Domnul Isus Hristos ne vorbeşte. Fericirile de pe munte
Matei cap.5,1-16:
"Când a văzut Isus noroadele, s-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:
Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor!
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii lui Dumnezeu!
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!
Ferice va fi de voi, când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii care au fost înainte de voi. Ucenicii sunt sarea pământului şi lumina lumii. Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii nu aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri."
Domnul Isus Hristos şi cu această ocazie vorbeşte mulţimii de oameni, ce s-au adunat în jurul Său. S-a urcat pe coasta muntelui pentru a putea fi văzut şi auzit de toţi. A început să le vorbească şi să-i înveţe potrivit cu starea lor sufletească, nefericită şi cu nevoia lor spirituală. Domnul cunoaşte starea inimii fiecăruia şi nevoia lui de Dumnezeu, de adevărata fericire în relaţia cu Dumnezeu şi nevoia lor de intrare în Împărăţia cerurilor. Domnul Isus Hristos a venit în lume să lumineze minţile oamenilor pentru a-i îndrepta pe calea lui Dumnezeu, la o relaţie cu El şi la o relaţie bună şi un comportament frumos în societate. Prezintă tuturor celor ce-L ascultau, dar şi nouă, generaţia de astăzi, condiţiile intrării în împărăţia cerurilor şi posibilitatea ca omul, oricare ar fi el, să poată ajunge la adevărata fericire şi răsplătire dăruite de Dumnezeu. Domnul Hristos prezintă aceste calităţi ale caracterului şi ale comportamentului unui adevărat creştin, aşa cum îl vrea Dumnezeu: sfânt şi neprihănit. Având aceste calităţi, creştinii vor avea intrare sigură în împărăţia cerurilor şi a slavei lui Dumnezeu unde vor fi fericiţi şi se vor bucura o veşnicie.
1. A fi sărac în duh este atunci când creştinul e smerit şi umilit în inima lui faţă de Dumnezeu. Se simte mic şi neputincios şi simte mereu nevoia de Dumnezeu şi nevoia de a face voia Lui. Nu este mulţumit cu starea lui spirituală şi doreşte o creştere tot mai mare. Prin gândire vorbire şi fapte îl recunoaşte pe Dumnezeu mai presus de orice şi că el, dacă poate fi ceva sau face ceva bun, este numai prin harul lui Dumnezeu, atribuind Lui toate meritele şi laudele. Se recunoaşte neputincios fără Dumnezeu şi fără prezenţa Sa. În relaţia cu semenii îi vede pe aceştia mai presus de el însuşi şi este caracterizat de o inimă lipsită de egoism şi mândrie (Luca cap.18,13-14). În inima lui smerită locuieşte Duhul Sfânt, deoarece eul şi firea lui pământească sunt răstignite. Pentru un astfel de credincios Domnul Hristos şi Duhul Său cel Sfânt sunt totul. Este asemenea Domnului Isus Hristos, de care se lasă condus pe căile Sale Sfinte (Mica cap.6,8). Nu gândeşte rău şi nu are gânduri de dispreţ faţă de aproapele său (proverbe cap.14,21). Are încredere în Dumnezeu şi răbdare în orice moment greu al vieţii de: suferinţă, lipsuri, nedreptate (Filipeni cap.4,12-13). Pentru un astfel de creştin smerenia lui presupune supunere lui Dumnezeu din dragoste şi teamă sfântă (1Petru cap.5,5-6). Ioan Botezătorul, solul lui Dumnezeu, trimis să pregătească calea pentru Domnul Isus Hristos, îl vede şi-L recunoaşte ca Fiul lui Dumnezeu "Mielul lui Dumnezeu care a venit să ridice păcatul lumii. El să crească iar eu să mă micşorez. Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei" (Ioan cap.1,27.34).
2. Creştinul adevărat ajunge în unele situaţii când plânge înaintea lui Dumnezeu. Acesta este un privilegiu pentru el, căci prin plâns şi vărsarea lacrimilor îşi uşurează sufletul şi-a descărcat durerea şi se simte mai bine. Sfânta Scriptură ne prezintă exemple de persoane care în diferite ocazii au plâns. Dumnezeu vede starea lăuntrică a noastră şi ne cunoaşte simţămintele şi starea apăsată de durere în momentele când plângem. Bunul nostru Dumnezeu are milă de orice suflet care este îndreptăţit să plângă dintr-o inimă sinceră. Aceste lacrimi, ca un strigăt de ajutor, ajunse la Dumnezeu, sunt apreciate şi El trimite mângâiere. Dar mângâierea cea mai mare dată de Dumnezeu celor care plâng este făgăduită în Împărăţia cerului, acolo unde vom ajunge şi ni se va şterge orice lacrimă din ochii noştri, căci nu vor fi motive de durere, ci numai bucurie şi fericire veşnică (Apoc. Cap.21,4). În călătoria vieţii noastre aici pe pământ sunt motive care ne fac să plângem de multe ori. Dumnezeu aude şi vede plânsul disperat după ajutor şi răspunde celui îndurerat şi neajutorat (Geneza cap.21,15-21). Răspunde cu mângâierile Sale şi ne dă putere la moartea persoanelor dragi nouă (2Samuel cap.1,12; Ieremia cap.31,15-16; Luca cap.7,13-16; Ioan cap. 20,11-18; 1Tesaloniceni cap.4,14). Neemia a plâns şi s-a rugat pentru cetatea Ierusalim care, după robia babiloniană, a fost distrusă. Dumnezeu răspunde dorinţei şi lacrimilor lui, ajutând la reclădirea cetăţii şi a templului (Neemia cap.1,4-11). Adevăratul creştin vine înaintea Domnului cu rugăciuni şi lacrimi pentru păcatele înfăptuite. Le recunoaşte înaintea lui Dumnezeu şi cere iertare cu pocăinţă (Plângerile lui Ieremia cap.3,39; Psalmul cap.32 şi cap.51). Să simţim cu cei în necaz şi suferinţă. Să plângem pentru ei şi cu ei (Romani cap.12,15). Cel mai important exemplu pentru noi este Domnul Isus Hristos care adesea venea singur înaintea lui Dumnezeu Tatăl pentru a înălţa rugăciuni “cu strigăte mari şi cu lacrimi”, rugăciuni prin care cerea putere de la Dumnezeu pentru lucrarea de mântuire şi rugăciuni de mijlocire pentru noi cei răscumpăraţi. Plânge de durere pentru cetatea Ierusalim care avea să fie distrusă datorită răzvrătirii lor (Marcu cap.14,34-36; Luca cap. 22,39-46; Ioan cap.17; Evrei cap.5,7). Domnul Isus Hristos ca om venit pe pământ s-a dat pe Sine ca cel mai desăvârşit exemplu pentru noi de rugăciune cu lacrimi, smerenie, evlavie şi dependenţă de Dumnezeu Tatăl.
3. Blândeţea ca roadă a Duhului Sfânt ce trebuie să o aibă creştinul acceptat de Dumnezeu. Blândeţea se vede din atitudine şi vorbire în relaţiile cu semenii (Galateni cap. 5,23; Matei cap.21,5). Un comportament cu o vorbire blândă va duce totdeauna la pace. Blândeţea să o avem faţă de orice persoană şi să fie cunoscută de toţi cei din jur: exemplul lui Moise (Numeri cap.12,3-13; Filipeni cap.4,5). În vorbirea noastră cu oamenii, în cazul unor conflicte sau neînţelegeri, să căutăm să îndreptăm şi să lămurim lucrurile cu blândeţe şi dragoste (2 Timotei cap.2,24-25; Tit cap.3,2). Cu vorbirea blândă şi calmă să nu jignim pe nimeni din semenii noştri. Avem un caracter puternic când nu ne aprindem de mânie şi nu dăm drumul nervilor în momente de încercare, nedreptate, pagube sau când suntem jigniţi şi insultaţi de alte persoane. Blândeţea caracterului ne ajută să nu răspundem la fel. Prin ţinerea sub control al simţămintelor ne menţinem calmul şi blândeţea. Mintea noastră are timp să gândească şi să judece normal. La mânie şi iuţime foarte uşor putem da drumul la cuvinte pripite şi uşor putem păcătui şi întrista pe Duhul Sfânt (Efeseni cap.4,30-32).
4. Motiv de fericire pentru adevăratul creştin este foamea şi setea după neprihănire. În întâmpinarea acestor dorinţe, Domnul, dă promisiunea că acel credincios va fi săturat. Atunci când Dumnezeu ne va desăvârşi şi vom ajunge la acea stare a plinătăţii şi la asemănarea cu Domnul Isus Hristos (1Ioan cap.3,2-3). Creştinul în permanenţă doreşte să facă totul, orice sacrificiu pentru a împlini poruncile şi a trăi după voia lui Dumnezeu. Doreşte să aibă credinţă şi un caracter sfinţit. Este conştient de ceea ce înseamnă naşterea din nou şi legământul încheiat cu Dumnezeu. Se luptă pentru a trăi o viaţa nouă cu Dumnezeu şi pentru slava Lui. Nu oboseşte în facerea binelui (Ioan cap.6,35; Efeseni cap.3,19 şi cap.4,13). Foloseşte toate ocaziile de a sluji lui Dumnezeu cu toată puterea fiinţei lui. Se roagă mult zilnic şi se străduieşte să cunoască voia lui Dumnezeu, studiind zilnic Biblia (Ioan cap.5, 39). Doreşte în permanenţă ca, prin faptele sale, să calce pe urmele Domnului Isus Hristos. Păzeşte toate poruncile lui Dumnezeu din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru semeni (Ioan cap.14,15). Caută cu orice ocazie să facă fapte bune şi să fie o lumină pentru oamenii din jur. Plânge şi se roagă zilnic să primească ajutor de la Dumnezeu şi călăuzirea Duhului Sfânt. Se luptă şi veghează asupra comportamentului său, pentru a nu păcătui şi pentru a avea în permanenţă roadele Duhului Sfânt (Galateni cap.5,22-24).
5. Să fim milostivi. În primul rând pentru noi Dumnezeu a avut şi are milă căci a dat un preţ atât de mare pentru viaţa noastră jertfa Fiului Său de la cruce. Pentru a ajunge în împărăţia cerului şi pentru a moşteni noul pământ, viaţa să ne fie caracterizată şi de fapte de milă. Căci după cum Dumnezeu a avut şi are milă de noi, fiinţe de pe pământ şi noi să ajutăm cu vorbe şi fapte de milă pe cei sărmani, amărâţi şi nenorociţi (Luca cap.10,25-37). “Cel ce îngrijeşte de cel sărac şi are milă de el, în ziua nenorocirii va primi şi el ajutor de la Domnul” Psalmul 41,1-3. Dacă iertăm oamenilor greşelile lor faţă de noi şi Tatăl ceresc ni le iartă pe ale noastre. Dumnezeu vede cum tratăm şi cum avem milă pentru aproapele nostru şi va avea şi El milă de noi. Să tratăm cu milă animalele şi vieţuitoare create de Dumnezeu, o caracteristică a celui neprihănit (Proverbe cap.12,10; Psalmul 145,14-16). În toate ocaziile când dăm ajutor celui nenorocit şi în nevoie, aceste fapte sunt în înregistrate în ceruri înaintea lui Dumnezeu şi, la timpul potrivit, Domnul ne răsplăteşte cu binecuvântările şi cu ajutorul Său (2 Timotei cap.1,16-18). În orice moment şi situaţie ne-am afla în sfera noastră de vieţuire, suntem îndemnaţi de cuvântul lui Dumnezeu, să nu stăm nepăsători la suferinţele şi necazurile celor de lângă noi. Ca nişte buni creştini să ajutăm cu tot ce putem: încurajări, vorbe bune şi cu rugăciuni aduse lui Dumnezeu pentru acele persoane amărâte. Să simţim cu durerea aproapelui nostru şi să iubim cu fapta şi adevărul (Matei cap.22,37-40; cap. 25,34-40; Iacov cap.2,14-18).
6. O altă calitate pentru creştin, moştenitor al împărăţiei lui Dumnezeu este a avea o inimă curată. Când ne menţinem şi avem inima curată, Domnul Hristos ne dă măreaţa făgăduinţă a întâlnirii cu Dumnezeu ce va fi o realitate. Păcatul poate lua naştere în gânduri şi în inimă. Nici un fel de gând necurat nu trebuie să existe în inima noastră de creştini şi ucenici ai Domnului. O inimă curată cu gânduri bune, plăcute lui Dumnezeu (căci El vede şi cunoaşte ce este în inima omului) face loc Duhului Sfânt. Căci Duhul Sfânt nu poate locui într-o inimă care nu este curăţită şi golită de tot ce este rău: ură, clevetire, bârfă, egoism, mândrie etc. (Galateni cap.5,19-21). Când Duhul Sfânt locuieşte în inimă ne ajută, ne stăpâneşte şi călăuzeşte gândurile şi simţurile. Ne luminează mintea pentru înţelegerea Cuvântului şi a voinţei lui Dumnezeu pentru viaţa noastră (Psalmul cap.51,10). Dumnezeu preţuieşte o inimă curată care se lasă călăuzită de Duhul Său cel Sfânt. În astfel de situaţie viaţa şi faptele ne sunt în armonie cu poruncile lui Dumnezeu (Evrei cap.8,10). Un creştin cu inima curată este plăcut înaintea lui Dumnezeu şi viaţa lui Îl onorează pe Dumnezeu. Va fi gata oricând a sluji lui Dumnezeu şi a face lucrarea Lui din dragoste şi respect pentru Domnul. Creştinul cu o inimă curată este cinstit şi drept în relaţia cu semenii săi. Nu caută în primul rând folosul său ci al altora. Va lucra tot timpul cu sinceritate şi curăţie de inimă câştigând astfel încredea lui Dumnezeu şi al oamenilor care-l cunosc. Comportamentul lui sfânt şi drept arată curăţia inimii sale. Creştinul cu inima curată este iubitor de Dumnezeu şi iubitor de oameni şi de tot ce El a creat. Nu va minţi şi nu va gândi rău despre aproapele său. Nu este făţarnic, nu bârfeşte şi nu cleveteşte pe ascuns. Ceea ce are în inimă arată în vorbe şi în fapte (Psalmul cap.66,18). Inima curată cu gânduri şi simţăminte plăcute lui Dumnezeu este templul Duhului Sfânt. Aşa avem o legătură vie cu Dumnezeu, ce se arată prin dragoste de cuvântul Său şi ascultare de El (Ieremia cap.17,10; Filipeni cap.4,7; 1Petru cap.3,4).
7. O altă calitate pentru a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru a fi chemaţi fii şi fiice ale Sale este de a fi întotdeauna şi în orice împrejurare împăciuitori. Trebuie să fim oameni ai păcii şi a împăcării în relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii noştri (Psalmul cap.34,12-14; Romani cap.12,17-21). Pacea din inimile noastre este o roadă a Duhului Sfânt. Domnul Isus Hristos ne-a adus pacea în inimă, o încredere deplină în făgăduinţele Sale. El ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl, căci prin El suntem iertaţi şi primiţi de Dumnezeu (Ioan cap.14,27; Romani cap.5,1; Efeseni cap.2,14). Ni s-a dat dreptul de a fi copii ai Săi răspunzând chemării iubitoare la pocăinţă şi la ascultare de poruncile lui Dumnezeu (Ioan cap.1,11-13). Oameni ai lumii care nu recunosc şi nu primesc pe Domnul Hristos în inima şi în viaţa lor, sunt dispuşi să fie în vrăjmăşie unii cu alţii. Dar cei ce L-au primit pe Domnul sunt plini de pace şi de bucurie în inima lor şi acestea se răsfrâng asupra celor din jur (Psalmul 119,165). Un copil al Domnului va fi un om al păcii în orice situaţie: nu se amestecă în treburile altora, care pe el nu-l privesc; iartă celui ce i-a greşit şi la rândul său îşi recunoaşte greşelile, dacă este cazul. Pentru a păstra pacea suportă nedreptăţile şi paguba (Matei cap.5,39-42; Marcu cap.9,50). Căci Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace şi bună înţelegere unii cu alţii (1 Corinteni cap.7,15). Cei care sunt ai lui Hristos vor avea pace şi dragoste în inimile lor. Să ne silim ca oricând să fim găsiţi de Domnul fără prihană, fără vină şi în pace, împăcaţi cu Dumnezeu şi împăcaţi cu cei din jur (2 Petru cap.3,14). În felul acesta vom fi numiţi fiii lui Dumnezeu.
8. Domnul ne fericeşte şi ne dă speranţă când suntem prigoniţi din pricina neprihănirii. Creştinul adevărat se luptă, renunţă şi sacrifică favorurile trecătoare pentru o viaţa curată şi neprihănită. Pentru el este prioritar să facă voia lui Dumnezeu şi să-L onoreze (Fapte cap.8,1.35-37). Nu trebuie să renunţăm la viaţa de sfinţenie şi de neprihănire chiar dacă întâlnim împotriviri şi batjocuri. Să nu ne fie ruşine că suntem slujitori şi împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu, căci răsplata ne va fi mare în ceruri (Fapte cap.20,19; Marcu cap.8,35-38). Să luăm toată armătura Duhului Sfânt şi, prin multă răbdare şi credinţă, să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni şi Domnul ne va da biruinţa. În momente de asuprire şi ameninţare să cerem putere de la Dumnezeu pentru răbdare şi să putem iubi pe cei ce ne urăsc, să ne rugăm pentru ei şi să nu le răsplătim cu rău ci cu vorbe şi fapte de dragoste. Avem ca pildă pe Domnul Hristos care, în momente de chin şi durere, s-a rugat pentru iertarea vrăşmaşilor Săi. Căci prin răbdarea şi dragostea noastră faţă de cei ce ne urăsc şi ne prigonesc îi putem câştiga pentru mântuire şi pentru Hristos, căci cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit (Matei cap.10,22; Romani cap.12,14). Prigonitori sunt cei care iubesc păcatul, nu cunosc pe Dumnezeu şi nu doresc să-şi schimbe viaţa păcătoasă. Se constată conflictul dintre Domnul Hristos şi Satana, dintre cei ce sunt ai lui Hristos şi cei ce sunt ai Satanei. Aşa cum Domnul Isus Hristos nu a fost primit de toţi ci a fost respins şi dat la moarte şi urmaşii Lui vor fi prigoniţi. Dar noi, cei care am încheiat legământul cu Dumnezeu, trebuie să mergem pe urmele Lui. Suferind pentru cauza Domnului Isus, să ne bucurăm că răsplata ne va fi mare în ceruri (1Corinteni cap.2,9; 2Corinteni cap.12,10-11). Prin suferinţe credinţa şi răbdarea ne sunt puse la încercare. Acestea sunt armele noastre ale celor credincioşi şi persecutaţi: a suferi cu răbdare şi cu încredere în Acela care vede totul (Apoc. Cap.3,10). Sunt cazuri când credincioşi ai Domnului sunt prigoniţi şi persecutaţi chiar de cei din familiile lor. Aici se poate vedea dragostea pentru Dumnezeu şi neprihănire mai presus decât ameninţările celor care nu înţeleg şi nu cunosc adevărul şi chemarea lui Dumnezeu (1 Petru cap.3,12-15).
9. Un alt motiv de fericire pentru credincioşii Domnului este atunci când sunt prigoniţi pentru Numele Lui. Când facem lucrarea misionară a Domnului Hristos, de răspândire a Cuvântului Său, celor din “Întuneric”, este posibil să întâlnim împotrivire din partea oamenilor ce nu cunosc pe Dumnezeu. Avem exemple în Sfânta Scriptură când cei trimişi de Dumnezeu să vestească lumii mesajul şi chemarea lui Dumnezeu la pocăinţă, au fost respinşi, prigoniţi, bătuţi şi chiar daţi la moarte. Ioan Botezătorul, apostolul Pavel, ucenici ai Domnului şi mulţi alţii care au plătit chiar cu viaţa şi moarte de martir, pentru cauza lui Dumnezeu. Au iubit pe Dumnezeu mai mult chiar decât interesele personale şi chiar mai mult decât viaţa lor. Sacrificiul personal l-au adus cu bucurie pentru Domnul căci priveau dincolo de suferinţele pământeşti la fericirea din veşnicie (Evrei cap. 11,13-16). Pe ucenicii Domnului nu i-a oprit ceea ce avea să li se întâmple şi, după porunca Domnului Isus dată lor, au dus mesajul Evangheliei şi al mântuirii în lumea întreaga (Matei cap.28,18-20). Acelaşi mandat îl au şi credincioşii ce compun biserica lui Dumnezeu din zilele noastre, de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu şi a-l spune celor din jurul nostru care nu-l cunosc. Căci Evanghelia aceasta trebuie vestită în toată lumea. Fiecare om de pe faţă pământului trebuie să aibă posibilitatea de a cunoaşte pe Dumnezeu şi mântuirea Sa (Matei cap.24,14). Această lucrare s-a făcut şi se va face de către credincioşii Domnului Hristos care doresc să se consacre în slujba Lui. Ei întâlnesc în această lucrare împotrivire şi prigonire din partea vrăjmaşilor Domnului. Dumnezeu ne încurajează să mergem înainte în lucrarea Lui, căci la sfârşit răsplata ne va fi mare in ceruri (2Corinteni cap. 4,5-11). Sunt făgăduite răsplătirile Domnului pentru creştinii si ucenicii Săi din toate generaţiile şi până la revenirea Domnului Hristos în slavă. Acei din toate timpurile, trecute si viitoare ce L-au slujit cu scumpătate, cu toată dăruirea şi cu toată lepădarea de sine.
În viaţa acesta au fost săraci în duh, smeriţi cu inima, plâng înaintea lui Dumnezeu, sunt blânzi, sunt flămânzi şi însetaţi după neprihănire, sunt milostivi, au inima curată, sunt împăciuitori, gata oricând să ierte şi să se umilească, pentru a face pace, sunt prigoniţi din pricina neprihănirii, căci au ieşit din lume, sunt prigoniţi pentru Numele Domnului Hristos. Acestor adevăraţi credincioşi ascultători şi iubitori de Dumnezeu, ce au aceste trăsături sfinte de caracter şi care sunt poporul lui Dumnezeu şi Biserica Sa formată aici pe pământ, Domnul Isus Hristos le spune că sunt “sarea pământului şi lumina lumii”. Sunt ca o cetate aşezată pe munte, văzută de toţi. Viaţa şi faptele lor sunt deosebite şi onorează pe Dumnezeu căruia îi aparţin prin creaţiune şi răscumpărare. Ei vor avea intrare sigură în Împărăţia cerurilor, unde se vor bucura şi vor fi fericiţi o veşnicie împreună cu Dumnezeu Tatăl, Domnul Isus Hristos, Duhul Sfânt şi îngerii sfinţi.
“Părinte Ceresc te rugăm, în Numele Domnului Isus Hristos, dă-ne putere şi ajută-ne să luptăm lupta cea bună a credinţei, să biruim păcatul, să Te slujim cu toată dăruirea (trup, duh şi suflet) şi să avem toate aceste calităţi, pentru a avea parte de fericire în Împărăţia Slavei Tale o veşnicie. Te mai rugăm ai milă de noi cei care ne-am pornit spre Împărăţia Ta. Pentru toate îţi mulţumim, Amin”
Publicat de Olga Bucaciuc la duminică, mai 31, 2009
