaţă, nu freamătele, cugetările, reflectările, iluminările filozofice sunt cele care dau viaţă. Duhul este cel care dă viaţă, iar atunci când o face, neutralitatea încetează să mai fie o opţiune.
Aţi văzut destule, nu puteţi rezolva toate problemele. Nimeni nu a devenit creştin pentru faptul că alegerea de a-L urma pe Isus ar rezolva toate problemele. Devenind creştin, se creează mai multe probleme. Este doar diferit: genul de probleme cu care poţi trăi deoarece ai un Domn suprem, un Mântuitor extraordinar, o Comoară şi un Prieten minunat şi păcatele tale sunt acoperite şi mânia înlăturată, iar acum am o mie de probleme pe care încerc să le rezolv. Le prefer pe acestea în locul vieţii absurde şi lipsite de sens, în a fi un mănunchi de substanţe. Tot ceea ce există în mine îmi spune că nu sunt doar un mănunchi de substanţe, dragostea reprezintă ceva, la fel ura şi dreptatea. Nu sunt doar substanţe. Ateii acestei generaţii sunt nebuni. Ajungi în acel punct în care spui: „Nu pot să mă duc acolo. Voi alege precum Petru şi voi sta chiar aici cu Isus şi toate problemele pe care le aduce.” Aşadar, ne uităm la Isus şi spunem precum Petru: „Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Tu eşti Cuvântul. Nimeni nu a vorbit ca Tine. Nimeni nu a acţionat ca Tine. Nimeni nu a fost atât de puternic şi totuşi atât de smerit, atât de rezistent şi delicat, atât de autoritar şi blând, atât de profund şi totuşi simplu, nimeni nu a fost atât de puternic şi voitor să fie omorât, nimeni nu a fost atât de voitor să fie tratat nedrept, nimeni nu a fost vreodată atât de vrednic de onoare şi totuşi să fie dezonorat, nimeni nu a fost atât de vrednic de supunere imediată şi atât de răbdător cu oameni ca mine, nimeni nu a fost atât de vrednic să răspundă oricărei întrebări şi totuşi să rămână tăcut sub ocară, atât de capabil de a coborî de pe cruce în văpaia discernământului şi totuşi atât de angajat să rămână acolo, pentru mine.” Nu pot să-L părăsesc. Nu pot. Sper ca acest Crăciun să fie stabilit. Sunt statornic. Am probleme, dar nu o să mai continui să caut precum bărbatul căsătorit care continuă să caute. Nu! Nu există viitor în asta, este ca o fundătură. Suntem aici pentru totdeauna, nu? Mii de oameni vin la Hristos în modul acesta. Nu primesc răspuns la întrebările lor foarte uşor. Ei decid spunând: „Am căutat îndeajuns de mult, am citit destule cărţi, am fost la şcoală destul de mult timp, viaţa mi se scurge, nu mai pot sta de partea neutralităţii. Mă simt cu capul în nori, vreau să fiu cu picioarele pe pământ, în realitate. Doamne, te rog ajută-mă! Arată-mi!” Şi El înfăptuieşte acest lucru.
În cele din urmă, mă întreb cum încetează oamenii să mai fie neutri şi să caute, cum încetează să oscileze, să aştepte, să se întrebe, să se joace de-a „un picior în Rai şi celălalt în iad, un picior în lume şi celălalt în Împărăţie”, cum se produce schimbarea? Şi acum, versetul 63: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” Observaţi, aşadar, legătura dintre lucrarea Duhului şi lucrarea Cuvântului. „Duhul este acela care dă viaţă”, iar noi avem nevoie disperată de viaţă. Viaţă ca să putem vedea, viaţă pentru a avea încredere, viaţă pentru odihnă, viaţă pentru apreciere, viaţă spirituală. Nu este vorba de modul superficial de a spune: „Voi alege viaţa”, ca şi cum totul ar fi stupid. Viaţa îţi oferă perspectivă precum şi capacitatea de a vedea frumuseţea lui Hristos încât să spui: „Asta mi-e de ajuns! Pe Hristos Îl vreau! Există probleme, dar am nevoie de El!” Aceasta este viaţa dată de către Duh.
Iar apoi Isus spune: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă”. Ce înseamnă asta? Înţelesul îl consider ca fiind ceea ce ne duce la un angajament hotărât şi final de a nu mai fi neutri şi de a spune împreună cu Petru: „Nu o să mai caut, Tu ai cuvintele vieţii. Sunt acolo, acasă. Sunt aici.” După aceasta Petru a greşit de nenumărate ori, dar e acolo. Nu e nicidecum perfect, dar încetează să fie şovăitor zicând astfel: „Sunt aici.” Aşadar Duhul te atrage spre asta şi cum o face? O face prin intermediul Cuvântului. În felul acesta interpretez versetul 63. Duhul este lucrul decisiv care mi se întâmplă, dar în ceea ce priveşte creierul meu nu pot să văd Duhul Sfânt, nu pot să-L miros, nu are niciun sunet particular, nu ştiu ceea ce face. Ce ştiu eu? Ştiu cuvintele. Ştiu cuvintele rostite de gura Lui, şi ce spun acestea? Cuvintele sunt o prezentare a Lui şi a lucrării Lui: „Eu sunt pâinea. Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6:51). Sunt cuvinte spuse de către Isus, iar Duhul Sfânt pătrunde smerit, precum un membru retras al Trinităţii şi ne deschide inimile pentru a vedea adevărul în frumuseţea acestor cuvinte.
Cuvintele Îl ridică pe Isus, iar conform capitolului 16, Duhul Sfânt are rolul de a-L slăvi pe Isus. Astfel că atunci când cuvintele lui Isus prezintă lucrarea şi persoana acestuia, Duhul spune: „Vedeţi asta? Contemplaţi asta? Gustaţi asta?” Iar când noi Îl vedem atât de valoros, ieşim din neutralitate şi făcând o retrospectivă ne dăm seama că a fost vorba de Duhul lui Dumnezeu. Nu aş fi reuşit niciodată de unul singur. El m-a deşteptat ca să Îl văd, ca să Îl preţuiesc şi să Îl iubesc. Şi apoi vei spune: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6:68). Ai văzut slava Fiului, este plin de har şi adevăr, ai văzut slava naşterii şi morţii Sale reprezentând tot ceea ce ai nevoie ca păcătos. O primeşti şi eşti viu din punct de vedere spiritual, iar Isus te va păstra: „Cei pe care i-a dat Tatăl Meu, îi voi păstra. Nimeni nu poate să-i smulgă din mâna Mea.” Eşti în siguranţă, eşti acasă. Problemele abundă, dar nu poţi pleca. El te păstrează în siguranţă, iar inima ta saltă. „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6:68). El nu va pleca de lângă tine şi nu te va lăsa să pleci de lângă El, iar asta înseamnă să ai viaţă veşnică. Viaţa lui Dumnezeu este în Fiul Său, iar asta înseamnă să ai un Crăciun foarte, foarte fericit.
Tată ceresc, dorinţa mea în legătură cu acest mesaj este ca cei care s-au luptat cu nehotărârea, căutând mereu o altă cale decât cea a lui Isus, căutând o altă perspectivă asupra lui Dumnezeu, asupra păcatului, asupra iadului, asupra mântuirii, pentru acei mă rog ca Tu să foloseşti acest mesaj pentru a înlătura nehotărârea lor, să te aleagă în această zi precum Ilie a spus: „Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi-L pe El, iar dacă Baal este Dumnezeu, urmaţi-L pe acesta!” (1 Regi 18:21) Dar nu şovăiţi între cele două. Împlineşte-ne cu un cântec Crăciunul acesta. Ne vom petrece restul vieţii în această lume încercând să rezolvăm problemele create de mărginirea noastră şi nemărginirea Ta, dar Doamne nu ne lăsa să folosim aceste probleme ca un motiv pentru a ne îndepărta sau pentru a şovăi. Mă rog ca acest Crăciun să fie o perioadă de statornicire. În Numele lui Isus. Amin.
