Psalmul 23
1 Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2 El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă;
3 îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
5 Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă peste el.
6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.
1a. Domnul este Păstorul meu
David face o afirmație foarte cuprinzătoare care exprimă o realitate a vieții lui și este un adevăr fundamental în existență pentru el, dar perfect valabil pentru orice copil al lui Dumnezeu. David înțelege ce înseamnă grija pe care o poartă Dumnezeu pentru el datorită unei experiențe vaste, pe toată durata vieții, alături de Dumnezeu. Pentru el termenul de păstor are o semnificație mai profundă și ne duce la o imagine din trecutul său, în timpul cât păstorea turme de oi, având o grijă mare de acestea. El știe ce înseamnă să porți de grijă de cineva sau ceva, a fost cândva păstor, și afirmă acest lucru în cunoștiință de cauză, anume că Domnul este Păstor al lui, îi păstorește viața.
Traiul său ca păstor ani în șir a însemnat o pregătire de genul ”școala de împărat”, așa cum a stabilit Dumnezeu pentru el, a păstorit pentru a învăța ce presupune grija în ajutorarea oilor pierdute, ființe neajutorate. În timp David a înțeles ce înseamnă să fi un bun păstor, și mai târziu împărat, sub autoritatea lui Dumnezeu, ca Păstor peste el. Nu a devenit independent, ci a înțeles și îmbrățișat ideea de autoritatea asupra vieții lui. Nici un alt Păstor nu pote avea atât de multă grijă de noi ca și El. Domnul Isus Cristos e prezentat în Isaia 53 ca un Miel, iar mai târziu îl numește Sfânta Scriptură, Marele Păstor al Oilor, Păstor și Mântuitor al nostru.
A face o astfel de declarație înseamnă a pune autoritatea Domnului mai presus de orice, și a face din El Domn al vieții personale. Odată declarat ca Păstor, înseamnă că mă supun doar Lui și nimănui altcuiva. Spunând că El este autoritatea supremă a vieții sale, David se lasă călăuzit de Domnul, iar cei ce se numesc azi copii ai Lui, duc toată viața înainte sub autoritatea și călăuirea lui Dumnezeu.
1b. nu voi duce lipsă de nimic
După ce îl declară pe Dumnezeu autoritate supremă în viața lui, David adaugă faptul că nu mai are nevoie de altceva pe pământ. Adică de moment ce îl are pe Dumnezeu, nu mai duce lipsă de altceva, având totul, adică pe Dumnezeu ca Păstor al lui, și acesta face mai mult ca toate comorile lumii. David experimentează beneficiile umblării cu Dumnezeu și grija Lui în prezent și se așteaptă ca aceste beneficii să continuie și în momentele grele (versetul 4); nimic nu se compară cu bogăția de a-L avea pe Dumnezeu în viață.
Confortul care se înțelege din această expresie, înseamnă un trai sfânt, tot ceea ce are David, și omul în general, este din mâna Lui. Bogățiile de daruri spirituale, dar și lucrurile necesare traiului tot de la El sunt primite, și dacă mă bazez pe El și îl declar ca Păstor al meu, El se va îngriji de mine așa cum nici nu pot să îmi imaginez, și cu siguranță nu voi duce lipsă de nimic. Afirmația aceasta se îmbină perfect cu ceea ce spune Domnul Isus în matei 6:33 - Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
2a. El mă paşte în păşuni verzi
Confirm celor menționate de Matthew Henry, cea mai mare abundență de bucurii și plăceri sunt ca o pășune uscată pentru un on plin de răutate, fără Cristos, care se bucură doar de plăcerea simțurilor din acea pășune; dar pentru un on neprihănit și smerit cu duhul, care a gustat din bunătatea lui Dumnezeu și a cunoscut ce înseamnă să te încrezi în El, chiar dacă are foarte puțin în lumea aceasta, acel puțin e ca o pășune verde, ceva prețuit.
Psalmul 37:16 Mai mult face puţinul celui neprihănit, decât belşugul multor răi.
Proverbe 15:16 Mai bine puţin cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie cu tulburare!
Cuvântul de viață – e o pășune și izvor de apă pentru cel credincios, nu este un loc sterp și uscat, ci întotdeauna verde, ceva care înviorează sufletul (v3). La pășuni verzi și la ape de odihnă ajung doar oile care se lasă mânate de Domnul în direcția aceasta. Nu se poate ajunge cu împotrivire, trebuie să fiu mânat și păstorit de El, să îmi călăuzească pașii, ochii, inima, calea, spre dragostea Lui.
2b. mă duce la ape de odihnă - mângâiere din partea Domnului, însemnând ceva odihnitor, binevenit, putând fi percepută ca bucurie din partea Duhului Sfânt, doar atunci când sunt dus de El într-o anumită direcție.
Apocalipsa 7:17 Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”
3a. Îmi înviorează sufletul
În momentele când sunt căzut și cufundat în tristețe, când apar deznădejdi, doar prin dragostea Lui cea mare pot fi întărit, ridicat de jos, ridicat din păcat, pot să primesc călăuzire, și El îmi va vorbi. Înviorarea sufletului înseamnă readucerea lui la viața duhovnicească pentru care a fost creat și lepădarea firescului.
3b. mă povăţuieşte pe cărări drepte
Instruirea în viața creștină se face prin Cuvântul lui Dumnezeu și așa se ajunge pe o cale pe care numai sfinții pășesc și pe care eu nu mă pot rătăci. O cale dreaptă e o cale curată, fără minciună, ură sau alte lucruri firești, e o cale duhovnicească, o cale îngustă, o cale spre cer.
De ce mă povățuiește pe cale? – Nici o altă făptură nu se pierde singură mai iute decât oaia și merge tot înainte orbește, mai mult, nici nu mai știe să se întoarcă. Nu degeaba suntem noi oamenii comparați cu niște oi în viața spirituală. Dacă nu ne-ar călăuzi Domnul, am rătăci orbește la nesfârșit.
Îndrumarea pe o cale dreaptă = iertare de păcat și o viață curată = Calea Sfântă.
John Gill, biblist, face referire la faptul că datorită preocupării Lui detaliate de viețile noastre, turma e călăuzită tot timpul.
Noi avem un Mântuitor, Marele Păstor al Oilor, pe Domnul Isus Cristos.
3c. din pricina Numelui Său – însemnătatea numelui Său = pecete.
Domnul nu își ia vorba înapoi și ceea ce hotărăște duce la capăt.
Noi avem un nume sfânt în care suntem mântuiți și acela este Isus Cristos, și când vorbim despre Domnul și numele Lui, vorbim de singura autoritate în care putem avea încredere și siguranță.
Faptele Apostolilor 4:12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.
El e turnul meu de scăpare, stânca de care mă agăț, e numele care a suflat viața în mine și pentru care trăiesc.
Psalmul 31:3 Căci Tu ești Stânca mea, Cetățuia mea și, pentru Numele Tău, mă vei povățui și mă vei călăuzi.
4a. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.
Valea umbrei morții poate fi înțeleasă prin ideea de încercare grea, și putem chiar pune semnul egalității între aceste două înțelesuri pentru a releva felul în care ar trebui să percepem expresia.
Această vale a umbrei morții poate deveni cu ușurință în inima celor care se numesc copii ai lui Dumnezeuo pășune verde.
· Expresia nu se referă la iad, ci la o încercare care trebuie trecută fiindcă ieșirea există.
· Încercările pot fi de multe ori îngrozitoare ca moartea în sine, sunt permise de Dumnezeu, și nu sunt imposibil de trecut.
· Greutatea încercărilor e comparată cu moartea, dar nu se spune nicăieri ”iată că trec prin valea umbrei morții” ci ”dacă ar fi să trec”.
· Umbra morții nu are nici un rău substanțial în ea, fiind în sens metaforic pusă în vedere, ca test al credinței mele, dacă piciorul meu se va clătina sau nu.
· Umbra unui șarpe nu mă va mușca niciodată, umbra unei săbii nu mă va tăia niciodată, umbra morții va putea oare să îmi clatine încrederea în El? De ce se tem oare copii lui Dumnezeu de ideea de moarte?
· Este doar o TRECERE prin acea vale sau încercare – nu o ședere permanentă, cel ce este copil al lui Dumnezeu cu adevărat nu se va pierde, va ajunge cu siguranță și în siguranță la celălalt capăt, la acea pășune verde, la Muntele Domnului.
· Nu mă voi teme de nici un rău, deoarece Păstorul Meu a învins moartea, și El este cu mine și acolo.
· Valea umbrei morții nu mă poate despărți de dragostea Lui. Și atunci de ce e așa cumplită trecerea? Copii Domnului simt prezența Lui și în momente de tristețe.
· Chiar dacă aș trece prin valea umbrei morții, tot pe o cărare dreaptă voi merge, din pricina Numelui Său, El mă călăuzește și acolo și mă întărește.
Isaia 43:2 Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde.
4b. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
Simboluri ale autorității, ale stăpânirii, ale îndrumării și ale protecției din partea lui Dumnezeu.
Trecerea oilor una câte una pe sub toiagul păstorului însemna pe lângă numărarea lor și apartenența lor la păstorul respectiv (Levitic 27:32 Orice zeciuială din cirezi şi din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului.).
Toiagum mai poate însemna și instrument de pedeapsă (1 Co 4:21), dar cel mai semnificativ înțeles este cel de protecție și călăuzire divină, și aici se poate numi cu titlu de exemplu toiagul lui Moise și Aron, simbol al autorității.
Nuiaua poate fi înțeleasă și ea prin ideea de instrument de corecție, mai ales în context spiritual unde cunoaștem faptul că Dumnezeu corectează pe cel pe care-l iubește pentru ca acesta să rămână pe o cale drepată.
Toiagul și nuiaua deasupra noastră pot deveni o mângâiere atunci când există certitudinea unei protecții din partea Domnului și a unei griji.
5. Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă peste el.
Domnul a pregătit deja binecuvântări mari pentru noi ca răsplată a credinței noastre. Binecuvântările duhovnicești (viitoare) și binecuvântările prezente (perceptibile) sunt toate daruri primite din mâna Lui, și oricum ar fi acestea, trebuie apreciate ca o pășune verde.
Cine va sta la masă? La masa Mirelui vor sta cei care au veșmântul potrivit pentru a intra în Împărăția Cerurilor, cei care nu s-au clătinat pe cale sau în valea umbrei morții.
Abundența binecuvântărilor este pusă într-o imagine deosebită – paharul este plin încât dă peste el – adică e mai mult decât de ajuns, mai mult decât am nevoie, mai mult decât pot duce și decât mi-am putut imagina.
În viziunea umană, omul pesimist vede paharul pe jumătate gol, cel optimist îl vede pe jumătate plin, iar omul duhovnicesc îl vede plin de dă peste el.
Ungerea capului cu untdelemn
Acesta este un semn al prețuirii deosebite.
Obiceiul este cunoscut de David probabil din perspectiva clasei sociale în care a trăit la un moment dat (rege). Acest obicei se trage din perioada Egiptului antic, din rândul claselor sociale privilegiate.
Înainte de toate să ne amintim faptul că sunt avem biblice cu privire la uleiuri parfumate scumpe, mir etc. (ex. Ioan 12:3 – mirul turnat pe picioarele Domnului Isus), de o calitate deosebită, iar valoarea era însemnată cu adevărat.
Obiceiul egiptean avea loc atunci când o persoană înstărită invita la masă pe cineva, una sau mai multe persoane. După ce invitații se așezau la masă, în spatele fiecăruia dintre ei stătea câte un slujitor care avea un vas cu mir sau ulei foarte parfumat și de mare preț. Acesta iți înmnuia mâinile în acest ulei după care ungea creștetul capului celui care stâtea la masă, inainte de orice altceva, ca semn al prețuirii deosebite pe care o avea stăpânul casei față de cei prezenți.
Dacă înțelegem acest simbol al prețuirii, ne putem imagina cât de mare este prețuirea Domnului pentru noi de moment a dat chiar și pe singului lui Fiu să moară pentru noi ca să primim în dar mântuirea.
În alte pasaje biblice putem găsi felurile întrebuințări pentru untdelemn
· Samuel i-a uns capul cu untdelemn lui David pentru numirea lui ca împărat.
· Rut 3:3, Estera 2:12 – ulei de mir, cosmetice.
· Sens ceremonial la consacrarea preoților – Ex 29:2.
· Curățarea leproșilor – Levitic 14.
· Încheierea legământului de nazireat.
· Ritual ceremonial de recunoaștere a funcției de rege – 1Sa 10:1, 1Împ 1:39.
· Simbol al bucuriei, semn al mânguierii, al hranei spirituale, al prosperității.
· Sfințirea sau punerea de o parte pentru Dumnezeu: lucruri, persoane, care deveneau astfel sfinte; favorizare divină, funcție specială în planul lui Dumnezeu – Isaia 45:1.
Astăzi poate fi asociat cu revărsarea Duhului Sfânt – Isaia 61:1 – în N.T. înlocuit cu darul Duhului Sfânt.
6. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.
Fericirea și îndurarea din perspectiva lui David sunt adevărate însoțitoare de drum, fiind personificate, cu caracter de continuitate pe toată durata vieții, fiindcă dragostea lui Dumnezeu nu se termină, ea continuă în veșnicii.
Noi stăm în casa lui Dumnezeu ca servi ai Lui, ascultători și supuși așa cum stau oile în staul (cuminți și liniștite) deoarece Toiagul Său este o mângâiere pentru noi, și plini de credință trebuie să Îl așteptăm.
Bunătatea Domnului e pentru noi ca lumina dimineții care strălucește tot mai mult și mai tare, așa și credința noastră să nu fie ca norii și ca roua care se duc ușor.
