Tată, oriîncotro privesc, văd persoane singure divorțate, văd cupluri de persoane căsătorite care au divorțat și s-au recăsătorit, văd cupluri de persoane căsătorite aflate în conflict. Așa că Te rog pentru un har special, prin care să ne dai un cuvânt în legătură cu viziunea Ta despre căsătorie. Te rog, Doamne Isuse să fii lângă noi și să mă umpli cu Duhul Tău Sfânt, și să ne dai o sensibilitate specială față de adevăr, astfel ca eu să pot vorbi iar ceilalți să poată asculta, ferește-ne de greșeli și oferă-ne o perspectivă eternă asupra vieții. Nu în felul lumii, care crede că acestă viață este totul, și atunci face orice ca să apuce tot ce se poate apuca, crezând că totul este bun, chiar dacă nu este așa. Dar pentru noi, în comparație cu ce urmează să vină, viața de aici este un abur efemer. Dăruiește-ne o perspectivă eternă. În numele lui Isus m-am rugat. Amin.
Data trecută am spus că există două moduri de a arăta compasiune și grijă persoanelor divorțate. Acest lucru nu înseamnă în nici un caz - dacă cineva mă va întreba - că mă refer la a alege între cele două, ci doar la faptul că trebuie să le cercetăm întotdeauna pe amândouă.
În primul rând, noi, ca biserica și ca indivizi, trebuie să fim alături de persoanele divorțate în suferința lor și - atunci când este necesar - în pocăința lor de tot ce solicită pocăință, și să fim alături de aceste persoane, de-a lungul aceastei tranziții dureroase, și să le găsim un loc în viețile noastre și să le ajutăm să găsescă modalități de a se bucura de iertarea care este în Hristos, și puterea pentru o nouă modalitate de a asculta, așa cum este în Evanghelia lui Isus Hristos. Deci aceasta este prima modalitate.
A doua modalitate de a iubi, de a ne păsa și a ne arăta compasiunea, este de a sublinia oroarea față de divorț și de a arăta cu maximă claritate și limpezime, de ce Dumnezeu urăște divorțul și să facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe oameni să îl evite.
Deci acestea sunt cele două modalități, și nu este deloc ușor de a le aplica pe ambele, deoarece unii simt, atunci când o practici pe prima, că îți lipsește a doua, iar ații simt, atunci când o practici pe a doua, că ești aspru referitor la primul aspect. Și propria mea convingere este că, avându-L în vedere pe Isus pe care Îl avem și Biblia pe care o avem, prin neglijarea oricăreia din cele două, tu nu ești o persoană călăuzită de o dragoste deplină.
Unul din motivele pentru care în urmă cu câteva săptămâni am stat petrecut două săptămâni cu tema singurătății și cu demnitatea acesteia, de valoarea acesteia, de potențialul de a-L slăvi pe Hristos prin aceasta, este pentru că mă tem că divorțul aruncă mii de persoane în această singurătate, de obicei împotriva voii lor. Acest lucru a fost în mintea mea, și dacă puneți împreună aceste două mesaje, se poate să gândiți că ele au fost predicate numai pentru persoanele încă necăsătorite. Nu au fost, ele au avut în vedere la fel de bine și mult mai dureroasa singurătate care urmează divorțului.
Dacă ne vom situa pe poziția de pe care eu doresc să depun mărturi și anume asupra credinței că mariajul este un angajament pe viață cu un partener unic, cât acesta trăiește, un angajament pe viață cu un partener unic, cât acesta trăiește, atunci noi trebuie să fim pregătiți să iubim persoanele singure, persoanele divorțate singure - deoarece urmează să fie o mulțime de felul acesta - din toată inima noastră și cu toată casa noastră și cu întreaga noastră familie.
Trebuie să păstrăm o perspectivă clară, eternă, ca oameni credincioși. Dacă ne lăsăm călăuziți de sentimentele noastre și de așteptările pe care le avem de la lume, atunci învățăturile lui Isus vor suna pur și simplu scandalos. Dar dacă ne luăm călăuzirea din Biblie, referitor la cât de trecătoare este această lume, Iacov spune: "Nu sunteți decât un abur care se arată puțintel și apoi piere." Deci, abia te-ai arătat într-o răcoroasă dimineață și... Cât timp a durat aceasta? O secundă? Într-o dimineață cu adevărat răcoroasă și umedă - două secunde? Aceasta este viața noastră. Singur, căsătorit, divorțat, nedivorțat.
Eu cred că uneori ajungem să cădem în această rutină a modului de a gândi: acesta este capitolul copilăriei, apoi capitolul adolescenței, apoi capitolul adultului tânăr, apoi capitolul persoanei căsătorite, apoi este capitolul copitolul cu copii mici, apoi capitolul cu copii adolescenți, apoi este capitolul goliciunii sufletului, apoi capitolul pensionării, și apoi... apoi Dumnezeu poate să mă ia. Și aceasta durează mult și este departe.
Dar nu este departe și El are dreptul să te ia în orice moment dorește. Și veșnicia este foarte, foarte lungă. Trebuie să păstrăm în minte acest lucru. Altfel, învățăturile lui Isus nu au niciun sens. Când El ne spune: "Bucurați-vă în ziua aceea și săltați de veselie", despre ce zi vorbește? Despre ziua mizeriei absolute: oamenii te ridiculizează, și te disprețuiesc, și spun despre tine lucruri rele și neadevărate, călcând numele tău în picioare. "Bucurați-vă în ziua aceea și săltați de veselie" - aceasta este o vorbire nebunească... Exceptând cazul în care această suferință de moment pregătește pentru noi o eternă comoară de slavă de moment – etern.
Săptămâna trecută am spus categoric faptul că semnificația ultimă a căsătoriei este de a reprezenta legătura de nedesfăcut dintre Hristos și Biserica Sa. Și argumentul a fost că, dacă Hristos Și-a călcat vreodată promisiunea Sa: "Sunt cu voi până la sfârșitul veacului, Biserică a Mea." Dacă vreodată a călcat această promisiune, atunci și tu poți divorța de partenerul tău. Dar dacă El nu a făcut-o, nu o face nici tu.
Deoarece căsătoria înseamnă a vorbi despre acest lucru, semnificația căsătoriei este: Hristos păstrează legământul făcut cu Biserica Sa, și Biserica Sa, câștigată pe baza noului legământ, ține legământul făcut cu El. Aceasta este semnificația căsătoriei.
Deci am argumentat că Isus nu a confirmat referința fariseilor, făcută la Deutoronom 24: 14. Deoarece El S-a întors la Geneza 2:24 și a concluzionat că: "Ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă." Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu a făcut un lucru, Dumnezeu îl va și desface. Dacă Dumnezeu face un lucru, omul nu are dreptul să îl desfacă. Dumnezeu este autorul tuturor căsătoriilor, ale tuturor: căsătoriile hindu, căsătoriile budiste, căsătoriile seculare umaniste - Dumnezeu le-a făcut. Și ele sunt validate în cer, atunci când un bărbat și o femeie fac jurământul căsătoriei. Și Dumnezeu desface aceasta, dar o desface prin moarte, prin moarte. De aceea, când am fost aici chiar la această oră a serii trecute, și am stat chiar în locul acesta. Și David și Meggan au stat chiar în locul acela, și am finalizat jurământul cu: "cât amândoi suntem în viață, atâta vreme cât noi doi vom trăi." O altă formulare tradițională a jurământului este: "până când moartea ne va despărți", care înseamnă același lucru. Aceasta este încredințarea din spatele jurămintelor tradiționale și este un lucru foarte bun.
Acum, așa cum știți, și mulți dintre voi m-ați și întrebat despre aceasta, și eu știu și apreciez acest lucru, atunci când te hotărăști în favoarea unui asemenea angajament radical, un angajament de o viață față de un partener, pe întreaga durată de viață a acestuia, se nasc un număr uimitor de mare de întrebări cărora trebuie să le răspunzi. Dacă tu crezi că legătura prin căsătorie este inviolabilă, și că este ilegitimă recăsătorirea de după divorț, atâta vreme cât fostul partener este în viață, așa cum cred și eu, întrebările te vor asalta, întrebări biblice și întrebări practice. Așa că acest mesaj este o încercare de a răspunde câtorva dintre ele, în scurtul timp de care dispunem. Dacă nu coincid cu întrebările voastre, îmi pare rău, sunt mult mai multe probleme pe care soții le-au propus pentru predică, pe website-ul Desiring God, dar fac tot ce pot în timpul disponibil.
Numărul unu este o întrebare la care și eu am nevoie de un răspuns. Poate moartea să pună capăt unei căsnicii, în așa fel încât să fie legitim pentru partener să se recăsătorescă?
Răspunsul biblic este "Da" și textul-cheie este și 1 Corinteni 7:39 și, așa cum voi și citi, Romani 7: 13.
Acesta aspune: "Nu știți, fraților - căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea - că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăiește el? Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. Dacă deci, când îi trăiește bărbatul, ea se mărită după altul, se va numi preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de lege, așa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după altul."
Este foarte clar. Nu necesită prea mult comentariu. Cu alte cuvinte, Pavel spune că divorțul și recăsătorirea, câtă vreme îți trăiește partenerul, este adulter. Dar recăsătorirea după moartea partenerului nu este. Eu cred că motivul pentru acest lucru - ne place să probăm prin motive, nu este necesar, dar pe mine mă ajută - este următorul: Isus a spus că după înviere nu mai este nici căsătorie, nici desfacerea căsătoriei. Noi avem o noțiune romantică asupra căsătoriei și cântăm cântece romantice prostești, ca "pentru totdeauna" - aiureli. Nu va fi pentru totdeauna, 60 de ani, poate, în cel mai bun caz, după care se termină, nu există căsătorie după înviere. Isus a arăta lucrul acesta foarte clar, altfel ar exista bigamie și tatăl meu nu ar ști care este soția sa. Deoarece mama mea a murit după 36 de ani de căsnicie și mama mea vitregă a murit după 25 de ani de căsnicie, apoi și tatăl meu a murit și el nu este un bigam în cer. Dacă acesta este adevărul, atunci poți înțelege de ce persoana care rămâne este liberă să se recăsătorească, deoarece un partener, Domnul o spune, este necăsătorit. Și dacă un partener este necăsătorit, și celălalt este tot necăsătorit și atunci în cer căsnicia s-a sfârșit, atunci și pe pământ s-a sfârșit.
Deci tatăl meu nu a păcătuit căsătorindu-se cu LaVonne, la fel cum nu a păcătuit atunci când s-a căsătorit cu Ruth. Deci răspunsul la prima întrebare este, și sunt sigur că toți veți fi de acord cu aceasta, "Da, este legitimă recăsătorirea, și este chiar un lucru bun să te recăsătorești." Dacă vă întrebați dacă eu cred că într-un fel arăți mai puțină dragoste pentru primul partener, recăsătorindu-te repede, nu cred. Am aprobat recăsătorirea tatălui meu la un an de la moartea mamei mele. Am oficiat căsătoria sa și l-am iubit, deoarece avea nevoie de o soție. Din motive practice, nu din alt fel de motive.
Numărul doi. În al doilea rând, dacă o persoană divorțată este deja recăsătorită, trebuie să părăsească acest al doile, al treilea mariaj? Motivul pentru care această întrebare este urgentă, este acela că în cuvântul lui Isus, El pune un nume foarte negativ acestui gen de mariaj.
Să privim la Luca 16:18: "Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă, preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei, preacurvește." Poți citi aceasta și apoi să o dai la o parte și să spui că a doua căsătorie este în regulă și nu trebuie părăsită. Am petrecut o oră la telefon în urmă cu câteva luni, cu o femeie care plângea și încerca să mă convingă că ar trebui să învăț oamenii că trebuie să pună capăt tuturor căsătoriilor a doua și a treia. Să le desfacă, pentru că sunt adultere. Dar acesta nu este și răspunsul meu.
Eu nu cred că dacă ești în al doilea, sau în al treilea, sau în al patrulea mariaj, că ar trebui să îi pui capăt. Nu cred că ar trebui să divorțezi. Chiar dacă, și voi argumenta, chiar dacă partenerul tău este în viață, nu trebuie să pui capăt acestui mariaj ulterior. Isus spune că este neloial față de partenerul tău să te căsătorești cu altcineva, comiți adulter, este adulter. Am promis ca moartea să ne despartă, am călcat promisiunea și acum am intrat în altă relație și spune că făcând acest lucru, comitem adulter.
Acum, eu nu cred că având făcut deja acest lucru, trebuie să îi punem capăt. Vă voi da câteva motive. Cred că este o căsătorie reală, este o căsătorie validă, cred că nu trebuia să se realizeze, dar s-a întâmplat, s-au făcut jurăminte adevărate, o uniune sexuală reală a consumat aceste jurăminte, a fost rostit un angajament real - și voi argumenta - poate că toate acestea au fost curățate de sângele lui Isus și au fost puse de-o parte pentru Dumnezeu. Cu alte cuvinte, eu nu cred că un cuplu care se pocăiește și caută iertarea lui Dumnezeu și primește curățarea Lui, ar trebui să creadă că viețile lor sunt considerate ca adultere. Chiar dacă în ochii lui Isus acesta este modul în care a început această relație. Acestea sunt cele trei-patru motive pentru care eu cred acest lucru. Cred că sunt trei motive.
În primul rând, sunt câteva motive, începând de la Deuteronom 24:1-4, la textul acesta vă amintiți că s-au referit fariseii, cum că ar permite divorțul. Modul în care este scris acest text este foarte frapant. Susține că o femeie părăsită de soț se căsătorește cu un alt bărbat, ea este întinată în cadrul acestei relații. Dar această relație este tot atât de reală și de valabilă încât, dacă acest nou bărbat nu o mai dorește, ea nu se mai poate întoarce la primul. Aceasta este o situație foarte stranie. Cuvintele care definesc această întinare sunt foarte asemănătoare cu cele folosite de Isus atunci când vorbește despre adulter. Moise spune că dacă te duci acolo și se întâmplă acest lucru, este întinare, Isus spune că decă te duci acolo și se întâmplă acest lucru, este adulter. Dar totuși, în această construcție era o căsătorie. Era o căsătorie și era reală. Și nu trebuia să fie desfăcută.
Al doilea argument. Isus s-a întâlnit cu acea femeie care fusese căsătorită de cinci ori. Vă mai amintiți, în Ioan 4, deci El se află la fântână și privește spre ea, și-i spune, Ioan 4:18: "Pentru că cinci bărbația ai avut, și acela pe care-l ai acum nu-ți este bărbat." Deci El face diferența între "acela pe care-l ai acum nu-ți este bărbat", lucru care înseamnă că există o diferență între a avea un soț și a trăi cu cineva. Simpla coabitare cu un bărbat nu îl transformă pe acesta în soț. Un soț este obținut prin jurăminte și angajamente, și tu ai cinci de felul acesta. Deci se pare că Isus validează, într-un anume sens, pe acești cinci în mod diferit, față de actualul bărbat. Deci înclin să cred că Isus privește la aceste căsătorii și spune că sunt căsătorii. Nu trebuiau făcute, dar au fost făcute și atunci există și sunt reale, sunt valabile.
Acum al treilea motiv pentru care eu cred că un cuplu recăsătorit trebuie să continue mariajul. Jurămintele, chiar și atunci când sunt făcute în mod neînțelept, în general, trebuiesc împlinite, în Biblie. Când ai făcut o promisiune pe care nu trebuia să o faci, trebuie să o ții. Psalmul 15:4, "omul credincios nu-și ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui." Cu alte cuvinte, el a făcut un jurământ care devine foarte păgubos pentru el, și el ține jurământul. Vă mai amintiți povestea cu gabaoniții? Iosua face un jurământ în pripă, fără să-L întrebe pe Domnul, de a nu-i izgoni pe aceștia, și ei îl mint prin înșelăciune că sunt un popor dintr-un ținut îndepărtat, când de fapt erau vecinii lor apropiați și trebuiau nimiciți după porunca lui Dumnezeu. Și odată descoperit acest lucru, Iosua și-a ținut jurământul. Deci sunt povești de genul acesta în Biblie, și aceasta mă face să cred că Dumnezeu pune o mare valoare pe promisiunile făcute,pe jurăminte, pe cuvântul dat și pe legământ, chiar și atunci când nu ar fi trebuit să fie făcute. Așa că, din aceste trei motive, niciodată nu voi merge la un cuplu care este la al doilea sau al treilea sau al patrulea mariaj, și să le spun: "Sunteți doi adulteri care au făcut acest mariaj, în fiecare noapte pe care o petreceți împreună, comiteți adulter, și trebuie să puneți capăt acestui mariaj și să vă despărțiți."
Nu cred că așa stau lucrurile. Cred că este adulter să intri într-o astfel de căsătorie, ai călcat legea lui Dumnezeu, dar odată ce ea a fost făcută, există noi jurăminte făcute, s-a creat o nouă legătură de căsătorie, și acum marea preocupare este de a sfinți această căsătorie. De a păstra curat acest mariaj. De a face acest mariaj să fie centrat pe Hristos în mod radical pe cât posibil, și aceasta se poate face. Există în această biserică mariaje care sunt al doilea mariaj pentru ambii parteneri sau doar pentru unul, care, în opinia mea, nu ar fi trebuit făcute. Este un păcat să hotărăști să trăiești și apoi să părăsești pentru a forma un nou cuplu. Dar astăzi există printre noi, în această biserică, mariaje care sunt după voia lui Dumnezeu. Oameni minunați, profunzi, înțelepți, sfinți, iubitori, asemeni lui Hristos, păstrători ai legământului. Ceea ce nu ar fi trebuit să se facă, dar care, cred eu, acum este spălat și curățat, și acum trebuie păstrat, slavindu-L pe Dumnezeu în aceste relații, ca soții și soți iertați și răscumpărați, ucenici ai lui Isus, fără să comită adulter în mariajele lor prezente. Au dat startul la ceva care nu ar fi terbuit să se facă, dar între timp a fost sfințit. Deci acesta este răspunsul meu la a doua întrebare: dacă te afli în această situație, opinia mea este că trebuie să rămâi așa, și să-ți dedici viața purității și sfințirii de la acest punct mai departe și să arăți prin acest mariaj că, chiar dacă nu a fost varianta ideală, prin acest mariaj Isus Își ține legământul.
A treia întrebare: dacă un partener necredincios insistă să conviețuiască cu un partener credincios, ce trebuie să facă partenerul credincios?
Vă invit să mergeți cu mine la un pasaj foarte important, 1 Corinteni 7:12-16. Dacă un partener necredincios insistă să conviețuiască, cu alte cuvinte refuză divorțul, ce trebuie să facă partenerul credincios? Poate fi bărbat, poate fi femeie. Avem în ambele variante, cazuri în această biserică.
1 Corinteni, capitolul 7, versetele de la 12 la 16 se referă la aceast subiect, și conțin o afirmație ambiguă, sau unii o consideră o afirmație ambiguă, și voi încerca să o interpretez pentru voi. Versetul 12: "Celorlalți le zic eu, nu Domnul." Cred că această micuță frază, voi predica despre ea, cred că înseamnă că "nu am o poruncă specială din învățătura istorică a lui Isus, dar sunt călăuzit de Duhul. Celorlalți le zic: dacă un frate are o nevastă necredincioasă, și ea voiește să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Și dacă o femeie are un bărbat necredincios, și el voiește să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei."
Fac aici o pauză. Aceasta se adresează situațiilor reale, adică acești credincioși timpurii luau foarte în serios devotamentul față de Hristos. A avea relații sexuale cu un inamic al crucii nu li se părea a fi drept. Vouă vi se pare drept? Avem nevoie ca acest text să ne facă să ne simțim... să fiu căsătorit cu un inamic al crucii! Să analizăm cu atenție această sintagmă din Epistola către Filipeni, nu vorbește despre niște persoane exorbitante, sunt niște necredincioși obișnuiți, nici n-ai crede că este un inamic al crucii, este un tip plăcut, sau este o femeie drăguță. Dar în fața pretențiilor Regelui Regilor, ei nu sunt doriți. Să ai relații sexuale cu asemenea persoană? Deci este vorba despre o problemă reală și aici avem răspunsul lui Pavel: rămâneți împreună.
Versetul 15: "Căci bărbatul necredincios este sfințit prin nevasta credincioasă, și nevasta necredincioasă este sfințită prin fratele. Altminteri copiii voștri ar fi necurați, pe când acum sunt sfinți."
Ceea ce eu cred că înseamnă: căsătoria este o uniune atât de sfântă în ochii lui Dumnezeu, așa încât un credincios, un copil al lui Dumnezeu nu este întinat prin relație sexuală cu un inamic al crucii. Și copiii născuți din această unire dintre un copil al lui Dumnezeu și un inamic al lui Dumnezeu, copiii născuți nu au nicio contaminare specială, din această cauză. Asta înseamnă a fi sfânt. Nu înseamnă că sunt răscumpărați, dar născut sau căsătorit în această situație poți să fii pus de-o parte în scopuri potrivite și sfinte în cadrul căsătoriei.
Versetul 15: "Dar dacă cel necredincios vrea să se despartă" - cere divorțul, să plece - "să se despartă. În împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legați: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. Căci ce știi tu, nevastă, dacă îți vei mântui bărbatul? Sau ce știi tu, bărbate, dacă îți vei mântui nevasta?"
Deci răspunsul la această întrebare este că dacă un necredincios se desparte și insistă pentru desfacerea căsătoriei, apelând la justiție, Pavel spune că am fost chemați la pace, deci lasă-l să plece. Nu ești înrobit.
Deci ce înseamnă acest lucru, unde este ambiguitatea? Este o persoană înrobită prin căsătorie, permite Pavel desfacerea acestei căsătorii? Sau este o persoană scutită de singurătate, deci este liberă să se recăsătorească? Acestea sunt cele două întrebări.
Și eu cred că prima variantă este valabilă, în timp ce alții cred că acest text este o permisiune: căsătoria nu mă înrobește și sunt liber să mă recăsătoresc. Și vă voi arăta patru motive pentru care eu cred că este o greșeală să spui că aici este o permisiune pentru recăsătorire, după ce acest lucru s-a întâmplat.
Primul este că Pavel este singurul bărbat pe care îl vedem că își iubește starea de necăsătorit, și vorbește în termeni strălucitori despre posibilitatea de a sluji în misiune în această stare, și că niciodată nu ar considera-o o stare de sclavie. Eu nu cred.
Versetul 15: "În împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legați", nu înseamnă că nu sunt obligați să rămână necăsătoriți, el nu crede că singurătatea este o sclavie. El iubește roadele stării de necăsătorit, altceva decât o soție, dacă ar avea-o. El nu spune: "Fratele sau sora nu sunt obligați să rămână necăsătoriți și sunt liberi să se recăsătorească." Este foarte diferit, nu cred că Pavel ar descrie în felul acesta starea de necăsătorit.
Al doilea motiv pentru care eu nu cred că spusele lui sunt o permisiune pentru recăsătorire. Versetele 10-11 deja au punctat contrariul acestui lucru, priviți la versetele 10-11:"Celor căsătoriți le poruncesc nu eu, ci Domnul" - cred că este remarcă directă asupra subiectului nostru - "ca nevasta să nu se despartă de bărbat. Dacă este despărțită, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul ei. Și nici bărbatul să nu-și lase nevasta." Acum, cu acest lucru spus așa de clar: "dacă se desparte, să rămână necăsătorită", este foarte greu pentru mine să afirm despre cele spuse în versetul 15 că ar însemna: "Nu trebuie să rămâi necăsătorită, poți să te recăsătorești, chiar dacă partenerul tău este în viață."
Trebuie să facem o micuță paranteză aici: putem vedea în această biserică asemenea parteneri, reîntorși după ani de zile. Am oficiat căsătorii la 10 ani după ce făcuseră divorțul.
Numărul trei. "Fratele sau sora nu sunt legați" sau nu sunt sclavi. Argumentul lui Pavel pentru aceasta, în versetul 16, nu susține că nu trebuie să rămâi necăsătorit, spune că nu trebuie să rămâi căsătorit.
Priviți la el, versetul 16: "Căci ce știi tu, nevastă, dacă îți vei mântui bărbatul? Sau ce știi tu, bărbate, dacă îți vei mântui nevasta?" Ce spune el? El spune să nu folosim argumentul: "Trebuie să rămân cu el, altfel nu îl voi mântui." El spune: "De unde știi tu că îl vei salva, tu nu poți ști dacă îl vei salva, nu face război cu acest bărbat, cu această femeie, pentru a-l păstra. Dacă el face război cu tine ca să plece, lasă-l să plece, nu știi dacă îl vei salva stând împreună. Acesta este un argument pentru faptul că nu trebuie să rămâi căsătorit, nu pentru faptul că nu trebuie să rămâi necăsătorit.
În final, numărul patru. Versetul 39 de asemenea susține acest considerent. "O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăiește bărbatul, dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea, numai în Domnul." Deci mi se pare că Pavel și Isus au același gând că cei care Îl urmează pe Isus sunt dedicați în totalitate unui singur soț, unei singure soții, cât timp acest partener trăiește. Acest ideal arată foarte clar spre Evanghelie - Hristos a murit pentru mireasa Sa și nu o abandonează niciodată, și nici ea pe El. Ultima întrebare. Sunt multe, dar doar pentru acestea am avut timp. Există excepții?
Nu sunt excepții de la la faptul că ar exista motive de eliberare pentru o persoană căsătorită, altele decât moartea? Există asemenea excepții? Și răspunsul meu este "Nu", dar eu sunt în minoritate. Mă găsesc într-o foarte mică minoritate, printre exegeții biblici. Trebuie să cunoașteți lucrul acesta. Piper este ciudat. Și voi trebuie să decideți dacă sunt ciudat din text, dar atâta vreme cât învățătorii evanghelici o spun, sunt într-o foarte mică minoritate.
Dacă doriți să primiți aprobarea pentru divorț, bateți la ușa oricărei biserici. Aproape. Dar nu bateți la ușa acestei biserici. Deoarece, dacă până la urmă veniți la mine la birou, nu vă voi îndruma să faceți acest lucru.
Acum, textul, Matei 19:3-12, care a fost tipărit greșit, și îmi cer scuze, Eric, este greșeala mea. Matei 9:3-12, vă invit să mergem acolo, se referă la subiectul nostru înseaproape, așa cum am făcut-o deja, și îmi pare rău că am trecut prin ea așa de repede, când el este atât de complicat, și totuși sunt foarte mulțumit că am făcut-o așa de repede, fiindcă este atât de complicat, deoarece lucrurile complicate trebuiesc făcute nu cu o retorică strălucită de la amvon, ci în tihnă, prin studiu online, citind un articol, notând, răsfoind, și nu sub influența personalității mele, sau al oricărui alt lucru de acest fel.
Puteți merge online, vă spun imediat, pentru a citi cele două articole la care mă voi referi. Versetul 9 din Matei 19 este principalul loc unde alți învățători argumentează că există un motiv uriaș ca excepție pentru interzicerea divorțului și a recăsătoririi, și spune următoarele. Versetul 9: "Eu, însă, vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă, preacurvește." Și cei mai mulți erudiți spun că "afară de pricină de curvie" înseamnă cu excepția cazului în care partenerul comite adulter, și că, dacă comite adulter împotriva ta, atunci ești liber să divorțezi și să te recăsătorești. Eu nu cred că acest lucru este așa, dar mulți oameni cred că înseamnă acest lucru, și vă voi spune în câteva cuvinte de ce cred ceea ce cred, dar mai important, vă voi trimite la articolul "Divorț și recăsătorire articol de fond", trebuie să tastați cuvântul "divorț" în motorul de căutare al site-ului Desiring God, și veți găsi două articole.
În unul am scris o argumentare a ceea ce predic și în celălalt am arătat înțelesul acestora, care este un foarte important raport al liderilor acestei biserici, alături de mine. Iată cele câteva cuvinte. Isus nu a folosit aici cuvântul "adulter", pentru a sublinia, folosește verbul "pornaia", care în general înseamnă preacurvie în concubinaj, persoanele căsătorite nu comit acest act de preacurvie, comit adulter.
Persoanele necăsătorite comit preacurvie, deci ce face aici acest cuvânt, "pornaia", ce înseamnă? Preacurvie. Isus a fost acuzat că a fost născut în preacurvie. Se face aluzie la acest lucru în Ioan 8:41, deoarece ei credeau că Iosif și Maria au avut relații sexuale, căci altfel, cum putea ea să fie însărcinată, fiind necăsătorită a avut relații sexuale pe perioada logodnei, deci urma să se căsătorească și, ca femeie însărcinată, trebuie să fi avut relații sexuale și astfel Isus a fost un bastard care a fost născut sau a fost conceput în afara unei relații maritale, aceasta a fost situația.
Matei este singura Evanghelie care vorbește despre Iosif și Maria aflați în această postură. Matei spune că "fiind un om drept care nu dorea s-o facă de rușine, și-a pus în gând s-o lase pe ascuns."
Deci Matei arată în exclusivitate că Iosif a crezut despre soția sa că a comis preacurvie și, în tăcere, fiind un om neprihănit, s-a hotărât să - este folosit acest cuvânt - divorțeze. Deoarece promisiunea de căsătorie, logodna avea pe atunci o altă semnificație decât are astăzi. Deci exista o formă de despărțire care se făcea așa și care era drept să se facă. Și astfel, înclin să cred că, așa cum relatează aici Matei despre spusele lui Isus, aceste cuvinte "în afară de pricină de preacurvie" pur și simplu înseamnă: "nu vorbesc de preacurvia din timpul logodnei". Dacă un bărbat divorțează de soția sa și se căsătorește cu altă femeie, comite adulter, cu excepția cazurilor de preacurvie. Cu alte cuvinte, situația lui Iosif nu se pune la socoteală.
Este vorba despre trădarea din perioada logodnei și mulți oameni cred: "Nu, este mult prea complicat." Trebuie să înțelegeți cele 10-11 motive cu care am argumentat de ce eu cred toate acestea.
Acum, aceasta este situația din Biserica Bethlehem. De-a lungul anilor, de când sfatul de frați și-a pus această problemă, de mai bine de 20 de ani, niciodată nu a fost vreun timp în care toți frații să fie de aceeași părere în legătură cu acest subiect. Niciodată părerea mea nu a fost împărtășită chiar de toți frații din conducere. Și astfel, o biserică așa cum este aceasta, care este congregațională, dar condusă de un sfat de frați - te întrebi cum se poate întâmpla așa ceva, ca nu toți să cadă de acord cu înțelesul acestui verset.
Și atunci noi am scris un articol despre poziția bisericii, care asigură baza întregii noastre discipline. Și nu este opinia mea, este o poziție despre care toți putem spune că este pentru menținerea disciplinei și în fond, este poziția și imaginea istorică tradițională că adulterul lipsit de pocăință și abandonul permit recăsătorirea după divorț. Deci dacă se întâmplă așa în această biserică, noi nu te vom excomunica, chiar dacă eu cred că greșești făcând acest lucru. Această situație poate părea ciudată. Da, este ciudată, dar așa este pe pământ. Corect? Într-un fel, este un lucru minunat, sper să puteți vedea acest lucru. Frații din onducere se pot privi în ochi, lucrează împreună, încercând să cadă de acord în activitatea lor comună, și se ajunge la concluzia că nu este necesar să gândim toți la fel, noi suntem de aceeași părere în punctele mărețe și glorioase. Și când vezi această situație și te întrebi ce-i cu ea, îți spun că avem de condus o biserică. Trebuie să avem un standard cu care toți să fim de acord, pentru a putea disciplina, altfel nu suntem o biserică, dacă lăsăm să se întâmple orice. Și astfel, acel articol numit "Poziția bisericii Bețlehem cu privire la divorț și recăsătorire" este online, trebuie doar să căutați la adresa desiringgod.org. Deci doresc să închei cu aceasta.
Este rugăciunea noastră comună, ca lideri ai bisericii Bethlehem, ca oamenii din biserica noastră să cunoască înțelesul mult mai adânc al instituției căsătoriei. Și acesta nu este intimitatea sexuală, deși este și acesta unul dintre scopuri, nu este prietenie, deși și acesta este unul dintre ele, nu este ajutorarea reciprocă, deși este și aceasta printre scopuri, nu este nașterea și creșterea de copii, deși este printre scopuri. Profunda semnificație a căsătoriei este imaginea în carne și oase, pentru lume, a Legământului de dragoste dintre Hristos și Biserica Sa.
De aceea noi vă rugăm să arătați acest lucru, să arătați adevărul acesta, prin căsniciile voastre. Noi credem că prin Evanghelie, Dumnezeu ne-a dat puterea necesară pentru aceasta. Versetul 11 din Matei 19, după ce a făcut acea chemare radicală la credință, Isus le-a spus: "Nu toți pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat." Și le este dat tuturor acelora care Îl urmează pe El. Există putere pentru a fi ascultător în cadrul căsniciei, oricât de greu ar fi și există putere pentru a asculta, ca persoană necăsătorită, oricât de greu ar fi. Este dată este dată acelora care Îl urmează pe Hristos. Dacă ai păcătuit împotriva acestui lucru, Dumnezeu va șterge acest păcat într-o zi, îți va da putere să poți trece prin aceasta și de a vedea acest lucru acum, sau la judecată.
Dacă ai păcătuit, Dumnezeu îți va da putere să te pocăiești, să primești iertarea și să umbli în ascultarea deplină la care ești chemat. Evanghelia lui Hristos răstignit pentru păcatele noastre este temelia vieților noastre. Căsătoria este pentru a o întruchipa, și atunci când căsnicia se destramă, Evanghelia este prezentă pentru a aduce iertarea, vindecarea și ajutorul, până când El va veni sau până când ne va chema la El.
Să ne rugăm.
Îndurătorule Tată, avem nevoie de mâna Ta, și mă rog ca Tu să ni Te alături acum și să întărești poporul Tău cu rezolvări, să-l întărești cu iertare și să-l întărești cu putere de ascultare. În Numele lui Isus. Amin.
