Haideți să citim din Scriptură, Ioan capitolul 14: „’Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.’ ‚Doamne’, I-a zis Toma, ‚nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?’ Isus i-a zis: ‚Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.’ ‚Doamne’, i-a zis Filip, ‚arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns.’ Isus i-a zis: ‚De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’?”
Să ne rugăm. Tată, Te lăudăm pentru Cuvântul Tău care vine la noi plin de prospețime și autoritate. Te rugăm să ne dai înțelegere, să ne disciplinezi imaginația, dar mai presus de orice, Îți cerem ca Tu să descoperi inimilor noastre în această dimineață, cine este Fiul lui Dumnezeu, supremația și unicitatea Lui. Dă-ne un răspuns corect la ceea ce înțelegem, pentru că ne rugăm pentru slava Domnului nostru Isus. Amin.
Când eram copil am învățat că dacă stau pe umerii tatălui meu pot să văd mai departe decât el. Și în lucrurile lui Dumnezeu, și în înțelegerea Scripturii am ajuns la aceste discuții bazându-mă pe minți mai luminate decât a mea, pe inimi mai mari decât a mea și pe cei care au trăit în trecut. Așadar, vreau să vorbesc un moment despre sursele mele. Foarte multe cărți au fost scrise despre Evanghelia după Ioan de-a lungul secolelor de pe urmă cărora am profitat. Dar sunt două în mod special, care m-au însoțit în mod continuu. Prima este volumul juridic de Don Carson… Înțelegerea lui mi-a adus beneficii enorme, arătându-mi multe lucruri care mie mi-au scăpat. Oare cum de nu am văzut asta? Dar nu am văzut-o. Iar apoi, prietenul și mentorul meu, profesorul David Gooding, care acum are 80 de ani. Și de 50 de ani lucrăm împreună și el a scris o carte intitulată, În școala lui Hristos. Carte care este incredibil de utilă datorită pătrunderii și căldurii sale în timp ce discută despre lucrarea de care ne vom ocupa noi.
Și în legătură cu asta, lăsați-mă să vă dau un cadou. Deoarece cărțile lui David Gooding au fost retipărite sub numele de Myrtlefield House, dacă nu vă permiteți să le cumpărați le puteți avea gratis. Tot ce trebuie să faceți este să tastați keybibleconcepts. com de unde pot fi descărcate în multe limbi. Acesta este un mic cadou gratuit pentru voi. Dar vă recomand în mod special, ultima sa carte intitulată, Bogățiile înțelepciunii divine, despre cum folosește Noul Testament pe cel Vechi, ceea ce cred eu că va fi o resursă bogată pentru anii care vor urma pentru persoanele care găsesc dificile anumite pasaje din Noul Testament care se referă la pasaje la fel de dificile din Vechiul Testament.
Sarcina noastră de astăzi este să ne gândim la faimoasa declarație a Domnului nostru: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Contextul global este Evanghelia după Ioan, al cărui scop precizat, așa cum am văzut în prima discuție, este că am ajuns să credem că Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, și crezând în El, avem viață în Numele Lui. Dar contextul mai apropiat, este reprezentat de ultima învățătură dată de Domnul ucenicilor săi în Ierusalim, în ajunul răstignirii Sale. Păcatul a adus urâțenie și înstrăinare în lume în așa măsură încât atunci când Dumnezeu a devenit om și Și-a vizitat propria planetă și proprii oameni, aceștia nu l-au primit. Și în cele din urmă, L-au omorât. Și cu toate astea, de așa natură este înțelepciunea și harul lui Dumnezeu încât a transformat acel rău într-un act suprem de răscumpărare, Singurul care poate să se ocupe de distrugerea provocată de păcat.
Au fost, totuși, unii care L-au primit, oameni ca Petru, Iacov, Ioan și ceilalți ucenici, femei ca Maria, Marta și Ioana. Erau atrași de El, de puritatea și integritatea Lui, de înțelepciunea și dragostea Sa. La fel ca acei ucenici din Cana Galileii, I-au văzut slava și au știut instinctiv că El, mai presus de toți ceilalți, era cu totul și în mod special demn de încredere ca fiind Mesia și Fiul lui Dumnezeu. Și Isus a început o călătorie cu ei, și Și-a asumat sarcina de a-i transforma prin învățătura Sa, prin exemplul Său și prin puterea Sa. Exemplul suprem care este găsit în aceste capitole care ne arată o casă necunoscută din Ierusalim, într-o cameră de sus împrumutată. Mă gândesc deseori la persoana necunoscută care le-a închiriat Domnului și ucenicilor Săi casa lui. Ce lucruri incredibile se întâmplă sub acest acoperiș timp de câteva ore.
Contextul este prezentat în capitolul 13:1: „Înainte de Praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.” Paștele reprezenta celebrarea exodului poporului Israel din Egipt. Eliberarea lor de sub puterea și dominația lui Faraon, să fie liberi și ca să-i slujească lui Dumnezeu portivit cu propria conștiință și cu îndrumarea lui Dumnezeu și să pornească într-o călătorie. De sărbătoarea Paștelui au început o călătorie care-i va conduce în cele din urmă în țara promisă, sub conducerea lui Moise. Dar înainte ca acea eliberare să aibă loc atunci când călătoria a început, Paștele a trebuit să fie sărbătorit pentru că Israelul trebuia să învețe, așa cum oamenii trebuie să învețe astăzi, că eliberarea politică nu este deajuns. Oamenii sunt păcătoși, de aceea ei trebuie să fie eliberați de mânia lui Dumnezeu, datorită păcatului lor. Dacă problema păcatului nu este rezolvată, atunci cei din ziua de azi care sunt eliberați de sub opresiunea politică sunt în pericolul de-a deveni tiranii de mâine.
Un festival religios nu putea să realizeze ceea ce trebuia să fie realizat, și din această cauza sărbătorirea Paștelui arăta înainte spre ceea ce s-a întâmplat la cruce. Problema nu era legată de animale și Dumnezeu, așadar, niciun miel nu putea rezolva problema. Dar sărbătoarea Paștelui proiecta lumina prin istorie și acum avea să aibă loc realitatea în Ierusalim, realitate către care arătase vechia sărbătoare. Acum avea loc sacrificiul suprem al Mielului lui Dumnezeu care avea să ia păcatul lumii și care-Și va elibera poporul nu de un simplu Faraon, ci de prințul acestei lumi. Dușmanul, dușmanul lui Dumnezeu și opresorul poporului Său care pândește în umbra acelor ultime ore din Ierusalim. Aceasta avea să fie o eliberare infinit superioară exodului din Egipt. A fost un exod, adică o ieșire afară. Și vedeți, Isus în capitolul 13, versetul 1 se gândește să plece din lumea aceasta la Tatăl. Cu totul supranatural, bineînțeles.
Mai există o lume, doamnelor și domnilor. Aceasta nu este singura lume care există. Și acum, când ultimele ore se apropie acolo unde realitatea va avea loc central, ne gândim la planeta noastră nu ca la un sistem închis, ci ne gândim la cel care este Fiul lui Dumnezeu și care este pe cale să părăsească această lume, să meargă afară și să devină pionierul acestei călătorii pentru aceia care se încred în El. Isus știa că mai are puțin și pleacă, gândurile Lui zburau la minunata și glorioasa călătorie, să meargă la Tatăl. Și noi nu putem să înțelegem ce însemna asta. Armonia care este în Dumnezeu, părtășia care este în Dumnezeu. Și în următoarele ore avea să se întâmple ceva pe care mintea noastră nici nu poate să priceapă: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” Tot ce putem să facem este să ne plecăm capetele și să ne închinăm. Și Domnul știa că aceasta era calea înapoi către Tatăl. Observați că El nu vorbește de întoarcerea în casa Tatălui, ci vorbește despre întoarcerea la Tatăl. Vorbește despre părtășia de care S-a bucurat o eternitate. Și cu toate astea, având mintea îndreptată spre gloria părtășiei cu Tatăl, „fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.”
Ucenicii Săi nu ocupau un loc secundar în gândurile Lui. Având mintea îndreptată spre așteptata glorie și, simultan, avea să demonstreze ce înseamnă dragostea absolută. El a trebuit să deschidă calea care implică ca nicio alta o moarte, îngropare, înviere și înălțare. Prințul acestei lumi era activ în acest punct, semănând în inima lui Iuda trădarea. Dar Dumnezeu avea să transforme acest act de trădare totală și răzvrătirea într-un mijloc de eliberare. Puterea de care au avut în cele din urmă ucenicii nevoie ca să răspândească mesajul salvării, păcii și eliberării. Dar mai întâi El trebuie să deschidă acea cale, într-un mod pe care niciun om nu l-ar putea săvârși. Și El se întoarce ca să-și pregătească ucenicii pentru plecarea Sa, dar și pentru călătoria lor. Și nu este doar o călătorie geografică sau spațială. Este o călătorie în părtășia cu El, mai profundă decât oricând. Este o călătorie a transformării caracterului prin puterea Duhului lui Dumnezeu pe care Hristos avea să-L trimită la ei. Este o călătorie a creșterii devotamentului față de Domnul și o creștere a dragostei față de El. Avea să-i învețe ce însemnă pentru El să-i iubească până la capăt, în așa fel încât să înțeleagă mesajul Său central, adică o relație. Învățătura este în două părți.
La sfârșitul capitolului 14, Isus spune: „Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!” Acum, după cum bine știți, ni se întâmplă să avem musafiri acasă care spun, „Să mergem!” Și uneori, spre întristarea noastră mai stau o ora sau trei, când noi sperăm să ne culcăm, dar ei nu pleacă. Păi, dacă presupunem că Domnul s-a ridicat să plece la sfârșitul capitolului 14, atunci a două parte a învățăturii Sale despre adevărata viță, ar trebui să fie plasată afară, poate când treceau prin vie. Fie că erau înlăuntru sau afară, tonul se schimbă. Pentru că în capitolele 15 și 16, Domnul se întoarce spre ucenici ca să-i pregătească pentru imensa sarcină de-a aduce roade în afară, într-o lume ostilă. Există un interior și un exterior. Și misiunea noastră este să analizăm pe scurt pregătirea lăuntrică pentru martorul de afară. Să reținem aceste două lucruri. Tot ce se întâmpla înlăuntru era să-i aducă atât de aproape de El încât să aibă curaj și în afară ca să fie martori eficienți la ceea ce a făcut în ei și pentru ei.
Perspectiva interioară are mai multe elemente. Isus spală picioarele ucenicilor Săi, expune trădarea lui Iuda, expune slăbiciunea lui Petru și, apoi, le spune ucenicilor în capitolul 14 despre misiunea Lui de a obține salvarea pentru ei. În cameră erau 13 persoane, Isus și cei 12 pe care-i alesese. Unul dintre ei se afla în finalizarea procesului de a-l trăda pe Domnul. Și înainte să se sfârșească noaptea, avea să-l vândă pentru 30 de arginți. Altul, Petru își proclamă cu putere loialitatea față de Isus. Și totuși, în următoarele 24 de ore avea să se lepede de Isus de trei ori. Cât despre restul ucenicilor, aceștia aveau să-L părăsească și să fugă când au văzut că nu s-a opus arestului. Și cu toate astea, El care nu-și făcea iluzii în privința lor, după cum vom vedea, era pe cale să transforme într-așa măsură 11 dintre acești oameni, încât noi să ne aflăm astăzi aici. Plini de curaj aveau să ducă Evanghelia în lume în asemenea măsură încât noi să stăm astăzi aici și să ne minunăm de harul și de puterea Duhului lui Dumnezeu care i-a condus.
Așadar, în acea camera din Ierusalim, El le modela caracterul, pregătindu-i pentru misiunea lor. Și prima lecție s-a ivit din pricina faptului că nu era niciun servitor acolo care să îndeplinească sarcina obișnuită de spălare a picioarelor după plimbarea făcut prin praf. Și Isus a făcut-o. Din câte se pare niciun ucenic nu s-a gândit la asta și a fost incredibil de stânjenitor când Domnul i-a spălat picioarele lui Petru, acesta I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Și Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” Observați prepoziția. Nu spune: Nu vei avea parte în Mine. El spune: „Petre, dacă vrei să fi cu Mine în lucrarea de-a atinge lumea, în lucrarea de-a obține sfințirea interioară, atunci trebuie să mă lași să fac asta.” Dar apoi traduce acest lucru printr-un nivel complet nou. Pentru că Petru realizează dintr-o dată că în joc este mărturia, să fie cu Domnul, și spune: „Spală-mă tot.” „Nu este necesar”, îi spune Domnul. „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot, şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi. Căci ştia pe cel ce avea să-l vândă, de aceea a zis: ‘Nu sunteţi toţi curaţi.’” Așadar, Domnul nostru aduce această chestiune la un nivel spiritual.
Imaginea este clară desigur. În lumea antică, numai în cazul în care erai incredibil de bogat, nu aveai propria baie. Te duceai la băile publice ca să faci o baie. Și dacă trebuia să mergi la o cină, de duceai mai întâi la o baie publică și te spălai din cap până-n picioare. Și apoi mergeai pe străzile pline de praf ale orașului și ajungeai la ușa gazdei și erai întâmpinat de un servitor care-ți spăla picioarele. Și apoi erai curat tot. Aceasta era ideea. Dar Domnul o aplică la un nivel mult mai profund. El vorbește despre curățirea spirituală și morală. „Și voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.” Ce a vrut să spună? Păi, în altă parte, Scriptura vorbește și folosește metafora spălării pentru două niveluri distincte. Tit 3:5 vorbește despre provizia fundamentală a lui Dumnezeu cu care se ocupă de caracterul nostru: spălarea nașterii din nou care nu vine prin faptele noastre. Așadar, acesta este un lucru fundamental care nu trebuie repetat mereu. Când ne încredem în Hristos primim viața veșnică care prin definiție este eternă. Și mă voi întoarce la acest lucru imediat.
După aceea trebuie mereu să-L lăsăm pe Hristos să ne spele mâinile și picioarele. Nu trebuie să fim regenerați din nou, să fim spălați din nou, dar trebuie să-i dăm voie lui Hristos să o facă. Și cum o face? Vă mai amintiți acele versete din Efeseni unde li se spune bărbaților să-și iubească nevestele cum și-a iubit Hristos Biserica? Se vorbește acolo de spălarea prin Cuvânt. Și cuvântul folosit pentru spălare, „loutro” în greacă, face referire la vechiul lighean care se afla în cort. Și să șțiți că este o ilustrație strălucită pentru că dacă priviți înapoi în Exod la acel lighean în care-și spălau picioarele, la început preotul și Israelul se spălau din cap până-n picioare o singură dată, apoi în fiecare zi își spălau mâinile și picioarele. Dar lucrul interesant legat de lighean era că acesta era construit din oglinzi. Oglinzile folosite de femei ca să-și aranjeze fața. Și în zilele noastre le folosesc și unii bărbați. Și atunci când se uitau în lighean se vedeau pe ei. O ilustrație atât de strălucită și totuși atât de simplă. Pentru că actul curățirii lui Hristos este spălarea cu apă prin Cuvânt. Ne uităm în Cuvânt și este o oglindă după cum spune Iacov, și ne vedem pe noi înșine. Și evidențiază părțile murdare, și Hristos dorește să ne pocăim și să le ștergem. Acest proces este constant. Spălarea nașterii din nou nu se mai repetă niciodată. Dar geniul minunat a lui Dumnezeu constă în faptul că ne-a dat Duhul Sfânt care locuiește în noi, ne dă Cuvântul care este înafara noastră și care, dacă privim în el, acționează ca o oglindă. Și ne arată ce trebuie făcut.
Așadar, Domnul nostru îi învață pe ucenici despre curățire, curățirea care este necesară pentru a putea fi implicați în marea Sa misiune. Și ajunge apoi la demascarea lui Iuda. Un act simbolic puternic care expune nu doar cine este trădătorul, dar și natura păcatului său. “Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.” Gândiți-vă cu atenție la ce vrea să spună. A ridica călcâiul împotriva cuiva înseamnă a lovi acea persoană după ce ai trecut de ea. Nu te văd că vi și dintr-o dată ai ridicat piciorul. Este o metodă urâtă de-a face pe cineva să cadă, nu-i așa? Este mult mai onest să vii și să lovești în față nu-i așa? Și Iuda avea să lovească cu călcâiul pe cel care i-a dat să mănânce pâine. Și acest gen de prietenie, după cum am înțeles că se practica în oriental mijlociu, dacă intrețineai un grup de oameni la cină, tu ca gazdă, ai fi putut în mijlocul cinei să iei o bucățică de pâine s-o înmoi în vin și să-ți întinzi mâna în mijlocul mesei, oricine ar fi putut s-o ia. Și dacă acolo se afla cineva care își dorea cu disperare prietenia ta, întindea mâna și lua bucățica ca o invitație sinceră de prietenie.
Acest lucru este foarte profund și foarte sensibil pentru mine. Iuda luase pâinea de la Hristos ani de zile. Luase totul de la Hristos, era răspunzător și de finanțe. Dar ceea ce nu a luat niciodată a fost prietenia lui Hristos. A luat darurile fără să-l ia și pe Dătător. Și aceasta este o analiză a ceea ce Scriptura numește „lumesc”. Înseamnă să iei darurile fără să te împrietenești cu Dătătorul. Și cât de bine ne pricepem să facem asta. Această inima înșelătoare a mea. Și aproape e ca și cum Domnul spune: „Iudo, dacă mai trebuie încă puțină pâine, ia-o omule!” Și cu o totală lipsă de sinceritate, el o ia. Și apoi citim acele cuvinte groaznice: „Și Satana a intrat în Iuda.” Hristos a fost sincer când i-a oferit prietenia? Bineînțeles. Acest lucru ridică o serie de probleme teologice, dar din moment ce eu nu sunt teolog nu am de gând să mă ocup de ele. Să acceptăm la nivelul credinței. Este tragic, doamnelor și domnilor. Erau la sărbătoarea Paștelui și mâncau împreună și se vorbește de multe ori despre mâncat în Noul Testament.
Dar Domnul îl expune pe Iuda din mai multe motive. Și bineînțeles că unul dintre motive era ca ceilalți ucenici să știe că Iuda Îl va trăda. Altfel s-ar fi putut trage concluzia că Iuda a reușit să-l păcălească pe Domnul și că Acesta era incapabil să facă diferența între un ucenic adevărat și unul fals. Pentru că expunerea din acest capitol este un contrast între descoperirea lui Iuda și cea a lui Petru. Și noi trebuie să ne întrebăm, ce diferența este între cei doi? Unul l-a trădat pe Domnul, iar celălalt s-a lepădat de El. Ce se întâmplă? Dar înainte de toate, esența păcatului constă în luarea darurilor. Acela care ia bucățică Mea. Observați cuvântul „mea”. El deține toate lucrurile, fulgii de porumb pe care i-ai mâncat în această dimineață, până la urmă sunt fulgii Lui de porumb. El ți i-a dat. Este bine să mulțumim la masă, nu-i așa? Îmi amintesc de o dată, ați mai experimentat asta? Stai într-un restaurant, ești departe de casă și te întrebi, să închid ochii sau ar fi ridicol?
Eram în Israel în cea mai ortodoxă universitate, vizitând un profesor și am decis să închid ochii pentru că eram singur într-un colț. Trei minute mai târziu m-a bătut cineva pe umăr și un bărbat m-a întrebat dacă poate să ia loc. I-am spus că poate, și m-a intrbat: „Nu ești evreu, nu?” I-am răspuns că nu sunt și l-am întrebat cum de și-a dat seama. Mi-a spus: „Te rugai, nu-i așa?” I-am spus că da. Mă întreabă: „Crezi în Dumnezeu, crezi că este real?” Și pentru următoarele două ore mi-a spus tragedia vieții sale, și asta doar din cauză că mi-am închis ochii. Acum nu vreau să fiu legalist, dar sunt momente în care acest act de mulțumire contează tocmai pentru că trăim într-o lume nemulțumită. Și trebuie să fim atenți la adevăratul diagnostic de aici pentru că este extrem de important. Păcatul înseamnă să iei lumea fără Isus, înseamnă să iei pâinea Lui, averea Lui și talentele Lui și să nu ai niciun loc pentru El. Și lucrul acesta ne spune că esență sfințirii este devotamentul față de El, să petreci timp cu El și să te bucuri de părtășia cu El și să-i dai voie să dezvolte această părtășie. Și eșecul de-a înțelege acest lucru i-a condus pe unii oameni la ideea că sfințenia înseamnă adoptarea practicilor legaliste, să poarte haine învechite, să țină un trăi rigid și totuși în inima să nu aibă niciun loc și nici dragoste pentru Domnul. Și din păcate, este posibil și să studiezi Scriptura doar ca o simplă profesie sau ca pe un hobby, să ții predici pentru alții și cu toate astea să nu cauți o prietenie personală cu Hristos. Acesta este primul lucru care trebuie urmărit.
Și istorisirea lui Iuda ne avertizează că este posibil să pari un predicator adevărat și totuși, de dragul unei poziții, a puterii sau a unui câștig să-I fii necredincios lui Isus dpdv. moral, spiritual, intelectual și, prin urmare, teologic. Păcatul care este opus sfințeniei este otravă. Era ceva glorios, după cum am arătat, la felul în care Domnul Își oferă prietenia la cină. Un lucru glorios. Și acum Isus începe să vorbească cu Iuda și îi dă voie acestuia să plece. Și i-a zis: „Ce ai să faci, fă repede!” Și nimeni nu a înțeles ce spunea pentru că toți credeau că-l trimite să cumpere ceva pentru praznic sau să dea la săraci. Acest lucru este uluitor. Vă puteți imagina ce fel de ton ar fi folosit Domnul nostru când îi îndemna pe ucenici să dea săracilor? Acela a fost tonul pe care i s-a adresat trădătorului. Ce lecție măreață pentru noi care ne supărăm atât de repede. Este magnific. Aceasta este dovada a ce înseamnă să fii Fiul lui Dumnezeu și asta pentru că acest lucru transcende simpla și patetica noastră umanitate. Aceasta este dumnezeirea adevărată pentru că acesta este Dumnezeu.
Și Isus le reamintește ucenicilor că va pleca. Versetul 33: „Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta şi, cum am spus iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum.” Acesta nu era un subiect nou. Într-adevăr, cu ceva timp în urmă, la sărbătoarea corturilor în Ierusalim, după cum consemnează Ioan, un grup a venit să-l aresteze, și El i-a informat că oricum avea de gând să plece, că și cum ar fi spus: „Nu are niciun rost să mă arestați pentru că Eu oricum plec!” Ioan 7:33-34: „Isus a zis: ‘Mai sunt cu voi puţină vreme şi apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis. Voi Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni.’” Și ei bineînțeles că au fost intrigați și credeau că se duce să le predice iudeilor. Nu aveau nicio idee că așa cum a fost intrarea Lui în lume – unică – viața Lui nu a început în această lume, Cel Întrupat nu și-a început viața la Betleem. Viața Lui nu a început acolo și asta în sensul absolut. La început era Cuvântul. Etern și co-etern cu Tatăl. Ei nu aveau nici cea mai mică ideea că așa cum a venit în lume, avea s-o părăsească. Nu știau că vorbește despre cruce, înviere și înălțare.
Dar acum ucenicii trebuiau să înțeleagă. Nu puteau încă să-L urmeze, întocmai cum le spusese. Dar avea o porunca nouă – să se iubească așa cum i-a iubit El. Porunca de a se iubii unii pe alți era nouă, chiar și să iubească cum i-a iubit El era ceva nou. Amintiți-vă de textul care spune că: „I-a iubit până la capăt.” Ioan 13:34: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” Și iubirea Lui a fost unică așa cum aveau să vadă când El era răstignit pe cruce pentru ei, purtând păcatul lor. Niciodată nu a mai iubit cineva în felul acesta. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”
Și, totuși, ucenicii erau slabi. Erau oare așteptările Lui realiste, că ei vor face ceva, având în vedere că și ei aveau slăbiciuni ca și noi, care sunt evidente în caracterul uman a lui Petru? Cine ar fi crezut că va înțelege? Domnul pleca, el își dorea să plece, fusese spălat de către Domnul și Petru nu vede nicio barieră mai ales când spune: „Doamne de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine.” Este foarte ușor, nu-i așa? Atunci când simți căldura prietenilor creștini în preajmă, să cânți tot felul de cântece de închinare și să-I faci Domnului fel de fel de promisiuni care nu durează nici măcar 5 minute. Petru nu era diferit și acest lucru este o încurajare. El nu cunoștea adevărul despre sine, dar cel ce era Adevărul avea să i-l arate și avea să fie foarte dureros. Cu siguranță că Domnul nu a sugerat nimic, Petru tocmai văzuse expunerea lui Iuda, „Eu nu sunt ca Iuda, Doamne, eu îmi voi da viața pentru Tine.” Serios? „Adevărat, adevărat îţi spun că nu va cânta cocoşul, până te vei lepăda de Mine de trei ori.”
Era o întrebare legată de adevăr. Domnul trebuie să expună trădarea lui Iuda. Și acum trebuie să-i expună slăbiciunea lui Petru. Cunosc eu adevărul despre mine? Dar tu îl cunoști? Bineînțeles că niciunul dintre noi nu crede că este perfect asta dacă nu ne apărăm comportamentul în fața soțiilor. Este incredibil cum perfecționismul își face loc în această situație, nu-i așa domnilor? Și mulți dintre noi ne hotărâm să-i slujim Domnului și să trăim pentru El, dar majoritatea dintre noi am descoperit că în ciuda bunelor intenții și a hotărârii, resursele noastre sunt inadecvate. Și suntem prinși de o situație neașteptată și ne poticnim, și amărăciunea eșecului care se repetă este ceva cu care ne confruntăm toți, nu-i așa? Și ne poate duce la disperare și la renunțare. Nu renunțați.
Hotărârea lui Petru avea să se prăbușească într-o stare de negare care avea să ducă la lacrimi pline de regret. Și cu toate acestea, Isus i-a răspuns: „Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu, dar mai târziu vei veni.” Nu i-a spus acest lucru lui Iuda, așa-i? Este o diferență între Petru și Iuda. Eșecul lui Petru va fi depășit. Spre deosebire de Iuda, el era un credincios adevărat, fusese spălat din cap până-n picioare, dar avea nevoie de o lucrarea delicată din partea Domnului ca să-l pună din nou pe picioare, pentru că atunci când Cuvântul lui Dumnezeu s-a apropiat de Petru, el s-a privit în oglindă când stătea în fața lui Isus, și aceasta i-a spus „Te vei lepăda de mine”, Petru nu a crezut cuvântul lui Dumnezeu. Și dacă nu ascultați Cuvântul Domnului, trebuie să învățați lecția prin calea grea. Nu ni s-a întâmplat asta deseori? Ar fi putut să fie diferit dacă Petru nu ar fi întrebat: „Doamne, chiar așa sunt eu? Vorbește-mi Doamne despre mine. Spune-mi ce pot să fac pentru că ultimul lucru pe care-l vreau este să mă implic în negare.” Dar el nu a crezut cuvântul Domnului. Și ceea ce Domnul ar fi putut să expună în atmosfera călduroasă din camera de sus, căldura și lumina focului ar fi devastat încrederea de sine a lui Petru. Și el s-a lepădat.
Și Domnul a știut că niciodată nu va aduce roadă dacă nu-și va confrunta slăbiciunea. Petru credea că este destul de dedicat și din această cauză nu a crezut ce a spus Domnul. Este greu, nu-i așa? Să găsesc în mine ceea ce spune Pavel (Romani 7:18): „Nimic bun nu locuiește în mine.” Și cu siguranță trebuie să fi fost incredibil la urmă când Petru își aduce aminte de cuvintele lui Isus: „Dar mai târziu vei veni.” Acest lucru este foarte important, doamnelor și domnilor. Pentru că de multe ori când călătoresc, întâlnesc oameni care-mi spun, „Știi, am cunoscut un om care era credincios cu adevărat. Dar acum este ateu și în mod sigur și-a pierdut viața veșnică.” Ce facem cu astfel de situații? Păi cu siguranță este o chestiune de judecată. Tu ai crezut că era credincios cu adevărat, este aprecierea ta. Îmi spui acum că și-a pierdut viața veșnică, este tot judecata ta. Nu-ți poți da seama de adevăr doar uitându-te la o situație din exterior. Teoretic există doar două posibilități. Fie omul era autentic și este posibil să-ți pierzi viața veșnică, fie nu este autentic și nu a fost de la bun început. Cum vom afla adevărul? Prin Scriptură, doamnelor și domnilor, nu prin observațiile noastre. Acest lucru este extrem de important.
Aflăm în Ioan 6, din minunata declarație a lui Hristos că voia Tatălui pentru El este să nu piardă pe niciunul din aceia care pe care i-a atras Tatăl și care i-au fost încredințați. Și să știți că acest lucru este incredibil. Don Carson a evidențiat acest lucru serile trecute și eu am să repet: dacă Hristos te pierde pe tine, a eșuat în împlinirea voii Tatălui dacă ești autentic. Și concluzia pe care o trag este că Iuda nu a fost niciodată autentic. Și pericolul perspectivei opuse este acesta, dacă îi spui cuiva: „Tu ai fost un creștin autentic, ai avut viața veșnică, dar ți-ai pierdut-o”, atunci îi lași cu impresia că știi care este adevărul. Trebuie să rezolvăm problema teologic. Și aceasta este una dintre doctrinele cele mai minunate din Scriptură, îmi amintesc când am înțeles-o pe vremea când eram student la Cambridge. Hristos a creat o provizie, doamnelor și domnilor. Nu doar pentru vina noastră, nu doar dăruindu-ne Duhul Sfânt. El a creat o provizie pentru susținerea credinței noastre. „Dar mai târziu vei veni.” Cum a putut Domnul să-i spun asta lui Petru? Pentru că, așa cum ne spune Luca, și trebuie să fur ceva din Luca, dar el nu se va supăra. S-a întors către ucenici și le-a spus (Luca 22:31-32): „Satana a cerut să vă cearnă pe toți ca grâul, dau Eu m-am rugat pentru tine Petre, pentru ca credința ta să nu se piardă; și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.”
Acum, lăsați-mă să vă lămuresc. Ați observat că Hristos nu s-a rugat pentru mărturia lui Petru? Această a eșuat. El nu s-a rugat pentru ținerea sub control a vorbirii lui Petru. Și aici a eșuat, s-a jurat și a blestemat. Hristos s-a rugat ca credința lui să nu se piardă. Acum, haideți cu mine să-l urmărim pe Petru cum se leapădă de Domnul. Și în timp ce jură și bleastămă, eu va întreb, este acel om un credincios? Aveți grijă ce răspundeți. Când a cântat cocoșul, și Petru a plâns cu amar, nu era plânsul unui om pierdut, ci al unei oi care a învățat două lucruri. Primul – cât de departe poate ajunge o oaie când nu este realistă în ce privește loialitatea față de Domnul, și cât de departe este dispus Pastorul să meargă. Acele cuvinte incredibile: „Dar Eu m-am rugat pentru tine.” Și iată-mă în fața dumneavoastră, doamnelor și domnilor, și cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, am crezut-o și ieri, dar cum rămâne cu mâine? Aceste versete s-au dovedit atât de adevărate în viața mea: „Eu m-am rugat pentru tine John, ca să nu se piardă credința ta.” Multe alte lucruri se vor pierde dar învățăm lecția: Domnul nu mă va pierde pe mine și nici pe tine dacă ți-ai pus încrederea în El. Există o provizie nu doar pentru vina noastră sau pentru caracterul nostru, ci și pentru menținerea credinței noastre. Este incredibil. Și te poate ține tare atunci când curentul este împotriva ta.
Așadar, mergem mai departe la modul în care este făcut acest lucru. Din păcate capitolul 14 se găsește în Bibliile noastre, și noi facem diferența între capitolul 13 și 14. Dar lăsăți-mă să vă citesc așa cum ar fi sunat în original (Ioan 13:37-38,4:1): "’Doamne’, I-a zis Petru, ‚de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viața pentru Tine.’" Isus i-a răspuns: ‚Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat îți spun că nu va cânta cocoșul, până te vei lepăda de Mine de trei ori. Să nu vi se tulbure inima.’” Poftim? În aceeași frază, El anunță slăbiciunea și eșecul, și apoi le spune să nu li se tulbure inima. De ce? Din cauza a ceea ce v-am spus până acum. Este minunat, și atât de încurajator. „Să nu vi se tulbure inima.”
Cu siguranță era multă tulburare în cameră. Descoperirea trădării lui Iuda și plecarea acestuia. Vestirea plecării Domnului și prezicerea lepădării lui Petru. Acestea sunt de ajuns ca să tulbure orice grup de oameni. Și Domnul, bineînțeles, că-și dă seama de acest lucru. Și după ce-i spune în mod direct lui Petru ce avea să facă, îi mai spune să nu i se tulbure inima. Cum a putut să facă așa ceva? Și, desigur, în asta constă minunea. El știa că-l va reabilita pe Petru și pe ceilalți; relația avea să fie mai profundă ca rezultat al acestui lucru. Dar acum El începe să-i pregătească pentru aceste lucruri, luându-le gândul de la propriile persoane, de la propriile probleme și reacții psihologice. „Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine.” Ceea ce poate însemna o sumedenie de lucruri. Și las deoparte ceea ce cred că înseamnă până când vă veți da seama singuri din text. Credeți în Dumnezeu, ei toți credeau. Aveți credință în Mine, aceeași încredere pe care v-o puneți în Dumnezeu, puneți-o în Mine. „În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Departe de problemele lor, „în casa Tatălui Meu”, această expresie a fost folosită în Ioan pentru templul din Ierusalim, dar această casă este una mult mai mare. Este casa Lui din cer.
„În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Este puțin mai complexă decât noțiunea simplistă pe care o au unii oameni despre ea. Cum arată casa Tatălui lui Isus? Ne putem doar imagina. Templul din Ierusalim avea desigur multe camere pentru slujbele preoților. Dar există o lume viitoare unde vei merge în spațiu. Vei avea un locaș. Eu mă bucur că am o camera aici în Sydney și nu sunt îngrămădit cu alte persoane, știu că mulți dintre voi așa stați. Păi, sper să îndurați și să supraviețuiți. Dar ne dăm seama că avem nevoie de spațiu, nu-i așa? Avem nevoie de spațiu și Dumnezeu ni-l va oferi în lumea viitoare. Și, iertați-mă, dar omul de știință din mine vrea să speculeze, dar nu o voi face pentru că mai sunt multe de spus.
„Știți unde Mă duc și știți și calea într-acolo. Mă voi întoarce și vă voi lua acolo unde sunt Eu pentru ca voi să fiți cu Mine.” El nu le spune că-i va duce în rai, deși acest lucru este sugerat. Pot să ajung în Buckingham Palace în Londra și să nu o întâlnesc niciodată pe regină. El ne va duce la Tatăl „ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.” El va îndeplini scopul salvării tale. „’Șțiți unde Mă duc și știți și calea într-acolo.’ ‚Doamne’, I-a zis Toma, ‚nu știm unde Te duci; cum putem să știm calea într-acolo?’ Isus i-a zis: ‚Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl veți cunoaște; și L-ați și văzut.’” Și acum trece de la scopul călătoriei la cale. El nu se preocupă să-i învețe pe ucenici doar despre locașurile din cer, ci își dorește să-i învețe despre Tatăl Însuși.
Și capitolul 14 are scopul de-a descoperi cele trei elemente ale acestei afirmății: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” Și Tomo, „dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl veți cunoaște; și L-ați și văzut.” Și Filip, puțin exasperat de această enigmă spune: „Arată-ne pe Tatăl, și ne este de ajuns.” Și ceea ce se întâmplă în continuare depășește puterea mea de descriere. „Isus i-a zis: ‘De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe?’Nu-ți dai seama ce se întâmplă chiar în acest moment? De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar, arată-ne pe Tatăl? Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu vin de la Tatăl, tu stai chiar lângă El.’” Este nemaipomenit, doamnelor și domnilor, când acești oameni smeriți realizează că au ajuns la Tatăl. El stătea de cealaltă parte a mesei în fața lor. Nu înțelegeți ce se întâmplă? A fost un moment nemaipomenit. Acesta este apogeul a ceea ce a spun Ioan în primul capitol: „Singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” Cuvântul s-a făcut trup. Acesta este Dumnezeu, stand în camera de sus, încarnat în Hristos. Și dintr-o dată are loc explozia din mintea și inima lor când realizează că au ajus la Tatăl. Acesta credeți și voi că este Isus?
Vedeți, Evanghelia lui Ioan este menită să ne facă să credem că Isus este Hristosul, Fiul Lui Dumnezeu. Și ne arată acest lucru capitol după capitol, până când dintr-o dată, acești oameni care credeau că casa Tatălui este departe și, dintr-o dată, distanța dispare. Și Tatăl este la aceeași masă cu ei. Mintea mea nu poate să cuprindă asta, dar este magnific, nu-i așa? „Eu sunt Calea.” Calea către o persoană este o altă persoană. Și Hristos este calea către Tatăl. Bănuiesc că au rămas stupefiați. Este esențial, este apogenul, dar nu reprezintă sfârșitul. Stăteau la aceeași masă, și când Dumnezeu încarnat a fost pe pământ, niciun om nu a mai stat vreodată atât de aproape de Dumnezeu. Și voi știți la fel de bine ca și mine că persoana de lângă tine stă doar la câțiva centimetri distanță. Dar s-ar putea să fiți la mile distanță în spirit. Nu cunoașteți adevărul despre persoană care stă lângă dumneavoastră, nu-i așa? Și nici ei despre voi, de cele mai multe ori. Vedeți, pentru a-L putea cunoaște pe Tatăl apropierea fizică este minunată, dar nu este nici pe departe deajuns. Trebuie să cunoașteți adevărul despre Tatăl. Trebuie să aveți viața Tatălui.
Eu am avut un tată minunat și sunt foarte recunoscător pentru asta pentru că știu că mulți nu au avut. Eu mi-aș cunoaște tatăl mai bine decât ar putea oricare dintre voi pentru că am viața lui. Și acum acest sentiment, în loc să se domolească, crește. Și mi-ar lua cel puțin două ore ca să vă explic, dar probabil este bine că nu am timpul necesar, pentru că vrem doar să evidențiem lucrurile mari.
„Eu sunt Adevărul.” Ce declarație! Observați ceea ce nu spune. El nu spune că afirmă lucruri adevărate, deși și acest lucru este adevărat. „Eu sunt Adevărul.” Întrebarea despre adevăr este una dintre cele mai fundamentale întrebări pe care și le poate pune omul. Care este adevărul despre floare? Adevărul este că există diferiți pigmenți care produc culoarea. Și care este adevărul despre pigmenți? Păi totul se reduce la nivelul biochimic și apoi coboară la nivelul atomic, apoi la nivelul subatomic. Și care este adevărul despre acești bozoni și particule? Și pe măsură ce sapi tot mai adânc în această întrebare despre adevăr, dintr-o dată apare o voce care spune: „Eu sunt Adevărul!” Cât de ușor Îl reducem pe Isus la nivelul de prieten – și El este prietenul nostru. Dar, ceea ce are nevoie lumea noastră să audă este afirmația sigură a ceea ce înseamnă să pretinzi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. El este Adevărul. El este răspunsul la fiecare lanț de întrebări și niciuna nu merge înapoi la infinit. Zguduitoare afirmație și, bineînțeles, că dacă nu este adevărată este un nonsens total. C. S. Lewis a văzut acest lucru cu mulți ani în urmă.
Dar a știut ceva și mai important. El pleca, dar nu-i lasă orfani. „Mă veți vedea din nou.” Și ultimul punct pe care vreau să-l spun este acesta. Există doau tipuri de locașuri în acest capitol. Și suntem mult mai interesați de primul decât de al doilea. Cuvântul „monai” din greacă este folosit doar aici în Noul Testament. „În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.” Dar ascultați asta: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el.” Cuvântul „casă” înseamnă „a locui”. Este foarte bine să spun că într-o zi mă voi duce la locașul meu, dar cum rămâne cu locul pentru Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt? Chiar acum în inima mea. Cum vi se pare? Și există o condiție, ați abservat? „Dacă Mă iubește cineva” – totul este despre dragoste, chiar de la început. „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu.” Și Tatăl și Fiul se pregătesc să locuiască în mine. Cum aș putea vreodată înțelege asta? Și este și mai profund. Și mai profund decât ce se întâmplă la acea masă. Și acest lucru se poate întâmplă prin evidențierea plecării lui Isus că să trimită Duhul, însăși viața lui Dumnezeu în inima oamenilor.
Isus este total unic și suprem. Și, doamnelor și domnilor, ne este util să înțelegem asta. El nu se compară cu nicio religie, pentru că nicio altă religie nu ne oferă ceea ce ne oferă El. Religiile au obiceiul de a se descrie ca fiind calea sau drumul. „Eu sunt Calea”, a spus Isus. Și ne spun despre o cale care începe cu o poartă, o ceremonie, mergi pe cale și apare un guru, sau un preot care te învață. Și la capăt dai de o poartă mare unde te așteaptă judecata. Și dacă meriți, atingi nirvana, sau cerul, sau oricealtceva ar fi. Și cum am călătorit prin lume am întâlnit milioane de creștini practicanți care cred că creștinismul este o astfel de cale. Dar nu este. Calea creștină este o Persoană și primim siguranță nu la sfârșitul căii, ci la început pentru că nu se bazează pe merit. Nu seamănă cu un curs universitar. Depinde de lucrarea lui Hristos de pe cruce. Și Isus a stat în această lumea și a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvintele Mele și crede în cel ce M-a trimis, are viața veșnică și nu mai vine la judecată.” Cum a putut să spus așa ceva? Pentru că El este Judecătorul. Și dacă Dumnezeu a acceptat ceea ce a făcut Fiul Său pe cruce pentru noi, putem să știm că într-o zi vom fi cu El. Nu datorită meritului nostru, ci al Lui. Și de aceea suntem liberi că să trăim pentru El, așa cum le spun oamenilor. Eu nu le vorbesc oamenilor ca să capăt acceptarea, o fac pentru că am primit-o deja. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” Oare cât de mult cred eu asta? Se va vedea după cum arată caracterul meu și în câte locuri din inima mea le-am permis Tatălui, Fiului și Duhului să ocupe.
