Vă invit să vă deschideți Bibliile voastre la cartea plină de inspirație divină a lui Luca, capitolul 1, versetul 1. Există un singur loc în Evanghelia după Luca, unde autorul vorbește la persoana întâi și o face de trei ori în primele sale patru versete. Haideți să le citim! Luca 1:1-4: “Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire detaliată despre lucrurile care s‑au împlinit printre noi, așa cum ni le‑au încredințat cei ce au fost de la început martori oculari și care au ajuns slujitori ai Cuvântului, am decis și eu, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la început, să ți le scriu în ordine, preaalesule Teofil, ca să cunoști bine certitudinea lucrurilor despre care ai fost învățat prin viu grai.”
Nicăieri în altă parte a aceastei Evanghelii nu se mai vorbește așa. Este pentru prima și ultima dată când autorul face o introducere personală. De ce anume aici? Eu, defapt, cred că mesajul său de întroducere este foarte amabil și foarte direct. Chiar de la început el vrea să se facă clar înțeles motivul pentru care el personal scrie această carte. Versetul 4: că tu Teofile, tu John Piper și tu… Observați aici intenția de-ai aborda pe toți cei care probabil au asemănări comune cu Teofil? “... ca sa poți cunoaște bine certitudinea lucrurilor despre care ai fost învațat prin viu grai.” Deci, nu există nici o îndoială de ce el a scris primele două capitole. Acesta este misiunea mea – să cercetez primele două capitole din Evanghelia după Luca și iată că acum ni s-a și spus și de ce au fost scrise. El le-a scris pentru ca Teofil și alții care vor citi acest lucru să poată avea certitudinea evenimentelor. Vreau să zăbovim împreună asupra acestor cuvinte pentru câteva minute, astfel încât să putem pregăti scena pentru modul în care vom aborda restul capitolelor.
În spatele traducerii: “să cunoști bine certitudinea lucrurilor” ar fi o traducere ceva mai literală, care ar suna cam așa: “ca să poți cunoaște garanția, siguranța și stabilitatea a ceea ce ai fost învățat.” Cuvântul la care mă refer este „asphaleian”. Vă voi învăța astăzi un cuvânt în greacă, doar unul singur. O să-l folosesc în repetate rânduri. Deci la plecare veți cunoaște un cuvânt în greacă. „Asphaleian” a fost tradus aici ca și „certitudine”. Este folosit de încă alte două ori în Noul Testament. Vreau să citesc acele două pasaje, pentru că apoi voi încerca să surprind nuanțele acestui cuvânt pe măsură ce înaintam în cercetarea acestor două capitole. Faptele Apostolilor 5:23: “zicând: „Închisoarea am găsit‑o încuiată cu toată Asphaleian-ul... ”(cuvantul original in traducerea greceasca) de obicei tradus „bine încuiat”. Am găsit această închisoare încuiată cu toată siguranța și soliditatea, închisă cu lacătul... Sau 1 Tesaloniceni 5:3: “Când vor spune: ‚Pace și asphaleian!’, atunci un dezastru neașteptat va veni asupra lor…”, de obicei tradusă „pace și siguranța”. De 19 ori folosite în versiunea Vechiul Testament grecesc, toate, cu posibila excepție a unei singure ocazii, acest cuvânt înseamnă siguranță.
Deci ideea principală din Luca 1:4 pare să fie următoarea: Teofile, ai fost învățat multe lucruri, le știi, dar vreau să le cunoști altfel decât le-ai știut până acum. Vreau să cunoști asphaleian-ul lor. Vreau să le cunoașteți ca fiind o realitate sigilată, sigură, neclintită, solidă, stabilă și imobilă. Și subliniez acest lucru pentru că nu numai că îl pune pe primul loc în scopul său... El nu spune doar, vreau să știi ceva, ci eu vreau ca tu să cunoști asphaleian-ul al acelui ceva. Motivul pentru care persist asupra acestui cuvânt, nu este doar pentru că el a făcut-o, ci pentru că trăim într-un timp când mi se pare că oamenii știu multe lucruri, dar nu cunosc asphaleian-ul unor lucruri. Nu le cunosc într-un anume fel. Oameni își au capul... Creștinii, atât de mulți creștini au în mintea lor păreri despre Dumnezeu, Hristos, păcat, drept și greșit, cunoscând aceste realități ca și nori, nu ca și munți. Și norii aceia plutesc acolo în mintea lor. Și dacă îi întrebi ce cred ei, îți spun adevărul care are stabilitatea unui nor. Dar dacă între timp experimentează o anumită rezistență, un pic de vânt, norii inițiali sunt împrăstiați și un nou nor se instaurează în mintea lor de creștin, pentru că acum este mult mai convenabil să crezi acest nou nor, decât pe cel precedent. Acesta este modul în care mulți cunosc doctrina. Luca confruntă asta. “Eu vreau ca voi să cunoașteți asphaleian-ul doctrinei. Vreau să-l știți ca bătut în cuie, solid, de nezdruncinat, sigur, neclintit, ca un munte nu ca un nor. El nu vrea ca tu sau Teofil să cunoașteți aceste lucruri doar într-un anume stil vechi. Vrea să le cunoașteți siguranța lor, securitatea acestora, statornicia lor ca o ușa țintuită în cuie. Acesta este adevărul neschimbat care le caracterizează, astfel dând siguranța că ceea ce ai învățat nu va putea fi furat niciodată din mintea ta, și va fi ferit de orice influență a schimbării culturale. Cunoscând asphaleian-ul lucrurilor învățate, le protejează de alterarea originalității lor. Sunt protejate de pericolul de-a deveni neimportante sau irelevante. Le plasează în siguranța de-a fi ceea ce au fost menite să fie pentru totdeauna. „Teofile, aceste lucruri e care le știi despre adevăr vor fi întotdeauna adevărul. Vreau să ai un munte de adevăr în mintea ta, nu nori care plutesc în jur, gata să fie împrăștiați de vânt.” Deci, aceasta este genul de cunoștința pe care vrem s-o avem.
Celălalt tip de-a ști este diferit; el dezbină bisericile. Permiteți-mi să ilustrez. Luca știe ce înseamnă să fii un preaales Teofil. El este acel care ne-a scris despre preaalesul Festus, Fapte 26. Tot el a scris și despre preaalesul Felix. Ce putem spune despre categoria preaaleșilor? Cum erau selectaț? Despre Felix, Luca ne spune că „știa destul de bine despre Calea aceasta” (Fapte 24:22), s-a alarmat la predicarea lui Pavel și l-a trimis înapoi, sperând la o mită din partea lui. Acesta este genul de cunoaștere care distruge biserici. Acesta este genul de știință doctrinară care lasă creștini curajoși în închisoare. Acesta este genul de cunoaștere care aduce ocară asupra mișcării creștine. Luca era medicul lui Pavel. Îi văzuse spatele unde cele 5 pedepse a câte 39 de lovituri de bici fiecare, i-au lăsat spatele acoperit de răni. L-a ajutat când ieșea din nenumărate încarcerări și bătăi pe care nici Pavel nu le-a mai putut ține minte. Luca știa genul de cunoștință care susține ascultarea. Și intenționa să o planteze în conștiința lui Teofil prin toate mijloacele posibile.
Și acum, eu o vreau în mintea ta, o vreau în inima ta, dar nu o vreau ca și un nor care plutește. Când Pavel i-a predicat lui Festus; preaalesului Festus, el și-a ridicat tonul vocii. Fapte 26:24-25: “Ți‑ai ieșit din minți, Pavel! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie! Însă Pavel a răspuns: ‘Nu mi‑am ieșit din minți, preaalesule Festus, ci rostesc cuvinte care țin de adevăr și de o judecată sănătoasă.’” Este un lucru periculos să devii “preaalesul” în acest context. Mă uit acum spre oamenii preaaleși, cei mai excelenți; oameni înstăriți, oameni puternici în această lume și mă voi adresa vouă ca “preaalesule Teofil”. Nu poți cumpăra adevărul cu bogăție. Nu puteți controla adevărul cu putere, motiv pentru care oamenilor bogați și puternici nu le place aceasta. Nu le oferă suficient spațiu de-a manevra, pentru că adevărul este tare ca piatra, neschimbabil, stabil precum muntele, unde, ori te supui ori pieri. Oamenilor puternici și bogați, obișnuiți să cumpere ceea ce își doresc și să controleze viața, nu le place asphaleian-ul. Și Teofil este unul dintre aceștia, și tu la fel.
Deci cum procedează Luca în continuare? Cum construiește el asphaleian-ul lucrurilor pe care le știe în mintea lui astfel încât acestea să rămână sigilate, o realitate nealterată, absolută, neschimbabilă, munți nu nori? Deci, în primele două capitole, modul în care o face, este prin crearea unei paralele între Ioan Botezătorul și Isus. Este remarcabil câtă atenție primește Ioan Botezătorul în primele două capitole! Am speculat că poate că Teofil făcea parte din acel cult. În Fapte 19:
- Dar nici n‑am auzit că este un Duh Sfânt!
- Atunci cu ce botez ați fost botezați?
- Am fost botezați cu botezul lui Ioan.
Ce? Cine sunt ei? Este posibil ca și Teofil să fi fost influențat de asta? Și, prin urmare, poate cel mai bun mod de a-l ajuta este descrierea lui Ioan Botezătorul pentru câteva capitole, apoi a lui Isus pentru alte câteva capitole, comparând înștiințarea nașterii lor, conceperea lor, nașterea lor, cântecele cântate peste ei de tatăl și mama fiecăruia. Chiar există și o mică întâlnire între Ioan și Isus înainte de a se naște. Ce istorie extraordinară folosită în mod strategic de către autor!
În timp ce fac un pas înapoi și spun, bine, dar cum este posibil aceasta? Cum poți predica din două capitole din Biblie? Mie îmi place să predic pe un verset al Bibliei, o frază a Bibliei, dar mi-au fost desemnate două capitole. Cum se face aceasta? Deci, ceea ce voi face este un pas înapoi și mă voi ocupa de el tematic, încercând să vă arăt cum Luca îl ajută pe Teofil să primească asphaleian-ul în inima lui referitor la toate lucrurile pe care le-a învațăt despre Dumnezeu, Isus, mântuire și credință. Aproape ca sună ca o schiță a conținutului Evangheliei; pur și simplu, ne dă aceasta senzație. Așa că dacă acum îți notezi rezumatul aceste-i predici, aceasta este tot de ce ai nevoie. Dumnezeu, Isus, mântuire și credința: le vei vedea pe toate în acest text. Deci, vreau ca voi să cunoașteți asphaleian-ul: realitatea lui Dumnezeu inconfundibilă, neclintită, absolută și centrală.
Ascultați-mă, vă rog! Zaharia slujea ca preot înaintea lui Dumnezeu. Gabriel a apărut înaintea lui și a spus că stă în prezența lui Dumnezeu. Fiul tău îi va întoarce pe mulți către Domnul Dumnezeu. Gabriel a fost trimis de la Dumnezeu. Tu, Marie ai găsit favoare înaintea lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu îți va da un Fiu și Îl va pune pe tronul lui David. Copilul acesta va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Nimic nu va fi imposibil cu Dumnezeu. Maria cântă, „Duhul meu se bucură în Dumnezeu”. Ioan se naște. Zaharia deschide gura: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu.” Când Isus se naște, o imensă oștire cerească declară: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte.” Isus este adus la Templu. Simeon Îl privește și Îl binecuvântează pe Dumnezeu, “Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu”. Și când povestea nașterii lui Isus se încheie, rămânem cu Isus crescând în favoare înaintea lui Dumnezeu.
Numai în cazul în care Teofil a ratat esența lui Dumnezeu aici, Luca îi prezintă aceeași idee despre Domnul. Zaharia și Elisabeta umblă în Legea Domnului. Un înger al Domnului i s-a aparut lui Zaharia. “Fiul tău va fi mare înaintea Domnului… ca să pregătească Domnului un popor gata pentru El.” (Luca 1) Elizabeta a rămas însărcinată. “Iată ce mi-a făcut Domnul…” (Luca 1:25) Maria a spus: “Domnul, Domnul… Îngerul i-a spus Mariei: “Domnul este cu tine.” “Binecuvântată este cea care a crezut ce i-a fost spus de Domnul.” Maria cântă: “Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul.” Toți prietenii Elizabetei și a lui Zaharia spun: “Domnul a făcut lucruri minunate pentru ea.” Mâna Domnului era cu Ioan. Tatăl său a profețit: “Vei fi numit profet al Celui Preaînalt; căci vei merge înaintea Domnului…” Isus se naște. Îngerul Domnului vine la păstori. “Domnul ne-a făcut cunoscut acest lucru,” au spus păstorii. Apoi, Maria și Iosif Îl aduc pe Domnul Isus la Templu, conform celor prevăzute în Legea Domnului.
Uneori oamenii se întreabă de unde provin fraze precum „plin de Dumnezeu”. Glumiți? Ei se întreabă de unde provin fraze precum “înnebunit după Dumnezeu” sau “centrat pe Dumnezeu”. Ele provin din istorii biblice asemăntoare cu cele menționate mai sus, care ne devin absolut necesare. Dumnezeu este actorul principal în această istorie. El este centrul acestei istorii. El o domină. Dumnezeu este omniprezent în această narațiune și dacă arunci o privire peste toată Evanghelia după Luca, o găsești confirmată. Evanghelia după Matei, care are o lungime aproape identică cu Evanghelia după Luca, folosește cuvântul Dumnezeu și Domnul împreună de 59 de ori. Luca folosește această expresie de 194 ori; de 3 ori mai mult... De 3 ori mai mult decât în Evanghelia după Marcu și de 59 de ori mai mult decât în Evanghelia după Ioan. Luca este înnebunit după Dumnezeu, plin până la refuz de El. Învață acesta, Teofile! Țintuiește aceasta în inima ta! Dumnezeu este Începutul, Mijlocul și Sfârșitul; central peste toate, în toate, actorul principal în toată istoria. Este un lucru remarcabil ceea ce face Dumnezeu în statutul Său de stăpânitor. Uimitor!
Dumnezeu Își trimite îngerul Său. Dumnezeu Îl lovește pe Zaharia cu incapacitate temporară de-a vorbi. Dumnezeu a făcut-o pe Elizabeta, care era stearpă și pe Maria, o fecioară să rămână însărcinate. Teofile, cu Dumnezeu nimic nu va fi imposibil. Și, la sfârșitul acestei istorii, trecând peste restul evenimentelor și lăsându-l pe Luca însuși să rezume cele întămplate. Hai să-l lăsăm pe el să o facă. Faptele Apostolilor 2:23: “Pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotarât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu.” Nu e de mirare că este central în toate. El planificase totul și execută acest plan până la sfârșit. De asemenea, în Faptele Apostolilor 4:27-28: „Căci într-adevăr, împotriva Robului Tău cel sfânt, Isus, pe Care L‑ai uns Tu, s‑au adunat în această cetate Irod, Ponțiu Pilat, neamurile și popoarele lui Israel ca să facă tot ceea ce mâna Ta și planul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple.” Teofile, ține minte: Dumnezeu este principala realitate din univers. Dumnezeu este principala realitate din istorie, principala realitate din Evanghelia mea și din cartea Faptele Apostolilor. El plănuiește totul. Este omiprezent. Este omnipotent. Fă cunoștință cu asphaleian-ul doctrinei lui Dumnezeu. Nu-L lăsa pe Dumnezeu să fie ca un nor în mintea ta. Lasă-L să fie muntele din viața ta. Oriunde îți întorci privirea, Îl vezi pe Dumnezeu pentru că El este oriunde te uiți; atât în Evanghelie cât și în lume. Nu-L lua ușor pe Dumnezeu. Lui nu Îi place să fie luat ușor. În textul citit mai sus nu am găsit cuvântul “El” ca referință la Dumnezeu. Deci, aceasta a fost numărul unul, Teofile; cunoaște asphaleian-ul lui Dumnezeu.
Numărul doi. Teofile, cunoaște realitatea sigură, solidă, de nezdruncinat a lui Isus. Deschideți împreună cu mine la capitolul 1 versetul 31 și vom citi o secțiune aici; 31-35 pentru a configura aceasta. “’Și iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.’ Maria a zis îngerului: ‘Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?’ Îngerul i-a răspuns: ‚Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.’”
Acum, primul indiciu din acest text, la care Teofil ar trebui să fie atent este ceva cu adevărat extraordinar, și se afla în afirmația lui Gabriel, care spune că Isus va domni peste casa lui Iacov pentru totdeauna. Acest Copil care urmează să se nască, va domni peste casa lui Iacov pentru totdeauna. Împărăția Lui nu va avea sfârșit, ceea ce înseamnă că împărăția Sa va dăinui peste orice altă împărăție, ceea ce înseamnă că nu este doar un regat evreiesc, ci o împărăție eternă, universală, globală. Este de menționat că acest text își are rădăcinile in Vechiul Testament și tot ce s-a profețit și așteptat se împlinește aici în Isus. Însă acestă împărăție este mai mult decât un Regat evreiesc.
Dumnezeu ar putea să ridice pe oricine dintre voi din morți și să vă facă rege peste acea împărăție. Credeți că nu? El deține această abilitate. Nu trebuie să fii născut din fecioară pentru a fi rege. Dar ceea ce vedem nu este o simplă instaurare a unui rege înviat din morți, așa cum și noi la rândul nostru vom fi înviați din morți ca regi. Luca este foarte determinat ca Teofil să cunoască aceast adevăr. Aceasta nu este o instaurare obișnuită a unei ființe umane, înviată din morți pentru a fi un rege etern. Nu e vorba de aceasta! Și felul în care Luca face aceasta extrem de clar este referindu-se la versetul 35: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” Nu a luat un om obișnuit și să-l facă rege. Însuși Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, a adus la viață un om, care nu era un om oarecare. El este infinit mai mult decât un om, nu mai puțin. Prin urmare, la începutul versetului, mai bine zis afirmația găsită undeva la mijlocul versetului 35 este absolut crucială: „Duhul Sfânt se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri.” Din acest motiv acest copil este unic, ca Fiu al lui Dumnezeu. Nu ca noi, fiii lui Dumnezeu. Suntem fii lui Dumnezeu pentru că ne-am născut în trup și n-am renăscut prin Duhul în familia lui Hristos. Isus nu s-a născut în felul lumii. El nu a fost niciodată de natura pământească. Nu a trebuit să se nască din nou. El s-a născut și a fost conceput prin Duhul Sfânt și Maria, diferit de noi.
Ce ar putea însemna acest lucru dacă nu faptul că El avea o natură umană de la Maria și că avea o natură divină de la Duhul Sfânt. Ce altceva ar fi însemnat această naștere din fecioară, prin Dumnezeul Atotputernic și fără contribuția fizică a unui soț? Unite într-o singură Persoană, Isus; Maria contribuie cu umanitatea, iar Duhul Sfânt contribuie cu divinitatea. În acest fel, Isus, Dumnezeu făcut om, este născut cu o natură divină și umană într-o singură Persoană. Există și alți doi factori care indică în această direcție. Imediat vi-i prezint în aceste două capitole. Atunci când Maria însărcinată a mers să o viziteze pe Elizabeta, care era și ea însărcinată, Ioan Botezătorul, copilașul din Elizabeta a săltat în pântecele mamei sale. Și se spune ca Elizabeta a fost umplută cu Duhul Sfânt, Fapte 1:41-43: „Elizabeta a spus umplută cu Duhul Sfânt, a strigat cu glas tare și a zis: ‘Cum de mi-a fost dat să vină la mine mama Domnului meu? !’” Domnul... Cuvântul “Domnul” este folosit de 26 de ori în aceste două capitole. Le-ați auzit aproape pe fiecare. De fiecare dată, absolut de fiecare dată, acest cuvânt se referă la Dumnezeu. Chiar și aici se menționează că Elizabeta vorbește umplută de Duhul Sfânt și spune că (Luca 1:45): “Fericită este cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i‑au fost spuse de Domnul!” Mama Domnului meu a fost înștiințată de Domnul că va avea un copil Căruia mă adresez ca și Domnul. Deci, ea folosește cuvântul “Domnul” adresându-se Dumnezeului care a vorbit prin Gabriel și folosește cuvântul “Domnul” pentru Copilul promis, ceea ce este și de așteptat dacă Duhul Sfânt și nu un soț face ca acest Fiu al lui Dumnezeu să ia ființă.
Să luăm în considerare, de asemenea, și dubla utilizare sau ciudata, dar și interesanta juxtapunere a cuvintelor “Hristos” și “Domnul” din Luca 2:26 și 2:11. Luca spune: “Duhul Sfânt îl înștiințase (pe Simeon) că nu va vedea moartea înainte de a‑L vedea pe Hristosul Domnului.” (Luca 2:26) Apoi 2:11, îngerul a zis: “Astăzi, în cetatea lui David, vi S‑a născut un Mântuitor, Care este Hristos, Domnul!” El este Domnul Hristos și Hristosul Domnul! Ceva ce este și de așteptat după versetul 35 al capitolului 1. Deci Teofile, iată și a doua realitate. Vreau să o sigilezi. Țintuiește-o în mintea ta nu ca pe un nor, ci ca pe un munte care umple orizontul vieții tale intelectuale și emoționale. Există un Dumnezeu mare, care pătrunde totul, stăpânește totul, ghidează totul și El a intrat în istorie și a determinat o fecioară să-L conceapă pe Fiul Său unic, Dumnezeul întrupat. Acest asphaleian, lăsat-l să prindă rădăcini în inima ta și în mintea ta. Umple-ți viața ta intelectuală și emoțională cu cel de-al doilea adevăr. Există un Dumnezeu întrupat în om care intră în istorie și Numele Său este Isus. Nu există nimeni ca El în toate religiile lumii. Deci, aceasta a fost numărul doi.
Numărul trei. Teofile, învață realitatea de nezdruncinat, sigilată, inalterabilă că acest Isus Își va salva poporul de păcatele lor, murind pentru ei. Țintuiește acest adevăr pe tablița inimii tale! Cunoaște asphaleian-ul mântuirii: Dumnezeu, Hristos, mântuire prin iertarea păcatelor prin vărsarea de sânge a Regelui. Sigilează acest adevăr! Capitolul 2, versetul 11: „Astăzi, în cetatea lui David, vi S‑a născut un Mântuitor.” Capitolul 1, versetul 69: “El ne‑a ridicat un corn al mântuirii.” Acum, cum va avea loc aceasta? Cum se va face aceasta? Zaharia, umplut cu Duhul Sfânt, capitolul 1, versetul 67 a spus despre Ioan: “... vei merge înaintea Domnului ca să pregătești căile Lui, să dai poporului Său cunoștința mântuirii, prin iertarea păcatelor lui.” Deci așa va avea loc aceasta. Teofil, ești un om păcătos! Preaalesule Teofil, ești un om păcătos! Ai nevoie de un Salvator care se va ocupa de păcatele tale și le va ierta. Acest Isus… Prin aceste afirmații numai ce am construit un munte în mintea ta. Acest Isus... El se va ocupa de păcatele tale. El Își va întoarce fața... Capitolul 9, versetul 22: “Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie.” Acesta este planul, Teofile! Vei ajunge la țintă, dar în această modalitate! Acesta este felul în care mântuirea va avea loc. Așa va veni iertarea păcatelor.
Cum se va întâmpla asta? Cum va aduce acest Mântuitor mântuirea prin iertarea păcatelor? El o va face vărsând sângele Noului Legământ. Noul Legământ din Ieremia sună cam așa (Ieremia 31:31-34): “Voi face un nou legământ și voi ierta nelegiuirea lor și nu-mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” Prin urmare, a fost promis că va exista un nou legământ, iar o parte a Noului Legământ prevede că oricine se află sub acest legământ are parte de iertarea păcatelor. Și apoi, în Luca 22:20, Isus “a luat paharul și a zis: ‚Acest pahar este Legământul cel Nou în sângele Meu, care este vărsat pentru voi.’” Teofile, acesta este modul în care păcatele sunt iertate, producând mântuire pentru păcătos, preaalesule Teofil! Înțelege că trebuie să citești Evangheliile în întregime ca să întelegi aceasta. Eu fur un pic și din restul capitolelor, pentru că primele două capitole nu au fost niciodată menite să fie citite separat de restul. Cum au putut să-mi încredințeze o așa sarcină? Ei bine, aceasta este ceea ce trebuie să faci. Primele două capitole trebuie să le împarți în secțiuni, dar totodată să te inspiri un pic și din restul Evangheliei. Eu nu voi merge mai adânc. Voi rămâne aici deocamdată.
Teofile, acesta este mondul în care se va întâmpla. În așa fel Salvatorul, în așa fel se va împlini profeția lui Zaharia din capitolele 1:76-77. Deci, Teofil, cunoaște asphaleian-ul, realitatea sigilată, absolut sigură, imposibil de schimbat vreodată, că Dumnezeul tău s-a întrupat în Isus Hristos, ca să săvârșească planul de mântuire prin vărsarea sângelui Său pentru iertarea păcatelor. Cunoaște aceste lucruri așa cum cunoști un munte, nu în modul unui nor.
În final, numărul patru. Deci am studiat: Dumnezeu, Hristos, mântuire. Acum, Teofil cunoaște cu tărie, siguranță nezdruncinată, neclintită, neschimbabilă soliditate, că nu numai că mântuirea a intrat în istorie, dar că sufletele intră în mântuire într-un anumit fel. Nu toată lumea intră, dar pe tine, Teofile, te doresc acolo înăuntru, preaalesul meu Teofil. Vreau să intri. Există o cale de a nu intra și există o cale de a intra. Te vreau înăuntru. Vreau să mai știi încă ceva; cum să intri.
Doar o observație despre dimensiunea obiectivă istorică a mântuirii intrând în istorie. Este reală! Este notată în istorie. Nu este ceva mitologic. Este complet stabilită. Dumnezeu nu poate schimba trecutul. E cât se poate de adevărat! Irod – împăratul Iudeii, Zaharia – preot din ceata lui Abia, Elizabeta – dintre fetele lui Aron, Cezar August – împăratul Roman, Quirinius – guvernatorul Siriei, Isus – născut în Betleem, crescut în Ierusalim sau mai bine zis, închinat Domnului în Ierusalim, crescut în Nazaret și nu la Olimp. Deci nu este un mit! Este vorba despre oameni istoric databili, cognoscibili, palpabili, tangibili care au existat în carne și oase. Deci mântuirea a venit cu adevărat în lume. Teofile, ultimul meu punct este: există o cale de-a intra și-a ajunge acolo. Realitate istorică: nu toată lumea ajunge înlăuntru, dar tu trebuie să intri. La fel cum, din punct de vedere istoric, este inalterabil evenimentul intrării mântuirii în lume. La fel este inalterabil modul cum intrăm noi în mântuire. Așa că, hai să intrăm, Teofile!
Nu rata diferența dintre răspunsul lui Zaharia pentru Gabriel și răspunsul Mariei pentru Gabriel. Aceasta nu este la întâmplare, este o învățătură intenționată. Gabriel a fost trimis de la Dumnezeu – capitolul 1 versetul 26 – și a adus unui cuplu steril, Zaharia și Elizabeta, vești extraordinare: „Vei avea un fiu; mult așteptatul Ilie în persoană. El se va naște în familia voastră, Zaharia și Elizabeta.” Predecesorul lui Mesia... dar Zaharia nu s-au bucurat. El a pus la îndoială cele spuse de înger. „Cum voi cunoaște lucrul asta?” Asta l-a supărat pe Gabriel. Nu este un mod corect de a răspunde când veștile Evangheliei ajung la tine, Teofile. Nu este modul adecvat de a răspunde! Când Dumnezeul Atotputernic îți vorbește, aceasta nu este modalitatea de a răspunde. Gabriel (Luca 1:19-20): „Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu și am fost trimis să vorbesc cu tine și să‑ți aduc aceste vești bune. Iată că vei fi mut și nu vei mai putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri pentru că nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.”
Acum, Teofile, fi atent la răspunsul Mariei. Luca 1:26-33: “... îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu la o fecioară. Numele fecioarei era Maria. Îngerul i‑a zis: ‘ Nu te teme, Marie, pentru că ai găsit har înaintea lui Dumnezeu! Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi numit Fiul Celui Preaînalt, iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoșului Său, David. Va împărăți peste Casa lui Iacov în veci și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.’” Iar Maria nu a spus: „Cum voi ști lucrul acesta?” Acesta a fost răspunsul lui Zaharia. Maria, în schimb, a spus (Luca 1:34): “Cum se va întâmpla lucrul acesta de vreme ce eu nu știu de bărbat?” Iar îngerul nu s-a supărat. I-a răspuns, explicându-i cum va fi. „Duhul Sfânt va face acest lucru, pentru că nimic nu va fi imposibil cu Dumnezeu. Ruda ta, Elizabeta, a fost sterilă toată viața ei și e bătrână acum, dar este însărcinată. Așa că te încurajez, Maria. Îți încurajez credința chiar acum cu aceasta veste.” La care Maria răspunde (Luca 1:38): “Iată‑mă, sunt roaba Domnului! Facă‑mi‑se după cuvântul tău!”
Acum, cum numiți aceasta reacție a îngerului? Cum categorizați acest răspuns? Îngerul a numit răspunsul lui Zaharia “necredință”. Necredință! Nu a crezut. Cum numești aceasta atunci? Ei bine, Biblia nu ne lasă să ghicim răspunsul. Capitolul 1: Zaharia nu a crezut. Dar Maria: „binecuvântată esti tu... ” Luca 1:45: “Fericită este cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i‑au fost spuse de Domnul!” Zaharia nu a făcut așa. În schimb, Maria a făcut-o. Apoi Teofile, Maria a cântat. Lui Zaharia i-a fost sigilată gura, dar Maria a cântat. Iată ce a cântat ea. Teofile, această cântare este pentru tine. Ea a cântat-o pentru tine. Ea cântat-o pentru preaalesul Teofil. Ea a cântat-o ca o binecuvântare peste Fiul ei, pentru preaalesul, bogatul și puternicul Teofil. Luca 1:48-51: “(Domnul) a privit cu îndurare la starea smerită a roabei Sale. Mila Lui ține din generație în generație față de cei ce se tem de El. (Domnul) i‑a împrăștiat pe cei ce sunt mândri în cugetul inimii lor. I‑a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor și i‑a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i‑a săturat cu bunătăți, iar pe cei bogați i‑a dat afară cu mâinile goale.” Există o cale de intrare, preaalesule Teofil. Fii smerit! Prăbușește-te înaintea puterii și milei Dumnezeului lui Israel și a Dumnezeului făcut om, Isus Hristos! Nu lăsa ca nici o poziție socială, nici o putere, nici o bogăție, nici o plăcere, nu lăsa nici un fel de obstacol în statutul tău de preaales, să te împiedice să fii ca Maria. Există doar o singură cale spre această mântuire și nu e calea bogăției. Nu e calea puterii. Și, cu siguranță, nu este calea îndoielii și a suspiciunilor față de mesajul lui Gabriel și a Cuvântului lui Dumnezeu. Este calea credinței.
Teofile, Dumnezeu este activ, viu și lucrător. Dumnezeu vorbește. Ai încredere în El. Dacă te întorci acasă socotit neprihănit... O să fur din nou un pic din celelalte capitole. Fii ca și vameșul: „Doamne, ai milă de mine păcătosul” (Luca 18:13). Dar nu dispera, tu nu ești evreu. Nu dispera din această cauză. Toate aceastea sună foarte evreiesc, nu-i așa? Așa este. Mântuirea s-a ridicat dintre evrei. Dar nu dispera, pentru că Simeon a explicat aceasta foarte clar. Isus este pentru toată lumea. Capitolul 2 versetul 32: “O lumină ca revelație pentru neamuri și o slavă pentru poporul Tău Israel!” Există nădejde pentru tine, preaalesule Teofil, de origine romană. Dar oricine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea – capitolul 18. Mântuirea a venit în lumea, Teofile. Cunoaște acest trainic adevăr, această inalterabilă întâmplare. Deci, există o cale de intrare, prin ușa îngustă. Capitolul 13: “Căci vă spun că mulți vor căuta să intre și nu vor putea.” Renunță la toată încrederea în ceea ce privește bogăția și puterea, poziția și corectitudina și primește-o ca un copil, precum Maria.
Și încă un lucru, Teofile... Ai observat că această poveste sună de bucurie? Îngerul către Zaharia (Luca 1:14): “El va fi bucuria și veselia ta și mulți se vor bucura de nașterea lui.” Ioan nu avea răbdare să se nască. A saltat de bucurie în pântecul mamei sale. Luca 1:44: “Caci iată, de îndată ce am auzit sunetul salutului tău, mi‑a săltat copilașul în pântec de bucurie!” El va spune că bucuria lui este completă, pentru că El (Isus) trebuie să crească și el trebuie se micșoreze. Aceasta îmi face bucuria mea completă. Maria (Luca 1:46-47): “Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul și mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu.” Iar când Ioan se naște, toți vecinii s-au bucurat cu Elizabeta. Și când s-a născut Isus, anunțul angelical a fost cam așa (Luca 2:10): “Nu vă temeți, pentru că iată, vă aduc o veste bună.” Auzi tu aceasta, Teofile? Această istorie răsună de bucurie.
Teofile, hai să o luăm din nou de la început. Ai auzit vreodată despre Duhul Sfânt? Ai auzit vreodată de Duhul Sfânt sau ești din grupul prezentat în Fapte 10: „nici nu am auzit că este un Duh Sfânt”? Prin El, prin Duhul Sfânt, omul Isus Hristos a fost conceput în pântecele unei fecioare. Toată acestă bucuria pe care o vedeți aici este marea lucrare a Duhului Sfânt. Ioan s-a umplut de Duh. Zaharia s-a umplut de Duhul Sfânt. Elizabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. Simeon a fost acoperit cu Duhul Sfânt. Teofil, tu ai Duhul Sfânt? Trăiește El în tine, producând bucurie? În această extraordinară salvare, Dumnezeu S-a făcut om, a venit în lume pentru a salva pe toți Teofilii, preaaleșii Teofili americani de păcatul lor, vărsând sângele legământului și domnind pe un tron pentru vecii vecilor. Ai tu Duhul Sfânt? Ți S-a descoperit Duhul Sfânt ție? Ai fost tu mișcat de Duhul Sfânt sau, pur și simplu, nu a însemnat nimic pentru tine, nimic important?
Dumnezeu vine, iar când El vine, rezultatul acelei bucurii sunt cuvinte ca acestea (Luca 1:46-47): “Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul și mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu.” Aceasta este vocea Duhului Sfânt într-o ființă umană. Preamăresc pe Domnul. Sufletul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu și Numele Lui este Isus. Ai tu Duhul Sfânt? Fie ca Duhul Sfânt să coboare peste această conferință. Sper să nu ne bucurăm doar vorbind, ci și să fim umpluți de Duhul Sfânt. Vino, Duhule Sfânt!
Deci, în încheiere, ultimele câteva rânduri. Teofil, iubiții mei Teofili americani, luați cunoștință cu această realitate sigilată, trainică, de neclătinat, inalterabilă că Dumnezeu este marele actor în marele scop al acestei istorii. La început El plănuiește, la mijloc guvernează, iar la sfârșit este preamărit de milioanele de Marii din lume întreagă. Isus Hristos este Fiul Său, Dumnezeu făcut om. Și El a venit să salveze. Există o cale de a intra și nu este prin bani, nu prin putere și nu prin îndoială. Este calea Mariei: „Facă-se voia Ta. Sunt pe deplin al Tău!” O imensă încredere ca a unui copil, în puterea lui Dumnezeu în Hristos, care face minuni.
Tată, vino! Prin Duhul Tău cel Sfânt umple această încăpere și acești oameni cu Duhul Sfânt. Fă ca toate coridoarele să sune de bucuria Domnului, în timp ce Îl mărim pe Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin toată Evanghelia după Luca. Dincolo de cântecul nostru, acum și în fiecare sesiune, dincolo de ceea ce facem în camerele noastre de hotel, să facem astfel încât viața noastră să fie pură, curată. Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Domnul și Îl vor preamări cu toată ființa lor. Nu ne lăsa singuri. Împlinește Evanghelia după Luca în noi în timpul acestei conferințe. Amin!
