Tată, sunt atât de recunoscător pentru lucrarea Duhului Sfânt pentru mine personal. Garantată prin Hristos, şi chiar şi atunci când păcătuiesc îmi spui: "Eşti fiul Meu, niciodată nu-mi dezamăgesc fiii! Niciodată! Deci du-te şi predică!" Îţi mulţumesc că-mi aduci aminte de adevărul glorios cumpărat cu sânge. Rugăciunea mea este pentru cei din biserică din centrul oraşului şi cei din sudul oraşului şi cei din sala aceasta, care nu te cunosc ca Tată. Nu ştiu că-s cumpăraţi cu sângele lui Hristos, adoptaţi datorită lucrării minunate a lui Hristos. Vrem să fie salvaţi, şi mă rog ca lucrarea aceasta să fie împlinită mai presus de puterile mele. Fă o lucrare de vindecare şi răscumpărare în căsniciile din biserică, fă o lucrarea de pregătire pentru căsătorii. Doamne, cât de mare-i miza! Deci ajută-mă, mă rog în Numele lui Isus. Amin.
În ultimele unsprezece mesaje am încercat să semăn ideea că scopul principal al căsătoriei este să arate păstrarea legământului dintre Hristos şi Biserica Sa. În alte cuvinte căsătoria a fost creată de Dumnezeu să fie o parabolă sau o piesă de teatru reprezentând felul în care Hristos iubeşte Biserica sau Biserica Îl iubeşte şi urmează pe Hristos. Acesta este cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştie un soţ şi acesta este cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştie o soţie despre relaţia de căsătorie. Iar textul cheie pe parcursul studiului a fost Efeseni 5:23-25 care spune aşa: "Bărbatul este capul nevestei după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea." Deci nu fiţi atât de obişnuiţi cu pasajul acesta încât să nu vă uluiască. Unde altundeva în lume vorbesc oamenii despre căsătorie în felul acesta? În cartierul vostru vorbeşte cineva în felul acesta? Căsătoria e precum Hristos a iubit Biserica, căsătoria e precum Biserica se supune lui Hristos, căsătoria e precum Hristos a iubit Biserica. Cel mai important lucru despre căsătorie nu-i căsătoria în sine. Nu noi suntem centrul şi scopul. Noi îndreptăm privirile oamenilor înspre Hristos şi Biserică, iar realitatea este uimitoare pe baza căreia a fost instituită căsătoria. Căsătoria a fost creată bazat pe Hristos şi Biserică, şi îndrumă spre Hristos şi Biserică. Aceasta este cea mai importantă semnificaţie a căsătoriei. "După cum Hristos" şi "după cum Biserica." Căsătoria este măreaţă pentru că evindențiază ceva măreţ! Căsătoria nu-i măreaţă în ea însăşi, ci îşi trage semnificaţia bazat pe ceea ce a fost construită şi spre ce se îndreaptă. Gloria acestei relaţii provine dintr-o altă relaţie. Dragostea dintre un bărbat şi o femeie în căsătorie este un lucru magnific. Pentru că reflectă un lucru magnific. De aici îşi trage măreţia. Motivul pentru care oamenii nu simt că fac parte din ceva măreţ este pentru că nu vorbesc și nu gândesc în felul acesta. Căsătoria este doar felul în care ne legăm unul de altul, doar un mod avansat de a ne asocia. Aceasta aţi fost învăţaţi, nu-i aşa? Nu, nu aşa vom trăi. Nu aşa de mediocru, josnic şi mic. Căsătoria este un lucru glorios datorită originii şi destinaţiei finale. Adică păstrarea legământului dintre Dumnezeu şi Mireasa aleasă, lumina ochilor Lui.
Vom continua seria aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, discutând despre un alt scop al căsătoriei. Am menţionat motivul principal, dar un alt scop al căsătoriei este pentru a avea bebeluşi, ucenici ai lui Isus. Un scop cu înţeles dublu, iar acele puncte de suspensie folosite în titlu au un sens dublu. Căsătoria e pentru a avea bebeluşi... ucenici ai lui Isus! Şi este un adevăr mare pe care nu vi l-am dezvăluit încă, în acea pauză şi punctele acelea de suspensie. A avea copii nu-i scopul principal al căsătoriei, deşi e unul important, biblic, bun, frumos, dureros, glorios. Deci am spus, căsătoria este pentru a avea copii, dar adaug, pentru a-i face ucenici ai lui Isus. Căsătoria e pentru a face copiii ucenici ai lui Isus. Deci scopul se schimbă de la procreere spre regenerare. Când Dumnezeu a poruncit să ne înmulțim, nu a spus doar să umplem pământul cu trupuri umane. Scopul era să umplem pământul cu slujitori ai lui Dumnezeu care să-L iubească pe Isus. Acesta este scopul pentru a avea copii. A umple pământul cu slujitori ai lui Dumnezeu. Cu cât mai mulţi copii, cu atât mai mulţi slujitori. Aceasta este scopul. Cine nu înţelege asta, nu înţelege de ce are copii. Scopul e să produci slujitori ai lui Dumnezeu. Bebeluşii sunt importanţi, slujitorii lui Dumnezeu sunt şi mai importanţi. Nici nu vrei să-ţi imaginezi ce ajunge un bebeluş care nu ajunge un slujitor! E foarte important pentru oamenii care se confruntă cu infertilitate şi oamenii care nu sunt căsătoriţi. A avea copii nu e scopul final. A transforma copiii în urmaşi ai lui Hristos este cu adevărat scopul final. Şi nu trebuie să fie născuţi de tine şi nici nu trebuie să aparţină de familia ta. Sau cel puţin familia ta biologică. Este foarte important şi sper să înţelegeţi semnificaţia acelor puncte de suspensie până în finalul mesajului.
Scopul căsătoriei este să transforme copiii în urmaşi ai lui Hristos, deci semnificaţia căsătoriei devine transformarea lor spirituală. Într-un fel sau altul urmăm să-i aducem pe copii la Isus. Înainte de a continua vreau să menţionez câteva lucruri:
1. Vreau să vorbesc despre planul original al creaţiei pentru bărbaţi şi femei de a se căsători şi a avea copii.
2. Vreau să vorbesc despre lumea căzută în care a avea copii nu-i un lucru necesar, fundamental. A avea copii în căsătorie nu e scopul ultim şi a nu avea copii în căsătoria ta nu face căsătoria ta mai puţin plăcută lui Dumnezeu.
3. Vreau să vorbesc despre cum căsătoria este creată să facă din copii ucenici ai lui Isus. Nu voi vorbi despre cum să faceţi copii, ci despre cum să faceţi copiii să fie ucenici ai lui Isus.
Suntem la biserică şi avem acele discuţii altundeva. Este rolul familiilor pentru acele discuţii. În primul rând scopul căsătoriei dat de Dumnezeu este pentru a avea copii şi a-i creşte pentru Domnul. Geneza 1:26 spune: "Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişca pe pământ." Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ." Deci creşteţi şi înmulţiţi-vă, să aveţi bebeluşi, să aveţi copii. În Geneza 9 după potop au mai rămas opt oameni şi Scriptura spune: "Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fii săi şi le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul." Deci acesta a fost planul lui Dumnezeu. Căsătoria dintre bărbat şi femeie este pentru a avea copii. Şi a umple pământul cu cunoștința lui Dumnezeu ca apele mării. Şi în toată Scriptura ideea aceasta este considerată ca un principiu foarte bun. În Psalmi: "Ca săgeţile în mâna unui războinic aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei. Căci ei nu vor rămâne de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă." Isus, dintre toţi oamenii din Biblie a pus cea mai mare valoare pe copii. Alţii nu au înţeles, dar Isus, Om şi Dumnezeu în acelaşi timp, a înţeles. Şi a trebuit să-i certe pe oameni ca Petru ca să înţeleagă şi ei. "I-au adus nişte copilaşi ca să se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau." Spunând: "Avem lucruri mult mai importante de făcut." "Când a văzut Isus acest lucru S-a mâniat şi le-a zis: "Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi." Pot să vă parafrazez restul versetului? "Pentru că şi ei sunt pilde! Căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Dacă nu vă faceţi ca un copilaş nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Deci nu-i opriţi, nu opriţi aceste pilde."
Un scop principal al căsătoriei este pentru a avea copii şi a-i creşte să-L cunoască pe Rege. Regele neschimbat şi de neoprit. Creșteți-i să-L cunoască în felul acesta. În al doilea rând, a doua observaţie din trei. Deşi acesta este un scop principal, căsătoriile dau naştere copiilor, nu-i un scop absolut şi nu-i o chemare absolută pentru fiecare căsătorie. În perioada aceasta de cădere, cu oameni disperaţi să-L cunoască pe Răscumpărător natura lui Isus Hristos nu obligă naşterea de copii. Decizia de a avea copii nu e o decizie a ceea ce-i natural, ci ceea ce-L magnifică pe Răscumpărător. Nu suntem doar oameni obișnuiți, ci am fost cumpăraţi cu un preţ, trăim pentru Hristos. Bazat pe aceasta luăm decizii. Există o analogie şi interpretaţi-o din perspectiva celor necăsătoriţi şi a avea copii.Există această analogie în Biblie. Şi sunt comparate. Pentru cei necăsătoriţi, Geneza 2:18: "Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el." Pare a fi un lucru bun, nu-i bine pentru om să fie singur, toată lumea ar trebui să se căsătorească. Apoi mergem în Noul Testament după cădere unde Pavel, burlacul, spune: "Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine." Şi-a preţuit burlăcia şi dedicarea radicală faţă de Hristos. Fără să fie legat în vreun fel de alte relaţii şi complicaţiile care vin de la sine. Şi-a iubit chemarea vieţii, deși a fost dureros şi s-a simţit singur uneori, dar spune: "Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine; dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel altul într-altul. Celor neînsuraţi şi văduvelor le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine." Deci avem Geneza 2:18 cu "nu-i bine că omul să fie singur" şi Pavel spune că ar vrea ca toată lumea să fie ca el. Deci ce avem aici este ordinea relativă dintre cursul natural al vieţii şi realitatea răscumpărării. Dacă nu ar fi păcat în lume totul ar funcționa după rânduiala dată. Dar acum că oamenii pier în toată lumea, e mult mai importantă salvarea lor decât a fi căsătorit şi a avea copii. Deaceea unii oameni aleg să trăiască pentru Regele nostru fără a fi legaţi de vreo relaţie precum căsătoria. Problema copiilor este o analogie în privinţa aceasta.
Citim în Vechiul Testament "creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul." E normal, bine şi frumos! Căsătoreşte-te şi ai copii! Aceasta este ce spune Biblia să faci. Iar apoi citeşti Marcu 10:29: "Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul aceasta, de o sute de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică." Aici se mută atenţia de pe copiii naturali pe care-i poţi avea, spre cei spirituali. În Noul Testament familia lui Dumnezeu primeşte prioritate asupra familiei biologice. Am spus asta şi spun din nou. Relaţiile spirituale sunt supreme pentru că-s supranaturale. E minunat când relaţiile naturale cu cele de natură spirituală sunt legate una de alta. Dar nu-i totdeauna aşa. Căsătoria e pentru avea copii, dar absolut. Căsătoria e absolut pentru a face copii care să-L urmeze pe Isus! S-ar putea să ajungi acolo prin adopţie sau luând copii de suflet sau organizând o tabără creştină în curtea ta. Sau casa ta e atât de primitoare încât toţi copiii din cartier vor să vină la tine după şcoală sau seara. Sau te implici la şcoala duminicală sau cu nepoţii şi nepoatele tale. Sunt o sută de feluri în care poţi avea o sute de copii. E absolut necesar să-i facem pe copii urmaşi ai lui Isus, fie că noi i-am născut sau nu.
Haideţi să vă mai arăt încă un text care vorbeşte despre cei necăsătoriţi şi despre a avea copii. Romani 9:8: "Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă." Acesta este un verset radical. Nu copiii născuţi biologic sunt copiii lui Dumnezeu. S-ar putea să fie, s-ar putea să nu fie. Copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă şi rămân în veci. Trebuie să trăim pentru copii care vor moşteni veşnicia. Fie că-i avem în mod natural, deşi multe lacrimi sunt vărsate în felul acesta, fie prin adoptaţie. Un alt text 1 Corinteni 4:15 spune: "Căci, chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuși n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie." Cum adică? Este foarte important acest lucru pentru scriitorii Bibliei. Eu am devenit tatăl vostru. Ce vrea să spună prin aceasta? Prin predicarea mea Dumnezeu v-a făcut să fiţi născuţi din nou. Acesta este înţelesul. Sămânţa a ieşit din gura mea şi voi aţi fost născuţi din Dumnezeu, iar eu sunt tatăl vostru. În felul acesta ajungi să ai o sute de copii. Încă un verset înainte de a trece la punctul al treilea, Romani 16:13: "Spuneţi sănătate lui Rufus, cel ales în Domnul, şi mamei lui, care s-a arătat şi mama mea." Versetul are un înţeles adânc, un înţeles profund. Nu-i mama lui Pavel, ci a devenit mama lui. Trecem de la legătura naturală, la legăturile afecţiunii, compasiunii, dragostei şi lipirea spirituală, care este mult mai importantă decât relaţiile biologice. Spun din nou, e minunat când relaţiile naturale pot fi şi spirituale, dar nu-i totdeauna aşa.
Aceasta este tot ce vreau să spun la al doilea punct. La primul punct am spus că e natural, bine şi frumos să ne căsătorim şi să avem copii. Mulți copii! Vreau ca toate familiile din biserică cu 3, 5, 8, 9, 10 copii să fie încurajaţi de mesajul acesta! Îmi plac famiile mari! Acesta a fost primul punct, dar nu e absolut necesar. A avea copii nu-i o chemare ultimă în ceea ce priveşte căsătoria. E o chemare frumoasă, bună, dreaptă şi biblică, dar nu absolută. Chemare absolută e să facem din copii credincioşi ai lui Dumnezeu. Urmăreşte să-i ajuţi pe copii să devină urmaşi al lui Isus, în orice fel posibil ca şi cuplu. Aceasta este chemarea.
Al treilea şi ultimul punct, căsătoria ca imagine a lui Hristos în legământ cu Biserica, este locul potrivit în care copiii să înveţe să devină urmaşi ai lui Isus. Deci haideţi să citim textul, poate v-aţi întrebat de ce nu am citit încă textul. Efeseni 6:1: "Copii ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept." Predica mea nu-i o predică pentru copii în mod special, deşi cred că le-am oferit oportunitatea să înveţe multe despre căsătorie. Copii ascultaţi în Domnul de prărinții voştri. Deci copiii au părinţi! Doi! Dacă s-ar putea. Deşi nu-i totdeauna posibil acest lucru. "Copii ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta - este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduință - ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ. Şi voi părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului." Am cinci, scurte observaţii cu privire la creşterea copiilor în sensul acesta. Toate având ca scop final sărbătoarea de duminică viitoare prin care onorăm ziua taţilor.
Prima observaţie. Tatăl are rolul de lider în ceea ce priveşte creşterea şi disciplinarea după voia lui Dumnezeu. Obesrvați în versetul 1, cuvântul "părinţii" care înseamnă, mama şi tata. "Copii ascultaţi de părinţii voştri." Deci şi mama poate să le spună ce să facă! "Păzește sfaturile tatălui tău, şi nu lepăda învăţătura mamei tale." Ascult-o pe femeia aceasta care ţi-e mamă şi când îţi dă învăţătură urmeaz-o şi strânge-o în suflet. Deci copiii trebuie să răspundă cu supunere faţă de mama şi de tata. Însă când ajungem la versetul 4, spune "taţilor". Deşi ar fi putut spune "părinţilor". În unele traduceri spune "taţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri." Şi vom discuta săptămâna viitoare cum să nu faceţi aceasta. "ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului." Vom discuta şi despre aceasta. Aceasta este prima observaţie. Amândoi părinţii sunt implicaţi în procesul acesta, dar taţii au rolul şi responsabilitate de lider.
A doua observaţie este că părinţii trebuie să lucreze împreună, deja am spus asta, dar vreau să accentuez din nou. "Copii ascultaţi în Domnul de părinţii voştri" de mama şi de tata. "Păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale." Deci şi mama şi tata poartă răspunderea de a creşte copiii. Unu - taţii sunt speciali. Doi - amândoi părinţii sunt implicaţi.
Trei. Este important ca mama şi tata să fie uniţi în efortul acesta. Nu-i totdeauna posibil pentru că tatăl sau mama nu-s credincioşi. Trebuie să rămână totuşi căsătoriţi, aşa spune Biblia, dar cumva trebuie să ajungă la un punct comun cu privire la disciplinarea copiilor. Trebuie să găsească o soluţie, deşi nu-i uşor. Mama şi tata trebuie să discute despre lucrurile acestea chiar înainte de a se căsători. Şi dacă nu eşti căsătorit încă nu uita că acesta este unul dintre lucrurile care trebuie discutate. Cum disciplinezi copiii? Când avem părtașie şi cine conduce momentele acestea? Eu sau tu? Să-i batem pe copii sau nu? Acestea sunt chestiuni premaritale în care trebuie să găsiţi unitate. Dacă deja eşti căsătorit începe de acum înainte, pentru că e nevoie de un front unit cu copiii. Niciodată nu disciplinaţi în modalităţi diferite. Tatăl zice: "Eu nu aș spune asta!" Copiii: "Super, uite ce zice tata!" Nu faceți niciodată așa ceva! Discutaţi separat problemele, dar în faţa lor fiţi uniţi întotdeauna. Chiar dacă aveţi dezacorduri nu le arătaţi în faţa copilului. Derutaţi copiii dacă nu sunteţi uniţi şi văd diferenţele dintre voi. Rămâneţi uniţi şi nu-i lăsaţi să vă manipuleze. Copiii sunt foarte buni la a manipula. Şi vă detectează personalitatea imediat, tata e mai puternic, mama mai sentimentală şi profită de voi. Deci rezolvaţi problema asta în mod privat, hotărât, puternic. Fiţi una! Se vor uita la stânga și la dreapta și nu vor găsi nici o cale de ieşire.
A patra observaţie şi încheiem imediat. Sarcina fundamentală a mamei şi tatălui este să-L arate pe Dumnezeu copiilor. Copiii îşi cunosc părinţii înainte să-L cunoască pe Dumnezeu şi aceasta este o responsabilitate imensă. Înainte de a ştii că Dumnezeu există îşi cunosc deja părinţii atât de bine. Trece un an, doi, trei şi îşi cunosc foarte bine părinţii, dar nu ştiu nimic despre Dumnezeu. Sau ştiu? Fiecare mamă şi tată ar trebui să fie în post și rugăciune să semene tot mai mult cu Dumnezeu. Aceasta este datoria principală! Poţi citi o mie de cărţi, dar dacă nu ai timp să citeşti o mie de cărţi aruncă-te înaintea lui Dumnezeu şi roagă-L să te transforme pentru binele copilului tău. Vor experimenta autoritatea aceasta stabilită în univers, înainte de a realiza complexitate universului. Vor experimenta dreptatea universului, înainte de a realiza că există un univers. Vor experimenta dragostea care există în univers înainte de a ştii că există un univers. Înainte de a ştii că există un Dumnezeu al autorităţii, al dreptăţii şi dragostei. Îl vor recunoaşte pe El dacă L-au văzut! Copilul le va potrivi: "Am mai văzut felul acesta de autoritate! Nu-mi permit să nu-l ascult pe tata! Tandreţea lui Dumnezeu, văzută în Isus Hristos, ţinând în braţe copilaşii, atingând leproşii. Am văzut-o la mama şi la tata!|De ce n-aş crede în Dumnezeul acesta?" Responsabilitatea principală a unui soţ şi al unei soţii în a aduce copiii la convertire, este de a fii ca Isus. Este misiune principală. Este simplu şi imposibil, dar nu-i complicat! Nu-i nevoie de o carte groasă pentru a explica lucrul acesta. Eu sunt o persoană înceată, citesc încet, dacă îmi prezentaţi zece puncte rețin doar primele două. Deci dacă sunteţi ca mine încercaţi ca zi şi noapte să fiţi schimbaţi prin credinţă pentru a purta imaginea lui Isus. Aceasta înseamnă să creşti copii. Nu-i uşor, dar nu-i nici chiar atât de complicat.
În sfârşit numărul cinci şi vom încheia. Dumnezeu a ales ca, copii să fie ucenici al lui Isus, în cadrul căsătoriei, pentru că reprezintă legământul păstrat dintre Hristos şi Biserică. Şi aceasta este atmosfera în care copiii trebuie să fie înconjuraţi. Copiii trebuie să trăiască în legământul păstrat dintre Hristos şi Biserică reprezentat prin părinţii lor. Pentru ca să nu-l vadă pe Dumnezeu doar ca un Dumnezeu drept, Dumnezeu blând, ci să-L vadă pe Hristos murind pentru o Mireasă, o Mireasă supusă lui Hristos şi atunci aparţinerea la o familie ar fi aşa de potrivită. Deci El a făcut căsătoria ca un loc în care copiii să ajungă urmaşi al lui Hristos. Deci Dumnezeu să ne dea un scop comun în ceea ce are valoare în căsătorie. Soţi şi soţii unite, iubind precum Hristos a iubit Biserica, iar copiii, prin har, să vadă, să iubească lucrul acesta şi să-l adopte în dreptul lor într-o zi.
