Romani 4:6-8
Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? 2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice Scriptura? "AVRAAM A CREZUT PE DUMNEZEU, ŞI ACEASTA I S-A SOCOTIT CA NEPRIHĂNIRE." 4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; 5 pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. 7 "FERICE", ZICE EL, "DE ACEIA ALE CĂROR FĂRĂDELEGI SUNT IERTATE, ŞI ALE CĂROR PĂCATE SUNT ACOPERITE! FERICE DE OMUL, CĂRUIA NU-I ŢINE DOMNUL ÎN SEAMĂ PĂCATUL!"
"Fericire" – Ce este aceasta?
Pe măsură ce parcurgem cartea Romani secţiune după secţiune, nu uitaţi că aceste secţiuni sunt petalele florii Evangheliei. Şi Evanghelia înseamnă vestea bună. Şi vestea bună este menită să ridice poverile, să dea bucurie şi să întărească. Şi este legată de cuvântul "fericit" din versetul 6 şi "ferice" din versetele 7 şi 8. "Ferice" (makarios) înseamnă "o stare în care eşti în deplină siguranţă, mulţumit şi fericit în Dumnezeu."
Spun aceasta pentru că şi voi puteţi fi "makarios" – fericiţi – chiar şi în circumstanţe nefericite. "Ferice (makarios) va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri" (Matei 5:11-12). Deci "ferice de voi" nu înseamnă "voi cei fără probleme" sau "voi cei sănătoşi" sau "voi cei admiraţi" sau "voi cei prosperi." Ci înseamnă că "între voi şi Dumnezeu totul este bine." Sunteţi în deplină siguranţă, profund mulţumiţi, şi fericiţi în Dumnezeu – chiar dacă plângeţi de durere pentru un trup lovit, o minte perplexă sau o relaţie care v-a frânt inima.
Deci să nu pierdeţi din vedere lucrul acesta pe măsură ce înaintăm prin Romani. Aceasta este prezentarea Evangheliei – vestea bună. Este menită să ridice poverile, să dea bucurie şi să întărească. Lucrul acesta esta atât de fundamental. Şi cu toate acestea îl uităm atât de repede. Cartea Romani este cartea despre vestea care este menită să vă facă "fericiţi" – în deplină siguranţă, mulţumiţi şi fericiţi în Dumnezeu.
Vestea bună a neprihănirii lui Dumnezeu
Ca să mă asigur că vedeţi lucrul acesta, uitaţi-vă împreună cu mine din nou la Romani 1:16-17 – stindardul care flutură peste întreaga carte: "Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie – vestea bună – fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului." Evanghelia este vestea bună despre mântuire. Deci Pavel explică în capitolele 1-3 de ce trebuie să fim mântuiţi – trebuie să fim mântuiţi de vina păcatului nostru şi de dreptatea mâniei lui Dumnezeu.
Cum se face însă, că noi cei care am păcătuit şi am insultat slava lui Dumnezeu atât de tare putem fi mântuiţi de sentinţa condamnării pe care o merităm din partea lui Dumnezeu? Romani 1:17 ne spune ce face Evanghelia, puterea lui Dumnezeu pentru mântuire: "Deoarece în ea – în Evanghelie – este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă." Evanghelia mântuieşte pentru că este vestea bună că neprihănirea lui Dumnezeu este descoperită ca să fie primită prin credinţă.
Ce înseamnă aceasta? Cum funcţionează? Aici suntem acum în cartea Romani. Ultima parte a capitolului 3 şi capitolele 4 şi 5 în întregime sunt explicaţia pe care o dă Pavel versetului 1:17 – descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu ca şi bază a veştii bune care vă ridică poverile, vă dăruieşte bucurie şi vă împuterniceşte. Descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu este baza acestei "fericiri" din Romani 4:7-8 – starea de deplină siguranţă, mulţumire şi fericire în Dumnezeu.
Dar cum funcţionează aceasta? Noi avem nevoie de neprihănire ca să fim acceptaţi înaintea lui Dumnezeu. Dar nu avem neprihănire. Ceea ce avem noi este păcat. Deci Dumnezeu are ceea ce avem nevoie şi nu merităm – neprihănire; şi noi avem ceea ce Dumnezeu urăşte şi respinge – păcat. Care este răspunsul? Răspunsul este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu care a murit în locul nostru. Dumnezeu pune păcatele noastre asupra lui Hristos şi le pedepseşte în El. Şi în moartea ascultătoare a lui Hristos, Dumnezeu împlineşte şi dovedeşte neprihănirea Sa şi ne-o impută (creditează) nouă. Păcatul nostru asupra lui Hristos, neprihănirea Lui asupra noastră.
Vestea bună a neprihănirii lui Hristos
Nu cred că vom putea accentua suficient de mult adevărul că Hristos este răspunsul lui Dumnezeu. Totul se datorează lui Hristos. Nu-l poţi iubi pe Hristos prea mult. Nu poţi gândi la El prea mult sau nu-i poţi mulţumi prea mult sau să depinzi de El prea mult. Toată îndreptăţirea noastră, toată neprihănirea noastră, este în Hristos. Ascultaţi alte câteva pasaje.
2 Corinteni 5:21 – "Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, [Dumnezeu] L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. (Neprihănirea lui Dumnezeu devine a noastră în Hristos.)
Filipeni 3:8-9 – "Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, ..., şi să fiu găsitîn El [Hristos], nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă."
1 Corinteni 1:30 - "Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. . ."
Romani 8:1 - "Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus." (Vedeţi de asemenea Romani 5:19)
Nu separaţi neprihănirea lui Dumnezeu de neprihănirea lui Hristos. Gândiţi-vă la relaţia aceasta în felul următor. Neprihănirea lui Dumnezeu a fost descoperită în ascultarea plină de credincioşie a lui Hristos, o ascultare până la moarte. De aceea, neprihănirea lui Hristos este neprihănirea revelată a lui Dumnezeu. Prin urmare, a fi în Hristos înseamnă să fii în neprihănirea lui Dumnezeu.
Deci care este răspunsul la întrebarea: De ce este Evanghelia puterea lui Dumnezeu pentru mântuire? Şi de ce ridică Evanghelia poverile şi dă bucurie şi împuterniceşte? Pentru că Evanghelia este vestea bună că păcatele noastre sunt puse asupra lui Hristos şi neprihănirea Lui este pusă asupra noastră. Marele schimb. Marea imputare a păcatului nostru asupra lui Hristos şi a neprihănirii lui Dumnezeu asupra noastră – numită îndreptăţire (justificare).
Vestea bună a ]ndreptăţirii numai prin credinţă
Motivul pentru care se bucură Pavel aici în Romani 4, este că îndreptăţirea nu se bazează pe fapte, ci numai pe credinţă. El este atât de entuziasmat cu această parte a Evangheliei încât ia tot capitolul 4 şi-l pune în inimile noastre folosindu-i pe Avraam şi pe David din Vechiul Testament pentru a-şi susţine punctul de vedere: toate păcatele noastre îi sunt imputate lui Hristos, şi toată neprihănirea lui Dumnezeu ne este imputată nouă numai prin credinţă fără fapte!
Scopul mesajului de săptămâna trecută a fost ca prin compararea lui Iacov 2 cu Romani 4 să ne arate că îndreptăţirea este numai prin credinţă, dar credinţa care îndreptăţeşte este vie şi nu rămâne neroditoare, ci lucrează prin dragoste. Faptele nu îndreptăţesc. Faptele sunt roada credinţei şi numai credinţa ne uneşte cu Hristos, a cărui neprihănire este speranţa noastră neschimbătoare.
Dar noi suntem în Romani 4 şi vreau să mă bucur împreună cu Pavel în timp ce el se bucură de îndreptăţirea numai prin credinţă. Textul nostru sunt versetele 6-8. Începe cu cuvintele, "Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit." Deci puteţi vedea pe ce se concentrează el aici: "fără fapte." Acţiunea prin care Dumnezeu ne creditează (impută sau atribuie) nouă neprihănirea Lui nu este o contabilizare a faptele noastre bune minus păcatele noastre cu concluzia că avem suficiente fapte bune ca să fim achitaţi. Nu. Neprihănirea ni se creditează nouă "fără fapte." Faptele vor urma după îndreptăţire, însăr faptele nu obţin îndreptăţirea.
Remarcaţi cuvintele de la începutul versetului 6: "Tot astfel, şi David numeşte." Cuvintele "tot astfel" înseamnă că Pavel vede în Psalmul 32 al lui David, pe care urmează să-l citeze, acelaşi lucru pe care tocmai l-a exprimat în versetul 5. Revedeţi-l împreună cu mine ca să vedeţi cum se potriveşte totul împreună. "Pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire."
Amintiţi-vă de acum două săptămâni cele trei dovezi din acest verset că îndreptăţirea este prin credinţă fără fapte. 1) "Pe când, celui ce nu lucrează." Aceasta elimină faptele ca şi parte a obţinerii îndreptăţirii. 2) Dumnezeu "socoteşte pe păcătos neprihănit." Îndreptăţirea se întâmplă în timp ce noi suntem încă păcătoşi, înainte ca să poată exista fapte bune. Nu pot exista fapte bune implicate în căpătarea îndreptăţirii pentru că nu există nici o faptă bună care să nu vină din credinţă (Romani 14:23) şi din moment ce credinţa ne-a fost dată de Dumnezeu, îndreptăţirea are loc imediat. Deci nu se poate ca faptele bune să devină o cauză. 3) "Credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire." Nu credinţă plus fapte, sau fapte în loc de credinţă, ci pur şi simplu credinţa lui îi este socotită ca şi neprihănire. Adică, Dumnezeu vede dependenţa deplină de Hristos pentru neprihănire ca şi primire a acelei neprihăniri. Dacă depinzi numai de ea, este a ta pe deplin.
Acesta este motivul pentru care se bucură Pavel aici. Aceasta este o parte esenţială şi glorioasă a Evangheliei. Aceasta este vestea bună care ridică poverile, dă bucurie şi împuterniceşte. Suntem împăcaţi cu Dumnezeu numai prin credinţă.
Vestea bună a păcatului care nu ni se mai impută nouă
În versetele 6-8 Pavel face un lucru puţin surprinzător. Până acum el a definit îndreptăţirea ca şi socotirea pozitivă a neprihănirii lui Dumnezeu în contul nostru. Dar acum el adaugă la acea definiţie nesocotirea păcatelor noastre. Neprihănirea lui Dumnezeu ne estecreditatănouă; păcatele noastre nu ne sunt creditate nouă. Ambele sunt esenţiale. Deoarece noi trebuie să căpătăm neprihănirea lui Dumnezeu şi trebuie să scăpăm de nelegiuirea noastră. Dar ceea ce este surprinzător este felul în care spune Pavel ceea ce spune, şi anume faptul că Dumnezeu nu ne creditează (impută) nouă păcatul nostru este legat de faptul că El ne creditează (impută) nouă neprihănirea Lui.
Uitaţi-vă cu atenţie la lucrul acesta. Versetul 6 spune că "David numeşte fericit pe omul pe care Dumnezeu îl socoteşte neprihănit fără fapte." Dar citatul din Psalmul 32:1-2 nu spune că – Dumnezeu "ne creditează neprihănire". Ci spune că Dumnezeu nu ne ţine în seamă păcatul.
Iată citatul din Psalmul 32:1-2 în versetele Romani 4:7-8. ""Ferice", zice el, "de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!" Vedeţi acea ultimă frază: "Domnul nu-i ţine în seamăpăcatul." Cuvântul folosit aici este acelaşi cuvânt ca şi pentru "a credita" "a socoti" din versetele 3, 4, 5 şi 6. Deci versetul 8 spune, "Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul – nu i-l socoteşte, nu-l pune în contul lui, nu i-l impută lui.
Deci pentru a vedea legătura surprinzătoare rezumaţi textul la versetele 6 şi 8: "David pronunţă o binecuvântare asupra omului pe care Dumnezeu îl socoteşte neprihănit fără fapte" şi iată binecuvântarea pe care o spune David (versetul 8): " Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!" Un lucru este sigur din această conexiune surprinzătoare: Pavel nu vede îndreptăţirea ca fiind numai imputarea neprihănirii sau numai iertarea păcatului. Pentru el iertarea păcatului trebuie să includă imputarea pozitivă a neprihănirii lui Dumnezeu. Şi imputarea neprihănirii lui Dumnezeu trebuie să includă iertarea păcatului. Şi binecuvântarea sau fericirea care decurge din ambele condiţii este că fiecare dintre ele este "fără fapte."
Iertarea nu se obţine prin fapte, şi nici neprihănirea nu se obţine prin fapte. Ambele se obţin numai prin credinţă "fără fapte," aşa cum spune versetul 6: fericirea de care vorbeşte David este "fără fapte." Unde vede Pavel în Psalmul 32 că păcatul este iertat şi neprihănirea este creditată "fără fapte"? El nu spune aceasta. Dar s-ar putea să fie în versetul 10, "De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui." Opusul la a fi rău este a te încrede în Domnul – a depinde de Domnul. Deci neprihănirea psalmistului este prin credinţă. Şi indiferent de cum vede Pavel lucrul acesta, aceasta este învăţătura lui, şi noi putem să ne bucurăm în ea.
Aici este un loc bun să încheiem – de unde am început, cu atenţia îndreptată asupra Evangheliei ca şi vestea bună care este menită să ridice poverile, să dea bucurie şi să întărească. Ceea ce se relaţionează la cuvântul "fericit" din versetul 6 şi "fericire" din versetele 7 şi 8. "Ferice": o stare în care eşti în deplină siguranţă, mulţumit şi fericit în Dumnezeu. Ferice de tine atunci când Dumnezeu îţi creditează neprihănirea Lui. Ferice de tine atunci când Dumnezeu nu-ţi ţine în seamă păcatul. Ferice de tine când Hristos ia păcatele tale şi tu iei neprihănirea Lui. Ferice de tine când realizezi adevărul extraordinar că toată această fericire este "fără fapte," şi că tot ceea ce poţi face ca să o capeţi este să depinzi numai de Hristos pentru ea.
Fericire – "Bucuria Domnului este tăria ta"
Vă rog să nu scăpaţi din vedere nota pe care o dau astăzi mesajului meu. Este dată de cuvântul "ferice." Dumnezeu vrea ca să vezi că lucrarea Lui şi Cuvântul Lui au ca scop fericirea ta. Evanghelia este vestea bună. El nu are ca scop să-ţi fie bine sau să-ţi fie comfortabil sau să fii prosper în lumea aceasta. El are ca scop bucuria ta prezentă şi cea veşnică. Motivul pentru care Pavel se străduieşte să reveleze adevărul despre îndreptăţirea prin credinţă este pentru ca bucuria ta să fie aşa de bine înrădăcinată în Dumnezeu încât să fie de nezdruncinat. Doctrina stă în slujba delectării. Aceasta este ceea ce văd eu în acest cuvânt "ferice." Doctrina pentru minte este menită să producă bucurie în inimă.
Şi motivul pentru care am repetat de nenumărate ori că scopul Evangheliei este să ridice poverile, să dea bucurie şi să întărească, este pentru că am citit săptămâna aceasta în Neemia 8:10, "bucuria Domnului este tăria voastră." Şi, o, cât de mult avem nevoie de tărie. Sunt atât de multe lucruri în viaţă care ameninţă să ne copleşească pur şi simplu. Această lume în mişcare este o tragedie după alta: împuşcături la un centru evreiesc din Los Angeles; violenţă în Belfast; un masacru într-o moschee din Kenya; păgânism sponsorizat în campusurile universitare; naşterea unui copil care trăieşte doar şase zile în loc de şaizeci de ani; lupus; leucemie; cancer; necazuri financiare; şi dureri de inimă nespuse despre care nimeni n-a auzit vreodată.
Vedeţi cum îndreptăţirea prin credinţă aduce bucurie şi tărie în aceste vremuri? Nu vă umple de bucurie şi pace faptul că neprihănirea voastră nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu? Şi păcatele voastre nu sunt asupra voastră, ci sunt pe crucea lui Hristos! Şi datoria voastră nu este să-L meritaţi pe Hristos, ci să depindeţi de Hristos. Nu vă face bucuroşi şi nu vă dă stabilitate în zile pline de instabilitate? O, voi cei care nu cunoaşteţi această pace şi această bucurie şi tărie, lăsaţi deoparte distracţiile voastre nebuneşti şi veniţi la Hristos. Veniţi la Hristos!
