E bine să fiu înapoi pentru a deschide Cuvântul lui Dumnezeu. Când nu sunt aici îmi lipsește tare mult biserica și încerc să găsesc vreo experiență care să înlocuiască Grace Church (Biserica Harul). Când a trebuit să stau acasă și nu puteam ieși nicăieri, ceea ce s-a întâmplat după ce am avut operație, a trebuit ori să cer unui membru din familie să-mi pregătească un calculator unde să pot vedea programul bisericii, ceea ce mi-a plăcut tare mult, dar nu s-a întâmplat îndeajuns de des pentru mine. Alte dăți am încercat să găsesc ceva la televizor care să servească de înlocuitor, dar a fost foarte dificil. Vreau să știți că Scriptura, după mintea mea, e profundă, foarte profundă. Este de o necuprinsă bogăție, e adâncă, așa încât depășește orice idei, orice filozofii, orice opinii, orice percepții ale tuturor oamenilor puși laolaltă. Și îmi dau seama că e aproape imposibil să găsești pe cineva care să sape adânc în Scriptură. Opinii sunt multe, percepții sunt multe. Dar este aproape imposibil să găsești pe cineva care să înțeleagă frumusețea și măreția Scripturii. Predicarea superficială trădează o vedere slabă a Scripturii, o înțelegere superficială a marilor ei comori. Deci e bine să fiu aici, cu cei pe care îi iubesc și de care sunt iubit aici la Grace Church.
Acestea fiind spuse despre lucrurile profunde din Scriptură (și sunt multe), mai trebuie să adaug o mică notă de subsol: o carte pe care am citit-o ieri, scrisă de Leyland Raikin. V-aș recomanda-o, este o carte despre munca de traducere în engleză a Bibliei. Cartea discută filozofia traducerii, de exemplu de ce traducerile King James, New King James, NAS și ESV sunt traduceri cuvânt cu cuvânt, traduceri echivalente formale, în contrast cu alte traduceri care sunt numite "echivalente dinamice." Și este o carte demnă de citit, dacă o puteți găsi la librărie. Autorul mi-a trimis o copie s-o citesc, dar se merită citită, pentru a înțelege că există oameni chiar în traducerea Bibliei care au o opinie foarte joasă despre Biblie. Ei simt că puterea prevalentă care domnește asupra Scripturii este cititorul contemporan, nu Autorul. Deci idea traducerii nu e să ne redea ceea ce Autorul a intenționat, ci să ne dea ceea ce ar vrea cititorul. Așa avem traduceri ca Message, Living Bible, New Living Translation, NIV, TNIV, Good News for Modern Man, etc, etc. Toate acestea îl fac pe cititor suveran și vor să pună Biblia în contextul și limbajul modern, indiferent de ceea ce a intenționat Autorul.
Acestea sunt traducerile populare, aș îndrăzni să spun. Ele domină lumea evanghelică în general, dar trădează aceea lipsă de înțelegere a faptului că atunci când mergi la Scriptură vrei să fii sigur că citești ceea ce a intenționat Autorul, a ceea ce a fost inspirat de Duhul Sfânt, nu să citești ceea ce un comitet contemporan crede că cititorii vor să citească. Deci e ceva foarte important, care se reduce la aceasta. Suntem și sunt foarte mulțumitor pentru influențele pe care le-am avut în viața mea de-a lungul anilor, și pentru influențele pe care le-am avut aici împreună în lucrarea din Grace Church, care ne-au condus la convingerea că vrem să știm ceea ce a vrut să spună Dumnezeu prin ceea ce a zis și vrem să știm ceea ce El a zis original, în felul cum a spus-o. Vrem ca El să fie suveran peste Cuvântul Lui, nu cititorul modern.
Deci folosim o traducere literală. Predic din NAS, New King James, ESV (English Standard Version), o traducere nouă, poate mai poetică, mai frumos structurată, care este și ea o traducere numită "echivalentă formal", adică o traducere cuvânt cu cuvânt, nu un fel de parafrazare. De aceea folosim traducerile pe care le folosim, de aceea eu folosesc NAS și New King James, care este o altă traducere excelentă care are text echivalent formal. Deci când ne întoarcem spre Cuvântul lui Dumnezeu, găsim acolo tot ce avem nevoie să știm. Nu avem nevoie de o Biblie care e în stil contemporan, nu avem nevoie de o Biblie care a fost actualizată pentru noi, ci putem să mergem înapoi la original pentru a lua tot ce avem nevoie. Unul din lucrurile pe care trebuie să le înțelegem este importanța închinării, iar atunci când ne uităm la importanța închinării aș vrea să înțelegem unde se încadrează duminica, unde se încadrează Ziua Domnului.
Înainte am avut un mesaj despre Sabat, căci unii sunt confuzi cu privire la Sabat. În această seară aș dori să vorbesc despre Ziua Domnului. Nu va fi o predică lungă sau un serviciu lung, dar aș vrea să vă spun ce are de spus Scriptura, căci cred că este un lucru foarte important. Azi este duminică, nu-i așa, iar voi sunteți aici. De fiecare dată suntem aici duminica, și avem un motiv pentru asta. Nu s-a întâmplat accidental, ci este un tipar, nu numai aici la Grace Community Church, ci este un tipar și la alte biserici peste tot în Statele Unite, un tipar care merge înapoi cu mult, mult, mult în urmă, până în timpul Noului Testament. Oamenii lui Dumnezeu, credincioșii în Domnul Isus Hristos, s-au închinat duminica.
Am fost în multe locuri din lume în această viață. Am fost chiar până în Kazahstan, în Asia Centrală și credincioșii de acolo se închină duminica și întotdeauna s-au închinat duminica și continuă și azi să se închine duminica. De multe ori am fost în Regatul Unit, în Anglia, Scoția, Irlanda, și credincioșii de acolo se închină duminica. Am fost în Belarus, o țară remarcabilă care în timpuri recente a devenit notorie printr-o mentalitate anti-creștină și chiar persecutorie a liderilor ei, care sunt duri cu Biserica. Credincioșii de acolo se întâlnesc duminica, de asemenea și în alte țări din fosta Uniune Sovietică, în Rusia, Ucraina, credincioșii se întâlnesc duminica. Se întâlnesc duminica în India, se întâlnesc duminica în China, se întâlnesc duminica în Filipine, se întâlnesc duminica în Noua Zeelandă, Australia, se întâlnesc duminica în munții din Ecuador printre indienii din satul Colta, pe care l-am vizitat împreună cu soția. Se întâlnesc duminica și în Brazilia, în orașe și în junglă, se întâlnesc duminica peste tot în America de Sud, se întâlnesc duminica chiar și în Israel.
Cum s-a întâmplat lucrul acesta? De ce nu se întâlnesc în zile diferite? De ce nu se întâlnesc unii joia, alții marțea, alții miercurea, alții sâmbăta. Întotdeauna a fost așa, și întotdeauna a fost așa de-a lungul și de-a latul Bisericii din punct de vedere istoric. Îmi aduc aminte că asta a fost un pic de povară pentru mine în copilărie, pentru că erau unii oameni care puneau tot felul de restricții duminica. Toți se întâlneau duminica, iar atunci când eram copil mă îmbrăcau la costum, cămașă albă, papion, și mă făceau să stau îmbrăcat așa toată ziua. Toată duminica. Îmi aduc aminte că existau restricții foarte stricte cu privire la ceea ce trebuia să fac. Nu aveam voie să ies din casă, nu aveam voie să mă joc de-a prinselea în curte, nu aveam voie să mă joc cu mingea când locuiam în Philadelphia, nu puteam să mă joc cu mingea pe trepte, ceea ce era un lucru fain de făcut pe treptele caselor înșirate acolo. Trebuia numai să stăm liniștiți. Singurul păcat pe care puteam să-l facem și-l puteam face din plin, era îmbuibarea. Era o masă lungă... Terminam biserica la 12.30 și mergeam acasă și mâncam până ce ne întorceam la biserică seara. Dar trebuia să fie o zi în care totul se oprea și o puneam deoparte pentru a ne gândi la Domnul, pentru a citi Scriptura, pentru a citi povestiri biblice, cărți creștine sau teologice, pentru a vorbi despre lucrurile Domnului, și, lucrul cel mai important, încadrând ziua între serviciile de închinare de dimineața și seara la adunare. Iar dacă adăugai școala duminicală, sau poate grupul de tineret înainte de serviciul de seara, ziua era plină. Cam așa era în toată națiunea, în tot Statele Unite ale Americii.
Îmi amintesc atunci când am venit la Grace Community Church în 1969 era numai un mall în Valea San Fernando. Primul mall care a fost construit aici a fost Panorama City Mall. Panorama City, un mic orășel din care noi ocupăm o porțiune, era un mic orășel post-belic unde au fost construite căsuțe pentru veteranii din al 2-lea război mondial. Au contruit primul mall aici și nu era niciodată deschis duminica, niciodată duminica, și nici altceva nu era deschis duminica. Toate magazinele erau închise, nu era niciun eveniment organizat duminica, nu era sport pentru copii duminica, nu erau activități comunitare planificate duminica. De fapt existau legi împotriva acestor lucruri, legi înființate de state și guverne. Duminica a fost totdeauna foarte diferită de sâmbăta. Magazinele erau deschise sâmbăta, oamenii erau în mișcare sâmbăta, toate evenimentele, toate ocaziile sportive erau planificate sâmbăta, la fel și călătorii, recreație, lucru în jurul casei. Duminica era o zi foarte diferită și a fost recunoscută ca atare aici, a fost recunoscută de strămoșii noștri în Regatul Unit, în Europa, încă de la Reformă și chiar mai înainte. Îmi amintesc de anul când legile locale aici, în Valea San Fernando, au fost schimbate pentru a da voie magazinelor să fie deschise duminica.
Mai apoi duminica a devenit ca și sâmbăta, cu foarte mici diferențe. Dar în mod literal timp de secole, închinarea și părtășia credincioșilor în ziua de duminică a fost obiceiul Bisericii. Ați putea ridica întrebarea: A fost aceasta ceva artitrar, doar s-a întâmplat așa? Ar fi cam greu să vinzi cuiva această idee. Pentru că ai toate aceste limbi diferite, țări diferite și secole diferite, și este un tipar neîntrerupt. Cum a pornit, cine a început acest lucru și de ce încă ținem servicii de închinare duminica? Și de ce încă avem un fel de respect pentru duminica și o săptămână de lucru de 5 zile, care se termină vinerea? S-a întâmplat accidental cumva? Ei bine, multe biserici au început să diminueze duminica în ultimii 25 de ani aproximativ. Au redus duminica la o experiență nederanjantă de o oră pe care o poți avea în drum spre plajă în costum de baie dacă vrei. Au minimalizat duminica la o oră pe care o poți trece repede. Iar pentru a se adapta celor care nu vor să-și "strice" duminica, au creat un serviciu sâmbăta seara. Poți merge la serviciul de sămbăta seara și nu trebuie să ai grijă cu duminica în niciun fel. Poți petrece toată ziua la plajă duminica și mergi la serviciul de sămbătă seara, când e întuneric și oricum nu poți merge afară să te joci. Acesta e un lucru tipic pentru tendința contemporană și oamenii par să facă foartă puțină deosebire dacă se întâlnesc sâmbăta sau duminica. Nu pare a fi o problemă. Există mulți oameni care ar dori să lase duminica liberă pentru jocuri, recreere, mers la mall, sau oriunde altundeva doresc și să aibe un mic serviciu sâmbăta. Se pare că le convine foarte bine așa.
Are vreo importanță? Este important să facem lucrul acesta duminica? N-am putea să-l facem în orice altă zi, sau în fiecare din celelalte zile? Haideți să reluăm de unde am lăsat lucrurile data trecută, pentru a putea răspunde la această întrebare. Deschideți la Coloseni 2. Vom urmări câteva versete și vă voi lăsa să trageți concluziile. Coloseni 2:16."Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos." Aduceți-vă aminte ce v-am spus data trecută cu privire la Sabat: s-a dus, e trecut. Deci orice vorbim despre duminica nu vorbim despre Sabat. Sabatul era a 7-a zi din săptămână, a fost instituit în Legea Mozaică. Între căderea omului în păcat și Moise nu exista lege cu privire la Sabat, nu se ținea Sabatul. Acesta a venit în Legea Mozaică. Au trecut secole întregi. Niciunul din patriarhi n-a avut niciun fel de legi privitoare la Sabat. În a 7-a zi la Creație, Dumnezeu S-a odihnit și a binecuvântat acea zi. De ce? Ca și o zi care să fie o amintire a faptului că Dumnezeu a creat universul în 6 zile, deci a 7-a zi trebuia să fie totdeauna o rememorare a faptului că Dumnezeu este Creatorul nostru. Am trecut prin asta sesiunea trecută. În fiecare sâmbătă, care este a 7-a zi din săptămână, duminica fiind prima zi, fiecare sâmbătă este un prilej să ne amintim că Dumnezeu este Creatorul. Și avem aceasta în patrimoniul nostru. De aceea nu lucrau oamenii în week-end, căci sâmbăta era o zi în care te puteai bucura de Creație, în care puteai avea re-creație. Nu trebuia să mergi la lucru. Aceasta era o structură creștină. Puteai să mergi cu familia la un picnic, să te joci cu mingea, să ieși afară, să te bucuri de Creația lui Dumnezeu. Aceasta era parte integrală din a-ți aminti de Dumnezeu ca și Creator.
De asemenea, v-am sugerat că atunci când a venit Legea Mozaică, Dumnezeu a rânduit ziua de Sabat ca să fie păzită de oameni și ca ei să asculte de Dumnezeu. Dumnezeu le-a pus niște rânduieli ca să le aducă aminte de păcătoșenia lor. Deci fiecare sâmbătă care trece are două scopuri: să ne aducă aminte de Dumnezeu ca și Creator și să ne aducă aminte cât de păcătoși suntem. Și într-adevăr suntem păcătoși. Dar Sabatul e trecut. Coloseni 2:16,17 - nimeni să nu vă judece cu privire la o zi de Sabat. S-a dus. E parte din Iudaism, care a fost înlocuit de Noul Legământ. Noul Legământ are o zi complet diferită. Sâmbăta, cum am zis, ne aduce aminte de Dumnezeu ca și Creator și Dătător al Legii, ne aduce aminte de frumusețea și magnificența Creației Lui și de păcătoșenia inimilor noastre. Dar când vii în Noul Legământ, ai ceva nou în atenție: nu observând pe Dumnezeu ca și Creator și Dătător al Legii, ci în Noul Legământ Dumnezeu se definește pe Sine ca și ce? Salvator. Deci Noul Legământ are propria lui zi. O zi în care ne focalizăm pe Dumnezeu ca Mântuitorul nostru.
Haideți să vedem cum s-a întâmplat aceasta. Deschideți la sfârșitul Evangheliei lui Matei. Sfârșitul Evangheliei lui Matei. E de-ajuns să spunem că argumentul istoric e că Biserica a luat acest lucru în mod serios. Că Biserica a dat importanță duminicii încă din timpurile Noului Testament. Și iată-ne, după 2000 de ani, Biserica încă se adună duminica. Aș spune că e ceva destul de adânc săpat. În Matei 28 e ziua de după Sabat, adică duminica. Sabatul fiind sămbâta."La sfârșitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit și a prăvălit piatra de la ușa mormântului și a șezut pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui și au rămas ca niște morți. Dar îngerul a luat cuvântul și a zis femeilor: "Nu vă temeți; căci știu că voi căutați pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniți de vedeți locul unde zăcea Domnul; și duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veți vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta." Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică și cu mare bucurie și au alergat să dea de veste ucenicilor Lui.
Dar iată că le-a întâmpinat Isus și le-a zis: "Bucurați-vă!" Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele și I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: "Nu vă temeți; duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galilea: acolo Mă vor vedea." Sunt zorii zilei duminica dimineața. O scenă familiară, nu-i așa? Aceasta e duminica în care a înviat Isus și S-a arătat Mariei Magdalina și Mariei mama lui Iacov. Aceasta e ziua învierii. Versetul 7: "duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți." Spuneți-le repede, pentru că multe se vor întâmpla în această zi. Era chiar în zorii zilei, vă amintiți? Înainte de acest eveniment, duminica nu avea niciun loc în calendarul evreiesc, niciun loc important. Niciunul. N-a fost identificată ca zi specială în niciun fel, din punct de vedere religios sau social. Era la fel ca orice altă zi. Dar odată ce Domnul a înviat din morți în prima zi a săptămânii, ziua dintâi a săptămânii n-a mai rămas la fel. Căci dacă faci memorial din Creație în a 7-a zi și dacă faci memorial din Lege în a 7-a zi, atunci în mod sigur vei face memorial din Înviere, nu-i așa? Dacă sărbătorești pe Dumnezeu ca și Creator și Dătător al Legii, atunci în mod sigur vrei să-L sărbătorești regulat și cu și mai multă bucurie ca Salvator. Apropo, în versetul 9 avem primul serviciul de închinare de duminica: "Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele și I s-au închinat." Un serviciu scurt, dar un serviciu de închinare. Întoarceți la Luca 23 și continuăm să construim scena. Nu voi intra în multe detalii, am trecut deja prin aceasta când am încheiat cartea Luca, toate lucrurile care se întâmplă. Dar lucrul cheie la care să ne gândim este în versetul 7: duceți mesajul repede, căci această zi va fi plină. Trebuie să începeți această zi devreme.
Luca 23:55 - "Femeile, care veniseră cu Isus din Galilea, au însoțit pe Iosif; au văzut mormântul și felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s-au întors și au pregătit miresme și miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după lege." Luca 24:1 - "În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea și altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineață și au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru și n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu știau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbați, îmbrăcați în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile și-au plecat fețele la pământ. Dar ei le-au zis: "Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea, când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit și a treia zi să învieze." Și ele și-au adus aminte de cuvintele lui Isus. La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece și tuturor celorlalți.
Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor, erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov și celelalte, care erau împreună cu ele. Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme și nu le credeau. Dar Petru s-a sculat și a dat fuga la mormânt. s-a plecat și s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâșiile de pânză, care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate." Amintiți-vă că Petru și Ioan s-au dus la mormânt, cum ne spun ceilalți evangheliști, și și-au dat seama că Învierea a avut loc. Din nou, este în zori de zi duminica. Femeile au mers primele, s-au întors, au adus vestea, apoi mai mulți vin, vin și apostolii, și devine aparent foarte devreme dimineața că Domnul a înviat și este viu, ceea ce înseamnă că a dus la îndeplinire răscumpărarea pe cruce, că a fost înviat pentru îndreptățirea noastră, că a biruit păcatul și moartea și iadul, că ne-a purtat păcatele în trupul Său pe cruce, fiind făcut păcat pentru noi și că a înviat din morți triumfător. Și încă e devreme.
Din nou, în aceeași zi, versetul 13: "În aceeași zi, iată, doi ucenici se duceau"... - e aceeași zi, duminica -... "la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de șaizeci de stadii de Ierusalim; și vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. Pe când vorbeau ei și se întrebau, Isus s-a apropiat și mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicați să-L cunoască. El le-a zis: "Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?" Și ei s-au oprit, uitându-se triști. Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: "Tu ești singurul străin aici în Ierusalim, de nu știi ce s-a întâmplat în el zilele acestea?" Cum poți să nu știi ce s-a întâmplat?"Ce?" le-a zis El. Și ei I-au răspuns: "Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte și în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea întregului norod. Cum preoții cei mai de seamă și mai marii noștri L-au dat să fie osândit la moarte și L-au răstignit?" Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri." Acesta era un lucru important bineînțeles, pentru că El spusese că a treia zi va învia, iar ei încă nu aveau această informație, sau cel puțin încă nu o credeau."Ba încă niște femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineață la mormânt, nu I-au găsit trupul și au venit și au spus că ar fi văzut și o vedenie de îngeri, care ziceau că El este viu." Încă nu luaseră acest lucru pentru ei, nu îl credeau.
Versetul 25 - "Atunci Isus le-a zis: "O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?" Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El s-a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit de El și au zis: "Rămâi cu noi, căci este spre seară și ziua aproape a trecut." Și a intrat să rămână cu ei. Pe când ședea la masă cu ei, a luat pâinea; și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii și L-au cunoscut; dar El s-a făcut nevăzut dinaintea lor." Ce zi! Ce zi! Dimineața S-a arătat apostolilor și femeilor, după-amiaza S-a arătat celor 2 în drumul spre Emaus, 2 ucenici care nu sunt numiți în afară de Cleopa, celălalt nu e numit. Dar mai e încă ceva, încă ceva.
Versetul 32: "Și au zis unul către altul: "Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?" S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim și au găsit pe cei unsprezece și pe cei ce erau cu ei, adunați la un loc, și zicând: "A înviat Domnul cu adevărat și s-a arătat lui Simon." Și au istorisit ce li se întâmplase pe drum și cum L-au cunoscut la frângerea pâinii." Ce duminică deosebită! Și apropo, avem primul serviciu de închinare de duminica și avem prima predică de duminica - e în versetul 25 la 27: "O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?" Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El."
Prima predică a fost o predică expozitorie în prima duminică. Ei bine, primul serviciul de închinare, prima duminică, și încă nu s-a terminat. Nu s-a terminat. Dându-și seama că Isus e viu, cei 2 ucenici fug înapoi la Ierusalim, cei 11 kilometri,"și au găsit pe cei unsprezece și pe cei ce erau cu ei, adunați la un loc, și zicând: "A înviat Domnul cu adevărat." Iar apoi a devenit foarte interesant."Însuși Isus a stat în mijlocul lor și le-a zis: "Pace vouă!" Plini de frică și de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: "Pentru ce sunteți tulburați? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt; pipăiți-Mă și vedeți: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu." (Și după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și picioarele Sale) Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, El le-a zis: "Aveți aici ceva de mâncare?" I-au dat o bucată de pește fript și un fagur de miere. El le-a luat și a mâncat înaintea lor."
Și acum ei știu. Știu că se împlineaște tot ce este scris despre El în legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi. Cronica lui Ioan este de asemenea destul de interesantă. Întoarceți la Ioan capitolul 20. Din nou, nu încercăm să intrăm în detalii, ci să avem o privire de ansamblu. Ioan capitolul 20 versetul 1: "În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric; și a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt." A alergat și i-a spus lui Simon Petru și celorlalți ucenici, e din nou aceeași întâmplare minunată. Aceasta e povestirea despre Petru și Ioan care fug la mormânt și găsesc fâșiile de pânză și ștergarul. Aceasta e ocazia în care Maria Magdalina e confruntată de Isus și spune în versetul 18 că a văzut pe Domnul. Reluăm povestirea în capitolul 20 versetul 19, povestire pe care o lăsasem în Luca 24: "În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii"... Cei doi din Emaus veniseră înapoi în camera de sus unde erau cei unsprezece. Este prima zi din săptămână. Notați aceasta, vă rog.
Versetul 19: "În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii... " Nu-i de mirare că Isus le-a spus să meargă repede să spună la toți, căci cu toată această alergare încoace și încolo timpul trecea și era important ca toate aceste ocazii ale Hristosului vizibil manifestat să se poată întâmpla în acea primă zi. Deci e ziua întâi a săptămânii și ușile erau încuiate. Aduceți-vă aminte că Luca spune că erau plini de frică și de spaimă când El a ajuns. Bineînțeles, pentru că ușile erau încuiate, El a venit prin zid."A venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: "Pace vouă!"" Le-a zis "Pace vouă" pentru că erau într-o stare de panică. Panică pentru că au crezut că era mort, și panică pentru că ușa era încuiată."Le-a arătat mâinile și coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, când au văzut pe Domnul. Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi." Le repetă trimiterea."După aceste vorbe, a suflat peste ei și le-a zis: "Luați Duh Sfânt!" Aceasta e o avanpremieră a promisiunii cu privire la primirea Duhului Sfânt. Ce zi deosebită! Ce zi deosebită!
Vineri seara, când Isus era mort, toate nădejdile lor fuseseră zdrobite, spulberate. Lucrul cel mai bun pe care și-l pot imagina e că se pot odihni de Sabat, căci nu aveau voie să lucreze nimic sau să se ducă undeva. Chiar femeile care trebuiau să-I ungă trupul au trebuit să aștepte până se termina Sabatul pentru a putea să meargă să facă lucrul acesta, un lucru frumos din partea lor, să ungă trupul Domnului Isus. Lucrul cel mai bun pe care-l puteau nădăjdui era un act de milă față de trupul mort al celui în care se încrezuseră. Dar până s-a terminat acea duminică, toți știu că Isus a înviat din morți, Petru știe, Ioan știe, Maria Magdalena știe, celelalte Marii și celelalte femei știu, alți ucenici știu. Iar până duminică seara toți ucenicii știu, cu o singură excepție. Cine a fost absent? Toma. Toma a lipsit.
Reluăm de la Ioan 20:21 - "Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi." După aceste vorbe, a suflat peste ei și le-a zis: "Luați Duh Sfânt!" "Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus." Un îndoielnic, probabil destul de des era undeva într-un colț, spunând: "Am avut dreptate, am avut toate motivele să mă îndoiesc." "Ceilalți ucenici i-au zis deci: "Am văzut pe Domnul!" Dar el le-a răspuns: "Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede." Următorul lucru e extraordinar, versetul 26: "După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă." Ce zi ar fi aceasta? Duminica. Nimic nu s-a întâmplat în cele 7 zile de la mijloc. Luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă. Nimic nu se întâmplă în week-endul de la mijloc. Numai în a opta zi ucenicii sunt din nou adunați împreună. Se mai adunaseră și în alte zile? Ar fi bine să credeți că da. Se ascundeau."Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc și le-a zis: "Pace vouă!" Apoi i-a zis lui Toma: "Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios." Drept răspuns, Toma I-a zis: "Domnul meu și Dumnezeul meu!" "Tomo" i-a zis Isus "pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut." Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta" - spune Ioan.
Dar ce aș vrea să observați e că dintr-o dată duminica a devenit o zi foarte importantă. Isus se arată în două rânduri uncenicilor în mod miraculos după înviere, amândouă duminica. Amândouă duminica. Duminica au știut că a înviat din morți, duminica au știut că Vechiul Testament a fost împlinit, duminica au știut că Tatăl a afirmat lucrarea mântuitoare de la cruce, duminica Isus le-a spus că vor primi Duhul Sfânt pentru a-i împuternici pentru misiune în viitor, duminica tot trecutul lucrării și morții Lui ajung să aibă înțeles. Și ce duminică! Isus a înviat din morți în acea duminică, S-a arătat în acea duminică dimineața, S-a arătat în acea duminică după-amiaza, S-a arătat în acea duminică seara, S-a arătat viu femeilor în acea duminică, au avut primul serviciu de închinare în acea duminică, Isus a predicat prima predică în acea duminică, cei doi ucenici - a frânt pâinea cu ei în acea duminică și li S-a făcut descoperit, apoi a dispărut în mod miraculos S-a întâlnit în acea seară cu cei unsprezece minus Toma, și de două ori a pronunțat "Pace vouă" și a mâncat cu ei.
Trebuie să fi vorbit de câteva ori în acea duminică, nu numai pe drumul spre Emaus, ci și în camera de sus, în timp ce le spunea că a venit să împlinească toate promisiunile Vechiului Testament. În acea duminică le-a spus ucenicilor că iertarea de păcate se putea acum obține prin ceea ce El a împlinit și că era disponibilă pentru toți cei ce se pocăiesc și cred. În acea duminică a enunțat Marea Trimitere, că ei trebuia să meargă să proclame Evanghelia. A lansat, cum s-ar zice, misiunea Evangheliei în toată lumea prin însărcinarea ucenicilor și apostolilor să ducă Evanghelia și s-o proclame până la marginile pământului. Și în acea duminică, așa cum am zis, le-a promis că vor avea puterea Duhului Sfânt. Marele Nou Legământ a fost ratificat. Iertarea de păcate pentru toți păcătoșii din toate timpurile, care au venit la Dumnezeu, a fost realizată. Ce zi! Ce zi minunată!
Și a fost o zi de duminică. Înainte de aceasta duminica n-a avut absolut nicio semnificație. Niciuna. Dar din acea zi înainte duminica a căpătat o semnificație complet diferită. Duminicile nu vor mai fi la fel de-atunci încolo. Duminica a devenit ziua învierii în Noul Legământ, în mințile lor, deoarece Dumnezeu alesese acea zi. Dacă a șaptea zi a fost stabilită de Dumnezeu pentru a ne delecta în El ca și Creator și apoi, fiind corupți de căderea în păcat, a șaptea zi a fost de asemenea stabilită de Dumnezeu pentru a pune frică în inimă datorită încălcării Legii Lui sfinte, a fost stabilită o nouă zi. Nu o zi pentru a sărbători Creația sau păcatul, sau păcătoșenia păcatului, ci o zi pentru a sărbători mântuirea. Învierea a fost răsăritul unei noi zile și de aceea Noul Legământ are o nouă zi. Sabatul e trecut și o nouă zi a venit, și este o zi de sărbătorire a lucrării lui Hristos. Dar nu se termină acolo. De ce după 8 zile Domnul le zice ceva despre duminică, instituind o zi de comemorare în Noul Legământ?
Întoarceți la Faptele Apostolilor 2 și aș vrea să citesc puțin de-acolo. Fapte 2."În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi ca de foc" - nu erau de fapt de foc, dar arătau ca și focul - "au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească." Aceasta este pogorârea Duhului Sfânt, așa cum Isus promisese, unde spune că El a suflat peste ei, în Ioan 20. Aceasta era o promisiune, o chezășie, care s-a împlinit în ziua Cincizecimii. Aceasta e o împlinire monumentală a profeției. Apropo, mergeți înapoi la capitolul 1, versetul 8: "Ci voi veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi." Vine. Și n-a fost prea mult după ce Isus a făcut această promisiune, când a venit Duhul Sfânt. Și Duhul Sfânt a venit, după cum știm cu toții, pentru a împuternici pe credincioși să împlinească însărcinarea de a proclama glorioasa Evanghelie, cât și pentru a le confirma credința, pentru a sigila credința lor, pentru a le da asigurare și încredere, a le da mărturie interioară despre adevărul Evangheliei. Isus a făcut această promisiune în mod repetat. Ioan 14:16 - "Și Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi." Literal, voi veni la voi în Duhul Sfânt, care este Duhul lui Hristos. Isus face această promisiune în Ioan 14, Ioan 15, Ioan 16, din nou și din nou și din nou. Duhul va veni, va locui în voi, în mod literal vă va boteza în Trupul Meu, făcând o singură Biserică, vă va da daruri spirituale și abilități, vă va da putere pentru evanghelizare.
Și Duhul a venit, așa cum a fost promis. E fascinant, nu-i așa, că s-a întâmplat în ziua Cincizecimii. Aceasta e ziua când s-a născut Biserica. Atunci au fost împuterniciți ucenicii. Aceasta a fost prima lucrare de botez a lui Hristos, botezându-i pe ucenici prin Duhul Sfânt în trupul Său. Aceasta e ziua când Împărăția prinde viață. Este o zi glorioasă, minunată. Amintiți-vă că în capitolul 2 versetul 14, Petru se ridică și predică extraordinar despre însemnătatea morții și învierii lui Isus Hristos. El zice în versetul 23: "pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea."
Apoi continuă să predice din Psalmul 16, o prezentare a învierii promise a lui Mesia. Și are un impact fenomenal. Versetul 37: "După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă." "Pocăiți-vă" le-a zis Petru "și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh." 3000 de persoane sunt convertite. De ce aduc aceasta în discuție? V-ați pus vreodată întrebarea ce zi a săptămânii a fost la Rusalii? Știți ce zi a săptămânii a fost? S-a întâmplat să fie duminica. S-a întâmplat să fie duminica. În Levitic 23:16 sărbătoarea săptămânilor (Cincizecimea) a fost desemnată pentru a dedica primele roade ale recoltei de grâu, asta ar fi cam prin mai-iunie. Se numește Pentecost - pente însemnând cinci - pentru că era la 50 de zile după Sabatul dinainte de sărbătoarea primelor roade. Deci aveai Sabatul + 50 de zile. Un calcul simplu - un Sabat + 7 Sabate = 49, ar cădea într-un Sabat, deci 50 ar fi prima zi a următoarei săptămâni, adică duminică din nou. Cincizecimea a avut loc într-o duminică. Pe cât de unic e lucrul acesta, toate aceste referințe nu ne comandă să ținem prima zi a săptămânii ca și cum ar avea o semnificație specială de tip mozaic. Nu avem vreo poruncă nou-testamentală cu privire la prima zi a săptămânii. Avem numai faptul evident că Dumnezeu a umplut acea zi cu cele mai semnificative evenimente din fondarea Bisericii, și anume învierea lui Isus Hristos și pogorârea Duhului lui Dumnezeu. Evenimentele învierii și nașterii Bisericii și a împuternicirii Bisericii, a completării mântuirii, a venirii Duhului Sfânt, aceste realități fundamentale glorioase, care sunt chiar în centrul răscumpărării noastre. Acestea sunt realitățile care înlocuiesc umbrele și formele Sabatului.
S-au întâmplat duminica. Domnul a ales aceasta ca ziua Lui. Și așa cum v-am spus azi-dimineață, atunci când a ales 12 apostoli, i-a lăsat la o parte pe liderii lui Israel. Când Domnul nostru a stabilit prima zi, a lăsat la o parte a 7-a zi. Legea mozaică pentru a 7-a zi e dată la o parte. Este lucrul cel mai rău pentru cei ce se numesc creștini să ia restricții intenționate pentru Sabatul mozaic și să încerce să le impună duminicii. Este ceva opus intenției Domnului nostru. Nimeni să nu vă judece cu privire la o zi de Sabat. Nu mai sunteți sub Legea mozaică, nu mai sunteți sub constrângerile și ceremoniile și restricțiile și restrângerile Legii mozaice. Avem o nouă zi. Am lăsat în urmă iudaismul, am lăsat Sabatul în urmă, am lăsat pe conducătorii lui Israel în urmă, avem un Nou Legământ, avem noi slujitori ai acestui Nou Legământ și avem o nouă zi. Nu e ca Sabatul mozaic. Deloc.
Încă poți... cred că mă pot gândi la a 7-a zi, sâmbăta, ca o zi care ne aduce aminte că Domnul a creat totul în 6 zile, cred că e un lucru minunat să-l faci. Încă îți poți aminti că a fost Legea lui Dumnezeu care a venit peste capetele oamenilor cu privire la Sabat, și e bine să-ți amintești că ești păcătos. Dar nimic în Noul Testament nu ia restricțiile și restrângerile Sabatului mozaic din Vechiul Testament și le impune primei zile a săptămânii. Vă rog să rețineți că din Geneza 2, unde Dumnezeu S-a odihnit, până la darea Legii, cu sute de ani, secole mai târziu, în toată această perioadă de timp, nu a fost nicio restricție pentru comportamentul nimănui în ziua de sâmbătă. A fost doar o zi în care îți aduceai aminte de Dumnezeu ca și Creator, chiar dacă oamenii erau păcătoși. Nu existau restricții sau restrângeri. Acestea n-au venit decât pe vremea lui Moise. Au început la Moise și s-au încheiat odată cu abolirea Vechiului Legământ și stabilirea și ratificarea Noului Legământ.
Duminica Noului Legământ atunci este într-un fel asemănătoare cu Sabatul vechi, din Geneza. Vă amintiți că Dumnezeu a binecuvântat ziua de Sabat, a făcut-o o zi de binecuvântare pentru a-ți aminti de Creator. Ei bine, El a binecuvântat prima zi și a făcut-o o zi în care să-ți aduci aminte de Răscumpărătorul tău. Când Dumnezeu a instituit o zi de odihnă original, a fost o zi de odihnă. În timpul lui Moise a fost o zi de orice, dar numai de odihnă nu. Dar ziua Domnului pentru noi trebuie să fie o zi de delectare, de binecuvântare, nu o zi încărcată cu reglementări externe. Într-un sens, în Hristos, odihna original identificată în Eden este recâștigată. Care este însemnătatea zilei întâi? Sufletul trebuie să fie reîmprospătat. Sufletul trebuie reîmprospătat cu bucurie, pace, încântare spirituală, sufletul trebuie reîmprospătat cu adevărul divin, cu închinare, cu învățarea și predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta e un dar dulce de la Dumnezeu. Trebuie să fim foarte mulțumitori că locuim într-o țară care încă are rămășițe de angajament pentru duminică. Însă sunt cam pe ducă, nu-i așa? Dar întotdeauna a fost intenționată ca să fie o zi de odihnă, nu o zi plină de restricții și restrângeri împrumutate de la Legea mozaică.
Aceasta e o problemă cu teologia legămintelor - unii nu știu unde lucrurile se termină și unde încep altele noi. În Galateni 4:9 - "Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou?" Nu trebuie să vă întoarceți înapoi la acestea."Voi păziți zile, luni, vremuri și ani." Nu faceți asta!"Mă tem" - zice Pavel - "să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi." Mi-am pierdut timpul eliberându-vă în Hristos? Vă veți întoarce la ținerea zilelor de Sabat, luni, vremuri și ani? Nu suntem deloc sub nicio lege de Sabat. Ei bine, duminica învierii a fost o duminică foarte specială. Următoarea duminică a fost o duminică foarte specială. Cincizecimea a fost o duminică foarte specială. În mod sigur, după Cincizecime, duminica a fost foarte bine stabilită în inimile oamenilor lui Dumnezeu. S-au închinat numai duminica? Nu, nu. Cât de des se închinau? În fiecare zi. Fapte 2:46 - "Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana, cu bucurie și curăție de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod." Ei experimentau asta în fiecare zi și așa trebuie să fie duminica. O zi în care să venim împreună, o zi de a ne devota învățăturii apostolilor, frângerii pâinii, părtășiei, frângerii pâinii, o zi în care să mâncăm împreună cu bucurie și curăție de inimă, să frângem pâinea, să-L lăudăm pe Dumnezeu. Trebuie să fie o zi de bucurie și veselie. Nu este o zi de restrângere, o zi în care suntem sub amenințarea teribilă a Legii, ci o zi în care sărbătorim răscumpărarea noastră. Deci ei se întâlneau în fiecare zi, dar n-a trecut mult timp până au ajuns la o zi specială. Întoarceți la Fapte 20. Fapte 20, aici mai e ceva istorie. Luca scrie: "Iar noi, după zilele praznicului Azimilor, am plecat cu corabia din Filipi, și, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat șapte zile." Uitați-vă la aceasta - versetul 7: "În ziua dintâi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea." Nu-i oare interesant lucrul acesta? Nu s-a dat nicio lege pentru a stabili aceasta, dar iată că suntem la un timp considerabil după aceea, în timpul lucrării apostolului Pavel. Au trecut ani buni de la Învierea lui Isus Hristos. Nu e remarcabil, ci e un fapt: "În ziua dintâi a săptămânii, eram adunați la olaltă ca să frângem pâinea." Aceasta făceau ei. Încă se întâlneau.
Și apropo, aveau un serviciu de seară. Probabil s-au întâlnit toată ziua. Cum știm că e un serviciu de seară? Pentru că a predicat până la miezul nopții. A predicat până la miezul nopții."În odaia de sus, unde eram adunați, erau multe lumini. Și un tânăr, numit Eutih, care ședea pe fereastră" - numele lui înseamnă "Noroc" - Eutih stă pe tocul ferestrei, nu un loc prea bun dacă adormi."A adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel" - iată căci chiar cei mai mari predicatori îi adorm pe oameni. Omul a fost "biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea și a fost ridicat mort." Acesta a fost un serviciu de seară care s-a lungit și s-a lungit și s-a lungit... Săracul tânăr n-a mai putut... "Dar Pavel s-a pogorât, s-a repezit spre el, l-a luat în brațe și a zis: "Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el." L-a înviat din morți! Și știți ce?"După ce s-a suit iarăși, a frânt pâinea, a cinat și a mai vorbit multă vreme până la ziuă." Îmi place asta. Omul nu știa să termine când avea ceva de spus. Dacă cineva a căzut de la fereastră și a murit, îl înviezi și-l aduci înapoi. N-am terminat, iar tu încă n-ai terminat să asculți."Flăcăul a fost adus viu și lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri."
Deci ce făceau? Se adunau duminica și întâlnirea s-a lungit mult, mult, pentru că Îl lăudau pe Dumnezeu și le plăcea ce auzeau și e învățătura apostolilor. Aceasta nu e o întrunire de o oră în drum spre plajă, oameni buni. Ci sunt oameni flămânzi după lucrurile lui Dumnezeu. Această biserică la Troa este exemplară a tiparului de închinare duminica în biserica primară și de atunci încolo. Întoarceți la 1 Corinteni capitolul 16.1 Corinteni capitolul 16. Pavel le scrie Corintenilor despre colectă, despre adunarea de ajutoare."Cât privește strângerea de ajutoare pentru sfinți" - Pavel încerca să adune ajutoare pentru sfinții săraci din Ierusalim, iar unele din bisericile dintre Neamuri aveau bani pe care-i puteau trimite ca ajutor pentru sfinții săraci din Ierusalim. Ce s-a întâmplat e că la Cincizecime erau pelerini în Ierusalim și mulți din ei au fost convertiți. N-au vrut să meargă înapoi în localitățile lor, la ce să te mai întorci? Existau sinagogi evreiești și temple păgâne, dar nu existau biserici acolo. Era numai o singură biserică, la Ierusalim, așa că au rămas acolo. Deci, cum să trăiască? Existau credincioși în Ierusalim, care au fost dați afară din casă atunci când L-au primit pe Hristos. Cineva trebuia să-i primească. Deci a aduna ajutoare pentru acești oameni era o provocare.
Amintiți-vă că unii din ei au vândut ogoare și au dat banii apostolilor ca să fie distribuiți pentru a îngriji de nevoile acestor oameni, așa cum vedem în primele capitole din Fapte. Deci Pavel are această noțiune de a strânge bani pentru sfinții din Ierusalim. În același fel în care a îndemnat bisericile din Galatia s-o facă, vrea ca și Corintenii să facă lucrul acesta. Deci iată ce le spune: "În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu." Vreau să o faceți ca și parte din închinarea voastră de duminica. Colecta se făcea în prima zi a săptămânii. Nu e o zi când suntem mai sfinți ca alții, nu e o zi în care avem anumite restricții în felul cum trebuie să ne comportăm, ci e o zi în care sărbătorim mântuirea noastră. E o zi în care îl glorificăm pe Dumnezeu, focalizându-ne pe ceea ce a făcut Hristos pentru noi. De aceea ne întâlnim și ne rugăm, cântăm, citim Scriptura. De aceea mai stăm în hol și vorbim unii cu alții despre lucrurile lui Hristos și avem părtășie unii cu alții și ne împărtășim ce-am învățat. E o zi când te uiți la cea mai importantă realitate din viața ta, și aceasta e mântuirea ta. În cele din urmă, această primă zi a devenit atât de prețioasă pentru Biserică, încât și-a primit propriul nume.
Întoarceți la Apocalipsa capitolul 1. Și-a primit propriul nume. Apocalipsa capitolul 1. Ioan, în versetul 9, este pe insula Patmos datorită Cuvântului lui Dumnezeu și mărturiei lui Hristos, pentru că a fost exilat acolo de dușmanii Evangheliei, și spune în versetul 10: "În ziua Domnului eram în Duhul." În ziua Domnului. Unii oameni cred că aceasta înseamnă ziua Domnului, adică ziua escatologică a judecății. Nu prea. Nu prea. Ioan nu a experimentat ziua finală a judecății Domnului pe insula Patmos. Pe lângă asta, ziua Domnului,"te hemera tou Kuriou" este o expresie distinctă, ziua Domnului este "te Kuriakae he hemera" - o expresie complet diferită, folosită numai aici. Nu este ziua escatologică a Domnului, ci este o afirmație ne-escatologică. Este ziua Domnului și nici măcar nu dă vreo explicație. Ce scrie Ioan aici? Scrie la 30-40 de ani după Pavel, în 96 d. Hr. , la sfârșitul primul secol, iar pe vremea aceea nu se mai numea duminica, sau în ce fel se mai chema, ci pentru creștini era acum ziua Domnului. Nici măcar nu are nevoie de a fi explicată mai mult. Sunt tot felul de mărturii din al 2-lea secol, deci cu câțiva ani mai târziu după ce a scris Ioan în anul 96. Tot felul de mărturii care atestă faptul că în secolul II acesta era modul obișnuit de a se referi la prima zi a săptămânii.
Prima zi a săptămânii era ziua Domnului. Ziua în care Îl onorăm pe Domnul. Acest titlu pentru duminică este des întâlnit în multe scrieri timpurii creștine și a continuat pe parcursul întregii istorii a Bisericii, până în prezent. Nu numesc duminica "duminică", ci o numesc "ziua Domnului". Mă auziți spunând aceasta des: ziua Domnului, ziua Domnului. A fost în ziua Domnului când Ioan a primit viziunea. Prima lui viziune a fost Domnul Isus ca Domn al Bisericii. Ce spune acolo?"Și am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe." Se întoarce și-L vede pe Hristos umblând în mijlocul sfeșnicelor, Hristos slujind în Biserică, acesta e Domnul Bisericii servind Biserica Sa. Și a primit viziunea Domnului umblând în Biserica Sa duminica. Domnul a inițiat acea viziune și a inițiat-o duminica, în ziua Domnului. Ioan a avut multe viziuni în cartea Apocalipsa, dar niciuna nu e identificată cu o zi. Aceasta e singura. Aceasta e ziua Domnului, pentru că e ziua învierii, e ziua Duhului Sfânt. Nu e dimineața Domnului, nu e după-amiaza sau seara Domnului, nu e ora Domnului, ci e ziua Domnului. Ce înseamnă asta pentru tine? Există un motiv pentru care nu avem serviciu sâmbăta seara. Ar fi greșit? Nu. Nu e o lege. Nu e neapărat greșit. Nu vreau să fiu omul care strică tradiția. Nu vreau să fiu omul care strică acest tribut minunat, glorios, lui Isus Hristos. Hristos trebuie să fie înălțat 24 de ore din 24, nu-i așa, și trebuie să fie înălțat sâmbătă dimineața și seara și în fiecare altă zi, dar mi se pare că Dumnezeu și-a pus mâna atotputernică pe ziua întâi spunând: aceasta e ziua Mea. Serviciile de duminică seara dispar în multe locuri, dacă există pe undeva, căci e cam greu să le mai găsești.
Dar, cum am zis, nu e dimineața Domnului, ci ziua Domnului, și vrem să fim siguri că, așa cum scrie la Evrei 10:25, că nu părăsim adunarea noastră, ci să ne îndemnăm unii pe alții, văzând că ziua se apropie... Pe măsură ce vedem că ne apropiem de revenirea lui Isus Hristos, trebuie să întărim părtășia, nu s-o scădem. Mergem în direcție greșită, oameni buni. Serviciile sunt mai scurte, mai superficiale și mai puține, într-un timp când ar trebui să fie mai adânci, mai lungi și mai frecvente. Dar, din nou, am ajuns înapoi la ceea ce am zis mai devreme. Predicarea superficială trădează realitățile profunde ale Scripturii. Biserici pline de oameni superficiali și înțelegere superficială a priorității importante a închinării. Deci, atât timp cât am viață și suflare, va fi un set de servicii duminică dimineața și va fi un serviciu duminică seara. Și ne-am gândit la voi duminică seara prin faptul că n-avem balcon de unde să cădeți și să muriți. Cel mai rău lucru ce vi se poate întâmpla e să vă loviți cu capul de banca din față, și putem trata asta. Ce așteaptă Domnul de la noi în ziua Lui? Tot ce pot spune e că ceea ce se așteaptă de la noi e evident, nu-i așa? Să-L sărbătorim pe El ca Mântuitor, să ne bucurăm de crucea Lui, de învierea Lui, să ne rugăm împreună, să avem părtășie împreună, să frângem pâinea împreună la masa Lui, să ascultăm învățăturile apostolilor, să ascultăm predicarea Cuvântului și să îmbrățișăm adevărul Lui glorios. Nu vorbesc de legalism, nu vorbesc despre un fel de legi sabatice vechi-testamentale impuse nouă, dar Harul nu cere mai puțin decât Legea, nu-i așa?
Cred că întrebarea este: cât de mult Îl iubești pe Hristos? Cât e de puternică dorința ta de închinare? Nu vom pune reguli externe peste voi. Totul ce aparține Noului Legământ este mai bun decât în Vechiul Legământ. Totul, inclusiv ziua. Inclusiv ziua, căci această zi nu e o povară, ci e o zi de bucurie. Și știu că simțiți așa, căci atunci când Clayton vine aici sus duminică dimineața și umple locul acesta cu toți muzicienii, cântați cu toată inima, cu bucuria care vine din inimă. Nu vreau să văd vreodată oameni care vin la serviciul bisericii ca la un fel de pauză în drum spre orice altceva ar vrea ei să facă. Aceasta nu înseamnă că nu poți să faci ceva după-amiaza, să ai părtășie sau să faci alte lucruri, ci înseamnă că e o zi pe care Dumnezeu Însuși a pregătit-o pentru tine ca să te focalizezi asupra gloriei mântuirii. Folosește orice prilej ca s-o umpli cu închinare, laudă, părtășie și adevăr divin. Nu suntem sub regulile Vechiului Testament, nu suntem sub un sistem de condamnare. Nu avem nevoie de umbre, căci avem realitatea, adevărata odihnă în Hristos. Aceasta e o zi de odihnă. Nu să te odihnești în sensul de a sărbători Creația, ci să te odihnești în sensul de a sărbători noua Creație, mântuirea.
Deci, în loc să întrebi "Ce să nu fac duminica?", întreabă "Ce să fac? Ce îmi cere dragostea mea pentru Hristos să fac? Ce îmi cere inima mea predată Lui să fac?" Nu-mi este interzis să lucrez sau să mă joc, dar lucrul important e să zici "Aceasta e ziua dintre toate zilele în care îmi voi găsi cea mai mare plăcere. Și care e cea mai mare plăcere a mea? Cea mai mare plăcere a mea e să mă închin și să am părtășie cu oamenii lui Dumnezeu. Și nu poți face asta dacă îți aduci numai trupul aici, fără a-ți aduce inima. Cercetează-ți inima: este aceasta cu adevărat ziua Domnului pentru tine? Sper că da.
Tată, îți mulțumesc din nou pentru Cuvântul Tău, pentru împrospătarea pe care o aduce, pentru frumusețea și simplitatea Lui, pentru bogăția Lui, pentru consistența Lui. Cu adevărat ne copleșește, și cu toate că Îl studiem săptămână de săptămână, an de an, totuși vine la noi cu un fel de prospețime care ne aduce bucurie inimilor noastre. Aceasta e ziua Ta și dorim s-o umplem cu toate lucrurile care se focalizează pe Tine, a ne delecta în Tine, a iubi poporul Tău, a iubi adevărul Tău, a ne pune inimile deoparte pentru lucrurile Domnului, a ne îndrepta afecțiunea spre lucrurile de sus, să fim hotărâți, bineînțeles, nu prin ceea ce nu facem, ci prin ceea ce facem, să fim hotărâți nu prin ceea ce nu ni se dă voie să facem, ci prin ceea ce inimile noastre doresc să facă. Mă uit peste această adunare și văd că acești oameni sunt aici în această seară pentru că aici doresc să fie. Din toate locurile unde ar putea să fie, aici vor să fie, căci ei Te iubesc, vor să Te onoreze. Aceasta e ziua Ta. Fie ca toată viața noastră să fie umplută cu o înțelegere specială a cât de minunată este aducerea aminte săptămânală a mântuirii noastre veșnice încorporată în ziua Domnului. Dă-ne dragoste pentru ea, căci dragostea de Tine este încorporată în ea. Îți mulțumim în Numele lui Hristos. Amin.
