text Predici

1 - Cât de important este să fii membru al unei biserici?

de John Piper
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Piper

    Nu îmi consider viața ca valoroasă, sau prețioasă pentru mine însumi. Dacă doar aș putea să îmi sfârșesc alergarea și să termin misiunea pe care am primit-o, să fiu martor Evagheliei, harului lui Dumnezeu. Ia aminte, John Piper și conducere a bisericii Betleem. Luați aminte voi și toată turma peste care Duhul Sfânt v-a așezat ca și vegheatori. Să ne pese de Biserica lui Dumunezeu pe care a cumpărat-o cu sângele Său. Doamne, nu multe cuvinte sunt mai serioase pentru mine, decât acestea: "Să aveți grijă de Biserică, nu o abuzați, nu o exploatați, nu o manipulați, nu o certați, nu o batjocoriți, nu o părăsiți, nu o neglijați. Am răscumpărat-o cu sângele Fiului Meu. Slujiți acestei Biserici!" Aceste lucruri, despre care vorbim acum, sunt importante. Ajuta-mă! Ajută-ne! Fie ca niciunul din cei prezenți să nu trateze cu ușurință sângele răscumpărării. În Numele lui Isus m-am rugat. Amin!

 

    În următoarele trei săptămâni, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom discuta despre problema ridicată de bătrâni cu trei ani în urmă privind Biserica referitor la statutul de membru și relația lui cu botezul în apă. Mulți dintre voi sunteți noi și nu înțelegeți despre ce vorbesc, iar alții, firește, nu vă mai amintiți. Scopul acestei predici este să explic problema. În al doilea rănd, vreau să vă spun ceea ce bătrânii m-au însărcinat să fac în aceste săptămâni. Nu inventez aceste lucruri și în al treilea rând, vreau să ofer fundamentul biblic pentru întelegerea statutului de membru al bisericii. Așadar, care e problema? Am început cu convingerea foarte puternică, împărtășită în Noul Testament, că botezul este scufundarea în apă a credincioșilor dedicați, în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Vă voi citi paragraful cheie al conducătorilor bisericii Betleem, declarație de credință pe care fiecare din conducere trebuie să o accepte din toată inima pentru a putea sluji în biserică. Acest paragraf spune, și noi suntem toți de acord: "Noi credem că botezul este o poruncă a Domnului prin care cei care s-au pocăit și se întorc la credință își exprimă uniunea cu Hristos în moartea și învierea Lui, prin scufundarea în apă în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Este un simbol al apartenenței la noul popor al Domnului. Aceasta este o realitate și un semn al morții firii vechi necredincioase și o curățare de întinăciunile păcatului." Aceasta ne învață Biblia și noi, conducătorii spirituali, o credem. Noi subscriem la această idee. Am început de aici și nu a existat nicio problemă. Aceasta a fost temelia pe care am stat împreună, uniți, crezând că așa ne învață Biblia. Și de aceea o acceptăm.

    Problema a fost alta: cum ar trebui biserica să se raporteze la persoanele născute din nou, profund devotați Bibliei și lui Hristos, dar care nu sunt încă convinși că botezul făcut când erau copii mici, este nebiblic și nefolositor. Ei susțin că este biblic și valid. Întrebarea era cum să ne raportăm la acești oameni și la problema apartenenței lor ca membri ai bisericii. Ar trebui astfel de credincioși să fie primiți ca membri ai bisericii Betleem? Aceasta era întrebarea. Sau să punem întrebarea în sensul teoretic mai larg răspândit... Ar trebui ca ușile bisericii locale șă fie aproximativ de aceeași dimensiune ca ușa Bisericii universale a trupului lui Hristos sau ar trebui să fie puțin mai înguste? Acesta este un mod de a pune întrebarea. Ar trebui să spunem unei persoane: "Tu aparți cu adevărat Trupului universal al lui Hristos; observăm dovada nașterii din nou, prezența Duhului Sfânt, o credință adevărată în viața ta. Tu ești o părticică din Trupul universal al lui Hristos, dar nu poți să aparții ca membru în biserica locală a Trupului lui Hristos." Aceasta a fost întrebarea.

    Un alt aspect al problemei. Cum se corelează gravitatea excluderii din biserica locală cu gravitatea faptului că nu ești botezat în apă? Deși studiază Scriptura și încercă să fie ascultător tânărul botezat când era mic consideră că este deja botezat. Cum se relațioanează aceste două probleme importante: gravitatea excluderii din biserică a unei persoane născute din nou și gravitatea admiterii ca membri a unor persoane botezate când erau mici? În lumea reală unde creștinii adevărați, care cred în Biblie, care iubesc Evanghelia, sunt înflăcărați pentru Hristos, interesați de misiune, nu sunt de acord cu forma de botez în apă așa cum este ea prezentată în Noul Testament, cum ar trebui să ne raportăm unii la alții? Pe de o parte, dacă spui că poți fi un membru al bisericii chiar dacă nu ai botezul în apă așa cum îl prezintă Biblia, aceasta subestimează importanța botezului. Știm că toți creștinii din Noul Testament au fost botezați, cu excepția unuia: tâlharul de pe cruce. Cel puțin, nu știm de niciunul care nu a fost. Acesta este un argument care ar trebui să reducă la tăcere pe cei care ar afirma contrariul. Toate epistolele indică că pentru a te numi creștin trebuia să fii botezat. Acesta nu este un lucru neînsemnat. Deși privit ca neînsemnat, botezul este de o importanță colosală în Noul Testament și este obligatoriul pentru toți credincioșii. Deci dacă, împotriva propriei tale declarații de credință, accepți pe cineva care nu este botezat, este ca și când ai spune că acest lucru nu e mare lucru. Nu e important.

    Pe de altă parte, dacă spui: "Chiar dacă ești născut din nou și aparții lui Hristos, nu poți fi membru al acestei biserici... Aceasta pare să diminueze credința unei persoane și scopul bisericii. Pare să diminueze credința pentru că, dintr-un punct de vedere, i se interzice intrarea în biserică, ceea ce este ca o formă de excomunicare. Când excomunici pe cineva, când îl dei afară din biserică, conform Matei 18:17 el ar trebui să fie considerat ca un păgân și ca un vameș. Ca un păgân și ca un vameș. Când îi dai afară excomunicarea este ca o exmatriculare. "Să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș." Asta înseamnă că este un necredincios pe care trebuie să-l iubești și să-l conduci la Hristos. Dacă excludem pe cineva asta implică că afirmăm acest lucru despre ei. Asta este o problemă cu adevărat serioasă. Și să spui unui credincios adevărat că nu poate aparține bisericii ca parte a Trupului universal al lui Hristos, este ca și cum ai spune: "El nu este o părticică din Hristos, este altceva, ceva nesemnificativ."

    Conducerea bisericii noastre a dezbătut mai mulți ani această problemă, deci deduceți ce încâlcită este. Înainte ca să spunem vreun cuvânt bisericii, am dezbătut problema ani de zile la întâlnirile de sâmbătă dimineața și târziu în noapte gândindu-ne la această situație complicată. În septembrie 2005 am adus în fața voastră un document de 79 de pagini, unii poate că vă mai amintiți, argumentând că trebuie să fie câteva excepții de la solicitarea botezului în apă pe care să-i recunoaștem ca membri. Această recomandare a fost retrasă de conducere în decembrie deoarece am considerat că înțelegerea acestei probleme și acceptarea ei ar fi fost departe de ceea ce trebuia să fie și ar fi fost deplasat să vă punem să votați la doar trei luni după ce am ridicat problema. După ce am petrecut câțiva ani dezbătând problema, nu ne puteam aștepta să fiți la curent în trei luni și, astfel, am înlăturat-o. Din cauza aceasta, unii dintre voi ați fost foarte supărați, iar alții foarte ușurați. Așa funcționează biserica noastră. Unii dintre voi nu ați apreciat această inițiativă, iar alții ați considerat că este un lucru foarte bun pentru biserică. Conducerea bisericii mi-a cerut să vorbesc mai pe larg despre această problemă, în așa fel încât să nu stabilim niciun orar, să nu solicităm niciun vot, să nu introducem nicio inițiativă. Datoria mea este să clarific problema cât de onest pot, chiar dacă eu am fost în favoarea acelei inițiativei, ceea ce nu era niciun secret și nici nu este. Deci treaba mea este să clarific problema și să vă chem, chiar dacă va dura luni sau ani, să vă rugați să găsim o soluție în așa fel încât Dumnezeu să fie mulțumit. Nu știm dacă va fi sau nu. Să unim conducerea și biserica în jurul unui răspuns la această problemă, nimic mai mult. Nu termen limită, nicio altă inițiativă, ci doar să continuăm să ne rugăm și să ne gândim. Este vorba de trei săptămâni în care să ne gândim la asta.

    Unul din punctele importante ale acestei inițiative ale conducerii, a fost încredințarea că respingând pe cineva ca membru cu adevărat născut din nou și care dovedește o credință autentică, este o greșeală mult mai mare decât primirea în biserică a unor credincioși care nu sunt botezați conform Bibliei, deși ei cred că sunt. Este o alegere grea, nu-i așa? Nu o privesc ca ușoară. Această încredințare presupune ceea ce mulți nu-și dau seama, și anume că statutul de membru este foarte important. În biserica în care nu se crede acest lucru, moțiunea nu are trecere. Unul dintre principalele argumente împotriva moțiunii a fost că statutul de membru într-o biserică ca și Betleem, nu înseamnă prea mult deoarece, deși nu ești membru, poți să participi la închinare, să iei cina, să mergi la școala duminicală, să participi la întâlniri de grup și dacă te cunoaștem poți să fii vizitat la spital de un membru al conducerii. Și atunci ce facem cu statutul de membru? Asta este cu adevărat periculos! Aceasta este o variantă, iar cealaltă este să mergi peste drum, în cealaltă parte a orașului, sunt multe alte biserici. Dacă nu-ți place ce credem despre botez, mergi în altă parte. Nicio problemă. Noi te excludem și ei nu. Totul este OK. Sau nu?

    Cât de grav este să spui unei persoane regenerate, născută din nou, unui frate în Hristos: "Nu ți se permite să fii un membru al acestei biserici"? Cât de grav este acest lucru? Conducerea a crezut și crede că este foarte grav. Deci ceea ce vreau să dezvolt în acest mesaj este suportul biblic pentru importanța statutul de membru. Doar atât. Majoritatea nu v-ați gândit la asta sau nu ați căutat suport biblic în Noul Testament. Deci va fi ceva nou pentru cei mai mulți dintre voi să vă gândiți la ideea: "Ar trebui sau nu ar trebui să fiu membru al bisericii locale? Pot da cu banul pentru că nu e mare scofală. Sunt aici, ascult, care e problema cu apartenența?" Sunt mulți oameni din Betleem în această situație, cam 3000.

    Primul argument din cele cinci care susține apartenenței ca membru la o biserică este că membralitatea presupune că biserica are dreptul să-și disciplineze membrii. Noul Testament arată că trebuie să ne disciplinăm membrii. Iau această idee din Matei 18:15-17 unde biserica este arătată ca fiind ultima curte de apel în probleme de disciplină bisericească. Am să citesc versetele. Matei 18:15 spune: "Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; și, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș." Dacă nu există calitatea de membru cum poți să numești grupul în fața căruia aduci această problemă incredibil de sensibilă? O aduci în fața cui? A oricărui trecător care spune: "Sunt un credincios"? Chiar? E de neconceput. Nu există o situație mai dureroasă, mai sensibilă, mai apăsătoare ca aceea de a pune o persoană creștină în postura ca de problemele lui să se ocupe un X-ulescu. Deci trag concluzia că atunci când ziceau "Spune-l bisericii" știau despre cine vorbeau. Indiferent dacă îi aveau pe o listă sau în minte, nu contează, știau dacă erai în biserică sau nu, astfel că puteau să ia atitudine în această privință pentru că tu nu esti potrivit să acționezi. Este cu adevărat grav că biserica poate să dea pe cineva pe mâna satanei, ca să zicem așa. Asta era numărul unu.

    În al doilea rând, calitatea de membru se deduce din simplul fapt că există excomunicare. Voi citi din 1 Corinteni 5:12-13, unde este arătată existanța posibilității de a trata cu cineva din biserică și a-i spune că nu mai face parte din biserică. Deci să ascultăm 1 Corinteni 5:12-13: "În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară?" zice Pavel. "Ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecați pe cei dinăuntru?" Puteți observa că nu vorbește despre Biserica universală, ci despre o biserică locală, și anume cea din Corint. "Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Dați afară, dar, din mijlocul vostru pe răul acela." O astfel de eliminare oficială, pur și simplu, nu poate avea loc dacă nu există o apartenență evidentă la o biserică. Cine este? Cine este răspunzător aici? Și noi, în mod colectiv, te-am votat afară din biserică. "Nici măcar nu fac parte din biserică. Lasă-mă în pace!" Și acesta este un răspuns foarte potrivit. Însă nu pentru toți. Citesc din nou: "În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecați pe cei dinăuntru?" Asta înseamnă să evaluezi dacă un comportament inadecvat, care îl dezonorează pe Dumnezeu poate să fie tolerat în biserică! Și decizi că nu poate fi și zici: "Tu nu mai ești în biserică, ești dat afară." Nu știu cum poți să faci lucruri ca acestea și să iei o astfel de atitudine dacă nu există membralitate.

    În al treilea rând, membralitatea este dedusă din scrierile biblice unde li se cere creștinilor să fie supuși  față de conducătorii și pastorii bisericii. În Biblie când li se cere creștinilor să fie supuși bătrânilor bisericii sau pastorilor, asta implică existența unei relații care poate fi definită. Ceea ce vreau să scot în evidență este că, fără membralitate, cui i se adresează cererea din Noul Testament de a fi supus prezbiterilor și pastorilor? Sunteți voi din numărul celor cărora li se cere conform Bibliei să se supună conducerii sau nu sunteți dintre aceia? Și noi de unde să știm? Pentru că aceasta este treaba noastră, să ținem o evidență. Să citim din textul de referință, și anume Evrei 13:17: " Ascultați de mai marii voștri și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele." Datoria ta este supunerea, iar a mea este să mă duc în fața Judecătorului universului și să-i spun că te-am iubit, astfel încât supunerea ta să nu fi fost sarcastică, abuzivă, manipulativă, ci a fost toată ca dragostea lui Isus. Datoria mea este să dau socoteală Regelui că eu împreună cu ceilalți 35 de conducători v-am slujit cum trebuia. Datoria voastră este să primiți această slujire și să răspundeți în mod potrivit la ea. Nu suntem absoluți sau lipsiți de greșeli, ci Dumnezeu este Stăpânul vostru absolut, dar suntem subordonații Lui ceea ce înseamne ceva. Aici este un alt verset din 1 Tesaloniceni 5:12-13: " Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul și care vă sfătuiesc. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor." Deci cum funcționeaza asta, să dai stimă, onoare și supunere unui grup de lideri? Al cui grup? Grupului de la Wooddale? A unui grup oarecare? La ce grup te referi? Cum asculți de asta? Singurul modalitate de a răspunde acestor întrebări este să definesc biserica. Și acest lucru se numește membralitate. Nu dau nici doi bani pe nume sau cuvinte, îmi pasă doar de realitate. Vorbim aici despre viață biblică reală. Și nu văd cum este posibil să ne facem fiecare datoria dacă nu ne știm unul pe celelalt.

    În al patrulea rând, și aproape identic, membralitatea este dedusă din faptul că în Noul Testament exista nevoia de lideri, cum sunt eu și ceilalți, ca să le pese de turma din biserica lor. Deci textul este din Fapte 20:28 unde Pavel se adresează conducătorilor din Efes: "Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său." Care este datoria mea referitor la membri? Alege o biserică. Îl știu pe Leith Anderson de la Wooddale Eu voi da socoteală pentru îndeplinirea sarcinii de a supraveghea turma. Oare include asta și Wooddale? NU!!! Leith va da socoteală. Atunci de cine voi da socoteală? De orcine care vine aici sâmbăta și duminica? NU!!! Nici măcar nu știu cine sunt vizitatorii; ei vin și pleacă. Câțiva vor să fie aici, câțiva nu vor, alții doar trec prin oraș. Pentru cine, Doamne, pentru cine sunt responsabil? Voi citi din nou: "Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma", la toată turma " peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi." Trebuie să fie un mijloc prin care să definești turma, sau sunt mort! Sunt terminat și în pericol de exterminare!! Nu mai am timp să organizez, să mă gândesc, să mă rog.

    În al cincilea rând, vreau să citesc un verset pe care l-am scris pe notițe, 1 Petru 5:2 – se adresează din nou conducătorilor, "Păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav." Le spune pastorilor să nu lucreze pentru bani, "ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpâni". Și acuma vine următoarea frază, am citit-o în greacă, că să verific traducerea. "Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțire." Există doar un cuvânt în greacă, "kliron" care înseamnă "lot" sau "porțiune", ca o moștenire, am o porțiune, o moștenire atribuită mie. Trebuie să existe o modalitate să o cuprind. Noi o facem prin mulți conducători și lideri de grupuri mai mici și încercând să găsim o modalitate de a realiza asta. Nu am cum să-i știu pe fiecare dintre cei 4000 de membri ai bisericii, dar pot să îi păstoresc într-un fel. Și o să dau socoteală dacă am lucrat conștiincios încercând, împreună cu conducătorii, să cuprindem pe toți cei care... Ce? Pe toți care declară: "Asta este biserica mea. Am o răspundere aici. Ei sunt răspunzători pentru mine, eu sunt credincios acestui loc. Aici este trupul meu, expresia universală a bisericii.

    Deci, în al cincilea rând, membralitatea este dedusă din metafora trupului și am să citesc pe scurt din textul citit mai devreme 1 Corinteni 12:12, ;i am s[ citesc doar primul verset. Dacă vă întrebați de unde vine cuvântul "membru", trebuie să știți că e un cuvânt biblic și de acolo vine. Și membru înseamnă mână, braț, ureche, ochi, nas, picior, asta este un membru. Este o parte din ceva, o parte organică din ceva. Dacă îl tai se întâmplă ceva rău. Am să citesc versetul 12: "Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare" (membre). Deci aici este baza biblică pentru a folosi cuvântul " are multe mădulare, și după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot așa este și Hristos." Și apoi continuă să descrie expresia locală a lui Hristos din Corint. Deci întrebarea pe care această ilustrație a trupului (mâna trupului, ochiului trupului, urechea trupului) o ridică pentru noi, cei din biserica locală, cine este acela care intenționează să fie tratat ca o mână, picior, ochi, ureche a trupului? Există o unitate,   conecție organică care se deduce, astfel încât mi se pare că ceva este cu adevărat neobișnuit pentru un creștin să relaționeze doar din când în când cu trupul. Pare a fi ceva bolnăvicios, ca o tumoare, "Ce ești?" "Nu sunt parte din trup". "De unde ești?" Este ceva ciudat în asta, nu credeți? Ideea aici este că trupul are mâini și ochi și urechi și picioare. Fiecare descoperă ce este în trup și experimentează asta în mod organic,  și dacă asta nu se poate întâmplă în această biserică, atunci noi am greșit sau tu ai greșit sau există un alt loc pentru tine. Dar asta este chiar semnificativ.

    Bine, deci astea sunt cele cinci fundamente biblice pentru a lua în serios membralitatea așa cum ar trebui  să facem noi, dar nu prea o facem. Noi știm ce ar trebui să facem dar nu facem tot ce putem aici la Betleem. Chiar nu cred că facem acest lucru. Eu cred că ar trebui să luăm mai în serios membralitatea și să cerem un nivel mai ridicat de angajament decât o facem acuma. Voi face un rezumat. Fiecare dintre noi ar trebui să fie membru a unui grup local de credincioși. Asta înseamnă că, în primul rând, ar trebui să luăm responsabilitatea de a disciplina pe cei din trup care nu se pocăiesc. În al doilea rând, ar trebui să declarăm că suntem parte din trup, astfel că, dacă nu suntem statornici sau pocăiți, putem să fim dați afară din trup. Ar trebui să vrem să fim în această poziție, deși o mare parte din americani nu ar dori să fie. De ce să mă alătur dacă risc să fiu dat afară? Pentru că are cu adevărat semnificație să faci parte! Este cu adevărat important. În al treilea rând, înseamnă că trebuie să fim sub o autoritate, sub o conducere anume, într-un trup local. În al patrulea rând, înseamnă că ar trebui să ne declarăm ca aparținând unui grup care așteaptă de la conducere să slujească bine această biserică, și nu alta, și pe acești oameni, nu pe toți oamenii. Și în al cincilea rând, ar trebui să ne găsim locul în întregul organic ca parte a trupului, ca o mână sau un deget. Deci acesta este planul lui Dumnezeu pentru noi și pentru această biserică și asta este semnificația membralității.

    Toate aspectele membralității, și aceasta este o idee foarte importantă, toate aspectele membralității sunt bazate pe adevărul că biserica locală este o expresie vizibilă a Bisericii universale. Trupul lui Hristos universal își găsește expresia în trupurile locale a lui Hristos. Să aparții Trupului lui Hristos însemna în Noul Testament să aparții unui trup a lui Hristos. Am să zic asta din nou pentru că este foarte amenințător pentru mulți creștini singuratici.Să aparții Trupului lui Hristos însemna în Noul Testament să aparții unui trup a lui Hristos. Nu erau separate. Nu poți zice: "Fac parte din Biserica universală și merg în croazieră. Eu doar merg din biserică în biserică, de la un grupuleț la altul, de la o activitate extrabisericească la alta, și nu am nicio rădăcină în niciun loc." Acest lucru nu este biblic. Închei prin îndemnul adresat vouă de a vă ruga și a vă gândi la asta. Nu avem niciun termen limită, nicio moțiune, ci doar așteptări. Și... trebuie să fim uniți, nu putem înainta fără ca Dumnezeu să ne lumineze în această privință. Creștinii izolați de biserică  sunt o contradicție pentru ideea de trup.

    Așă că te întreb: "Ești tu înregistrat ca membru într-o biserică locală?" Și nu mă refer doar la faptul că numele tău să apară pe o listă. Mă refer dacă ești dispus să disciplinezi și să fii disciplinat. Adică dacă ai declarat public dorința de a fi păstorit și condus de un grup anume de pastori și conducători. Te vezi pe tine și darurile tale ca fiind altoit într-un trup într-un mod organic, în așa fel încât dacă unul suferă toți suferă? Arați tu prin atașamentul tău sincer la trupul lui Hristos că tu ești legat de Hristos? Membralitatea, frați și surori, vizitatori și, fenomeul rar numit "participanți cu regularitate" și membri. Frați și surori, membralitatea este un dar cumpărat cu sângele harului lui Dumnezeu. Iubesc biserica aceasta! Cu cât înaintez în vârstă cu atât mai mult iubesc această bisercă și devin mai răbdător cu această mireasă rănită pentru că fac parte din ea și sunt și eu rănit. Și eu sunt imperfect. Asta este puțin spus- sunt în întregime imperfect. Să fim sinceri. Și pe măsură ce îmbătrânesc îmi este mai ușor să iubesc pe cei imperfecți. Am să Îl văd pe Isus în curând. Am fost aici 28 de ani, mai precis, în urmă cu două săptămâni s-au împlinit 29 de ani. Voi da socoteală pentru acesată biserică. Nu știu care va fi verdictul, s-ar putea să fiu tras de urechi. Poate câteva mici felicitări pentru unele situații, dar nu și fără câteva mustrări. Dacă nu aș crede în Evanghelie și în cruce sigur nu aș fi putut face asta, și nici conducătorii care lucrează împreună cu mine: să vă iubim în mod sincer. Știu că vor exista oameni care vor pleca de aici spunând: "Poate acesta este scopul lor, dar eu nu am observat." Știu asta și mă aștept să aud acest lucru până în ziua în care Isus vine sau eu voi muri. Mă rog ca acestă situație să nu  ă împiedice să încerc să lucrez mai bine și să nu fiu paralizat de dezamăgirea lor față de biserica noastră.

    Acum, la final, vreau să subliniez următoarea idee adevărată: calitatea de membru este bună!!! Este un dar plăcut de la Dumnezeu. Mai mult de cât majoritatea dintre noi realizează ea este o susținătoare a vieții, întărește credința și păstrează bucuria harului lui Dumnezeu pentru noi. Așa că insist ca fiecare dintre voi, insist, șă nu vă excludeți singuri de la această binecuvântare. Să ne rugăm!

 

    Tată ceresc, stau uimit că pot avea privilegiul, oferit de Duhul Sfânt și confirmat de oamenii tăi, că pot avea privilegiul să fiu un păstor la biserica Betleem. Absolut uimitor! Vreau să fiu credincios. Cea mai mare preocupare a mea nu esta ca oamenii mei să atingă un standard, ci să slujesc eu mai bine, ca noi slujitorii să fim la nivelul provocărilor, cu dragoste și fără pic de amărăciune, resentimente sau cinism. Ajută-ne să fim slujitori ai trupului Tău, Betleem, răscumpărat cu sânge. Te-am ruga să ne ajuți să aflăm cine este acest trup și cine ar trebui să mai facă parte din el. În Numele lui Isus m-am rugat. Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise