Cei sapte stalpi de rezistenta ai credintei - Umblare

STÂLPUL DOI - UMBLARE

UMBLĂ CU DUMNEZEU!

„Noe umbla cu Dumnezeu.” (Geneza 6:9)

„Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.” (Geneza 5:24)

„Noe umbla cu Dumnezeu.” (Geneza 6:9)

„Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei” (David, Psalm 16:8)

„... și el (Avraam) a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” (Iacov 2:23)

„Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” (Ioan 8:29)

E bine că nu mai ești ateu, dar ... de ce să fii doar un om religios ‒ unul care se mulțumește doar cu mersul duminica la biserică, cu câțiva lei dați la colectă și cu numele de pocăit ‒ când ai putea să-L cunoști mai mult pe Dumnezeu (cugetând zi și noapte la Legea Lui și citind cărțile oamenilor lui Dumnezeu, de exemplu)? Și de ce doar să-L cunoști mai mult (cu mintea), și să nu umbli cu Dumnezeu clipă de clipă? De ce să aștepți până când vei umbla în cer cu Dumnezeu, când ai putea să umbli cu El încă de pe acum, pe Pământ? De ce să așteptăm până în cer ca să fim totdeauna cu Domnul¹, când am putea încă de pe acum să fim totdeauna conștienți de prezența Lui? De ce să așteptăm să locuim în cer cu Domnul, când El ne-a promis că vine să locuiască pe Pământ împreună² cu noi?

Așa ar putea fi descrisă viața lui Enoh, a lui Noe, a lui David, a lui Avraam și a multor altor oameni ai lui Dumnezeu: „Ei au umblat cu Dumnezeu”. Așa a fost viața Domnului Isus Hristos, ca o pildă pentru noi.

În timp ce mulți oameni religioși au căutat doar să-și facă cât de cât datoria de creștini și de membri ai vreunei biserici, cei ca Enoh, Noe, David și Avraam au disprețuit sistemul lumii acesteia, n au iubit lucrurile lumii, nici filozofia lumii, nici plăcerile lumii, ci le-a plăcut să umble cu Dumnezeu.

*****

Umblarea și vorbirea cu Dumnezeu este AL DOILEA STÂLP DE REZISTENȚĂ al vieții de credință. Gândiți-vă ce-ar însemna să deprindem obiceiul acesta de a umbla și a vorbi tot timpul cu Dumnezeu:

‒ dimineața, când te trezești, să-i spui „Bună dimineața, Doamne! Îți mulțumesc că ai vegheat asupra casei mele cât timp eu am dormit. Hai să începem ziua și să mă conduci în căile Tale.”

‒ la servici (sau la școală) ai fi împreună cu El, L-ai întreba cum să faci un anumit lucru pe care nu-l știi, sau L-ai ruga să-ți dea pricepere, sau să trimită pe cineva care să te ajute. Când te cheamă șeful, L-ai ruga să-ți dea stăpânire de sine și cuvinte potrivite.

‒ acasă, L-ai ruga să-ți dea dragoste și pricepere cum să te porți cu soția și copiii. Și dacă apare o situație greu de rezolvat, i-ai cere Domnului să-ți arate ce să faci.

‒ la masă, ai pune un scaun gol, pe care „să stea” Isus împreună cu tine sau cu toată familia.

‒ seara, la altarul de familie, ați sta împreună cu El.

‒ iar la culcare i-ai spune: „Noapte bună, Doamne! Îți mulțumesc că azi am putut umbla cu Tine.”

Obișnuindu-te cu o astfel de umblare, minut cu minut, cu Domnul, ți-ar fi peste mână să-i spui la un moment dat: „Doamne, vreau să mă uit la un material pornografic pe internet. Crezi că e vreo problemă?”

Umblând și vorbind totdeauna cu Domnul, ți-ar fi nu știu cum să-i spui: „Doamne, așteaptă-mă puțin, căci vreau să flirtez câteva minute cu colega mea de servici.”; sau, venind acasă, să-I spui: „Doamne, vreau să mă cert cu nevasta. Vrei, Te rog, să ne lași puțin să ne rezolvăm problemele, și să te duci până în dormitor?”; sau: „Doamne, ia te rog loc în fotoliu, și hai să vedem împreună câteva filme lumești până pe la ora 1 sau 2 din noapte.”

Cred că mulți din cei care cad de la credință, cad pentru că nu caută prezența Lui clipă de clipă, nu comunică cu Dumnezeu, nu-L întreabă și nu așteaptă răspunsuri de la El, nu-I cer sfatul, nu cer explicații atunci când nu înțeleg ce se întâmplă în viața lor, și chiar nu se plâng Lui. Ei nu umblă cu Dumnezeu.

Cred că sunt destui prin bisericile noastre care au doar o religie, o formă de evlavie. Ei au o Biblie din care citesc, au o biserică unde merg, au doctrine în care spun că cred, poate chiar și versete biblice pe care le știu pe de rost, dar nu vorbesc și nu umblă cu Dumnezeu.

*****

Să privim cât de familiar era împăratul David cu Dumnezeu, cum vorbea cu El, și cât de conștient era de prezența Lui:

„Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și când mă scol, și de departe îmi pătrunzi gândul. Știi când umblu și când mă culc, și cunoști toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte și-Ți pui mâna peste mine. O știință atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de fața Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în Locuința morților, iată-Te și acolo; dacă voi lua aripile zorilor și mă voi duce să locuiesc la marginea mării, și acolo mâna Ta mă va călăuzi, și dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: „Cel puțin întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu!” Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea strălucește ca ziua, și întunericul, ca lumina.

...

Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, și cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.” (Psalmi 139:1-18)

„Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.” (Psalmi 73:23-24)

„Mă culc, adorm și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu.” (Psalmi 3:5)

„Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveselește, și trupul mi se odihnește în liniște.” (Psalmi 16:8-9)

„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.” (Psalmi 23:4)

„Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laț.” (Psalmi 25:15)

„Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijină.” (Psalmi 63:8)

*****

Și David nu este singurul. Vedem o mulțime de alți oameni în Scriptură vorbind și umblând cu Dumnezeu: Avraam (Gen. 15:1-5), Rebeca (Gen. 25:21-23), Moise (Exod - Deuteronom), Ieremia (Ieremia 12:1-6), Petru (Fapte 10:13-20), Pavel (Fapte 22:17-21).

Iar, ca un exemplu desăvârșit, Îl vedem pe Domnul Isus Hristos, care în toate lucrurile era cât se poate de natural și de intim cu Tatăl, vrând să ne arate clar ce fel de viață poate duce omul pe Pământ umblând cu Creatorul său:

„În vremea aceea, Isus a luat cuvântul și a zis: «Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale!»” (Matei 11:25-26)

„Au luat, dar, piatra din locul unde zăcea mortul. Și Isus a ridicat ochii în sus și a zis: «Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Știam că totdeauna Mă asculți; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.»” (Ioan 11:41-42)

„«Tată, proslăvește Numele Tău!» Și din cer s-a auzit un glas care zicea: «L-am proslăvit și-L voi mai proslăvi!»” (Ioan 12:28)

„Apoi a mers puțin mai înainte, S-a aruncat la pământ și Se ruga ca, dacă este cu putință, să treacă de la El ceasul acela. El zicea: «Ava – adică: Tată – Ție toate lucrurile Îți sunt cu putință; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voiești Tu.»” (Marcu 14:35-36)

*****

Concret:

Așa cum scriam în introducere, m-am gândit ca fiecare STÂLP DE REZISTENȚĂ să presupună ceva concret, o acțiune concretă, să nu fie ceva teoretic.

Ținând cont de această minunată stare pe care vrem s-o atingem, și anume umblarea cu Dumnezeu, nimic nu este mai evident decât că TREBUIE SĂ FIM CONȘTIENȚI TOT TIMPUL DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU.

Lucrul acesta pare să fie din ce în ce mai dificil pentru creștinii mileniului 3. Pentru a demonstra acest adevăr, vreau să fac o mică comparație:

Mă gândesc la creștinul din anii 33-1980 dintr-un oarecare sat. Dimineața se trezea, citea din Cuvântul lui Dumnezeu, cânta, se ruga și binecuvânta pe Dumnezeu. Apoi ieșea în curte și călca pe pământul lui Dumnezeu, respira aerul curat al lui Dumnezeu, privea încântat cerul lui Dumnezeu, soarele lui Dumnezeu, norii lui Dumnezeu și asculta păsările luiDumnezeu aducând laudă lui Dumnezeu. Apoi își întorcea privirea spre animalele lui Dumnezeu din ograda lui, spre copacii și florile lui Dumnezeu și scotea apă din fântâna săpată în pământul lui Dumnezeu. Pleca la câmp sau la pădure cu căruța trasă de caii lui Dumnezeu, ara sau semăna pământul lui Dumnezeu, în timpul lucrului cânta cântările luiDumnezeu, când făcea o pauză citea din Cuvântul lui Dumnezeu sau privea cerul lui Dumnezeu. Seara se întorcea acasă, mânca și binecuvânta pe Dumnezeu în mijlocul familiei, apoi lăudau pe Dumnezeu la altarul de familie. La sfârșitul serii adormea cu gândul la Dumnezeu, visa visele lui Dumnezeu, și chiar și noaptea ‒ când mai se trezea ‒ își îndrepta gândul către Dumnezeu. Și toată ziua era înconjurat de prezența lui Dumnezeu și de lucrurile lui Dumnezeu.

Dar astăzi? Creștinul se trezește, privește încântat la telefonul lui mobil creat de om, o minunăție a inteligenței umane, verifică dacă a mai primit vreun SMS sau email de la oameni, dă drumul la televizor, laptop, tabletă sau mobil, să se pună la curent cu ce au mai făcut oamenii lumii de pretutindeni de ieri până azi, iese afară și calcă pe asfaltul făcutde oameni, se urcă în mașinile făcute de oameni, respiră gazele de eșapament, și se îndreaptă spre școală sau serviciu, cu privirea la reclamele făcute de oameni, ascultând în autobuze, și chiar la servici, muzica oamenilor, uitând că mai există un cer, care și așa de abia se mai vede de atâtea blocuri.

În drum spre casă intră în supermarket, privește pe pereți reclamele făcute de oameni, este bombardat din difuzoare cu muzica oamenilor, și pleacă spre casă fredonând ultimele hituri.

Seara ajunge acasă și se destinde la cele trei altare: televizorul, laptopul și telefonul mobil. Vorbește pe Facebook cu oameni și se uită la știri să vadă ce au mai făcut oamenii lumii acesteia de dimineață de când a plecat el până seara. În casă ia legătura cu membrii familiei, cu care schimbă tot felul de informații cu privire la alți oameni. Într-un târziu adoarme cu telecomanda în mână, cu telefonul mobil sub pernă, și se visează a fi fericitul posesor al unui iPhone. Noaptea, dacă se trezește, își mai aruncă o privire la telefonul mobil, mai verifică ce i-au mai trimis oamenii și mai trimite și el ceva mesaje oamenilor care n-au somn la ora aia.

Lumea și lucrurile lumii, acesta este universul în care se mișcă creștinul modern.

Unora li se va părea că am exagerat, dar gândiți-vă cât timp acordăm în mod real, în familie, discuțiilor spirituale, descoperirilor din Cuvânt, pe care fiecare membru al familiei ar trebui să le primească din partea Domnului, laudei, cântărilor³, psalmilor⁴, etc.

Cum să mai fii, în aceste condiții, conștient tot timpul de prezența lui Dumnezeu? Iată câteva soluții:

1. SĂ VORBIM CU DUMNEZEU

Primul lucru concret, luând exemplul oamenilor lui Dumnezeu și exemplul Domnului Isus, este să începem să fim conștienți tot timpul de prezența lui Dumnezeu lângă noi și în noi, și să începem să vorbim cu El, la fel cum vorbim cu orice persoană reală. De când ne trezim și până adormim, și chiar și în timpul priveghiurilor nopții, să învățăm să vorbim cu Dumnezeu. Nimic nu este mai normal între doi prieteni, decât conversația, și Dumnezeu este Prietenul nostru cel mai bun.

Fă-L membru al familiei tale pe Dumnezeu. Vorbește cu El. Fă-L părtaș la necazurile și la bucuriile tale. La masă, la întâlnirile familiare, în zilele de sărbătoare ale familiei, ar trebui să fie foarte natural să-L considerăm ca fiind de față, așa cum și este dacă ne dorim.

2. SĂ-L IMPLICĂM ÎN TOATE ASPECTELE VIEȚII NOASTRE

Să nu considerăm niciun lucru ca fiind prea mărunt ca să apelăm la Dumnezeu, sau prea greu pentru El, sau prea complicat, sau nefiind de competența lui Dumnezeu, ci în toate lucrurile⁵, în toate situațiile să-I cerem ajutorul, sfatul, să ne bazăm pe intervenția Lui, știind că despărțiți de El nu putem face nimic⁶ și că toate lucrurile bune vin de la El⁷.

Să ne trezim cu Dumnezeu, să stăm în părtășie cu El, întrebându-L asupra sensului cuvintelor Lui din Biblie, să mâncăm cu El, să mergem cu El la școală sau la servici, să-L recunoaștem în toate căile noastre⁸ ‒ cu alte cuvinte „să umblăm cu El”.

3. SĂ NE ÎNCONJURĂM CHIAR ȘI VIZIBIL DE PREZENȚA LUI

Mă gândesc la o casă de creștini ortodocși practicanți. Pe peretele din sufragerie este tabloul „Cina cea de taină”, într-un colț stă candela aprinsă zi și noapte, în bucătărie este afișat calendarul cu sărbătorile de peste an, în diverse alte locuri din casă sunt afișate pe pereți diverse icoane (Maria cu pruncul Isus, sfânții ai căror nume le poartă unii din cei ai casei, etc.), iar pe o măsuță stau așezate Biblia, Psaltirea și un ceaslov. La gât poartă cruciulițe, la mână au șiraguri de mătănii, iar în portofel o iconiță. Toate sunt făcute să le amintească de Dumnezeu.

Deși creștinul evanghelic le privește pe toate acestea ca pe niște idoli, el însuși și-a ridicat alți idoli cu mult mai periculoși: televizorul, laptopul cuplat la internet și telefonul mobil. Cei din prima categorie ar putea fi priviți eventual ca niște idoli muți și inofensivi, în timp ce cei din categoria a doua sunt icoane vorbitoare cu o putere de atracție aproape irezistibilă.

Deși s-ar putea să vi se pară un lucru nu prea important, realitatea este că suntem influențați de ceea ce avem în fața ochilor și de ceea ce auzim mereu cu urechile noastre. Una este să crești ca și copil într-o casă unde peste tot dai de sticle de băutură sau de pachete de țigări și tot timpul îți răsună în urechi manele, alta este să crești într-o casă unde candela este aprinsă tot timpul, pereții sunt plini de icoane și aparatul de radio este fixat tot timpul pe Radio Trinitas, și alta este să crești într-o casă unde găsești biblii și cărți creștine peste tot, unde părinții vorbesc mereu despre Dumnezeu, unde auzi mereu pe cineva spunând psalmi sau cântând cântări de laudă, și unde mereu trebuie să te scuzi când intri în vreo cameră, deoarece se întâmplă des să dai peste câte cineva rugându-se.

Deci, un alt lucru concret pe care-l putem face este să eliminăm din câmpul vizual lucrurile care ne împiedică să ne gândim la Dumnezeu și să ne înconjurăm de lucruri care să ne amintească de Dumnezeu. Și cei mai importanți idoli care trebuie dați jos de pe soclurile lor sunt: televizorul, laptopul cuplat la internet și telefonul mobil. Aceștia trei au ocupat pozițiile strategice în casele noastre, și ar trebui detronați și așezați la locul cuvenit.

Vă spun cam cum mi-aș dori să arate o casă creștină. În locul televizorului, în cel mai strategic punct al casei, să fie un stativ cu o biblie mare deschisă. Pe pereți, în locul tablourilor cu naturi moarte sau ale fotografiilor de familie, să fie agățate tablouri cu scene din Biblie (Isus spălând picioarele ucenicilor, Răstignirea de pe Golgota, Isus potolind furtuna, etc.) însoțite de versete biblice. În vitrine, în loc de bibelouri sau casete cu bijuterii, să fie un mic aranjament al ieslei unde s-a născut Domnul Isus, sau o coroană de spini, etc. Într-un colț al sufrageriei să existe o masă rotundă pentru altarul de familie, pe care, în locul pliantelor de la Orange și RDS (cu ultimele oferte promoționale la telefoane mobile) să se afle biblii, reviste creștine și cărți de cântări. Pe holul de intrare aș pune o măsuță, pe care să fie așezate tot felul de materiale evanghelistice; când cineva iese din casă, să-și aducă aminte să ia 1-2 broșuri să le împartă celor cu care se va întâlni în ziua aceea. La capătul patului mi-aș dori un raft sau o noptieră pe care să se afle o biblie, un carnețel de notițe, un pix, o carte creștină și o lampă; acestea să fie pregătite pentru priveghiurile nopții. În colțurile camerelor, câte o pernă pentru genunchi pentru fiecare membru al familiei, care să ne reamintească mereu să ne rugăm. În diverse locuri din casă să fie afișate tot felul de versete de aur.

Poate lucrurile acestea li se par unora prea extreme, dar vă întreb încă o dată: de ce să privim pe pereții noștri tablouri cu naturi statice (cu pahare, ulcioare, fructe, etc), în loc să avem mereu înaintea ochilor scene din Biblie și versete din Cuvântul lui Dumnezeu? De ce să avem expuse pe măsuțele noastre pliante de la Orange, RDS, pe care să le frunzărim ori de câte ori le vedem, ca să ne mai ispitească ultimele modele de telefoane mobile, sau ultimele modele de televizoare cât jumătate de perete, în loc să expunem la vedere reviste creștine, reviste misionare, cărți creștine, pliante, broșuri sau calendare? De ce să ocupe televizorul locul central în sufragerie, ca să fim mereu ispitiți să-i dăm drumul, în loc ca sufrageria să fie mobilată cu altarul pentru timpul personal de părtășie (un birou sau un fotoliu cu măsuță), cu pernuțe pentru genunchi (pentru rugăciune) și cu masa pentru părtășia de la altarul de familie?

De ce să ne umplem mintea cu lucrurile lumii, când putem s-o umplem cu lucrurile lui Dumnezeu, conștientizând astfel tot mai mult prezența lui Dumnezeu.

Siguranță:

De asemenea ‒ așa cum arătam în introducere ‒ am cercetat să văd în ce măsură acest STÂLP DE REZISTENȚĂ îmi oferă o siguranță că merg pe drumul cel bun către Împărăția cerurilor.

Religia formală poate fi constituită din câteva activități formale disparate (singulare, izolate): duminica mergem la biserică și pozăm în creștini, la salariu e posibil chiar să dăm ceva la biserică, o dată pe lună luăm parte la Cina Domnului. Iar în restul săptămânii: alergarea după foloasele noastre (Filipeni 2:21), potrivirea după chipul veacului acestuia (Romani 12:2), umblarea după lucrurile firii pământești (Romani 8:5-6). Așa afirmă apostolul Pavel: că în vremurile din urmă vor fi „creștini” având doar o formă de evlavie⁹.

La polul opus religiei formale este umblarea cu Dumnezeu. „Creștinul” formal îndeplinește niște îndatoriri minime pentru a se menține ca membru într-un cult, pe când creștinul adevărat umblă cu Dumnezeu zi de zi, oră de oră, minut de minut, clipă de clipă.

A umbla cu Dumnezeu după pilda lui Enoh, a lui Noe, dar mai ales a Domnului Isus, a învăța să sesizezi intențiile lui Dumnezeu, dorințele Lui, voia Lui ‒ și asta tot mai des, pe parcursul întregii zile, în orice împrejurare te-ai afla ‒ îți dă siguranța că ești pe drumul cel bun.

A umbla cu El 24 ore din 24 aici pe Pământ, a vorbi mereu cu El, „a-L lua cu tine” peste tot pe unde mergi, a căuta tot timpul să vezi ce i-ar face plăcere lui Dumnezeu să faci, și a face ce-I este plăcut¹⁰, îmi pare a fi cu adevărat apogeul relației cu Dumnezeu.

*****

Urmează două meditații ale fratelui Richard Wurmbrand și câteva fragmente extrase din umblarea cu Dumnezeu a doi oameni deosebiți: fratele Lawrence și Frank Laubach.

MEDITAŢIA 184 - „Căutați și veți găsi.” (Matei 7:7)

În viața de toate zilele îl găsești pe Isus în rugăciune. Teresa de Avila spunea: „Diavolul știe că l-a pierdut pe cel care se roagă stăruitor în gândul său.” Ea dă o definiție a acestei practici, spunând: „Rugăciunea în gând nu e nimic altceva decât o prietenie intimă, o conversație aproape neîntreruptă, de la inimă la inimă, cu Cel de care știm că suntem iubiți.”

Aceasta e cu totul altceva decât a-ți spune rugăciunile de dimineață, de seară și dinainte de mâncare. Puține și sărăcăcioase rugăciuni înalță cel ce se roagă doar în genunchi. Trebuie să rămânem în legătură cu Isus toată ziua¹¹, prin scurte rugăciuni și meditații asupra lucrurilor și întâmplărilor prin care trecem.

Fii conștient de faptul că Dumnezeu e prezent în toate împrejurările; discută cu El, prietenul tău cel mai bun, în legătură cu fiecare decizie¹² pe care o iei. Mulțumește-i Lui pentru fiecare lucru¹³.

În „Imitarea Lui Isus” găsim scris: „Cel ce nu-L caută pe Hristos își pricinuiește lui însuși mai mult rău decât i-ar produce întreaga lume și toți dușmanii săi.” Suntem atât de lezați atunci când ne insultă cineva, ne tulbură catastrofele sociale, războaiele și revoluțiile stârnite de nebuni, dar uităm că cel mai mare dușman al nostru este chiar EU-ul nostru.

Era un om căruia nu-i reușea niciodată nimic. O mână nevăzută îi ruina toate planurile. Într-o seară, stând pe canapea și gândindu-se la toate eșecurile lui, văzu cum de după perdea ieși o mână gata să-l sugrume. Își spuse: „Acum mi-am văzut dușmanul. Sunt puternic. Îl voi învinge.” Și, cu o mișcare bruscă, trase perdeaua și își văzu dușmanul. Era el însuși ‒neglijența lui de a-L căuta pe Isus.

MEDITAȚIA 348 - „Ca să umple toate lucrurile.” (Efeseni 4:10)

Binecuvântata Armelle Nicolas a fost o țărancă analfabetă care a trăit în secolul al șaptesprezecelea în Franța. Ea a spus: „Dumnezeu m-a trimis în lume cu singurul scop de a-L iubi pe El. Prin harul Său L-am iubit atât de mult încât nu pot să-L mai iubesc în felul muritorilor. Este timpul să merg la El pentru a-l putea iubi în felul sfinților din ceruri.”

Armelle a ajuns la nivelul acesta înalt de dragoste prin exersarea continuă a prezenței Domnului.

Ea lua fiecare bucățică de mâncare disprețuită de alții cu bucuria că putuse lăsa altora lucrurile bune. Când pregătea mâncarea pentru stăpâna sa, ea se gândea la Isus ca hrană pentru sufletul ei. Dacă vedea un câine privindu-și cu credință stăpânul, se hotăra să facă și ea la fel. Când vedea mieii liniștiți la pășune, lăsându-se, umili, să fie tunși sau junghiați, își amintea că Isus a fost Mielul Domnului, care a avut aceeași atitudine. Când vedea cloșca strângându-și puișorii sub aripi, își amintea că Isus o voia sub ocrotirea Lui. Când o încântau florile minunate, își amintea cuvintele cu care Domnul Se descrisese pe sine „Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din vale" (Cântarea Cântărilor 2:1). Peștele care înota în mare o învăța să înoate în oceanul dragostei lui.

Toate lucrurile erau pentru ea alegorii ale realităților cerești, această optică ridicând-o pe o treaptă înaltă de sfințenie.

PRACTICAREA PREZENȚEI LUI DUMNEZEU

Frank Laubach și Fratele Lawrence

„Doamne, Îți aparțin, nu mă afectează și nici nu contează pentru mine uscăciunea spirituală!” (Fratele Lawrence)

Această carte poartă mărturia relației unice a doi oameni cu Dumnezeu... ce au umblat conștienți în prezența lui Hristos... la fel cum Hristos a umblat pe acest pământ, întotdeauna conștient de prezența Tatălui Său.

Se poate obține o astfel de relație? Este ea de dorit? Este aceasta o experiență centrală a Vieții creștine?

Ideea trăirii în conștiența continuă a lui Hristos pare atât de greu de realizat încât, în general a fost abandonată, ca fiind ceva imposibil. În realitate nu este așa! Dar dacă este posibilă, de ce în ultimii 2ooo de ani se găsește foarte rar printre credincioși o astfel de relație? Răspunsul este foarte simplu. Pentru cei mai mulți creștini, a ajunge într-o conștiență profundă, continuă a lui Hristos este o revelație necunoscută. Nu cauți ceea ce nici nu știi că există.

Să ne uităm puțin mai de aproape la viețile acestor doi oameni, pentru că scopul acestei cărți este de a vă mișca și provoca prin mărturia lor: dovezi vii ale faptului că este posibilă experimentarea continuă a lui Hristos!

I - Anticiparea

Cu toate că de cincisprezece ani sunt slujitor și misionar, nu am făcut voia lui Dumnezeu în fiecare clipă a zilei. În urmă cu doi ani o nemulțumire profundă m-a determinat să încep să încerc ca la fiecare cincisprezece minute sau la o jumătate de oră, să-mi pun de acord faptele cu voia lui Dumnezeu. Celor cărora le-am mărturisit această intenție mi-au spus că așa ceva este cu neputință. Din câte știu, sunt puțini cei care măcar încearcă așa ceva. Însă, în anul acesta l-am început determinat ca tot timpul cât sunt conștient să ascult vocea lăuntrică, întrebând fără încetare: „Tată, ce dorești să spui?¹⁴Tată, ce dorești acum?”¹⁵

Este clar că Isus tot timpul făcea asta¹⁶.

III - Dedicat unui experiment

Este o întrebare, care se pune acum. Putem fi tot timpul în contact cu Dumnezeu? Cât suntem treji, să adormim în brațele Lui, și să ne trezim în prezența Lui? Putem ajunge la așa ceva? Putem tot timpul să facem voia Lui? Putem să avem tot timpul în minte gândurile Lui? Sau, sunt perioade când treburile, plăcerile sau cei ce ne înconjoară trebuie neapărat să-L scoată pe Dumnezeu din mintea noastră?

...

Mă decid să fac din restul vieții mele un experiment menit să răspundă acestei întrebări. S-ar putea ca cineva să spună, că această introspecție și această luptă de a fi conștient de Dumnezeu tot timpul este anormală și periculoasă. Îmi voi asuma riscul, pentru că trebuie să și-l asume cineva. Dacă premisele noastre religioase sunt cât de cât corecte, atunci cea mai normală condiție pe care poate cineva să o aibă este unitatea cu Dumnezeu¹⁷¹⁸. Aceasta l-a făcut pe Hristos să fie ceea ce era. Aceasta înțelegea Sf. Augustin când spunea: „Ne-ai făcut pentru Tine, și sufletele noastre sunt fără odihnă, până ce și-o găsesc în Tine”.

Nu invit pe nimeni să meargă pe această cărare abruptă. Aș dori ca mulți să o facă. Un om nu poate să răspundă la toate întrebările. De exemplu:

„Poate cineva, care lucrează, să reușească să se lase continuu în mâna lui Dumnezeu? Poate cineva, care lucrează la o mașină de prelucrat să se roage toată ziua pentru oameni, să vorbească tot timpul cu Dumnezeu, și în același timp să-și îndeplinească cu bine însărcinarea pe care o are?

Poate un comerciant să facă afaceri, un contabil să facă rapoarte, lăsându-se fără întrerupere în mâna lui Dumnezeu?

Poate să spele o mamă vasele, să aibă grijă de copilași, vorbind tot timpul cu Dumnezeu?”

Se poate ajunge la așa ceva?

Orice oră a zilei poate fi făcută perfectă, dacă se dorește cu tot dinadinsul acest lucru. Este foarte bine dacă cineva privește spre Dumnezeu în ora aceea, așteptând ca El să-l călăuzească în perioada aceea și încercând din plin să facă orice lucru¹⁹, cât de mic, pe care Dumnezeu îl dorește, așa cum El îl vrea să fie făcut, cât se poate de perfect. Nu e nevoie de emoții. Ora aceea este perfectă, doar făcând voia lui Dumnezeu.

IV - Eșecuri și reușite

O, cel mai uimitor lucru cu care am avut de-a face vreodată, este menținerea unei comunicări permanente cu Dumnezeu, făcând din El obiectul gândirii mele și tovarășul meu de conversație. Se poate. Încă nu o pot face timp de jumătate de zi, dar cred că odată o s-o pot face pentru o zi întreagă. Este o problemă de a te obișnui să gândești într-un mod nou. Acum îmi place atât de mult să stau în prezența Domnului încât, atunci când se depărtează de mine pentru o jumătate de oră ‒și o face de multe ori în timpul unei zile ‒ mă simt ca și cum L-aș fi abandonat, ca și cum aș fi pierdut ceva foarte prețios.

VI

Viață cerească

Putem pune trei întrebări: „Crezi în Dumnezeu?” Aceasta nu înseamnă prea mult, deoarece și „dracii cred și se înfioară”. A doua este: „Îl cunoști pe Dumnezeu?” Noi îi cunoaștem pe cei cu care avem de-a face. A treia întrebare: „Este Dumnezeu prietenul tău?”, sau „Îl iubești pe Dumnezeu?”

A treia întrebare este cu adevărat importantă. Cum se poate ajunge la așa ceva? La fel cum se clădește orice prietenie. Acționând împreună. Profunzimea și adâncimea prieteniei vor depinde de varietatea și mulțimea lucrurilor pe care le facem și de care ne bucurăm împreună. Va fi prietenia constantă? Aceasta depinde iarăși de cât de comune ne sunt interesele și dacă cercul lor se lărgește în așa fel ca să nu ne oprim în dezvoltarea prieteniei noastre. Prietenia adevărată cere creștere. „Trebuie să progreseze așa cum și viața însăși progresează.” Prietenii trebuie să umble împreună; ei nu pot să stea nemișcați pentru că ar însemna moartea prieteniei și a vieții lor.

Prietenia cu Dumnezeu înseamnă prietenia dintre copil și părintele său. Așa cum un copil ideal crește zilnic având cu tatăl său o relație tot mai apropiată, tot așa trebuie și noi să avem o dragoste mai mare pentru Dumnezeu acceptându-I dorințele, având în minte gândurile Lui și împărtășind activitatea Lui.

Crucea, pe care atârnă cea mai iubitoare persoană pe care lumea a cunoscut-o și care iubește în mijlocul durerilor, este mijlocul prin care Dumnezeu a creat mai multă dragoste decât prin orice altceva. Pentru o treime din omenire, crucea aceasta a devenit simbolul dragostei, pentru că ea atinge profunzimea dragostei umane.

VIII - Ajutor practic

Nu vom deveni ca Hristos, decât dacă îi acordăm mai mult timp.

Studenții, care frecventează un colegiu ce pregătește profesori trebuie să participe la cursuri timp de douăzeci și cinci de ori pe săptămână pe o durată de trei ani. Ar putea acest colegiu să pregătească profesori competenți, sau ar putea o facultate de drept să pregătească avocați competenți, dacă studenții ar studia doar zece minute pe săptămână? Nici Hristos nu poate, și El niciodată nu a pretins că va face așa ceva. El a spus ucenicilor Săi: „Veniți cu Mine, umblați, mâncați și dormiți alături de Mine douăzeci și patru de ore pe zi timp de trei ani.” Aceasta a fost pregătirea lor. Biblia spune: „El i-a ales pe ei, ca să fie cu El”²⁰; 168 de ore pe săptămână!

Cei ce au încercat să rămână în El, în felul acesta, cunosc puterea acestui lucru ‒ este ca o naștere din nou, ceva care te schimbă din cap până în picioare. Îl schimbă pe oricine, care face așa ceva. Cum poate un bărbat sau o femeie să facă așa ceva? Este adevărat că dacă „nu ne schimbăm și devenim ca niște copilași” nu putem.

Încearcă să-ți aduci aminte de Hristos măcar pentru o secundă în fiecare minut. Nu trebuie să lași alte lucruri sau să-ți abandonezi lucrul, ci să-L inviți să împărtășească cu tine ceea ce faci sau spui sau gândești. Sunt din aceia, care au încercat aceasta până când au ajuns să-L lase pe El să împărtășească cu ei fiecare minut în care sunt conștienți. De fapt, nu este mai greu să înveți așa ceva decât să înveți cum să bați la mașina de scris, și cu timpul o mare parte din timpul zilei va fi dăruită Domnului cu o ușurință asemănătoare cu a unui expert în dactilografie, care scrie o scrisoare la mașina de scris. Această umblare în prezența Lui Hristos ne ia tot timpul pe care îl avem, însă nu ne reține de la activitatea pe care o desfășurăm. Îl include pe Hristos în activitățile noastre și le face mai pline de succes.

Trăirea în prezența Domnului nu este ceva, care merge sau nu merge. Nenumărați sfinți au dovedit că se poate. Uriașii spirituali din toate vremurile au cunoscut ce înseamnă așa ceva. Rezultatele acestui efort încep să se arate după o lună de zile. Ele devin mai evidente după șase luni, și sunt glorioase după zece ani. Acesta este secretul marilor sfinți din toate vremurile. „Rugați-vă fără încetare”, a spus Pavel, și „aduceți cererile voastre înaintea lui Dumnezeu”. „Cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt copii ai lui Dumnezeu”.

Nimeni nu este satisfăcut cu el însuși. Viețile noastre sunt făcute din lumini și umbre, din zile bune și zile lipsite de satisfacție. Noi am învățat că zilele bune le avem când suntem foarte aproape de Hristos. Este clar că pentru a avea mai multe zile bune trebuie să-L includem pe Hristos în tot ceea ce facem, spunem sau gândim.

Experiența ne-a învățat că bunele intenții nu sunt de ajuns. Trebuie să ne disciplinăm viețile. Mulți dintre noi au găsit ideea de a te gândi la Hristos în fiecare minut, ca fiind de mare ajutor. Este o practică veche de pe vremea lui Enoh, care „umbla cu Dumnezeu”. Este un mare ajutor. Este un mod de a trăi pe care aproape toți îl știu și pe care toți îl ignoră. Unii îl vor recunoaște imediat ca fiind ceea ce Fratele Lawrence numea: „Trăind în prezența lui Dumnezeu”. Este o experiență minunată și un exercițiu spiritual antrenant. Însă, în curând descoperim, că este mult mai mult decât atât. Unii au comparat această trăire cu ieșirea dintr-o închisoare întunecată și începerea unei vieți noi. În continuare vedem aceeași lume, și totuși nu este aceeași, pentru că are o strălucire nouă, glorioasă și o înțelegem mult mai profund.

Iată câteva lucruri, care s-au dovedit a fi de folos.

Când ești la masă adu-ți aminte de cuvintele lui Hristos: „Să mâncați aceasta în amintirea Mea”. Aceasta se poate face cu fiecare mâncare, astfel încât fiecare mușcătură este din „trupul Lui, care se frânge pentru tine”.

Când citești, vorbește mereu cu El despre ceea ce citești.

Când ai rezolvat vreo problemă, cum îți vei aduce aminte de Domnul? Formându-ți un nou obicei! Gândurile pe care le ai sunt cuvinte tăcute ale unei adevărate conversații cu tine însuți.

În loc să vorbești cu tine însuți, formează-ți obiceiul de a vorbi cu Hristos. Cei ce au făcut așa ceva au văzut că este atât de bine, încât nici nu-i mai interesează vechiul mod de a proceda. Nimic nu preocupă mintea atât de mult ca încercarea de a face din toate gândurile o conversație cu Domnul. Când gândurile rele de orice fel vin, spune: „Aceste gânduri nu sunt potrivite să le gândesc cu Tine. Doamne, gândește Tu în mine. Înnoiește-mi mintea prin prezența Ta.”

Când ieși afară ca să te plimbi, poți să-ți aduci aminte de Domnul cel puțin odată pe minut fără să faci aproape nici un efort. Dacă te plimbi pe undeva, unde poți vorbi fără să fi auzit de altcineva, poți să vorbești cu voce tare Celui ce-ți ține companie în lăuntrul tău. Întreabă-L care Îi sunt dorințele și spune cu voce tare ceea ce crezi că El îți răspunde.

Bineînțeles nu suntem întotdeauna siguri de ceea ce ne răspunde, dar este interesant că de mult ori suntem foarte siguri că cunoaștem răspunsul. Nu este atât de important să știm că răspunsul pe care credem că l-am primit este corect, deoarece nu răspunsul este cel care contează ‒ El este cel ce contează! Dumnezeu este infinit mai important decât sfaturile sau darurile pe care El le poate da; într-adevăr, El Însuși este marele dar. Cel mai mare privilegiu pe care îl avem vorbind cu Hristos este intimitatea pe care o avem cu El în acele momente. S-ar putea să avem o succesiune glorioasă de câteva minute cerești. Cât de neînțelepți suntem pierzând cea mai exuberantă bucurie a vieții pe care am putea-o avea făcând o plimbare! Dar cea mai minunată descoperire pe care o facem este, folosind cuvintele lui Pavel: „Hristos trăiește în mine”. El locuiește în noi, umblă prin mințile noastre, atinge cu mâinile noastre, vorbește cu gura noastră, dacă noi răspundem la fiecare șoaptă a Sa.

Ai grijă ca ultimele gânduri înainte de a adormi să fie îndreptate spre Hristos. Șoptește-I orice gânduri și simțăminte de afecțiune pe care le ai în inimă. Dacă pentru ziua întreagă ai umblat cu El, vei găsi că El este însoțitorul drag al visurilor tale. Uneori după asemenea zile adormim cu pernele ude de lacrimile bucuriei, simțind cum ne atinge cu gingășie frunțile. De obicei, nu vei simți ceva deosebit, dar vei avea întotdeauna o „pace, care întrece orice pricepere”. Acesta este sfârșitul unei zile perfecte.

Când te trezești dimineața, ai putea spune: „Începem o nouă zi, Doamne?” Unii vorbesc șoptit cu Domnul despre cum se spală și se îmbracă dimineața.

Unii au văzut că Domnul poate fi în gândul lor chiar atunci când se găsesc antrenați într-o activitate, mintală sau fizică, și au văzut că sunt mai fericiți și au rezultate mai bune în munca lor. Cei ce au răbdat cele mai chinuitoare munci găsesc noi puteri atunci când își dau seama că Însoțitorul lor nevăzut este de partea lor. (Fiți siguri, cei a căror afaceri fac rău sau a căror mijloace sunt necinstite să nu se aștepte ca Dumnezeu să le fie partener). Un tâmplar face ceva mult mai bine atunci când vorbește în tăcere cu Dumnezeu despre tot ceea ce face, așa cum în mod sigur și Isus făcea pe când era tâmplar.

Sunt femei, care cultivă compania cu Hristos atunci când fac de mâncare, când spală vase, când mătură, cos, sau au grijă de copii. Ele găsesc ca fiind de mare ajutor să vorbească cu Domnul despre toate lucrurile, oricât de mărunte ar fi ele, știind că Lui îi place să le ajute. Murmură sau cântă un cântec favorit.

Elevii se pot bucura de prezența lui Dumnezeu chiar și atunci, când dau un examen. Spuneți: „Doamne, păstrează-mi mintea clară și ajută-mă să-mi amintesc tot ce am învățat”. „Cum să răspundem noi la această întrebare?” El nu-ți va spune ceva ce niciodată nu ai învățat, dar El îți limpezește mintea și îți îndepărtează emoțiile, când Îi ceri Lui să o facă.

Cei ce practică trăirea în prezența Lui au parte de probleme și dureri, dar ele sunt nesemnificative comparativ cu experiențele pline de bucurie pe care le au atunci când vin la Hristos. Dacă ne petrecem timpul cu El vedem că cutremurul de pământ, incendiul, foametea și alte catastrofe care ne amenință, nu ne înspăimântă mai mult, decât l-au înspăimântat pe Pavel atunci, când s-a rupt corabia cu care călătorea. „Dragostea desăvârșită alungă frica”.

Prețul pe care trebuie să-l plătim

Primul preț este o activitate continuă și moderată a voinței noastre. Dar ce se câștigă fără efort?

Al doilea preț este perseverența. Nu avem absolut niciun motiv să descurajăm dacă la început avem rezultate slabe; pentru o perioadă lungă de timp toți trec prin această experiență. După fiecare săptămână este mai bine și este nevoie de mai puțină străduință.

Al treilea preț este o dedicare completă. În momentul în care ne răzvrătim pierdem prezența lui Hristos. Dacă vom încerca să păstrăm un mic colțișor al vieții pentru sine sau pentru cele rele, și refuzăm să-l lăsăm pe Domnul să ne conducă în întregime, acel viermișor va strica tot fructul. Trebuie să fim pe deplin sinceri.

Al patrulea preț se plătește adesea într-un grup de oameni. Avem nevoie de îndemnul altor credincioși, care urmează ceea ce și noi urmăm, prezența lui Hristos.

Ce obținem

S-ar putea să nu câștigi toate minutele pentru Hristos, poate nici măcar jumătate, dar vei câștiga o viață mai deplină. În afară de cei ce abandonează, nu este nimeni, care să piardă în urma acestui lucru.

Noi câștigăm ceea ce Thomas a Kempis numea: „prietenia familiară cu Isus”. Prietenul nostru nevăzut devine mai drag, mai apropiat, și mai minunat pe zi ce trece până ce Îl cunoaștem ca: „Isus, iubitul sufletului meu”, nu doar ca în cântec, ci ca o experiență binecuvântată. Îndoielile dispar, suntem mai siguri decât oricine că El este cu noi. Această prietenie aprinsă se maturizează repede și continuă să fie tot mai bogată și mai strălucitoare în fiecare lună.

Devenim curați în gândire pentru că atunci când suntem în prezența lui Hristos mintea noastră este curată ca un izvor de munte.

Indiferent ce ni se întâmplă, noi suntem mulțumiți pentru că El este cu noi. „Când Isus este cu mine, pot merge oriunde.”

Devine ușor să le spunem altora despre Hristos, pentru că mințile ne sunt pline de El. „Din prisosul inimii vorbește gura”.

Este pentru toți

Ideea că religia este seacă, stupidă și plictisitoare este dezgustătoare pentru Dumnezeu, pentru că El a creat o varietate infinită de lucruri și Lui Îi place să ne facă surprize. Dacă te-ai obosit de o formă plictisitoare de închinare, probabil că Dumnezeu este la fel de obosit de ea, ca și tine. Las-o și apropie-te de El într-unul din nenumăratele feluri noi în care ai putea-o face.

Mulți oameni consideră adesea că umblarea cu Dumnezeu este prea sus pentru ei ca să o poată ajunge, sau că ar putea pierde „un timp prețios”, dacă și-ar împărtăși toate bucuriile cu Hristos. Ce tragică este înțelegerea că Hristos este cel, care strică fericirea! Un cor de voci vesele cântă în toată lumea că cea mai profundă bucurie pe care au cunoscut-o a fost în orele petrecute cu Domnul, alături de care un meci de fotbal sau o cursă de cai este o tâmpenie. A petrece timp cu Domnul nu este o sarcină sinistră. Și dacă uiți de El pentru câteva minute sau chiar câteva zile, nu geme și nu te pocăi, ci îndreaptă-te spre El zâmbind. Fiecare minut poate să fie un nou început.

IX - O mărturie simplă

Am descoperit că putem să ne formăm un sens al prezenței Lui printr-o conversație continuă cu El. Este, pur și simplu, o rușine să te oprești din discuția cu El pentru a discuta nimicuri și prostii. Ar trebui să ne alimentăm și hrănim sufletul cu lucrurile înalte ale lui Dumnezeu, care ne vor aduce mari bucurii.

X - Clipa care a schimbat totul

Pentru a ne forma un obicei din a conversa cu El tot timpul și fără a face referiri la ceea ce facem noi pentru El, trebuie mai întâi să ne adresăm Lui, fiind plini de sârguinciozitate. La scurt timp vom găsi fără nici o dificultate dragostea Lui, care ne îndeamnă în lăuntrul nostru spre prezența Lui.

În unele situații când am avut șansa să fac anumite fapte bune, m-am întors către Domnul și am spus: „Doamne, eu pot face aceasta numai dacă Tu-mi dai putere”. Și am primit mai multă putere decât era nevoie.

Când greșesc în ceea ce am de făcut, îmi recunosc greșeala și Îi spun lui Dumnezeu: „Dacă Tu mă lași în propriile mele mâini, eu voi proceda la fel. Tu trebuie să mă oprești ca să nu mai greșesc și Tu trebuie să îndrepți ceea ce nu este bun”. După o astfel de rugăciune nu-mi fac nici cea mai mică problemă în legătură cu greșelile mele.

În toate lucrurile ar trebui ca, cu cea mai mare simplitate, să ne îndreptăm către Dumnezeu, să vorbim cu El deschis și direct, implorându-I ajutorul în toate problemele²¹ pe care le avem. Dumnezeu nu întârzie niciodată să ne dea ajutor, după cum mi s-a întâmplat și mie de multe ori.

Nu am momente speciale de rugăciune. Deși mă retrag ca să mă rog, (pentru că aceasta este indicația superiorului meu), nu am nevoie de aceste momente, deoarece treaba cea mai grea pe care o fac nu mă distrage de la Dumnezeu.

Când am o minte tulburată nu consult pe nimeni. Știind, însă, prin lumina credinței că Dumnezeu este cu mine în toate lucrurile, sunt mulțumit să îndrept toate lucrurile spre El. Cu alte cuvinte, fac totul cu dorința de a-I fi plăcut și las ca toate să decurgă de la sine.

Gândurile noastre nefolositoare strică totul. Necazurile provin de la ele. Trebuie să le respingem îndată ce le sesizăm impertinența de a ne pătrunde în minte. Trebuie să le respingem și să ne întoarcem la părtășia noastră cu Dumnezeu.

... am ajuns la concluzia că cea mai rapidă cale către Dumnezeu este să te îndrepți spre El exprimându-ți dragostea și făcând toate lucrurile de dragul Lui²².

XII - Cea mai bună metodă

Să vorbesc deschis despre modul în care să mă apropii eu de Dumnezeu. Totul depinde de renunțarea din inimă la toate lucrurile de care ești conștient că nu conduc la Dumnezeu. Ai nevoie să te obișnuiești să porți o conversație continuă cu Dumnezeu ‒ o conversație liberă și simplă. Este nevoie să recunoaștem că Dumnezeu este tot timpul aproape de noi²³ și să ne îndreptăm către El în fiecare clipă. În lucrurile, care sunt neclare pentru noi, avem nevoie să-I cerem ajutorul pentru a-I cunoaște voia. Iar lucrurile despre care știm cu siguranță că sunt voia Lui, ar trebui să le împlinim așa cum trebuie. Făcând în felul acesta, ar trebui ca înainte să facem ceva să-I oferim acel lucru Lui și după ce-l facem, să-I mulțumim.

În discuția pe care o ai cu Dumnezeu, laudă-L, adoră-L și iubește-L fără încetare, făcând toate acestea pentru bunătatea Lui nemărginită și pentru perfecțiunea Sa.

Cea mai bună metodă de a te îndrepta către Dumnezeu, pe care eu am descoperit-o, este să faci lucrurile obișnuite fără nici cea mai mică dorință de a place oamenilor și, în măsura în care poți, să le faci dintr-o dragoste curată pentru Dumnezeu.

Ajungi să fii deziluzionat dacă crezi că timpul de rugăciune trebuie să fie diferit de alte momente ale zilei. Suntem la fel de obligați să ne apropiem de Dumnezeu în timpul când facem ceva, întocmai ca și în timpul de rugăciune.

Rugăciunile mele nu sunt altceva decât un simțământ al prezenței lui Dumnezeu. În timpul acela, sufletul meu nu este sensibil la altceva, decât la dragostea divină. După ce a trecut timpul destinat rugăciunii, pentru mine lucrurile continuă la fel, cu Dumnezeu, lăudându-L și binecuvântându-L cu toată puterea, așa încât viața mea să fie o continuă bucurie. Sper totuși, că Dumnezeu îmi va da mai multă suferință atunci, când voi deveni mai rezistent.

Nu trebuie să obosim în a face lucrurile din dragoste pentru Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu are în vedere cât de mare este lucrul pe care îl facem, ci dragostea cu care îl facem. Nu trebuie să ne mirăm, dacă la început avem eșec în străduința noastră de a trăi în felul acesta. În final vom avea un obicei, care își va aduce roadele în noi, roade produse fără nici o grijă, ci mai degrabă cu o mare bucurie.

XIII - Nimic în afară de El

       Am început să trăiesc ca și cum nu exista absolut nimic în afară de El. Am început să trăiesc pe fața acestui pământ ca și cum, în întreaga lume nu era altcineva, decât Dumnezeu și eu.

...

M-am închinat Lui de câte ori am putut să o fac. Mi-am păstrat mintea în prezența Lui sfântă. M-am gândit la El ori de câte ori mi am dat seama că gândurile mi-au fugit de la El. A fost greu! Totuși, am continuat în ciuda dificultăților pe care le-am întâlnit.

...

Am ales să stau în prezența Domnului tot timpul zilei așa cum este atunci când sunt în timpul destinat rugăciunii. Am alungat orice din minte, care era în măsură să mă împiedice să mă gândesc la Dumnezeu. Am procedat așa tot timpul, în fiecare oră, în fiecare minut, chiar și atunci când eram mai ocupat cu treburile zilnice.

...

avem rezultate bune atunci când stăm credincioși în prezența Lui și-I avem fața tot timpul înaintea noastră. Astfel suntem feriți să-L jignim și să facem din toată inima acele lucruri care nu-I fac plăcere. Din contră, un astfel de mod de viață produce în noi o libertate sfântă și ne familiarizează cu Dumnezeu. Cerem harul de care avem nevoie, și-l primim. Pe scurt, repetând deseori anumite lucruri, ele devin un obicei. Prezența lui Dumnezeu devine ceva obișnuit pentru noi.

XV - Consacrarea

Îți trimit una din aceste cărți ce tratează trăirea în prezența lui Hristos. Am impresia că oricine locuiește în prezența Domnului va deveni curând un om spiritual.

Dă-mi voie să continui puțin. Dacă un creștin experimentează într-un mod corespunzător trăirea în prezența Domnului atunci inima acelui creștin este goală de orice alte lucruri. De toate. De ce? Pentru că Dumnezeu vrea să stăpânească în inima aceea, să fie singurul stăpân și singura posesiune din acea inimă. El nu poate fi posesorul inimii cuiva, decât dacă în acea inimă nu se mai găsește nimic. El nu poate pune ceva într-o inimă, decât dacă acea inimă este goală pentru El ca să o umple din nou.

Știi care este cea mai măreață viață pe care o putem trăi? Nu este în toată lumea o altă viață, atât de dulce și de plăcută, ca aceea trăită într-o continuă umblare²⁴ cu Dumnezeu. Chiar acum când fac această afirmație, îmi dau seama că numai cei ce au practicat și experimentat o umblare neîntreruptă cu Domnul pot să înțeleagă ce am spus.

Dă-mi voie să adaug că nu te sfătuiesc să umbli pe această cale doar pentru că este „dulce și plăcută”! Nu plăcerea este cea pe care o căutăm. Fie ca toate acestea să fie făcute doar dintr-un motiv: pentru că-L iubim. Umblăm cu El pentru că este dorința și scopul Lui să o facem.

Dacă aș fi predicator aș predica, mai întâi de toate, despre locuirea în prezența lui Hristos. Dacă aș putea, aș îndemna lumea întreagă să stea în prezența Lui, atât cred eu că este El de important și ușor de atins.

O! Dacă am ști ce nevoie avem de prezența lui Dumnezeu. Dacă am putea vedea cât de mare nevoie avem în toate lucrurile de ajutorul Domnului. Dacă am vedea cu adevărat cât de neajutorați suntem fără El, nu L-am pierde din priviri nici pentru o clipă.

Soră dragă, chiar din clipa aceasta, ia o decizie sfântă și fermă că niciodată, în mod voit, nu vei mai da înapoi din fața Lui. Oprește-te, și cazi de acord împreună cu Domnul să rămâi în sfânta Lui prezență pentru restul vieții tale. Apoi, din dragoste pentru El, abandonează toate celelalte plăceri.

Este posibil? Bineînțeles, dacă crezi. Decide-te din toată inima să faci așa. Dacă vei face această aventură așa cum trebuie, îi vei vedea curând efectele. Te voi ajuta cu rugăciunile mele simple.

XVII - Câteva sfaturi practice

Întoarce-te din când în când către El, și în tăcere mulțumește-I pentru binele pe care ți-l face, chiar și atunci când ești în mijlocul problemelor. Domnul îți cere ca El să fie acela, care te consolează ori de câte ori ai nevoie de așa ceva.

Îndreaptă-ți inima către Domnul atunci când mănânci, chiar și atunci când ești cu cineva. Lui Îi face plăcere când îți aduci aminte de El, indiferent cât de puțin te gândești la El sau cât de rar o faci. Nici măcar nu este nevoie să o faci cu voce tare. El este foarte aproape de tine atunci când îi mulțumești.

Soră dragă, nu trebuie să mergi la „biserică” pentru a fi în prezența Domnului. Poți să mergi înaintea Lui singură. Învață să te manifești atunci, când te întorci spre El în lăuntrul tău. Vorbește-I. Vorbește-I cu blândețe, umilință și dragoste.

Oricine este capabil de o discuție intimă și apropiată cu Domnul. Este adevărat că pentru unii este mai ușor decât pentru alții. Dar, ține cont că Domnul știe și aceasta! Așa că începe. Nu contează dacă vei descoperi că este greu sau ușor. Începe. El știe cum îți va fi! S-ar putea ca El să aștepte doar o decizie din partea ta. Așa că decide-te. Acum!

Îndrăznește. Nu avem mulți ani de trăit. Repet, anii pe care îi avem, să-i trăim cu Dumnezeu. Dacă va fi suferință, ea va fi dulce, chiar plăcută atât timp cât suntem cu El. Și fără El, cea mai mare plăcere pe care ai putea-o avea nu este, soră, decât chin.

O, fie El binecuvântat pentru toate. Amin.

Ultimul cuvânt. Dă-I toată inima ta. În mijlocul treburilor, tot timpul, ori de câte ori poți, dă-I inima ta. (Poți să o faci fără să scoți un cuvânt. Sau poți să spui ceva în tăcere, șoptindu-I ceva izvorât din dragostea ta pentru El.) Nu te împovăra cu reguli, regulamente și metode; acționează cu credință - du-te înaintea Lui. Dar fă-o cu dragoste și umilință adâncă.

XVIII - Mai presus de orice metodă

În primii ani ai căutărilor mele am folosit metode. Îmi stabileam perioade de rugăciune când îmi consacram gândurile mele referitoare la moarte, judecată, cer, iad sau păcatele mele. Am procedat așa mulți ani de zile. Dar, în restul timpului unei zile, am început să fac altceva. Restul timpului mi l-am petrecut, chiar și atunci când aveam treburi de rezolvat, gândindu-mă la prezența lui Dumnezeu. Întotdeauna am considerat că El era cu mine, chiar în mine!

În cele din urmă am renunțat la folosirea rugăciunilor metodice din timpul momentelor speciale de rugăciune, ceea ce a constituit pentru mine o mare plăcere și mângâiere. Am început, ca în timpul pus deoparte pentru rugăciune, să procedez la fel ca în restul zilei, adică să mă gândesc la prezența lui Dumnezeu. Acest mod nou de a proceda mi-a descoperit și mai mult valoarea Domnului meu. Doar credința și nu o metodă, și cu siguranță nu teama, a fost aceea, care a adus rezultate în apropierea mea de Dumnezeu.

Acesta a fost începutul.

Acum am doar un singur lucru de făcut: să stau tot timpul în prezența lui Dumnezeu și să nu fac sau să spun ceva, care să-I displacă²⁵.

Am renunțat la toate felurile de rugăciuni și perioadele de timp fixate pentru rugăciune, în afara celor la care sunt obligat de condiția în care mă găsesc. Tot ce am de făcut este să perseverez pentru a fi în prezența Lui sfântă. O fac printr-o concentrare ușoară și plină de dragoste asupra Domnului. Apoi este experiența actuală în ce privește prezența Domnului. Cu alte cuvinte i-aș spune: „o discuție secretă dintre sufletul meu și Domnul”.

Pentru mine, timpul fixat pentru rugăciune este la fel cu restul timpului zilei. Este doar o continuare a trăirii în prezența lui Dumnezeu. Câteodată mă văd pe mine însumi ca o piatră înaintea sculptorului, gata pentru a fi transformată într-o statuie. Stau înaintea Domnului dorind ca El să-și formeze imaginea Lui perfectă în sufletul meu și să mă facă în întregime ca El. Altă dată, când mă rog, simt cum duhul și sufletul mi se înalță, fără nici cel mai mic efort din partea mea, către centrul ființei lui Dumnezeu.

XX - Ordonarea gândirii

Pentru tine nu este o practică neobișnuită. Aproape toți au probleme cu gândurile, care zboară în toate părțile. Mintea este rătăcitoare. Dar, întrucât voința este stăpânul celorlalte facultăți sufletești, ea poate să atragă atenția minții și să o îndrepte să se gândească la Dumnezeu.

Când eu am început, mintea era nedisciplinată. Din această cauză, la început încercările mele erau stingherite de gândurile care-mi fugeau aiurea. Astfel de obiceiuri sunt greu de controlat. Ele ne atrag de la Domnul, chiar și împotriva voinței noastre.

Cred că unul din remedii este să ne mărturisim greșelile și să ne umilim înaintea lui Dumnezeu. Nu te sfătuiesc să spui multe cuvinte în aceste rugăciuni. Cuvintele multe și discursurile sunt o șansă pentru gândurile tale să zboare în altă parte.

În schimb fă altceva. Stai înaintea Domnului, cum stă un sărac la poarta celui bogat: așteptând. Să te preocupe păstrarea minții în prezența Domnului.

Dacă câteodată gândurile îți fug în altă parte, nu te necăji și nu descuraja. Supărarea și descurajarea nu fac decât să-ți distragă și mai mult gândurile de la Dumnezeu. Voința este cea, care trebuie să-ți aducă mintea la tăcere. Dacă vei persevera în felul acesta, Domnul va avea milă de tine.

Unul din modurile în care îți vei putea aduna gândurile în timpul rugăciunii, este să nu le lași să zboare prea mult în restul timpului. Păstrează-le numai în prezența Domnului în tot timpul zilei. Obișnuiește-te să-ți aduci aminte de Domnul adesea²⁶. Dacă vei face tot mai mult așa, îți va fi ușor să-ți păstrezi mintea calmă și controlată atunci când te rogi.

Să fim serioși în aceste lucruri, și să ne rugăm unul pentru celălalt.

ÎNVAŢĂ SĂ TE CONCENTREZI ASUPRA DOMNULUI ISUS

„Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei” (Psalm 16:8)

Viața lui Frank Laubach a început să se destrame când planul său privind poporul Maranao din Filipine a fost respins. Apoi, a pierdut trei copii din cauza malariei, iar soția lui și copilul care a mai rămas s-au mutat. În disperare, Laubach s-a urcat pe un munte pentru a-L căuta pe Dumnezeu. El scrie: „Buzele mele au început să se miște și părea că Dumnezeu vorbește:«Ai eșuat pentru că nu iubești cu adevărat acest popor. Te simți superior… pentru că ești alb. Uită de culoarea pielii tale; gândește-te la cât de mult îi iubesc Eu și ei vor răspunde».

Eu am răspuns: “Dumnezeule, nu știu dacă ai vorbit prin buzele mele, dar știu că este adevărat. Planurile mele s-au fărâmițat toate. Alungă-mă din mine însumi, pune stăpânire, pune gândurile Tale în mintea mea”. În acea zi Laubach s-a decis să trăiască – concentrat asupra prezenței lui Dumnezeu! El scrie despre două lucruri: o vedere dublă – „Uită-te la ceilalți nu la cum arată, ci la cum îi vede Dumnezeu”; soluționarea problemelor – „Vei gândi mai limpede dacă îl incluzi pe Dumnezeu. La ora mesei, așează un scaun în plus la masă pentru a-ți aminti că El e mereu prezent.
Pune o imagine a Domnului Isus sau un verset într-un loc vizibil când te duci la culcare și când te trezești. Contează pe el – aceasta va da tonul acelei zile.”

Versiunea Bibliei “The New Living Bible” parafrazează cuvintele psalmistului: „Știu că Domnul e mereu cu mine. Nu mă voi clătina, căci El e lângă mine” (Psalmul 16:8). Lucrul asupra căruia te concentrezi devine influența dominantă în viața ta. Frank Laubach a continuat scriind cărți, care au ajuns cărți de căpătâi în unele cruciade literare mondiale și devenind consilier pentru împărați și președinți. Dar cea mai mare realizare a lui a fost că a învățat să se concentreze asupra Domnului Isus.