Adancimile iubirii
Autor Lori Balogh
Sursa: www.loribalogh.ro
www.resursebiblice.ro
Oare cat de adanc poate sa decada un om, astfel incat sa mai pota fi gasit si salvat de harul si iubirea lui Dumnezeu?
Cat de adinca este iubirea divina pentru omul pacatos?
Mai este har, speranta si lumina pentru cel mai decazut dintre decazuti ?
Iata cateva intrebari cu care ne intalnim adesea in viata. Si ce bine se simte sufletul nostru cand gasim raspuns la astfel de intrebari!
Va propun, in aceasta ocazie, sa sondam doar una din cele patru dimensiuni ale iubirii lui Dumnezeu, de care vorbeste apostolul Pavel in Epistola lui catre credinciosii din Efes, cap. 3, versetele 17-19: “Asa incat Hristos sa locuiasca in inimile voastre prin credinta; pentru ca, avand radacina si temelia pusa in dragoste, sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii, care este largimea, lungimea, ADINCIMEA si inaltimea; si sa cunoasteti dragostea lui Hristos, care intrece orice cunostinta…”
Trei din cele patru dimensiuni ale iubirii lui Dumnezeu: inaltimea, lungimea si largimea, vor fi intelese in mod deplin doar de cei mantuiti, dupa revenirea Mantuitorului.
Cand rascumparatii Tatalui ceresc vor fi inaltati la cer, in acea calatorie printre sisteme solare si galaxii, catre tronul Lui Dumnezeu, insotiti de Persoana Mantuitorului si de garda cereasca a ingerilor, atunci ei vor intelege mai bine ca niciodata cat de “inalta”este iubirea lui Dumnezeu pentru omul pacatos.
Cand vesnicia se va derula inaintea lor, cand milioane de ani vor trece si totusi ei vor cunoaste mereu prospetimea tineretii si a primaverii; cand cei mantuiti vor realiza ca viata vesnica ce le-a fost daruita va fi atat de lunga cat viata unui Dumnezeu nemuritor, atunci ei vor intelege mai bine ca niciodata cat de “lunga” este iubirea lui Dumnezeu pentru omul pacatos.
Si, in sfarsit, cand, de-a lungul vesniciilor, cei mantuiti vor calatori de la o lume la alta, de la o galaxie la alta, fiind mereu uimiti de minunile descoperite in marea Creatiune a lui Dumnezeu, atunci vor intelege mai bine ca niciodata cat de “larga” este iubirea lui Dumnezeu pentru omul pacatos.
Dar “adincimea” iubirii lui Dumnezeu? Cand ne va fi dat sa o cunoastem pe deplin?
Raspunsul este: Acum! In aceasta viata!
Prin profetul Isaia, Domnul chiar ne indeamna sa sondam aceasta dimensiune a iubirii Sale:
“PRIVITI spre stanca din care ati fost ciopliti, SPRE GAURA GROPII DIN CARE ATI FOST SCOSI!” Isaia 51,1
Da! Este marele nostru privilegiu de a cunoaste inca din aceasta viata cat de “adanca” este iubirea lui Dumnezeu pentru noi, chiar daca traim putin si sarac pe un pamant blestemat, izolati de restul Creatiunii. Viata noastra, desi este scurta, este totusi suficienta pentru ca sa cunoastem aceasta dimensiune a iubirii divine.
Cu o conditie, insa: sa ne oprim din cand in cand din alergarea noastra si sa privim spre “gaura gropii” din care ne-a scos pe fiecare Tatal nostru ceresc.
Dar atentie! Sa nu privim prea mult, sa nu privim cu placere sau cu parere de rau!
S-ar putea sa ne cuprinda ameteala si sa cadem din nou in groapa din care tocmai am fost scosi de Mantuitorul. Si, s-ar putea ca aceasta cadere sa fie definitiva si fatala.
Cei care iubesc muntii si calatoresc mult pe culmile lor, cunosc o primejdie reala pentru unii oameni: cand esti sus, la peste 2000 de metri altitudine, iar in fata ta se deschide prapastia, simti o forta ciudata care te cheama spre adanc. Sunt unii oameni mai sensibili, care , in astfel de momente, sunt in mare primejdie: chiar daca nu au plecat de acasa cu intentii sinucigase, ei sunt pe cale sa dea curs chemarii tainice a adincurilor.
Pe plan spiritual, primejdia este aceeasi: un om intors la Dumnezeu se poate intoarce in groapa din care a fost scos de harul lui Dumnezeu, daca priveste cu prea multa insistenta la aceasta.
Ce ziceti de un fost betiv, care s-ar opri zilnic la usa birtului in care si-a pierdut averea, sanatatea, poate si familia? Poate ca intentia lui este buna. Poate vrea doar sa realizeze cat de mult a pierdut in viata din cauza acestui viciu. Dar, oricat de bune ar fi intentiile lui, oprirea zilnica in fata “gropii” din care a fost salvat, ar putea fi o cursa primejdioasa, ar putea insemna, ce altceva, decat o invitatie pentru a fi ispitit din nou. Si, poate pentru totdeauna!
Despre astfel de oameni, apostolul Petru scrie in termeni destul de duri:
“Cu ei s-a intamplat ce spune zicala adevarata: Cainele s-a intors la ce varsase, si scroafa spalata s-a intors sa se tavaleasca iarasi in mocirla.” 2 Petru 2,22
Cu un verset mai sus, acelasi apostol scrie:
“Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi cunoscut calea neprihanirii , decat, dupa ce au cunoscut-o, sa se intoarca de la porunca sfanta, care le fusese data.” 2 Petru 2, 21
Asadar, sa privim din cand in cand spre gaura gropii din care ne-a salvat iubirea lui Dumnezeu, dar numai pentru a intelege cat de adanca este aceasta iubire. Sa nu cadem in gresala unor oameni, salvati de harul divin din “gropi” adanci, dar care, in zelul lor de a spune si altora experienta lor, povestesc cu lux de amanunte viata lor din trecut. Intentia poate fi buna, dar pericolul exista. S-ar putea ca, undeva in strafundurile inimii, sa sa se trezeasca o dorinta dupa vreun pacat parasit, iar chemarea adancului sa ne faca sa ametim si sa cadem din nou.
Nu este voia lui Dumnezeu sa zabovim prea mult pe marginea gropii din care ne-a salvat! Sa privim din cand in cand, pentru ca sa nu uitam de unde am fost salvati, si atat!
Cu siguranta ca Maria Magdalena ar fi avut ce povesti din “groapa” din care a salvat-o Mantuitorul. Totusi nu a facut-o. La fel, femeia din Samaria, talharul pocait, Zacheu, si multi altii. Si totusi Biblia nu ne ofera amanunte picante despre viata lor de dinainte de a-L cunoaste pe Hristos. Harul lui Dumnezeu a fost suficient de bogat pentru a astupa “gropile” in care au trait toti acesti oameni.
Pentru a intelege ceva din aceasta dimensiune a iubirii-adancimea-va invit sa privim pentru cateva clipe in experienta unica a unui profet al lui Dumnezeu:Iona.
Cartea lui Iona, datorita relatarii cu pestele cel mare care l-a inghitit pe profet, este considerata de sceptici drept o fictiune, o alegorie, un poem in proza, numai bun pentru a fi povestit copiilor inainte de a adormi. In acelasi timp, cei ce iau in serios aceasta carte, ca facand parte din Cuvantul inspirat al lui Dumnezeu, sunt considerati naivi, creduli, demni de a fi compatimiti.
Exista, insa, un argument puternic ca cele relatate in cartea lui Iona nu sunt basme de adormit copii, ci reprezinta adevarul. Stiti care este acest argument? Este vorba de marturia pe care Mantuitorul o face personal in legatura cu aceasta carte a Vechiului Testament:
“Drept raspuns, El le-a zis: Un neam viclean si desfranat cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decat semnul proorocului Iona. Caci, dupa cum Iona a stat trei zile si trei nopti in pantecele chitului, tot asa si Fiul Omului va sta trei zile si trei nopti in inima pamantului.” Matei 12, 39-40
Intelegem de aici ca Mantuitorul a luat in serios aceasta carte, considerand-o o Scriptura inspirata. Daca Fiul lui Dumnezeu spune aceasta, cine suntem noi sa ne indoim de adevarul cuprins pe paginile ei? Va rog sa observati ca Domnul face o paralela intre experienta lui Iona si invierea Sa, apoi cu judecata finala. Daca experienta lui Iona nu ar fi reala, concluzia logica ar fi ca nici invierea lui Hristos, nici judecata finala nu ar fi evenimente reale.
Sa revenim la experienta uimitoare a lui Iona, acest profet considerat “mic”, nu in ce priveste lucrarea pe care a fost chemat sa o faca pentru Dumnezeu, ci prin dimensiunile reduse ale cartii sale.
Iona a trait si lucrat pe timpul regelui Ieroboam al doilea, intre anii 790-749 i.Hr., intr-o perioada in care Imperiul Asirian era in plina ascensiune, amenintand existenta lui Israel ca stat si natiune. Iona a fost un mare patriot. Desi gasim doar o singura referire la lucrarea lui , in 2 Regi 14, 25, intelegem din aceasta ca acest profet a luptat pentru poporul sau, pentru redobandirea teritoriilor sale.
Dumnezeu il trimite, insa, la Ninive, exact in capitala celui mai de temut dusman al poporului sau. Solia pe care trebuie sa o duca acolo este una de avertizare. Dumnezeu dorea sa-i crute pe asirieni. Era exact ceea ce nu dorea profetul. Asirienii erau vrajmasii de moarte ai poporului sau, si Iona nu concepea ca Dumnezeul lui Israel ar putea sa acorde har acestor pagani.
Ca om, incerc sa-l inteleg pe Iona. Dumnezeu ii cerea sa faca ceva ce nu incapea in mintea lui, ceva ce nu incapea in tiparele prejudecatilor sale.
Aici, insa, se probeaza credinta omului! Dumnezeu nu ne incearca credinta in lucrurile logice, in cele pe care le intelegem, le acceptam, ci mai ales in acele lucruri care par de neinteles.
Pentru Eva era de neinteles de ce Dumnezeu le-a interzis sa manance din fructele atat de atragatoare ale unui pom. Pentru batranul Avraam era de neinteles sa-si jertfeasca unicul fiu, primit prin fagaduinta si asteptat cu atata dragoste. Pentru poporul iudeu a fost de neinteles ca Fiul lui Dumnezeu sa se umileasca, intrupandu-Se in cel mai umil dintre cei umili, pentru ca, in final, sa moara de o moarte atat de rusinoasa pe o cruce de lemn.
Aici intervine, insa, adevarata credinta! Acolo unde nu intelegem caile lui Dumnezeu, credinta merge mai departe, avand deplina incredere in intelepciunea si iubirea Tatalui ceresc. Cat de mult avem de invatat de la copiii nostri ce inseamna adevarata credinta! Ei nu ne inteleg intotdeauna planurile, insa se incred in noi, in dragostea pe care au citit-o in ochii nostri, au auzit-o in tonul vocii noastre, sau poate in tacerea sufletului nostru. Aceasta este credinta unui copilas, pe care, din cauza rautatilor si vicleniilor cu care ne intalnim adesea in viata, am pierdut-o.
Iona nu a trecut examenul credintei. In loc sa mearga la Ninive, fuge intr-o directie aproape opusa, spre Tars, o localitate aflata undeva in sudul Turciei de azi. Cunoastem ce a urmat: Domnul trimite o furtuna pe mare; oamenii, ingroziti, se intreaba de ce aceasta furtuna. Probabil ca ei intuiesc faptul ca aceasta nu are cauze naturale, motiv pentru care trag la sort pentru a-l gasi pe vinovat. Si sortul cade, pe cine altcineva, decat pe Iona. Oamenii acestia, care il insoteau pe profetul lui Dumnezu pe corabie, erau pagani. Dar niste pagani cu bun simt! Cand au auzit din gura lui Iona adevarul, ei ar fi putut sa-l arunce peste bord in clipa imediat urmatoare. Totusi nu o fac, inainte sa-l intrebe pe profet: “Ce sa-ti facem?”
In final, Iona este arucat peste bord, la propria lui sugestie.
Ce va face Dumnezeu cu acest profet neascultator, rebel, dispus mai degraba sa moara decat sa asculte de voia Lui? Il va abandona in groapa in care singur s-a aruncat?
Este interesant cum procedeaza Dumnezeu in cazul acestui copil dificil si rebel: El nu-i arunca lui Iona un colac de salvare; nici nu trimite vreun helicopter al pazei de coasta pentru a-l salva; nici nu face cu el o minune ca sa mearga pe ape, asemenea lui Petru mai tarziu. Dumnezeu ingaduie sa se intample o minune unica, nemaiauzita, din care profetul Sau neascultator, dar si noi, sa invatam ce inseamna adancimea iubirii Lui pentru omul pacatos: un peste mare ( un chit, dupa cele spuse de Mantuitorul ), il inghite pe Iona, care timp de trei zile ramane in viata in acest veritabil submarin biologic.
Acolo, in intunericul adancului, Iona are timp sa mediteze. Trec minutele, orele, si el, contrar oricaror asteptari si contrar oricaror legi naturale, continua sa traiasca. Trebuia sa moara din primele clipe, si totusi traieste. Iona este nedumerit: oare de ce il mai tine Dumnezeu in viata? Ce i-a mai pregatit ? Si profetul se revolta, vrea sa moara, dar moartea nu vine. Trec alte si alte ore, care lui Iona i se par o vesnicie. Intrebarile il chinuiesc, dar nu are cine sa-i raspunda la ele. Ba, ar avea Cine sa-i raspunda, insa Iona este inca suparat pe Dumnezeu, si nu apeleaza la El. Trec alte si alte ore…Duhul lui Dumnezeu lucreaza la inima lui aproape impietrita, si, incet-incet, Iona se imblanzeste. Isi vede pacatosenia, regreta neascultarea sa, si devine din ce in ce mai constient de iubirea lui Dumnezeu care nu l-a abandonat.
La sfarsitul a trei zile cat o vesnicie, Iona se preda iubirii divine, rostind acea memorabila rugaciune, pe care o gasim relatata in cap. 2 al cartii sale.
“Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului sau, din pantecele pestelui, si a zis: “In stramtorarea mea, am chemat pe Domnul, si m-a ascultat; din mijlocul locuintei mortilor am strigat, si mi-a auzit glasul. Si totusi, ma aruncasei in adanc, in inima marii, si raurile de apa ma inconjurasera; toate valurile si toate talazurile Tale au trecut peste mine. Ziceam: Sunt lepadat dinaintea ochilor Tai! Dar iarasi voi vedea Templul Tau cel sfant. Apele m-au acoperit pana aproape sa-mi ia viata, adancul m-a invaluit, papura s-a impletit in jurul capului meu. M-am coborat pana la temeliile muntilor, zavoarele pamantului ma incuiau pe vecie; DAR TU M-AI SCOS VIU DIN GROAPA, Doamne, Dumnezeul meu! Cand imi tanjea sufletul in mine, mi-am adus aminte de Domnul, si rugaciunea mea a ajuns pana la Tine, in Templul Tau cel sfant. Cei ce se lipesc de idoli deserti indeparteaza indurarea de la ei. Eu, insa, Iti voi aduce jertfe cu un strigat de multumire, voi implini juruintele pe care le-am facut. Mantuirea vine de la Domnul.”
Observati, va rog, cateva metafore pe care le foloseste profetul, si care ne sugereaza adancimea in care il aruncase neascultarea sa de Dumnezeu:
v.2 –“Din mijlocul locuintei mortilor am strigat…”
Poate fi un loc mai adanc in care poate cadea un om decat “mijlocul locuintei mortilor”?
v.3 –“Ma aruncasei in adanc, in inima marii…”
Poate exista un abis mai profund decat inima marii?
v.4 –“Ziceam: Sunt lepadat dinaintea ochilor Tai…”
Poate fi un loc mai adanc, mai departe de Fata Domnului, decat situatia in care un om este lepadat de El?
v.5 –“Adancul m-a invaluit…”
v.6 –“M-am coborat pana la temeliile muntilor…”
Poate exista un loc pe acest pamant mai adanc decat temeliile muntilor?
Da! Iona, profetul adevaratului Dumnezeu, care prin natura chemarii sale, trebuia sa fie pe cele mai inalte culmi, in pozitia cea mai apropiata de Dumnezeu, se gasea intr-o situatie cu totul opusa:
1) Din punct de vedere geografic, Iona se gasea in cel mai de jos loc de pe pamant, la temeliile muntilor, pe fundul marii, intr-o directie opusa aceleia in care il trimisese Dumnezeu.
2) Din punct de vedere spiritual, Iona se gasea in cea mai indepartata ipostaza in care se poate gasi un om: razvratire fata de vointa Lui Dumnezeu, descurajare, si sentimental de a fi lepadat.
Ce poate fi mai rau dacat atat? Mai este posibila salvarea pentru un astfel de om?
Este iubirea lui Dumnezeu atat de adanca incat sa ajunga si pana la Iona, in mijlocul locuintei mortilor?
Unul din scopurile pentru care Providenta divina a randuit ca in Biblie sa avem si scurta carte a lui Iona este si acesta: EXISTA SPERANTA! IUBIREA LUI DUMNEZEU PENTRU OMUL PACATOS ESTE ATAT DE ADANCA INCAT NU EXISTA ADANCIME A PACATULUI UNDE EA SA NU POATA AJUNGE.
Corrie Ten Boom, o supravietuitoare a lagarelor naziste, povesteste in cartea sa, “Refugiul” tristele experiente de viata pe care le-a trait in anii cumpliti ai celui de-al doilea razboi mondial.Facea parte dintr-o familie crestina respectabila din Olanda. Cand razboiul a inceput sa-si arate coltii, intreaga ei familie s-a mobilizat pentru a salva evrei cautati de nazisti pentru a-i trimite in lagarele de exterminare. Au salvat de la moarte peste 400 de evrei, insa nazistii au aflat de actiunile lor, cu ajutorul unui tradator. Au fost arestati si trimisi in lagarele de concentrare, unde, rand pe rand, au murit, cu exceptia autoarei. Corrie si-a pierdut tatal, apoi fratele, apoi sora ei, Betsi, o crestina veritabila, apoi intreaga familie.
Intrebari peste intrebari, la care nu gasea nici un raspuns. Razboiul s-a incheiat, iar Corrie si-a dedicat tot restul vietii predicarii Evangheliei. Spre sfarsitul vietii, rememorand tristele experiente traite, aducandu-si aminte de iadul indurat in lagarele in care i-au fost rapite cele mai dragi fiinte, Corrie Ten Boom marturisea ca nu L-a inteles intotdeauna pe Dumnezeu, multe intrebari ramanand fara raspuns. In ciuda tuturor relelor pe care le-a indurat din partea oamenilor, Corrie a inteles un lucru esential, pe care-l marturisea spre sfarsitul vietii:
“ Nu exista nici o adancime mai mare decat profunzimea iubirii lui Dumnezeu.”
“Cand imi tanjea sufletul in mine, mi-am adus aminte de Domnul, si rugaciunea mea a ajuns pana la Tine, in Templul Tau cel sfant.” Iona 2,7
De cate ori nu ni se intampla si noua acelasi lucru! De cate ori nu ne aducem aminte de Dumnezeu doar cand ajungem in groapa fara iesire a pacatului! De cate ori Tatal ceresc, in indurarea Sa, nu este nevoit sa ingaduie sa ne inghita cate un “peste” mare, sa vina peste noi cate o suferinta nedorita, pentru ca acolo, in mijlocul ei, sa ne aducem aminte de El, Mantuitorul nostru.
Rugaciunea lui Iona ajunge din inima marii pana la cea mai inalta culme a Universului-Templul ceresc, acolo unde se afla tronul lui Dumnezeu. Este rugaciunea care strabate cea mai mare distanta geografica posibila, si care totusi ajunge la destinatie intr-o clipa.
Si tot intr-o clipa vine si raspunsul!
Oh! Cat de adanca este iubirea lui Dumnezeu!
La judecata finala nu va exista nici un om care sa-I reproseze Tatalui ceresc ca iubirea si harul Sau nu l-au ajuns si pe el; nu va exista nici un om care sa spuna : “Eu am decazut prea adanc pentru ca sa mai pot fi iertat.”
Nu! Nu va exista o astfel de scuza!
Din experienta neascultatorului profet Iona invatam ca nu exista loc pe acest pamant de unde sa nu ne putem ruga. Zonele de acoperire pentru diferitele retele de telefonie mobila difera de la o retea la alta. Unele retele au o zona de acoperire mai intinsa, altele-mai restransa. Rugaciunea are o zona de acoperire maxima, de suta la suta.
Experienta lui Iona ne arata ca nu exista bariere in calea celui ce vrea sa intre in legatura cu Creatorul sau.
Care este concluzia pe care o trage Iona dupa cele trei zile de framantari si lupte sufletesti, in burta pestelui?
“Mantuirea vine de la Domnul.” Iona 2,9
Este lucrul pe care-l intelegem cel mai greu in viata! Desi aceasta este esenta Evangheliei!
Undeva, in subconstientul nostru, noi avem totusi impresia ca o infima parte din mantuire vine si din ceea ce facem noi. Dumnezeu este nevoit adesea sa ingaduie sa traim experienta scufundarii in cele mai teribile descurajari, sa fim inghititi de probleme, pentru ca sa recunoastem in final ca salvarea vine doar de la El. Cand invatam lectia, cand recunoastem ca mantuirea este lucrarea Lui, nu a eforturilor si a desteptaciunii noastre, incercarea isi pierde obiectul, si Tatal ceresc ii pune capat, poruncind:” Destul! Zgura a fost inlaturata! Acum a ramas doar aurul curat!”
“Domnul a vorbit pestelui, si pestele a varsat pe Iona pe pamant.” Iona 2, 10
Stiti ce semnificatie are acest lucru? Dumnezeu ne da o noua sansa: ne pune picioarele pe pamant sigur, pentru ca apoi, cu o noua experienta castigata, avand o noua cunoastere a iubirii Sale, sa putem trai si lucra pentru El si pentru semenii nostri.
Ce ziceti? Dupa aceasta “aventura” neobisnuita prin care a trecut, lui Iona i s-a dat voie sa plece in concediu?
“Cuvantul Domnului a vorbit a doua oara lui Iona, astfel: “Scoala-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, si vesteste acolo strigarea pe care ti-o voi da!” Iona 3,1
Dumnezeu nu renunta asa de usor la planurile Sale. Corijentele pe care le acumulam in scoala mantuirii, trebuie sa fie luate. Cu orice pret! Daca pierdem un examen, El ne va oferi alte sanse sa luam acel examen. Aceasta pentru ca in Imparatia Sa nu pot intra restantieri. Toti mantuitii vor avea licenta luata in aceasta inalta scoala a mantuirii.
Acum, la final, va fac o marturisire: Poate veti uita tot ce am spus (scris ) pana aici. E firesc sa uitam multe lucruri. Un singur lucru va rog sa nu-l uitati: Indiferent prin ce ne este dat sa trecem in viata, sa nu va indoiti nici macar pentru o clipa de adancimea iubirii lui Dumnezeu!
Caci El ne asigura: “TE IUBESC CU O IUBIRE VESNICA!”
