„Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. ” 1 Corinteni 2:2
Versetul anterior conține o scuză pentru felul familiar și simplu în care apostolul predica, care nu a fost (așa precum el le spune aici) cu vreo desăvârșire sau vreo mare înțelepciune; el nu a studiat pentru a încânta curiozitatea lor cu fraze retorice sau cu subtilități filozofice. De aceea și motivul său, „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.” De fapt, nu dorea să predea arte sau științe, ci religie.
„N-am avut de gând să știu” = nu am gândit ca fiind echitabil să știu vreo altă cunoștință mai importantă între voi; nu condamnă alte cunoștințe, decât atunci când acestea concurează cu cunoașterea lui Hristos. Înțelesul aceste fraze nu înseamnă că el a disprețuit sau a condamnat toate celelalte studii și cunoștințe; ci de departe le condamnă doar atunci când stau în competiție sau în opoziție cu studiul și cunoașterea lui Hristos Isus. Este precum ar fi spus, „Este gândirea mea stabilită și aranjată; nu o critică grăbită și nechibzuită, ci produsul și problema celor mai serioase și puternice anchete.”
După ce am cântărit bine cazul, l-am întors pe toate părțile și după ce l-am văzut din toate direcțiile, acesta ar fi lucrul cel mai potrivit pentru a fi spus; acesta este rezultatul și determinarea finală, faptul că orice cunoștință, nu contează cât de profitabilă, cât de plăcută, nu este vrednică să fie pusă în același loc cu cunoștința lui Isus Hristos. Din lucrul acesta doresc să fac scopul și sfârșitul lucrării mele. Și sfârșitul potrivește mijloacele. Jucării atât de pedante, noțiuni vaporoase și urechi nesocotite ar opri mai degrabă, decât să răspândească ce am clădit eu în mijlocul vostru. De aceea, vă fac semn pe deplin încredințat într-acolo, dorind ca acestea să vă străpungă inima și să vă convingă conștiința, nu să vă gâdile capriciile.
În primul rând, obiectul acestei doctrine este Isus Hristos. „N-am avut de gând să știu între voi altceva”, adică să nu studiez eu nimic altceva și să nu vă învăț nimic altceva decât despre Isus Hristos. Hristos trebuie să fie centrul către care toate liniile slujirii mele se îndreaptă. Am scris și am spus despre multe alte subiecte în predicile mele și în scrisorile mele, dar toate se reduc la predicarea și descoperirea lui Isus Hristos: dintre toate subiectele din lume, acesta este cel mai dulce; dacă există ceva pe acest pământ care să semene cu raiul și să merite tot timpul nostru petrecut în studii, atunci acesta este. Astfel, apostolul își glorifică doctrina sa din excelența Subiectului Însuși, socotind toate celelalte doctrine ca lucruri iluzorii în comparație cu acesta.
În al doilea rând, avem aici acel respect special și acea considerație față de Hristos pe care apostolul a izolat-o de toate celelalte adevăruri despre Hristos, pentru a depune toată puterea slujirii sale în ea. Și acest adevăr este, „și pe El răstignit”. Mai degrabă să știe acest lucru deoarece preferă să înlăture prejudiciile vulgare ridicate împotriva Lui pe seama crucii; „dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie.” (1 Corinteni 1:23) Acest lucru s-a potrivit perfect sfârșitului epistolei, moment în care apostolul îi atrage spre Hristos. Precum Hristos este deasupra oricărui alt subiect, la fel este El cunoscut ca răstignit înainte de celelalte subiecte despre El. Există, deci, pus un mare accent în acest cuvânt: „și pe El răstignit” (apostolul scrie lucrul acesta într-un mod particular în limba greacă).
În al treilea rând, maniera în care el discută acest subiect transcendent este remarcabilă, de asemenea. Acesta nu predică doar Hristosul răstignit, ci Îl predică într-un mod deplin și asiduu. L-a predicat frecvent pe Hristos și „de fiecare dată când l-a predicat pe Hristos cel răstignit, L-a predica într-un stil răstignit.” Aceasta este suma cuvintelor apostolului, să îi facă conștienți că duhul său era concentrat pe acest subiect de parcă nu ar fi știut sau nu i-ar fi păsat despre alte subiecte. Toate predicile lui erau pline de Hristos, încât ascultătorii săi au crezut că nu este familiarizat cu nicio altă doctrină. Prin urmare, a fost observat că „nu există altă doctrină mai excelentă prin sine însăși sau mai necesară în studii și predici decât doctrina lui Isus Hristos, și El răstignit.”
Toate celelalte cunoștințe, oricât de mărite sunt în lume, pot fi socotite ca zgură în comparație cu excelența cunoașterii lui Isus Hristos (Filipeni 3:8). „Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei.” (Coloseni 2:3)
Eudoxus a fost atât de mișcat de măreția soarelui încât a crezut că a fost născut doar pentru a-l privi; cu atât mai mult un creștin ar trebui să gândească astfel, el a fost născut pentru a privi și a se desfăta în gloriile Domnului Isus.
Adevărul acestei propoziții va fi clarificat printr-o dublă considerație a doctrinei lui Hristos.
În primul rând, să considerăm această doctrină ca un absolut și apoi să lăsăm aceste proprietăți cu care El este îmbrăcat în mod natural să arate superioritatea doctrinei față de oricare altă știință sau alt studiu.
Prima considerație, cunoștința lui Isus Hristos este esența și miezul tuturor Scripturilor; scopul și centrul tuturor revelațiilor divine: amândouă Testamente se întâlnesc în Hristos. Legea ceremonială este plină de Hristos și toată Evanghelia este plină de Hristos: liniile binecuvântate ale celor două Testamente se întâlnesc în El. Și descoperirea felului în care acestea două sunt în armonie și se concentrează atât de frumos în Isus Hristos este scopul excelentei epistole către Evrei. Chiar și noi, cei mai mulți, numim acea epistolă „dulcea armonie între cele două Testamente”. Aceasta susține excelența nemaipomenită a acestei doctrine, cunoașterea acesteia fiind o cheie pentru dezlegarea celor mai multe părți ale sfintelor Scripturi. Este în cunoștința Scripturii, cât și în cunoștința oamenilor care se află în logică și în filozofie: dacă un școlar a ajuns să înțeleagă un principiu de bază, acesta va funcționa ca o balama în jurul căreia se va învârti întreaga controversă; adevărata cunoaștere a acelui principiu îl va purta prin întreaga controversă și îi va asigura soluția pentru fiecare argument. La fel, cunoașterea lui Hristos, precum un indiciu, te conduce prin întregul labirint al Scripturilor.
A doua considerație, cunoștința lui Hristos Isus este o cunoștință fundamentală; și fundațiile sunt cele mai folositoare, deși sunt văzute ultimele. Cunoașterea lui Isus este fundamentală pentru orice har, datorie, mângâiere și fericire.
1. Este fundamentală pentru orice har; toate încep cu cunoștința, Coloseni 3:10: „omul cel Nou se înnoiește în cunoștință.” Precum cea veche, la fel și noua creație începe în lumină; dechiderea ochilor este prima lucrare a Duhului; și, precum începuturile harului, la fel toate îmbunătățirile viitoare depind de această creștere a cunoștinței. 2 Petru 3:18, „ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.” Vedeți cum acestea două, harul și cunoștința, mențin în mod egal pacea în sufletul creștinului; în felul în care crește unul, celălalt crește corespunzător.
2. Cunoșința lui Hristos este fundamentală pentru orice datorie. Datoriile, la fel și orice haruri ale creștinilor, sunt fondate în cunoașterea lui Hristos. Trebuie un creștin să creadă? Trebuie să creadă că niciodată nu va putea fără de cunoștința lui Hristos: credința este atât de mult dependentă de cunoștință încât este denominată de aceasta, Isaia 53:11: „Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu.” Și prin urmare, în Ioan 6:40 a vedea și a crede sunt făcute unul și același lucru. Ar putea un om să își exerseze credința în Dumnezeu? Nu fără cunoașterea lui Hristos care este Autorul oricărei credințe, 1 Petru 1:3. El este și obiectul acesteia, Evrei 6:19. El este suportul și baza oricărei lucrări, Coloseni 1:27. La fel cum nu poți să crezi sau să speri, nu poți nici să te rogi acceptabil fără un grad competent de cunoștință. Chiar și cel mai păgân ar putea să zică „Non lowuendum de Deo sine lumine”, adică „oamenii nu pot vorbi despre Dumnezeu fără a avea lumină”. Adevăratul fel de a conversa și de a ne bucura de Dumnezeu în rugăciune este prin a-L vedea prin credință ca un Mediator. Atât de multă mângâiere și adevărată excelență este în aceasta! O, cât de indispensibilă ar fi atunci cunoașterea lui Hristos tuturor celor ce se adresează lui Dumnezeu prin orice îndatorire!
În ultimul rând, această cunoștință este fundamentală pentru fericirea eternă a sufletelor: nu putem să ne îndeplinim nicio îndatorire, să ne bucurăm de nicio mângâiere și nici nu putem fi salvați fără ea. Ioan 17:3: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” Și dacă viața veșnică este să Îl cunoști pe Hristos, atunci eterna condamnare este să fii un ignorant al lui Hristos. Hristos este Ușa care deschide cerul, iar cunoștința este cheia care ni-L deschide pe Hristos. Darurile excelente, laturile reînnoite ale păgânilor, chiar dacă acestea au dobândit multă apreciere și onoare între oameni, au fost lăsate într-un stadiu de pierzare datorită marilor lor defecte: aceștia Îl ignoră pe Hristos, 1 Corinteni 1:21. Așadar, vedeți cât de fundamentală este cunoașterea lui Hristos, esențial necesară pentru orice har, îndatorire, mângâiere și fericire a sufletului.
A treia considerație, cunoașterea lui Hristos este profundă și vastă; toate celelalte științe nu sunt decât umbre; aceasta este un ocean fără margini și fără fund. Nicio creatură nu are vreo linie destul de lungă pentru a pătrunde adâncimile acesteia. Are o înălțime, lungime, adâncime și lărgime care întrece orice cunoștință, Evrei 3:14. Există o „nefelurită înțelepciune a lui Dumnezeu în Hristos”, Efeseni 3:10. Este de mai multe tipuri și forme, de mai multe arătări și putată de mai multe tipuri de oameni. Este, într-adevăr, simplă, pură și neamestecată cu altceva decât ea însăși și, totuși, felurită în funcție de statutul persoanelor, de familii și administrații; ceva din Hristos poate fi descoperit într-un veac și altceva într-un altul, totuși, eternitatea însăși nu poate să-L descopere în întregime. Luther spunea că vede ceva care binecuvântatul Austin nu a văzut și că acei care vor veni după el, vor vedea ceva ce el nu a văzut. Este în studiul lui Hristos, cât și în dezvoltarea unei noi țări descoperite: întâi omul stă pe malul mării, la marginile pământului și locuiește acolo. Dar totul depinde de maniera în care acesta caută mai departe și mai departe în inima țării. Of, cei mai buni dintre noi sunt încă la marginile acestui vast continent!
A patra considerație, studiul lui Isus Hristos este cel mai nobil subiect asupra căruia un om se poate apleca. Acei care muncesc și își chinuie creierul cu studiile, precum sunt copiii, se ostenesc într-un joc ușor. Vulturul se joacă cu soarele însuși. Îngerii studiază această doctrină și se apleacă să privească în acest abis adânc. Care sunt adevărurile descoperite în Hristos dacă nu însăși secretele care stăteau ascunse din eternitate în sânul lui Dumnezeu (Efeseni 3:8-9)? Inima lui Dumnezeu este deschisă omului în Hristos (Ioan 1:18), acesta este lucrul care face ca Evanghelia să fie o hotărâre atât de glorioasă, pentru că Hristos este atât de glorios descoperit în ea (1 Corinteni 3:9) și studierea lui Hristos în Evanghelie impregnează o glorie cerească nemaipomenită asupra sufletului care Îl contemplează (versetul 18).
A cincea considerație, este cea mai dulce și considerabilă cunoștință; a-L studia pe Isus Hristos nu este altceva decât a săpa în mijlocul izvoarelor mângâierilor. Cu cât mai adânc sapi, cu atât mai mult ești umplut. Cum sunt inimile copleșite de descoperirile lui Hristos în Evanghelie? Ce extaz, topire, transport găsește sufletul mulțumitor aici? Fără îndoială, extazul lui Filip din Ioan 1:25: „L-am găsit pe Isus” a fost mult mai mare decât al lui Arhimede. Un credincios poate să stea de dimineață până noaptea să audă discursuri despre Hristos. „Gura lui e cea mai dulce” – Cântarea cântărilor 5:16.
În al doilea rând, dacă vom compara această cunoștință cu oricare alta, se va vedea clar excelența acesteia.
1. Toate celelalte cunoștințe sunt naturale, dar aceasta este în întregime supranaturală. Matei 11:27: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” Cel mai înțelept dintre păgâni nu ar putea niciodată să ajungă la o descoperire adâncă a lui Hristos prin căutările lor profunde în natură; chiar și filozofii cu cei mai ageri ochi nu sunt decât copii în cunoștință în comparație cu cei mai nepricepuți creștin.
2. Alte cunoștințe sunt inaccesibile multora. Niciun ajutor și mijloc din lume nu va putea niciodată ajuta un creștin să cunoască toate artele și limbile învățate; oamenii cu cele mai sclipitoare gândiri și cele mai roditoare minți sunt cei care excelează în acestea. Dar cât despre misterele și excelența cunoștinței lui Hristos, oamenii cei mai grei de cap, cei mai orbi spiritual și cei mai vrednici de disprețuit sunt cei care dobândesc, cu ajutorul Duhului Sfânt, această cunoștință în care cei mai perspicace și ingenioși sunt totalmente orbi. Matei 11:25: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.” 2 Corinteni 1:26-27: „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.”
3. Celelalte cunoștințe, chiar dacă trebuie să obții cel mai înalt grad pentru fiecare, nu vor putea să te ducă niciodată în cer, fiind deficitare și nesatisfăcătoare în privința integrității, integritate pe care Hristos o așteaptă de la noi. Și în puritatea acestei naturi: cunoștința păgânilor crește în van în imaginația lor (Romani 1:21), eficacitatea și influența acesteia în viața și inima lor este acesta: „înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.” Poftele lor au fost mai puternice decât lumina lor (Romani 1:18). Dar cunoștința lui Hristos are un mare potențial în a influența, schimbând sufletele după asemnănarea Sa (2 Corinteni 3:18) și, astfel, se dovedește a fi o cunoștință salvatoare pentru oameni (1 Timotei 2:4). De aceea am arătat în câteva moduri transcendența cunoștinței lui Hristos.
Utilitatea tuturor acestor lucruri vi-o voi arăta prin câteva inferențe pe care nu le voi dezvolta, întregul acesta fiind doar preliminar doctrinei lui Hristos.
APLICAȚIA 1
Suficiența doctrinei lui Hristos: face oamenii înțelepți spre propria lor salvare. Pavel nu a dorit să știe nimic altceva; și, într-adevăr, nimic altceva nu este absolut necesar. Dacă puțin din această cunoștință are efect asupra sufletului și îl conduce spre salvare, de ce să ne mai complicăm sufletul cu toate acele speculații în van și lucruri cu care alții își atrag atâta laudă? Dragi creștini, nu fiți descurajați pentru că vă vedeți pe lângă și depășiți de multe alte cunoștințe. Dacă Îl cunoști pe Isus Hristos, știi îndeajuns pentru a fi mângâiat și pentru a-ți salva sufletul. Mulți filozofi învățați sunt acum în iad, iar mulți creștini nepricepuți sunt în cer.
APLICAȚIA 2
Dacă există atâta excelență în Isus Hristos, fie ca aceasta să îi facă umili pe toți – sfinți și păcătoși – ca să nu mai ținem atât de alte cunoștințe, chiar dacă acestea ne aduc și avantaje. Păcătoșilor, referitor la voi pot să oftez și să spun împreună cu apostolul, 1 Corinteni 15:34: „Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun.” Aceasta, o, aceasta este condamnarea! Chiar și pentru voi care sunteți luminați de această cunoștință! Cât de puțin știți despre Isus Hristos comparativ cu cât ați putea știi? Ce altă rușine mai mare este decât să fim nevoiți să vă învățăm adevărurile începătoare pe „voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători”? (Evrei 5:12-14) „Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.” (1 Corinteni 3:1-2) O, cât de mult timp este alocat altor studii, pentru discursuri fără rost, pamfleturi frivole și lucruri lumești? Și cât de puțin în cercetarea și studierea lui Isus Hristos.
APLICAȚIA 3
Cât de trist este condiția acelora care au cunoștința lui Hristos și, totuși, cât despre ei ar fi fost mai bine să nu o abiă! Sunt mulți aceia care se mulțumesc cu o cunoștința a Lui nepractică, fără efect și pur teoretică. Acestora, apostolul le spune „Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii” (2 Petru 2:21). Lor le slujește doar pentru a agrava păcatul și mizeria lor. Căci, deși nu este îndeajunsă pentru a-i salva, pune doar niște restrângeri slabe asupra păcatului, restrângeri pe care poftele lor impetuoase le încalcă și îi expun, deci, unei condamnări și mai mari.
APLICAȚIA 4
Posibil să ne informeze despre regula după care ar trebui să judecăm atât slujitorii, cât și doctrina. Cu siguranță că este cea mai înaltă laudă pentru un slujitor, să fie un vrednic slujitor al Noului Testament; nu al slovelor, ci al Duhului (2 Corinteni 3:6). Cel mai mare artist este acela care poate să-L arate pe Isus Hristos înaintea oamenilor într-un mod cât mai plin de viață și puternic. Evident, arătându-li-L răstignit. Și cea mai bună predică este aceea plină de Hristos, nu de un limbaj artistic. Știu că se cuvinte un dialect sfânt pentru slujitorii lui Hristos, aceștia nu ar trebui să fie grosolani și fără de grijă în limbajul sau metodele lor. Dar, cu siguranță, excelența unei predici nu stă în aceasta, ci în descoperirile depline ale lui Isus Hristos și aplicațiile pline de viață ale acestora.
APLICAȚIA 5
Fie ca toți cei care sunt îngrijorați de onoarea religiei sau de pacea și liniștea sufletului lor, să se retragă și să se dedice studiului lui Isus Hristos, și acesta răstignit. Pentru ce să ne pierdem timpul cu alte studii când toată excelența, toată savoare și toată atracția este concentrată în aceasta? Isus Hristos este mult mai drept decât fiii oamenilor, cel mai important între zeci de mii, „precum mărul între pomii din pădure”. „Quoe faciunt divisa beatu, in hoc mixta fluunt” – acele lucruri care încântă și desfată sufletele omului, toate sunt găsite în Hristos. O, ce Hristos binecuvântat este acesta! A-L cunoaște înseamnă viața veșnică! Deoarece cunoașterea lui Isus Hristos rodește fructele oricărei mângâieri, aceasta în orice sezon și orice condiție. De aceea, în Apocalipsa 22:2 este numit „pomul vieții care rodește douăsprezece feluri de rod în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.” În Hristos, sulfetele au (1) toate lucrurile necesare pentru fizic și psihic, (2) toate varietățile de roade în ordinea atributelor, promisiunilor și ordinării, (3) în El există fructele acestea oricând, în orice lună; există un rod prețios în Isus Hristos, chiar și în lunile negre; roade iarna, cât și roade vara. O, atunci studiați-L pe Hristos! Studiați pentru a-L cunoaște mai pe larg! Există multe lucruri excelente în Hristos, lucruri pe care chiar și creștinii cu cei mai ageri ochi nu le-au văzut: ah! Ce lucru demn de milă este ca ceva din Hristos să rămână necunoscut de ochii poporului Său. Studiați să-L cunoașteți pe Hristos mai intensiv, să gustați și să experimentați, să găsiți puterea plină de viață a cunoștinței Lui în inima și trăirile voastre. Această cunoștință poartă în ea toată dulceața și mângâierea. Creștine, îndrăznesc să apelez la experiența ta. O experiență palpabilă, în hotărâri și datorii, nu ți-a adus asta împlinire mai multă și mai dulce decât oricare alt divertisment pe care l-ai gustat în lumea aceasta? O, atunci retrage-te, dedică-te și dă-te pe de-a-ntregul – pe tine, timpul tău și puterea ta – acestui studiu nemaipomenit de armonios.
APLICAȚIA 6
În ultimul rând, lăsați-mă să închid întregul acesta cu o dublă atenționare; una pentru noi, care prin chemarea noastră și profesiile noastre suntem slujitori ai lui Hristos și o alta pentru acei care stau zilnic sub doctrina lui Isus Hristos.
Prima, dacă această doctrină este cea mai excelentă, necesară, fundamentală, profundă, nobilă și cea mai plină de mângâieri, să fim cu băgare de seamă ca nu cumva, în timp ce studiem pentru a fi clari în alte lucruri, să fim găsiți ignoranți la capitolul acesta. Știți că este umilitor, prin consimțământul comun al lumii civilizate, ca vreun om să fie nefamiliarizat cu propria lui chemare sau să nu se ocupe în modul cel mai propice de ea. Este chemarea noastră, ca prieteni ai Mirelui, să căutăm și să câștigăm suflete pentru Hristos, să li-L arătăm oamenilor răstignit (Galateni 3:1), să-L prezentăm cu toate atracțiile Sale excelente, pentru ca toate inimile să fie cucerite de frumusețea Sa și să fie fermecate în brațele Lui de iubire. Trebuie, de asemenea, să fim în stare să apărăm adevărurile lui Hristos împotriva ereticilor suminatori care insuflă cunoștința lor ignoranților. Să știm să răspundem întâmplărilor și scrupulelor bieților creștini îndoielnici. Cât de multe noduri intricate avem de dezlegat? Ce dureri, ce aptitudini sunt necesare activității noastre? Să ne petrecem noi timpul nostru prețios în controverse frivole, subtilități filozofice sau noțiuni uscate și aride? Ar trebui să studiem totul despre Hristos? Sau să răsfoim toate volumele, înafară de cele sacre? Acest lucru se observă chiar și la Bellarmine, s-a întors dezgustat de la școala biblică pentru că el dorea să afle evlavia, să fie convingător pentru mulți dintre noi care sunt atât de des îndrăgostiți de lucrurile greșite din munca lor. O, lăsați cunoștința lui Hristos să locuiască din belșug în voi!
A doua, să fim conștienți: cunoștința noastră nu este una fără putere, stearpă și nepractică. O, în trecerea ei din înțelegerea noastră până la buze, aceasta poate să topească, să îndulceasă și să ne copleșească inimile! Țineți minte, fraților, o chemare sfântă nu a salvat pe niciun om care nu avea o inimă sfântă. Dacă limbile noastre ar putea fi sfințite, întregul nostru trup ar fi condamnat. „Noi și oamenii noștri trebuie să fim judecați după aceeași Evanghelie și să stăm la aceeași masă, să fim condamnați acelorași termeni și să avem de-a face cu lucruri la fel de severe ca alți oameni. Nu putem să gândim că vom fi salvați de religiozitatea noastră sau că putem veni cu un „Legit ut clericus”, când se așteaptă un „Credit et vixit ut Christianus” (se numește un om religios, dar nu crede și nici nu trăiește ca un creștin), precum zicea un emiment (Gildas Salvianus). O, fie ca și îngrijitorii viei să fie atenți și să îngrijească via: avem de câștigat sau de pierdut un cer, precum au și alții.
A treia, fie ca noi toți să luăm seama că nu trebuie să ascundem cunoștința noastră de alți oameni în nelegiurire. O, fie ca buzele noastre să răspândească cunoștința și să-i hrănească pe mulți! Să fim atenți la ștergar, amintindu-ne că ziua în care vom da socoteală este aproape. Luați seama, vă implor, la relațiile în care stați și la obligațiile care rezultă din acestea. Amintiți-vă că marele Păstor s-a dat pentru ea și v-a dat pe voi turmei. Timpul vostru, darurile voastre nu sunt ale voastre, ci ale lui Dumnezeu. Amintiți-vă de dorințele arzătoare ale sufletului care pier tot mai mult pentru că au nevoie de Hristos. Și dacă inimile lor nu vor, dar necesitățile lor ne arată contrarul – cum au făcut și cu Iosif, Genesa 47:15: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta?” Chiar și monștrii marini își alăptează puii și noi să fim cruzi? Cruzi cu sufletele? A crezut Hristos că e prea mult să își dea sângele pentru ei? Atunci ar trebui noi să credem că e prea mult să vedem, să studiem, să predică, să ne rugăm și să facem tot ce putem pentru salvarea lor? O, fie ca același gând care a fost în Hristos să fie și în voi!
În al doilea rând, pentru oamenii care stau sub doctrina lui Hristos zilnic și în jurul lor au lumina acestei cunoștințe.
Primul îndemn. Luați seama ca nu cumva să respingeți și să disprețuiți această lumină. Puteți face asta în două feluri: (1) atunci când disprețuiți mijloacele cunoștinței având puțin respect pentru acestea. Cu siguranță, dacă respingeți această cunoștinșă, Dumnezeu vă va respinge și pe voi (Osea 4:6). Asta îneamnă disprețuirea darului cel mai bogat pe care Hristos l-a dat Bisericii. Și, oricum, ar fi o neascultare și o desconsiderare să începi josnic transmițând doar părțile mai simple ale acestei cunoștințe, în discursuri artificiale. Totuși, credeți în ea. Este un păcat mai îndrăzneț decât credeți voi, dacă nu o credeți. Luca 10:16: „cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte; iar cine Mă nesocoteşte pe Mine nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” Și (2), disprețuiți cunoștința lui Hristos atunci când disprețuiți direcțiile și constrângerile iubitoare ale acestei cunoștințe. Când refuzați să vă lăsați ghidați de cunoștința voastră, lumina și poftele pe care le aveți vor fi mereu în luptă în voi. O, cât de trist este ca poftele voastre să domine lumina voastră! Voi nu păcătuiți cum păcătuiesc păgânii care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Când voi păcătuiți, trebuie să nesocotiți și să dați la o parte înștiințările propriei voastre conștiințe și să vă încălcați propriile voastre convingeri. Ce lucrare tristă va fi aceasta pentru sufletele voastre! Cât de curând vă va goli conștiința?
Al doilea îndemn. Fiți cu băgare de seamă ca nu cumva să fiți mulțumiți de câtă cunoștință ați dobândit până în prezent, ci creșteți spre perfecțiune. Este mândria și ignoranța multor profesori care i-a făcut să se umfle de îngâmfare cu reușitele lor excelente atunci când au avut câteva noțiuni crude și nedigerate. Și este păcatul care îi face chiar și pe cei mai buni sfinți să înceapă să plângă și să strige: „Nu putem să ne adâncim atât!” atunci când li se descoperă profunzimea acestei cunoștințe și cât trebuie să sufere ca să pătrundă atât de adânc pentru a o afla. Pentru munca voastră, creștinilor! Pentru munca voastră! Nu lăsați candela să vi se stingă! Răpiți-vă pe voi înșivă pentru acest studiu, căutați corespondentele și relațiile dintre cele două lumi! Ce comuniune există între Dumnezeu și suflete, totuși? Considerați totul ca fiind zgură în comparație cu excelența cunoștinței lui Isus Hristos.
