În această dimineață, două pasaje au fost citite până acum din Vechiul Testament Unul din Psalmi, iar celălalt din cartea lui Isaia, despre Crucea lui Hristos.Am cântat, de asemenea, câteva piese minunate, scrise pentru a onora Crucea lui Hristos. Dar vreau să vă atrag atenția asupra faptului că unul dintre motive,dacă nu chiar principalul motiv al slăbiciunii și rătăcirii bisericii evanghelice moderne este acela de a nu înțelege Crucea. De prea multe ori noi am preluat Evanghelia lui Isus Hristos și am rezumat-o la o discuție de cinci minute iar apoi am trecut mai departe chipurile pentru a discuta aspecte mai "profunde" privind creștinătatea. Ceea ce o să fac eu săptămâna aceasta și săptămâna viitoare și cea de după ea, prin bunăvoința lui Dumnezeu, este să vă vorbesc despre Cruce.
Dacă m-ați auzit vreodată predicând, mai mult decât o dată sau de două ori, înseamnă că m-ați auzit predicând mult despre aceleași lucruri. Asta nu se întâmplă pentru că nu studiez toată Scriptura sau pentru că nu-mi doresc să cunosc pe de-a-ntregul învățătura lui Dumnezeu, ci doar pentru că există un lucru care îmi aprinde inima mai mult decât orice altceva. Cred că nu aș exagera afirmând că aș putea petrece zece ore pe zi, întreaga mea viață, nefăcând altceva decât să studiez Crucea lui Isus Hristos! Iar în această Cruce voi găsi absolut totul, totul - totul cu privire la învățătura despre Dumnezeu iar atributele lui Dumnezeu se manifestă aici mai puternic decât oriunde altundeva. În acea Cruce îmi găsesc motivarea - ceea ce mă face să mă trezesc dimineața sau să lucrez până târziu în noapte. Nu este un sentiment de vinovăție și nici de înrobire, ci "încarcerarea" care provine din cunoașterea unui singur lucru - chiar de este o cunoaștere superficială - și anume ceea ce a făcut Dumnezeu pentru acest păcătos (adică eu) prin persoana Fiului Său. Presupun că dacă un om ar trebui să fie înrobit de ceva, atunci alegerea noastră prioritară ar fi dragostea acestui om. Nu o să încep să vă vorbesc despre Evanghelie pornind de la "om", așa cum majoritatea o fac. Pentru că, deși afirmăm că omul este problema, există totuși un punct de vedere prin care nu omul este problema- mai exact nu cine este omul reprezintă problema, ci cea mai mare problemă o reprezintă cine este Dumnezeu. Și de aici trebuie să pornim mai departe.
Aș dori să deschidem pentru o clipă la cartea Exodului. Poate de multe ori ați auzit vorbindu-se despre integritatea Bibliei, despre veridicitatea absolută a Bibliei - de acest adevăr trebuie să ne alipim strâns pentru a putea fi creștini după Evanghelie, însă ceea ce eu îmi doresc să înțelegeți este că acest lucru nu este totul. Trebuie să credeți în faptul că Biblia vă este suficientă - astfel, nu doar că este perfectă, ci este și suficientă pentru absolut orice. Mai mult decât atât, nu doar că este suficientă, ea trebuie să fie și interpretată foarte riguros, într-o anumită măsură. Ce vreau să spun prin acest lucru? Vreau să transmit ideea că trebuie crezut pe deplin ceea ce Biblia ne spune, trebuie luată ca atare și apoi să vă gândiți la acest lucru, să meditați asupra lui și să întrebați (pe Domnul) în ce modalitate acest adevăr este conectat cu toate celelalte din Scriptură și chiar din realitatea înconjurătoare. Este ca și cum eu v-aș spune, "Clădirea arde!" Și voi ați putea spune, "O, da, clădirea arde..." Apoi din nou aș spune, "Nu, nu mă înțelegeți!" Cum voi știi că voi nu mă înțelegeți? Prin faptul că nu aveți nicio reacție, nu tremurați din toată ființa, nu sunteți îngrijorați. La acest lucru mă refer când spun că Biblia trebuie interpretată cu seriozitate, ba chiar să reflectăm noi înșine la ceea ce ea ne spune. Unul din aspectele pe care le veți observa - și asta este din cauză că nu se mai pune accent în ziua de astăzi pe atributele lui Dumnezeu - este că oamenii vor alege fragmente din Biblie și vor transforma acele "bucățele în propria lor realitate: "Dumnezeu este iubire", "Dumnezeu este milostiv", "Dumnezeu are un plan", etc. și vor neglija toate aspectele de importanță majoră care trebuie înțelese, fără de care nici acele "adevăruri" individuale nu vor fi înțelese în contextul lor. Vreau să privim în acest mod și să începem a ne forma o realitate biblică a lui Dumnezeu, a problemelor și circumstanțelor noastre ce le aducem înaintea Lui.
Să citim din Exodul 34:5. Avem aici de a face cu așa-numita "autorevelare" a lui Dumnezeu. El coboară pe pământ la cererea lui Moise, Domnul coboară și i se dezvăluie în același timp, cu alte cuvinte, Domnul vorbește despre El însuși. Puteți vedea importanța acestui fapt, nu-i așa? Mai ales cum această modalitate diferă de toate celelalte prin care se relevă Dumnezeu. E ca și cum ați întreba pe altcineva despre mine, ar fi un lucru. dar dacă m-ați întreba pe mine despre mine, iar eu vă voi fi răspuns la toate întrebările, ar fi cu totul altceva. Astfel că aici avem această autorevelare a lui Dumnezeu - și spune astfel, "Domnul S-a coborât într-un nor, a stat acolo lângă el și a rostit Numele Domnului. Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat, "Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat, și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam!" Acum vedeți care este problema? Acesta este momentul în care vreau să aplic ideea de interpretare riguroasă a Scripturii sau, de fapt, a asculta și a medita asupra mesajului din text - aici, în fața noastră, avem cea mai mare problemă din toată Biblia. Cei mai mulți dintre oameni vor citi textul acesta și se vor bucura despre feluritele lucruri pe care le aud despre Dumnezeu, însă nu vor privi în ansamblu și nu vor realiza că de fapt este o contradicție enormă aici, că avem de a face cu o problemă uriașă. Eu însă o să subliniez pentru dumneavoastră această problemă și când o voi face, veți ajunge să înțelegeți Evanghelia la un nivel mai profund.
În primul rând, Dumnezeu se dezvăluie pe sine - în versul 6, "Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv." Noi ne bucurăm așadar în faptul că Dumnezeu este plin de îndurare și milostiv, noi avem speranța doar mulțumită lui Dumnezeu cel plin de îndurare și milostiv. Și încet la mânie, care va îndura mii de ani până la lucrarea de răscumpărare a lui Hristos prin care s-a împăcat cu oamenii și chiar și după convertirea noastră, noi încă ne mai minunăm de faptul că Dumnezeu este încet la mânie și "plin de bunătate și credincioșie". Nici nu am vrea un Dumnezeu care ar fi altfel decât așa cum o spune... de fapt, un om care gândește ar fi îngrozit dacă Dumnezeu ar fi diferit în orice privință - pentru că nu ar exista nicio speranță pentru o umanitate atât de stricată și plină de păcat. Recent, cu câteva zile în urmă sau ieri chiar, un valoros jucător de fotbal a ucis pe cineva și apoi a întors arma împotriva lui, iar astăzi vor juca un meci de fotbal, cred - echipa lui - iar ei vor avea un moment, un minut de reculegere pentru a condamna violența domestică și acest lucru este potrivit, însă eu cred că lucrurile trebuie tratate mai profund - ar trebui să avem un moment de reculegere pentru universalitatea imoralității umane... care conduce la astfel de evenimente - este păcatul însuși! Iar dacă Dumnezeu nu ar fi plin de îndurare și nu ar fi încet la mânie, noi nu am avea niciun loc unde să ne ducem - de aceea noi ne minunăm de acestea! Și mergem mai departe, în versetul 7, "care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni. El este un Dumnezeu care păstrează legământul, nu își încălca cuvântul niciodată, este credincios în tot ceea ce El este, în tot ceea ce declară El că este, în orice promisiune pe care o face, care iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul." Când vezi așa ceva în Biblia evreiască sau vezi ceva similar, care se repetă în Noul Testament, de exemplu, "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta", El nu separă neapărat diferite tipuri de păcate aici. La fel și atunci când Isus spune, "Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău", El nu împarte psihicul uman în mai multe categorii. Ceea ce vrea să spună, în cazul lui Isus, este că trebuie să-L iubești pe Dumnezeu cu toată ființa ta, cu fiecare fibră a ființei tale, cu toată structura a ceea ce ești. Iar aici spune simplu aceasta: că Dumnezeu iartă toate tipurile și categorile de păcate. Aceasta este o veste minunată, din nou, o veste minunată pentru tine și pentru mine. El nu iartă doar anumite tipuri de păcate, ci El iartă orice fel de păcat! Deci există speranță!
Să continuăm, "iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat." Am izolat această formulare pentru dumneavoastră. Ați descoperit acum contradicția? El iartă orice fel de păcate, însă nu va lăsa pe cel vinovat nepedepsit. Aceasta este una din marile probleme cu care se confruntă evanghelismul astăzi - este această parte finală a afirmației - această problemă, această contradicție nu este explicată. Vedeți, pe de-o parte El spune că iartă toate păcatele, însă nu va fi niciun vinovat care păcătuiește și rămâne nepedepsit. Pentru că în cultura și societatea noastră noi nu suntem neapărat niște oameni care gândesc și am fost învățați în liceele și universitățile noastre despre cuvinte cum că ele înseamnă doar ceea ce noi credem că înseamnă și nu neapărat înțelesul dat de autorul lor iar din această cauză putem citi acest verset și radia de bucurie sau un învățător poate predica asta și să spună că acest lucru este minunat, fără să identifice faptul că aici se află cea mai mare contradicție - cum poate Dumnezeu ierta păcate de toate felurile și tipurile și cu toate acestea niciun păcătos nu va rămâne nepedepsit pe deplin? Cum se poate întâmpla aceasta? Cum se poate întâmpla una ca aceasta?
Să deschidem pentru o clipă la Psalmi 32:1, care este mai târziu citat de apostolul Pavel în Romani 4:7-8. Dar să ne uităm la acesta cu David, în Psalmul 32, "Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea și în duhul căruia nu este viclenie!" Citim toate acestea și ne minunăm în harul și măreția Domnului. Dar vreau să vă uitați atenți la ceea ce spune, să ascultați cuvintele, să meditați și să cumpăniți, "Ferice de cel cu fărădelegea iertată." Aceasta nu pare extraordinar de contradictoriu. Să mergem însă mai departe, "de cel cu păcatul acoperit"? Așadar binecuvântat este omul ale cărui păcate au fost iertate de către Dumnezeu, iar apoi spune că binecuvântat este omul ale cărui păcate au fost acoperite de Dumnezeu. Vreau să vă gândiți la asta! Cum putem numi o persoană oficială, de orice fel, de orice natură, cârmuitor, judecător, pe oricine cu autoritate care acoperă păcatul? Cum îi numim? Îi numim corupți. Noi punem toate maladiile societății pe seama lor, din cauza lipsei lor de dreptate.Un text ca acesta, pentru un om care gândește, îl face să declare "nu ar trebui oare ca Judecătorul întregului Pământ să facă dreptate?" Cum adică "Dumnezeu acoperă păcatul"? Îl ascunde? Cum poate face una ca asta și totuși să fie drept? Să mergem mai departe, pentru un moment, în Cartea Proverbelor, un text pe care îl folosesc în mod frecvent și este în principal o ilustrare sau un exemplu - Proverbe 17 versetul 15 - fiind creștini, noi ne minunăm de faptul că Domnul scuză oameni păcătoși. Eu stau aici astăzi înaintea voastră cu speranța că Dumnezeu a scuzat acest om păcătos (pe mine). De fapt, în Romani 4 mi se spune că una din consecințele învierii este că acum pot știi că Dumnezeu iartă oamenii păcătoși. "Cel ce iartă pe vinovat și osândește pe cel nevinovat, sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului" Cel ce iartă pe vinovat este o scârbă înaintea Domnului și totuși noi doar ce am cântat și cântăm cântece frecvent despre cum Dumnezeu iartă oamenii păcătoși, dar iată că aici, oricine care scuză pe vinovat este condamnat ca o scârbă înaintea lui Dumnezeu cel Atotputernic. Aceasta reprezintă bază și fundamentul Bibliei! Acesta este raționamentul biblic. De aceea, știți voi, când pastorii noștri încep să vorbească despre importanța cunoașterii lui Dumnezeu și chiar mergând dincolo de păstorii noștri - când Ieremia spune că omul bogat nu ar trebui să se laude cu bunăstarea și omul înțelept cu înțelepciunea și nici cel puternic cu puterea lui, ci cel care se laudă ar trebui să se laude cu aceasta: că Îl cunoaște pe Dumnezeu. Vedeți voi, când aveți un vid creștin în cunoașterea lui Dumnezeu, nu veți vedea niciodată fundamentul și nici raționamentul Bibliei, în afară de faptul că omul este un păcătos. Astfel că marele raționament al Bibliei - "Dumnezeu este drept" - acum, un aspect legat de atributele lui Dumnezeu pe care trebuie să-l înțelegeți este acesta: când noi afirmăm că "Dumnezeu este perfect", nu spunem asta doar din punct de vedere moral, cum că El este un Dumnezeu perfect, fără de păcat - chiar dacă El este într-adevăr perfect și fără de păcat - ci atunci când noi vorbim despre perfecțiunea Lui, este mai bine să o formulăm la plural și anume "perfecțiunile" Lui. Aceasta însemnând că toate atributele lui Dumnezeu co-exista într-o armonie absolută, perfectă! Nu o exercită deci pe una dintre ele, în detrimentul alteia. El nu anulează unul dintre atributele Sale prin exercitarea altuia. El nu lasă deoparte dreptatea Sa pentru a-și manifesta dragostea față de noi. Dacă ar fi făcut toate acestea, El nu ar mai fi fost perfect, El nu ar mai fi fost consecvent, nu ar mai fi existat armonie în Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să fie drept! Dumneavoastră vă dați seama că El nu este obligat, de fapt, să Își arate îndurarea? Este privilegiul Său de a nu o face, însă El trebuie să fie drept. Există în evanghelizarea din zilele noastre o biblie fără un Dumnezeu drept și în consecință o Evanghelie care nu poate fi înțeleasă, care nu este vie și mai important, a cărei valoare nu poate fi prețuită.
Haideți să deschidem pentru o clipă la Romani, să vă arăt cum apostolul Pavel tratează această problemă - o să poposim aici pentru un moment. Romani 3:23, spune, "Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu." Iar apoi în versetul 24 el revine și explică faptul că toți acești oameni care au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu au fost iertați, cei imorali au fost socotiți neprihăniți - acest lucru generează implicit o problemă: cum se poate una ca asta? Cum poate Dumnezeu fi drept, socotind niște oameni păcătoși drept neprihăniți? Iar acum mergem mai departe, în versetul 25, spunând despre Isus Hristos, "pe care Dumnezeu L-a arătat tuturor". Sau despre care Martin Lloyd Jones a formulat astfel, "pe care Dumnezeu L-a afișat public". Un termen care este poate mai familiar celor din Anglia - însă sensul este de "a afișa". Spre exemplu dacă ar fi să conduceți mașina către sud, înspre Gatlinburg (Tennesee), atunci ați observa imediat un lucru - toate acele panouri publicitare, pretutindeni, din cauza cărora nu se mai poate vedea pădurea și munții, sunt afișate în fața noastră, nu le putem evita, le vedem oriunde am întoarce privirea. Apostolul Pavel spune că Dumnezeu L-a arătat sau afișat pe Isus în mod public - de ce a făcut oare asta? Aș vrea să vă gândiți puțin la asta: în însăși centrul universului religios, Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit, iar acest fapt nu a fost ascuns într-o cameră secretă sau într-un dulap, ci El a fost răstignit în văzul tuturor chiar la răscrucea universului religios, în centrul religios al universului. Ne întrebăm oare de ce? "El ne-a fost înfățișat în mod public ca o împăcare." Acest lucru este în mod cert un sacrificiu, care satisface dorința lui Dumnezeu pentru dreptate. Având în acest fel satisfăcută nevoia lui Dumnezeu pentru dreptate, se va domoli și mânia Să, ea se va stinge prin acest sacrificiu. Astfel că Hristos este afișat public ca fiind sacrificiul care satisface toate cerințele lui Dumnezeu în ce privește păcătosul, iar satisfăcând aceste cerințe va stinge și mânia lui Dumnezeu împotriva păcătosului. Acum ne întrebăm din nou, "De ce totuși a făcut asta în mod public?" Versetul 25 - este pentru că astfel Dumnezeu a arătat dreptatea Sa. Acum se naște din nou întrebarea: de ce oare trebuie să demonstreze sau să dovedească Dumnezeu dreptatea Sa? Răspunsul este însă unul trist: El nu mai trebuie să dovedească asta nouă, oamenilor care aparținem culturii de astăzi - pentru că noi nu mai citim și nu mai gândim suficient chiar și pentru a depista o problemă. Insă de-a lungul întregii istorii a umanității a existat o problemă, iar Pavel merge mai departe și ne explică acest lucru, "Aceasta s-a întâmplat (sacrificiul) pentru a demonstra dreptatea lui Dumnezeu, pentru a o dovedi." De ce are nevoie Dumnezeu de această dovadă?" Pentru că în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, El a trecut cu vederea păcatele de dinainte." Ce semnifică aceasta? Înseamnă că Adam ar fi trebuit să moară, chiar atunci pe loc! Fără nicio promisiune, fără acest "Protoevangelium", fără prima promisiune a Bibliei care spune că va veni Cineva născut din femeie care va zdrobi capul șarpelui. Ar fi trebuit să moară, chiar atunci pe loc! Atunci când Dumnezeu nu cruța pe nimeni din întreaga lume decât o singură familie,acea a lui Noe, avem o problemă acolo - o mare problemă. Nu faptul că Dumnezeu n-a cruțat pe nimeni din întreaga lume, ci faptul că l-a cruțat pe Noe și ai lui. Noe ar fi trebuit și el să moară! Avraam nu ar fi trebuit să fie prietenul Domnului - a fost și el un păcătos. Uneori punea la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu, îl nesocotea - a pus-o chiar pe soția lui în primejdie! Dumnezeu a tolerat idolatria lui Israel, mereu și mereu, ba chiar mai mult, Dumnezeu a permis națiunilor păgâne din afara Israelului, care s-au răspândit în întreaga lume, să trăiască și nu numai că le-a permis să trăiască, ci le-a mai dăruit și ploi. Vedeți dumneavoastră, dacă priviți acum atent pe fereastră veți observa în mod implicit o problemă teologico-filosofică: faptul că nu ar trebui să existe nimic înverzit sau înflorit, nu ar trebui să existe apă curată și cer albastru, nu ar trebui să fie nimic binecuvântat sau frumos, copiii nu ar trebui să se nască în bucurie, iar un cuplu de tineri nu ar trebui să sărbătorească actul căsătoriei - nu ar trebui să fie decât urgie pe acest pământ! Aceasta este cerința dreptății. Ar trebui să fie precum în "Așteptându-l pe Godot". Nu ar trebui să fie nimic aici! Nimic! Nimic altceva decât durere, suferință gri și moarte și furie, pedeapsă. Iar însăși faptul că situația nu este astfel înseamnă că Dumnezeu este dator cu o explicație în acest sens. Nu este uimitor că atunci când ceva merge prost în lume astăzi, cum ar fi un uragan sau ceva rău care s-a întâmplat, noi în mod automat îi cerem socoteală lui Dumnezeu? "Doamne, asta nu e bine!" Nu, nu, nu! Nu aceasta e problema! Problema se pune atunci când nu se întâmplă! Problema apare atunci când nu se întâmplă (aceste lucruri rele). Întrebarea care se pune aici nu este de ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni, ci este de ce oare se întâmplă lucruri bune? Este pentru că Dumnezeu este drept!El este drept! Iar dreptatea Lui trebuie să fie deplină!
Și marea întrebare care se naște aici este: cum poate acea dreptate să coexiste cu îndurarea, atunci când ai de a face cu oameni precum suntem noi? Vedeți, astfel mai apare o problemă, nu-i așa? Mai ales pentru mulți tineri dintre dumneavoastră care ați fost educați în biserici evanghelice unde oamenii nu sunt considerați într-adevăr atât de răi. Și cumva noi suntem în stare să tratăm în așa fel încât dacă cineva comite un fel de crimă neobișnuită sau un păcat neobișnuit, să dăm vina pe societate fără să conștientizăm că acest lucru este o eroare logică într-un raționament circular, pentru că societatea noastră este creată de fiecare individ în parte, de către om - problema o reprezintă omul! Iar Hitler nu reprezintă o anomalie, ci reprezintă ceea ce fiecare dintre noi putem deveni fără harul îndrumător al lui Dumnezeu. Iar aici apostolul Pavel explică acest lucru - acum, dacă nu sunteți de acord cu ceea ce spun eu aici,atunci vă provoc să abordați Romani 3 la modul serios și să reveniți cu o altă interpretare săptămâna viitoare. Însă nu veți fi în stare să faceți acest lucru, dacă luați în serios acest text. Ceea ce trebuie să faceți este ceea ce se întâmplă frecvent: să citiți textul într-un mod absolut superficial și să vă opriți doar asupra acelor pasaje care favorizează cel mai mult omul. Însă dacă îl luați în serios pe Pavel, ceea ce face el aici este că portretizează unul dintre cele mai mari argumente logice, unul dintre cele mai puternice argumente din toată Scriptură și tot el răspunde în sfârșit la una din cele mai mari întrebări care persistă de-a lungul secolelor, "Cum poate fi Dumnezeu drept și în același timp să se asocieze cu astfel de oameni?" Cum ar putea face asta fără să-Și conteste dreptatea? Pentru a demonstra acest lucru, în versetul 26, "pentru că, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel, încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus " Haideți să creăm acum un fel de mic scenariu aici: să spunem că Satan stă în fața Tronului lui Dumnezeu și face ceea ce face el de obicei - să acuze - iar Dumnezeu în schimb arată milă și îndurare părinților noștri căzuți - Adam și Eva. Satan însă strigă, "Nu ar trebui ca Judecătorul întregului Pământ să facă dreptate? Nu am căzut și noi oare și dreptatea s-a abătut asupra noastră în mod deplin și fără ezitare, neavând nicio promisiune de îndurare?" Pentru acei dintre dumneavoastră care cred despre om că este mai bun decât este el de fapt, vă provoc să răspundeți la această întrebare: vă dați seama cumva de faptul că Satan și îngerii erau cu mult superiori, aveau mult mai multă valoare și frumusețe, glorie, orice, față de noi, oamenii, iar atunci când aceștia au căzut, Dumnezeu nu le-a oferit nicio promisiune de salvare? Dumnezeu nu era obligat să ne ofere nici nouă o promisiune. Fiți foarte-foarte atenți! El nu era obligat să ne ofere nouă o promisiune! Astfel, satan Îl acuză pe Dumnezeu, "Nu ar trebui ca Judecătorul întregului Pământ să facă dreptate? Adam trebuie să moară! O, Noe? Noe? Vezi Tu, chiar și după ce l-ai salvat, într-un moment de beție își nenorocește familia, aruncând blesteme asupra lor! O, iar Avraam? Prietenul tău? El a mințit și și-a pus astfel soția în primejdie - el ar trebui să moară! O, David? David? Un om după inima Ta?!? Ce s-a întâmplat cu dreptatea Ta, Dumnezeule? Cum îl poți numi fiu pe David? Cum poți să-l asociezi cu Tine? Și Israel? Israel? Acea națiune trădătoare care nu a făcut altceva decât să își clădească idoli? Au întrecut chiar și națiunile păgâne în păcatul lor! Cum îi poți numi poporul tău?" Acum două mii de ani, Dumnezeu a răspuns la această întrebare, "Vrei să știi cum de pot să-i ofer lui Adam o promisiune? Vrei să știi cum pot să-l salvez pe Noe? Sau cum pot să-l numesc pe Avraam prietenul Meu? Vrei să știi cum îl pot numi pe David fiul Meu? Atunci du-te acum la Ierusalim și privește crucea aceea, unde Fiul meu moare pentru toți aceia!" Vedeți dumneavoastră, El l-a iubit pe Avraam știind ceea ce urma Hristos să facă. El l-a iertat pe David! Acel David căzând de pe tron și spunând, "Tu ai dreptate! Sunt răspunzător de moartea lui Urie!" Dar doar admițându-și vinovăția nu ar fi fost suficient să-l curețe de păcatul său, Legea spune că David ar fi trebuit să moară! Însă Dumnezeu nu l-a omorât. Cum poate face Dumnezeu una ca asta? În îndelunga Sa răbdare, să treacă cu vederea păcatele. Pentru că Hristos se suise deja pe cruce, înainte de facerea lumii! Acesta este răspunsul! El nu este vreun parvenit! Această idee a crucificării și a crucii în sine nu reprezintă "ceva nou pus în aplicare", atunci când planurile A și B dau greș. Sau când "planul A" dă greș, să alegem alt plan. Nu! De la însăși facerea lumii, Hristos și crucea Sa reprezintă centrul întregii istorii divine. Cu toate acestea, pentru biserica evanghelică americană din ziua de azi, creștinătatea nu a câștigat pe nimeni astfel. "De vreme ce am înțeles lucrurile simple, haideți să trecem mai departe!" Nu, prieteni. Nu! Este motivul pentru care, pentru a păstra aparențele unei biserici oarecum vii, trebuie să inventăm un circ, iar atunci când gloria acelui circ apune trebuie să creăm alt circ, mai mare și mai mare, cu muzică și lucruri noi - tot felul de astfel de lucruri. De ce asta? Pentru că însăși fundamentul bisericii nu este prezent - ceea ce aduce adevăratul foc al inimii, adevărata putere și trăinicie spirituală - este Crucea lui Hristos și lucrul extraordinar pe care Dumnezeu l-a făcut în și prin Fiul său! Priviți înapoi prin istoria omenirii și arătați-mi bărbații și femeile care au fost folosiți de Dumnezeu și eu vă voi arăta faptul că toți dintre ei posedă acest "fir roșu" distinctiv - Crucea! Revelarea lui Dumnezeu prin Isus Hristos a fost primordială pentru ei. Ei ar fi considerat orice altceva drept neînsemnat. Neînsemnat! Dacă veniți la mine și îmi arătați Cartea Apocalipsei, iar eu prețuiesc această carte ca fiind parte din Sfânta Scriptură, cu dorința de a cunoaște ceea ce ea ne spune - însă cele mai minunate lucruri din Apocalipsa nu sunt cele legate de ceea ce se vă întâmpla în acele zile de pe urmă, ci este ceea ce este scris în această carte despre Isus Hristos. Și despre Crucea și gloria Sa! Vorbiți-mi despre Creație și despre felul în care Universul a fost format și despre puterea și măreția lui Dumnezeu care se arată acolo și voi venera toate acestea împreună cu voi însă acestea reprezintă un lucru mic în comparație cu Crucea lui Isus Hristos! Vorbiți-mi despre toate binecuvântările minunate pe care le pot avea în Salvatorul meu și cu toate că prețuiesc fără excepție pe fiecare dintre ele, comparându-le cu Crucea, le socotesc drept "nimicuri". Mai degrabă aș asculta o conferință despre toată gloria lui Dumnezeu revelată în persoana lui Isus Hristos pe Crucea de pe Golgota decât o mie de predici despre cum aș putea să trăiesc cea mai bună viață acum. Spuneți-mi despre Isus! Spuneți-mi despre Hristos! Întruna și întruna! Spuneți voi, "Cum adică, același mesaj întruna și întruna?" O, dragul meu prieten, nu știi despre ce vorbești! Ai putea petrece o mie de eternități meditând la splendoarea lui Dumnezeu în persoană și faptele lui Isus Hristos, iar la sfârșitul acelor o mie de eternități nu vei fi atins nici măcar dealurile Everestului! Crucea! Crucea!
2 Corinteni este locul de unde vom începe predica noastră, ca parte introductivă - capitolul 5:21, "Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El." "El" - Dumnezeu-Tatăl, "L-a făcut pe El" - care este Fiul, "ce n-a cunoscut niciun păcat, să fie păcat în locul nostru." Există îndeajuns de mult în aceste cuvinte încât să impulsioneze o inimă umană de-a lungul a mii de ani de evlavie. Aici găsim suficiente motive încât să te miște pe tine să-L slujești pe Hristos toate zilele vieții tale, doar în aceste simple cuvinte! Ce ai avea nevoie, mai mult decât atât? Văd atâția oameni în această națiune căutând înainte și înapoi după Cuvântul Domnului, când de fapt ei nu aud, nu ascultă. "Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi Dumnezeu L-a făcut pe El, care nu a cunoscut niciun păcat!" El nu a cunoscut niciun păcat! Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, "Frate Paul, în viața lui Hristos, în viața de slujire a lui Hristos, care crezi că a fost cel mai extraordinar lucru ce a fost înfăptuit de persoana lui Isus din Nazaret? A fost învierea din morți, chemarea la viață a lui Lazăr și a altora, scoaterea demonilor sau calmarea mărilor, care a fost? Eu aș spune, "Iată, aceasta este! El nu a cunoscut păcat! El a fost născut fără întinarea păcatului. El a fost născut fără să fi avut acea natură coruptă, radical depravată care a fost a mea și a ta și a oricărui alt om de la Adam încoace. El a fost născut fără de păcat și El nu a comis niciun păcat.Nu numai că nu a comis niciun păcat, ci mai mult de atât - nu a cunoscut niciun păcat! El nu a experimentat păcatul - în sensul de participare voluntară. În sensul de a se prinde de păcat și păcatul de el - toate aceste lucruri pe care tu și eu le înțelegem foarte-foarte bine - El nu a cunoscut niciun păcat!" Ați putea spune, "Dar asta este uimitor! El a păstrat Legea în mod desăvârșit!" Însă nu, nu, nu... nu înțelegeți asta. Da, El a păstrat Legea în mod desăvârșit, însă reprezintă mult mai mult decât atât, mult mai profund decât acest lucru! Mult mai măreț decât aceasta! Să vă dau un exemplu. Un om m-a întrebat odată care este cel mai mare păcat pe care îl putem comite. Ei bine, nu m-am gândit niciodată la asta, mai înainte. Pentru că, în general, toate sunt păcate mari - Adam și Eva au mâncat doar un fruct și din cauza aceasta întreg Universul a fost condamnat! Astfel, cum putem spune că "un păcat este mai mare decât altul"? Însă pe măsură ce mă gândeam la acest lucru, cu o sclipire în priviri i-am răspuns, "Ei bine, cred că cel mai mare păcat ar fi să încalci cea mai mare poruncă, "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta." Presupun că a nu respecta această poruncă înseamnă cel mai mare păcat. Gândiți-vă la acest lucru. Nu a existat niciodată un moment, nu a existat niciodată o părticică dintr-un moment din viața voastră în care să-L fi iubit pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul, mintea și puterea voastră! Nu a existat nicio milisecundă în viața voastră în care să-L fi iubit pe Dumnezeu așa cum ar trebui să fie iubit! Aș vrea să meditați asupra acestui lucru... Dacă un creștin legalist s-ar lăuda cu legalismul său un om ar crede că este mântuit prin faptele sale - este suficient în ceea ce am afirmat mai înainte pentru a le distruge teoria pe veci. Imaginați-vă, gândiți-vă la asta - nu a fost niciun moment în viața voastră în care să fi făcut ce ați făcut exclusiv și întru totul pentru gloria lui Dumnezeu! Nicio dată măcar și nu doar atât, ci nici măcar o milisecundă în acel caz. Niciodată!!! Cu toate acestea, Isus din Nazaret nu a avut niciun moment în viața Sa în care să nu-L fi iubit pe Dumnezeu așa cum trebuie să fie iubit! Nu a existat niciun moment în viața Sa în care să nu-L fi iubit pe Domnul Dumnezeul Său cu toată inima Sa, sufletul Său, mintea Sa și puterea Sa! Gândiți-vă la asta! Ceea ce tu și eu, toată omenirea la un loc, noi toți, nu putem face pentru chiar o milisecundă, El a făcut întreaga Sa viață, cu o continuitate absolută și perfectă. Asta este îndeajuns pentru mine încât să nutresc gânduri mărețe despre El. Dați-mi voie să vă ofer un exemplu - știți că în cartea Evrei 4:15 ne este spus că El a fost ispitit întocmai cum suntem noi, în toate felurile și totuși a rămas fără de păcat. O, încă o dată, nu spunem cu toții, "Am citit asta și am înțeles, acum să mergem mai departe." Nu, nu înțelegeți pe deplin asta, pentru că altfel v-ați fi minunat într-una de asta. Ia să vedem - asta nu înseamnă că El a fost ispitit în felul în care sunt eu ispitit, însă El nu a căzut pradă ispitei, ci înseamnă mult mai mult decât atât și vreau să vă arăt asta, să vă ilustrez acest lucru, bine? Deci, iată-mă, sunt un om bătrân, cu picioare foarte slăbite. Acum puneți o bară olimpică pe spatele meu, iar lângă mine avem un ridicător de greutăți care tocmai a câștigat campionatul național și veți pune o bară olimpică și pe spatele lui - bara cântărește 20 kilograme. Acum veți lua două greutăți olimpice și le veți așeza pe bara mea, bine? Ele cântăresc 20 kilograme fiecare astfel încât avem în total 60 kilograme. Eu stau în picioare, sunt bine, sunt bătrân însă încă pot sta în picioare - acum puneți greutățile acelea pe el - și el stă bine în picioare. Iar acum veți lua alte două greutăți și veți ajunge la 100 kilograme și le veți așeza pe umerii mei și atâta vreme cât nu va trebui să mă aplec le voi putea ține în picioare. Puneți aceleași greutăți pe umerii lui - nicio problemă! Se ține bine. Iar acum veniți și mai puneți două astfel de greutăți pe umerii mei și veți ajunge la 140 kilogrameși încă stau în picioare pentru că nu sunt nevoit să îmi îndoi genunchii însă în clipa în care îmi voi îndoi genunchii, voi cădea grămadă. Încep să am dureri de spate și să transpir. Adăugați însă aceleași greutăți în spatele lui, iar el va sta neclintit. Acum însă veți adăuga încă două asemenea greutăți în spatele meu, câte una în fiecare parte, iar eu încep să tremur, mă înclin într-o parte și mă prăbușesc. Adăugați acum greutățile acelea în spatele lui încât să atingă 180 kilograme, iar el va sta neclintit. Mai adăugați încă două asemenea greutăți, iar el tot va sta neclintit! Mai puneți încă două greutăți și el tot va sta în picioare. Mai adăugați încă două greutăți și el tot în picioare va sta! Iar acum puneți toată lumea în spatele lui și el nu va tremura sau asuda! Aceasta simbolizează ispitirea lui Hristos în toate în care noi am fost ispitiți. Însă considerați acest lucru în mod exponențial și înmulțiți-l și El tot va sta în picioare! Acesta este un Hristos cu umeri atotcuprinzători, cu pieptul lat și puternic, fără de păcat, făcând întotdeauna voia Tatălui Său, în mod complet și perfect. Omul înțelept nu poate demonstra un moment în viața sa,nu poate arăta un singur lucru în istoria umanității despre care să spună "acesta a fost făcut pentru Dumnezeu în mod desăvârșit". Sau uneori aud un tânăr citind o biografie a lui George Müller sau Hudson Taylor sau Charles Spurgeon și spune tot felul de lucruri despre acești oameni. Aud oameni de știință spunând aceleași lucruri despre oamenii pe care eu îi cunosc. Nu e adevărat. Spurgeon a fost și el un om, a păcătuit, iar Müller a fost doar un om - a avut îndoieli. Hudson Taylor a fost și el om, căci s-a temut. Hristos stă în picioare, singur - unicul nostru Frate, Fratele mai mare, e Singurul la care trebuie să privim! Am ascultat o predică de la Anthony din versetele, "În anul morții împăratului Ozia, am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, și fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele, și cu două zburau. Strigau unul la altul și ziceau..." - această scenă măreață, chiar în anul în care regele Ozia a murit. Ozia! A fost unul dintre cei mai buni regi din Israel! Cu toate acestea, a murit lepros. Când vine vorba despre păcat, avem nevoie de mai mult decât regele Ozia! Samson! Acest uriaș care se duce la porțile cetății, le smulge cu tot cu zăvoare, le pune pe umeri și le duce pe munte, pentru a le arunca în prăpastie,însă curând el cade în păcat sub apăsarea vorbelor unei femei. Hristos însă apucă de porțile iadului, le aruncă în spatele Său, le urcă sus pe munte, le aruncă în prăpastie și apoi rămâne de nezdruncinat! De nezdruncinat. Fără de păcat! Vezi tu, înnoindu-ți mintea prin Cuvântul Domnului vei ajunge la un moment dat să trăiești minunându-te, "Cine este El?" Precum în Cântarea Cântărilor, "Cine este Acesta, traversând acest câmp, steagurile sale fluturând?" O, ce Dumnezeu măreț, ce Hristos, ce Salvator! Iar aceasta reprezintă singurul lucru ce te va proteja de toată fascinația lumii acesteia, a-L cunoaște tot mai mult pe Hristos! Nicidecum prin a face ca Biserica să arate tot mai mult asemenea lumii, pentru a-i putea ține piept, ci dăruindu-ți pe Hristos astfel încât lumea va fi uitată. Aceasta se întâmplă dacă ești născut din nou, dacă inima ta este schimbată într-adevăr, pentru că dacă nu te minunezi de Hristos, Hristos nu te fascinează. Dacă Hristos reprezintă pentru tine doar un număr, poate numărul unu printre alte numere, atunci ar trebui să te temi. Ar trebui să te temi.
"El nu a cunoscut niciun păcat" și cu toate acestea se spune că "Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El." Ai citit asta, ai spus asta și altora, acum însă se naște întrebarea: ce înseamnă aceasta? Doamne... Știți, unii dintre cei mai mari teologi care au interpretat Biblia de-a lungul istoriei au spus ceva de genul, "Eu nu vreau să mă bag! Nu vreau să ating acest subiect! Eu nu... nu știu ce înseamnă!" Asta este pentru că noi nu vrem să spunem prea puține lucruri și să fim superficiali sau să spunem prea multe și să blasfemiem. Dar totuși, ce înseamnă asta? Hristos, născut fără cusur, fără de păcat, Mielul imaculat al lui Dumnezeu și cu toate acestea, aflăm aici că "Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi". Ce este acest lucru? Vedeți, dacă doar citiți acest lucru fără să vă gândiți la ceea ce înseamnă, sau fără să îl comparați sau fără să "auziți" de fapt cuvintele. Îmi amintesc de o exemplificare deosebită a ceea ce am spus mai devreme este povestea lui C.S. Lewis "Călătorie pe mare cu Zori-de-zi". Și când ei ajung la norul acesta de întuneric ce plutește deasupra apei găsesc acolo un om care este înnebunit de frică, înotând în apă. În timp ce vasul lor înaintează prin acest nor negru ca tăciunele ei aud vocea acestui om și îi luminează fața cu un felinar. El este palid de teamă, îngrozit și furios, atât de înspăimântat. Iar el țipă, "Fugiți, fugiți, fugiți, întoarceți corabia!" Ei însă sunt toți soldați neînfricați, navigatori plini de curaj și răspund, "Noi nu facem cale întoarsă pentru nimic! De ce ar trebui să fugim, de ce ar trebui să ne temem?" Iar omul acela răspunde, "Pentru că acesta este un loc unde toate visele voastre devin realitate!" Iar cei de pe corabie răspund, "Cu atât mai mult, de ce să ne întoarcem?" Iar omul spune, pur și simplu, "Nebunilor, ascultați-mă! ACESTA ESTE LOCUL UNDE TOATE VISELE VOASTRE DEVIN REALITATE!!!" Atunci omul din apă devine și mai îngrozit, iar ei îl scot repede din apă și caută apoi o cale de ieșire din acel întuneric. Deși nu fug de nimic altceva, ei totuși caută o cale de scăpare. Care este sensul aici? Înțelesul este că ei nu ascultau cu atenție ceea ce omul le spunea. Astfel că nu și-au dat seama că acest lucru este grav, este teribil, că această problemă trebuie înfruntată, ce poate însemna ea? Este precum îndatorirea nobilă a regilor, aceea de a privi atenți și a cerceta aceste lucruri. Noi suntem cu mult mai mult decât animalele, conduse de instinct - aceasta este chemarea noastră, să ne întrebăm "oare ce înseamnă aceasta?" El a fost făcut păcat - cum de L-a făcut Dumnezeu păcat? Ascultați Cuvântul. Ascultați-L! Iar mai departe spune, "Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi" Ce înseamnă aceasta? Înseamnă oare că în vreun fel Hristos a devenit impur, sus pe cruce? A involuat oare natura Sa divină într-una păcătoasă? A devenit El însuși respingător, depravat, întunecat și plin de pete? Ce s-a întâmplat? Ce înseamnă toate acestea? A doua jumătate a versetului ne explică ce înseamnă aceasta - și spune, "Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. Aaa, aici era indiciul: în momentul în care păcătosul crede în Hristos, devine el o ființă pe de-a-ntregul neprihănită? Iar acum fiți atenți la ceea ce spun - fără îndoială că nu! Chiar dacă ai crezut în Hristos și ai fost reînnoit de către Duhul Sfânt, nu ești o ființă perfect desăvârșită pentru că încă mai păcătuiești! Atunci, totuși, ce înseamnă? Cuvântul "a justifica" înseamnă că în momentul în care păcătosul crede în Isus cu adevărat, Dumnezeu în mod legal, judecătoresc declară acea persoană ca fiind neprihănită, fiind drept în fața Lui. Înțelegeți ce spun, vedeți diferența? Din momentul în care crezi în Isus nu devii o ființă perfect neprihănită, care nu mai păcătuiește din nou! Din momentul în care crezi în Isus, Dumnezeu în mod judecătoresc sau legal te declară că fiind drept în ochii Lui. Aceasta este o poziție din punct de vedere legal în fața Tronului Lui Dumnezeu.
Cei mai mulți dintre voi cunoașteți asta - însă acum voi introduce un cuvânt care nu este de obicei folosit însă ar trebui să fie, de fiecare dată când se predică despre acest lucru - care este acest cuvânt? Din momentul în care o persoană crede în Isus, în mod legal, de pe Tronul Său, Dumnezeu consideră acea persoană ca fiind neprihănită înaintea Sa. Și tratează acea persoană ca fiind neprihănită. Dar cum oare face asta? Bineînțeles că ne vom referi la asta mai târziu, însă putem spune că se sprijină pe lucrarea lui Isus. Însă ceea ce îmi doresc să înțelegeți aici este ca atunci când un om este găsit ca fiind drept înseamnă că Dumnezeu declară acest păcătos - care va continua să păcătuiască - El îl declară în mod legal "drept" în fața Sa și îl tratează ca fiind curat în ochii Săi. Trebuie să înțelegeți asta. E ca și cum, dacă ar fi existat un păcat minuscul de care ar fi depins relația ta cu Dumnezeu,atunci aceasta ar fi fost fatal! Vezi, atât de mulți creștini vor crede în Dumnezeu și ștergerea păcatelor însă vor petrece o mare parte a vieții lor gândindu-se că în vreun fel bunăvoința lui Dumnezeu și poziția lor față de El sunt bazate pe performanțele lor. Însă aceasta nu este adevărat! Vă pot și explică de ce anume: pentru că dacă ar fi fost astfel, realizările voastre ar fi trebuit să fie perfecte! Pentru că un singur păcat este suficient nu numai să vă arunce în haos, ci chiar întregul Univers în iad! Astfel că, în momentul în care crezi, ești declarat legal, de către Dumnezeu, ca fiind drept în fața Lui și El te tratează ca fiind neprihănit în ochii Săi.
Iar acum să ne întoarcem la Hristos - acolo pe cruce, păcatele noastre I-au fost atribuite, aruncate asupra lui Isus, iar El a fost în mod legal, de pe Tronul lui Dumnezeu, în mod legal declarat vinovat, iar Dumnezeu L-a tratat ca fiind vinovat! Înțelegeți? Înțelegeți asta?Aceasta este semnificația: Dumnezeu L-a tratat ca fiind vinovat. Datorită acestui fapt putem afirma aceasta: vreți să știți cât de mult urăște Dumnezeu păcatul? Vreți să știți cât de mult urăște Dumnezeu păcatul vostru, al fiecăruia? Când Fiul lui Dumnezeu a purtat păcatul vostru asupra lui pe cruce, Dumnezeu l-a ucis! Dumnezeu l-a zdrobit! Credeți cumva că Dumnezeu nu urăște păcatul? Nu trebuie să predic despre iad, spre a vă arăta faptul că Dumnezeu urăște păcatul, ci trebuie doar să vă predic despre Cruce. Vreți să știți cât de mult urăște El păcatul? Atunci când Fiul său a purtat păcatele voastre pe cruce, Dumnezeu Tatăl l-a zdrobit! Înțelegeți acest lucru? El urăște într-adevăr păcatul! De aceea credincioșii nu realizează că dacă aș avea un grăunte, o picătură din oceanul uriaș de păcate pe care le-am comis,dacă aș fi stropit cu o singură picătură acest lucru ar duce la condamnarea sufletului meu pentru iad! Astfel că singurul motiv datorită căruia am o relație corectă cu Dumnezeu și singurul motiv pentru care el mă consideră fiu al Său este pentru că Hristos a purtat toate păcatele mele, odată pentru totdeauna - păcatul trecut, prezent și viitor, toate laolaltă s-au șters, atunci când El a murit pe acea cruce.
O să încheiem aici, deși nu am parcurs decât introducerea. O să continuăm săptămâna viitoare, însă este un lucru care vreau să-l spun. Deși a fost o vinovăție atribuită, asta însemnând că păcatele noastre I-au fost atribuite Lui, a fost o vinovăție reală! El a suferit cu adevărat povara păcatului, înaintea unui Dumnezeu sfânt. Vedeți, atât eu cât și voi avem o problemă legată de acest fapt - de aceea, în zilele noastre, în propovăduirea contemporană a Evangheliei, oricând se vorbește despre Cruce, ceea ce se discută în primul rând sunt coroana de spini, biciurile romane, cuiele. De ce? Pentru că în cultura noastră păcatul nu mai este privit ca fiind ceva grav. Dacă cineva ne-ar spune că suferința Crucii a fost faptul că Hristos ne-a purtat păcatele noastre, atunci noi gândim că, "Nu este adevărat, trebuie să fi fost coroana de spini! Trebuie să fi fost cuiele, toate acestea la un loc." Însă nu! Vedeți, aș dori să vă imaginați pentru un moment, domnișoarele tinere să încerce să vadă aceasta în perspectivă, să spunem că ați fost crescute de tatăl vostru, ați fost ținute pe palme, ați fost păzite și inima voastră a fost păstrată curată, nu aveți cunoștință despre răul care se află în lumea dinafară, însă într-o zi decideți să mergeți în lume și să-L mărturisiți pe Hristos în fața unui grup de prostituate. Însă în timp ce sunteți acolo și le oferiți mărturia voastră, vine poliția, vă adună pe toate și vă urcă în mașină, împreună cu ele. Acele prostituate au trăit asta de un milion de ori astfel că stau liniștite în partea din spate a mașinii de patrulă a poliției și râd, spun bancuri iar când se află în vorbitor ele își sună avocații, ele stau așezate acolo și se bizuie pe faptul că au doar de așteptat și râd în hohote sau își vopsesc unghiile sau orice altceva, pentru că asta e floare la ureche pentru ele, este obișnuință, se întâmplă în fiecare zi în cazul lor. Însă voi stați undeva într-un colț al camerei și nici măcar nu sunteți în stare să respirați! Aceasta reprezintă o exemplificare disperată, însă nu știu cum să o fac mai bine,cum să folosesc o exemplificare pentru a reda ceea ce a suferit Hristos. Vedeți voi, El nu a cunoscut niciun păcat însă tu și eu sorbim din cupa fărădelegii ca și cum ar fi apă. Cum putem înțelege noi cum a fost, pentru cineva care nu a cunoscut niciun păcat să poarte păcatul nostru pe acea cruce? Ințelegeți?
Ceea ce am spus până acum v-a încălzit inima, iar dacă ceea ce voi predica săptămâna viitoare vă va încălzi inima, atunci veți exclama, "Iubesc aceste lucruri, Îl iubesc pe El!" Vreau însă să știți că există foarte mulți așa-numiți evangheliști astăzi în America, care de fapt urăsc lucrurile pe care tocmai vi le-am spus. Și aceștia nu vor predica aceste lucruri în bisericile lor. Sau chiar le vor considera un lucru neînsemnat, "Să mergem însă acum mai departe către lucruri mai importante!" Vreau să înțelegeți că, deși la începuturi termenul "evanghelic" a fost un cuvânt potrivit și încă este unul frumos, singura problemă o reprezintă faptul că acum a devenit o noțiune fără sens. Astăzi poți fi numit "evanghelic" și cu toate acestea să crezi în aproape orice! Ceea ce vrem noi să devenim - nu în afară, de capul nostru, ci în litera Scripturii și nu doar afirmând cu îndrăzneală că respectăm litera Evangheliei și atât, pentru că acest lucru poate arăta multă mândrie, ci respectând Cuvântul Evangheliei și fiind în rând cu istoria creștinismului - cărările bătătorite, acei bărbați și acele femei care le-au netezit, Biserica din primul secol, reformatorii, puritanii, baptiștii, prezbiterienii timpurii, oameni care L-au cunoscut pe Dumnezeu, Wesley care ar fi găsit desfătare în acestea în ziua de azi. Nu, noi nu vrem să spunem prin aceasta, "Noi cunoaștem Evanghelia, toți ceilalți sunt pe calea pierzaniei!" Noi știm cât de nedrepți putem fi și acest lucru ne determină nu doar să studiem Biblia, ci să și comparăm tălmăcirea noastră cu acei bărbați și acele femei ale lui Dumnezeu de-a lungul istoriei și să ne întrebăm pe noi înșine: suntem oare noi în continuarea acelei descendențe extraordinare de oameni, care L-au iubit pe Dumnezeu? Care L-au iubit pe Hristos, are nu au avut nevoie de nimic altceva în biserica lor decât Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciune și închinare? Fără spectacol! Hristos reprezintă dorința noastră! Hristos este ceea ce vrem noi! Hristos! Îmi pun nădejdea că săptămâna viitoare vom reuși să trecem dincolo de această introducere a noastră și să ajungem la cazul concret al Crucii. Am sperat să putem parcurge tema crucii astăzi, iar apoi să discutăm despre renașterea spirituală săptămâna viitoare, iar mai apoi să continuăm cu predica "Cum recunoști faptul că ești creștin?", însă se pare că vom mai insista asupra acestui lucru pentru o vreme. Dacă vă aflați astăzi aici, dacă vă aflați astăzi aici și nu-L cunoașteți pe Hristos. O, haideți vă rog acum! Inima voastră. Îl vreți voi pe Hristos??? Și vă jeliți voi atunci când nu-L vreți pe Hristos, așa cum ar trebui? Îl cunoașteți voi pe Hristos? Nu doar că repetați o rugăciune, nu doar că-L rugați pe Isus să vină în inimile voastre. V-ați căit voi pentru păcatele voastre, ați crezut voi în Scriptură? Iar dovada acestui lucru este că vă căiți încă și în ziua de astăzi și credeți încă și în ziua de azi și creșteți, nu numai în învățătura Să dar și sub binecuvântările Sale și nu numai în învățătura și binecuvântări, ci și în mijlocul pedepselor. Voi îi aparțineți Lui acum! Iar el veghează grijuliu și iubitor asupra inimii voastre. Îl cunoașteți voi pe El? Dacă nu-L cunoașteți, atunci vă rog veniți și stați de vorbă cu mine, stați de vorbă cu cineva mai în vârstă, cu unul dintre învățători sau unul dintre diaconii de aici. Însă orice om din biserica noastră vă poate ajuta în pătrunderea Scripturiiși să vă arate ce înseamnă să vă întoarceți la Dumnezeu. Nu plecați astăzi de aici fără să fiți convertiți, fără să-L cunoașteți pe Hristos! Conștientizați religiozitatea, aspectul "călduț" al culturii noastre și cât de lumească a devenit ea! Ce anume vă atrage către biserică? Este Hristos? Este Hristos? Este Hristos? Sau sunt prietenii și socializarea, îndeletnicirile morale, pentru o conștiință domolită? Ce anume? Să fie Hristos! Să fie Hristos! Haideți să ne rugăm acum.
