Ne străduim cât putem de mult să fim acea mașină de înghețată în lume. Să ducem puțină bucurie, să luminăm ziua și să ușurăm povara fiecărei persoane pe care o întâlnim. Mulți dintre voi ați acceptat provocarea 100 de oameni fericiți - unii dintre voi încă sunteți înrolați, provocare prin care căutăm să îmbunătățim viețile a 100 de oameni pe o perioadă de 40 de zile. Încă primim experiențe minunate, însă acum, aproape la final – aceasta e penultima sesiune, ne vom uita poate la cel mai provocator verset din cele în care se menționează cuvintele „unii pe alții.” Dacă vă amintiți, ne uităm la versetele ce conțin cuvintele „unii pe alții.” Sunt 59 în Noul Testament, dar nu ne uităm la toate 59, ci le-am grupat în aproximativ zece secțiuni.
Astăzi ne vom îndrepta atenția la următorul: „Iertați-vă unul pe altul.” Cel mai clar îndemn în această privință îl găsim în Efeseni 4, versetul 32. „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” Un alt mod de a spune același lucru îl găsim în Ioan 13. Isus a spus: „Deci , dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.” (Ioan 13:14-15) Iertați-vă unii pe alții. Să vă spălați picioarele unii altora. Poate ar trebui să ne rugăm înainte de a înțelege ce înseamnă toate acestea. Haideți să o facem.
Îți mulțumim, Tată, pentru acest timp de învățătură și discuții. Ne rugăm să-l ierți pe vorbitorul nostru. Păcatele lui sunt multe. Ajută-ne să-L vedem pe Hristos și doar pe El. În Numele Lui ne rugăm, și toată biserica spune: amin.
Voi începe cu o poveste despre Buster, deși numele lui real nu este Buster. I-am schimbat numele pentru că povestea mea despre Buster nu este una cu care mă laud. Cuvântul sau numele de Buster se potrivește unei persoane care de exemplu pe cand eram eu în liceu, trecea fulger prin linia de defensivă, alerga tură după tură pe marginea terenului. Buster era ca o bombă, avea brațe ca ale unui apărător în echipa de fotbal american, și rânjea ca un tigru. Domina în campusul nostru precum șeful unei bande. Majoritatea dintre noi evitam orbita lui. Însă într-o vineri seara m-am găsit prins în ea. Ne aflam în parcarea unui supermarket – așa îți petreci vinerea seara în orașele mici din vestul Texasului. Ceva din ce am zis sau am făcut eu, l-a enervat pe Buster, și prinzând curaj datorită burții pline cu bere și prietenilor care erau cu el, a venit după mine m-a trântit prin ușa deschisă a unui Sedan și s-a urcat pe mine cu ambii pumni în aer, pregătindu-se să-mi remodeleze fața. Buster deasupra lui Max era precum un urs năpustit asupra unei veverițe. Dacă nu ar fi fost niște prieteni de treabă care să-l fi tras de glezne și să-l scoată afară, nu știu dacă aș fi supraviețuit. Era nervos. Am mers acasă cu fața vânătă și mândria și mai vânătă, și cu coada între picioare. Tot acel weekend m-am gândit la ce s-a întâmplat și la ce ar trebui să fac. Cum de îl enervasem atât de tare? Ar fi trebuit să mă duc după el, sau avea el să se întoarcă după mine? M-am gândit tot weekendul la asta, și singurul lucru care mi-a venit în minte a fost ca luni să îl întreb direct. Așa că luni în pauză când l-am văzut, mi-am strâns destul curaj pentru a merge la el și a-l întreba, „De ce te-ai dat la mine așa vineri seara?” S-a uitat la mine și mi-a spus: „Mi-a spus cineva că am făcut asta. Dar nu îmi amintesc. Eram beat.” Acea explicație m-a durut la fel de mult ca pumnul lui. S-a dovedit că eu nu eram dușmanul lui, ci cel mai apropiat sac de box. Asta s-a întâmplat cu mulți ani în urmă. Nu mă mai gândesc la asta... sau? Abia îmi mai aduc aminte detaliile... Însă când scriam acest mesaj, am simțit cum mâna mea strânge pixul mai tare la partea asta. Nu l-am mai văzut pe Buster de decenii întregi. Dar dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că îl văd în fiecare săptămână.
L-am văzut pe Buster, cel puțin în imaginația mea, în urmă cu câteva zile când o soție tânără îmi spunea de soțul ei abuziv. Când un adolescent mi-a povestit cum se legau de el la școală, l-am văzut pe Buster. O companie mai mare a cumpărat o companie mai mică, și întreprinderea mai mare a concediat toți angajații celei mai mici. Și atunci m-am gândit la Buster. De-a lungul anilor, m-am gândit la următorul lucru. Cu toții avem un Buster în viața noastră. Sau doi. Sau zece. Și probabil că povestea mea e o nimica toată pe lângă poveștile unora dintre voi. Pentru tine, Buster a fost poate tatăl tău care te bătea zilnic. Pentru tine, Buster a fost acel tip care ți-a spus „Te iubesc,” pe când erai tânără și subțirică, dar acum că ești mai în vârstă și mai plinuță, nu e de găsit. Buster al tău te-a picat la un examen din răutate. Te-a abandonat, te-a concediat sau a abuzat de tine. Cu toții avem un Buster în viața noastră. Cu toții! Cineva care a profitat de noi, cineva care a pierdut controlul în preajma noastră. Și ori de câte ori se vorbește despre iertare, ne vin în minte toți Busterii din viața noastră. Versetul din Efeseni 4:32 ne face să ne gândim la ei. „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” Apostolul Pavel ne pune în dificultate din nou. Nu îi e de ajuns să spună: „Iertați-vă unul pe altul atât cât vă dictează conștiința.” Sau: „Iertați-vă unul pe altul dacă nu e un efort prea mare.” Sau: „Iertați-vă unu pe altul atât cât vreți.” Ci el spune: „Iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” Așa că modelul și standardul de iertare nu este conștiința mea sau preferința ta, ci modelul sau standardul de iertare este modul în care ne-a iertat Dumnezeu pe noi prin Hristos.
Așa că pentru a înțelege iertarea în Biblie, vom părăsi cartea Efeseni, și vom merge la stânga înapoi în evanghelii pentru a căuta exemple în care îl găsim pe Isus iertându-i pe alții. Cum ar trebui să tratez Busterii din viața mea? Găsim exemple în viața lui Isus. Dacă ne întoarcem la stânga de la Efeseni, și dăm de evanghelii de la capăt, găsim cartea Ioan. Și nici nu e nevoie să mergem mult în cartea Ioan, pentru a găsi ceea ce putem numi cea mai frumoasă imagine a iertării din întreaga Biblie. Și asta s-a întâmplat la câteva zile după duminica floriilor, așa că ne sincronizăm. S-a întâmplat joi seara, înainte de răstignirea de vineri, în camera de sus unde Isus a spălat picioarele urmașilor Lui. „Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.” (Ioan 13:3-5) Ioan vrea să știm ceea ce a știut Isus. Isus a acționat știind că a venit de la Dumnezeu și că mergea la Dumnezeu. Pentru că Isus știa cine era, de unde venea și încotro se îndrepta, a putut să facă ceea ce a făcut. Iată ce a făcut: „S-a sculat de la masă.” S-a ridicat deasupra ucenicilor. Uncenicii erau aplecați la acele mese joase din orientul mijlociu. Isus s-a sculat, S-a ridicat deasupra lor. Sunt sigur că atunci când Isus s-a ridicat, ucenicii s-au îndreptat de spate crezând că Isus urmează să îi învețe ceva. Avea de gând să îi învețe, dar nu avea să folosească cuvinte. „S-a dezbrăcat de hainele Lui.” Și-a dat mantaua jos. Chiar și mantaua simplă dintr-o singură bucată era prea ostentativă pentru ce urma să facă. Poate un tâmplar poartă o manta, dar un slujitor? Slujitorul purta doar un ștergar legat la mijloc. Isus și-a dat mantaua jos și a luat ștergarul unui slujitor.
Ce a făcut Isus, nu era de neașteptat. El a renunțat la haina roială atunci când s-a întrupat. A renunțat la haina curată a purității atunci când a devenit păcat. El și-a dat jos veșmintele cerului când a fost învelit ca un bebeluș și pus într-o iesle. Iar aici, el își dă hainele jos în fața ucenicilor Săi, se învelește cu un ștergar și ia postura unui slujitor. Camera a rămas în tăcere în timp ce Isus își agăța mantaua într-un cui și își încingea ștergarul în jurul mijlocului. Eu îmi imaginez că niciunul din ucenici nu a zis nimic. Camera era probabil scufundată în tăcere. Singurul sunet care se auzea probabil, era cel al apei pe care Isus o turna în lighean. Apoi probabil s-a auzit cum Isus a așezat ligheanul pe podeaua de piatră. Și apoi cum a împins ligheanul în fața primului ucenic. Poate Matei sau Andrei, poate Natanael. Apoi Isus s-a întins să dezlege sandalele de piele, să le îndepărteze cu grijă și să ridice acele picioare murdare de la mersul pe străzile prăfuite, și să le pună în ligheanul cu apă – acea apă rece. În acea apă avea să spele picioarele, să le maseze, să le curețe, chiar să frece crusta de pe călcâi. Odată ce un picior era curat, îl scotea afară și îl lua pe următorul. Îl punea în apa rece și îl spăla. Când a terminat cu acel ucenic, a luat apa acum murdară și cu noroi, s-a îndreptat înspre un geam sau o ușă pentru o arunca, s-a întors, a pus vasul jos, a luat ulcerul, a pus din nou apă și a trecut la următorul ucenic. Cât timp credeți că a durat tot procesul? Eu mă gândesc că două, trei minute cel puțin pentru fiecare ucenic. Înmulțit cu 12. În cameră era tăcere totală, auzindu-se doar cum Isus le spăla picioarele. Cel care a hrănit mulțimile, Cel care a umblat pe apă, Cel care L-a înviat pe Lazăr se afla aici la același nivel cu ei. Dintre toți ucenicii din cameră, cu siguranță Isus era Cel care merita să I se spele picioarele. Dar singura persoană care avea să plece cu picioarele murdare a fost Isus. Nimeni nu I-a spălat Lui picioarele. Însă El le-a spălat lor picioarele, fiecăruia în parte. Imaginați-vă că timp de poate 30 sau 45 minute nu s-a auzit nici un sunet, nimeni nu a vorbit. Vedem doar imaginea ucenicilor care Îl priveau pe Isus spălând. În cele din urmă Petru a luat cuvântul. Ne putem baza întotdeauna pe Petru să spună ceva. Poate el a fost ultimul, și când Isus s-a îndreptat cu ligheanul la el, Petru a spus: „O nu, nu îmi vei spăla picioarele.” La care Isus îi spune: „Dacă nu Mă lași să te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” Ca și cum această curățare ar fi o cerință pentru intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. „Dacă vrei să fii ucenicul Meu, începi nu cu ceea ce faci tu pentru mine, ci cu ceea ce fac Eu pentru tine. Prin curățirea Mea.”
Când credeți că au început ucenicii să realizeze ce a făcut Isus? Când au înțeles enormitatea acestei acțiuni din camera de sus? Eu cred că s-a întâmplat mai târziu în acea seară. În imaginația mea, văd o cărare întunecoasă undeva în Ierusalim și îi văd pe aceiași ucenici, pe Matei și pe Ioan, pe Natanael. Îi văd fugind pe această cărare lăturalnică, undeva pe la miezul nopții. Se îndreaptă către acel loc în care nici un soldat roman nu va ști să caute. Vor să se ascundă pe dealurile palestiniene întunecoase, unde nici un soldat să nu îi găsească. Îi promiseseră lui Isus că vor rămâne cu El. „Chiar dacă toți te părăsesc, noi vom rămâne.” Însă acele promisiuni s-au topit precum ceara la căldura torțelor romane. Au sărit peste zidurile grădinii Getsimani, au tulit-o pe străzile Ierusalimului și au fugit până nu și-au mai simțit picioarele și plămânii le ardeau. Atunci au căzut epuizați, și eu mă gândesc că atunci s-au uitat în jos și și-au văzut picioarele. Picioarele pe care Isus, cu minute, sau ore înainte le curățase. Isus spălase chiar picioarele care aveau să fugă. Și atunci au realizat ei că Isus le-a dat har înainte să știe că vor avea nevoie de el. Isus le-a spălat picioarele înainte ca ucenicii să știe că li se vor murdări. Și-a iertat trădătorii înainte ca aceștia să-L trădeze. El a făcut același lucru pentru noi.
Este adevărat, biserică, cu toții avem un Buster. Dar aș vrea să adaug rapid: Cu toții avem un lighean. Și ceea ce a făcut Isus pentru ucenici, El face pentru tine și pentru mine. Clipă după clipă El ne spală picioarele. Îmi place să-mi imaginez că în ceruri există un depozit uriaș unde sunt stocate toate ligheanele. Și acest depozit are niște uși rulante mari care sunt mereu deschise. Și Isus trimite îngeri înăuntru pentru a aduce lighene. Dacă tu și cu mine am putea intra în acel depozit, am vedea că rafturile se ridică până la cer, pe câteva etaje. La dreapta și la stânga, atât cât putem vedea cu ochii, se află rafturi. Și pe acele rafturi, se află lighene individuale. Undeva sus în ceruri există un lighean mare care are numele Max pe el. Probabil e cel mai folosit dintre toate. Este unul și numele tău pe el, și ori de câte ori e nevoie, Isus îi instruiește pe îngeri: „Adu-mi ligheanul lui Max. E timpul să-l curățăm din nou.” Cât de des se folosește ligheanul tău? Să presupunem că ți-aș spune că am o filmare cu întreaga ta viață. Tot ce ai făcut vreodată, fiecare secret, fiecare gând, fiecare faptă, nu doar din zilele bune ci și din cele rele. Să presupunem că ți-aș spune că am o filmare cu viața ta. Ai vrea să o public? Ai vrea să o afișez pe ecran? M-ai implora să nu o fac, și eu te-aș implora să nu o arați nici tu pe a mea. Isus ne-a văzut filmările. El a văzut fiecare moment, pe care am încercat să-l ascundem, din viețile noastre. Absolut fiecare. Și
El spune: „Pot curăța asta. Pentru că iubesc acel ucenic. Iubesc acea persoană. Și am visuri mari pentru acel copil. Voi locui în ei și îi voi reface, îi voi curăța din interior înspre exterior. Ei îmi aparțin. Și le voi șterge trădarea înainte ca măcar să aibă loc!” Cred că de aceea apostolul Ioan adora să folosească cuvântul „a curăța” atunci când vorbea de iertare. Pentru că el e acela care ne-a prezentat povestea din camera de sus. Vă amintiți că în epistola lui spune cel puțin de două ori, „Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţește de orice păcat.” (1 Ioan 1:7) Este un proces continuu care ne curățește. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9) Dumnezeu știa că promisiunile tale vor cădea la pământ precum o sticlă spartă. Știa că te vei repezi pe o alee a rușinii. Știa că va veni o vreme în care te vei uita în jos chiar la picioarele tale, și a vrut să vezi atunci când te uiți la picioarele tale, că El le-a spălat deja. El a luat cea mai murdară parte a vieții tale în mâinile Sale, a pus-o în ligheanul harului Lui, și te-a curățat. El te-a curățat. El a vrut ca și tu să vezi ceea ce au văzut primii urmași și anume picioare curate. Și a vrut să poți spune și tu ce au spus acei primi urmași: Am fost curățat înainte de a ști măcar că sunt murdar. Isus m-a spălat. Acesta este darul harului lui Dumnezeu. Faptul că noi suntem curățați nu pentru că merităm asta. Suntem spălați nu pentru că am găsit vreun cod secret, sau datorită moralității noastre. Ci suntem iertați pentru simplul fapt că Dumnezeu a ales să ne ierte. Și suntem iubiți pentru simplul fapt că El a ales să ne iubească. Aceasta este povestea extraordinară a harului. Acesta a fost contextul în care apostolul Pavel ne îndeamnă pe noi cei care am beneficiat din plin de harul lui Dumnezeu, să dăm acest har și altora. Da, cu toții avem un Buster. Cu toții avem un lighean.
Dar de asemenea, cu toții avem o alegere. Apostolul Pavel spune: „Iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32) Aceasta e alegerea noastră. Eu cred că avem multe motive pentru care să iertăm oamenii. Și îmi place să schițez aceste motive pe o pagină din Biblia mea, la margine. „Ranchiunea afectează sufletul.” „Legea ochi pentru ochi și dinte pentru dinte ne va lăsa fără vedere și cu un zâmbet cu goluri.” „Amărăciunea este pentru suflet ceea ce este heroina pentru trup.” „Răzbunarea cere două morminte: unul pentru dușmanul tău și unul pentru tine.” Toate acestea sunt motive foarte bune pentru care să ierți. Dar pentru creștin, există un singur motiv pentru care să ierte: acela e că Isus a făcut asta primul. Niciodată nu vei putea da mai mult har decât ți-a dat deja Hristos ție. Atunci când acorzi har cuiva, nu înseamnă că încurajezi un comportament rău. Isus a spălat picioarele ucenicilor, dar cu siguranță nu le încuraja trădarea. Atunci când acorzi har cuiva, tu spui pur și simplu: Ascult de ceea ce mi-a spus Dumnezeu să fac. Și din moment ce El m-a iertat pe mine, îmi voi da toată silința să îi iert și eu pe alții. Îmi dau seama cât e de greu să faci asta.
Pentru mulți oameni, această chemare la iertare, este de departe cea mai grea poruncă din Biblie. Chiar așa e. Pentru că ai fost rănit atât de adânc. Am prefera să dăm bani, să dăm timp, să slujim, decât să acordăm har. Am prefera să memorăm cartea Levitic decât să îl iertăm pe Buster al nostru. E greu să ierți. E greu să ierți, nu doar pentru că persoana aceea a fost atât de crudă, ci și pentru că mânia devine ceva toxic. Mânia va alimenta ceva din interiorul nostru. Însă este un combustibil fatal. Te va consuma. E precum un foc care consumă bucuria din viața ta. Și ascultă-mă, răzbunarea ta se va trasnforma într-o persoană mânioasă, plină de amărăciune, goală și zbârcită. Acesta este motivul pentru care atunci când Scripturile ne vorbesc despre iertarea altora, o face sub forma unor comenzi imperative. Nu e vorba de o sugestie. Chemarea la iertarea altor oameni, nu e o idee bună de-a lui Isus. Sau ceva pentru ce să-ți faci timp dacă poți. Sau poate doar o idee populară pentru o viață fericită. În același ton în care a spus: „Să nu ucizi,” sau „Să nu preacurvești,” același Dumnezeu spune: „Iertați-vă unul pe altul.” „Așa procedăm noi pe aici.”
Biserica este încă o întâlnire în camera de sus, asta e tot ce suntem. Intrăm înăuntru cu picioarele murdare și ieșim afară cu picioare curate. Asta e tot. Chiar și în cele mai bune momente, noi de fapt doar stăm și Îl lăsăm pe Hristos să-și facă treaba. Asta face Dumnezeu. Asta dă harul. Așa că, deși știu că îți este extrem de greu să ierți, trebuie să spun că este și foarte bine pentru tine să o faci. Atunci când începi să ierți pe cineva, tu Îl onorezi pe Dumnezeu. Ce ar fi dacă doar ai începe această călătorie a iertării azi? Doar să o începi. Orice ar însemna asta, fă un pas înspre a da har. De obicei se începe prin a te gândi mai mult la ce a făcut Dumnezeu pentru tine, și mai puțin la ce ți-a făcut acea persoană. Înseamnă a-ți direcționa mintea înspre ce a făcut Dumnezeu. De obicei asta implică un pas prin care să spui: „Bine Doamne, îți voi încredința Ție acea persoană. Tu ai spus că răzbunarea e a Ta, și că Tu vei răsplăti. Bun, atunci nu e treaba mea. Voi lăsa treaba asta în seama Ta.” Asta nu înseamnă să încurajezi ce a făcut acea persoană ci că vei avea încredere în Dumnezeu să se ocupe de ea. Și El o va face, pentru că e un Dumnezeu al dreptății. Ce ar fi dacă ai acorda harul care ți-a fost acordat și ție? Nu pot să îți promit că dacă va primi iertarea, Buster se va schimba. Buster s-ar putea să rămână un Buster pentru tot restul vieții. Dar noi nu vorbim despre schimbarea lui Buster. Vorbim despre schimbarea ta. Și cu siguranță vei fi diferit. Și atunci când vei face lista cu cei 100 de oameni fericiți, și numele tău va fi pe ea. Pentru că tu vei fi cel mai fericit dintre toți. E timpul să dăm harul care ne-a fost dat, să iertăm așa cum Dumnezeu prin Hristos ne-a iertat pe noi. Amin?
Doamne, te rugăm să ne ajuți să facem asta. Să primim acest mesaj azi într-un duh de ascultare, încredere și speranță, știind că Tu ne vei elibera de mânia care a fost o întăritură în viața noastră. Tu ești gata să ne eliberezi. Îți mulțumim Doamne. Suntem entuziasmați de ceea ce vei face. Primim lucrarea Duhului Tău și Îți mulțumim. Și ne rugăm Tată ca Tu să-i ierți pe aceia care ne-au rănit și să ne ajuți și pe noi să-i iertăm. În Numele lui Hristos ne rugăm. Amin.
