Spurgeon despre alegere
Nr. 41-42
Rostită în dimineaţa de Sabat, 2 septembrie 1855,
de către C. H. Spurgeon
la New Park Street Chapel, Southwark
„Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos.” II Tesaloniceni 2:13-14.
Chiar dacă nu ar fi existat vreun alt text în Cuvântul sfânt cu excepţia acestuia, consider că încă ar fi trebuit să primim şi să recunoaştem adevărul doctrinei măreţe şi slăvite a străvechii alegeri făcute de Dumnezeu, aceea de a avea o familie. Dar se pare că în mintea umană există o prejudecată înrădăcinată împotriva acestei doctrine şi deşi majoritatea altor doctrine sunt acceptate de creştinii mărturisitori, unele cu precauţie, altele cu plăcere, totuşi aceasta pare a fi cel mai adesea dispreţuită şi respinsă. În multe din amvoanele noastre o predică despre alegere ar fi considerată un mare păcat şi înaltă trădare, pentru că n-ar suna ca ceea ce numim un discurs „practic”. Cred că cei ce susţin aceasta s-au îndepărtat de adevăr în această privinţă. Orice a dezvăluit Dumnezeu, a dezvăluit cu un scop. Sub influenţa Duhului lui Dumnezeu, nimic din Scriptură, nu poate să nu fie transformat în discurs practic, căci „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos”, adică cu finalitatea unei îmbogăţiri spirituale. Ceea ce este însă adevărat este că un asemenea discurs nu poate fi transformat într-un discurs despre liberul arbitru – aspect de care suntem conştienţi – dar poate fi transformat într-un discurs practic despre harul fără plată, iar practica harului fără plată este cea mai bună practică atunci când adevăratele doctrine ale dragostei neschimbate a lui Dumnezeu sunt aduse pentru a schimba inimile sfinţilor şi păcătoşilor. Acum, cred că în această dimineaţă unii din voi tresar doar la auzul acestui cuvânt, gândindu-se: „Voi asculta cu atenţie”, „Îmi voi lăsa prejudecăţile de-o parte”, „Voi asculta ce are acest om de spus”. Nu vă închideţi urechile de la bun început, gândind că e „o doctrina înaltă”, căci cine ţi-a dat autoritatea să distingi dacă este înaltă sau joasă? De ce v-aţi opune învăţăturii lui Dumnezeu? Amintiţi-vă ce li s-a întâmplat copiilor ce îl batjocoreau pe prorocul Domnului, spunându-i „Suie-te, pleşuvule, suie-te, pleşuvule.” Nu spuneţi nimic împotriva învăţăturilor Domnului ca nu cumva vreo fiară rea să iasă din pădure şi să vă sfâşie şi pe voi. Mai sunt însă şi alte calamităţi afară de judecata deschisă a cerului – luaţi aminte ca acestea să nu cadă asupra capului vostru. Lăsaţi prejudecăţile: ascultaţi cu calm şi fără patimă, ascultaţi ceea ce spun Scripturile şi când primiţi adevărul, dacă Dumnezeu va îngădui să îl descopere şi să îl dezvăluie sufletelor voastre, nu vă fie ruşine să o recunoaşteţi. A recunoaşte că aţi greşit ieri nu este altceva decât a mărturisi că astăzi sunteţi un pic mai înţelepţi şi în loc de a fi o umbră asupra voastră, este o onoare acordată judecăţii voastre, dând dovadă că înaintaţi în cunoaşterea adevărului. Să nu vă fie ruşine să învăţaţi şi să daţi la o parte vechile învăţături şi viziuni, preluând ceea ce puteţi vedea mai desluşit în Cuvântul lui Dumnezeu. Dar dacă nu recunoaşteţi cele auzite ca fiind parte din Biblie, indiferent ce voi spune, sau orice alte autorităţi aş invoca, vă implor, aşa cum vă iubiţi sufletul, respingeţi cuvintele mele. Şi dacă de la acest amvon auziţi vreodată cuvinte contrare Cuvântului Sfânt, amintiţi-vă că Biblia trebuie să fie pe primul loc, iar slujitorul lui Dumnezeu trebuie să fie sub ea. N-ar trebui să ne situăm deasupra Bibliei când predicăm, ci trebuie să predicăm cu Biblia deasupra capului nostru. După tot ce am predicat, suntem conştienţi de faptul că muntele adevărului este mai înalt decât pot discerne ochii minţii noastre, nori şi întuneric îi învăluie vârful şi nu-i putem distinge culmea cea mai de sus, şi totuşi, vom încerca să predicăm despre el cât de bine putem. Şi din moment ce suntem muritori şi supuşi greşelii, exersează-ţi capacitatea de a judeca lucrurile – „Cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu” şi dacă după o meditaţie matură pe genunchii plecaţi sunteţi călăuziţi spre respingerea doctrinei alegerii – un lucru ce îl consider a fi total imposibil – atunci nu primiţi acest cuvânt, nu-l ascultaţi predicat, ci credeţi şi mărturisiţi orice vedeţi a fi Cuvântul lui Dumnezeu. N-aş mai putea adăuga nimic la această introducere.
În primul rând, ar trebui să vorbesc despre veridicitatea acestei doctrine: „Dumnezeu v-a ales de la bun început pentru mântuire.” În al doilea rând, voi încerca să demonstrez că această alegere este absolută: „El te-a ales de la început pentru mântuire”, nu pentru sfinţire, ci „prin sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.” În al treilea rând, această alegere este eternă, deoarece textul spune „Dumnezeu te-a ales de la început”. În al patrulea rând, este personală: „Te-a ales pe tine”. Apoi vom privi la efectele învăţăturii şi, la sfârşit, cu ajutorul Domnului, vom încerca să privim la tendinţele sale să vedem dacă este cu adevărat o învăţătură groaznică şi imorală. Asemeni unor albine, vom cerceta floarea să vedem dacă are miere, dacă ceva bun poate ieşi de aici sau dacă este un rău neîndoielnic, fără drept de apel.
I. În primul rând, voi încerca să demonstrez că învăţătura aceasta este ADEVĂRATĂ şi voi începe cu argumentum ad hominem. Vă voi vorbi în funcţie de diferitele poziţii şi denominaţiuni. Unii din voi aparţin de Biserica Anglicană şi sunt bucuros să vă văd în număr atât de mare aici şi, deşi uneori spun lucruri dure despre Biserică şi Stat, totuşi iubesc vechea Biserică, căci are în comunitatea sa mulţi slujitori evlavioşi şi sfinţi remarcabili. Apoi, ştiu că mulţi dintre voi sunt credincioşi conform cu ceea ce Articolele declară a fi doctrina sănătoasă. Vă voi da exemplu a ceea ce ele rostesc cu privire la alegere, căci dacă credeţi în ele, nu vă puteţi eschiva de la primirea acestei învăţături. Vă voi citi un fragment din al 17-lea Articol despre Predestinare şi Alegere:
„Predestinarea la viaţă este scopul veşnic al lui Dumnezeu prin care (înainte de întemeierea lumii) El a poruncit de-a pururea prin sfatul tainic pentru noi, de a mântui din blestem şi osândă pe cei pe care, în Hristos, i-a ales dintre oameni şi de a-i aduce în Hristos la mântuire veşnică, ca vase de cinste. Fapt pentru care ei, care au fost înzestraţi cu un asemenea dar extraordinar din partea lui Dumnezeu au fost chemaţi conform scopului lui Dumnezeu prin Duhul Lui la lucru în momentul potrivit : ei se supun prin har chemării, fiind îndreptăţiţi fără plată, fiind făcuţi fii ai lui Dumnezeu prin înfiere, făcuţi după chipul singurului Său Fiu Isus Hristos, umblând cu evlavie în fapte bune şi, la sfârşit, prin îndurarea lui Dumnezeu, ei ajung la fericirea veşnică.”
Consider acum că orice om credincios, dacă este un credincios sincer şi cinstit în Biserica Mamă, trebuie să fie un credincios înfocat în ce priveşte alegerea. Este adevărat că dacă citeşte câteva fragmente din Cartea de Rugăciune, va găsi aspecte contrare învăţăturii harului fără plată şi pe deplin diferite de învăţătura scripturală, dar dacă citeşte Articolele, atunci va vedea că Dumnezeu Şi-a ales poporul pentru viaţa veşnică. Cu toate acestea, nu sunt atât de nebuneşte îndrăgostit de acea carte, aşa cum aţi putea fi voi şi am citat acest Articol pentru a vă arăta că dacă aparţineţi de Biserica de stat a Angliei ar trebui cel puţin să nu obiectaţi acestei învăţături despre predestinare.
O altă autoritate umană prin care aş putea confirma doctrina alegerii este vechiul crez waldensian. Dacă citiţi crezul vechilor waldensieni, scris de ei în focul prigoanei, veţi vedea că aceşti renumiţi mărturisitori şi practicanţi ai credinţei creştine au primit şi îmbrăţişat cu tărie această învăţătură ca fiind parte a adevărului lui Dumnezeu. Am copiat dintr-o carte veche unul din Articolele credinţei lor:
„Dumnezeu mântuieşte din nelegiuire şi osândă pe acei ce i-a ales de la întemeierea lumii nu din pricina vreunei predispoziţii, credinţe sau sfinţenii ce a văzut-o la ei, ci numai mulţumită îndurării Sale manifestate în Isus Hristos, Fiul Său, trecându-i cu vederea pe restul datorită motivului lipsit de orice blam a propriei Sale voinţe libere şi dreptăţi.”
Ceea ce predic acum nu este o inovaţie, nu este nicidecum o învăţătură nouă. Îmi place să proclam aceste învăţături vechi şi puternice, ce sunt poreclite Calvinism, dar care sunt cu siguranţă adevărul revelat al lui Dumnezeu, aşa cum este el în Isus Hristos. Prin acest adevăr, fac o călătorie în timp şi, în vreme ce merg, văd bătrân după bătrân, mărturisitor după mărturisitor, martir după martir, stând să-mi dea mâna. Dacă aş fi un pelagian sau un credincios al doctrinei voinţei libere, ar trebui să străbat secole de unul singur. Pe alocuri ar putea apare câte un eretic cu un caracter nu foarte onorabil ce m-ar numi frate. Dar considerând aceste lucruri standardele credinţei mele, văd pământul strămoşilor populat de fraţii mei – văd mulţimi ce împărtăşesc acelaşi lucru ca mine şi recunosc că aceasta este religia bisericii lui Dumnezeu.
Vă voi citi de asemenea un fragment din vechea Mărturisire Baptistă. Suntem baptişti în această adunare – majoritatea dintre noi, cel puţin – şi ne place să vedem ce au scris înaintaşii noştri. Cu vreo două sute de ani în urmă baptiştii s-au adunat şi au publicat articolele credinţei lor pentru a pune capăt unor zvonuri împotriva ortodoxiei lor ce s-au răspândit în lume. Mă întorc la această carte veche – pe care tocmai am publicat-o [A doua mărturisire de credinţă baptistă de la Londra (1689) – n. ed.] – şi găsesc următoarele:
Al treilea Articol: „Prin hotărârea lui Dumnezeu, întru manifestarea slavei Sale, unii oameni şi îngeri sunt predestinaţi sau rânduiţi mai dinainte pentru viaţa veşnică prin Isus Hristos pentru lauda harului Său slăvit; alţii fiind lăsaţi să acţioneze în păcatul lor spre osânda bine meritată întru lauda dreptăţii Sale slăvite. Aceşti oameni şi îngeri predestinaţi şi aleşi astfel sunt creaţi în mod special şi neschimbat, iar numărul lor este atât de sigur şi categoric, încât n-ar putea fi diminuat sau mărit. Acei din omenire ce sunt predestinaţi spre viaţă sunt aleşi de Dumnezeu în Hristos, înainte de întemeierea lumii, potrivit cu scopul Său veşnic şi neschimbat şi sfatul Său tainic şi buna plăcere a voii Sale, spre slava veşnică izvorîtă din harul şi dragostea Sa, fără ca vreun lucru din creaţie, fie el condiţie sau cauză, să-L fi determinat să o facă.”
În ce priveşte aceste autorităţi omeneşti, nu-mi pasă dacă cineva se grăbeşte să se năpustească asupra tuturor celor trei. Nu-mi pasă ce susţin acestea, pro sau contra acestei învăţături. Le-am folosit ca un fel de confirmare a credinţei voastre, pentru a vă arăta că în timp ce sunt numit eretic sau hiper-calvinist, totuşi sunt susţinut de strămoşii noştri. Tot trecutul îmi este sprijin. Nu îmi pasă de prezent. Daţi-mi trecutul şi voi nădăjdui într-un viitor. Răzvrătească-se prezentul împotriva mea, nu îmi pasă. Şi ce dacă o mulţime de biserici din Londra au părăsit învăţăturile de bază ale lui Dumnezeu, nu contează. Dacă câţiva dintre noi stau singuri în sprijinirea neclintită a suveranităţii lui Dumnezeu, de suntem atacaţi de duşmani şi, oh, chiar de fraţii noştri, ce ar trebui să ne fie prieteni şi ajutoare, nu contează dacă ne putem baza pe trecut – nobila oştire de martiri, ceata slăvită a mărturisitorilor ne sunt prieteni; martorii adevărului ne sunt alături. Cu ei de partea noastră nu vom spune că stăm în picioare singuri, ci putem exclama : „Dumnezeu Şi-a păstrat şapte mii ce nu şi-au plecat genunchii în faţa lui Baal”. Dar ceea ce contează cel mai mult este că Dumnezeu este cu noi.
Adevărul suprem este întotdeauna Biblia şi doar Biblia. Ascultători ai mei, nu credeţi în nici o altă carte afară de Biblie, nu-i aşa ? Dacă aş putea demonstra aceasta din toate cărţile Creştinătăţii, dacă aş putea aduce înapoi biblioteca din Alexandria şi să vă dovedesc aceasta, tot nu aţi crede, dar cu siguranţă veţi crede ceea ce este în Cuvântul lui Dumnezeu.
Am selectat câteva texte pentru a le citi. Îmi place să vă dau mai multe texte când îmi e teamă că veţi pune la îndoială un adevăr, ca să fiţi de asemenea uimiţi să vă îndoiţi ? dacă nu credeţi în realitate. Daţi-mi voie să trec printr-un catalog de fragmente în care oamenii lui Dumnezeu sunt numiţi aleşi. Desigur dacă oamenii sunt numiţi aleşi, trebuie să existe o alegere. Dacă Isus Hristos şi apostolii Săi erau obişnuiţi cu modul de a numi credincioşii aleşi, trebuie să credem că erau aleşi, altfel termenul n-ar însemna nimic. Isus Hristos spune: „Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa; dar le-a scurtat din pricina celor aleşi” „Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.” „Atunci va trimite pe îngerii Săi, şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului.” (Marcu 13:20, 22, 27) „Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?” (Luca 18:7). Alături de ele pot fi selectate multe alte fragmente care conţin fie cuvântul „ales”, „numit” sau sintagma „oile Mele” sau denumiri asemănătoare ce arată că poporul lui Hristos este diferenţiat de restul omenirii.
Dar nu vă voi obosi cu texte, căci aveţi concordanţa Bibliei. De-a lungul epistolelor, sfinţii sunt numiţi în mod constant „aleşi”. În Coloseni Pavel spune „Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare…” Atunci când îi scrie lui Tit, îşi spune „Pavel, robul lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului.” Petru spune „aleşi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu”. Dacă vă întoarceţi la Ioan, veţi descoperi că îi place mult acest cuvânt. El spune „Prezbiterul către aleasa doamnă” şi vorbeşte despre „sora aleasă”. Şi ştim unde stă scris Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate”. Lor nu le era ruşine de acest cuvânt în acele vremuri şi nu le era frică să vorbească despre el. În zilele noastre cuvântul a fost împovărat de o diversitate de înţelesuri şi mulţi au denaturat şi schimbat învăţătura, astfel încât să sune a învăţătură drăcească, recunosc aceasta; şi mulţi ce se numesc credincioşi au început să preţuiască antinomianismul. Dar în ciuda acestor lucruri, de ce să-mi fie ruşine de el, dacă oamenii îl denaturează ? Iubim adevărul lui Dumnezeu pe roata de tortură, ca şi atunci când stă în picioare. Dacă iubim un martir înainte să fi ajuns pe roata de tortură, ar trebui să-l iubim şi când era torturat acolo. Când adevărul lui Dumnezeu este tras pe roata de tortură, nu îl numim minciună. Nu ne place să-l vedem astfel, dar îl iubim chiar şi aşa, deoarece putem distinge care ar fi trebuit să-i fie proporţiile adevărate dacă n-ar fi fost răstignit şi torturat de cruzimea şi neadevărurile omeneşti. Dacă veţi citi multe din scrisorile înaintaşilor, veţi vedea că se adresează oamenilor lui Dumnezeu ca fiind „aleşi”. Într-adevăr, termenul uzual folosit printre bisericile creştinilor primari când se adresau unul altuia era cel de „ales”. Ei foloseau adesea termenul pentru a se denumi unul pe altul, arătând că se credea că tot poporul lui Dumnezeu era evident „ales”.
Iar acum să vedem versetele ce dovedesc în mod deschis această învăţătură. Deschideţi Bibliile la Ioan 15 :16 şi acolo veţi vedea că Isus Hristos Şi-a ales poporul, căci spune : „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” Apoi în versetul 19 „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.” Apoi în capitolul 17:8, 9 : „Căci le-am dat cuvintele, pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi.” Acum întoarceţi paginile la Fapte 13:48 : „Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut.” Ei pot despărţi firul în patru, dacă doresc, dar versetul spune clar şi răspicat în original „rânduiţi să capete viaţa veşnică”; şi nu ne pasă de diferitele comentarii ce decurg de aici. Nici nu aveţi nevoie să vi se amintească de Romani 8, căci sunt convins că sunteţi familiarizaţi cu acel capitol şi l-aţi înţeles deja. În versetele 29 şi următoarele se spune : „Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte[1] să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” De asemenea nu va fi necesar să repetăm întreg capitolul 9 din Romani. Atâta timp cât acesta rămâne în Biblie, nici un om n-ar putea demonstra adevărul arminianismului; atâta timp cât rămâne scris acolo, nici cele mai flagrante denaturări ale fragmentelor nu vor putea pune capăt învăţăturii alegerii din Scripturi. Să citim astfel de versete – „Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă – s-a zis Rebecii: ‚Cel mai mare va fi rob celui mai mic’ ”, apoi citiţi versetul 22 „Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire ; şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?”. Apoi mergeţi la Romani 11 :7 – „Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi”. În 11:5 citim „Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har.” Vă amintiţi, fără îndoială, fragmentul din I Corinteni 1 :26-29 : „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” Amintiţi-vă din nou de fragmentul din I Tesaloniceni 5:9 : „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos.” Şi apoi aveţi textul meu, care cred că vă este suficient. Dar dacă aveţi nevoie de mai mult, le aveţi la îndemână, dacă nu v-am îndepărtat întru totul suspiciunile acestei învăţături ca fiind adevărate.
Prieteni: după părerea mea, această mulţime de dovezi din Scriptură ar trebui să clatine pe acei ce îndrăznesc să râdă de această învăţătură. Ce ar trebui să spunem despre acei ce adesea au dispreţuit-o şi au negat divinitatea acesteia, despre cei ce i-au ironizat dreptatea, îndrăznind să-L sfideze pe Dumnezeu, numindu-L Tiran Atotputernic când au auzit despre alegerea Sa pentru mulţi întru viaţa veşnică ? Ai putea tu, cel ce respingi această învăţătură, să o scoţi din Biblie ? Ai putea lua cuţitul lui Jehudi să o tai din Cuvântul lui Dumnezeu ? Ai prefera să fii ca femeia de la picioarele lui Solomon, să ai copilul tăiat în bucăţi şi să-ţi iei bucata ? Nu e aici în Scriptură ? Şi nu este de datoria ta să te închini înaintea ei, recunoscând cu supunere că nu înţelegi – să îl primeşti ca pe un adevăr, chiar dacă nu-i poţi pricepe sensul? Nu voi încerca să demonstrez dreptatea lui Dumnezeu din alegerea unora şi abandonarea altora. Nu este treaba mea să-mi apăr Stăpânul. Va vorbi pentru El Însuşi, şi o face : „Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: ‚Pentru ce m-ai făcut aşa?’ Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?” Cine îi va spune tatălui său sau mamei sale : „De ce m-ai adus pe lume ?” „Eu întocmesc lumina, şi fac întunericul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.” Cine este cel ce are replică în faţa lui Dumnezeu? Tremură şi sărută-I toiagul, apleacă-te şi supune-te sceptrului Său, nu contesta dreptatea Sa şi nu acuza faptele Sale, omule!
Dar sunt alţii care spun : „Este dificil pentru Dumnezeu să aleagă pe unii şi să lase pe alţii.” Acum vă voi pune o întrebare. E cineva aici în această dimineaţă care vrea să fie sfânt, care vrea să fie reînnoit, să se lase de păcat şi să umble în sfinţenie ? „Da, vreau”, spune cineva. Atunci Dumnezeu te-a ales. Dar altul spune „Nu, nu vreau să fiu sfânt, nu vreau să renunţ la plăcerile şi patimile mele.” Atunci de ce cârteşti că Dumnezeu nu te-a ales? Căci dacă ai fi fost ales, nu ţi-ar fi plăcut, după cum tu însuţi mărturiseşti. Dacă Dumnezeu v-a ales în această dimineaţă la sfinţenie, spuneţi că nu v-ar păsa. Nu recunoaşteţi că preferaţi beţia treziei şi minciuna adevărului? Iubiţi plăcerile acestei lumi mai mult decât religia; atunci de ce cârtiţi că Dumnezeu nu v-a ales pentru religie? Dacă iubiţi religia, atunci El v-a ales pentru aceasta. Dacă o doriţi, atunci v-a ales pentru a o avea. Dacă nu, atunci ce drept aveţi să spuneţi că Dumnezeu trebuie să vă fi dat ceva ce nu doriţi ? Presupunând că am în mână ceva ce nu preţuiţi şi v-aş spune că o voi da vreunei persoane, n-aţi avea dreptul să fiţi nemulţumiţi că nu v-am dat-o. N-aţi putea fi atât de nesăbuiţi încât să cârtiţi că altul va primi ceva de care nici nu vă pasă. Potrivit propriei dumneavoastră mărturisiri, mulţi dintre voi nu doresc religia, nu doresc o inimă nouă şi un duh neprihănit, nu voiesc iertarea păcatelor şi nici sfinţenia, nu doriţi să fiţi aleşi pentru asemenea lucruri, atunci de ce sunteţi nemulţumiţi ? Desconsideraţi aceste lucruri, ca fiind gunoaie, atunci de ce să vă plângeţi de Dumnezeu care le-a dat celor pe care i-a ales? Dacă credeţi că sunt lucruri bune şi de dorit, sunt aici pentru voi. Dumnezeu le dă cu mână largă tuturor celor ce le doresc; şi înainte de toate, El îi face să le dorească, altfel ei nu şi le-ar dori. Dacă iubeşti aceste lucruri, atunci El te-a ales să le ai şi le poţi avea, dar dacă nu le preţuieşti, cine eşti tu să Îl învinovăţeşti pe Dumnezeu când doar voinţa ta disperată te reţine să nu iubeşti aceste lucruri, sinele tău ce te face să le urăşti ? Să presupunem că un om de pe stradă ar spune : „Ce păcat că nu am loc în biserică să ascult şi eu ce are acest om de spus.” Şi să presupunem că spune „Îl urăsc pe acest predicator, nu-i suport învăţăturile, dar totuşi e păcat că nu am prins şi eu un loc să-l ascult.” V-aţi aştepta ca cineva să spună aşa ceva ? Nu, ci spuneţi toţi : „Acelui om nu-i pasă. De ce să se preocupe de oamenii ce au ceva ce ei preţuiesc dar el îl dispreţuieşte?” Nu vă place sfinţenia, nu vă place neprihănirea şi dacă Dumnezeu m-a ales pentru acestea, vă răneşte cu ceva prin alegerea Sa? „Da, dar”, spun unii, „credeam că însemna că Dumnezeu i-a ales pe unii pentru rai şi pe alţii pentru iad.” Şi aceasta este ceva foarte diferit de învăţătura Evangheliei. El a ales oameni pentru sfinţenie şi neprihănire şi prin ele pentru rai. Nu puteţi spune simplificând că Dumnezeu a ales oameni spre rai şi pe alţii spre iad. El v-a ales spre sfinţenie dacă iubiţi sfinţenia. Dacă vreunul din voi iubeşte să fie mântuit de Isus Hristos, El te-a ales să fii mântuit. Dacă vreunul din voi vrea să aibă mântuirea, eşti ales să o ai, dacă o doreşti în mod sincer şi onest. Dar dacă nu o doreşti, de ce ai fi atât de nebun şi absurd încât să cârteşti pentru că Dumnezeu dă altor oameni ceva ce ţie nu îţi place?
II. Astfel am încercat să spun ceva despre adevărul învăţăturii alegerii, iar acum, pe scurt, lăsaţi-mă să spun că alegerea este ABSOLUTĂ : adică, ea nu depinde de cum suntem noi. Textul spune că „Dumnezeu ne-a ales să fim mântuiţi de la început”, dar oponenţii noştri spun că Dumnezeu îi alege pe oameni pentru că sunt buni, alegându-i în baza diferitelor fapte pe care le-au făcut. Întrebăm acum care sunt acele fapte în baza cărora Dumnezeu Îşi alege poporul ? Sunt ei ceea ce numim de obicei „fapte ale Legii” - lucrări ale supunerii de care făpturile pot da dovadă? Dacă da, atunci vă răspundem că dacă oamenii nu pot fi îndreptăţiţi prin faptele Legii, atunci ni se pare evident că nu pot fi aleşi în baza faptelor Legii: dacă nu pot fi justificaţi prin faptele lor bune, nu pot fi mântuiţi prin ele. Atunci hotărârea alegerii nu se putea baza pe faptele bune. „Dar”, spun alţii, „Dumnezeu i-a ales din pricină că le-a prevăzut credinţa.” Dar cum Dumnezeu este Cel ce dă credinţa, n-ar fi putut să-I aleagă în baza credinţei pe care a văzut-o mai înainte. Să spunem că sunt douăzeci de cerşetori pe stradă şi decid să dau unuia un ban, ar putea cineva spune că am hotărât să îi dau banul aceluia pe care l-am ales să aibă banul deoarece am prevăzut că îl va avea? Nonsens. În aceeaşi manieră spunând că Dumnezeu i-a ales pe oameni deoarece a prevăzut că ei vor avea credinţă, ceea ce este sâmburele mântuirii, ar fi prea absurd să acceptăm. Credinţa este darul lui Dumnezeu. Orice virtute vine din El, de aceea aceasta nu putea să-L determine să aleagă oamenii, din moment ce este darul Său. Suntem siguri că alegerea este absolută şi este separată de virtuţile pe care sfinţii le primesc apoi. Şi dacă un sfânt ar fi atât de devotat ca Pavel, atât de îndrăzneţ ca Petru sau atât de iubitor ca Ioan, totuşi n-ar putea pretinde nimic de la Creatorul Său. Nu cunosc nici un sfânt, indiferent de denominaţiunea religioasă, să creadă că Dumnezeu l-a mântuit deoarece a prevăzut că el ar avea aceste virtuţi şi merite. Iar acum, fraţii mei, cele mai bune bijuterii pe care le poartă sfinţii dintotdeauna, dacă ar fi bijuterii făcute de propriile-i mâini, nu sunt de cea mai pură clasă, căci ele sunt amestecate cu ceva pământesc. Cel mai măreţ har pe care îl avem are ceva pământesc în el şi simţim aceasta când suntem curăţaţi, sfinţiţi, iar vorbirea noastră ar trebui să fie mereu:
„Cel dintâi păcătos sunt,
Isus pentru mine muri.”
Singura noastră nădejde, singura noastră justificare încă depinde de harul arătat în persoana lui Isus Hristos şi sunt sigur că trebuie să respingem şi să dispreţuim orice gând ce ar spune că harurile noastre, care sunt daruri ale Domnului nostru, sădite de dreapta Sa ar fi putut să fie vreodată cauza dragostei Sale. Şi ar trebui să cântăm mereu:
„Ce a fost în noi să merite preţuirea
Sau să-I dea Creatorului plăcerea ?
Tatălui ar trebui să-I cântăm mereu,
Fiindcă a părut bun în ochii Săi.”
„El se va îndura de cine va vrea să se îndure.”, El mântuieşte pentru că vrea să o facă. Şi dacă mă întrebaţi de ce mă mântuieşte, pot doar să spun că este pentru că vrea să o facă. Era ceva în mine ce m-ar fi putut recomanda lui Dumnezeu ? Nu, dau totul de-o parte, n-am avut nimic să-I atragă privirea. Atunci când Dumnezeu m-a mântuit, eram, dintre toţi oamenii, cel mai respingător, pierdut şi dezgustător. Stau în faţa Lui ca un nou născut în sânge, căci, într-adevăr, nu am nici o putere să mă ajut. Cât de pierdut şi blestemat eram! Dacă aţi avut ceva să vă recomande lui Dumnezeu, atunci vă spun că eu n-am fost la fel şi aş fi fericit să fiu mântuit prin har, har pur şi nediluat, nu prin meritele mele. Nu mă pot lăuda cu merite. Dacă voi puteţi să o faceţi, eu nu pot. De aceea trebuie să cânt:
„Doar harul fără plată de la început la sfârşit
Mi-a câştigat iubirea şi sufletul mi-a susţinut.”
III. Apoi, în al treilea rând, această alegere este ETERNĂ. „Dumnezeu v-a ales de la început pentru viaţa veşnică.” Îmi poate spune cineva când a fost începutul ? Cu ani în urmă credeam că începutul acestei lumi a fost atunci când Adam a apărut pe ea, dar am descoperit că mii de ani înainte de aceasta Dumnezeu pregătea masa haotică să fie potrivită pentru om, dându-i specii de creaturi în stăpânire ce să moară şi să lase urme ale îndemânării şi lucrării Sale până l-a creat pe om. Dar acesta nu a fost începutul, căci revelaţia evidenţiază un timp înainte de crearea acestei lumi, spre zilele când stelele de dimineaţă au fost create, când, asemeni stropilor de rouă, picurate de pe degetele dimineţii, stele şi constelaţii au căzut de pe mâna lui Dumnezeu, atunci când, prin buzele Sale, a lansat sfere greoaie, când cu propria mână a trimis comete asemeni trăsnetului, colindând cerul pentru a-şi găsi, într-o zi, propria lor sferă. Ne întoarcem la anii din trecut când lumi au fost create şi sisteme plăsmuite, dar nici măcar nu ne-am apropiat de început. Până nu mergem la timpul când tot universul dormita în mintea lui Dumnezeu ca fiind nenăscut, până nu intrăm în veşnicia în care Dumnezeu trăia singur, totul dormind în El, toată creaţia odihnind în mintea Sa gigantică, nu am pătruns începutul. Putem merge înapoi, înapoi, vremi după vremi. Putem merge înapoi dacă am putea folosi asemenea cuvinte stranii, eternităţi întregi, fără a ajunge la început. Aripa noastră trebuie să fie obosită, imaginaţia noastră ştearsă ; am putea depăşi fulgerul, luminând cu maiestate, putere şi rapiditate, şi tot n-ar fi suficient pentru a ajunge la începuturi. Dar Dumnezeu Şi-a ales poporul de la început când eterul nepopulat nu era încă aerisit de vreo aripă de înger, când spaţiul era fără maluri sau orice altceva nu era încă născut, atunci când domnea tăcerea universală şi nici o voce sau şoaptă nu spărgea solemnitatea tăcerii. Atunci când nu era nici o fiinţă sau mişcare, nici timp şi nici nimic altceva decât Dumnezeu însuşi singur în eternitate, când fără vreun cântec de înger şi fără prezenţa vreunui heruvim, mult înainte de naşterea creaturilor vii sau înainte de plăsmuirea roţilor carului lui Iehovah, chiar şi atunci, „la început era Cuvântul” şi la începuturi poporul lui Dumnezeu era una cu Cuvântul şi „El l-a ales de la începuturi întru viaţa veşnică”. Alegerea noastră este deci eternă. Nu mă voi opri pentru a o demonstra, ci menţionez doar în treacăt aceste gânduri spre folosul tinerilor începători ca ei să priceapă ce înţelegem prin alegerea absolută şi eternă.
IV. Şi apoi, alegerea este PERSONALĂ. Şi în această privinţă adversarii noştri au încercat să răstoarne înţelegerea alegerii spunând că este o alegere a naţiunilor şi nu a unui popor. Dar aici apostolul spune „Dumnezeu te-a ales pe tine de la începuturi”. Este o strategie deplorabilă să susţii că Dumnezeu nu a ales persoane, ci naţiuni, deoarece aceeaşi obiecţie ce stă împotriva alegerii persoanelor, stă şi împotriva alegerii unei naţiuni. Dacă n-ar fi drept să alegi o persoană, ar fi mult mai nedrept să alegi o naţiune, din moment ce naţiunile sunt uniuni de mulţimi de persoane şi a alege o naţiune pare o nedreptate mult mai mare – dacă alegerea ar fi o nedreptate – decât a alege o persoană. Desigur a alege zece mii de persoane ar fi considerat ca fiind mult mai rău decât a alege una, diferenţiind o naţiune întreagă de restul omenirii pare o extravaganţă mai mare în termenii suveranităţii divine decât alegerea unui biet muritor, lăsând un altul neales. Dar ce sunt naţiunile dacă nu oameni ? Ce sunt popoarele dacă nu combinaţii ale diferitelor unităţi? O naţiune este formată dintr-un individ, cu acesta şi acela împreună. Şi dacă îmi veţi spune că Dumnezeu i-a ales pe evrei, atunci voi spune că l-a ales pe acel evreu şi pe acesta şi pe celălalt. Şi dacă spuneţi că alege Anglia, atunci voi spune că îl alege pe acest englez, pe acela şi pe celălalt. Deci în esenţă înseamnă acelaşi lucru. Alegerea este deci personală şi ea trebuie să fie aşa. Oricine citeşte acest text şi altele de acest fel, va vedea că Scriptura vorbeşte în mod continuu despre poporul lui Dumnezeu unul câte unul şi vorbeşte despre ei ca fiind personaje speciale ale alegerii.
„Suntem fii prin alegerea lui Dumnezeu,
Noi, ce credem în Isus Hristos
Prin eterna destinare
Har suveran aici primim.”
Ştim acum că alegerea este personală.
V. Celălalt gând este – căci timpul meu zboară prea rapid pentru a-mi permite să zăbovesc mai mult asupra acestor aspecte – că alegerea produce REZULTATE BUNE : „de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.” Cât de mulţi oameni înţeleg greşit doctrina alegerii! Şi cum arde sufletul în mine şi clocoteşte la amintirea răului groaznic ce a izbucnit din denaturarea acestui aspect al adevărului slăvit al lui Dumnezeu! Cât de mulţi şi-au spus : „Sunt ales” şi au căzut în păcat sau mai rău decât atât! Şi-au spus : „Sunt alesul lui Dumnezeu” şi au dat dovadă de atâta răutate, îndreptându-se spre orice lucru necurat, spunându-şi : „Sunt copilul ales al lui Dumnezeu şi, indiferent de faptele mele, pot trăi oricum voiesc şi face orice îmi place.” Vai, preaiubiţilor!... Daţi-mi voie să vă avertizez în mod solemn să nu interpretaţi astfel adevărul sau, mai degrabă, să nu transformaţi adevărul în minciună, căci adevărul nu ne permite să o facem. Am putea să trecem dincolo de adevăr şi am putea face ca ceva ce a fost desemnat pentru mângâierea noastră să devină un amestec teribil pentru distrugerea noastră. Vă spun că au fost mii de oameni ce au fost pierduţi prin înţelegerea greşită a alegerii, spunând: „Dumnezeu m-a ales pentru rai şi pentru viaţa veşnică”, uitând că este scris că Dumnezeu i-a ales „prin sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.” Aceasta este alegerea lui Dumnezeu – alegere spre sfinţire şi credinţă. Dumnezeu Îşi alege poporul să fie sfânt şi credincios. Câţi dintre voi aici sunt credincioşi ? Câţi din cei din comunitatea mea pot spune cu mâna pe inimă : „Mă încred în Dumnezeu că sunt sfinţit”? Este vreunul din voi care să spună „Sunt ales” ? – vă amintesc că aţi jurat săptămâna trecută. Unii din voi spun : „Cred că sunt ales”, dar vă amintesc despre vreuna din faptele necurate pe care le-aţi săvârşit în ultimele şase zile. Alţii spun „Sunt ales”, dar vă voi privi în faţă şi vă voi spune „Ales!... Eşti cel mai blestemat ipocrit! Iată ce eşti!” Alţii vor spune : „Sunt ales”, dar le voi aminti că neglijează tronul milei şi nu se roagă. O, preaiubiţilor!... Nu vă gândiţi că sunteţi aleşi dacă nu sunteţi sfinţi. Puteţi veni la Hristos ca păcătoşi, dar nu puteţi veni la Hristos ca o persoană aleasă până nu vă vedeţi sfinţenia. Nu interpretaţi greşit ce vă spun şi nu spuneţi: „Sunt ales” şi să gândiţi că puteţi trăi în păcat. Aceasta este cu neputinţă, căci aleşii lui Dumnezeu sunt sfinţi. Ei nu sunt puri sau perfecţi, sau fără pată, dar luând viaţa lor ca întreg, ei sunt sfinţi, fiind deosebiţi de alţii şi nici un om nu are dreptul să se creadă ales decât în sfinţenia sa. El poate fi ales, dar stând încă în întuneric, dar nu are dreptul să o creadă, căci nimeni nu o poate vedea, nu este vreo dovadă a acestui fapt. Omul poate va trăi într-o zi, dar în prezent este mort. Dacă umbli în frica de Dumnezeu, încercând să-I fii plăcut şi fiind supus poruncilor Lui, nu te îndoi că numele tău a fost scris în cartea vieţii Mielului dinainte de întemeierea lumii.
Şi, fără ca aceasta să fie prea dificil pentru voi, observaţi un alt aspect al alegerii, care este credinţa – „credinţa adevărului”. Oricine crede adevărul lui Dumnezeu şi crede în Isus Hristos, este ales. Întâlnesc adesea biete suflete care se frământă şi se îngrijorează la gândul – „Dacă nu sunt ales!”, „Vai, domnule, ştiu că îmi pun încrederea în Isus, ştiu că mă încred în numele Lui şi în sângele Lui, dar dacă nu sunt ales ?” Sărman suflet!... Nu ştii prea multe despre Evanghelie, căci altfel n-ai vorbi în acest fel, căci cel ce crede este ales. Cei ce sunt aleşi, sunt aleşi întru sfinţire şi credinţă, şi dacă ai credinţă, eşti unul din aleşii lui Dumnezeu – trebuie să o ştii, căci este o certitudine. Dacă tu ca păcătos priveşti la Isus Hristos în această dimineaţă şi spui:
„Nu nimic în mâini nu vin,
Doar de crucea Ta mă ţin”,
atunci eşti ales. Nu îmi este teamă că alegerea sperie sfinţii sau păcătoşii. Sunt mulţi teologi ce spun celui ce întreabă că „alegerea n-are de-a face cu tine”, ceea ce este foarte rău, deoarece bietul suflet nu trebuie redus la tăcere în acest fel. Dacă o poţi face astfel, poate e bine, dar el se va gândi la aceasta, căci nu ar putea să n-o facă. Spuneţi-i dar că dacă crede în Domnul Isus Hristos, este ales. Dacă te încrezi în Isus, eşti ales şi aceasta vă spun eu, cel dintâi dintre păcătoşi, în această dimineaţă, vă spun aceasta în numele Lui că dacă veniţi la Dumnezeu fără faptele voastre, agăţându-vă de sângele şi de neprihănirea lui Isus Hristos, dacă veniţi acum şi vă încredeţi în El, sunteţi aleşi – aţi fost iubiţi de Dumnezeu dinainte de întemeierea lumii, căci n-aţi fi putut-o face dacă Dumnezeu nu v-ar fi dat puterea şi nu v-ar fi ales spre aceasta. Acum sunteţi în siguranţă dacă veniţi să vă încredeţi în Isus Hristos şi doriţi să fiţi mântuit şi iubit de El. Dar să nu vă gândiţi că va fi cineva mântuit fără credinţă şi fără sfinţire. Să nu credeţi, ascultătorii mei, că vreun decret din vremurile întunecate ale eternităţii vă va mântui sufletele dacă nu credeţi în Hristos. Să nu credeţi că veţi fi mântuiţi fără credinţă şi sfinţenie, căci aceasta este cea mai îngrozitoare erezie ce a dus la pierzare pe mulţi. Nu aşezaţi alegerea ca pernă pe care să dormiţi, căci veţi fi ruinaţi. Să mă ferească Dumnezeu să fiu eu cel ce vă coase pernele sub braţe ca să puteţi sta confortabil în păcatele voastre. Păcătosule!... Nimic din Biblie nu îndulceşte păcatele tale, dar dacă eşti osândit, omule, dacă eşti pierdută, femeie, nu veţi găsi în Biblie nici un strop pentru a vă răcori limba, nici o învăţătură care să vă îndreptăţească vina, iar acuzarea voastră va fi în întregime din vina voastră şi păcatul vostru o va merita cu prisosinţă, fiindcă nu credeţi că sunteţi osândiţi. „Voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile Mele.” „Şi voi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa.” Nu vă amăgiţi că alegerea scuză păcatul, nu visaţi la aceasta, nu vă adormiţi în complacerea dulce a gândului iresponsabilităţii. Sunteţi responsabili şi trebuie să aveţi ambele lucruri – suveranitatea divină şi responsabilitatea umană. Trebuie să avem alegerea, dar trebuie să bătătorim calea ce duce la inimile voastre, trebuie să vă aducem adevărul lui Dumnezeu, trebuie să vă vorbim şi să vă reamintim despre aceasta, căci în vreme ce este scris „În Mine este ajutorul tău”, este iarăşi scris „O, Israel, singur te-ai nimicit.” [Osea 13:9. Versiunea engleză traduce: „O, Israele, te-ai nimicit singur; dar în Mine este ajutorul Tău” – n.ed.]
VI. Şi acum, în cele din urmă, care sunt efectele adevărate şi legitime ale înţelegerii corecte a doctrinei alegerii. În primul rând, vă voi spune ceea ce această învăţătură va determina sfinţii să facă sub binecuvântarea lui Dumnezeu şi, în al doilea rând, ce îi va determina pe păcătoşi să facă dacă Dumnezeu îi va binecuvânta prin ea.
În primul rând, cred că alegerea pentru un sfânt este una din cele mai dezarmante doctrine din lumea întreagă – ea înlătură toată încrederea în firea pământească sau orice încredere în altceva afară de Isus Hristos. Cât de des ne învelim în propria neprihănire şi ne etalăm cu perlele false şi bijuteriile propriilor noastre fapte şi lucrări. Începem prin a spune „Acum voi fi mântuit, fiindcă am cutare şi cutare dovadă.” În loc de acestea, doar credinţa singură mântuieşte; credinţa şi numai credinţa ne uneşte cu Mielul; fără fapte, deşi este cea care le generează. Cât de ades ne bizuim pe o anumită faptă, alta decât cea a Celui Preaiubit şi ne încredem într-o anumită putere, alta decât cea venită de sus. Acum dacă această putere ni s-ar lua, vom fi nevoiţi să luăm în considerare alegerea. Opriţi-vă şi gândiţi-vă la aceasta. Dumnezeu te-a iubit dinainte de a lua fiinţă, te-a iubit când erai mort în păcate şi nelegiuiri şi Şi-a trimis Fiul să moară pentru tine. El te-a răscumpărat prin sângele Lui preţios pentru ca tu să-I poţi şopti numele. Te-ai putea, deci, mândri?
Nu cunosc nimic, nimic care să ne smerească mai mult decât această învăţătură a alegerii. M-am prosternat uneori înaintea ei, străduindu-mă să o înţeleg. Mi-am îndreptat aripile şi, asemeni vulturului, m-am îndreptat spre soare şi de neclintit mi-a fost privirea şi puternică aripa pentru o vreme, dar când m-am apropiat, un gând mi-a venit în minte – „Dumnezeu te-a ales de la început pentru mântuire...”, şi m-am pierdut în măreţia lui şi am fost pătruns de puterea gândului, iar din înălţarea ameţitoare mi-a căzut sufletul, sfârşit şi frânt, spunând „Doamne, sunt nimic, sunt mai puţin de atât. De ce eu? De ce eu?”
Prieteni, dacă vreţi să vă smeriţi, studiaţi alegerea, căci vă va face smeriţi sub influenţa Duhului lui Dumnezeu. Cel ce este mândru de alegerea lui, nu este ales şi cel ce este smerit sub înţelegerea acestei învăţături, poate crede că el este ales şi are toate motivele să creadă că este ales, căci unul din cele mai binecuvântate efecte ale alegerii este acela de a ne ajuta să ne smerim înaintea lui Dumnezeu.
Revenind, alegerea creştinului ar trebui să-l facă neînfricat şi foarte îndrăzneţ. Nici un om n-ar fi atât de îndrăzneţ decât acel ce crede că este ales de Dumnezeu. De ce i-ar păsa de un om dacă este ales de Creator? De ce i-ar păsa de nişte ciripeli patetice ale unor vrăbii mărunte când el ştie că este un vultur de speţă regală? I-ar păsa când un cerşetor l-ar arăta cu degetul când sângele regesc al cerului îi curge prin vene? I-ar fi frică dacă toată lumea s-ar ridica împotriva lui? Dacă Pământul ar fi împânzit de armate, el ar fi în deplină pace, căci se află în locul secret al tabernacolului Celui Preaînalt, în cortul măreţ al Celui Atotputernic. „Sunt al lui Dumnezeu”, spune el, „sunt diferit de toţi ceilalţi oameni – ei sunt de rasă inferioară. Nu sunt eu nobil? Nu sunt unul din aristocraţii cerului? Nu este numele meu scris în cartea lui Dumnezeu?” Îi pasă cumva de lume ? Nu, la fel cum leului nu-i pasă de lătratul câinelui, el zâmbeşte duşmanilor lui şi atunci când se apropie prea mult, se mişcă şi îi împrăştie în bucăţi. Ce îi pasă de ei? El merge printre ei asemeni unui colos, în timp ce oameni mărunţi trec pe sub el şi nu-l înţeleg. Fruntea lui este făcută din fier, inima lui din cremene – ce îi pasă de oameni? Nu, dacă un vuiet universal ar veni la el din lumea largă, ar zâmbi şi ar spune:
„Cel ce şi-a făcut refugiul din Dumnezeu
Îşi va găsi cel mai sigur adăpost.”
„Sunt unul din aleşii Lui, sunt ales de Dumnezeu şi sunt scump şi chiar dacă lumea m-a izgonit, nu-mi este frică.” Vai!... Învăţători ce slujesc vremilor, unii din voi se pot îndoi asemeni sălciilor. Mai există şi în zilele noastre câţiva creştini asemenea stejarilor ce pot face faţă furtunii şi vă voi spune motivul – pentru că nu credeţi că aţi fost aleşi. Omul care ştie că este ales va fi prea mândru ca să păcătuiască, nu se va umili să comită faptele oamenilor de rând. Cel ce crede acest adevăr va spune: „Eu, să-mi compromit principiile? Eu, să-mi schimb învăţăturile? Eu, să-mi las deoparte viziunile? Eu, să ascund credinţa în adevăr? Nu! Din moment ce ştiu că sunt alesul lui Dumnezeu, voi spune în faţă tuturor oamenilor adevărul lui Dumnezeu, orice ar spune oamenii.” Nimic nu face pe un om atât de îndrăzneţ ca atunci când simte că este alesul lui Dumnezeu. Cel ce ştie că Dumnezeu l-a ales nu va tremura şi nu se va teme.
Ba mai mult, alegerea ne va face sfinţi. Nimic nu îl face pe un creştin mai sfânt sub influenţa plină de har a Duhului Sfânt decât gândul că el este ales. „Să păcătuiesc”, spune el, „după ce Dumnezeu m-a ales? Să cad în păcat după cunoaşterea unei asemenea iubiri? Să mă îndepărtez după atâta bunătate plină de iubire şi milă plină de blândeţe? Nu, Dumnezeul meu, din moment ce Tu m-ai ales, Te voi iubi şi voi trăi pentru Tine
„Căci Tu, Dumnezeu veşnic,
Tatăl Meu ai devenit”
Mă voi dărui Ţie să fiu al Tău pentru totdeauna, prin alegere şi răscumpărare, încrezându-mă în Tine şi dedicându-mă solemn slujirii Tale.”
Şi, în cele din urmă, despre efectele acestei învăţături pentru cei lumeşti. Ce vă spune vouă alegerea? Mai întâi, vă voi scuza pentru o clipă, oameni neevlavioşi. Multora dintre voi nu le place subiectul alegerii divine şi nu vă pot condamna pentru aceasta, căci i-am auzit pe cei ce predică alegerea, aşezându-se şi spunând „Nu au nici un cuvânt de spus pentru păcătos”. Spun că trebuie să vă displacă asemenea predicare şi nu vă condamn pentru aceasta. Dar, îţi spun, fă-ţi curaj şi speranţă, păcătosule, că există alegere. În loc să fie demoralizator şi descurajant, faptul că există o alegere este un lucru plin de nădejde şi bucurie. Dacă ţi-aş spune că probabil nimeni nu poate fi mântuit, nimeni nu e predestinat pentru viaţa veşnică, atunci n-ai tremura şi strânge mâinile în deznădejde, spunând: „Atunci cum aş putea fi mântuit, din moment ce nimeni nu este ales?” dar vă spun că o mulţime este aleasă, dincolo de orice numărătoare, o mulţime ce nici un muritor n-ar putea-o număra. De aceea, fă-ţi curaj, biet păcătos! Alungă-ţi deznădejdea – n-ai putea fi ales la fel ca oricare altul? Căci mulţimea aleşilor este de nenumărat. Există bucurie şi alinare şi pentru tine! Atunci îmbărbătează-te şi, mai mult, mergi şi îndrăzneşte la Stăpân. Ţine minte că dacă nu eşti ales, nu vei pierde nimic. Ce au spus cei patru leproşi? „Să cădem în mâinile sirienilor, căci dacă stăm aici, murim, dacă mergem la ei, putem muri.” [2 Împ. 7:4 – n.ed.] Păcătosule, vino la tronul milei care alege oameni, căci ai putea muri unde te afli. Du-te la Dumnezeu şi chiar presupunând că te-ar putea dispreţui şi mâna Sa te-ar putea alunga – un lucru imposibil de altfel – totuşi nu vei avea nimic de pierdut, căci nu vei fi mai condamnat pentru aceasta. În plus, presupunând că vei fi condamnat, vei avea cel puţin satisfacţia de a-ţi ridica ochii din iad spunând: „Dumnezeule, ţi-am cerut milă şi nu mi-ai dat-o; am căutat-o, dar Tu mi-ai refuzat-o.” Aşa ceva nu vei spune niciodată, păcătosule! Dacă mergi la El şi Îi ceri, vei primi, căci nu a izgonit pe nimeni până acum! Nu este aceasta nădejde pentru tine? Chiar dacă este un număr limitat, totuşi este adevărat că toţi cei ce caută, fac parte din acel număr. Mergi deci şi caută şi dacă vei fi primul care merge în iad, spune-le demonilor că ai pierit în acest fel, spune-le că ai fost alungat după ce ai venit ca un păcătos vinovat la Isus. Îţi spun că aşa ceva l-ar dizgraţia pe Cel Veşnic – spun aceasta cu reverenţă numelui Său – şi El nu va permite un astfel de lucru, căci este plin de râvnă pentru onoarea Sa şi n-ar putea permite unui păcătos să spună aşa ceva.
Dar vai, biet suflet!... Să nu gândeşti doar că n-ai avea nimic de pierdut dacă ai veni la El. Ar mai fi un singur gând – nu-i aşa că iubiţi gândul alegerii în această dimineaţă? Sunteţi gata să Îi acceptaţi dreptatea? Spuneţi oare „Simt că sunt pierdut, o merit şi dacă fratele meu este mântuit, n-aş putea să cârtesc. Dacă Dumnezeu mă distruge, o merit, dar dacă mântuieşte pe cel ce stă lângă mine, are tot dreptul să facă ce voieşte cu ceea ce este a Lui şi n-am pierdut nimic în acest fel.” Poţi spune aceasta cu sinceritate în inima ta? Dacă da, atunci doctrina alegerii a avut efectul cel bun asupra duhului tău şi nu eşti departe de Împărăţia cerului. Eşti adus unde trebuie să fii, unde Duhul vrea ca tu să fii şi fiind astfel în această dimineaţă, mergi în pace, Dumnezeu ţi-a iertat păcatele. Nu ai simţi aşa dacă nu ai fi iertat; nu ai simţi astfel dacă Duhul lui Dumnezeu nu ar lucra în tine. Bucură-te deci şi pune-ţi nădejdea în crucea lui Hristos. Nu te gândi la alegere, ci la Isus Hristos. Încrede-te în Isus, Isus la început, la mijloc şi fără de sfârşit.
Articol preluat de pe : http://adunareaharulsuveran.wordpress.com/
[1] În engleză, predestinat, n. tr.
