„Eu eram meșterul Lui, la lucru lângă El, și în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui.” Proverbe 8:30
Aceste cuvinte sunt o parte din excelentele recomandări ale înțelepciunii, prin care, în această carte, Solomon intenționează două lucruri. Primul: harul sau sfințenia. Proverbe 4:7, înțelepciunea este totul. Și în al doilea rând, Isus Hristos – fântâna vieții. Priviți cum era Isus renumit în vechime pentru excelența Sa (Iov 28:14-15), și la Hristosul de acum, în acest context în care Duhul lui Dumnezeu descrie cel mai binecuvântat statut al lui Hristos, înțelepciunea Tatălui, pentru acele desfătări veșnice pe care le avea cu Tatăl Său, înainte să ia asupra Lui natura umană: „Eu eram [...] lângă El”. Întreg acel Ev a fost înghițit și petrecut în defătări și plăceri de nedescris. Plăceri care erau duble, (1) Tatăl și Fiul Își găseau plăcerea Unul în Altul (loc de unde Duhul Sfânt nu este exclus) fără a-Și comunica bucuria altora, pentru că nu exista nicio creatură atunci în mintea lui Dumnezeu; (2) Își găseau plăcerea în a salva omenirea, în perspectiva acestei lucrări, deși nu era încă existentă (versetul 31). Ocupația mea prezentă stă în aceasta: plăcerea comună a Tatălui și a Fiului, Unul cu și în Celălalt. Explicația o avem în acest text, de aceea să considerăm:
1. Condiția glorioasă a Fiului lui Dumnezeu înainte de întrupare, descrisă de persoana cu care era în părtășie, „Eu eram [...] lângă El”. Deci, era cu El așa cum nu a fost nimeni niciodată, chiar în sânul Său, Ioan 1:18: „singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui”. Aceasta este o expresie a celei mai mari afecțiuni și intimități din lume. Ca și cum ar spune că era înfășurat în sufletul Tatălui Său, înconjurat de Dumnezeu.
2. Această părtășie este ilustrată printr-o metaforă prin care Domnul se apleacă spre capacitățile noastre de înțelegere (precum „Unul înălțat împreună cu El”), evreiescul Amon este tradus uneori ca „muncitor iscusit” sau „artist curios”, precum în Cântarea cântărilor 7:1 unde găsim același cuvânt. Și, într-adevăr, Hristos s-a dovedit a fi un asemenea Artist în crearea lumii! Ioan 1:3, „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. ” Dar Montanus și alții Îl consideră hrănitor. Astfel, Hristos este comparat aici cu un copil încântător, făcând sport înaintea Tatălui. Rădăcina evreiască (Shachak), se traduce prin „a se bucura înaintea Lui” și asta înseamnând a râde, a se juca sau a se bucura. Uitați-vă la plăcerea părinților când își văd copiii țopăind înaintea lor, în așa fel se bucura și Tatăl privindu-și Dragul în sânul Său.
3. Bucuria este amplificată de perpetuarea și neîntreruperea acesteia: „în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui.” Această desfătare a Tatălui și Fiului Unul în Celălalt nu a cunoscut niciun moment de întrerupere sau diminuare: de aceea aceste Persoane minunate și glorioase lasă ca această plăcere și desfătare să se manifeste în plinătate în inima fiecăruia. Sunt precum ar fi cuprinși Unul în Altul, întreținându-se cu desfătări și plăceri inefabile și neînșelătoare.
Astfel, observăm: „Condiția și statul lui Isus Hristos înainte de întruparea Sa a fost o stare de plăcere și desfătare înaltă și de neînchipuit, bucurându-Se în prezența Tatălui.”
Ioan ne spune că El era în sânul Tatălui; a sta în sânul cuiva este postura unei mari iubiri, Ioan 13:23: „Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus.” Dar Hristos nu a stat în sânul Tatălui așa cum a stat ucenicul Său pe El, ci era învăluit în El. Astfel, în Isaia 42:1 spune „Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu.” Verset care este interpretat în multe feluri. În Septuaginta este folosită expresia „quem suscepit”, care înseamnă „Cel pe care sufletul Meu Îl cuprinde”, iar în alte locuri, „complacuit” care înseamnă „Unul care este plăcerea și desfătarea sufletului Meu”. În 2 Corinteni 8:9, starea în care se afla El este numită bogată, iar în Filipeni 2:6-7: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” Adică avea toată gloria și majestatea lui Dumnezeu. Și bogățiile despre care se vorbește nu sunt mai prejos decât bogățiile Tatălui, Ioan 16:14: „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.” Și ceea ce este al Său acum, în starea Sa proslăvită este exact același lucru pe care l-a avut înainte de a fi umilit. Ioan 17:5: „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.” Acum, dacă ar fi să schițăm (așa cum putem noi) fericirea negrăită a stării lui Hristos din vremea când se afla binecuvântat în Sânul Tatălui, ar trebui să o luăm în considerare în trei feluri: negativă, pozitivă și comparativ.
Să ne gândim la partea negativă prima dată, eliminând partea cu gradele de înjosire și de întristare care I-au fost aduse prin încarnare.
În primul rând, El nu a mai fost până atunci coborât atât de jos, coborât în condiția creaturii. Pas care a fost unul umilitor, într-adevăr. Pentru că prin aceasta, spune apostolul, “ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob”. Pentru Dumnezeu, a deveni om este o înjosire precum nimeni nu poate pricepe. Și nu doar că a apărut în trup adevărat, ci într-un trup asemenea trupului nostru păcătos, precum spune în Romani 8:3. O, ce mare lucru este acesta!
În al doilea rând, Hristos nu a fost sub legea statutului Său. Vă mărturisesc că nu era o denigrare a fi sub legea lui Dumnezeu pentru Adam în vremea cât el a fost fără de păcat și nici pentru îngeri în statutul lor plin de glorie. Dar a fost o înjosire de neconceput ca Ființa absolut independentă să ajungă să fie sub lege: da, nu doar să fie sub ascultare, ci și sub blestemul și nenorocirae legii. Galateni 4:4, “Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege.”
În al treilea rând, în acest statut, El nu a fost supus niciuneia din aceste consecințe triste și consecințelor acestei stări fragile și firave pe care El și-a însușit-o. Precum, (1) El nu a avut de-a face până atunci cu durerea; nu exista nicio întristare sau suspin în acel sân al Tatălui unde se afla, deși apoi a devenit “om al durerii și obișnuit cu suferința” (Isaia 53:3). “Om al durerii”, parcă ar fi fost alcătuit din dureri pure și neamestecate. Discuta în fiecare zi cu suferințele precum ar fi fost cei mai apropiați însoțitori și cunoștințe ale Lui. (2) Niciodată nu a fost împins de sărăcie și dorințe cât timp a stat în sânul Tatălui, ca mai apoi să spună “Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” O, binecuvântat fie acest Isus! (3) El niciodată nu a avut parte niciodată de reproșuri și rușine în acel sân, nu a fost nimic altceva acolo decât glorie și onoare reflectată asupra Lui de către Tatăl, deși, mai apoi a ajuns “disprețuit și părăsit de oameni” (Isaia 53:3). Tatăl Său niciodată nu s-a uitat la El fără a zâmbi și fără dragoste, El niciodată nu a știut ce înseamnă să fii asaltat de tentații, să fii asediat și ponosit de duhuri necurate, așa cum a știut mai apoi (Psalmii 22:6). (4) Inima lui sfântă niciodată nu a fost jignită cu sugestii impure sau ispite ale diavolului; Matei 4:1, “Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul.” De dragul nostru s-a supus El acestor exerciții pentru suflet, Evrei 4:15: “Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” (5) Nu a fost niciodată sensibil la dureri sau torturi ale trupului și sufletului, nu existau lucrurile acestea acolo unde se afla, ca mai apoi să geamă și să transpire sub puterea lor (Isaia 53:5). Domnul L-a îmbrățișat din eternitate, dar niciodată nu L-a rănit până în momentul în care s-a aflat în locul nostru. (6) Tatăl nu ascundea și nu îndepărta nimic de la El. Nu a existat niciodată în eternitate vreun nor pe fața lui Dumnezeu, până în momentul în care Isus Hristos a părăsit sânul acela. A fost un lucru nou pentru Hristos să vadă încruntare pe fața Tatălui, un lucru nou pentru El să strige “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Matei 27:46) (7) Nu au existat urme lăsate de mânia Tatălui asupra Sa, precum au existat apoi: Dumnezeu nu I-a dat înainte în mâinile Sale un pahar atât de amar precum a fost acesta (Matei 26:39).
În ultimul rând, nu a existat nicio moarte al cărui subiect să fie El. Toace aceste lucruri au fost lucruri noi pentru Hristos; El era deasupra tuturor acestora până când, de dragul nostru, s-a supus lor în mod voluntar. Așadar, acum îți poți da seama care era statutul Său înainte.
Acum să ne gândim la partea pozitivă, la ceea ce eu din anumite considerente particulare bănuiesc (pentru că, într-adevăr, putem doar bănui) că a fost glorios în toată lucrarea Sa.
(1) Noi nu putem concepe acea stare de dinainte ca fiind o stare de bucurie nemaiîntâlnită decât dacă ne dăm seama că Cele două persoane sunt într-o continuă bucurie și desfătare Una în Cealaltă. El era cu Dumnezeu, Ioan 1:1. Noi știm că Dumnezeu este fântâna, oceanul și centrul oricărei desfătări și bucurii: Psalmul 16:11, “înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse”. A fi învelit în sufletul și sânul tuturor desfătărilor și bucuriilor, precum era Hristos, trebuie să fie o stare care trece dincolo de orice înțelegere. Să ai fântâna dragostei și desfătării izvorând atât de deplin, de veșnic și de aproape de tine! Judecați voi dacă nu este aceasta o stare de fericire care depășește orice pricepere! Oamenii minunați au desfătări minunate!
(2) Dacă ne gândim la intimitatea, tandrețea, veridicitatea, unicitatea Acestor mari Persoane: cu cât unirea este mai mare, cu atât este mai dulce comuniunea. Acum, Isus Hristos nu a fost doar aproape și drag lui Dumnezeu, ci a și fost una cu El: “Eu și Tatăl una suntem.” (Ioan 10:30) Una în natură, dragoste, voință și desfătare. Există, într-adevăr, o uniune morală a sufletelor oamenilor prin dragoste, dar această unitate a fost una naturală. Niciun copil nu e la fel de unit cu tatăl său, niciun soț nu e așa cu soția lui, niciun prieten cu prietenul său și niciun suflet cu trupul lui nu sunt precum Isus Hristos și Tatăl Său erau. O, ce desfătări fără egal trebuie să curgă din așa unitate binecuvântată!
(3) Să ne gândim din nou la puritatea acestei desfătări în care erau îmbrățișați Tatăl și Fiul. Cele mai minunate Ființe care se bucurau una în cealaltă sunt despărțite și înjosite. Dacă exista ceva încântător și captivant, exista și ceva dezgustător. Cu cât este o desfătare mai pură, cu atât este mai excelentă. Acum, nu există niciun izvor cu apă atât de cristalină, nicio rază de lumină atât de pură precum dragostea și desfătarea acestor două Persoane sfinte și glorioase de aici: Tatăl cel sfânt, sfânt, sfânt îmbrățișează Fiul de trei ori sfânt în cea mai sfântă desfătare și iubire.
(4) Să luăm în considerare natura constantă a acestei desfătări: era din veșnicie, nu a suferit vreodată vreo întrerupere nici măcar preț de o clipă. Fântâna debordantă a desfătărilor și dragostei lui Dumnezeu nu a încetat niciodată să izvorască, niciodată nu a scăzut. Dar, așa cum se vorbește în text, „în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui.” Încă o dată, să ne gândim la plinătatea acestei desfătări, la perfecțiunea acestei plăceri. „Eu Îi eram defătările”, acesta este înțelesul original al frazei. Nu doar la plural, „desfătări, toate desfătările”, ci și în mod abstract, desfătarea în sine. La fel precum din abundența durerilor Lui a fost numit mai târziu „om al durerii”. Deci aici, din plinătatea acestor desfătări am putea să Îl considerăm chiar constituit, făcut din plăcere și desfătare.
Încă o dată, să ne gândim la ele comparativ și-atunci toate aceste stări ni se vor părea și mai glorioase, comparându-le fie cu cea mai aleasă desfătare pe care o ființă o poate avea în alta, sau pe care Dumnezeu o are în Acea Ființă, sau pe care Acea Ființă o are în Dumnezeu. Măsurați aceste desfătări imense între Tatăl și Fiul Său, pe oricare din aceste linii, și le veți găsi infinit de repede. Pentru că (1) desfătările pe care o creatură poate să le aibă în alta pot fi desfătări minunate. O astfel de desfătare era cea a lui Iacov în Beniamin, a cărui viață era legată de viața băiatului – o expresie dragă și măreață (Geneza 44:30); a avut-o și David în Ionatan, a cărui suflet era împletit în sufletul acestuia, „și l-a iubit ca pe sufletul său” (1 Samuel 13:1); asemenea este și desfătarea unui prieten în celălalt, „prietenul pe care-l iubești ca pe tine însuți” (Deuteronom 13:6). Totuși, toate acestea nu sunt decât desfătări pe care o creatură le are, desfătări care nu au cum să egaleze desfătările între Tatăl și Fiul, deoarece toate acestea sunt desfătări finite, în acord cu măsura și abilitățile creaturilor. Dar cealaltă, între Tatăl și Fiul, este infinită, potrivită cu infinita perfecțiune a Ființelor divine. A noastră este întotdeauna amestecată, a Lor este întotdeauna pură. Și (2), să o comparăm cu desfătarea pe care Dumnezeu o are în creaturile Sale, este scris că Dumnezeu își găsește plăcerea în câteva creaturi. „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Tefania 3:17) „şi cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa Se va bucura Dumnezeul tău de tine.” (Isaia 62:5) Și totuși, există o mare diferență între desfătarea Sa în creaturile Sale și desfătarea Sa în Hristos. Pentru că toate desfătările Sale în sfinți sunt secundare și de dragul lui Hristos. Pe când desfătările Sale în Hristos sunt primare și de dragul Său. Noi suntem acceptați în Preaiubitul Său (Efeseni 1:6). El este Preaiubit și acceptat prin El Însuși. (3) Pentru a conclude, să îl mai comparăm o dată cu desfătările pe care creaturile cele mai mărețe le au în Dumnezeu și în Hristos. Trebuie să recunoaștem că sunt desfătări alese, având o dragoste ce depășește orice limită. Psalmul 73:25, „Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.” Ce ghionturi ale dragostei, ce încântări ale desfătărilor Îi spunea Mireasa lui Hristos? „O, Tu, Cel pe care sufletul meu Îl iubește!” Dar, cu siguranță că desfătarea noastră în Dumnezeu nu este o regulă perfectă pentru a măsura desfătarea Sa în Hristos. pentru că dragostea noastră pentru Dumnezeu, chiar și în cea mai bună stare, rămâne tot imperfectă. Aceasta este povara și plăngerea constantă a sfinților, dar desfătarea Sa este perfectă. A noastră este inconstantă, când sus, când jos, scăzând și crescând, dar a Sa este constantă. Astfel deci, pentru a conclude, starea și condiția lui Isus Hristos înainte de întruparea Sa a fost o stare de desfătare completă și de nemaiîntâlnit, în bucuria Tatălui Său.
Să vedem care sunt aplicațiile acestor lucruri.
APLICAȚIA 1
Ce act de dragoste uimitor a fost, atunci, pentru Tatăl să renunțe la desfătarea Sa, la Dragul Sufletului Său, să Îl lase să plece din sânul Său pentru niște bieți păcătoși! Toate limbile ar trebui să se oprească și să se cutremure, toate limbile care au parte de expresiile acestei iubiri a Tatălui, expresii bine închegate în versetul „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Singurul Lui Fiu.” (Ioan 3:16) Asta este scris așa în mod intenționat. Atât de mult i-a iubit: cum i-a iubit El? Care din noi ne-am da copilul, copilul desfătărilor noastre, singurul copil, la moarte pentru cea mai mare moștenire de pe pământ? Care părinte sensibil ar putea îndura despărțirea de un asemenea copil? Când Agar îi spunea ultimele ei cuvinte lui Ismael, în Geneza 21:16, textul spune că „şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!” A şezut, dar, în faţa lui, la o parte, a ridicat glasul şi a început să plângă.” Chiar dacă nu era ea una din cele mai bune mame, nici el unul din cei mai buni copii, totuși, ea nu a putut să renunțe la copil. O, ce grea despărțire a fost! O, în ce fel s-a exteriorizat David, chiar și pentru Absalom, dorindu-și să fi murit el în locul lui! Ce gol trebuie să fi lăsat moartea unor copii în inimile părinților, goluri care nu vor mai putea fi umplute aici pe pământ. Deși, niciun copil nu a fost vreodată atât de profund în inima vreunui părinte precum a fost Hristos în inima Părintelui Său. Și totuși, El de bunăvoie alege să se despartă de El, de Fiul desfătărilor Sale; să se despartă pentru a-l trimite la moarte, o moarte blestemată, pentru păcătoși și o moarte pentru cei mai răi păcătoși. O, miranda Dei philanthropia! O, ce dragoste admirabilă este dragostea lui Dumnezeu pentru oameni! De nemaivăzut! O dragoste dincolo de limitele oricărei persoane! Astfel, fie ca orice om, în tumultul răscumpărării lor, să le dea cinstea în mod egal Tatălui și Fiului, Ioan 5:23! Dacă Tatăl nu te-ar fi iubit, niciodată nu s-ar fi despărțit de Fiul său pentru tine!
APLICAȚIA 2
O minune conduce sufletul nostru într-o altă minune, de-acum suntem în mijlocul minunilor: adorați și fiți pentru totdeauna uimiți de dragostea lui Hristos pentru păcătoși! El chiar a fost de acord în totalitate să păsească sânul Tatălui, un asemenea loc și desfătările inefabile care erau acolo pentru niște viermi amărâți cum suntem noi. O, înălțimea, adâncimea, lungimea și lățimea acestei iubiri nemăsurabile! Citiți Romani 5:6 și mirați-vă! Priviți cum dragostea lui Hristos este pusă la dispoziția bieților păcătoși! Noi nu am fi dispuși să lăsăm sânul unei creaturi, un loc confortabil, un statut înalt nici măcar pentru cel mai bun prieten din lume; sufletele noastre nu ar renunța la trupurile noastre, deși nu au un conținut prea grozav. Dar care dintre voi, dar ar fi să experimentați ceea ce este în sânul Tatălui printr-o comuniune divină, ați fi promți în a lăsa un asemenea loc pentru tot binele din lumea aceasta? Și, totuși, Isus Hristos care a fost în acel sân într-o manieră în care noi niciodată nu ne vom putea imagina, de bunăvoie l-a lăsat, și-a lăsat gloria și bogățiile de care se bucura acolo, de dragul nostru; și Tatăl felul în care Îl iubea Tatăl. Chiar atât de mult te iubește El, creștinule! (Ioan 17:22) Ce manieră de a iubi este aceasta! Cine a iubit vreodată precum Hristos? Cine a renunțat vreodată la sine pentru Hristos așa cum a făcut-o El pentru noi?
APLICAȚIA 3
Acum că suntem informați, interesul nostru în Isus Hristos este adevărata cale pentru orice progres al nostru spre cer. Dorești să fii în inima, favoarea și desfătarea lui Dumnezeu? Interesează-te de Isus Hristos și vei avea partea de toate acestea! Ceea ce a spus bătrânul Israel despre copiii preaiubitului Său Iosif? „Copiii tăi sunt copiii mei” – la fel a spus și Dumnezeu despre toți copiii dragi ai lui Hristos, Geneza 48:5-9. Vedem mereu printre oameni că toate lucrurile sunt în funcție de interesele fiecăruia. Cu cât au mai multe cunoștințe unele persoane, cu atât ajung mai sus. Progresul merge mână în mână cu favoarea. La fel este și în cer, persoanele sunt înălțate tot mai mult în funcție de interesul lor față de Cel preaiubit, Efeseni 1:9. Hristos este mărețul Favorit în cer: imaginea Lui în sufletele voastre și numele Lui în rugăciunile voastre, acestea amândouă vă fac acceptați înaintea lui Dumnezeu.
APLICAȚIA 4
Cât de vrednic este Isus Hristos de toată dragostea și desfătarea noastră? Vedeți acum cât de infinit se desfăta Tatăl în el și cum încânta El inima Tatălui. Nu ar trebui El să ne umple de încântare inimile noastre? Vi-L prezint azi pe Hristos, capabil să uimească orice suflet care Îl va privi și lua în considerare măcar puțin. O, dacă L-ați vedea pe acest Domn Isus Hristos iubit! V-ați întoarce acasă bolnavi de iubire: cu siguranță El este un Salvator care vă va atrage, Ioan 12:32. De ce vă irosiți sentimentele voastre prețioase în van? Niciunul înafară de Hristos nu le merită! Când vă dați sentimentele pe obiecte, săpați după zgură cu târnăcop de aur. Domnul ne direcționează inimile către dragostea lui Hristos. o, fie ca inimile, dragostea și desfătările noastre să se concentreze și să se întâlnească cu inima lui Dumnezeu! O, lăsați-l pe Acel care a părăsit sânul Tatălui pentru voi să fie îmbrațișat de voi, chiar dacă îmbrățișarea voastră este nimic în comparație cea a Tatălui. El a lăsat sânul Tatălui pentru voi, Îl merită pe al vostru acum.
APLICAȚIA 5
Dacă Hristos este Preaiubitul sufletului Tatălui Său, gândiți-vă ce amarnic și insuportabil a fost pentru inima lui Dumnezeu să Își vadă Fiul disprețuit, desconsiderat și respins de păcătoși. Cu adevărat, nu a existat în toată lumea asta vreo rană mai adâncă în inima lui Dumnezeu. Necredincioșii calcă peste Dragul lui Dumnezeu, Îl calcă în picioare pe Acel care a stat din eternitate în sânul Său, Evrei 10:29. L-au lovit pe Dumnezeu acolo unde Îl doare cel mai tare, așa cum ilustrează și parabola din Matei 21:37-40. Cu siguranță că pe asemenea păcătoși Îi va distruge Dumnezeu. Nimeni nu studiază să îi facă lui Dumnezeu în ciudă. Ce cuvânt greu este acesta, 1 Corinteni 16:22, „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! „Maranata!” (Domnul nostru vine!)” Cu alte cuvinte, fie ca cel mai mare blestem al lui Dumnezeu să cadă peste acel om până vine Domnul. O, păcătoșilor! Veți cunoaște într-o zi prețul păcatului vostru; veți simți ce înseamnă să îl disprețuiți pe Isus, pe Cel care este capabil să scoată dragostea chiar și din cea mai împietrită inimă. O, de nu L-ați mai disprețui! O, dacă această zi ar fi ziua în care inimile voastre să se umple de dragoste pentru El! Vă spun că dacă vă veți scoate dragostea la vânzare, nimeni nu v-ar face o ofertă mai bună decât Hristos!
ÎNDEMNURI
1. Pentru sfinți: dacă Hristos a stat din eternitate în acel sân al dragostei și, totuși, a fost bucuros să uite de el și să îl părăsească, atunci (1) fiți gata să uitați și să părăsiți toate conforturile pe care le aveți pe pământ de dragul lui Hristos. faimosul Galleacius le-a lăsat pe toate pentru această bucurie. Moise a lăsat toată gloria Egiptului, Petru și toți ceilalți apostoli au lăsat totul (Luca 18:28). Dar cât de mult avem noi de lăsat pentru Hristos în comparație cu ce a lăsat El pentru noi? Cu siguranță Hristos este cel mai înalt model de renunțare la Sine din lume. (2) Fie ca acest lucru să vă întărească credința în rugăciune: dacă El, care este atât de aproape de Tatăl, stă și mijlocește pentru voi, nu ar trebui să vă îndoiți niciodată de audiența și acceptarea Lui; cu siguranță veți fi acceptați prin intermediul Preaiubitului (Efeseni 1:6). Lui Hristos nu i-a fost refuzat niciun lucru cerut (Ioan 11:42), ci Tatăl Îl ascultă mereu. Chiar dacă voi nu sunteți vrednici, Hristos este, și El trăiește veșnic pentru a mijloci pentru noi (Evrei 7:25). (3) Lasă ca aceasta să îți încurajeze inima, sfântule, în ora morții și nu doar să te facă răbdător în moarte, ci într-un fel nerăbdător să pleci acasă. Pentru că unde altundeva merge sufletul tău decât în acel sân al dragostei de unde vine Hristos? Ioan 17:24, „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.” O, fie ca astfel să fie încurajat orice credincios și astfel să își încurajeze sufletul: las în urmă sânul creaturii, merg în sânul lui Dumnezeu.
2. Pentru păcătoși: vă îndemn să Îl îmbrățișați și voi pe Fiul din sânul Tatălui: bieți nenorociți! Orice sunteți sau ați fost, orice vină sau descurajare prezentă sub care vă aflați, îmbrățișați-L pe Hristos care îți este oferit pe gratis. Îi vei fi lui Dumnezeu la fel de drag precum cel mai eminent credincios din lumea întreagă. Dar dacă vei continua să disprețuiești și să neglijezi un asemenea Salvator, îți aduni o comoară de aspră mânie asupra ta, mai mare ca pentru alți păcătoși, ceva chiar mai rău decât a muri fără milă (Evrei 10:28). O, fie ca aceste descoperiri ale lui Hristos să nu ajungă într-acolo încât să vă condamne sufletele mai apoi, voi ai căror ochi au văzut gloria lui Hristos în ziua aceasta!
