Ei bine, sper ca și voi să fiți ca acea mașină de înghețată în lumea voastră, care să aducă altora fericire, bucurie și încurajare oriunde s-ar afla. Dăm startul provocării: „100 de oameni fericiți.” Unii dintre voi deja ați intrat în joc, deși oficial începem doar mâine. Nu vă enervează și pe voi oamenii care ne-o iau înainte cu fericirea?
Cineva din nord-vestul Wyoming-ului mi-a scris pe 1 februarie, duminica trecută. „Salutări din nord-vestul Wyoming-ului. Azi dimineață m-am trezit devreme cu gândul la tot ce aveam de făcut. Bradul de crăciun de trei metri încă așteaptă să fie demontat. Se pare că ziua nu are destule ore. În timp ce mă pregăteam să intru la duș, am intrat să vizionez online și l-am găsit pe Max cu afișul „100 de oameni fericiți” pe fundal. Am stat și am ascultat toată cuvântarea, gândindu-mă în același timp la toate lucrurile pe care le puteam face pentru a-i face pe alții fericiți, și la faptul că obișnuiam să fac toate acestea când aveam mai mult timp. După o săptămână cu șaptezeci de ore de muncă și multe alte treburi ce mă așteptau, nu mai aveam chef de nimic. Așa că am decis să fac o schimbare.” Apoi dă exemple de lucruri pe care le-a făcut. De exemplu a făcut fursecuri cu ciocolată pentru patru văduve de la azilul de bătrâni. Acolo, fețele triste au început să zâmbească, și conversațiile să ia locul plictiselii. Așa că Lory, din nord-vestul Wyoming-ului, dacă ne asculți la acest program, îți mulțumim pentru încurajarea pe care am primit-o prin scrisoarea ta. Mâine dăm startul așa că ține-o tot așa.
O altă scrisoare vine din partea directorului școlii „Buckner Fanning Christian School” de aici din San Antonio, Sharon Newman. „Mesajul dvs pe tema 100 de oameni fericiți m-a inspirat atât de mult, încât l-am împărtășit întregii școli duminică dimineața. Studenții și conducerea au acceptat de îndată provocarea și deja văd rezultatele. Toți studenții țin un jurnal zilnic. Ne spunem cuvinte de încurajare când trecem unii pe lângă alții pe trotuar. O mamă mi-a împărtășit că fiul ei de zece ani a făcut complimente unui angajat de la Sam’s care strângea cărucioarele. I-a spus: „Faci o treabă excelentă. Mulțumesc pentru ce faci.” E bine pentru un copil de zece ani, nu-i așa? Mama a rămas foarte surprinsă, dar apoi și-a amintit că băiatul ei a acceptat provocarea. Sper ca și voi să acceptați provocarea.
În timpul acestei serii speciale de învățături vom lua ca reper opt pasaje în care găsim cuvintele „unii pe alții” din Noul Testament. Astăzi ne vom uita la pasajul care de fapt dă tonul tuturor celorlalte, și anume 1 Tesaloniceni, capitolul 5, versetul 11. „De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.” Haideți să ne rugăm, și apoi ne apucăm de treabă.
Tată, îți mulțumim pentru această oportunitate minunată din această zi splendidă, pe care ne-ai dat-o, de a veni înaintea Ta și a Te asculta! Îngăduie să auzim vocea Ta cu adevărat în aceste momente! Ne rugăm să-i protejezi pe Randy și Rosane Frasy în timpul călătoriei lor înspre Africa de Sud. Întărește-i și binecuvintează-le călătoria. Ai milă de cel care vorbește pentru că păcatele lui sunt multe. Ajută-ne să-l vedem pe Isus și doar pe Isus. În Numele lui Hristos ne rugăm. Amin.
Biblia voastră este plină de versete care vă încurajează să fiți oameni care încurajează. Evrei capitolul 10, versetul 25 spune, „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii.”
2 Corinteni 13:11 „Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace.”
Evrei 3:13 „Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.”
Așa că vom lansa provocarea „100 de oameni fericiți” cu subiectul: „Încurajați-vă unii pe alții.” Acest îndemn este la baza provocării „100 de oameni fericiți.” Iată cum funcționează. Pregătește-te să creezi 100 de momente gen „o milă în plus” în următoarele patruzeci de zile, începând de mâine. Mai ai o zi în care să fii morocănos, dar de mâine, începe să creezi momente gen „o milă în plus.” Mergi o milă în plus. Fă pe cineva fericit. Fă ceva în plus. Fă puțin mai mult decât ai fi făcut în mod obișnuit. Ieși din granițele tale de confort. Acceptă o provocare. Fă lucrul acesta de o sută de ori în următoarele patruzeci de zile din 9 februarie până în 20 martie. Apoi împărtășește-ți experiența. Poate și alții vor să învețe de la tine. Poți împărtăși prietenilor tăi din cartier, sau poți adăuga un hashtag pe Twiter cu #100deoamenifericiti. Scrie într-un jurnal numele oamenilor și modul în care ai încercat să le înseninezi ziua. Am creat chiar și o adresă specială de email unde îmi puteți trimite mesaje în care să-mi spuneți experiențele voastre, și poate unele le vom putea împărtăși cu întreaga biserică. Adresa este [email protected].
Cel mai adesea folosit cuvânt din Biblie pentru încurajare, vine dintr-un cuvânt foarte interesant din greacă care înseamnă a te alătura și a provoca. „Parakaleo”. „Kaleo” înseamnă a chema. „Para” înseamnă alături. Ideea atunci când încurajezi pe cineva e că vii alături de ei în viața lor, și provoci, scoți la suprafață partea bună din ei. Chiar și cuvântul din limba română transmite același lucru: în curajare. Pui curaj în cineva. Nu descurajezi, adică nu îndepărtezi curajul, ci depozitezi curaj. Cred că Dumnezeu vrea să depoziteze curaj, El vrea să încurajeze. În Biblie, El este numit Părintele oricărei mângâieri. 2 Corinteni 1:3 „Binecuvântat să fie Dumnezeu... Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri (paraklesis).” Se face trimitere la Isus ca la sursa mângâierii. Pavel a spus: „Şi însuşi Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere veşnică şi o bună nădejde, să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice lucru şi cuvânt bun!” (2 Tesaloniceni 2:16-17) Duhul Sfânt ne încurajează de asemenea. Atunci când Isus ne vorbește despre Duhul Sfânt, El îl numește pe acesta „paraklete” – acela care vine alături și cheamă. Se face trimitere la un avocat, o persoană care te apără. Scripturile ne încurajează de asemenea. „Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” (Romani 15:4) Chiar și sfinții care au fost înaintea noastră ne încurajează într-un fel. „Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12:1) Așa că într-un fel, acei sfinți (martori) sunt ca niște spectatori într-un stadion uriaș, de unde te încurajează.
Haideți să recapitulăm. Tatăl este Părintele încurajării, Isus este sursa încurajării, Duhul Sfânt este numit Încurajatorul (Mângâietorul). Scripturile există pentru a ne încuraja și sfinții ne încurajează de asemenea. Am putea crede că încurajarea e preocupara principală a cerului, nu-i așa? Eu asta cred. Uitați-vă cum l-a încurajat Isus pe apostolul Petru. Câți dintre voi vă amintiți de apostolul Petru? El este cunoscut drept apostolul care dădea cu bâta în baltă. Adesea spunea lucruri pe care le regreta mai târziu, se lăuda când nu era tocmai momentul potrivit. Cu toate acestea Isus a văzut ceva în inima acestui pescar ursuz, care merita scos la suprafață. Așa că a venit alături de el și a scos la suprafață partea lui bună. Ascultați povestea. „Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci.” „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?” Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” (Matei 16:13-20)
Această conversație a avut loc în Cezareea lui Filip. Locația ne ajută ajută în acest caz. Cezareea lui Filip era un oraș internațional și multi etnic, așezat în câmpiile nordice ale Galileii, chiar la graniță. Era un loc în care se îmbinau foarte multe culturi, rase și religii. Aici veneau caravane din nord de la Efes, din sud din Etiopia. Aici se serveau toate mâncărurile posibile, și exista închinare la toate deitățile posibile. În consecință, vă puteți imagina ce șoc au avut acești ucenici simpli ai lui Isus? Ar fi ca și cum un copil din vestul Texasului ar merge în Los Angeles pentru prima oară. Ar auzi lucruri pe care nu le-a mai auzit niciodată, ar vedea lucruri pe care nu le-a mai văzut niciodată. Isus, alege acest amestec de religii și culturi pentru a-și aduna ucenicii în jurul Lui și a-i întreba, „Cine zic oamenii că sunt Eu?” La care încep să curgă răspunsurile: „Unii spun că ești cutare, alții spun că ești cutare...” Apoi se uită la ei și îi întreabă: „Dar voi cine ziceți că sunt?” Am impresia că de data aceasta nu au fost la fel rapizi în a răspunde. Poate și-au lăsat ochii în jos sau s-au uitat în altă parte. Poate au început să tușească. În cele din urmă, Petru a început să vorbească. Acestea sunt probabil cele mai uluitoare cuvinte spuse vreodată de vreo ființă umană. Petru s-a uitat la acel Învățător neprețuit din Galileea care a crescut în Nazaret și i-a spus, „Știi ce? Eu cred că Tu eşti Hristosul, cred că ești Fiul Dumnezeului celui Viu!” A folosit cuvântul Hristos, care înseamnă cel uns. Cuvântul trimite la ceva mai mult decât o persoană bună. Practic Petru spunea: „Eu cred ești trimisul lui Dumnezeu pentru o misiune specială.” Ce a făcut Isus? Isus s-a uitat la el și i-a spus: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona.” În limbajul din ziua de azi, asta ar suna ceva de genul: „Bate palma!” „Ai zis-o!” „Bravo!” „Sunt atât de mândru de tine!” Parcă Îl văd cum și-a întins brațele în jurul acelui pescar zdravăn și l-a strâns puternic. Poate s-au lovit piept în piept, nu știu. Iar apoi – ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns – a spus, „Știu că ești Simon, fiul lui Iona, dar de acum înainte te vei numi Rocky, Petru de la cuvântul grecesc petra – piatră.” „Pe această piatră voi zidi biserica mea, pe această mărturisire de credință. Dacă ai o credință tare ca piatra, îți voi da un nume tare. De acum înainte te vei numi Petru, ești piatră. Mă gândesc că Petru a roșit de emoții. De atunci încolo, de fiecare dată când ucenicii îl întâlneau, îl salutau altfel. Îmi imaginez că Isus îți punea brațul în jurul lui și îi spunea: „Tu ești piatra Mea.” Credeți că toate acestea au însemnat ceva pentru Petru? Ce făcea Isus de fapt? Practic nu ar fi fost obligat să le facă, nu-i așa? Ceea ce făcea, era să-l încurajeze; să-l întărească.
Să citim din nou pasajul din 1 Tesaloniceni, capitolul 5. „De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii.” (1 Tesaloniceni 5:11) Știți cum e să dărâmi pe cineva? Opusul este să-i întărești. Atunci când intri într-o relație, duci cu tine o roabă plină de pietre. Ești un zidar care poate cimenta pietrele în caracterul unei persoane. O poți zidi și edifica; îi poți oferi un echilibru prin cuvinte de încurajare. Asta înseamnă să zidești pe cineva. Eu cred că trăim într-o lume care tânjește să fie zidită. Cred că trăim într-o lume care are nevoie de încurajare. Un băiețel i-a spus odată tatălui lui: „Tati, hai să ne jucăm darts. Eu voi arunca săgețile și tu vei zice: ‚Bravo!’” Cu toții avem nevoie să auzim „Bravo!” din când în când. Vă voi spune de ce. Asupra lumii noastre se revarsă un val uriaș de descurajare. Suntem victimele unei conspirații a descurajării. În fiecare zi se cheltuie miliarde de dolari pentru a te descuraja în transmisiuni, în reclame tipărite și pe internet. Pentru a-ți vinde ceva, cei care fac publicitate, trebuie mai întâi să te convingă că duci lipsă. Trebuie să te convingă că ai o deficiență într-un domeniu anume. Pentru a-ți vinde o cremă de față, trebuie să te convingă că ai riduri. Pentru a-ți vinde o vopsea de păr, trebuie să te convingă că părul tău e urât – asta dacă ai păr. Pentru a-ți vinde haine, trebuie să te convingă că nu mai ești la modă. Așa că unele din cele mai stălucite minți de pe planeta noastră, lucrează 24 de ore din 7 și investesc bani în media cu un singur scop – acela de a te convinge că ești bătrân, că ești urât, că ești durduliu, că nu miroși bine. Totul lucrează împreună pentru a te convinge că ai multe nevoi. La sfârșitul zilei vei constata că ești înfrânt. La toate acestea adăugați provocările de zi cu zi care vin în urma unei căsnicii dificile, a unei concedieri, sau pur și simplu a traficului; toate dojenile, presiunile, durerile și vânătăile pe care le dobândim în urma simplului fapt că trăim. Rezultatul e că mulți dintre noi avem nevoie ca cineva să se uite la noi și să spună: „Ești extraordinar!” Nu ai vrea să fii tu această persoană? Nu ai vrea? Nu ai vrea să iei în serios oportunitatea pe care Dumnezeu ne-o dă mie și ție de a-i încuraja pe ceilalți? Nu ai vrea să le spui oamenilor adevărul? Nu ai vrea să înfrunți acest duh rău al descurajării, și să le spui oamenilor adevărul în numele lui Dumnezeu, împuternicit de prezența lui Isus Hristos? Spune-le: Ai fost creat de Dumnezeu. Dumnezeu te cunoaște. Dumnezeu te iubește. Dumnezeu te alege. Dumnezeu e pentru tine. Dumnezeu e cu tine. Dumnezeu are un vis pentru tine. Dumnezeu are un viitor pentru tine. Cineva trebuie să spună adevărul. Și tu poți fi acel cineva. Tu poți scoate piatra din Simon la suprafață dacă mergi alături de ei și scoți la suprafață ce e mai bun din ei.
Biblia este foarte practică în ceea ce privește încurajarea celorlalți. Vă voi spune câteva moduri, iar dacă doriți să completați spațiile libere, vă încurajez să o faceți. Iată o idee. Atunci când întâlnești pe cineva, întâmpină binevoitor. Întâmpină binevoitor. La orice întâlnire între mai mulți oameni, se pot vedea două tipuri de atitudini. Unii oameni vin la o întâlnire cu atitudinea: „Mă bucur mult că ai ocazia să mă vezi.” Alții vin la o întâlnire cu atitudinea: „Mă bucur mult să te văd.” Oridecâte ori te pregătești să întâlnești un grup sau să intri în conversație, roagă-te, „Doamne, ajută-mă să fiu a doua persoană.” Apoi întâmpină cu sinceritate, „Sunt atât de fericit să te văd!” Isus nu a fost niciodată mai practic decât atunci când le-a spus ucenicilor, „La intrarea voastră în casă, uraţi-i de bine.” (Matei 10:12) Ce îndemn practic am primit din partea lui Dumnezeu, acela de a ura de bine celor pe care-i întâlnim. Știați că fiecare din epistole conține îndemnul: „Spuneți-vă sănătate unii altora” sub o formă sau alta?
Îmi amintesc de vremea când mă aflam la liceu ca și adolescent, și profesorul de religie ne-a arătat versetul din Romani 16:16 care spune, „Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă.” Noi adolescenții am ciulit urechile când am auzit. Nu trebuie să aplicați partea cu sărutul – e un obicei ce ține de cultură – dar puteți să dați mâna. Puteți să vă uitați în ochii persoanei. Puteți fi sinceri. Puteți spune: „Chiar mă bucur să te văd!” Cu ceva timp în urmă am citit despre un om care pe parcursul întregii lui căsnicii și-a făcut obiceiul să nu-și dea căciula jos când ajungea acasă, până nu își găsea soția – oriunde s-ar fi aflat în casă - și o întreba cum i-a fost ziua. Nu e de mirare că a avut o căsnicie lungă de patruzeci de ani. Întâmpină binevoitor.
Numărul doi. Propune-ți să asculți. O femeie disperată a venit odată la Isus. Nu mai avea bani, nu mai avea speranță, sănătate, și nici chiar prieteni. Suferea de 12 ani de o scurgere de sânge. Era considerată necurată, iar doctorii nu o puteau ajuta. Fusese ostracizată; nu putea merge la biserică, nu putea nici măcar să locuiască cu familia ei. Trăia în izolare. S-a întâmplat ca Isus să treacă prin zonă și ea s-a gândit că El o poate ajuta. Exista o singură problemă: Isus era înconjurat de oameni, și ea nu avea voie să stea în preajma oamenilor. Dar cu toate acestea și-a învins frica. În timp ce Isus se plimba prin oraș, ea s-a îndreptat înspre mulțime. Mulțimea era destul de mare; Îl sărbătorea pe Isus. Fruntașul sinagogii Îl ducea pe Isus la casa acestuia unde fiica lui era pe moarte. Prin urmare era o urgență. Cu toate acestea, femeia a venit, și-a făcut loc prin mulțime și s-a atins de poala hainei Lui. Ați auzit veodată povestea? Ce s-a întâmplat când s-a atins de poala hainei Lui? A fost vindecată. S-a atins doar de marginea hainei Lui și El a simțit că iese o putere din El, s-a oprit și a întrebat, „Cine s-a atins de Mine?” Ucenicii s-au gândit probabil că glumește, pentru că toată lumea Îl atingea. În jurul Lui era o mulțime mare de oameni. Dar există două tipuri de atingere. Și femeia Îl atinsese într-un alt mod. Probabil a ezitat pentru că nu avea voie să se atingă de oameni. Era considerată necurată. Isus era hotărât să primească un răspuns la întrebarea Lui: „Cine s-a atins de mine?” În cele din urmă vedem ce se întâmplă în Marcu 5:33. „Femeia, înfricoşată şi tremurând, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a spus tot adevărul.” Cât timp credeți că a trecut de când i-a ascultat cineva povestea? Isus și-a luat timp să-i asculte toată povestea. Liderii trăgeau de El, ucenicii îl grăbeau, o fată era pe moarte, dar Isus s-a oprit din tot. Voia să-i dea toată atenția Lui, și i-a ascultat toată povestea. În cele din urmă i-a spus: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.” (Luca 8:48) E singura dată în evanghelii când Isus numește o femeie „fiică.” A vrut să o încurajeze. A binecuvântat-o. Nu ar fi fost nevoit să-i asculte întreaga poveste, nu-i așa? Nu ar fi putut să o vindece doar și apoi să își continue misiunea? Dar poate că a vrut să vindece nu doar trupul ei, ci și rana pe care o avea în suflet.
Atunci când asculți pe cineva, atunci când te oprești din orice ai face, atunci când oprești televizorul, când îți închizi laptopul, când închizi ușa, când îți pui telefonul deoparte, atunci când privești pe cineva în ochi și asculți, tu oferi unul din cele mai rare daruri: atenția ta neîmpărțită. Asta va încuraja acea persoană! Poți face și tu asta! Nu trebuie să urmezi o facultate pentru a învăța să faci asta. Nu trebuie să urmezi cursuri speciale pentru asta. Știi deja cum să o faci. Fă-o! Sunt entuziasmat pentru persoanele care vor primi acest dar extraordinar din partea ta, de ascultare intenționată. O altă idee este să lauzi specific. Laudă specific. Fii specific atunci când lauzi.
În cartea Evrei este un pasaj care spune, „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” (Evrei 10:24) „Să veghem” – în alte cuvinte e vorba de o laudă premeditată. Există într-adevăr o laudă spontană și foarte originală, dar există și varianta: „Îl voi găsi pe cutare sau cutare și îl voi încuraja.” Am fost martor al unei asemenea scene în biroul nostru. Mergeam împreună cu Randy Frasey înspre biroul lui la o întâlnire. Când dintr-o dată apare un alt slujitor, Greg Hawkins, care l-a apucat pe Randy și i-a spus, „Randy, trebuie să vorbesc cu tine!” Și a început să-i spună lui Randy cât de extraordinar era manuscrisul pe care Randy tocmai îl terminase. Greg tocmai îl terminase de citit. Trebuie să știți că Greg e mai înalt decât majoritatea celor de la birou. E mult mai înalt ca Randy, așa că Randy s-a uitat în sus la Greg, iar Greg în jos la Randy. Și pentru ca Randy să nu se uite în altă parte, Greg a făcut ceva. A luat fața lui Randy în mâini în timp ce a început să vorbească. Scena a fost precum un jet de apă, precum un hidrant de incendiu, precum o niagara a încurajării. „Ai făcut o treabă excelentă! Manuscrisul e minunat! Am putut să văd că ți-ai dat silința! E foarte bun!” Chiar și eu, care nu am făcut nimic, m-am simțit încurajat. Pe Randy nu prea îl vezi fără cuvinte, dar acum era fără cuvinte. Asta se numește laudă specifică.
Încercați să faceți ceva. Sunați pe cineva la telefon și spuneți, „Ai vrea să-mi acorzi 120 secunde pentru a-ți spune ce persoană minunată ești?” Oamenii vor rămâne șocați. Apoi lăsați cuvintele să curgă: „Ai fost mereu un prieten de nădejde. Am apreciat că ai venit la meciul de baseball. Mulțumesc pentru încurajări. Apreciez...” Lăsați cuvintele să curgă. Vă veți simți atât de bine încât veți vrea să faceți asta toată ziua. Exersați lauda specifică. Părinților, copiii voștri tânjesc după laudă. Ajung acasă însetați și secătuiți după toate comparațiile din cadrul școlii generale sau a liceului. Dar acasă îi poate aștepta o mamă sau un tată care îi primește cu laude. Ei au încredere în tine! Laudă-i din plin!
Vreau să vă citesc ceva ce am scris eu în jurnalul meu „100 de oameni fericiți” din toamna trecută. Vreau să vă dau un sfat. E din ziua a 14-a. „Chelnerița care m-a condus la locul meu în restaurant era foarte atentă. Localul era extrem de plin, dar ea își păstra calmul. M-a condus la masa mea, și mi-a zâmbit în timp ce îmi înmâna meniul. Răspunsul meu a devenit unul din preferatele mele pentru lucrători din domeniul ospitalității. ‘Ești la fel de drăguță cu toată lumea? Sau pe mine mă tratezi mai special?’” E o replică bună. O puteți folosi! Chelnerița a roșit. Tu poți schimba traiectoria zilei cuiva atunci când încurajezi acea persoană. Ați știut asta? Poate ziua lor mergea prost, dar în urma unui cuvânt din partea ta, poate începe să se schimbe în bine. Doar pentru că ai fost binevoitor și ai încurajat. Voi încheia imediat.
Vă dau încă o idee. Sărbătoriți cu generozitate. Soția mea Denalyn are acest obicei. De fiecare dată când ajung acasă duminica, îmi spune: „Ai avut cea mai bună predică.” Spune asta de 33 de ani. Câte predici s-au strâns de atunci? Întotdeauna îmi spune: „Ai avut cea mai bună predică.” Reacția mea nu e una rațională: „Nu are cum să fie cea mai bună draga mea...” Ci spun: „Ce bine! Mă bucur! Aleluia!” Putem face asta. Putem sărbători orice. Putem sărbători fiecare notă bună. Putem sărbători fiecare proiect încheiat. Putem sărbători fiecare masă gătită. Putem sărbători fiecare noapte de odihnă. Putem sărbători toate lucrurile alături de ceilalți. Putem să fim o sursă a încurajării. Apostolul Pavel a spus următoarele: „Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos.” (Faptele apostolilor 20:20) N-am ascuns nimic (nici o încurajare) din ce vă era de folos. În urmă cu câțiva ani m-am împrietenit cu un predicator din Houston. După ce am luat masa împreună - am avut o întâlnire plăcută – m-a întrebat dacă scriu mesaje. Noi cei mai bătrâni punem această întrebare. Știu că la voi cei tineri se subînțelege. Așa că m-a întrebat dacă scriu mesaje, adică dacă știu cum. I-am spus că învăț și am făcut schimb de numere de telefon. Mi-a spus că îmi va trimite un mesaj. Am primit un mesaj de la el după trei sau patru zile. În mesaj spunea: „Sper că nu te deranjează, dar nu te voi numi Max în mesajele mele, ci Max cel Măreț.” Niciodată nu vei fi prea sofisticat sau matur încât să nu apreciezi un astfel de apelativ. Asta înseamnă încurajare. Dă acest apelativ cuiva. Scoate-l la suprafață pe Petru dintr-un Simon. Alătură-te cuiva și scoate la suprafață ce e mai bun în acea persoană. Și atunci vei face lucrarea de încurajare, vei face lucrarea lui Dumnezeu. Amin? Haideți să ne rugăm.
Îți mulțumesc Doamne că ne-ai încurajat azi. Îți mulțumesc că Tu ești pentru noi. Îți mulțumesc că Îți pasă. Doamne, primim învățătura Ta, și acum Te rugăm să ne ajuți să o împlinim. Suntem entuziasmați să fim receptivi la oportunități de a-i încuraja pe alții. Vrem să fim ca Tine Isus. Vrem să fim oameni care încurajează, care le spun oamenilor că se descurcă bine, care ajută și dau speranță. Tată, nu vrem să mai dărâmăm oamenii. Vrem să-i zidim. Ajută-ne Doamne, și știm că o vei face pentru că asta e voia Ta. Așa că suntem entuziasmați pentru modul în care vei răspunde la această rugăciune. În Numele lui Isus ne rugăm. Și toți oamenii lui Dumnezeu spun: Amin.
