text Predici

Glorificându-L pe Dumnezeu... Punct

de John Piper
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Piper

    Declaraţia de misiune a vieţii mele este: Eu exist pentru a răspândi o pasiune pentru supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile, pentru bucuria tuturor popoarelor prin Isus Hristos. Şi faptul că voi existaţi pentru a-L glorifica pe Dumnezeu formând lucrători în campus pentru lumea pierdută este într-o dulce armonie cu aceasta. Deci este o onoare uriaşă să vorbesc despre aceasta cu voi în aceste trei sesiuni pe care le am pe subiectul „Gloria lui Dumnezeu”.

    Iată cum o vom face. Ne vom uita în Exod şi dacă aveţi o Biblie vă încurajez să o deschideţi la Exod, capitolul 3. Ne vom uita cum Dumnezeu Se revelează ca Dumnezeul care este, ca Dumnezeul care este personal şi ca Dumnezeul care este glorios, ca Dumnezeul care este pasionat de a-Şi revela Numele personal şi glorios. Aceasta este schiţa pe care o vom urmări în Exod. Titlul care mi-a fost încredinţat şi pe care am fost bucuros să îl primesc pentru acest prim mesaj este: „Glorificându-L pe Dumnezeu... Punct.” Glorificându-L pe Dumnezeu, gloria lui Dumnezeu ca motiv suprem, absolut şi omniprezent pentru a fi tot ceea ce suntem şi pentru a face tot ceea ce facem. Daţi-mi voie să încep cu o definiţe înainte de a ne uita la text.

    La ce mă refer când spun glorificându-L pe Dumnezeu este: a simţi, a gândi şi a face ceea ce facem, acţionând, într-un mod care să reflecte măreţia lui Dumnezeu? Într-un fel în care să-L înălţăm pe Dumnezeu: gândind, simţind, făcând lucruri într-un mod care să evidenţieze măreţia Sa supremă în toate atributele Lui şi toată frumuseţea Sa atotsatisfăcătoare când toate atributele Lui sunt văzute împreună. Deci, am eu chiar acum sentimente care să evidenţieze că Dumnezeu e măreţ în har, măreţ în putere, măreţ în înţelepciune? Este ceea ce comunică sentimentele mele? Asta înseamnă să Îl glorifici pe Dumnezeu. Am eu, chiar acum, gândul care evidenţiază măreţia Lui în har, în putere, în înţelepciune, în dreptate, în adevăr? Este fapta pe care o fac, în acest moment, o mărturie a faptului că Dumnezeu este măreţ în har faţă de mine? În putere peste toţi duşmanii mei? În înţelepciunea de a rezolva toate problemele pe care le am? Este ceea ce spune fapta mea? La asta mă refer când spun să Îl glorifici pe Dumnezeu.  Să-L înalţ pe El prin sentimentele mele, gândirea mea, fapta mea... Iată punctul central al mesajului meu de astăzi.

    Motivul pentru care ar trebui să Îl glorifici pe Dumnezeu în acest mod în tot ceea ce faci, ce gândeşti şi ce simţi este pentru că Dumnezeu face totul pentru gloria Lui. Şi aceasta o vom vedea în cartea Exod. El se va revela ca Dumnezeul care este, Se va revela cu un Nume personal, Se va revela ca Cel glorios şi Se va revela ca având o pasiune ca gloria acelui Nume să fie cunoscută în campusurile voastre. Aceasta este schiţa. El este. El este personal cu un Nume. El este glorios. Şi El are pasiunea ca aceasta să se cunoască. Aceştia sunt cei patru paşi.

    Să privim iarăşi textul care a fost citit. Vreau să îl citesc din nou. Exod 3:12-15. Cunoaşteţi situaţia. Dumnezeu vine la Moise în pustiu şi îi spune că el va fi eliberatorul. Să meargă la popor şi să le spună acest lucru. Dumnezeu spune: „Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.” Versetul 13, Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi”; şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” Ce le voi răspunde?” Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt”. Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.” Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul, Yahwe, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.”

    Ei întreabă care este Numele Lui. Şi Dumnezeu spune trei lucruri. Primul nu este Numele Lui, cel de-al doilea nu este Numele Lui, cel de-al treilea este Numele Lui. Haideţi să privim la cele trei lucruri pe care le spune El. Versetul 14, prima parte a versetului. „Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt”. Acesta nu e Numele Lui. Este ca şi când i-ar spune: „Înainte de a-ţi spune Numele Meu, înainte de a-ţi arăta cât de glorios este El, înainte de a vorbi cum Mă vei glorifica pe Mine la această conferinţă, ai nevoie să te cufunzi în „Eu sunt”. Dumnezeu este. În mod absolut, El este. Acesta este primul lucru.

    Apoi El spune în a doua parte a versetului 14: „Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi”. Acesta nu este Numele Lui. Se crează un pod între Fiinţa Lui – „Eu sunt Cel ce sunt” şi Numele – care apare în versetul 15.

    Al treilea lucru pe care Îl spune este Numele Lui. „Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Yahweh”, toate literele majuscule DOMNUL (în engleză LORD) sunt posibil traduse cu „Yahweh„ (Iehova), Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov... Acesta este Numele Meu, Yahweh, pentru veşnicie.” Este aproape întotdeauna tradus prin DOMNUL (engl. LORD), câteodată DUMNEZEU (eng. GOD) dacă este însoţit de alte cuvinte. Este un Nume personal. Yahweh. Nu este un titlu. O problemă cu traducerea este că noi considerăm că DOMNUL este un titlu. De fiecare dată când auziţi Domnul, cu majuscule, gândiţi-vă: Acesta este Numele Lui personal. Iubesc să mă gândesc la aceasta. Este un nume ca Iacov, Maria... Nu este ca Domnul sau Dumnezeu, este ca Ioan, Elisabeta, este Numele Lui.

    Presupun că ştiţi că Yahweh este uneori prescurtat „Yah” şi se pune la sfârşitul cuvântului. Hallelu-jah (Aleluia). Iubesc de fiecare dată când cântăm Aleluia, fac asta în mintea meu, chiar dacă muzica nu face asta, eu zic: Alelu-Iacov! Şi ştiţi că „Hallelu” este imperativul evreiesc pentru „lăudaţi”. Lăudaţi pe Iacov. Te lăudăm, Yahweh! Este un Nume. Şi este un Nume mai presus de orice nume. Deci spui Yah, nu Baal, nu Nebo, Yah – nu Moloh, Yah – nu Mamona. Yah! Eu cred că Dumnezeu iubeşte să fie numit. Cred că puterile cad când El este cântat în acest fel. Acum, după ce le dă un Nume, El îl foloseşte de 5321 ori în Vechiul Testament. De ce? E uimitor! În câteva minute veţi vedea cât de gelos e El ca Numele Lui să fie cunoscut.

    Dar mai întâi trebuie să ne oprim şi să reflectăm asupra legăturii dintre Numele Lui şi „Eu sunt Cel ce sunt”. Primul lucru pe care îl spune este: „Eu sunt Cel ce sunt”, apoi spune „Cel ce se numeşte „Eu sunt” m-a trimis la voi”, apoi spune „Yahweh este Numele Meu.” Toţi aţi auzit deja aceasta. Yahweh este construit pe verbul evreiesc pentru „a fi” sau „Eu sunt”. Nu este ceva fără legătură ca şi când numele acesta n-ar avea nimic de a face cu „Eu sunt Cel Ce sunt”. De fiecare dată când auziţi „Yah”, Halleluia, Te laud pe Tine, Yah, auziţi de fapt Halelu – Cel personal care este în mod absolut, şi nu este Niciun altul. Înseamnă că Numele Lui personal poartă întotdeauna încărcătura lui „Eu sunt”.

    Ar trebui să ne oprim aici. Chiar înainte de a contempla de ce e un Nume, de ce Şi-a dat El Însuşi un Nume personal, să contemplăm că „El este”. Dincolo de ce se va spune la această conferinţă, dincolo de ce se va întâmpla în viaţa voastră sau aici, Dumnezeu ESTE. Ce înseamnă că DUMNEZEU este? Faptul că DUMNEZEU ESTE îţi taie răsuflarea. Daţi-mi voie să vă ajut să vedeţi o parte din vârful iceberg-ului.

    1. DUMNEZEU ESTE înseamnă că El niciodată nu a avut început. Năuceşte orice minte, în special mintea celor de 4 ani. „Cine L-a făcut pe Dumnezeu, tăticule?”, „Nimeni nu L-a făcut pe Dumnezeu”. Ce se întâmplă în căpşorul lui când îi spui asta? Lucruri minunate se întâmplă! Lucruri minunate se întâmplă. Este confruntat cu ABSOLUTUL. Fără început. Ai nevoie de o viaţă întreagă. Ai nevoie de o eternitate, micuţule. El era. El este. El va fi. Fără început.

    2. Faptul că DUMNEZEU ESTE înseamnă că El niciodată nu va avea sfârşit. Fiinţa Lui nu va dispărea niciodată. Nu poţi să dispari din fiinţă dacă eşti „a fi”. Nu este niciun loc unde să te duci în afara lui „a fi”. Nu mai este nimic altceva.

    3. DUMNEZEU ESTE înseamnă că El este Realitatea Absolută. Nimic înainte de El, nu exista realitate în afara Lui, înainte ca El să o creeze, El nu este Una din multele realităţi. El, pur si simplu, este. Realitatea Absolută. El este etern. Nu există spaţiu care să Îl cuprindă. Înainte de creaţie nu era pustietate. Era Dumnezeu. Asta era tot ce exista. Nu exista spaţiu, nici pustietate. Era Dumnezeu. E tot ce era: Dumnezeu. Asta înseamnă să fii Dumnezeu, apoi să creezi spaţiul, să creezi GOLUL.

    4. DUMNEZEU ESTE înseamnă că Dumnezeu este complet independent, nu depinde de nimic din afara Lui, aduce totul în fiinţă, Aceasta este construcţia lingvistică: „Eu sunt Cel ce sunt”. „Nimeni nu mă face aşa cum sunt. Eu, pur si simplu, sunt în acest fel.” La aceasta se referă „Eu sunt Cel ce sunt”. O puteţi auzi. Presupun că are acest efect asupra urechilor voastre. „Nimic din afara Mea nu M-a făcut aşa cum sunt. Eu sunt Absolutul.”

    5. DUMNEZEU ESTE înseamnă că tot ce nu este Dumnezeu este făcut de Dumnezeu, depinde în totalitate de Dumnezeu, este pe un plan secund faţă de Dumnezeu. Îmi place să mă gândesc că Universul este pe plan secund. Toţi suntem încântaţi de lume, planete, galaxii. Universul este pe plan secund. E ca o arahidă pe care o ţine în buzunarul Lui. Mai puţin de-atât.

    6. DUMNEZEU ESTE înseamnă că, prin comparaţie, tot universul este nimic. Realitatea contingentă, dependentă este faţă de Realitatea Absolută, independentă precum o umbră pentru materie. Este ca un ecou faţă de un tunet. Este ca un bulbuc faţă de ocean. Iată ce spune Isaia 40:17: „Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune”.

    7. DUMNEZEU ESTE înseamnă că Dumnezeu e constant. Acelaşi ieri, azi şi în veci. El nu se poate îmbunătăţi, El nu devine nimic, nu există dezvoltare în Dumnezeu. Nu este progres în Dumnezeu. Nu poţi îmbunătăţi perfecţiunea absolută.

    8. DUMNEZEU ESTE înseamnă că El este standardul absolut de bunătate, adevăr şi frumuseţe. Nu există nicio carte de legi pe care să o consulte în privinţa a ceea ce e bine. Nu există niciun calendar pe care să-l consulte pentru a acţiona. Nu există nicio autoritate naţională unde El să vadă dacă ce face este excelent. El este definiţia excelenţei. El este definiţia corectitudinii. El este definiţia adevărului, a frumuseţii, a bunătăţii. El o defineşte prin fiinţa Lui.

    9. DUMNEZEU ESTE înseamnă că Dumnezeu face orice Îi place şi întotdeauna este drept, frumos, potrivit cu adevărul. Nu există constrângeri pentru El din exterior. Nu Îl poate obliga nimeni să facă nimic din ceea ce nu vrea El să facă. Este Cea mai liberă dintre toate fiinţele.

    Şi în cele din urmă, 10. DUMNEZEU ESTE înseamnă că El e cea mai importantă, cea mai valoroasă Realitate din Univers. Cea mai importantă şi cea mai valoroasă Persoană din Univers. Prin urmare, El e mai vrednic de interesul nostru, mai vrednic de atenţia noastră, de admiraţia noastră, de bucuria noastră decât orice realitate din lumea noastră sau din afara lumii noastre.

    Aceasta este puţin din ceea ce înseamnă că DUMNEZEU ESTE. „Dumnezeu este”. Niciodată nu treceţi peste faptul că Dumnezeu este. Fiţi uimiţi împreună cu studenţii voştri că Dumnezeu este. Priviţi la ei şi spuneţi: „Nu e aşa că este minunat?” Da, El este Cel ce este. Acesta este primul lucru pe care El îl revelază în acest text. Aceasta este slujba voastră. Glorificaţi-L pe acest Dumnezeu. Studenţii voştri au fost creaţi să-L cunoască. Au fost creaţi să-L admire, să se bucure de EL. Inimile lor tânjesc după acest Dumnezeu şi ei nu o ştiu. Din cauza aceasta fac ei ceea ce fac. Slujba voastră este imposibilă. Cu toţii ştiţi asta. Toţi sunteţi presbiterieni cu botezul prin stropire. Ştiţi acest adevăr. Este imposibil. Dumnezeu l-a trimis pe apostolul Pavel să deschidă ochii orbilor, este scris în Fapte 26:18. El nu poate face asta. Nu e grozav să fii înrolat la o slujbă imposibilă? În întreaga lume, aceasta este slujba voastră: să le arătaţi după cine tânjesc ei.

    Acum întrebarea. Dumnezeu se revelează ca Cel ce este. El este personal. Ce este cu Numele acesta? De ce un nume? Este tradus prin Domnul, dar este un Nume personal. Versetul 15: „Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul, Yahwe, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.” Dumnezeu nu S-a mulţumit să fie cunoscut ca un conglomerat de atribute divine. Nu – Cel puternic, Cel iubitor, Cel înţelept. El nu se mulţumeşte cu asta. „Vreau să am un Nume.” De ce? Pentru că oamenii, care sunt persoane, se raportează la nume. Dacă voi v-aţi striga folosind titlurile voastre, asta ar însemna că nu prea există relaţii pe aici. Numele creează relaţii. Suntem implicaţi în diferite relaţii prin intermediul numelor. Nume, alinturi şi nume preţioase. Numele sunt deosebit de însemnate în relaţii. Dumnezeu nu a intenţionat să fie cunoscut ca o clasificare de atribute. Simplu. Ci ca Yahweh. Iacov, Elisabeta, un nume. El are un Nume.

    Dacă întrebaţi: Dacă trebuie să Îl cunoaştem pe El personal cu Numele de Yahweh, cum rămâne cu numele Isus? Nu-L cunoaştem acum ca Isus? Bănuiesc că ştiţi că Iesu, în greacă, este forma cuvântului evreiesc „Ieshua”, care este „Iosua”, alcătuit din două cuvinte: Yah + shua. Yahweh salvează. Acesta era numele lui Iosua. Yah... Shua... „Îi veţi pune numele Yahshua pentru că El, Yahweh, va mântui pe poporul său de păcatele sale.” Nu trebuie să alegeţi între Isus şi Yahweh. Să nu îndrăzniţi să alegeţi!

    E mult mai uimitor când vedem ce face Pavel în Filipeni 2:11: „Orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Yahshua, Isus Hristos este Domnul” spre Gloria lui Dumnezeu Tatăl. Acesta este un citat din Isaia 43:25, unde Yahweh este Cel în faţa Căruia orice genunchi se va pleca. Orice exeget care nu are o prejudecată conceptuală împotriva dumnezeirii lui Hristos vede ceea ce face Pavel aici, şi anume, spune că Numele Isus împlineşte Numele Yahweh. Isus este Yahweh întrupat. Dacă vă gândiţi la a-L cunoaşte personal şi aţi ajuns să cunoaşteţi Numele lui Isus ca Cel mai dulce Nume de pe întreg pământul, aceasta este în regulă. Cunoaşteţi-L! Cunoaşteţi-L în întregime. Cunoaşteţi ceea ce spuneţi când rostiţi Numele Isus. Ieshua. Yahweh salvează. Acesta este Isus al meu! Acesta este numărul doi. Numele. În primul rând DUMNEZEU ESTE, în al doilea rând EL ESTE PERSONAL şi ne-a revelat un Nume prin care să fie cunoscut.

    Şi acum, în al treilea rând, El este, Numele Lui este glorios. Deschideţi împreună cu mine la Exod 14. Moise a fost trimis, în Numele acesta, să elibereze poporul. Cum va face Dumnezeu acest lucru? Care vor fi scopurile Lui acum că S-a revelat ca personal, ca Cel care în mod absolut este. Cum îi va scoate El afară? Aşa cum ştiţi, aşa cum vom vedea, aceasta este tipic, este prototipul a ceea ce Isus avea să facă pentru noi. Să ne izbăvească de legătura păcatului în noul Său exod.

    Dar haideţi să vedem cum face Dumnezeu acest lucru. Capitolul 14, versetul 2: „Spune copiilor lui Israel să se întoarcă şi să tăbărască înaintea Pihahirotului...” Aceasta este curată nebunie. Dacă aţi studiat aceasta, vă daţi seama de nebunie. Erau pe punctul de a fi eliberaţi şi Dumnezeu spune să îi întoarcă, să se întoarcă. De ce?
    - Suntem aproape liberi. Faraon şi cea mai mare şi cea mai puternică armată din lume sunt în spatele nostru. Suntem aproape liberi şi Tu ne spui să ne întoarcem înapoi?
    - Da.
    - De ce?
    - Pentru că ei vor veni după voi. Vor crede că sunteţi prinşi la mijloc.
    - Am crezut că aici este vorba de eliberare.
    - Este, dar nu în primul rând. Nu este vorba în primul rând de izbăvirea voastră, este despre gloria Mea. Şi am un plan. Şi intenţionez să îmi primesc gloria prin această izbăvire.

    Haideţi să vedem versetele 3 şi 4: „Faraon” – acesta este motivul pentru care vă întorc – „va zice despre copiii lui Israel: „S-au rătăcit prin ţară; îi înghite pustia.” Eu voi împietri inima lui Faraon şi-i va urmări; dar Faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea şi Egiptenii vor şti că Eu sunt Yahweh.” Gloriosul Dumnezeu care este. Despre aceasta este vorba aici. Da, veţi fi izbăviţi, aceasta este modalitatea prin care oamenii se încred în Mine, întotdeauna este aşa pentru oamenii care cred în Mine. Eu primesc slava, ei primesc eliberarea. Sunt încolţiţi la Marea Roşie, să vedem versetele 16-18. Capitolul 14, versetele 16-18: „Tu ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despic-o; şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. Eu voi împietri inima Egiptenilor ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carăle şi călăreţii lui vor face să se arate slava Mea. Şi vor şti Egiptenii că Eu sunt Yahweh, când Faraon, carăle şi călăreţii lui vor face să se arate slava Mea.”

    Să punem lucrurile împreună. Versetul 4: „Faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea şi egiptenii vor şti că Eu sunt Yahweh.” Versetul 17: „Vor face să se arate slava Mea.” Versetul 18: „Vor şti egiptenii că Eu sunt Yahweh când Faraon, carăle şi călăreţii lui vor face să se arate slava Mea.” Care este ideea? Sunt două direcţii. Yahweh este glorios. Numele Yahweh este încărcat de slavă. Când Dumnezeu este cunoscut ca Yahweh în lume, când El foloseşte Numele acesta de 5321 de ori, El se referă la Gloriosul Yahweh. Întotdeauna Yahweh Cel glorios! Nu există dovadă a lipsei de slavă în Yahweh. Yahweh niciodată nu se manifestă într-un mod lipsit de slavă. Orice face, spune, gândeşte, simte este glorios. „Egiptenii vor şti că eu sunt Yahweh când voi face să se arate slava Mea asupra lui Faraon.” El se referă la a fi măreţ în glorie când se revelează ca Yahweh. Yahweh este glorios. El se revelează ca Dumnezeul care este, El se revelează ca personal cu Numele, El se revelează ca Cel glorios. Întotdeauna primeşte slava prin acest Nume.

    Acum, în cele din urmă, El vrea să fie cunoscut. Aici se apropie foarte mult de voi, în campusul vostru. El vrea ca Fiinţa Lui, faptul că este Personal, gloria Lui să fie cunoscute. Dacă a fost clar că scopul Lui este de a fi şi dacă a fost clar că El intenţionează să fie Personal şi dacă este clar că El are ca scop să fie glorios, este de două ori mai clar în Exod că El doreşte ca acestea să fie cunoscute. Este prea rapid să căutaţi. Voi enumera texte din Exod ca să înţelegeţi:
    Exod 6:7: „Veţi cunoaşte că Eu, Yahweh, Dumnezeul vostru vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă Egiptenii.”
    Capitolul 7, versetul 5: „Egiptenii vor cunoaşte că Eu sunt Yahweh când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului.”
    Capitolul 7, versetul 17: „Iată cum vei cunoaşte că Eu sunt Yahweh. Am să lovesc apele râului cu toiagul din mâna mea şi ele se vor preface în sânge.”
    Capitolul 8, versetul 10: „Ca să ştii că nimeni nu este ca Yahweh, Dumnezeul nostru”
    Capitolul 8, versetul 22: „Voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu şi acolo nu vor fi muşte pentru ca să cunoşti că Eu, Yahweh, sunt în mijlocul ţinutului acestuia.”
    Capitolul 9, versetul 16: „Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”
    Exod 9:29: „... nu va mai bate piatra ca să ştii că al lui Yahweh este pământul”.
    Capitolul 10, versetul 2: „Ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu Egiptenii, şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Yahweh.”
    Capitolul 14, versetul 4: „Faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea şi Egiptenii vor şti că Eu sunt Yahweh.”
    Versetul 18 din capitolul 14: „Şi vor şti Egiptenii că Eu sunt Yahweh când Îmi voi arăta slava asupra lui Faraon.”

    Mi-am dedicat cea mai mare parte din viaţă unei pasiuni pentru supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile, răspândind pasiune pentru supremaţia Lui. Din această cauză. Este peste tot în Biblie. De obicei când predic despre aceasta fac ce tocmai am făcut cu textul din Exod. Fac pentru întreaga Biblie. 30 din acestea în loc de 10. Merg peste tot prin Biblie. Cum altfel ţi-ai petrece viaţa? Pe lângă aceasta, rugăciunea, tânjirea, plânsul, dorinţa, predicarea şi statul până târziu cu studenţii ca ei să vadă acest lucru, să iubească şi să trăiască pentru El toată viaţa. Nu e nimic mai frumos decât să vezi acest lucru întâmplându-se în Campus Outreach din Minneapolis.

    Un student a venit la mine, era boboc. Ce derbedeu! Şi acum e ca un bărbat. E ca un bărbat! Este matur, are demnitate, are stabilitate pentru că a văzut pe Regele în glorie. A fost înconjurat de oameni plini de viaţă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu femei (băieţii vin la mine). Nimic nu este mai glorios decât să vezi că slava lui Dumnezeu e evidentă şi are efect profund, edificator, reconfortant asupra unui om care a fost un ticălos nevrednic. Iar acum este complet, puternic, plin de resurse şi are ceva de dăruit acestei lumi. Ce chemare aveţi! Merită o viaţă să faci acest lucru chiar şi pentru unul! Eşti trist? Ai avut numai unul? Nu fii! El va petrece o eternitate mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru tine.

    Dumnezeu Îşi doreşte aşa de mult să fie cunoscut. Acesta este numărul 4. Acest Dumnezeu al Exodului nu a încetat niciodată să fie – ne grăbim puţin acum – mergem către Isus spre final. E uimitor cum funcţionează aceasta. Dumnezeul Exodului este în Psalmi, nu-i aşa? Pslamul 106: „Părinţii noştri în Egipt au fost neascultători la marea Roşie. Dar El i-a scăpat, din pricina Numelui Lui.” El este în profeţi, Dumnezeul Exodului este în profeţi. Isaia 63:11: „Unde este Acela care i-a scos din mare, care povăţuia dreapta lui Moise cu braţul Său cel slăvit, care despica apele înaintea lor, ca să-Şi facă un Nume veşnic”.

    Este în Osea 13: „Eu sunt Yahweh, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine şi nu este alt Mântuitor afară de Mine.” Şi ştiţi că Dumnezeul Exodului a intrat în Istorie prin Isus Hristos. De aceea au plecat în Egipt. Matei 2:15: „Ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin proorocul care zice: Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” El împlineşte noul Israel, El împlineşte Paştele, El împlineşte noul Eliberator, El împlineşte noul Exod. Vă aduceţi aminte de Muntele Schimbării la faţă şi de conversaţia pe care o avea cu Moise şi Ilie? Se spune că au apărut în glorie şi au vorbit despre sfârşitul pe care urma să-l aibă în Ierusalim. Şi în noaptea de dinainte de Paşte – este exact ca la Paşte – El a venit în noaptea de dinainte pentru ca dimineaţa să fii eliberat de legătura păcatului şi a morţii, şi adus în părtăşia Fiului Său. Ce anume Îl însufleţea în acea noapte? Iată ce spune în Ioan 12:27: „Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!”

    Deci, fiecare dintre voi care aţi fost eliberaţi prin suferinţa Calvarului de legătura păcatului pentru o viaţă glorioasă de slujire, ştiu studenţii voştri Cui datoraţi izbăvirea voastră? Pasiunea lui Isus pentru gloria lui Dumnezeu. „Nu fug de ceasul acesta. Tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău! De aceea sunt aici.”  Tu primeşti eliberarea, El primeşte gloria!

    Punctul meu central: Motivul pentru care trebuie să faceţi totul, această conferinţă se numeşte TOTUL, motivul pentru care trebuie să faceţi totul pentru gloria lui Dumnezeu este pentru că Dumnezeu face totul pentru gloria lui Dumnezeu. Deci, lideri ai Campus Outreach, fie că mâncaţi sau beţi, fie că pregătiţi lucrători în campus pentru gloria lui Dumnezeu şi pentru lumea pierdută, tot ceea ce faceţi... Totul, faceţi totul pentru gloria lui Dumnezeu!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise