Aveam un mesaj pregătit, dar ieri am schimbat planul. Asta pentru că mi-e greu să mă gândesc la orice altceva decât ceea ce s-a întâmplat în Haiti. Presupun că și pe voi la fel ca și pe mine, acele imagini pe care le-am văzut la televizor sau pe internet, v-au afectat adânc. Au avut un impact asupra modului în care gândim, în care ne-am trăit această săptămână. Într-un fel, vedem toate problemele noastre dintr-o altă perspectivă. Există însă și un alt grup căruia vreau să-i adresez un mesaj. Probabil mulți dintre voi cei de aici ați fost deranjați de faptul că acele imagini nu v-au sensibilizat prea mult. Poate vedeți alți oameni plângând și fiind neliniștiți, și vă îngrijorați că voi v-ați continuat viața ca înainte. V-ați gândit puțin, dar ați reușit apoi să alungați gândurile. Eu mă lupt cu asta pentru că pe de o parte îmi spun, chiar în acest moment sunt oameni care... Nici nu-mi pot imagina, niciodată nu m-am confruntat nici măcar cu ceva asemănător. Chiar acum oamenii se plimbă pe străzi scoțând cadavre dintre dărâmături. Nu pot să înțeleg și e frustrant. Dar mai e o latură din mine care e și mai frustrată pentru faptul că eu continuu să-mi trăiesc viața. Poate îmi doresc câteva ore fără să mă gândesc la ei. Dar văd alți oameni care sunt și mai atinși și îmi spun: Doamne, vreau să fiu mai mult ca ei. Vreau să-mi pese mai mult. Vreau să înțelegeți că aceia care sunt dădători și aceia care în mod natural, sau mai bine zis supranatural, se gândesc la alți oameni, o fac doar prin harul lui Dumnezeu. E un dar de la Dumnezeu.
Astăzi nu voi încerca să vă fac să vă simțiți vinovați pentru că acești oameni suferă și să donați și voi câțiva dolari. Vreau să vă prezint o imagine mult mai importantă. E vorba de inimile noastre. Nu ai momente în care vezi oameni care sunt foarte darnici și îți spui: „Mi-aș dori să fiu și eu mai darnic”? Însă încă mă gândesc prea mult la mine. Sunt preocupat de mine. Nici măcar nu-mi pot lua gândurile de la mine pentru a mă gândi la acești oameni care suferă atât de mult acum. Și te deranjează pentru că ceva din inima ta îți spune: „Nu e bine.” Vreau să vorbesc despre aceste subiecte pentru că trebuie să înțelegem că e ceea ce face Dumnezeu în noi. E harul lui Dumnezeu. E ceea ce face El.
Mă gândeam în această dimineață că sunt atât de mulțumitor chiar pentru schimbările din viața mea. Pentru că am văzut o schimbare. Mă gândesc numai cât eram de lacom mai demult. Vă gândiți vreodată cu dezgust la cum obișnuiați să fiți? Îmi amintesc că mic copil fiind, obișnuiam să fur de la tata. Furam bani. Dacă vedeam mărunțiș pe masă îl luam. Și îmi amintesc că avea o geacă într-un dulap în care întotdeauna avea mărunțiș în buzunar. Așa că mă furișam în acel dulap, băgam mâna și o scoteam plină de bani pe care îi puneam în buzunarul meu. Lăsam câțiva pentru a nu fi evident. Făceam asta săptămână după săptămână până când în cele din urmă și-a dat seama. Însă nu știa cine lua banii. Așa că ne-a chemat pe toți cei patru copii și ne-a spus, „Veți primi toți o bătaie zdravănă, dacă nu mărturisește unul din voi.”
Și eu am spus: „Nu am fost eu.”
Și toți frații și surorile mele au spus: „Nici noi nu am fost.”
Dar am scăpat fără să ne lovească. Adevărul e că acela eram eu. Am fost lacom o perioadă bună din viața mea, și mă gândesc că dacă Dumnezeu m-ar fi lăsat în voia mea, oare cât de lacom și egoist aș fi azi? Dar din nou, e harul lui Dumnezeu. Pot să spun: „Doamne, Îți mulțumesc că nu mai sunt acea persoană. Îți mulțumesc că Duhul Tău a venit în mine, și a avut un impact în viața mea.” Văd schimbarea, și chiar rugăciunea mea din această dimineață era, „Doamne mă bucur să văd cum m-ai adus până aici, dar încă văd lăcomie în mine, încă văd egoism, și vreau să schimbi asta pentru că văd oameni care sunt dădători incredibili, și vreau să fiu și eu așa.”
După ultimul serviciu vorbeam aici cu o fată. Ea tocmai s-a întors din Haiti. A plecat de acolo cu două zile înainte de cutremur. E incredibil.
Oamenii au întrebat-o: „Nu te bucuri că ai plecat la timp de acolo?”
La care ea a răspuns: „Nu! Sunt extrem de supărată că nu sunt acolo chiar acum.”
„Dar puteai păți ceva.”
„Și ce? Tânjesc să fiu înapoi acolo.”
O astfel de inimă... am văzut frumusețe în ea, sinceritate, lacrimi în timp ce povestea, „Nu vreau să fiu aici. Crezi că mă bucur că am plecat? Poate puteam fi de folos acolo. Așa vreau să-mi petrec viața.”
Vorbeam despre oameni care nu au mult dar cu toate acestea dau. Vorbeam despre anumite zone unde se duc acele pachete cadou cu mâncare din partea fundației „Children Hunger Fund.” Oamenii află de venirea ta - și deși sunt cei mai săraci oameni - și vor pur și simplu să dea. Vor să dea orice pot, și e jenant. Îți vine să spui: „Nu vreau să faci asta.” Tot ce le dăm e o cutie cu niște orez, fasole, conserve, rezerve pentru o perioadă. Dar ei au o inimă atât de darnică – chiar dacă nu au nimic - încât vor tăia capra pentru tine și îți vor pregăti o masă pentru atunci când vii cu pachetul. E jenant. Îți vine să spui: „Nu. Nu fă asta! E tot ce ai, nu-mi da mie ce ți-a mai rămas. Nu vreau. Nici măcar nu-mi place capra.” Dar inima lor e mare și e ceva frumos. Pare de neînțeles. Fata care tocmai s-a întors din Haiti îmi spunea, „Când ai spus povestea cu acea capră am avut o tresărire. Săptămâna trecută am fost în Port-au-Prince. Era o zi ploioasă și ne-am adăpostit în casa unei fete. Nu prea puteam comunica, dar a văzut noroiul de pe pantofii mei și m-a chemat în spatele casei unde a început să pompeze apă și să-mi ia pantoful. Încercam să îi spun să nu facă asta, dar nu puteam comunica, așa că mi-a luat pantofii și a început să-i curețe cu o perie. Apoi s-a plecat pe genunchi și a început să-mi spele picioarele. Mă simțeam atât de jenată gândindu-mă: „Nu. Nu. Eu am venit să te slujesc pe tine, dar tu vrei să-mi dai mie?” Știi cum te simți când vezi o femeie care îți spală pantofii și picioarele, și care vrea să te protejeze, să te spele, și pur și simplu să-ți dea? Și ea a murit la cutremur și a fost aruncată într-o groapă împreună cu alți șapte mii de oameni. Și această femeie nu reprezintă doar un număr. Dumnezeu observă fiecare lucru. Ce lucru extraordinar. În timp ce îmi spunea această poveste eram copleșit.
Îmi vorbea despre dezastrul ce s-a întâmplat. Îmi spunea că a fost pe strada respectivă, a văzut asta și asta. Soțul ei a fost și el acolo și îmi povestea și el. Când te gândești la acea inimă darnică, la acea fată care i-a spălat picioarele și, spunea ea, care acum e la Domnul, acum e cu Dumnezeu. E o speranță în asta. Dar nu-i așa că atunci când auzi povestea acestei fete și ți-o imaginezi spălând picioarele unei fete americance, cu dorința simplă de a sluji, ești plăcut impresionat? Cred că unii dintre noi suntem deranjați și spunem: „Vreau și eu să fiu ca acea fată, vreau să fiu un slujitor. Asta văd la Isus. De ce oare mă gândesc atât de mult la mine și la ceea ce pot obține pentru mine? De ce nu pot să fac asta? De ce nu pot fi ca această fată? Ea e săracă. Pompează apa, freacă pantofii, dă orice poate și așa și-a sfârșit viața și acum e la Domnul.” Ce gând extraordinar!
După cum spuneam, nu putem ocoli ceea ce s-a întâmplat, nu-i așa? De câte ori văd pe cineva în nevoi încerc să mă pun în locul lor și îmi spun, „Dacă eu aș fi în locul lui, în locul acelui dependent de droguri de pe stradă, ce aș vrea ca cineva să facă pentru mine? Când cineva cerșește bani, eu ce aș vrea de fapt? Să-mi arunce un dolar? Nu asta mi-aș dori eu cel mai mult. Eu aș vrea să vorbesc. Așa că încerc să mă pun cât de bine pot în locul fraților și surorilor noastre din Haiti, care am auzit că umblă pe străzi cântând imnuri - ceea ce mă frapează, și să mă întreb ce aș vrea eu să facă frații și surorile mele din Simmi Valey, California pentru mine?” Încerc să mă pun în locul lor și mă gândesc la rugăciunile care ei ar vrea să mă rog, și la orice aș putea face. Apoi încerc să mă gândesc, ce vrea Dumnezeu să fac? Acestea sunt câteva din lucrurile despre care vreau să vorbesc astăzi.
Motivul pentru care am schimbat subiectul e pentru că toată lumea vorbește despre ce s-a întâmplat. Toată săptămâna au venit oameni la mine, unii și dintre voi, care m-au întrebat: Ce vom face? Cum va ajuta Cornerstone? Și e extraordinar! Au venit la mine oameni total străini pentru mine, dar care mă cunosc și mi-au spus, „Hei, tu ești pastorul acela. Cum pot să ajut?” Chiar și necredincioșii m-au întrebat: „Cum pot să ajut?” Și cred că e ceva foarte frumos. E extraordinar că ceva din tine spune că vrei să ajuți. Chiar și oameni care nu cred în Dumnezeu spun că vor să ajute.
Astăzi voiam să vorbesc din Romani capitolul 1. Vom vorbi din acest capitol săptămâna viitoare, dar unul din lucrurile care mă surprinde aici, și care mă surprinde de fiecare dată când citesc, e cât de direct ne spune Dumnezeu, „Uite, voi știți că exist. Toată lumea știe că Eu exist. Lumea a decis să suprime acest adevăr. Ți se poate spune întreaga viață că ai apărut la întâmplare, dar dacă te uiți în jur, vei ști că Eu exist. Știi că există un Creator al tuturor acestor lucruri. Chiar dacă îl suprimi, chiar dacă îl îndepărtezi, dacă te uiți în jur vei ști.” Și mă gândeam că toți acești oameni cărora le pasă de Haiti, pentru mine sunt o dovadă că există un Creator.
Încearcă să folosești teoria evoluției și să explici de ce îți pasă. De ce îți pasă de acești oameni? Potrivit selecției naturale, există o serie de ratați care nu au știut cum să construiască, cum să ducă un trai de viață constant, așa că hai să îi lăsăm în urmă și să evoluăm. Nu avem loc pentru ei. Însă atunci când vezi ce se întâmplă, îți pasă. Oare Romani 2 e adevărat, Dumnezeu și-a scris legile în inimile noastre? Legi care spun: Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Deci atunci când vezi pe cineva în nevoie, ceva din tine, o lege din tine spune, „Nu ar trebui să-i las în voia lor. Mai mult, mă supără că uneori pot să fac asta.” Pentru mine toate acestea trimit la un Creator. De ce îmi pasă atât de mult? De ce unii dintre voi ați plâns în această săptămână? Nu are logică. Dar are logică dacă există un Creator căruia îi pasă și care te-a creat după chipul și asemănarea Lui, adică cu dorința de a da. Și uneori lăcomia ta te va deranja pentru că ceea ce tânjești să fii e un dădător. Asta se întâmplă prin harul lui Dumnezeu.
Vreau să vă spun ce am făcut deja. Vă amintiți că am strâns o coletă pe 20 decembrie, în caz că apare vreo nevoie urgentă? Și am spus că vrem să dăm niște bani celor din India, unor orfani și văduve din urma masacrului care a avut loc împotriva fraților și surorilor noastre creștini, pentru familiile de păstori care au fost abandonați în junglă. În acea săptămână voi ați donat 120 mii de dolari care au ajuns la liceul Royal, ceea ce e extraordinar. Am putut folosi 60 de mii din acești bani pentru a construi câteva etaje peste acest orfelinat care se construiește acolo. Acest orfelinat adăpostește aproximativ 150 de orfani și văduve. E un proiect mare, e un proiect pe care continuăm să-l susținem. Parte din banii care au rămas vor merge direct în fondul Children Hunger Fund, pentru a servi la trimiterea unor bunuri către Republica Dominicană și Haiti. Ce e extraordinar e că încercăm să echipăm lideri acolo pentru această lucrare de binefacere, pentru a ști cum să împartă bunurile și nu doar să le dea ci și să se îngrijească de oameni. Să se roage pentru ei, să le arate dragoste. Vom face această lucrare de echipare pentru a le da posibilitatea să aibă grijă unii de alții acolo. Vrem să îi încurajăm și să îi echipăm să facă asta. Pachetele cu mâncare au ajuns acolo miercuri, la timp pentru toate aceste lucrări. Dar încă mai sunt multe de făcut. Așa că parte din banii pe care i-ați dat au mers în această direcție. De asemenea în această perioadă ne interesăm de diferite organizații care susțin că fac ajutorare. Pentru că sincer să vă spun, eu sunt foarte sceptic în privința fundațiilor și a locului în care ajung de fapt banii.
Înțeleg nevoia și urgența și credeți-mă că eu sunt domnul Nerăbdător, dar trebuie să avem înțelepciune. Cum se va continua ajutorarea în viitor? Ce se va întâmpla după două luni când lumea uită ce s-a întâmplat pentru că a intervenit altceva? Cum vom continua să ajutăm? Vrem să fim înțelepți cu banii mei, ai voștri, ai lui Dumnezeu. Vrem ca banii să ajungă în locurile potrivite. Așa că rugați-vă pentru echipa de slujire internațională. Ei au făcut cercetări toată săptămâna. În zilele noastre e greu să ai încredere, nu-i așa? Cam atât cred că aveam de zis. Rugați-vă pentru asta, și într-un fel cred că vă cer să aveți încredere în prezbiterii de la Cornerstone pentru găsirea celor mai bune variante. Eu am mare încredere în ei pentru că mă uit la viețile lor și văd că sunt de încredere. Ei nu au nici un beneficiu din asta. Știu că mulți veniți aici și vă întrebați nouă ce ne pică. Spun asta doar pentru că știu că unii dintre voi sunteți sceptici, pentru că și eu aș fi. Vreau să știți, și am mai spus-o, eu nu iau niciun ban din ceea ce dați voi. Nu sunt plătit de biserică. E o lucrare pe care o fac ca voluntar. E ceva ce vreau să fac. Eu la rândul meu vin și dau bisericii, dau pentru aceste nevoi. Am încredere în prezbiteri că banii vor ajunge în locurile bune. Așa că dacă vă întrebați - sau sunteți vizitatori și nu știți, nu vreau să vă întrebați cât primesc eu. Eu nu sunt plătit de biserică. Am alte modalități de a face bani. Vând droguri, fac multe alte lucruri. Acum vă simțiți mai în siguranță?
„Am înțeles, e traficant de droguri.”
Nu din asta trăiesc. Vorbesc, scriu, fac diferite lucruri… Ceea ce vreau să vă spun e că astăzi nu avem o singură organizație care să salveze totul, și vă cer să aveți încredere în prezbiteri. Ne rugăm, căutăm soluții. Aveți răbdare, pentru că vrem să folosim înțelept banii, așa că dați știind asta.
Vreau să schimb subiectul. Rămân însă tot la subiectul „Haiti” pentru că vreau să răspund la o întrebare care probabil vă preocupă pe unii, și cu siguranță pe mulți dintre prietenii voștri. De ce a lăsat Dumnezeu să se întâmple așa ceva? Dumnezeu vorbește despre asta în Biblie. În vremea lui Isus s-au întâmplat lucruri asemănătoare. Le numim tragedii. De ce Haiti? E din cauza a ceva ce au făcut ei? E un tip, cred că Pat Roberson, care a spus că sunt blestemați. Acesta e motivul? Pe ei e un blestem și pe noi nu, pentru că noi suntem atât de sfinți aici în America? Acesta să fie motivul? De ce li s-a întâmplat asta lor, și de ce a permis Dumnezeu să li se întâmple? Lui Isus i s-a pus această întrebare acum 2000 de ani, legat de anumite tragedii din acele zile. Ne vom uita la ce răspunde Isus, dar vreau să vă spun dinainte: unora dintre voi nu vă va plăcea răspunsul.
În Luca 13:1 El vorbește despre situația în care Pilat practic a ucis niște oameni: „În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
Ei spun: Pilat a sacrificat acești oameni. De ce pe ei? Au fost ei mai răi decât ceilalți galileeni și Tu – care ești în controlul tuturor lucrurilor, i-ai nimicit pe ei pentru că erau mai răi?
Dumnezeu spune: „La asta vă gândiți? Pentru că dacă da, răspunsul meu e: Nu. Nu aceasta e explicația. Dar iată ce vreau să vă spun: „Dacă nu vă pocăiți, și voi veți muri la fel.”
Asta e tot? Mai e un verset. Versetul 4: „Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” Prin urmare Isus dă răspunsul. Acesta e un exemplu de dezastru natural. Un turn a căzut și a zdrobit optsprezece oameni. Și Isus întreabă dacă considerăm că mânia lui Dumnezeu s-a revărsat asupra lor pentru că erau cei mai răi.
„Vreau să vă liniștesc. Nu a fost vorba de asta. Dar ar fi bine să vă pocăiți pentru că același lucru vi se poate întâmpla și vouă.” E singurul răspuns pe care îl dă. Dar apoi explică mai mult printr-o pildă, care poate vă va deranja și mai mult.
Următorul verset: „El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.” Deci El dă mai multe explicații și face asemănarea cu un om care se uită la un smochin neroditor și se întreabă de ce să-l mai țină și să nu-l taie. Dar vierul îl roagă să-l mai țină un an: „Vreau să fac tot ce pot să-l fac să rodească, și peste un an, dacă nu dă fructe, îl poți tăia.” Deci explicația Lui este: „Da, turnul a căzut peste acei oameni, dar ți se poate întâmpla și ție. Așa că ar fi bine să te pocăiești, sau ți se poate întâmpla la fel.” Apoi folosește următoarea analogie: „Ce rost are să ții un pom care nu face fructe? Nu ar vrea stăpânul mai degrabă să-l taie și să planteze unul care rodește?” Așa că indiferent dacă fac tot ce pot să-l fac să rodească, la un moment dat va trebui să-l tai. E o risipă de spațiu. Prin cuvintele Lui, El a vrut de fapt să ne spună: „Nu vă îngrijorați atât de mult de ei, sau de ce am făcut Eu asta. Folosiți ce s-a întâmplat ca o oportunitate să vă pocăiți înainte să vi se întâmple același lucru. Folosiți ocazia pentru a vă întreba dacă sunteți un pom care dă roade, care nu doar ocupă spațiul, ci face ceva pe acest pământ. Rezultă ceva bun din viața mea?”
Pentru mine e de neînțeles, pentru că Isus nu dă motivul din spatele acelei tragedii, nu-i așa? Și noi asta așteptăm: „Doamne, explică-mi de ce s-a întâmplat asta?” Și ne deranjează că El nu ne explică de ce, ci tot ceea ce face e să spună: „Uită-te la viața ta. Pentru că același lucru ți se poate întâmpla ție.”
Nu știu cum simțiți voi, dar prima oară când am citit asta, am fost puțin deranjat. După o vreme am fost capabil să accept. Nu mai am probleme cu acest pasaj, chiar dacă prima oară mi-a fost greu să înțeleg – acum înțeleg. Asta pentru că eu am crescut într-o familie foarte, foarte ciudată. Creșterea mea a fost foarte ciudată. Când tata îmi spunea să îmi curăț camera, o făceam. Știu. E foarte ciudat. Oridecâte ori ne spunea să facem ceva, o făceam pur și simplu. Știu că unii dintre voi nu ați crescut în astfel de familii. Ați crescut în familii în care dacă tata spunea: „Curăță-ți camera,” răspundeai: „Curăț-o tu!” Și apoi chiar o face. Eu înțeleg autoritatea - atunci când ți se spune să faci ceva, faci. Dacă de exemplu întrebam dacă pot să merg acasă la un prieten și spunea nu, nu îl întrebam de ce. Acceptam pur și simplu: „Bine. Mulțumesc tati.” Înțelegeam autoritatea. Așa că eu înțeleg. E ciudat, dar atunci când mă uit la un astfel de pasaj, chiar dacă e greu de acceptat, mă gândesc: „Ei bine, cred că în calitate de Dumnezeu, are anumite drepturi.” Vedeți, nouă nu ne place o astfel de explicație.
În timpul primului serviciu mă gândeam că fețița mea de cinci ani, Elly… pot vorbi despre ea, că nu-și va aminti... a venit acasă de la școală în urmă cu câteva luni... și ei îi place să pârască. Unor copii le place să facă asta, și ea e unul dintre acești copii – îi place să spună ce fac greșit ceilalți. Nu prea m-am preocupat de asta, pentru că atunci când ai patru copii, lași lucrurile în voia lor. Așa că a venit acasă supărată și mi-a spus: „I-am spus doamnei Portesy ce a făcut un copil și doamna Portesy s-a uitat la mine și mi-a spus: „Elly, vezi-ți de viața ta.” Aștepta să o compătimesc într-un fel, dar eu i-am spus: „Foarte bine a zis.” Câteva zile mai târziu a vrut să-și pârască fratele mai mic, la care eu i-am spus: „Elly, vezi-ți de viața ta.” S-a uitat la mine și mi-a spus: „Tati, tu nu poți să spui asta, doar doamna Portesy poate.” I-am răspuns: „Da, ai dreptate,” și am mers să-i curăț camera. E vorba de acest concept: „Stai puțin. Nu-mi poți spune să-mi văd de viața mea.” Acest răspuns pe care îl dă Isus, e un răspuns foarte dificil în cultura noastră, pentru că majoritatea dintre voi vreți să vă închinați unui Dumnezeu care este obligat să vă explice totul. Până când vă convine răspunsul. Simțiți că meritați și că El are obligația să vă explice de ce. Dar vreau să vă spun că nu așa merg lucrurile. El nu e obligat să vă explice!
M-am gândit la o relatare. Vă amintiți când a înviat Isus din mormânt – v-am împărtășit asta despre Petru în urmă cu câteva săptămâni, îi spune lui Petru la înviere: „Petre, când ai fost tânăr, aveai libertate, mergeai unde voiai, când vei îmbătrâni, cineva te va lua de mână și te va obliga să mergi unde nu vrei să mergi.” Vă amintiți că v-am spus asta? Și Isus îi arăta lui Petru de ce moarte va muri: „Petre, cineva te va apuca de mână, și te vor omorâ. Te vor tortura.” Isus profețește și îi spune lui Petru modul în care va muri. Vă amintiți care a fost răspunsul lui Petru la asta? Într-un fel e comic. El se uită la Ioan. Vă amintiți? În Ioan 21 ni se spune: „Petru s-a uitat la el şi a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Și iată ce răspunde Isus: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” (Ioan 21:22) Petru, vezi-ți de viața ta! E de neconceput! Nu vă place un astfel de răspuns, nu-i așa? Sunteți ca și Petru. Isus tocmai ți-a spus că vei fi crucificat, și vei muri ca El. Ai văzut cum a fost El crucificat. Cineva îți va face asta ție. Și primul gând al lui Petru a fost: „Dar Ioan? Pe el l-ai iubit întotdeauna, ce vei face cu el? Spune-mi cum va muri el?” Și Isus dă acel răspuns care pe unii ne scoate din sărite: „Vezi-ți de viața ta. Poate vreau ca Ioan să nu moară. Poate vreau ca el să ducă o viață liniștită. Vrei să-mi spui că nu am dreptul să-i dau asta? Petre, tu vino după mine.”
Dacă mă uit la situația în ansamblu, îmi dau seama că ne putem petrece toată viața întrebându-L pe Dumnezeu, „De ce? De ce? De ce?” Și Dumnezeu ne dă un răspuns care nu ne prea place: „Vedeți-vă de viața voastră.” Tu de ce trăiești atât de confortabil în California de Sud? Preocupă-te de asta. Pe tine ce te-am chemat să faci pe pământ? Ai încredere în Mine, ai frică de Dumnezeu. Eu știu mai multe, înțeleg mai multe decât tine, urmează-Mă doar. E ceva puternic! Vreau să vă amintesc că cu acest Isus de aici, care spune: „Tu vino după Mine,” vă veți întâlni la sfârșitul vieții. E un Isus care nu e precum mulți din tații noștri. E un Isus căruia nu-I prea pasă de sistemul american, și ceea ce e corect din punct de vedere politic. Lui nu-I pasă de toate acestea, El este Creatorul. Așa că nu vom putea spune: „Tu trebuie să te supui sistemului nostru și să-mi spui anumite lucruri care eu cred că ești obligat să mi le spui.”
Unii oameni cred cu sinceritate că în ziua judecății Isus va fi supus unei judecăți în care tu Îi vei pune întrebări cu privire la tot ce a făcut în viața ta. Însă dacă citesc Scriptura, nu văd asta. Văd opusul. Văd că ziua judecății e pentru mine. Așa că eu îmi trăiesc viața în lumina aceasta. Nu gândindu-mă că la sfârșit am ocazia să-L judec pe Dumnezeu și să-L întreb de ce a făcut una sau alta. La sfârșitul vieții mele, El mă va întreba: „Ai fost acolo jos și ai văzut asta întâmplându-se. Ce ai făcut?” Dacă vrei să faci voia Mea, îți voi spune: „Ce contează asta pentru tine? Tu urmează-Mă.” Cam asta vreau să facem astăzi. Vreau să ne uităm la viețile noastre și să ne întrebăm ce ar trebui să facem în lumina acestor lucruri?
Cuvintele lui Isus în legătură cu acel turn care a căzut și a zdrobit acei oameni, au fost, „Folosiți aceasta ca o oportunitate pentru voi, pentru că și vouă vi se poate întâmpla la fel.” Lucrul plăcut care ni s-a întâmplat nouă e că noi suntem în California de Sud, nu trebuie să ne preocupăm de cutremure. Vă dați seama că azi se împlinesc 16 ani de la cutremurul Northridge? Cineva mi-a amintit de asta la celălalt serviciu. Coincidență? Poate.
Iată ce vreau să facem. În primul rând vreau să ne uităm la viețile noastre și să ne pocăim. Să ne întrebăm: „Dau eu rod? Sunt eu unul din pomii pe care vrea să Îi țină pe această planetă? Și sunt eu gata să plec?” Pentru că viața e imprevizibilă, nu-i așa? Nimeni nu s-a trezit în Haiti în acea zi spunând: „Cred că aici se termină totul.” La fel ca și în cazul tuturor celorlalte tragedii, și a tuturor înmormântărilor la care participăm, nu putem spune: „Știam că se va întâmpla,” ci „Cum de s-a întâmplat așa ceva?” Isus ne spune să folosim aceste oportunități pentru a ne uita la noi și să spunem, „Dacă nu mă pocăiesc, mi se vor întâmpla... sunt eu gata să stau în fața lui Dumnezeu?” Dar dincolo de asta, m-am întrebat ce vreau eu să fiu? La cine ne uităm în Scriptură? Care e răspunsul corect?
Eu cred că răspunsul corect îl reprezintă aceste biserici din Macedonia despre care vorbește Pavel. Când am citit acest pasaj, și chiar când l-am citit la primul serviciu, parcă am văzut fețele luminându-se la gândul, „Ce biserică minunată! Ce oameni minunați!” Citind despre ei în această săptămână mi-am spus că vreau să fiu ca ei. Mi-ar plăcea să fiu un dădător, vreau asta pentru mine, și vreau asta pentru Cornerstone. E o imagine și un model extraordinar.
În 2 Corinteni capitolul 8, începând cu versetul 1, Pavel scrie bisericii din Corint, dându-le ca exemplu cealaltă biserică: „Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu...” Să nu săriți peste această propoziție. De ce erau acești oameni atât de darnici? Datorită harului lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a făcut așa. Lăsați în voia lor, ar fi la fel de egoiști ca toți ceilalți. „…harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor şi chiar peste puterile lor. Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi.” (2 Corinteni 8:1-4) El vrea să se laude cu bisericile din Macedonia. Și nu e vorba de ei, ci de harul care le-a fost dat de la Dumnezeu. Dumnezeu i-a făcut niște oameni extraordinari.
Pavel strângea bani pentru credincioșii din Ierusalim care erau persecutați și bisericile din Macedonia aud de asta. Se spune despre aceste biserici din Macedonia că erau foarte sărace. Nu erau biserici bogate. Trăiau într-o sărăcie lucie, dar în sărăcia lor lucie aveau atât de multă bucurie... Ați întâlnit astfel de oameni? Ați mers vreodată într-o țară săracă în care ați văzut sărăcie lucie dar o bucurie peste măsură? E ciudat, dar cele două merg mână în mână de multe ori. Și ni se spune că ceea ce au făcut în bucuria lor, a fost să aibă dorința de a da: „Putem da și noi ceva?” Ar fi ca și cum niște sate din Africa în care am fost, să spună: „Am auzit ce s-a întâmplat în Haiti. Putem da și noi?” E același lucru. Se spune că au dat după puterea lor, dar Pavel spune că de fapt au dat peste puterile lor. Au dat lucruri pentru care eu m-aș simțit vinovat gândindu-mă, „Nu, nu vă puteți permite să dați asta. Nu tăia capra. Nu-mi da asta. Nu-mi spăla picioarele. Nu fă asta.” Pavel spune că asta făceau. Dădeau pur și simplu, și dădeau peste puterile lor, de bunăvoie. Nu îi obliga nimeni să dea ci dimpotrivă „ne-au rugat cu mari stăruinţe.” În alte cuvinte spuneau: „Vă rugăm, lăsați-ne să dăm, lăsați-ne să ajutăm. Știm că nu avem multe, dar am putea și noi să ajutăm? Vrem să ajutăm. Vrem să fim parte la ajutorarea sfinților.”
Citind acest pasaj mi-am spus: Ce grup extraordinar de oameni, nu-i așa? E ceva în sufletul tău care tresare și spune: „Mi-aș dori și eu să fiu așa. Vreau să fiu așa”? Credeți că acești macedonieni regretă astăzi că au dat? Două mii de ani mai târziu? Eu cred că încă sunt foarte mulțumiți. Noi ca și americani am avea tendința să privim așa ceva drept o prostie. Să dai peste puterile tale? Ar trebui să te gândești la tine. Nu au procedat prea prudent. Cum vor reuși să ajute acești oameni săraci? Oricum nu pot da mult. Normal e să dăm din ce avem în plus, din ce rămâne. Însă acești oameni au dat peste puterile lor. Ce frumos! Aici trebuia introdusă povestea cu capra și atunci totul ar avea logică, însă m-am entuziasmat prea tare.
Haideți să mergem la versetul 5: „Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem.” Cum adică? Nu ne-am așteptat nici la asta. Aproape că nici nu am vrut să dea. Dar pentru că ne-au rugat, i-am lăsat, „dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. Noi, dar, am rugat pe Tit să isprăvească această strângere de ajutoare pe care o începuse. După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în Cuvânt, în cunoştinţă, în orice râvnă şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere.” (2 Corinteni 8:5-7) Îmi place că numește această acțiune una de har (binefacere), pentru că de multe ori când mergem la biserică și se vorbește despre dărnicie, apare un sentiment de vinovăție. Chiar în timp ce mă rugam pentru asta săptămâna care a trecut, i-am spus Domnului că nu vreau să fie așa. Nu e vorba de vinovăție, e vorba de harul lui Dumnezeu. Ai ocazia să fii un dădător. Vrem să fim dădători. Ceva din noi se uită cu admirație la acei oameni. V-ați uitat vreodată la o persoană darnică și veselă și ați spus: „Nu vreau să ajung ca ea.” Ce spui însă când vezi oameni avari, care strâng și încearcă să acumuleze cât mai mult? Vei spune: „Nu vreau să ajung așa.” E ceva frumos în acest pasaj, și prin harul lui Dumnezeu ajungi așa. Observați însă ce spune: „dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.” Ni se spune că s-au dat pe ei înșiși total. Ceea ce au făcut ei a fost să se predea complet lui Isus Hristos mai întâi. Și-au predat toată viața Domnului și au făcut-o cu sinceritate. Noi spunem rugăciuni în care ne predăm viața Domnului, dar mulți dintre noi nu suntem sinceri. Acești oameni spun: „Mor față de vechiul eu. Tot ce am e al Tău. Mă predau. Toată viața mea e a Ta. Dacă mă vrei în Haiti acum, bine. Dacă vrei să-mi pierd viața, să pierd totul, bine, pentru că toate sunt ale Tale. Cred că vei face ce e mai bine pentru mine.” Ei au făcut asta.
Primul lucru pe care trebuie să-l faci... Dacă nu ești un credincios, urmaș al lui Isus Hristos, toate celelalte lucruri sunt secundare. Ultimul lucru pe care îl vreau e să arunci câțiva dolari în coletă și să simți că ești o persoană bună. E vorba de ceva mult mai adânc. Asta ar fi un simplu leucoplast pe o rană gravă. Ideea e să te predai mai întâi Domnului. Să înțelegi că Dumnezeu nu are nevoie de nimic din partea ta. Bun? Dumnezeu nu spune de acolo de sus: „Sper ca persoana asta să fie mântuită pentru că atunci va da 10% și am nevoie de acei bani.” El nu are nevoie de nimic din partea ta, sau din partea mea. Nu vi-L imaginați stând în cer și spunând: „Ce bine că s-a născut Francis. În sfârșit cineva care să repare planeta.” El face ce vrea. El vede dădătorul. Mai întâi trebuie să înțelegi că Dumnezeu și-a dat Fiul pentru tine. Tu trebuia să plătești pentru greșelile tale, dar Dumnezeu și-a dat Fiul pentru tine. El a murit pe acea cruce pentru tine. El a plătit pentru tot ce ai greșit tu, pentru a putea avea iertare. El vrea să-ți dea asta. El a înviat din mormânt și spune: „Îmi voi pune Duhul în tine ca să-ți schimbe inima, ca să poți deveni ca acei dădători care par mai fericiți, care au mai multă bucurie chiar dacă nu au mult. Te pot transforma și pe tine în astfel de om. Îți pot schimba inima care se gândește numai la sine, și să te fac să-ți pese de alți oameni, să fii așa cum te-am creat să fii.” Unii dintre voi spuneți: „Glumești? Niciodată nu au fost ceilalți mai importanți ca mine.” Dar Dumnezeu spune: „Pot schimba asta, pot repara asta în tine.” Așa că înțelegeți care e prioritatea. Nu e vorba de un act exterior care te va sfinți, ci e vorba de a te schimba din interior înspre exterior și a deveni sfânt pentru că te-ai predat Domnului. Și urmarea este că dintr-o dată se vor vedea aceste roade, aceste acte de slujire. Nu faci aceste lucruri pentru a câștiga ceva. Te predai Domnului la fel ca acești oameni, și apoi, prin voia lui Dumnezeu ei au devenit dădători, eu devenit ca Isus.
Apoi în versetul 8, „Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă.”E f oarte important. El nu poruncește corintenilor să dea credincioșilor din Ierusalim: „Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre. Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.”(2 Corinteni 8:8-9)
În primul rând haideți să ne asigurăm că lucrurile sunt clare. Pentru că aud diferite păreri... Vă voi spune direct. Eu nu cred că vi se cere – știu că sunteți creștini în încăpere – nu cred că vi se cere să dați o anumită sumă din venitul vostru. Din studiul meu asupra Scripturii, și mai ales a Noului Testament, eu nu cred că ni se cere să dăm acest procent de 10%, și cei care îl dau să se simtă ușurați iar ceilalți să se simtă mereu vinovați. Eu nu cred asta. Nu cred că e o poruncă. Și nu cred că noi vă poruncim să dați. Iată însă ce cred, pentru că aud oamenii spunând, „O, Francis consideră că toți ar trebui să trăim în sărăcie și să dăm celor nevoiași.” Eu nu cred că ți se cere să faci ceva. Ceea ce vreau să spun - și același lucru îl spune Pavel aici – e că avem un exemplu extraordinar în Isus care a fost bogat. Credeți că era destul de înstărit în ceruri? Eu cred că se descurca. Dar ceea ce face El e să devină sărac, să devină nimic pentru ca noi toți din această încăpere să putem fi bogați, nu-i așa? Până la urmă de ce te afli aici azi? Pentru că cineva a lăsat toate bogățiile, a venit jos și ți-a dat o viață extraordinară. Am cântat cântecul, „Sunt prieten cu Dumnezeu.” Versurile spun: „Cine sunt eu să te gândești la mine și să mă iubești?” Îmi place de B., îmi place inima lui. Și eram copleșit de această dragoste a lui Dumnezeu. Eu să fiu prieten cu Dumnezeu? Moștenitor împreună a tuturor bogățiilor Lui? El a venit pe pământ și S-a sacrificat, făcându-mă pe mine bogat, și tot ce vreau să spun e că noi ca și urmași ai lui Hristos ar trebui să avem aceeași dorință. Asta e tot ce vreau să spun. Nu e o poruncă să dați. Nu vi se pare că o dovadă a faptului că Duhul Sfânt e în viața voastră e să aveți aceași dorință ca și Hristos? El a făcut asta pentru mine? Și eu vreau să dau din ce am ca să ajut acești oameni. E vorba de un răspuns la faptul că ți-ai predat viața lui Dumnezeu.
În 2 Corinteni 9 versetele 6 și 7 o spune foarte bine: „Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.” De ce am încetat să facem coletă aici? În mare parte datorită unui pasaj ca acesta, pentru că nu am vrut ca vreunul să se simtă vinovat, și să spună, „Vine farfuria, am văzut cât a pus tipul de lângă mine...” Pentru că asta înseamnă să dai cu părere de rău: „Nu vreau cu adevărat să dau, dar voi părea nesimțit pe lângă tipul de lângă mine.” Sau „Se uită prietenii mei.” Nu vreau să se întâmple așa ceva pentru că Dumnezeu e cel mai preocupat de inimă. El iubește dădătorul voios. Așa că ceea ce ar trebui să se întâmple în inima ta e să ai dorința - în urma faptului că ești ca Isus, să vrei să ajuți alți oameni și abia să aștepți să ajungi la biserică pentru că deja te-ai gândit la cât vrei să dai.
Asta e tot ce vrem. Pentru restul situațiilor oricum nu este răsplată. Vei vrea să faci această lucrare din dragoste, cu bucurie. Scopul este să nu crezi că ești o persoană extraordinară dacă ai dat, ci de fapt să fii deștept, pentru că Biblia – cartea pe care o crezi – spune că dacă dau, dacă seamăn din belșug, voi secera din belșug. Dumnezeu mă va binecuvânta în această viață și în viața care vine. Și dacă îmi dă mai mult, am ocazia să dau mai mult. Nu e vorba de o atitudine de genul: „Super, îmi va da mai mult și atunci îmi voi putea cumpăra o vilă,” ci, „Am ocazia să dau și mai mult, și mai mult, și mai mult.” E o bucurie în asta. Trebuie să înțelegeți. De aceea spune Pavel că nu e vorba de o poruncă, nu e vorba că trebuie să dai 10% pentru că altfel mergi în iad. Nu. E vorba că tu trebuie să te predai Domnului mai întâi și să îți dorești să fii ca Isus. Aș vrea să fiu un creștin asemenea lui Hristos. „E minunat că El a lăsat bogăția pentru a-mi face viața frumoasă, așa că și eu vreau să fac asta pentru alți oameni. Așa că Doamne, schimbă-mi inima și fă-mă un dădător.” Asta înseamnă a da cu bucurie.
Haideți să revenim la capitolul 8, versetul 10 și să încheiem, „În această privinţă, vă dau un sfat. Şi sfatul acesta vă este de folos vouă, care, de acum un an, cei dintâi aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi. Isprăviţi, dar, acum de făcut; pentru ca, după graba voinţei, să fie şi înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre. Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.” (2 Corinteni 8:10-12) Ce ni se spune? Suma contează? Nu, pentru că poate nici nu câștigi mult, nu-ți fă griji. E vorba de a fi gata să dai, e vorba de inima ta. Nu gândi: „Dar eu câștig foarte puțin, procentajul meu e o nimica. Să dea oamenii bogați.” Nu e vorba despre asta. Credeți că Dumnezeu a fost dezamăgit de bisericile din Macedonia? Ele trăiau într-o sărăcie lucie, și totuși au dat peste puterile lor. Dumnezeu spune că asta caută, să fii gata să dai. Nu te simți nesemnificativ pentru că nu ești bogat. Nu, Dumnezeu e preocupat de inima ta.
În versetul 13 continuă, „Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strâmtoraţi; ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca şi prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire; după cum este scris: „Cel ce strânsese mult n-avea nimic de prisos, şi cel ce strânsese puţin nu ducea lipsă.” (2 Corinteni 8:13-15) Pavel spune: „Vreau să fiu clar, biserică din Corint, biserici bogate, Simmi Valley, Cornerstone, nu spun că ar trebui să dați totul și să trăiți în sărăcie și să vă luptați, și între timp, pentru că ați dat atât de mult, oamenii din Haiti să nu mai facă nimic și să ducă o viață ușoară. Nu asta vreau să spun, să faceți schimb, dar ceea ce cer este potrivire: ca prisosul vostru să acopere nevoile lor.” Și ar putea veni o zi când ei din belșugul lor se vor îngriji de nevoile voastre „aşa ca să fie o potrivire.” Vreau să înțelegeți potrivirea. Ceea ce Dumnezeu înțelege prin potrivire e foarte diferit de ceea ce numim noi potrivire în țara noastră. Potrivirea pentru noi înseamnă: „Hai să ne înțelegem. Nu Tu m-ai creat. Am ajuns aici de unul singur. Și am muncit din greu să ajung să am ce am acum. M-am descurcat singur, așa că eu trebuie să am grijă de mine. E în regulă să dau ce rămâne în plus, dar tot ce am e al meu. Mi se pare corect să am tot dreptul la banii mei. Am tot dreptul să strâng și să mă bucur de lucruri bune pentru mine, pentru că eu am muncit pentru ele.” Ideea Lui Dumnezeu însă despre potrivire... Dumnezeu gândește diferit de tine. Dumnezeu spune: „De fapt, Eu te-am făcut. Nici măcar nu ai fi respirat fără Mine. Și Eu te-am pus în California de Sud, unde ai avut ocazia să faci niște bani. Și eu ți-am dat un creier care să funcționeze bine, astfel încât să poți face bani. Eu ți l-am dat! Eu ți-am dat acea abilitate, Eu ți-am dat acea familie, Eu ți-am dat acele lucruri. Așa că ce înțeleg Eu prin potrivire e că Eu te-am pus în acea situație, și pun alți oameni în situații mai nefericite. Ei vor avea nevoi, și potrivirea înseamnă pentru Mine, ca tu să le dai din belșugul tău lor.”
Asta e ideea mea. Pentru a exista egalitate după cum spun unele traduceri, și într-o zi, poate ei vor avea mai mult, și voi cere din partea lor această potrivire. Este exact cum scrie în Vechiul Testament: „cine strânsese mai mult...” Avea provizii în hambare? Nu, „cine strânsese mai mult n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă deloc.” (Exod 16:18) Vă amintiți când Dumnezeu le-a dat mană în pustie? A apărut mâncare în mod miraculos. Nu fusese a lor, nu ei au câștigat-o. Dumnezeu a pus-o pur și simplu acolo. Unii oameni au putut strânge mai mult, dar alții, din diferite motive nu au putut strânge prea mult. Și Dumnezeu spune de fapt: „Corect nu e ca cei care ați muncit din greu să strângeți să aveți mult, ci corect e ca aceia care aveți mai mult să vă uitați după oameni care nu au prea mult, și să dați până când nu vă mai rămâne nimic în plus, și să dați într-atât încât cei care nu au prea mult să nu ducă lipsă de nimic. Asta e corect.” Exact despre asta se vorbește în biserica primară, nu-i așa? Nimeni nu ducea lipsă, pentru că cei care aveau mult dădeau celor care nu aveau. Totul funcționa bine, era un sistem frumos. Asta numește Dumnezeu corectitudine. Poate e diferit de concepția ta, sau de ceea ce ai fost învățat în biserică. Însă eu nu inventez nimic aici. Citiți și voi. Puteți citi 2 Corinteni 8.
Concluzia finală e însă că eu vreau să fiu o astfel de persoană. Și doar prin harul lui Dumnezeu pot deveni ca acei macedonieni. Și Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a adus până aici, și acum mă rog să mă ducă mai departe. Oare nu ați gustat și ați văzut cât e de bine să dai? Nu-i așa că suntem încântați când dăm și privim apoi pozele, „Iată ce am construit aici sau aici, oameni care ies din spital, din școli. Iată acești copii care au primit hrană.” E un sentiment plăcut, există o bucurie în a da. Aceasta este binecuvântarea pe care o primim. Și la sfârșitul vieții nu mai ești aceeași persoană egoistă care ai fost în urmă cu ani de zile. Nu mai ești aceeași persoană neiertătoare din urmă cu câțiva ani. Devii tot mai mult ca și Hristos și e un lucru bun. Mie mi-ar place să fiu în locul macedonienilor acum, vouă nu? Acolo sus în cer, secerând din plin pentru eternitate.
În același timp există milioane și milioane de oameni care au trăit pentru ei înșiși, care și-au trăit viața astfel. Care nu au ascultat chemarea lui Dumnezeu de a se îngrijora de ei înșiși și de a se pocăi. Și cred că acum regretă că au trăit pentru ei înșiși. Trebuie să înțelegeți că despre asta va fi întotdeauna vorba. Nu vreau să ajungem niciodată în punctul în care să ne simțim vinovați și să simțim că trebuie să Îi dăm lui Dumnezeu, dar din câte înțeleg eu din Scriptură, Dumnezeu ne dă o inimă nouă care ne face precum macedonienii care imploră. Asta mi-a plăcut să văd în această săptămână. Unii dintre voi ați spus: „Spune-ne te rugăm, pe cine să ajutăm.”
Am hotărât să dăm bisericii, și prezbiterii încearcă să găsească chiar acum cea mai bună soluție de a da. Însă orice ați face, faceți cu bucurie. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de banii noștri. E extraordinar să-I putem sluji Lui. Mie îmi place să-L slujesc. Îmi place să învăț pe alții. Chiar și în această dimineață am spus: „Abia aștept să învăț oamenii din nou.” Pentru mine nu e o povară. Bine, poate uneori e, însă nu știu ce altceva aș putea face. La fel e cu dărnicia, nu știu cum ar fi să țin totul pentru mine.
Iată ce vreau să facem. Vreau să vină echipa de închinare, și vreau să vă dau un moment în care să vă rugați pentru voi personal, pentru că vreau să simțiți cu această lucrare. Bine? Dacă nu vreți să dați, nu o faceți! Bine? Dar dacă vreți să deveniți dădători, rugați-vă pentru harul lui Dumnezeu în viața voastră. Eu m-am rugat asta pentru voi în această săptămână. Poate când eram mai tânăr, voiam să văd dacă putem obține o coletă mare. Dar nu mai e vorba de asta. Problemele vin și pleacă. Se vor rezolva. Ce vreau mai mult pentru voi e să simțiți acea bucurie. E atât de bine să-L urmezi pe Dumnezeu! E atât de bine să fii dădător! Și într-o zi vom vedea cât a fost de bine că am dat. Așa că plecați-vă capul, și vreau să petreceți un timp cum am petrecut eu în această dimineață, în care am mărturisit înaintea lui Dumnezeu și L-am implorat să-mi dea har, să nu fiu eu mai important, ci El. Începeți să vă rugați și să cereți asta. Și dacă aveți nevoie de rugăciune, vor fi oameni lângă camera de rugăciune. Poate unii dintre voi nu ați avut niciodată Duhul Lui în voi, nu v-ați predat niciodată viața Lui. Dacă e vorba despre tine, acesta e primul lucru pe care trebuie să-l faci. Trebuie să fii iertat de Dumnezeu, să ai o relație bună cu El, El să-și pună Duhul în tine pentru a putea deveni această persoană. Dacă asta e dorința ta, și vrei să te botezi astăzi, o poți face. Așa că în timpul închinării, vor fi niște pastori aici lângă camera de rugăciune, și vă puteți ruga cu ei.
