Predică la Sfânta Olga împărăteasa Rusiei cea întocmai cu Apostolii 11 iulie
Frați creștini,
Momentul creştinării triburilor slave de nord-estul Europei a constituit în sine nu doar un eveniment cu repercusiuni majore în viitor, ci şi unul dintre acele momente de cotitură din istoria întregii lumi. Căci cu siguranţă, altfel s-ar fi succedat toate evenimentele ulterioare ale istoriei, şi chiar prezentul ar fi fost cu totul altul dacă viitoarea putere mondială a Rusiei nu ar fi aderat la creştinism, în speţă la ritul ortodox al acestei religii. Imaginaţi-vă spre exemplu o Rusie romano-catolică încă de la începuturile sale, sau o Rusie care ar fi îmbrăţişat cu entuziasm Islamul, sau chiar o Rusie care ar fi ales să respingă toate aceste credinţe semite pentru a-şi păstra religiile păgâne şi identitatea originală a strămoşilor slavi!
Sau imaginaţi-vă bunăoară o Rusie care ar fi urmat exemplul triburilor khazare de la sud şi ar fi trecut la iudaism precum acestea, pentru a înţelege mai bine importanţa geopolitică, culturală, ideologică şi istorică a momentului în care ruşii s-au creştinat.
Nu se poate vorbi de existenţa fenomenului religios rus, de mistica atât de bogată şi profundă a acestui popor fără a redescoperi credinţele şi mitologia străveche a celor pe care Emil Cioran nu se sfia să-i numească profetic parcă „Ultimii oameni de rasă albă ai lumii”. Din nefericire nu se cunosc texte mitologice propriuzise, deoarece integritatea mitologico-religioasă a acestui popor a fost distrusă în perioada de creştinare a slavilor.
La fel ca în cazul altor popoare europene, inclusiv al daco-geţilor, se pot doar reconstrui principalale elemente ale mitologie lor, iar acest lucru se mai poate face doar pe baza unor informaţii de ordin secundar provenite din ce s-a păstrat în spiritualitatea populară (folclor, tradiţii orale) sau în arheologie şi etnografie. Cele mai importante surse cu privire la credinţele vechilor slavi sunt cronicile medievale scrise de regulă în latină şi germană de către autori străini sau slavi. Informaţii preţioane au parvenit şi în operele unor scriitori bizantini (începând cu Procopios din Cezareea, sec. VI) precum şi în descrierile geografice ale autorilor medievali europeni sau arabi. Între cele mai vechi zeităţi slave se remarcă Perun şi Veles, alături de un personaj feminin pe nume Mokoş.
Pe teritoriul Rusiei de mai târziu, creştinismul şi-a făcut simţită prezenţa încă de la începuturile sale. Cu toate că în mod forţat unii istorici şi oameni ai bisericii ruse susţin că ruşii ar fi fost creştinaţi direct de către Sfântul Apostol Andrei, acest lucru ar fi fost imposibil din punct de vere istoric. Într-adevăr, întâiul chemat al lui Hristos a predicat în nordul Mării Negre, dar apostolul a vestit Evanghelia doar geţilor dobrogeni şi triburilro de sciţi din nordul Pontului. În acele vremuri, slavii nu ajunseseră în acele ţinuturi stăpânite de sciţi şi geţi.
Adevărul istoric este că Rusia Kieveană a fost destinaţia unor campanii misionare şi creştinare întreprinse de Bizanţ. De fapt, creştinarea ruşilor a fost un proces îndelungat şi dificil pe alocuri, care s-a desfăşurat de-a lungul a mai multe etapte distincte. În anul 867 se pare că Patriarhul Fotie al Constantinopolului anunţa deja celelate patriarhii ortodoxe că ruşii au fost creştinaţi de episcopii trimişi de el şi s-au arătat bucuroşi de noua credinţă. Însă se pare că încercările lui Fotie de a-i creştina pe toţi ruşii nu avuseseră eficienţa scontată de Constantinopol, cu atât mai mult cu cât conform scrierilor din primele cronici ruse, triburile slave din secolul X practicau cu devotament credinţele şi ritualurile păgâne moştenite de la strămoşii lor.
Însă creştinarea oficială a Rusiei Kievene datează se pare din anul 980, dată la care Vladimir, marele cneaz de Kiev s-a botezat creştin la Cherson, în Peninsula Crimeea. Episodul în sine, este unul definitoriu atât pentru celebrul suflet rus, cât şi pentru evenimentele ulterioare care ţin de istoria şi destinul Rusiei.
„Cronica lui Nestor“ scrie că împărăteasa Olga a fost prima dintre ruşi care a dobândit împărăţia cerurilor, iar fiii ruşilor o cinstesc ca pe conducătoarea lor, care, după mutarea la cele veşnice, mijloceşte la Tatăl ceresc în folosul lor.
Acestea fiind spuse vă invit să vedem cine este această împărăteasă Olga.
Dreptmăritori creștini,
Originile împărătesei Olga nu sunt clare. Se crede că s-a născut în preajma anului 890, pentru ca în 903 să devină soţia prinţului Igor al Kievului. O serie de denumiri din zona geografică ce pare a fi locul unde Olga s-a născut dăinuie până astăzi: Poarta Olgăi, pe una dintre ramificaţiile râului Velika, Dealul Olgăi şi Crucea Olgăi, lângă lacul Pskov, şi Piatra Olgăi - în satul Vybuta. Podul Olgăi este păstrat de tradiţie drept locul în care Igor a întâlnit-o pe Olga. În anul 945, prinţul Igor a fost asasinat de slavii din Volinia, Olga devenind regentă, întrucât fiul lor, Sviatoslav, moştenitorul tronului, era minor. Timp de 15 ani, până în 960, împărăteasa Olga a guvernat, practic, poporul rus. Prin înţelepciune, a reuşit să-şi apropie supuşii, reunind triburile izolate într-un stat puternic. Istoria îi păstrează portretul unei organizatoare a vieţii civile şi a culturii Rusiei kievene.
Începând din vara anului 954, Olga a întreprins o serie de vizite în capitala Imperiului Bizantin. Constantinopolul pare a fi locul în care împărăteasa Olga avea să fie prinsă în mreaja lui Hristos, participând la serviciile religioase din impunătoarea Catedrală „Sfânta Sofia“ sau din Biserica Maicii Domnului din Vlaherne. În palatul imperial a fost primită de însuşi împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul. Ceremonia oficială de primire şi evenimentele ce au urmat au fost consemnate de bazileu în tratatul „Despre ceremonii“. „Cronica lui Nestor“, documentul ce oferă cele mai multe informaţii despre viaţa împărătesei Olga, notează că împăratul bizantin a rămas fascinat de frumuseţea şi înţelepciunea ei, considerând-o vrednică a conduce alături de el imperiul. Împărăteasa şi-a exprimat dorinţa de a primi botezul creştin, însă numai din mâna bazileului. Într-o ceremonie săvârşită de patriarhul ecumenic Teofilact (933-956) în anul 954 sau 955, Olga a primit Sfânta Taină a Botezului, având drept naş pe Constantin al VII-lea Porfirogenetul şi primind numele Elena, de la Elena Lecapena, împărăteasa consoartă. În cuvântul rostit, patriarhul a numit-o binecuvântată între femeile Rusiei, căci a renunţat la întuneric şi a iubit Lumina, iar poporul rus o va binecuvânta până la cei mai îndepărtaţi descendenţi. Iar ea s-a plecat, umilă, şi a primit toate învăţăturile, imagine zugrăvită într-una dintre icoanele Catedralei „Sfânta Sofia“ din Kiev. Când împăratul a insistat ca Olga să-i devină soţie, aceasta i-a argumentat că legea creştinească nu permite această împreunare, întrucât el îi devenise naş de botez. „Cronica lui Nestor“ consemnează că împăratul i-a replicat că l-a întrecut în înţelepciune, numind-o de atunci fiică şi oferindu-i la plecare daruri, aur, argint şi mătăsuri. Din scrierea „Despre ceremonii“ a împăratului Constantin al VII-lea reiese că Olga a dăruit vistieriei Catedralei „Sfânta Sofia“ un taler de aur placat cu nestemate. În secolul al XIII-lea, viitorul arhiepiscop Antonie de Novgorod, pe atunci diplomat rus, descria acest obiect: talerul dăruit de Olga a Rusiei la venirea în Ţarigrad deasupra are pietre preţioase cu care este scris numele Hristos.
La întoarcerea acasă, împărăteasa Olga-Elena a început propovăduirea dreptei credinţe în rândul supuşilor săi păgâni. A ctitorit o serie de biserici, printre care cea închinată Sfântului Nicolae din Kiev (deasupra mormântului lui Askold, conducătorul ruşilor kieveni la sfârşitul secolului al IX-lea), „Buna Vestire“ din Vytebsk şi „Sfânta Treime“ din Pskov. Legenda spune că biserica din Pskov a fost ridicată pe malul râului Velika, într-un loc ce i s-a arătat împărătesei Olga de sus, printr-o întreită rază de lumină. În anul 1137, prinţul Vsevolod-Gabriel a înlocuit lăcaşul din lemn cu unul din piatră, pentru ca în anul 1363 să fie reconstruit, păstrându-se până astăzi sub forma unei catedrale închinate Sfintei Treimi.
La 11 mai 960 era sfinţit lăcaşul închinat Înţelepciunii lui Dumnezeu din Kiev - „Sfânta Sofia“ -, început la scurt timp după întoarcerea Olgăi de la Constantinopol. Catedrala „Sfânta Sofia“ a fost ridicată deasupra mormântului lui Dir, conducătorul ruşilor kieveni, însă a dăinuit doar jumătate de secol, fiind arsă din temelii într-un incendiu din anul 1017. În acel loc, Iaroslav cel Înţelept a construit o nouă catedrală în 1050, însă obiectele sacre din „Sfânta Sofia“ a Olgăi au fost transferate într-o biserică din piatră cu acelaşi nume, Catedrala „Sfânta Sofia“ de astăzi, din Kiev. Împărăteasa Olga, care la Botez a primit numele Sfintei Elena, cea întocmai cu Apostolii şi cea care a descoperit Sfânta Cruce la Ierusalim, a primit din partea patriarhului ecumenic o părticică din Sfânta Cruce. Sfânta relicvă a fost depusă în Catedrala „Sfânta Sofia“ din Kiev, cu inscripţia: „Sfânta Cruce pentru renaşterea poporului rus, primită de prinţesa nobilă Olga“.
O cronică germană din anul 959 notează că în faţa regelui Otto I cel Mare au venit solii Elenei, împărăteasa ruşilor, botezată la Constantinopol, care cereau misionari pentru hirotonirea episcopilor şi preoţilor din Rusia. Episcopul Adalbert de Trier era însărcinat de însuşi regele Otto să se prezinte la Kiev, însă, într-o scrisoare din anul 962 avea să anunţe că nu a avut succes în misiunea cu care a fost trimis şi considera că eforturile sale au fost în zadar. Mai mult decât atât, delegaţia trimisă de regele german a fost ucisă în timp ce se întoarcea acasă.
Aşadar, eforturile împărătesei Olga de a creştina poporul rus nu au avut succesul dorit. Religia păgână în care fuseseră născuţi şi crescuţi nu putea fi schimbată doar prin exemplul admirabil al conducătoarei lor. Fiul său, Sviatoslav, acum matur şi capabil să domnească, a refuzat primirea creştinismului. Din întreaga sa familie, doar nepotul său, Vladimir, avea să primească botezul creştin.
Iubiți credincioși,
În primăvara anului 969, în timp ce Sviatoslav desfăşura o campanie de expansiune la Dunăre, către Balcani, pecenegii au asediat Kievul, localitate în care se afla Olga, mama regelui Sviatoslav, şi familia acestuia. Obligat să se retragă, Sviatoslav a reuşit să-şi salveze familia, eliberând Kievul.
La 11 iulie 969, împărăteasa Olga a trecut la cele veşnice, lăsând cu limbă de moarte indicaţii să nu fie înmormântată după ritualuri păgâne, iar preotul Grigorie, care a însoţit-o în vizita la Constantinopol din anul 957, i-a împlinit dorinţa întocmai. Astfel, a trăit, a murit şi a fost îngropată în legea creştinească. Avea să fie, precum notează Nestor în cronica de căpătâi a ruşilor, o precursoare a creştinismului, asemenea zorilor dinaintea răsăritului.
Cuviosul Vladimir, Luminătorul Rusiei, numit, alături de bunica sa, Olga, întocmai cu Apostolii, în ziua încreştinării oficiale a poporului rus, avea să amintească faptul că, pentru viaţa sa aleasă în credinţa lui Hristos, fiii ruşilor o vor binecuvânta, până la ultima generaţie. Într-adevăr, poporul a cinstit-o ca pe o sfântă, socotind-o asemeni apostolilor, prilejuind prima canonizare oficială a Bisericii Ortodoxe Ruse, cu data de prăznuire la 11 iulie, ziua când s-a mutat la cele veşnice. La o sută de ani de la fericitul sfârşit al Sfintei, o cronică a unui călugăr rus nota că sfintele sale moaşte au fost descoperite intacte.
Sfătuindu-se cu Preasfinţitul Leontie, Mitropolitul Kievului, care venise după Mihail, a scos din pământ cinstitele moaşte, întregi şi nevătămate, ale bunicii sale, Sfânta Olga, care erau pline de plăcută mirosire, şi le-a mutat cu mare cinste în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi nu le-a ţinut ascunse, ci le-a pus la vedere, pentru cei ce alergau la dânsele cu credinţă şi îşi câştigau împlinirea rugăciunilor lor. Căci de la acele cinstite moaşte se dădeau multe tămăduiri la toate neputinţele.
Nu se cuvine a trece cu vederea nici aceasta: în peretele bisericii, deasupra mormântului ei, era o ferestruie. Şi atunci când cineva se apropia de sfintele ei moaşte cu credinţă neîndoită, ferestruia aceea se deschidea singură şi era arătat celui ce stătea afară, ca să vadă înăuntru cinstitele ei moaşte făcătoare de minuni, de la care cei vrednici de o vedere ca aceea, vedeau ieşind o minunată strălucire şi, de orice boală era cuprins cineva din cei ce aveau credinţă, îndată câştigau sănătate. Însă celui ce se apropia cu puţină credinţă, nu i se deschidea ferestruia, nici nu putea să vadă cinstitele moaşte, chiar de-ar fi intrat şi în biserică, ci vedea numai mormântul. Unul ca acela nu putea să câştige nici tămăduire. Iar cei ce credeau, câştigau toate cele spre folosul sufletelor şi trupurilor, cu rugăciunile Sfintei şi dreptei Olga, care din botez s-a numit Elena, şi cu ajutorul darului Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preot David Marian, parohia Nașterea Maicii Domnului, Mamaia Nord - Năvodari
