Iertarea lui Dumnezeu
“Domnul s-a pogorât într-un nor, a stătut acolo lângă el, şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: “Domnul, Domnul Dumnezeu, este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam.” (Exod cap. 34:6-7).
Domnul Dumnezeu nu pedepseşte cu moartea imediat pe un păcătos răzvrătit. Cu dragoste şi milă bunul Dumnezeu îi doreşte schimbarea vieţii şi pocăinţă pentru a-i putea dărui iertarea şi viaţa. Dumnezeu nu are nici un avantaj atunci când omoară pe cineva în afară faptului că îşi manifestă onoarea dreptăţii şi sfinţeniei Sale. Avem exemplul convertirii lui Saul care, din prigonitor al creştinilor, Dumnezeu l-a oprit din lucrarea sa “nebună” şi l-a făcut un slujitor devotat şi apostol al Său (Faptele Ap. Cap.9).
Bunătatea lui Dumnezeu a fost şi este atât de mare încât nu a dorit şi nu doreşte moartea păcătosului. Domnul a dorit ca omul creat de el să trăiască veşnic. Dacă prima pereche de oameni a păcătuit Dumnezeu oferă posibilitatea iertării şi a reabilitării, cu speranţa vieţii veşnice prin răscumpărarea dată de Jertfa Domnului Isus Hristos de la calvar (Isaia cap.42:6-8 şi cap. 53; Ioan cap.3:16). Aceasta este posibilă prin recunoaşterea păcatului cu rugăciune şi cu pocăinţa omului aduse înainte Domnului. Prin legământul de pace şi împăcare cu Dumnezeu omul păcătos poate fi ridicat şi iertat din moarte şi distrugere şi adus la viaţă.
Întrebare: Câţi sunt cei care primesc acest har de mântuire a lui Dumnezeu, această ofertă de iertare şi de salvare veşnică? Câţi primesc cu bucurie darul oferit de Dumnezeu, darul vieţii veşnice? Mă întreb: De ce atâta necredinţă în Dumnezeu şi în Domnul Isus Hristos, lucru ce a adus omenirea la toate nelegiuirile şi relele ce există astăzi pe pământ? Majoritatea oamenilor L-au respins şi nu-L recunosc pe Dumnezeu, Creatorul şi Suveranul întregului univers, Stăpânitorul creaţiunii Sale şi Conducătorul a toate (Isaia cap.40:12-31 şi cap.42:5). Orbiţi în mintea lor de Satana fără nici o teamă de Dumnezeu, astfel de oameni cred că pot face orice cu viaţa lor şi cu existenţa lor devenind astfel robi ai păcatului şi ai Satanei, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi vrăjmaşul sufletelor noastre (Matei cap.7:13).
Dumnezeu este dragoste. Beneficiem de iertarea Sa fiecare datorită harului de mântuire pus la dispoziţia oamenilor păcătoşi de pe pământ, prin credinţa în Jertfa de ispăşire a Domnului Isus Hristos de la calvar. Ca oameni de pe acest pământ toţi avem nevoie de iertare şi de mântuire deoarece toţi am devenit păcătoşi înaintea lui Dumnezeu (Romani cap.1:18-32 şi cap 5:12-21).
Omul căzut în păcat a devenit vrăjmaş al lui Dumnezeu iar păcatul omenirii, începând cu prima pereche de oameni, Adam şi Eva, aduce cu sine moartea fizică şi moartea veşnică. Căci plata păcatului este moartea pentru păcătos iar aceasta cere dreptatea lui Dumnezeu (Geneza cap.2:17).
Efectele păcatelor omenirii s-au văzut şi se văd. Adam şi Eva au fost scoşi afară din grădina Edenului, din raiul lui Dumnezeu şi au fost trimişi pe pământ unde aveau să îşi ducă viaţa cu trudă şi cu durere (Geneza cap.3). Datorită păcatelor moştenite oamenii au devenit muritori având parte de moartea fizică deoarece, fiind izgoniţi din Eden, nu li s-a permis să mai mănânce din pomul vieţii (Geneza cap.3). De asemenea omul a devenit trecător în viaţa de pe pământ având permisiunea de la Dumnezeu să trăiască un anumit număr de ani, apoi fiecare să suporte suferinţa şi moartea fizică ajungând în mormânt.
Dumnezeu, prin planul de mântuire, oferă omenirii păcătoase, roabă a păcatului, mântuirea iertarea şi asigurarea vieţii veşnice în Împărăţia Sa. Prin jertfa şi moartea Fiului Său, Isus Hristos, pe crucea de la calvar, El a luat locul păcătosului murind pentru păcatele întregii lumi (Ioan cap.3:16; 1Petru cap.1:15-19). Aşadar Dumnezeu, prin mila, îndurarea şi dreptatea Sa, oferă oricărui om de pe faţa pământului iertare şi salvare veşnică (Isaia cap.45:22; Romani cap.5:17-21). Chemarea şi harul de mântuire al lui Dumnezeu sunt oferite întregii omeniri.
Condiţiile iertării şi mântuirii oferite de către Dumnezeu tuturor oamenilor
Chiar dacă pe acest pământ ne este îngăduit să trăim un anumit număr de ani, Domnul ne oferă posibilitatea şi garanţia vieţii veşnice în împărăţia Sa, o viaţă mai bună, fericită, fără suferinţă şi fără moarte (Romani cap.2:7). Aceasta va fi posibilă după revenirea Domnului Isus, când toţi cei sfinţi şi credincioşi, care au murit şi sunt în morminte, vor fi readuşi la viaţă, având parte de întâia înviere şi, împreună cu cei rămaşi în viaţă, El îi va ridica şi-i va lua la cer de pe pământ (Romani cap.2:6,7; 1Tesaloniceni cap.4:13.18).
Dumnezeu primeşte pe oricine care vine la El cu rugăciune şi cu pocăinţă sinceră. El iartă păcatele tuturor celor care, la chemarea Sa prin cuvântul Evangheliei, ajung să ÎI cunoască voia şi poruncile Sale sfinte şi îşi dau seama că sunt păcătoşi. Păcatele vieţii îi apasă şi le mustră conştiinţa iar Duhul Sfânt lucrează la mintea şi la inima acestor persoane şi îi trezeşte. Starea de pacati îi îngrozeşte şi se simt pierduţi şi fără nădejde. În această situaţie ei recunosc că au nevoie de harul şi de mila lui Dumnezeu care să le acorde iertare şi mântuire. El intervine în viaţa păcătosului care, dacă îşi recunoaşte păcatele din gânduri şi fapte, călcări ale poruncilor lui Dumnezeu, îi oferă iertare şi mântuire (Exod cap. 20:1-7). Iertarea acestor păcate, recunoscute de păcătos cu pocăinţă, este dăruită de Dumnezeu în Numele Domnului Isus Hristos (Romani cap.6:23; 1Ioan cap.1:9 şi cap.2:1-2). Omul, ca să primească şi să fie sigur de iertarea păcatelor sale, trebuie să răspundă bunătăţii lui Dumnezeu astfel: să creadă în Dumnezeu Tatăl, Creatorul, în Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care s-a sacrificat la cruce pentru păcatele noastre şi în Duhul Sfânt care ne luminează mintea să înţelegem voia lui Dumnezeu cu privire la viaţa ce trebuie să o trăim. Duhul Sfânt ne ajută să ne dăm seama că avem nevoie de un Mântuitor şi de iertarea Lui.
Aşadar, prin credinţa şi prin recunoaşterea păcatelor noastre, prin pocăinţă şi rugăciune, putem obţine iertarea deplină a lui Dumnezeu. O dată cu pocăinţa şi cu angajamentul de credinţă al legământului încheiat cu Dumnezeu, Domnul Isus Hristos ne spală, ne curăţeşte de păcatele înfăptuite şi ne dă puterea de a trăi o viaţă nouă cu El sub iluminarea şi călăuzirea Duhului Sfânt şi pentru slava Sa. Aceasta este condiţia de intrare în Împărăţia Slavei lui Dumnezeu: naşterea din nou (Ioan cap.3:1-13).
Acelor persoane care vin la Domnul Isus cu credinţă şi cu pocăinţă şi îşi predau viaţa lui Dumnezeu, cu dorinţa sinceră de a trăi după voia Lui, le vor fi iertare păcatele înregistrate în ceruri. Sunt şterse şi curăţite prin sângele jertfei Domnului Isus de la calvar, iar numele lor va fi scris de către Mântuitorul, în cartea vieţii (Isaia cap.43:1 şi cap.44:22; Romani cap.11:27 şi Evrei cap.8:10.12). Păcat, înaintea lui Dumnezeu, înseamnă orice neascultare de poruncile Lui, orice încălcare şi nerespectare a Legii Sale sfinte, cele zece porunci. Păcatele pot avea mai multe cauze: înfăptuite conştient, din răzvrătire şi fără voie. Este foarte important ca omul să îşi dea seama de starea lui de păcat şi de greşelile înfăptuite. Oricine poate greşi în multe feluri, în gânduri în vorbire şi în fapte. Domnul Isus ne atenţionează şi de greşelile din vorbele pe care le spunem. Vom da socoteală pentru orice cuvânt nefolositor pe care l-am rostit. Toate greşelile noastre mici şi mari şi tot ce am făcut, lucruri ce nu sunt după voia Sa, ne sunt înregistrate în cărţile din ceruri (Apoc. Cap.20:12). Pentru aceasta Cuvântul Domnului ne îndeamnă la veghere, ca să nu cădem în ispită, să nu păcătuim în vreun fel. Dumnezeu, în mila Sa cea mare şi prin harul mântuirii ne oferă această posibilitate de a ne ierta toate păcatele, pentru a putea intra în Împărăţia Sa cea veşnică.
Păcatele iertate sunt păcatele mărturisite prin rugăciune, cerând iertare în Numele Domnului Isus Hristos. Ele vor fi mărturisite cu pocăinţă şi cu regrete cerând, pe lângă iertarea lor şi puterea de la Dumnezeu pentru a nu le repeta. Şi chiar dacă se întâmplă că omul, din nebăgare de seamă, iarăşi a greşit Dumnezeu cu mila Sa încă iartă. El doreşte de la noi să fim cu multă băgare de seamă pe calea Sa cea sfântă şi să ne luptăm cu noi înşine pentru a nu păcătui în nici un fel. Căci răbdarea şi Harul lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăinţă (Daniel cap.9:9; Psalmul 103:3; Romani cap.2:3-5).
Sunt păcate în viaţa unora ce nu pot fi iertate cum ar fi răzvrătirea şi hula împotriva Duhului Sfânt. Sunt persoane ce se răzvrătesc, hulesc şi batjocoresc pe Duhul Sfânt şi îndemnurile Sale la pocăinţă într-un mod deliberat şi repetat (Matei cap.12:31-32). Păcatul respingerii chemării lui Dumnezeu şi respingerea dragostei şi milei Sale pentru mântuire (Romani cap.2:4). Păcatul necredinţei omului în Dumnezeu şi în harul de mântuire şi de salvare. Lipsa de dragoste care generează multe alte nelegiuiri. Păcatul ascuns nemărturisit (făţărnicia) de care omul nu se pocăieşte şi persistă în starea de păcat fără nici o teamă de Dumnezeu. Necinstea şi minciuna de orice fel şi multe altele pe care numai Dumnezeu le cunoaşte din viaţa fiecărui om care nu vrea să se pocăiască şi să se îndrepte.
Trăim clipe de har dăruite de Dumnezeu, clipe de pace şi linişte, dar şi acesta este un test pentru noi. Cum preţuim acest timp şi cum preţuim darul lui lui Dumnezeu? Cei care aici, în viaţa aceasta, resping harul de mântuire şi de iertare, resping şi nu preţuiesc Cuvântul Evangheliei şi prin viaţa lor nelegiuită şi păcătoasă nu-L recunosc, pentru a asculta de Dumnezeu şi pentru a-I aduce slavă, păcatele fiecăruia vor rămâne scrise în cărţile din ceruri şi vor avea parte de judecata finală de la sfârşit şi vor primi ca pedeapsă moartea veşnică – iazul de foc (Evrei cap.10:27; Apoc. Cap.13:8 şi cap.20:9-15).
Pentru a fi iertaţi şi mântuiţi de Dumnezeu, pentru toate păcatele înfăptuite, este strict necesar să avem credinţă şi pocăinţă, rugăciuni făcute zilnic cu credinţă şi umilinţă, recunoscând starea păcătoasă şi cerând iertare în Numele Domnului Isus Hristos. Greşelile şi păcatele înfăptuite unii faţă de alţii să le îndreptăm. Angajamentul credinţei şi al pocăinţei să îl facem în fiecare zi şi să trăim aşa cum este voia Domnului. Prin rugăciune să cerem Duhul Sfânt care să locuiască în inima curăţită de păcat. Acesta ne va lumina în permanenţă iar roadele sale să ne însoţească prin orice împrejurare a vieţii (Galateni cap.5:22-26). Să iubim pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus Hristos mai mult decât orice altceva şi iubind pe Dumnezeu suntem motivaţi la o viaţă sfântă şi la păzirea şi la respectarea poruncilor Sale (Ioan cap.14:15-17). Un adevărat credincios şi sfânt trebuie, ca prin vieţuirea lui, să fie deosebit de cei din această lume care nu cunosc pe Dumnezeu. Credinciosul trebuie să fie asemenea Domnului Isus Hristos în sfinţenia caracterului, în vorbire, comportament şi fapte. Să fie cel mai cinstit, cel mai politicos şi amabil, plin de dragoste şi bunătate, gata să ajute pe aproapele său şi gata să ierte pe cel ce i-a greşit (Efeseni cap.4:32). Una din trăsăturile de bază ale adevăraţilor pocăiţi sfinţi este iertarea pe care o acordă celor ce le-au greşit.
Cum trebuie să iertăm? Aşa cum ne-a iertat şi Dumnezeu pe noi. Acesta este manifestarea dragostei care ne-o dă Duhul Sfânt. Când am iertat pe fratele nostru o facem fără pretenţii. fără acuzaţii şi judecăţi. Dacă am iertat pe aproapele nostru nu vom mai aminti de greşeala lui şi trebuie să-i arătăm aceeaşi dragoste (Matei cap.6:14-15; Ioan cap.15:12). Aceşti oameni credincioşi lui Dumnezeu, în relaţia lor de convieţuire cu semenii în societate cât şi în familie trebuie să fie cei mai cinstiţi şi corecţi şi într-o bună înţelegere cu cei din jur (Matei cap.5:13-16). Viaţa lor trăită va fi o viaţă de lumină, cu fapte şi vorbe bune şi care onorează pe Dumnezeu căruia aparţin.
Dumnezeu acelor credincioşi Lui prin legământ, care trăiesc în permanenţă o viaţă de credinţă şi pocăinţă le-a dat dreptul să fie copii ai Săi “Copii ai lui Dumnezeu” (Ioan cap.1:11-13; 1Ioan cap.3:1-3).
“Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. El s-a dat pe sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să îşi curaţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” (Tit cap.2:11-14).
“... Nepăsători faţă de soarta lor veşnică, indiferenţi faţă de adevărul curat şi sfânt, lipsa de interes pentru mesajele şi apelurile lui Dumnezeu pline de dragoste, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, se îndreaptă cu paşi grăbiţi pe drumul către pierzarea veşnică. (Matei cap.7:13-14)”.
“Caută astăzi pe Domnul, încheie legământ cu El şi intră într-o relaţie de fiu cu tatăl tău din cer. Foloseşte Biblia ca singurul îndrumător în materie de religie, lasă ca adevărul ei sfânt şi clar să modeleze caracterul tău şi atunci vei înţelege că de fapt aparţii altei lumi, că pământul cu tot ce este şi oferă el va arde şi că tu eşti moştenitorul de drept al lucrurilor pe care ochiul nu le-a văzut, aşa sunt lucrurile pe care le vor primi toţi copiii lui Dumnezeu. Totul este pregătit, cerul întreg aşteaptă, tu eşti cel ce trebuie să alegi astăzi cui vrei să îi slujeşti. Cărarea care duce spre cer este îngustă şi sunt puţini care merg pe ea dar... destinaţia contează.
Ţi s-a pus în faţă omule, binele şi răul, viaţa şi moartea. Te sfătuiesc alege viaţa ca să trăieşti şi binele ca să fii fericit. Amin”. (Acest fragment este preluat din cartea “Alegerea”, autor Ion Copăceanu.)
Slăvit şi binecuvântat să fie Dumnezeul Tatăl, Domnul Isus Hristos, Fiul Său şi Duhul Sfânt, în vecii vecilor, amin!
Iulie 2017,
Olga Bucaciuc, Suceava.
