GÂNDEȘTE MULT ȘI RĂMÂI SMERIT: VIAȚA MINȚII ȘI PERICOLUL MÂNDRIEI… Îl iubesc pe omul acela. E un prilej de smerire să fii aici. Am împărtășit mai devreme cum, atunci când l-am văzut pentru prima dată la Azusa Pacific eram încântat, eram ca și o fetiță la un concert de Hannah Montana sau cam așa ceva, știți... Eram în mod literal îngrijorat, căci urma să mâncăm prânzul împreună și așteptam să văd ce comandă. Încă îmi aduc aminte ce a mâncat atunci... a mâncat pizza cu peperoni... Și eu doream același lucru, dar mi-era teamă s-o comand, căci mă gândeam: "Poate că ar trebui să iau o salată, nu vreau ca să mă judece, știți..." Și m-am gândit: "Pot mânca pizza peperoni pentru slava lui Dumnezeu, e minunat!"
Deci e un pic ireal să fiu aici, dar așa e viața mea - nimic nu are sens afară de harul lui Dumnezeu. Te uiți înapoi și te gândești: "Cum s-a putut întâmpla așa ceva - mântuirea? Te uiți la toate lucrurile dezgustătoare pe care le-ai făcut în viață și gândești: "Totuși Dumnezeu m-a iubit și apoi m-a scos din ele și m-a folosit..." Toate acestea mă fascinează. Iar astăzi mi s-a dat subiectul "Gândește mult și rămâi smerit". Aș vrea să încep cu o întrebare: Cum poți rămâne smerit, când John Piper te alege pe tine să vorbești despre smerenie? M-am luptat cu asta. Acasă, când eu și soția n-am fost de acord cu ceva, am zis: "Știi, el m-a ales pe mine să vorbesc despre smerenie... ți-a cerut vreodată Noel să vorbești la o conferință pentru femei și s-o înveți pe ea despre smerenie?" Dar e un subiect excelent, un subiect frumos. Mi s-a dat textul 1 Corinteni 8 versetele 1 la 3 și îmi place tare mult. 1 Corinteni 8:1-3 spune: "În ce privește lucrurile jertfite idolilor, știm că toți avem cunoștință. Dar cunoștința îngâmfă pe când dragostea zidește. Dacă crede cineva că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu."
Doamne, ajută-ne să respectăm, să fim plini de reverență pentru Cuvântul Tău în această seară, Doamne, nu numai prin a sta în picioare pentru el, nu numai prin a face exegeză din el, ci prin a-l lua în mod literal ca și cuvinte venite din gura Ta, Doamne, așa încât să ne transforme. Doamne, ajută-ne să înțelegem, Doamne, Duhule Sfinte, vorbește prin mine te rog și încurajează-ne prin Cuvântul Tău și arată-ne cum să Te ascultăm prin acest pasaj. În Numele lui Isus ne rugăm. Amin.
Mă bucur, de fapt, că mi s-a dat acest subiect, deoarece m-a afectat, m-a afectat mult această idee de a rămâne smerit și acest pasaj în sine. Mi-a afectat acțiunile, pentru că am tendința de a fi centrat în mine însumi, de a mă scula și a și a gândi: "Ce vreau eu, ce vreau eu, ce simt eu, ce vreau ca alți oameni să facă pentru mine." Și acest pasaj vorbește mult despre dragoste și m-a cercetat, căci de multe ori vorbesc fără a iubi persoana care e în fața mea. Nu mă gândesc la ei, nu mă gândesc la a-i iubi, ci numai spun lucruri. Și m-am rugat, spunând: "Doamne, ajută-mă ca pe fiecare persoană cu care stau față în față, să pot să mă uit în ochii lor și chiar să-mi pese de ei, să mă gândesc într-adevăr la ei și să-i iubesc așa cum acest pasaj îmi spune.
Îmi amintesc atunci când am început să vorbesc la conferințe, și în timp ce mă pregăteam cineva care urma să vorbească la aceeași conferință m-a întrebat: "Francis, cum te pregătești să apari în fața unei mulțimi? Cum îți pregătești inima pentru a vorbi?" Și i-am spus: "Mă gândesc că Dumnezeu e în sală, mă gândesc la Dumnezeul Atotputernic și Sfânt că El e în sală și că într-o zi voi sta în fața Lui - și mi-L imaginez în sală și mă gândesc: "Doamne, vreau să vorbesc așa încât să fiu plăcut Ție." Mâ gândesc că Dumnezeu e prezent în sală și zic: "Doamne, nu vreau să-mi fie frică de nimeni altcineva, vreau doar să spun ceea ce vrei Tu să spun, deci dă-mi curajul pentru a face aceasta. Vreau doar să fiu plăcut Ție." Apoi m-am uitat la el și l-am întrebat: "Tu cum te pregătești?"
Iar el spune: "Asta-i foarte fain, e minunat, semnificativ."
Iar eu spun: "Dar tu cum te pregătești?"
El zice: "Știi ce fac? Câteodată când sunt în spatele scenei mă uit la fețele oamenilor și Îi spun lui Dumnezeu: "Doamne, chiar îi iubesc pe acești oameni și doresc ca ei să Te cunoască pe Tine, să Te iubească pe Tine și să Te slujească mai bine, deci Te rog dă-mi cuvintele prin care să-i pot iubi mai bine." Și adaugă: "Câteodată mă uit și parcă nu-mi pasă și nu simt nicio afecțiune, nicio afinitate, nu-i recunosc ca și frați și surori ale mele, ajută-mă să-i iubesc. Și Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să iubesc."
"Uau, aceasta... eu niciodată nu m-am gândit la aceasta. Niciodată nu mi-a trecut prin minte. Am fost învățat cum să predic, dar nimeni nu mi-a spus că trebuie să-i iubești pe cei din fața ta." A fost cu adevărat un gând măreț și nu gândesc așa pentru că sunt prins de alte lucruri. Așa că am în Biblia mea 7 întrebări care mi le pun înainte de a vorbi, căci, așa cum spune cântarea: "Doamne, am tendința să rătăcesc, eu ajung s-o iau pe alături, să fiu distras, să mă gândesc la alți oameni din sală, mă gândesc la alte lucruri, mai ales atunci când mi-e teamă, așa cum mi-a fost în această după-amiază." Le-am spus studenților mei: "Ți-e teamă atunci când e păcat în viața ta, căci te gândești la o persoană, vrei să fii pe placul cuiva. Vrei ca cineva să aprobe mesajul tău în loc să te gândești la Dumnezeu. Și teama e nu pentru că nu iubești oamenii, ci pentru că vrei ca ei să te iubească pe tine, vrei ca să le placă de tine." Deci gândiți-vă la aceasta. Și am aceste întrebări. Prima este: "Sunt îngrijorat ce vor crede oamenii despre mesajul meu sau mă preocupă ce gândește Dumnezeu?" A doua întrebare: "Îi iubesc într-adevăr pe acești oameni? Îi iubesc cu adevărat pe oamenii cărora le voi vorbi?" Căci am tendința să uit aceste lucruri și deraiez, iar câteodată ajung să mă tem, și aceasta e de obicei datorită păcatului. Îmi amintesc una din primele conferințe la care am vorbit a fost "alma mater" a mea. Am mers înapoi la Colegiul Masters pentru prima oară și predicam în fața lui John MacArthur și a întregii facultăți și în timp ce aduceam mesajul, încă îmi amintesc că vorbeam din Psalmul 139, și la fiecare glumă pe care am spus-o mă uitam la MacArthur să văd dacă râde... Știți despre ce vorbesc... Știți, de fiecare dată când încercam să aduc ceva din ebraică, mă uitam înspre el și în sfârșit, după ce am terminat mesajul, mă gândeam: "Am reușit să trec cu bine prin aceasta."
Intru în mașină cu soția mea și conduceam spre casă, iar ea zice: "Ce s-a întâmplat?"
Eu zic: "Ce vrei să spui?"
Ea răspunde: "N-ai fost tu însuți acolo."
Eu zic: "John MacArthur era în sală, era pe primul rând."
Iar ea spune: "Fă-mă să înțeleg ceva. Tu predicai despre prezența lui Dumnezeu și erai îngrijorat de prezența lui John MacArthur?"
M-am uitat la soția mea, spunând: "Nici măcar nu știi cine este. Știi câte cărți a scris, știi cât de mare e influența lui, este unul din cei mai mari predicatori expozitivi din zilele noastre, știi, și dacă spun ceva greșit va scrie o carte despre mine, știi, e mult la bătaie aici."
Și în timp ce vorbeam despre toate lucrurile mari pe care le-a făcut, ea se uită la mine și iată răspunsul ei: "Francis, toate aceste fapte bune sunt ca niște zdrențe murdare."
"Mulțumesc, ajutorul meu potrivit."
Dar a fost un bun prilej de aducere aminte. Aseară, soția îmi spune: "Iubitule, fii tu însuți, nu încerca să pari mai inteligent." Deci, iată-mă. Dar, mărturisesc, am avut un pic de teamă mai devreme, ieri, azi. Unii din eroii mei sunt în această sală și poate că unii dintre ai voștri, de asemenea. Bărbați pe care-i respectați, care v-au ajutat să vă îndrăgostiți mai mult de Domnul Isus.
Sunt mulțumitor că în timp ce mă pregăteam, Domnul m-a focalizat, m-a focalizat și m-a făcut să mă gândesc, să mă gândesc la voi, chiar în timp ce mă pregăteam pentru aceasta în ultimele 2 săptămâni. Am zis: "Doamne, Te rog să folosești orice dar pe care l-ai pus în mine." Cum îl pot folosi ca să vă iubesc? Căci despre aceasta vorbește acest pasaj. Este despre a-ți iubi fratele. Și am început să mă rog: "Doamne, dă-mi cuvinte ca să încurajez, ca să îndemn la dragoste și la fapte bune." Cum te pot încuraja ca frate? M-am rugat un timp aici, nu numai în timpul acestor sesiuni, ci în general să vă priviți unii pe alții ca frați și surori. Aceasta e inima lui Dumnezeu. Vrea să-Și vadă copiii îndrăgostiți unii de alții. Știți, m-am rugat pentru aceasta. Gândiți-vă la aceasta. Mă voi uita la unii din voi peste 100 de ani. Gândiți-vă la asta. Și încerc să mă pregătesc în lumina acestui adevăr. Vă voi vedea fețele peste 100 de ani, peste 200 de ani, deci cu această perspectivă a ta ca frate și soră, ce pot să-ți spun astăzi ca să aibă importanță atunci? Și mă rog: "Doamne, ajută-mă să-i iubesc." Și acest pasaj este atât de perfect. E perfect la această conferință, căci se adresează oamenilor care, tehnic, aveau teologia corectă. Aveau dreptate în teologia lor, dar totuși în fața lui Dumnezeu erau atât de greșiți datorită lipsei de dragoste. Vreau să știți că Dumnezeu m-a învățat mult din acest pasaj, iar lucrul principal este că mi-a dat o inimă pentru voi, să vă iubesc. Sper că atunci când vă uitați la mine mă vedeți ca și un frate, un frate pentru veșnicie, și că Dumnezeu vrea să ne iubim mult unii pe alții. M-am rugat pentru voi. Sper ca atunci când vă uitați la Rick Warren și la lucrurile cu care se confruntă el, vă rugați pentru el. Eu m-a rugat pentru el azi-noapte și azi dimineață, m-am rugat ca fiecare care vorbește să ne uităm la el gândind: "Doamne, acolo e unul din ostașii tăi, e unul din frații mei, folosește-l." Thabidi, în timp ce vorbeai mă rugam: "Doamne, întărește-l, ajută-l să meargă mai departe." Îi iubesc pe acești oameni.
În 1 Corinteni 8:1-3 vorbește despre mâncarea jertfită idolilor și mulți din Corinteni au venit dintr-un mediu păgân unde se închinau la idoli, își petreceau viețile închinându-se la idoli. Felul cum înțeleg lucrurile despre această carne jertfită idolilor, unii credeau că această carne pe care se pregăteau s-o mănânce era locuită de demoni și de aceea câteodată ofereau această carne în fața idolului. Ideea era că idolul o curățește de acești demoni, că idolul vine cumva și izgonește demonii din acea carne, așa încât atunci când ei mâncau acea carne, era curată și locuită de zeul lor. Era o închinare zeului, sau idolului și ei crescuseră făcând lucrul acesta. Așa că, despre această carne care fusese oferită idolului, unii din Corinteni, care cunoșteau mai mult, ziceau: "Un idol este tot una cu nimic, acesta nu este de fapt un dumnezeu, deci mănâncă, nu e mare lucru." Dar aceștia își petrecuseră toată viața luptându-se cu această problemă, deci în conștiința lor gândeau: "Nu pot mânca asta, simt că parcă e o închinare la idolul acesta, n-o pot face." Dar acești credincioși care aveau mai multă cunoștință ziceau: "Mănâncă, un idol este tot una cu nimic." Și Biblia spune că le răneau conștiința. Pavel le spune: "Da, acești idoli nu sunt de fapt Dumnezeu, dar nu acesta e punctul principal. Punctul e că nu te-ai gândit la fratele tău. El nu s-a simțit bine făcând aceasta, dar tu l-ai împins spre aceasta, și l-ai slăbit, i-ai rănit conștiința." Punctul lui Pavel e: "De ce ai face lucrul acesta? De ce ai face lucrul acesta fratelui tău?" Îmi place ce spune Pavel în versetul 13: "Dacă o mâncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască." Pavel spune: "Îl iubesc pe acest om atât de mult încât dacă faptul că mă vede mâncând carne îl face să se împiedice, atunci nu voi mai mânca niciodată carne - nu e așa mare problemă pentru mine. M-aș opri. Îl iubesc pe el. Aș fi corect, aș fi în regulă..." El spune: "Da, dar nu te gândești la fratele tău." În versetul 11 spune: "Și astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoștințe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos!" Zice că îl rănești pe fratele tău pentru care a murit Hristos. Și dacă aceasta n-ar fi de ajuns, versetul 12: "Dacă păcătuiți astfel împotriva fraților și le răniți cugetul lor slab, păcătuiți împotriva lui Hristos."
Pavel zice: "Tehnic, aveți dreptate? Da, da. Idolii nu sunt reali. Ok, bine. Dar uite ce ai făcut. Fratele tău, pe care conștiința nu l-a lăsat să mănânce, l-ai forțat s-o facă. Ai mâncat și tu - "Hai mănâncă, nu-i așa mare problemă."
El zice: "Dacă aș ști că-l rănesc mâncând carne, atunci nu voi mai mânca niciodată carne. M-aș opri, pentru că-l iubesc atât de mult. Este fratele meu pentru care a murit Hristos." Aceasta e ceea ce admir așa de mult la Pavel. Știu că toți îi admirăm teologia, înțelegerea lui despre Dumnezeu, dar lucrul pe care îl admir mult la Pavel, la fel de mult, dacă nu chiar mai mult, e dragostea lui față de oameni. Nu vedeți asta în scrierile lui? Avea o pasiune pentru oameni, nu-i așa? Pentru toți cei din jurul lui.
Probabil declarația cea mai șocantă este Romani 9. De fiecare dată când o citesc sunt surprins. Romani 9 versetul 1: "Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, că simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești." De fiecare dată când citesc aceasta, și am studiat-o în amănunțime, căci mă gândesc: "E imposibil." Vreau să spun, cred că iubesc oamenii, îmi pasă de ei, dar nu-mi pot imagina să fac vreodată asemenea afirmație: ca eu însumi să fiu anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei. M-am gândit că trebuie să fie hiperbolic, hiperbolă, sau ce este, exagerare… Nu se poate să vrea cu adevărat lucrul acesta. Am încercat să arăt inteligent - uite ce se întâmplă. Dar acest lucru, căci iubesc oamenii, dar gândul de a fi despărțit de Hristos, v-ați gândit vreodată? N-aș putea face asta, n-aș putea s-o fac pentru nimeni. Și de aceea, pentru că cred că exagerează, îmi place că el începe pasajul spunând: "Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor." Veți crede că mint despre asta, că această dragoste nu poate fi reală, dar vă spun adevărul, nu mint, cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor. El spune: "Mă doare atât de tare", spune aceste cuvinte: "simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă." Te descrie aceasta și pe tine? Că ai o mare întristare și o durere necurmată în inimă pentru cei pe care îi iubești și care sunt pierduți? O durere necurmată. Vedeți, când mă uit la viața lui Pavel și cum a mers dintr-un loc în altul încercând să câștige pe oameni la Hristos și să le spună vestea bună - îi vrea mântuiți cu orice chip - și când vezi toate persecuțiile prin care trece și care e pregătit să le sufere, atunci acest pasaj chiar are sens, în lumina vieții lui. Când te uiți la viața lui, spui: "Cred că chiar a crezut asta." Vă amintiți ce spunea Rick Warren ieri seară: "Credem acele pasaje pe care le și împlinim." Credem acele doctrine pe care le trăim, iar când te uiți la viața apostolului Pavel, zici: "Știi, chiar cred că a avut acea întristare și durere necurmată și chiar a putut dori să fie anatema, despărțit de Hristos, pentru frații lui."
Unii dintre voi din această sală gândiți foarte mult, iar această conferință e foarte potrivită pentru voi, o iubiți și o aclamați, pentru că vă gândiți intens la Scripturi. Cred că provocarea mea în seara aceasta e: Cât de intens vă gândiți la oameni? Cât de intens vă gândiți la cei pierduți? Când Thabidi vorbea despre cât ne pasă de musulmani și că vrem să-i evanghelizăm...
Știți, eram pe un avion spre Africa și stăteam lângă un musulman. Eu l-am întrebat despre credința lui, el m-a întrebat de viața mea și eu i-am spus cum Isus mi-a transformat viața. El spune: "Sper că nu ești unul din acei radicali." N-am spus nimic. A zis: "Sper că nu ești unul din acei radicali, căci eram ospătar și tot veneau creștini care îmi predicau." Iar eu: "O, aceia..." Știți? Dar, știți, mă rugam în timp ce vorbeam, știți cum te poți gândi la două lucruri odată? Îl ascultam și mă rugam lui Dumnezeu: "Doamne, ajută-mă, ce să-i spun oare? Cum să-l iubesc pe omul acesta?" Căci îi împărtășeam mărturia mea. Lui îi displăceau tare mult creștinii. După câteva minute am început să vorbim despre alte lucruri și m-am gândit: "O să vorbim lucruri oarecare."
Apoi mă întreabă: "De ce mergi în Africa?"
"Am fost acolo cu câțiva ani în urmă și i-am văzut pe copii, care n-aveau nimic. Să-i vezi căutând prin grămezi de gunoi, căutând apă, mâncare, orice... N-au educație, numai își risipesc viața. Asta mi-a frânt inima și am mers înapoi, știi, am început să-mi vând din lucruri, prietenii mei și-au vândut din lucruri, biserica a început să dea din ce în ce mai mult, așa că am început să construim școli pentru ei, să-i învățăm să facă agricultură și să-i învățăm una și alta, iar acum mă duc să văd câteva din aceste lucruri. Sunt foarte încântat" am zis.
El s-a uitat la mine și ochii i s-au făcut cât cepele. Spune: "E uimitor. Deci ești unul din aceștia..." Asta a spus. A fost foarte fascinant.
S-a uitat la mine și a zis: "M-am rugat ca să întâlnesc pe cineva ca tine. Asta e o parte din viața mea, nu pot înțelege caritatea unor credincioși. De ce își sacrifică lucrurile lor pentru alții pe care probabil nici nu-i cunosc. Spune-mi mai mult despre asta." Și dintr-o dată e interesat.
Și am zis: "Ei bine, văd în Scriptură că trebuie să devin ca Isus. Isus a avut totul, dar n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci s-a dezbrăcat pe sine însuși. Deci ca și credincioși trebuie să facem același lucru. Biblia spune că El Și-a dat viața pentru noi și acesta a fost un exemplu pentru noi ca și noi să ne dăm viața pentru frați. De aceea facem ceea ce facem." Mi-a plăcut că atunci când a văzut că iubim, lucrurile s-au schimbat pentru el. Acești oameni de care era dezgustat, acești creștini radicali, dar totuși dragostea noastră de oameni l-a intrigat. Când a fost ultima oară când ai plâns pentru cei pierduți?
Când eram la liceu și am devenit creștin, am început să-i privesc diferit pe prietenii mei care nu-l cunoșteau pe Isus. Mă consuma, acea întristare și durere necurmată despre care vorbea Pavel. Acesta eram eu. Eram gata să lipsesc de la ore ca să spun oamenilor despre Isus. Nu că n-aș fi dorit să lipsesc de la ore, oricum, dar totuși îmi aduc aminte cum intram în anumite conversații și uitam de cursuri - lucrul acesta era mai important.
Îmi aduc aminte când am primit anuarul la sfârșit de an pe când eram în primul an de liceu și mă gândeam la cei din ultimul an, care urmau să absolvească peste 2 săptămâni, că nu-i voi mai vedea. Am început să dau telefoane pe la fiecare din ei pe care-i cunoșteam și le spuneam: "Probabil va fi cel mai ciudat apel telefonic pe care l-ai primit vreodată, dar știi, ne cunoaștem într-o oarecare măsurăși mă gândeam că nu vom mai vorbi niciodată și aș vrea să-ți spun despre ceva ce mi-a schimbat viața. Și le mărturiseam.
Îmi amintesc când eram în primii ani de liceu și în pasiunea mea pentru prietenii mei, încercam să încep un studiu biblic în campus. Gândeam: "Vreau să ating toată școala, trebuie să-i salvez, sunt prietenii mei, îi iubesc."
Îmi amintesc servind la mese la restaurant. Nu știu dacă ați servit vreodată la mese, dar ajungi foarte aproape de alți ospătari și ospătărițe, devii un fel de clică, te plângi de clienți, de șefi, te legi de alții. În fiecare noapte ieșeau în oraș împreună și se îmbătau și mă luau și pe mine ca să-i duc acasă cu mașina, știți? Îmi aduc aminte cum le mărturiseam, iar într-o noapte ne-am distrat fain împreună, am mers într-un loc și am avut un timp minunat împreună. Însă când am venit acasă am început să plâng și să mă rog lui Dumnezeu: "Doamne, nu-i poți lăsa pe acești oameni să meargă în Iad. Îi iubesc pe fiecare din aceștia, nu poți face asta. Fă ceva! Eu nu pot face nimic pentru ei. Spui că rugăciunea celui neprihănit are mare putere. Vreau ca tot păcatul să iasă din viața mea, vreau să fiu neprihănit, vreau să mă asculți și să-i mântui pe acești oameni." Și am simțit în acele dăți această durere necurmată.
Nu voi uita niciodată când bunica mea era pe moarte - poate una din cele mai dureroase împrejurări din viața mea. Ea m-a crescut o parte din viață, o iubeam, dar ea nu credea în Isus. A avut o comoție cerebrală și așteptau ca eu să ajung la spital înainte ca ei să stingă aparatele. Creierul ei era deja mort. Eram numai eu, fratele meu și bunica mea în acea cameră. Îmi aduc aminte că m-am aplecat și am strigat în urechea ei, în chineză atât cât am putut, încercând să-i explic Evanghelia, zicând: "Doamne, știu că nu poți, pur și simplu, s-o salvezi și s-o lași să intre în Cer, știu că are moarte cerebrală, dar Tu poți schimba asta. Poți s-o faci să audă vocea mea? Numai asta te rog. Lasă-mă să împărtășesc cu ea lucruri care n-am ajuns să i le spun, dar am dorit să i le împărtășesc. Plângeam ca un bebeluș, ținând-o de mână, zicând: "Hai, bunico, te rog, crede. Ai fost greșită, ai fost greșită. Îți spun că acesta este drumul spre Rai, trebuie să înțelegi asta." Și când îi împărtășeam speram că-și va deschide un ochi. "Doamne, dă-mi un semn, poate mă va strânge de mână și să-mi arați că a auzit." Dar nu s-a întâmplat nimic, și puteai vedea monitorul EKG-ului arătând linie dreaptă. Mi se părea că înnebunesc. Aceasta a fost împrejurarea în care îmi venea să iau această carte și s-o arunc. Bunica mea urma să sufere chiar atunci, și sunt 20 de ani de-atunci și ea e în chinuri în tot acest timp... Glumești? Vreau să-mi șterg din memorie aceste lucruri, nu vreau să mă gândesc mult la adevărul cu privire la mânia lui Dumnezeu, nu vreau să mă gândesc mult în felul acesta cu privire la oameni. Dar astfel de lucruri ne motivează, astfel de lucruri l-au motivat pe Pavel, căci dacă am această durere necurmată, atunci vreau să fac ceva. Îmi aduc aminte că în timp ce bunica murea, fratele meu, care era și el în cameră și nu umbla cu Dumnezeu, el doar se uita la mine... Știți? Eu mă uitam la fratele meu: "Ascultă, Paul, nu vreau să te văd niciodată așa, nu vreau să te văd într-o cameră de spital întrebându-te unde vei merge. Trebuie să-ți schimbi viața, trebuie să-ți predai toată viața lui Isus, știi, nu doar să te rogi o rugăciune, ci într-adevăr să-L urmezi, să-L urmezi cu adevărat. Trebuie să te întorci."
El spune: "Am crezut că cred, până când te-am auzit vorbind în ziua aceea, și am realizat că eu nu cred așa cum tu crezi."
În timp ce îi împărtășeam, el zice: "Ok, mă voi schimba, mă voi schimba."
Iar eu mă gândeam: "Doar zici asta, doar spui din gură."
Dar iată că după câteva săptămâni îmi spune: "Francis, m-am schimbat, știi? Fata cu care trăiam, am încheiat-o cu ea, nu mai beau, nu mai merg la petreceri, conduc chiar în limita de viteză..." Știi, poate n-aș merge chiar așa departe. Dar, într-adevăr, a fost de-atunci, chiar a fost. Apoi după 2 ani zice: "Cred că vreau să fiu pastor ca tine, cred că vreau să merg la seminar." Iar acum e pastor în San Francisco și lucrează cu cei fără adăpost din zona golfului.
Este tot ce te-ai rugat, căci e fratele tău mai mare și te temi să vorbești cu el, ești intimidat, dar în acel moment zici: "Nici nu-mi pasă. Am un singur lucru în minte: această durere necurmată pentru tine." Și aceasta ne motivează să vorbim. Este dragostea. Și Pavel se uită la acești credincioși și zice: "Trebuie să vă spun cât de mult mă doare, am această durere necurmată." Sunt curios, cât de mult iubești?
Îmi aduc aminte cum odată stăteam împreună cu prezbiterii de la Cornerstone și mărturiseam unii altora: "Știi, cred că era un timp când îi iubeam mai mult pe oameni. Cred că mă durea mai mult pentru săraci, îi iubeam mai mult pe cei pierduți, iar apoi am început să învăț și cineva m-a învățat: Cred că teologia ta nu e chiar bună, deci ieși un pic afară din acel mediu și hai să te învățăm noi mai întâi. Apoi începi să înveți aceste studii biblice și să-ți dai seama: Uau, nu prea știu multe. Apoi vrei să mergi la colegiul biblic și începi să te îndepărtezi tot mai mult de cei necredincioși. Ajungi la colegiul biblic și realizezi că chiar nu știi nimic și mergi la seminar. Mergi la seminar și vezi că nu știi nimic și ajungi pe calea aceasta în care trebuie să știi mai mult, să știi mai mult, să știi mai mult. Asta e bine și trebuie s-o urmărim, dar cumva lăsăm în spate pe cei pierduți, știți despre ce vorbesc... Și ajungem izolați, ajungem aici și gândim mult la Scripturi, dar nu ne mai gândim la oameni. Cumva apostolii au reușit să le facă pe amândouă: au crescut în cunoștința lui Dumnezeu, dar de asemenea au crescut în dragostea pentru oameni. Iar această durere necurmată nu a încetat deloc. Au continuat să urmărească și să gândească. Este asta adevărat în viața voastră? Încă iubiți și simțiți povara așa ca altădată? Plângeți cu cei ce plâng? Vă frânge inima că aveți frați și surori care nu vor sta niciodată într-o sală ca aceasta și să aibă astfel de învățătură? Ei încearcă doar să aibă apă ca să supraviețuiască. Ce efect are asta asupra voastră?
Sunt mame care zic: "Nu știu ce dezbateți voi în acea sală, știu că eu trebuie să-mi hrănesc copiii astăzi." Ce efect are asta când vă gândiți la copii din Tailanda? Fetițe care au fost răpite și sunt violate în mod repetat, în timp ce noi stăm în această sală, chiar acum. Are vreun efect? Există vreo dragoste?
Îmi place ce spunea Al Moller despre tânăra generație și ce gândesc ei, și că trebuie să gândim mult cum să-i ajutăm să-și schimbe mentalitatea, căci sunt îngrijorat de ei, de destinul lor etern. Dacă ei continuă să aibă această concepție despre lume și viață, nu se îndreaptă spre o eternitate împreună cu Dumnezeu. Îți frânge asta inima, te motivează? De ce înveți? Înveți pentru că iubești? Pentru că iubești atât de mult și gândești: "Trebuie să-i ajut cumva, trebuie să-i iubesc cumva, și singurul mod este dacă înțeleg aceste lucruri."
În 1 Ioan 4:12 spune următoarele: "Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi." Îmi place acest verset, pentru că vorbește despre dragostea pe care trebuie s-o avem unii pentru alții, toți cei din această sală. Toți, uitați-vă la mine, uitați-vă la mine chiar acum. Când vă uitați la mine, sincer, mă iubiți? Vă uitați acolo și spuneți: "Acesta e fratele meu. Dacă Francis are vreodată probleme, sunt chiar acolo împreună cu el." Uitându-vă la cei din jur, este acesta felul de dragoste? Căci noi trebuie cumva să întruchipăm aceasta. Este ceva despre acest verset în 1 Ioan când spune: "Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu." Vă dați seama? Nimeni din locul acesta nu L-a văzut vreodată. Necredincioșii, chiar și unii din voi, nu L-ați văzut pe Dumnezeu și n-aveți o relație cu El pentru că nu L-ați văzut. Dar acest verset spune: "Dacă ne iubim unii pe alții." Dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi. Dacă ne putem iubi unii pe alții așa cum Dumnezeu vrea, cineva care nu-L cunoaște pe Dumnezeu, care nu L-a văzut niciodată, ar trebui ca intrând în această sală să vadă dragostea lui Dumnezeu.
Știți cum Domnul Isus era Dumnezeu întrupat, mi se pare că această datorie ne este transmisă nouă. Noi suntem întruparea, căci nu-l vor vedea pe Dumnezeu, dar dacă noi ne iubim unii pe alții așa cum Dumnezeu ne-a chemat s-o facem, ei vor vedea această dragoste în noi și vor vedea că dragostea lui Dumnezeu rămâne în noi. Pe măsură ce oamenii vin la adunările voastre, văd ei atâta dragoste încât să vadă ceva din Dumnezeu? Sau văd ei multă cunoștință? Această primă frază a lui Pavel despre mâncarea oferită idolilor, spune: "Știm că toți avem cunoștință." Este în ghilimele - este o expresie pe care o foloseau. Vrea să spună că toți știu aceasta. Pavel nu este împotriva cunoștinței, știți, când spune căci cunoștința îngâmfă. El nu zice să nu gândești, să nu gândești mult, ci vorbește despre atitudine aici.
În timp ce încercam să studiez, modul cel mai bun în care am putut să înteleg e amintindu-mi când aveam 8 ani și eram la joacă, și-mi amintesc o expresie pe care o fetiță a zis-o pe care n-am auzit-o niciodată: "Nu, dăă." M-am uitat la ea zicând: "Ce înseamnă asta? Nu, dăă?" Știi ce înseamnă? E atitudinea aceea: "Hai, toți știu asta." Cam asta e atitudinea aici a acestor oameni cu multă cunoștință, spunând: "O, noi toți știm, toți avem cunoștință." E atitudinea aceea: "Hai, toți știu că un idol e totuna cu nimic." Iar Pavel spune: Acest fel de cunoștință îngâmfă. E toată despre tine. E rece, stătută. O, ai această cunoștință. De fapt, în versetul 4 el explică: "Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, știm ", tu și eu știm, "știm că în lume un idol este tot una cu nimic și că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi așa numiți "dumnezei" fie în cer, fie pe pământ (cum și sunt într-adevăr mulți "dumnezei" și mulți "domni"), totuși pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile și pentru care trăim și noi, și un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile și prin El și noi."
El zice: "Ok, știm asta, știm asta. Știm că oameni pot zice că asta sau asta e dumnezeu, dar noi știm mai bine decât ei. Aveți dreptate, știm cu toți asta." Dar în versetul 7 spune: "Dar nu toți au cunoștința aceasta. Ci unii, fiind obișnuiți până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; și cugetul lor, care este slab, este întinat." El spune: Bine, tu ai cunoștința asta, dar nu toți o au. Acesta nu este gata pentru ea încă. Ai grijă și la nivelul la care este el. Tu ai atitudinea: ar trebui să știe asta, noi toți o știm. Acest tip de cunoștință te îngâmfă. Dar dragostea zidește.
Citeam ceva ce MacArthur a scris cu 35 de ani în urmă; zice: Cunoștința e esențială, dar nu e suficientă. Scriind despre acest pasaj, zice: avem nevoie de această cunoștință și acesta e și scopul acestei conferințe - avem nevoie să gândim, să cunoaștem adevărul, este esențial, dar nu e suficient, nu e destul să ai numai cunoștință. De aceea spune în capitolul 13, știți pasajul faimos despre dragoste. Capitolul 13 versetul 2: "Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încât să mut și munții și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic." Spune: nu contează dacă am toată cunoștința. Cunoștința e importantă, e esențială, avem nevoie de ea, gândește mult, acesta e subiectul, dar nu e destul. Căci Pavel spune: "chiar dacă aș avea toată cunoștința și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic." Asta înseamnă că unii din voi puteți fi geniali și fără valoare. Serios! E fără rost. E ca un mare jucător de baschet. Niciodată nu dă greș când aruncă la coș, însă aruncă la coșul greșit. Știți? Și pleacă spunând că a băgat toate mingile în coș de la linia de 3 puncte. Dar ne omori echipa, arunci la coșul greșit. Iar el zice: da, dar n-am dat greș. Este aceeași atitudine despre care vorbește Pavel aici. Da, ești genial, dar ne omori echipa. Nu zidești pe frați, ci îi faci să se simtă proști, le rănești cugetul, nu-i îndemni la dragoste și la fapte bune. Tot îi faci să se simtă inapți. Spune: prin cunoștința ta, acesta mai slab e distrus. E fain că ești sclipitor, dar nu l-ai zidit pe fratele tău, ci l-ai distrus prin cunoștința ta. Atunci când te uiți la oameni, îi iubești? Te gândești să-ți folosești cunoștința pentru a zidi această persoană? Am citit anumite declarații pe bloguri, pe tweet-uri, pe comentarii după articole și citesc unele din aceste lucruri pe care frați le scriu fraților și mă întreb: Unde este dragostea? Vă uitați vreodată și vă mirați? Mă uit și mă împovărează. Uau, chiar ai zis asta? Cum va zidi asta pe fratele tău, sau pe oricine altcineva? Nu trebuie să lăsăm cuvinte nesănătoase să iasă de pe buzele noastre sau de pe degetele noastre, știți, ci numai ceea ce ne zidește unii pe alții, căci aceasta face dragostea: dragostea zidește, caută să zidească.
Știți cine este Joni Eareckson Tada? Este una din eroinele mei. Când m-am gândit la aceasta, m-am gândit la ea. Pentru cei care nu știți despre ea, e paralizată (paraplegică) de peste 40 de ani și a început o lucrarea minunată - donează cărucioare cu rotile peste tot prin lume. Din când în când ne întâlnim. Îmi amintesc la ultima întâlnire, pe când vorbeam, au apucat-o durerile, avea dureri mari, iar eu nu mi-am dat seama că fiind paraplegică ar putea simți atâta durere. Dar vorbeam și spune: "Au, au, au, îmi pare rău Francis, dar trebuie să plec. Mă doare tare chiar acuma." Știți, te cuprind lacrimile: "O, nu, Joni."Iar recent, a aflat că are cancer - a fost diagnozată cu cancer la sân, și toți s-au întristat împreună cu ea. Apoi a început chimioterapia și aceasta a început s-o afecteze puternic. Apoi cu 2 săptămâni în urmă am aflat că are pneumonie. Și te gândești: Această femeie, cea mai drăguță femeie din lume, 40 de ani paralizată și această durere insurmontabilă, apoi are cancer, apoi face chimioterapie, apoi face pneumonie, iar în timp ce are pneumonie îmi scrie o scrisoare încurajându-mă să rămân tare. Îmi scrie: "Francis, te iubesc ca frate, stai tare în credință, cred în ceea ce faci." Glumești acum? Cum poți să te gândești la oricine altcineva? Când am gripă, eu mă gândesc numai la mine, știți ce vreau să spun? Dar această gândire în mod constant la alții înseamnă smerenie, nu-i așa? Smerenia nu înseamnă auto-degradare sau a te înjosi pe tine însuți, pentru că asta are de-a face cu sinele. Smerenia înseamnă a te gândi la alții, a-i considera pe alții mai importanți decât tine însuți. Și această femeie, în mijlocul durerii și suferinței ei, se gândește: "Ar trebui să-l încurajez pe Francis, oare ce mai face?" Iar eu i-am citit scrisoarea și am început să plâng: "Doamne, fă-mă și pe mine așa." Vreau să gândesc în mod constant: Cum îi pot zidi pe oameni? Cum te pot încuraja ca să continui să lupți pentru Împăratul și Împărăția noastră? Cum te pot menține focalizat pe eternitate? Cum pot ca, atunci când ești descurajat, când primești tot felul de e-mailuri negative sau presă negativă, sau orice altceva, cum te pot zidi sufletește? Căci Biblia spune că aceasta face dragostea: zidește sufletește pe oameni. De fapt, Pavel le explică celor din Corint, care își foloseau darurile de cunoștință, limbi, sau altele, pentru a se mândri, el folosește această expresie de 7 ori în Scriptură, dintre care de 6 ori s-a referit la Corinteni, care se gândeau la ei înșiși și se înălțau pe ei înșiși. El le explică în capitolul 12 versetul 7: "Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora." De ce ți-a dat Dumnezeu darul pe care ți l-a dat? Este pentru noi, nu pentru tine. Trebuie să te gândești în mod constant: Cum îi pot zidi pe cei din jurul meu?
În versetul 2 spune: "Dacă crede cineva că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască." După ce zice "cunoștința îngâmfă, dar dragostea zidește", apoi zice "dacă crede cineva că știe ceva." Ce vă spune asta? Toți acești oameni care aveau cunoștință de fapt nu știau nimic - în ochii lui Dumnezeu, dacă asta contează pentru tine, din punctul de vedere al lui Dumnezeu. El spune: Poate crezi că tehnic ești corect, dar numai îți închipui că ești o persoană genială și plină de cunoștințe. Căci spune "dacă crede cineva că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască." Vedeți, din punctul de vedere al lui Dumnezeu aceasta nu e adevărata cunoștință. Te înșeli, căci dacă chiar ai cunoaște, atunci ai folosi această cunoștință pentru a iubi. Aceasta e cunoștința adevărată din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Astfel e persoana care chiar înțelege, care chiar cunoaște. Există un pericol de a te îngâmfa și a-ți închipui că ești o persoană genială.
Este ca și bătăușul școlii. Vă amintiți de bătăușul școlii atunci când creșteați, cel mai tare copil din școală, care își închipuie că e un erou? Doar pentru că e cel mai puternic de-acolo și-i poate bate pe toți. Și te uiți la el, zicând: Nu ești erou, ești un om de nimic. Dacă ai fi erou, ai apăra pe cei slabi, i-ai ridica, ți-ai folosi puterea ca să-i îngrijești și să-i protejezi, nu să-i agresezi. Tot așa cu privire la inteligență, pot exista "bătăuși" inteligenți care cunosc multe și-și închipuie că sunt atât de pricepuți. Pavel zice: Vă imaginați asta, căci dacă chiar ați cunoaște, v-ați folosi cunoștința pentru a ridica oamenii, căci asta face dragostea. Dar în loc de asta vă îngâmfați și vă inchipuiți că știți toate aceste lucruri. Dar nu e ceva real. El spune: "Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu." Vedeți, ideea aici e "dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu." Aici explică puterea dragostei. Nu spune: dacă știi o grămadă de informații despre Dumnezeu, atunci ești cunoscut de Dumnezeu. Are de-a face cu dragostea - dragostea are un pic de importanță aici. El zice, de fapt, dacă iubești pe Dumnezeu, atunci ești cunoscut de El. Nu are de-a face numai cu informația, ci atunci când dragostea e alăturată la aceasta atunci produce ceva. Aici e un gând foarte frumos, căci spune că atunci când Îl iubești pe Dumnezeu, când Îl iubești, când te gândești la cine e El, nu numai să înveți anumite lucruri despre El, sau să înțelegi anumite adevăruri despre El, atunci de fapt Îl iubești pe El, iar El te cunoaște. Are de-a face cu această relație. Îmi place această expresie, iar unul din versetele mele favorite e Galateni capitolul 4 versetul 9, unde Pavel spune "Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu", iar apoi el parcă se schimbă, "sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu." Îmi place asta: să fii cunoscut de Dumnezeu. Este o mare diferență acolo. Căci toată viața mea am tot zis: "Îl cunosc pe Dumnezeu, Îl cunosc pe Dumnezeu, Îl cunosc pe Dumnezeu", dar când am citit acest pasaj am zis: "Uau, acesta e un gând fain - să fii cunoscut de Dumnezeu, El mă cunoaște." Ar fi ceva ca eu să vă spun că eu cunosc pe cineva, de exemplu Tiger Woods, sau altcineva faimos, iar apoi la următoarea conferință de presă să-l auzi pe Tiger Woods spunând: Vreau să-i mulțumesc unuia din prietenii mei cei mai buni, Francis Chan. Ar fi: "V-am spus, mă cunoaște." Este ceva în asta și în această expresie că atunci când Îl iubești pe Dumnezeu ești cunoscut de El.
Am început să meditez la acest gând - a fi cunoscut. De ce a întors-o Pavel? "Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu", sau e un mod mai bun de a spune lucrul acesta "după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu." Dumnezeu mă cunoaște. E ceva atât de adânc aici pentru mine. Asta înseamnă căci chiar acum în Cer, gândiți-vă la asta, există o Ființă care stă pe tron. Noi cei din această sală credem că El e suveran, e în controlul a toate. El mi-a dat aceasta. Respirația ta chiar acum, tot ce se întâmplă e în mâna Lui, îngerii strigă, acoperindu-se, "Sfânt, sfânt, sfânt". Locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii, dar totuși dacă ai putea merge înaintea Lui chiar acum și dacă ai putea vorbi cu El, dacă ai putea intra pe porțile Lui, dacă ai putea intra în Cer și să întrebi: Dumnezeule Atotputernic, îl cunoști pe Francis? Gândul că acest Dumnezeu s-ar uita în jos chiar acum la acest podium și să zică: "Îl iubesc pe Francis. Acesta e fiul meu, îl iubesc, îl cunosc, îl iubesc." Dumnezeu mă iubește! Creatorul a toate, cel Atotputernic, mă cunoaște, chiar acum în Cer mă vede ca fiu al Lui. Deși în viața mea era multă murdărie, El L-a trimis pe Fiul Lui, care a plătit pentru toate acestea. Acum se uită în jos și când mă gândesc, când vorbesc cu El, când Îi spun Doamne, iată dorința inimii mele, iată cum vreau să-ți aduc slavă Numelui Tău, iată ce vreau să fac în slujire și văd răspuns la aceste rugăciuni. Eu vorbesc, eu, Francis Chan, vorbesc cu Dumnezeu, iar El îmi răspunde. Eu spun: "Doamne, iată ce gândesc... " - și văd cum se întâmplă lucruri supernaturale, uimitoare, de necrezut și mă lasă paf de fiecare dată, căci îmi aduce aminte că vorbesc cu Dumnezeu, iar El mă aude, mă cunoaște, mă ascultă, de la lucrurile mărunte până la cele majore.
Aș putea sta aici și să vă spun multe întâmplări în care Dumnezeu a ascultat, iar de fiecare dată... Unele lucruri sunt nesemnificative, mărunte, altele foarte mari. Odată jucam golf cu niște prieteni și nu știu să joc golf prea bine, dar pot și eu lovi mingea. Ei aveau bețe de golf mai bune și puteau lovi mai bine decât mine. Nu puteam face nimic și în timp ce mergeam, gândeam: "Doamne, vreau și eu un băț de golf din acesta. Voi cumpăra unul. Pot cere unul pentru Crăciun? Apoi: Nu, asta-i ceva prostesc, e eul, e o risipă de bani, nu pot face asta." Și zic: "Doamne, nu voi risipi banii așa." Dar în dimineața următoare merg să vorbesc la o conferință, nu, la o mică bisericuță plantată. După ce am terminat, omul zice: "Auzim că atunci când mergi la biserici mici și vor să-ți dea bani, li-i dai înapoi, deci nu am pregătit bani ci ți-am cumpărat un băț de golf." Tot timpul cât am condus spre casă râdeam: "Doamne, hai, chiar și un băț de golf, chiar toate aceste lucruri mărunte?" Nici nu pot să vă spun dățile când Lisa și cu mine am plâns. Putem să dăm ceva Domnului, fără ca Domnul de fiecare dată să nu ne binecuvânteze, să nu ne uimească și să nu ne asculte rugăciunile?
Chiar acum 2 săptămâni zburam către Seattle să vorbesc la o conferință și era o fată care stătea dincolo de scaunul liber de lângă mine și mă gândeam: "Ar trebui să mă rog pentru ea, să aflu ce se întâmplă în viața ei. Doamne, dă-mi o oportunitate, dă-mi o oportunitate." Dar nimic... Vorbeam doar lucruri banale, iar eu am început să mă tem. Mi-a fost frică, am fost laș. Deci am mers la Seattle să vorbesc unei mulțimi de pastori despre curaj. Acesta a fost subiectul. Tot timpul mă gândeam: "Ce se întâmplă, de ce vorbesc despre asta?" Am adus mesajul, a fost totuși un mesaj bun. M-am suit iarăși în mașină, căci am fost acolo doar timp de 4 ore, m-am dus direct înapoi la aeroport, m-am așezat pe scaun și ghici cine stă chiar lângă mine? Și ne-am uitat unul la celălalt râzând. Și toți ceilalți din jur fac: "Ce, voi vă cunoașteți...?" Vreau să spun, da, și toți râdeau: "Voi o să ajungeți să vă căsătoriți..." Eu zic: "Nu, nu, nu, nu... nu, nu. Nu despre asta e vorba. Ci ca să stăm și să-i spun că asta nu e o coincidență. Lasă-mă să-ți spun ceea ce Domnul mi-a pus pe inimă azi dimineață, dar mie mi-a fost frică să fac. Dar Domnul, prin harul Său, a zis: Poate că a fost cam mult să ajungi la ea peste un scaun, așa că o voi pune chiar lângă tine, știi, pe drum spre casă." Dar îmi place asta, căci fata asta a putut să plece de-acolo zicând: "Ok, asta a fost ceva foarte ciudat. Asta n-a fost doar să stai lângă un predicator, ci e cineva care mă urmărește, Dumnezeu mă urmărește."
Odată eram într-un taxi cu alt musulman și îi mărturiseam. L-am întrebat: "Tu ce crezi? Ajută-mă să înțeleg, căci am auzit de la mai mulți musulmani și vreau să înțeleg. Mergi în Rai, ești sigur de asta? Spune-mi cum știi asta, cum știi că ești iertat." El mi-a spus multe lucruri, iar eu i-am spus ce cred și era un du-te-vino de idei, dar apoi i-am spus despre cunoașterea lui Dumnezeu și am început să spun: "Când mă rog, Dumnezeu îmi răspunde." Și am început să-i dau diferite exemple și să-i spun despre lucruri recente pe care Dumnezeu le făcuse în viața mea. Și l-am întrebat: "Face Dumnezeu asta pentru tine?"
Iar el: "O,da."
Și m-am gândit, în timp ce îl ascultam, mă rugam: "Doamne, asta nu ar trebui să se întâmple." Știți? Nu înțeleg asta și chiar mă deranja. Deci am trecut la alt subiect, "Ok, dar cum stăm cu..."
Dar iată care a fost lucrul minunat. După câteva minute (și i-am apreciat onestitatea), zice: "Știi, mai devreme am zis că Dumnezeu ascultă. N-am intenționat să zic asta. De fapt, nu o face."
Și eu, ușurat: "M-am gândit eu că nu o face." Serios. N-am zis-o tare. Dar într-adevăr mă deranjase, căci ziceam: "Doamne, sunt confuz, căci eu Te cunosc pe Tine, știu că Tu mă asculți cu adevărat. Și m-a confuzat faptul că omul acela a zis "El mă ascultă și pe mine." Și am apreciat mult faptul că a fost onest, iar apoi să vină și să spună: "Știi, de fapt nu mă ascultă așa."
Și am văzut, mai devreme am citat acel verset: "Cel înțelept să nu se laude cu înțelepciunea lui..." Sunt total amețit acum. "Cel ce se laudă, să se laude..." cum? "Să se laude în Domnul."
Îmi place felul cum spune în Ieremia 9:23,24: "Așa vorbește Domnul: "Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște." Dacă vrei să te lauzi în vreo privință, laudă-te cu faptul că Dumnezeu te cunoaște, că tu Îl cunoști pe Dumnezeu. Sper că Îl experimentați în viața de fiecare zi, iar aceste adevăruri și promisiuni la care v-ați gândit din Scriptură, chiar le credeți așa încât când vă rugați nu vă îndoiți: "știu că Domnul mă ascultă. E ciudat." Tot le spun la oameni despre răspunsuri la rugăciune. Fata din avion, e un răspuns la rugăciune. Asta mi se întâmplă tot timpul. Dumnezeu mă cunoaște, Dumnezeu mă ascultă. E nebunesc. Nu te lauzi cât știi, despre cunoștința sau puterea ta, ci te lauzi: "Sunt cunoscut de Dumnezeu. Chiar acum Dumnezeul universului mă cunoaște, mă iubește și mă cheamă pe nume."
Aș vrea să închei cu câteva gânduri. Încercam să mă gândesc care ar fi lucrul cel mai iubitor pe care vi l-aș putea spune bazat pe acest pasaj de a dori să vă zidesc, să mă gândesc la voi, să vă iubesc și cunoștința și darurile pe care le am, cum să le folosesc pentru a vă zidi cum trebuie și să vă încurajez, așa cum spune să ne încurajăm și să ne îndemnăm unii pe alții. Ce aș putea spune bazat pe dragostea pentru voi și pe cunoștința că vă voi vedea pe majoritatea dintre voi și peste 100 de ani? Ce aș spune?
Acesta e gândul meu. Unii dintre voi ați studiat despre Hristos mulți ani - ați studiat viața lui Hristos, ce a spus El, v-ați gândit mult la El. Dar arată viața voastră asemănătoare cu a Lui? Puteți spune ca și Pavel: "Urmați-mă pe mine, căci și eu calc pe urmele lui Hristos." Uitați-vă la felul cum trăiesc, la felul cum iubesc și imitați-mă. Căci, mulți oameni pot vorbi, mulți au cunoștință. În Evrei 13:7 spune: "Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!" Uiteți-vă și la viețile lor, cum au trăit ei. Au arătat ca și Isus. Arăți tu ca și Isus? Te comporți ca Isus? Iubești ca Isus? Iubești ca Pavel?
Știți, am avut un misionar care a vorbit la biserica noastră cu ani în urmă. A fost în Papua Noua Guinee, a câștigat un trib la Hristos, o povestire frumoasă. La sfârșit zice: "Datorez totul pastorului meu de tineret, pe care-l chema Vaughan, care m-a iubit și mi-a explicat scopul vieții, de a trăi pentru slava lui Dumnezeu." M-am gândit: E extraordinar. Apoi săptămâna următoare altcineva a venit și vorbea despre sponzorizarea copiilor. Când a terminat, spune: "Datorez asta pastorului meu de tineret, cineva pe nume Vaughan." M-am gândit: "Uau, am aflat că aceștia doi au fost în acelaș grup de tineret." Săptămâna următoare, altul de la Rescue Mission (Misiunea de Salvare) din Los Angeles, a venit și a împărtășit cu noi. Este prieten cu mine. Nu l-a amintit pe Vaughan, dar când a terminat, căci era membrul bisericii, i-am zis: "N-a fost ciudat că acei doi oameni amândoi au menționat ce mare impact pastorul lor de tineret, Vaughan, a avut asupra lor?"
S-a uitat la mine, spunând: "Îl cunosc pe Vaughan."
Zic: "Chiar, același Vaughan?"
Zice: "Da." Și-mi spune întâmplarea următoare despre cum Vaughan e pastor în San Diego și duce oameni la mahalale în Tijuana și slujește în Tijuana, unde copiii caută prin gunoaie, copiii sunt murdari. Spune: "Eram cu Vaughan și ne plimbam pe-acolo, iar acești copii veneau la Vaughan și el îi iubea, îi îmbrățișa. Avea daruri pentru ei, mâncare, se ocupa cum să îi ajute să se spele, să le dea de mâncare." Și zice: "Eu îl urmam toată acea zi." Și iată ce-mi spune Dan: "Tot timpul cât am mers cu Vaughan mă tot gândeam: Dacă Isus ar fi pe pământ, cred că așa ai simți când ai umbla cu El. Iubea pe toți cei pe care-i întâlnea și le spunea despre Dumnezeu, iar ei erau atrași de dragostea și afecțiunea lui." Dan a declarat: "Ziua pe care am petrecut-o cu Vaughan a fost experiența cea mai apropiată de a umbla cu Isus."
Iar eu: "Uau, e un compliment extraordinar." Și m-a făcut să mă gândesc: "Ar zice cineva sănătos la minte așa ceva despre mine?" Asta m-am gândit. "Ar zice cineva asta?" Ar zice cineva asta despre tine?
M-a făcut să-mi dau seama că toate aceste lucruri: "O, ești un vorbitor atât de bun..." Nu acesta e scopul. Sau dacă oamenii spun: "Uau, știi atât de multă Biblie." E foarte bine. Dar la urma urmelor, ar spune ei: "Uau, e ciudat să umblu cu tine. Citesc despre Isus, apoi umblu cu tine, este cam același lucru, felul cum tu iubești atât de mult, până la durere, până la jertfă, la renunțare. E umilință, dai, dai, dai, e ciudat." Și am realizat: Nu e acesta oare scopul? Toată această cunoștință a lui Hristos pentru a ajunge mai mult ca El. Doamne, asta vreau. Nu doresc să fiu cel mai bun vorbitor din lume. Dacă ajung așa, bine, dar nu contează. Nu doresc să fiu cel mai inteligent de pe planetă. Prin ce doresc să fiu cunoscut? Vreau să fiu cunoscut că sunt asemănător lui Hristos.
Nu vreau să ne înșelăm în această sală. La aceasta suntem predestinați, nu? Să devenim asemenea chipului lui Hristos. Să umblăm cum a umblat Isus. E fain că ne gândim atât de mult cum a umblat Isus, dar mă rog ca aceasta să fie o cunoaștere adevărată și să umblăm ca El, și ca această cunoștință să nu ne facă aroganți, încât să ne îngâmfăm și să arătăm ce știm noi. Ca pe oricine cu care venim în contact să-i iubim. "Cum pot să-i ajut cu această cunoștință pe care o am?" Aceasta e rugăciunea mea pentru noi. Nu vreau să ne înșelăm singuri și să ne imaginăm că știm atât de mult, și poate că nu știm nimic. Poate că unii dintre noi și-au folosit cunoștința pentru a dărâma și a răni pe fratele pentru care a murit Hristos. Nu vreau să fiu vinovat de Corinteni, așa că încerc chiar acum, când vorbesc: "Doamne, dă-mi dragoste pentru ei, ajută-mă să cred ceea ce spun." Și sper, ca plecând de aici, să ne gândim la cuvintele noastre și cum ne putem zidi unii pe alții. Să ne gândim unii la alții ca frați și surori, astfel încât, dacă necredincioșii intră aici să vadă ceva din Dumnezeu.
Tată, Te rog să ne ajuți ca să avem prioritățile corecte. Te rog, Doamne, nu știu la ce să gândesc tot timpul. Cel mai bun lucru în care să stăm e a deveni ca și Hristos, Tată. Dă-ne dragoste, mă rog ca frații și surorile din această sală să fie zidiți chiar acum și să fie încurajați în a crede că pot face lucruri mari. Mă rog ca să se simtă îndemnați la a se iubi unii pe alții, la a se încuraja unii pe alții. Doamne, iartă-ne pentru lucrurile ușuratice pe care le-am zis, care au distrus sau au slăbit pe frații și surorile noastre și i-au rănit, nu i-au motivat la mai multă slujire. Îți mulțumesc pentru bărbații și femeile lui Dumnezeu din această sală care și-au folosit cunoștința pentru a zidi pe alții. Ajută-i să Te iubească mai mult și să devină mai mult ca Tine. Doamne, doresc să devin tot mai mult ca Isus. Ajută-ne să-L vedem nu numai ca și Mântuitor minunat dar și ca un exemplu minunat, ca viețile noastre să se asemene cu a Lui, iar oamenii să-L vadă pe Hristos uitându-se la noi, să-L vadă pe Dumnezeu când ne văd iubindu-ne unii pe alții. Folosește cunoștința noastră ca să gândim mult la Cuvântul Tău, la oameni, să gândim mult la frații și surorile noastre, la suferință, la cei pierduți și îndreptându-se spre o veșnicie despărțiți de Tine. În Numele lui Isus ne rugăm. Amin.
