Dumnezeu este Dumnezeul celei de-a doua șanse și al inceputurilor noi. Și dacă ți-ar prinde bine sau ai nevoie de niște zile glorioase atunci ești în locul potrivit. Bine ai venit la studiul pe viața și cartea lui Iosua. Dumnezeu le-a dat, lui Iosua și copiilor lui Israel, promisiunea intrarii în țara promisa. Ei au experimentat zile glorioase și El îți face aceeași promisiune ție. Sa începem cu declarația promisiunii zilelor glorioase: Umpleți-vă plămânii de aer și inimile cu speranță. Declarati din toată inima. Aceste zile sunt zilele gloriei. Trecutul e trecut, viitorul meu e strălucit. Promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate și Cuvântul Lui e sigur. Cu Dumnezeu în ajutor, voi fi tot ceea ce vrea El să fiu, voi face tot ce dorește El să fac, și voi primi tot ceea ce vrea El să primesc. Aceste zile sunt zilele gloriei.
Doamne, ai milă acum de cel care vorbește, pentru că păcatele lui sunt multe, Dă-ne onoarea să-L vedem pe Isus în aceste cuvinte și să simțim prezența Ta. Prin Hristos ne rugăm, și toată biserica spune: amin.
Pe 13 iunie 1859 peste 25.000 de oameni s-au adunat să-l vadă pe Charles Blondin, în timp ce traversa Cascada Niagara pe o frânghie subțire. Distanța era de 335 metri. La cea mai ușoară alunecare ar fi căzut mortal de la 50 de metri. Nu numai că a reușit, dar a repetat această realizare de câteva ori: odată pe picioroange, odată cu managerul său în spate. Odată a luat un scaun și un cuptor și a stat jos la jumătatea drumului. Și-a făcut o omeltă și a mâncat-o. Odată i-a întrebat pe spectatori dacă cred că poate împinge o roabă peste cascadă. Ei i-au răspuns: Da! Apoi l-a întrebat pe un bărbat: Domnule, crezi că te pot trece dincolo în siguranță în această roabă? „Sigur că ai putea” a răspuns spectatorul. Atunci: „Urcă în roabă” l-a invitat marele acrobat. Dar omul a refuzat. Știți, e una să pretinzi că crezi și cu totul alta, să te urci în roabă. Dumnezeu ne invită să urcăm în roabă. Mai mult decât orice altceva, Dumnezeu vrea credința noastră. Vrea să ne încredem în El.
În Ioan 6 versetul 29, Isus a spus: „Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El.” Dumnezeu ne cere să ne încredem în El. E chiar atât de simplu! El poate să cuprindă orice distanță, El poate să ne treacă peste orice cascadă. Ce e imposibil pentru noi, e ușor pentru El. Tot ce vrea El să facem e să ne urcăm în roabă și să ne punem încrederea în El. Doar câteva capitole din Biblie ilustrează necesitatea unei credințe radicale mai bine decât povestea supărătoare și neplăcută a lui Acan. N-ați auzit niciodată de el? Nu sunteți singurii! Gravităm în jurul povestirilor fericite din Biblie. Iubim răscumpărarea lui Petru, convertirea lui Pavel și restaurarea lui Samson. Dar corupția lui Acan nu e genul de poveste care ar putea deveni o melodie bună la școala duminicală. Povestea dinainte din cartea lui Iosua s-a încheiat într-o notă pozitivă, „Și Domnul a fost cu Iosua.” (Iosua 6:27) Ierihonul a fost dărâmat, nici o piatră sau dușman nu a rămas în picioare. Scena era pregătită pentru evrei să preia conducerea în Canaan. Soldați erau încurajați și imaginea lui Iosua era pe toate canalele de știri. Scriptura spune: „Domnul a fost cu Iosua și i s-a dus vestea în toată țara.” (Iosua 6:27) „și Domnul...” Ce cuvânt minunat! „și Domnul a fost cu el.” Zilele glorioase au început! Dar apoi acest „și” a devenit „dar”. Punctul 1: Neîncrederea a dus la neascultare. „Dar copiii lui Israel au păcătuit cu privire la lucrurile date spre nimicire. Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda, a luat din lucrurile date spre nimicire. Şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva copiilor lui Israel.” (Iosua 7:1)
Nu știm multe despre Acan, dar știm un lucru: avea o soție, avea o familie. Mai târziu putem citi că avea măgari, boi și oi și un cort. Avea un loc în arborele genealogic a lui Iuda. Dar dincolo de toate acestea, avea probleme cu încrederea în Dumnezeu. A încălcat fără rușine și intenționat această poruncă din partea lui Dumnezeu, „Feriţi-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire; căci dacă veţi lua ceva din ceea ce va fi dat spre nimicire, veţi face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire şi o veţi nenoroci. Tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile de aramă şi de fier să fie închinate Domnului şi să intre în vistieria Domnului.” (Iosua 6:18-19) Porunca a fost clară. Nu vă atingeți de lucruri! Nu vă faceți lanțuri din aur! Fără suveniruri și brelocuri! Fără bijuteri din Ierihon, fără glumă! De ce aceste instrucțiuni stricte? E simplu! Dumnezeu avea mari speranțe cu privire la poporul evreu. Prin ei avea să fie scrisă Scriptura, profeții aveau să vină, Mesia se va naște și Dumnezeu le-a păzit cu gelozie inimile. El dorea ca ei să se încreadă în El și doar în El. Să se bazeze pe puterile lor? Nu! Pe resursele lor? Nu! Abilitățile lor? Nu! Zilele glorioase aveau să vină în măsura în care ei se vor încrede în El.
Nu a fost acesta mesajul cărții lui Iosua de până acum? Dumnezeu este eroul cărții. Cine a deschis râul Iordan și a făcut loc poporului să treacă? Cine s-a arătat personal lui Iosua? Cine a dărâmat zidurile Ierihonului? Cine a luptat pentru ei și a eliberat poporul evreu? Dumnezeu. Dumnezeu a fost sursa esențială a puterii lor și El știa ce se va întâmpla. Știa ce s-ar fi întâmplat dacă poporul evreu ar fi strâns comori. Vedeți, aceștia erau simpli nomazi, concepuți și născuți în sălbăticie. Erau niște țărani în mijlocul Times Square. Aurul le-ar lua ochii. Haremele i-ar himnotiza, lanțurile, bijuteriile, mătasea... S-ar putea ca ei să înceteze să se mai încreadă în Dumnezeu și să înceapă să se încreadă în lucruri. Acan a făcut-o. Acan a întrecut limita și și-a întors inima spre avuții. Și Dumnezeu a fost gelos. Consecințele au fost imediate și severe. Armata lui Iosua a suferit prima înfrângere.
Punctul numărul 2: Neascultarea a dus la înfrângere. La aproximativ 13 km la nord de Ierihon era tabăra Ai. Iosua a încercuit acest nume pe hartă și a spus ofițerilor săi să atace. Înflăcărat de victoria asupra Ierihonului, bănuia că un orășel mic va fi floare la ureche. Toată populația satului era în jur de 12.000, pe când Iosua avea atâția doar pe tura de noapte. Și-a micșorat batalionul la 3.000 de oameni și le-a ordonat să atace. Ce mult a regretat acea decizie. Orășlul s-a dovenit a fi o haită de pitbuli. Întreaga divizie a lui Iosua au fugit înapoi descurajați, tulburați și învinși. De fapt, ne întrebăm dacă satul Ai nu și-a primit numele de la evreii care fugeau înapoi la Iosua strigând: Ai-ai-ai! „Aproape trei mii de oameni au pornit, dar au luat-o la fugă dinaintea oamenilor din Ai. Oamenii din Ai le-au omorât aproape treizeci şi şase de oameni; i-au urmărit de la poartă până la Şebarim şi i-au bătut la vale. Poporul a rămas încremenit şi cu inima moale ca apa.” (Iosua 7:4-5) Comandantul Iosua nu mai știa ce să creadă. Experimentase victorii în șir, miracole. Era de neînvins, neînfricat și era cuceritorul de necontestat al poporului canaanit. Și acum asta? Vitejii lui s-au târât sub pături în corturile lor cu frică. „Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara înaintea chivotului Domnului, el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat capul cu ţărână.” (Iosua 7:6 ) Iosua și oamenii lui au suferit o înfrângere. Iosua a făcut o rugăciune a suferinței înaintea lui Dumnezeu. El a spus: „Canaaniţii şi toţi locuitorii ţării vor afla; ne vor înconjura şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?” (Iosua 7:9) Iosua era frânt, dar ce bine că Dumnezeu nu-și terminase lucrarea. „Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?” (Iosua 7:10)
Iosua s-a ridicat și Dumnezeu i-a zis: „Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat şi au minţit şi le-au ascuns printre lucrurile lor. De aceea copiii lui Israel nu pot să ţină piept vrăjmaşilor lor: vor da dosul în faţa vrăjmaşilor lor, căci sunt daţi spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciţi ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.” (Iosua 7:11-12) Vedeți, ei au pierdut bătălia pentru că au pierdut favoarea lui Dumnezeu și au pierdut favoarea lui Dumnezeu pentru că nu au ascultat de porunca Lui. Problema nu a fost că oamenii din Ai erau puternici, ci că tabăra israelită era infectată. Neîncrederea a pătruns subtil și a contaminat oamenii și Dumnezeu i-a spus lui Iosua să găsească mărul putred înainte să le strice și pe celelalte. Astfel, acea înfrângere a dus la dezvăluire.
Dacă nu ai citit acest capitol, poate ai vrea să te pregătești pentru o serie tulburătoare de evenimente. Iosua a inițiat ancheta din cort în cort. Rezultatul? Ei bine, o descoperire. Acan a fost adus înaintea Domnului. „ Iosua a zis lui Acan: „Fiule, dă slavă Domnului Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte şi spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic.” Acan a răspuns lui Iosua şi a zis: „Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel şi iată ce am făcut: am văzut în pradă o manta frumoasă de Şinear, două sute de sicli de argint şi o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu, şi argintul este pus sub ele.” (Iosua 7:19-21) Nu e greu să ne imaginăm greșeala lui Acan în Ierihon, nu? Împreună cu ceilalți soldați umblau prin orașul asediat zidurile erau dărâmate, moloz peste tot, cucerirea era completă. Toată prada Ierihonului era acolo nepăzită: aurul, monezile, veșminte scumpe. Toți le-au văzut, nu numai Acan. Toți! Toți ceilalți și-au amintit de porunca lui Dumnezeu și au evitat prada. Au văzut aceste lucruri, dar au continuat să meargă, dar Acan... A mărturisit apoi: „am VĂZUT în pradă o manta frumoasă de Şinear, două sute de sicli de argint şi o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am POFTIT şi le-am LUAT.” Am văzut, am vrut și am luat. Și alți au văzut, și alți cu siguranță au vrut, dar nimeni altcineva nu a luat. De ce? De ce a luat Acan ceea ce nu era a lui? Putem doar presupune. Poate ar fi vrut să aibă un as în mânecă în caz că evreii pierdeau. Poate ar fi vrut niște bani în fondul de pensionare pe care să-i folosească dacă evreii ar fi câștigat. Poate vroia doar să aibă cu ce negocia în cazul în care ar fi fost luat ostatic. Poate vroia să o impresioneze pe soția lui, pe familia lui și pe prieteni. Oricare ar fi fost motivul, totul se rezumă la asta: nu a avut încredere în Dumnezeu. Nu a avut încredere că Dumnezeu îi va purta de grijă, nu a avut încredere că Dumnezeu îl va proteja. Așa că Acan și-a luat soarta în mâinile lui și a luat literalmente comoara în mâinile lui și apoi în cortul lui. Și apoi și-a prins și familia în mrejile acestei înșelăciuni, dar Dumnezeu nu a fost păcălit. De fapt, Dumnezeu a fost mânios.
Cred că dacă privim puțin în urmă vom înțelege mai bine nemulțumirea lui Dumnezeu. Gândiți-vă la purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Acan. Niciodată în viața lui nu a murit de foame. A crescut cu ploaia zilnică de mană și provizii zilnice de prepelițe. Poate s-a săturat de pâinea din mană și burgeri din carne de prepeliță, dar nu a murit niciodată de foame. Nici măcar o dată! În ultima perioadă s-a bucurat de o masă pe cinste. De partea asta a Iordanului, evreii trăiau din culturi cu cereale pe care nu ei le-au semănat și din vii pe care nu ei le-au sădit. Se bucurau de smochine, vin și orz. Dumnezeu avea grijă de poporul Său. Nu le-a dat doar mâncare și provizii, dar le-a dat îmbrăcăminte în stare bună. Știați asta? Uitați-vă în Deuteronom 8:4 Moise a amintit poporului: „Haina nu ţi s-a învechit pe tine şi nici nu ţi s-au umflat picioarele, în timpul acestor patruzeci de ani.” Dumnezeu a accentuat mesajul: „Eu v-am călăuzit patruzeci de ani în pustiu; hainele nu vi s-au învechit pe voi, şi încălţămintea nu vi s-a învechit în picior.” (Deuteronom 29:5) Ce purtare de grijă remarcabilă din partea lui Dumnezeu! Aceste fraze nu au fost niciodaă auzite în pustie, „Hei! Ai sandale noi! De unde le-ai luat? Am și eu nevoie de o pereche. Ale mele s-au învechit.” Nimeni nu a spus: „Trebuie să stau cu picioarele în sare Epson. Mă dor picioarele.” Nu i-a durut picioarele niciodată. „O, ce păcat! Haina mea iarăși s-a rupt!” Hainele lor nu s-au rupt niciodată. Medicii pediatri, croitorii și cizmarii au avut mult timp liber în pustie. Dumnezeu le-a purtat de grijă și Acan a beneficiat de purtarea Lui de grijă. Acan a fost martor al puterii lui Dumnezeu la fel ca și ceilalți. Acan a trecut pe râu ca pe uscat, a văzut cum zidurile s-au dărâmat la sunetul trâmbiței, s-a bucurat de locurile din față la vederea eliberării lui Dumnezeu. Unii ar putea chiar spune că Acan a trăit o viață de răsfăț. Nu a dus lipsă de mâncare. Nu a avut nevoie de îmbrăcăminte. Nu a avut beșici sau imflamații. Toată provizia lui Dumnezeu, puterea Lui și în plus, promisiunea lui Dumnezeu. „Căci Domnul Dumnezeul tău are să te ducă într-o ţară bună, ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, care ţâşnesc din văi şi munţi; ţară cu grâu, cu orz, cu vii, cu smochini şi cu rodii; ţară cu măslini şi cu miere; ţară unde vei mânca pâine din belşug, unde nu vei duce lipsă de nimic; ţară, ale cărei pietre sunt de fier, şi din ai cărei munţi vei scoate aramă.” (Deuteronom 8:7-8) Dumnezeu, Cel care și-a împlinit toate promisiunile, le promite chiar mai mult. Le-a garantat o viață în țara promisă pentru descendenți.
Vedeți, Acan nu a avut nici un motiv să se îngrijoreze și totuși, s-a îngrijorat. În ciuda purtării de grijă a lui Dumnezeu, a puterii și a promisiunii Lui, Acan a ales să-și pună încrederea în lucruri. Și în molozul din Ierihon și la umbra unui zid dărâmat a văzut strălucirea aurului și s-a oprit, s-a uitat în dreapta și în stânga să vadă dacă îl vede cineva și când a crezut că nimeni nu îl vede, a văzut, a vrut și a luat. A reconstituit cel mai vechi dintre păcate. Nu a făcut Eva la fel? Nu i-a purtat Dumnezeu de grijă? Se putea bucura de toate fructele din grădina Eden: pepene, banane, struguri, prune. Toate erau ale ei, în afară de un fruct care îi era interzis. Și o întrebare s-a strecurat în mintea ei prin șarpe: „Chiar ți-a spus Dumnezeu să eviți acest fruct interzis?” Și ea a zis: „Putem mânca din orice fruct, dar dacă mâncăm din acesta vom muri.” „Sigur? ... sau dacă mănânci din el poate vei trăi?” Satan a pus întrebarea și a lăsat-o pe Eva în umbra îndoielii. „Hmm, se gândea ea, poate Dumnezeu nu-mi spune ceva. Poate ar trebui să iau situația în mâna mea.”
În același mod în care Acan a întins mâna după aur, ea a întins mâna după fruct „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat.” (Geneza 3:6) Vă sună cunoscut? A vrut, a văzut și a luat. Smulgerea fructului a fost o mărturisire a inimii ei. Nu avea încredere în Dumnezeu. Când a fost pusă față în față cu realitatea, deși Dumnezeu i-a dovedit că va avea grijă de ea, ea nu a avut încredere în Dumnezeu. Și din moment ce succesul grădinii Eden depindea de încrederea ei, ea și Adam au fost alungați. Și din moment ce cucerirea Canaanului depindea de încredere, Acan a fost sever pedepsit. Extrem de sever. El și familia lui au fost executați, posesiile lui au fost arse. Ce întâmplare tristă! Pare scoasă din context față de celelalte întâmplări din cartea Iosua. Fiecare pagină aducea vești bune, progrese, victorii și miracole. Și apoi dintr-o dată, această frânghie mică aduce corupție, înșelăciune și moarte.
Ceva asemănător se întâmplă în Noul Testament. Vă amintiți că biserica s-a născut într-o eră a zilelor de glorie. Miracole, predici, botezuri și multiplicare. Cartea Faptele Apostolilor este versiunea din Noul Testament a cărții Iosua. Și cartea e plină de vești bune până ajungi la povestea lui Anania și Safira. La fel ca și Acan, au mințit. La fel ca și Acan, au murit. E ca și cum în aceste generații alese au existat aceste două buzunare corupte și Dumnezeu în suveranitatea Sa a ales nu numai să le îndepărteze, dar să ne transmită un mesaj tututor că, „Ceea ce Eu doresc cu adevărat este încredere, doar încrederee.” E normal când citim povestea lui Acan din cartea Iosua și să gândim, „Ce bine că Dumnezeu nu trăznește oamenii din cauza neîncrederii și în zilele noastre.” Nu fii așa de sigur de asta. Acea biserică moartă de la colțul străzii... Credința moartă a strămoșilor tăi... Căsnicia moartă a prietenilor tăi... Necredința poate fi fatală. Vedeți, țara promisă se întâmplă nu prin aur, argint, veșminte sau prin putere, ci prin Dumnezeu.
Zilele glorioase vin în măsura în care ne încredem în El. Ce ar dezvălui o anchetă în cortul tău? Acan și-a pus siguranța în veșmintele Babilonului, în aur și monezi. Tu în ce îți pui siguranța? Ai devotamente ascunse? Idoli secreți? Îți pui tu încrederea în altceva decât Dumnezeu? Totul se rezumă la asta. Acesta este punctul principal: e periculos să-ți pui încrederea în lucruri. Chiar este. Regele Lucruri e un conducător corupt. El nu va fi mulțumit niciodată. Va rugini. Va putrezi. Își va pierde valoarea și se va demoda. Nu poate ține nici una din promisiunile făcute. Acest rege al lucrurilor îți va frânge inima. Nu îl lăsa să facă asta în dreptul tău. Ce ar fi să-ți examinezi inima astăzi? Examinează-ți viața. Mai mult, du viața ta în prezența Regelui Regilor și spune: „Doamne, mă voi încrede în Tine! Cred că doar Tu mă vei putea trece prin viață și Te voi lăsa să mă duci spre acea viață din țara promisă. Tu și numai Tu!” Urcă-te în roabă! El este în stare și se va asigura că vei ajunge de partea cealaltă în siguranță. Amin?
Haideți să ne rugăm împreună. „Tată din ceruri îți mulțumesc pentru povestirile din Biblie care ne amintesc să fim atenți în viața noastră. Doamne, iubim povestirile marilor victorii, dar avem nevoie și de povestiri ca acestea, care ne întristează și care ne provoacă. Tată, cu privire la acele păcate secrete din viața noastră, cerem ajutorul Tău și puterea Ta! Ai milă de noi! Zidește în noi o credință mai profundă și statornică. Mulțumesc, Doamne! Aceasta este rugăciunea noastră în Hristos. Amin.
