23. Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!
24. Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!
(Psalmul 139)
**********************************************************
Omul are tendința să privească la înfățișare, la aspectul exterior. Drept urmare omul rămâne impresionat sau dezamăgit. Evident, sunt șanse pentru om de a da greș. Se uită la cineva și vede o față plăcută, frumoasă și se gândește că și lăuntrul e frumos. Poate să fie sau poate să nu fie. De Paști avem ouă colorate. Sunt așa de frumoase! Dar dacă unul din acele ouă colorate e stricat? De la distanță îl vezi frumos dar în lăuntrul lui nu putem vedea. Dar zicem că e frumos și de fapt e stricat.
Vorba românească spune că ”aparențele înșeală” E adevărat. De aceea Mântuitorul a rostit aceste cuvinte memorabile: ”Nu judecați după înfățișare, ci judecați după dreptate.”(Ioan 7:24).Concluzia ar fi că oamenii mai judecă după aspectul exterior dar Dumnezeu se uită la inima omului. Cred că e potrivit să menționăm și faptul că pe toată durata misiunii lui pământene Domnul Isus niciodată nu s-a legat de aspectul exterior al omului ci numai de faptele omului căci ele izvorăsc din inimă.
Dumnezeu privește la inima omului dar o și cercetează. ÎNTREBAREA e: CE INIMĂ AFLĂ?
1. La mulți află o inimă necredincioasă
De unde izvorăște necredința? Dintr-o inimă necredincioasă. Iată ce găsim scris la Evrei 3:12, ” Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu.” Inima celor ce au doar ”o formă de evlavie” e o inimă necredincioasă. Formalismul religios e necredință. Neascultarea de Cuvânt e necredință. Formalismul și neascultarea despart pe om de Dumnezeu. Credincioşii trebuie să vegheze, ca nu cumva să alunece în necredinţă. Cât de ușor se poate aluneca din credință în necredință? Nu știu. Dar se poate; De aceea s-a dat avertismentul în pasajul din Evrei. Să fim foarte atenţi! Primul lucru pe care-l caută Dumnezeu în noi este o inimă credincioasă! Stă în puterea şi în voinţa noastră să respingem cu hotărâre tot ce ar putea duce spre necredinţă şi formalism. Un om al lui Dumnezeu zicea: „Necredinţa întoarce spatele lui Dumnezeu, credinţa se întoarce cu faţa spre Dumnezeu şi se hrăneşte cu El.”
Dacă nu iei seama cu adevărat la umblarea ta zilnică, nu poţi cunoaşte binele şi răul, nu poţi deosebi neprihănirea de fărădelege, ci le amesteci şi prin amestecarea lor, viaţa devine rea şi întunecată, vrăjmaşă lui Dumnezeu şi adevărului Său.
2. Inimă împărțită
Din punct de vedere anatomic o inimă împărțită e ceva normal. Ea are 4 compartimente, fiecare având rolul lui. Dar din punct de vedere spiritual o inimă împărțită e ceva de evitat. Nu se poate și cu lumea și cu Scriptura. Nu se poate cu un picior în biserică și cu unul în lume. Nimeni nu poate sluji la 2 stăpâni. Primul motiv pentru care Satana, reuşeşte să facă ravagii în creștinism este că ofertele lui sunt, la prima vedere, la un preţ mult mai mic decât acela cerut de Isus. În timp ce Isus ne cere toată inima in schimbul Paradisului veşnic, diavolul ne cere doar o parte mică din ea, în schimbul plăcerilor de-o clipă a păcatului. Dumnezeu ne vrea cu gelozie pentru Sine. Nimic din ce avem să nu aparțină dumnezeilor vedacului acestuia ci doar Dumnezeului viu. Și să nu uităm cum Dumnezeu priveşte lucrurile; 99% pentru Dumnezeu şi 1% pentru Satana, înseamnă 100% pentru Satana. Cel Sfânt nu poate sta cu păcatul, oricât de inocent şi drăgălaş ni s-ar părea nouă. Suntem proprietatea lui Dumnezeu. Suntem de 2 ori ai Lui : întâi că ne-a creat, apoi că ne-a răscumpărat prin jertfa supremă a Fiului. Deci nu mai suntem ai noștrii ci ai lui Dumnezeu, în întregime.
3. Inimă largă
Romani 8:12, ” Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă.” Inima largă e inima dăruirii totale. Din ea curge iubire pentru toți; și pentru dușmani și pentru prieteni. Doar cu o inimă largă se pot câștiga suflete pentru eternitatea cu Creatorul. Ne gândim în sensul acesta la 1 Corinteni 9:19-23, 19. Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.
20. Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege;
21. cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără Lege (măcar că nu sunt fără o Lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub Legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege.
22. Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.
23. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.
Cel cu inimă largă nu poate să-l refuze pe cel care cere ajutor. Citesc din când în când rubrica ”Maxime” la RESURSE CREȘTINE. Iată una care mi-a plăcut mult: ”Dăruirea cu inimă largă valorează mai mult decât darul propriuzis.”(Ioan Hapca)
4. Inimă zdrobită
E o inimă care plânge. Plânge când vede sfidare la adresa lui Dumnezeu. Plânge văzând în jur atâta nepăsare. În ea există sau coexistă întristare, suferință, plâns. Fiul risipitor luând decizia de a părăsi casa părintească a lăsat în urmă părinți cu inima zdrobită de durere. Când un soț ia decizia nebună șă-și părăsească soția, aceasta rămâne cu o inimă zdrobită. Păstorul adevărat are o inimă zdrobită când s-au pierdut oi din turmă și nu le poate găsi. Lumea este plină de inimi zdrobite. Poate se străduiește să-și acopere suferința ei cu veselie și râsete, dar, spune scriitorul în cartea Proverbe, „Chiar când râde, inima este plină de durere” (Prov 14:13) În spatele întregii înfățișări vesele exterioare a lumii sunt dureri ascunse și inimi zdrobite. Ce face Dumnezeu când vede inimi zdrobite? Descoperim spre mângâierea noastră că Dumnezeu nu este indiferent la aceste inimi zdrobite. În Psalmul 51:17 citim, ”Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.” Îmi amintesc în aceste clipe de o cântare ce se cânta în familia mea când eram copil:
”Nu mai spune-a ta durere
Frate nimăniui
Povestește-I tot necazul
Numai Domnului.”
Doar El ne poate ajuta să depășim o stare care e cauza plânsului din suflet.
5. Inimă curată
Când Dumnezeu cercetează inimi El vrea să le afle curate. Nu pline de murmur sau cârtire, nu pline de viclenie sau șmecherie. Nu pline de invidie sau lăcomie. O inimă curată a fost spălată de sângele Mielului pentru ispășire. În predica de pe munte Mântuitorul fericește pe cei cu inima curată. Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! (Matei 5:8) Multe lucruri pot afecta rău inima și mintea noastră. De aceea, Dumnezeu spune: Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. (Proverbele lui Solomon 4:23) Fariseii ţineau foarte mult să-şi spăla mâinile cu stăruinţă înainte de mâncare, crezând că aceasta afectează starea spirituală. Domnul Isus a zis: „Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.” Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Desluşeşte-ne pilda aceasta.” Isus a zis: „Şi voi tot fără pricepere sunteţi? Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pântece şi apoi este aruncat afară în hazna? Dar, ce iese din gură vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om.” (Matei 15:15-20). Accentul, deci, este nu pe curăția exterioară, ceremonială ci pe cea lăuntrică.
Cei curaţi cu inima trăiesc ca şi cum s-ar afla chiar în prezenţa lui Dumnezeu, în timpul, pe care El li-l îngăduie în lumea aceasta şi Îl vor vedea faţă în faţă în viaţa viitoare, nemuritoare, aşa cum Îl vedea şi Adam când umbla şi vorbea cu Dumnezeu în Eden. “Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci vom vedea faţă în faţă” (1 Cor. 13,12).”
George Cornici/1 August, 2013
