Continuăm studiul nostru despre "Tot ce ne-a învăţat Domnul Isus", prin acţiunile, prin viaţa şi prin cuvintele Sale, pentru a împlini porunca din Matei 28:20: "Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Iar apoi, pentru tot restul vieţii lor, învăţaţi-i să păzească tot ce v-am învăţat sau v-am poruncit."
Aşadar, Matei 9:9 - "De acolo, Isus a mers mai departe şi a văzut pe un om, numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis: 'Vino după Mine. ' Omul acela s-a sculat şi a mers după El." Domnul nu a chemat pe oricine să fie un apostol. V-am spus mai devreme cum El a trăit după îndemnurile Duhului Sfânt. El asculta mereu de Duhul Sfânt. În toată viaţa Sa, a avut "antena ridicată" pentru a primi mesaje din cer. Aşa ar trebui să trăim şi noi, călăuziţi de Duhul Sfânt. În timp ce mergea din loc în loc, Duhul lui Dumnezeu Îi indica o anumită persoană."Trebuie să-l chemi. El va fi un apostol." E uimitor cum Domnul poate face asta chiar şi astăzi. În suveranitatea Sa, El ne conduce către persoane care vor fi colaboratorii noştri, în lucrarea pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o, aşa încât, să le transmitem şi lor ce ne-a învăţat Dumnezeu pe noi, pentru ca ei să continue lucrarea. Este voia lui Dumnezeu să transmitem, în special următoarei generaţii, tot ce ne-a încredinţat El nouă, celor care predicăm Cuvântul. Aceasta a fost povara mea mult timp. Vreau să transmit altora, tot ce m-a învăţat Dumnezeu, pentru ca şi ei să beneficieze.
Domnul Isus Şi-a ales apostolii astfel. El l-a văzut pe Matei şi a avut un imbold în inimă: "Cheamă-l!" Erau mulţi alţii care colectau impozitele, Matei nu era singurul. Dar El S-a dus la Matei şi l-a chemat, aşa cum S-a dus pe malurile Galileii, unde erau mulţi pescari, şi l-a chemat pe Petru, Andrei, Iacov, Ioan - patru. Iar ceilalţi pot continua cu pescuitul. Pe Matei l-a văzut la vamă şi l-a chemat. Şi e uimitor! Matei s-a ridicat şi L-a urmat. Îţi poţi imagina asta? Iată un om care era probabil expert contabil, care îşi completa registrul, într-un birou unde se colectează impozitele, şi unde întotdeauna eşti ocupat cu ţinerea evidenţei şi actualizarea ei. Şi Domnul Isus intră şi îi spune: "Vino după Mine!" Iar el îşi lasă obiectul cu care scria, se ridică şi îşi anunţă şeful că demisionează şi că Îl va urma pe Isus. Şi pleacă. El s-a ridicat şi L-a urmat. E de-a dreptul uimitor! M-am gândit adesea la asta. Când citeşti Scriptura, meditează, şi pune-te în situaţia aceea. Vezi ce poţi învăţa de acolo. Eu m-aş fi gândit... nu ar fi fost mai bine dacă Domnul Isus S-ar fi dus la casa lui Matei mai târziu în seara aceea, după ce şi-ar fi terminat munca şi s-ar fi întors acasă? Şi acolo, dacă ar fi fost scris că Isus S-a dus în casa unui om, numit Matei, şi Matei fiind relaxat, Domnul Isus i-ar fi spus: "Vino şi urmează-Mă!". Pare că aşa ar fi fost mai potrivit. Dar multe lucruri care par potrivite raţiunii umane nu sunt căile lui Dumnezeu.
Căile lui Dumnezeu sunt diferite de căile omului, după cum cerul e diferit de pământ, şi asta trebuie să învăţ din acţiunea Domnului Isus aici. El m-a învăţat ceva prin asta, şi m-a învăţat să ascult astfel în viaţa mea. Înţeleg că motivul este acesta. Descopăr că pe toţi pe care i-a chemat, Isus i-a chemat de la locul lor de muncă. Fie că a fost Iacov, Ioan, Petru, Matei, sau oricine altcineva. Dacă ar fi fost scris că i-a chemat de acasă, noi nu am şti dacă erau neangajaţi, stând acasă şi nefăcând nimic. Însă pe oricine a chemat să fie apostol, l-a chemat de la locul de muncă. Nu e nici măcar o excepţie în evanghelii, lucru care ne învaţă că Domnul îşi cheamă apostolii de la locul lor de muncă. El cheamă oameni care muncesc să-I fie slujitori. El nu cheamă oameni leneşi, neangajaţi, care nu au altceva de făcut, să-I fie slujitori. Oameni precum Samuel din Vechiul Testament şi Timotei din Noul Testament sunt probabil o excepţie. Nu ştim dacă Timotei lucra sau nu. Însă regula generală din Noul Testament e foarte clară. Pe cei care au o slujbă, Domnul îi cheamă ca să-I slujească cu normă întreagă. Există un motiv pentru asta. Nu spun că nu sunt excepţii, fiindcă asta nu e o lege scrisă undeva în Scriptură. Dar văd asta din chemările pe care le-a făcut Domnul Isus.
Motivul este... şi cu siguranţă văd asta în India, unde găseşti foarte mulţi oameni, implicaţi în lucrare creştină astăzi, care nu au lucrat nici măcar o zi la o slujbă seculară. Ei erau neangajaţi, s-au dus la o şcoală biblică, şi au început să-L slujească pe Domnul. Şi vezi calitatea superficială a lucrării lor. Când cineva a fost angajat de mai mult timp şi părăseşte acea slujbă, pentru a-L sluji pe Domnul cu normă întreagă, are loc un sacrificiu. El trebuie să renunţe la ceva care este o sursă confortabilă de câştigare a venitului său. El va pierde asta. Şi asta ar indica clar de ce l-a chemat Dumnezeu. Dar dacă cineva neangajat doreşte un loc de muncă într-o organizaţie creştină, să fie predicator sau să-L slujească pe Domnul, cum ştii dacă Dumnezeu l-a chemat într-adevăr? Poate că el caută de lucru, un loc de muncă. Într-o ţară ca India, sunt mii de astfel de oameni, gata să se alăture oricărei organizaţii creştine de sub soare, şi să predice orice doctrină vrei tu, cu condiţia să le asiguri un venit lunar. Sunt mii de tineri şi tinere în India, care ar fi dispuşi să se alăture oricărei şcoli biblice, nu pentru că Dumnezeu i-a chemat, ci fiindcă probabil pot beneficia de cazare şi educaţie gratuită, şi să obţină şi o diplomă. Ce şi-ar putea dori mai mult? Iar apoi să obţină şi o slujbă într-o organizaţie creştină. Acesta e unul din motivele principale ale superficialităţii unei mari părţi a lucrării creştine din India astăzi. Matei a fost chemat de la locul său de muncă. Fiecare apostol a fost chemat de la locul său de muncă. În primul rând, fiindcă acesta ar fi un test al autenticităţii chemării făcute de Dumnezeu. Cineva nu ar renunţa la slujba sa bine plătită, degeaba, doar pentru un vis iluzoriu. Deşi, cineva ar fi dispus să rişte să facă asta dacă e neangajat, fiindcă nu are nimic de pierdut."Oricum nu am salariu, nu am o diplomă, aş putea să încerc asta, aşa zisa lucrare creştină." Aşa se întâmplă cu mulţi din lucrătorii creştini din India. Şi, cum am spus, acesta e motivul superficialităţii creştinismului din India astăzi.
Al doilea motiv e acesta: doar o persoană care a avut o slujbă seculară ştie presiunile unei astfel de slujbe. Nu e uşor să lucrezi într-o situaţie seculară, cu şefi dificili, încercări, ispite, presiunea de a te trezi şi a trebui să te duci la muncă şi să te întorci seara târziu. Cineva care intră în lucrare creştină cu normă întreagă, sau devine pastor, nu are presiunea de a se trezi la 6:30 dimineaţa, cum au unii muncitori, să se pregătească repede, să prindă autobuzul, şi să se ducă la muncă. Să se asigure că nu întârzie în nici o zi, şi nu are presiunea de a avea şefi dificili care strigă şi ţipă la ei şi le cer să facă tot felul de lucruri dificile, iar uneori lucruri neîngăduite. Un pastor nu se confruntă cu asta. Şi, mulţi oameni din India lucrează 6 zile pe săptămână, săptămână după săptămână. Iar, mulţi pastori lucrează doar o seară şi o dimineaţă pe săptămână. Asta e cam tot. Evident, e o slujbă mult mai uşoară. Te scoli când vrei, pregăteşti câteva predici şi le predici de două ori pe săptămână, şi asta e tot. Aşadar, multor oameni le place să renunţe la slujbele lor seculare, fiindcă slujba de pastor li se pare mult mai uşoară. Domnul Isus i-a chemat pe cei care erau muncitori, loiali la locul de muncă, fiindcă ei experimentaseră strădaniile câştigării existenţei. De aceea, chiar şi Domnul Isus era tâmplar. El a trebuit să se străduiască să-şi întreţină cei patru fraţi mai mici, două surori şi mama. O familie de opt membri, de care trebuia să se îngrijească. Iar Dumnezeu, Tatăl, a îngăduit ca El să fie încercat mulţi ani astfel. Treizeci de ani înainte să-L trimită în lucrare.
Ţineţi minte, dragi prieteni, acesta e un motiv pentru care Domnul Isus i-a chemat pe oameni de la locul lor de muncă. Iar aici spune... apropo, Matei a scris această evanghelie. El scrie despre el, la persoana a treia. Iar în v. 10 spune: "Pe când şedea Isus la masă, în casă... ", Matei nu ne spune a cui casă era, dar ştim din altă evanghelie, că era casa lui, celălalt nume al lui era Levi. Era chiar casa lui, dar e atât de smerit, încât nu menţionează asta. În timp ce Domnul Isus şedea la masă, erau mulţi vameşi şi păcătoşi care luau masa cu El şi cu ucenicii Lui. Vedeţi, Matei era el însuşi vameş. A avut o petrecere mare în casa lui, cu toţi prietenii lui, o mulţime de vameşi. Şi a invitat mulţi alţii, care erau păcătoşi bine cunoscuţi din oraş. Şi toţi mâncau împreună cu Isus şi ucenicii Lui. Când fariseii au văzut lucrul acesta... vedeţi, probabil că Matei era un om foarte bogat, de a invitat atâţia oameni la masă."Fariseii au văzut lucrul acesta şi au zis ucenicilor Lui: 'De ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii? '" Ei gândeau: "Toată lumea ştie că vameşii sunt escroci. Ei aşteaptă mită, încearcă să hărţuiască oamenii." Se întâmplă chiar şi în zilele noastre. Şi, vrei să spui că Domnul Isus e prietenos cu astfel de oameni? Domnul Isus e prietenos cu păcătoşii? Domnul Isus a auzit asta şi a spus: "Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: 'Milă voiesc, iar nu jertfă! ' Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi."
E de înţeles că un om sănătos nu are nevoie de doctor. Cei bolnavi au nevoie de doctor. Deci El spune: "Aceşti oameni, pe care voi îi numiţi păcătoşi, vameşi, ei sunt bolnavi, au nevoie de ajutorul Meu." Dar voi, fariseilor şi cărturarilor? Nu erau ei bolnavi? Erau mai bolnavi decât oricine altcineva. Aveau ipocrizie şi mândrie, cele mai rele păcate, mult mai rele decât celelalte, dar ei nu erau conştienţi de nevoia lor. Aşadar, Domnul e sarcastic aici. Există un loc pentru sarcasm în predicare. Domnul Isus ne-a învăţat să fim sarcastici pentru a evidenţia o idee. El îi numeşte pe aceşti foarte bolnavi farisei, oameni sănătoşi. Ce vrea să spună?"Voi credeţi că sunteţi sănătoşi. Atunci nu aveţi nevoie de Mine, nu-i aşa?" Asta vrea să spună El în v. 12: "Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi." El sugerează: "Voi credeţi că sunteţi sănătoşi. De aceea nu-Mi pierd timpul venind la voi. Dar nu sunteţi sănătoşi. Sunteţi mai bolnavi decât ceilalţi oameni. Dar nu vă daţi seama. Dar, din fericire, aceşti păcătoşi îşi dau seama că sunt bolnavi. E mai ferice să realizezi că eşti bolnav, decât să fii bolnav şi să nu ştii. Aceşti oameni conştientizează că sunt bolnavi şi astfel, vor un doctor. Şi sunt bucuros să merg să-i ajut."
Iar apoi Domnul le-a vorbit direct fariseilor şi cărturarilor."Voi sunteţi atât de critici faţă de aceşti oameni. Înainte să rostiţi multele rugăciuni şi să aduceţi jerfte, mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă acest verset din Vechiul Testament": "'Milă voiesc, iar nu jertfă! ' Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi". Aceasta e o referinţă din Osea 6:6, unde spune că Dumnezeu doreşte milă mai mult decât jertfe. El spune: "Vreau să învăţaţi că Eu nu doresc multe jertfe de la voi. Vreau să aveţi milă de oameni şi nu doar să-i judecaţi, spunând: 'Ei sunt vameşi, sunt păcătoşi. Noi nu suntem păcătoşi ca ei. '" Domnul Isus întotdeauna ia partea păcătoşilor împotriva fariseilor. Ţineţi minte întâmplarea cu femeia prinsă în preacurvie? Fariseii erau de o parte, iar femeia prinsă în preacurvie de cealaltă parte. A cui parte o ia Domnul Isus? Pe cine apără El? El îi îndepărtează pe farisei şi îi spune femeii: "Nu te condamn." Înseamnă atunci că El acceptă păcatul? Niciodată! Fiindcă i-a spus femeii: "Să nu mai păcătuieşti niciodată!" El nu a acceptat niciodată vreun păcat, dar nici nu-i condamnă pe păcătoşi. Şi din nou aici îi vedem pe farisei şi cărturari de o parte, şi pe vameşii şi păcătoşii bolnavi de cealaltă parte, iar Domnul Isus le ia partea, îi apără împotriva acuzaţiilor fariseilor.
E un exemplu minunat pentru noi, fiindcă găsim foarte puţini predicatori, care se identifică aşa, care sunt prietenii păcătoşilor. Mulţi predicatori sunt prietenii oamenilor bogaţi. Domnul Isus nu era prietenul oamenilor bogaţi. Păstorii sunt prietenoşi cu oamenii bogaţi. Îi pun în comitetul de conducere al bisericii lor, fiindcă ştiu că vor obţine bani de la ei. Domnul Isus nu era interesat de banii nimănui, aşa că nu a făcut asta.
Mai departe în v. 14 spune: "Atunci, ucenicii lui Ioan au venit la Isus şi I-au zis: 'De ce noi şi fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc? '" Asta era o altă întrebare. Întotdeauna aveau o nouă întrebare. Eu, personal, Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ei au pus aceste întrebări, fiindcă răspunsurile minunate ale Domnului Isus sunt scrise în Scripturi, şi acestea îmi dau învăţătură astăzi. Deci, iată ceva minunat!"De ce nu postesc ucenicii Tăi? Isus le-a răspuns: Nuntaşii nu se pot jeli câtă vreme este mirele cu ei." Vedeţi, El este mirele şi ei erau evrei, nuntaşi ai mirelui. Noi care formăm Biserica de azi suntem mireasa. Noi nu suntem nuntaşii mirelui, suntem mireasa lui Hristos. În acele zile, Biserica încă nu se formase, ei erau nuntaşii mirelui. El spune: "Nu poţi posti când mirele e prezent. Într-o zi mirele va pleca. Atunci ei vor posti." Aşadar, vedem că Domnul Isus nu le-a poruncit niciodată oamenilor să postească. Şi nici noi n-ar trebui să le poruncim oamenilor să postească, cum fac unii predicatori. El doar a specificat că atunci când va pleca mirele, ei vor posti.
În Matei 6, El a spus: "Când posteşti, ... asigură-te că ceilalţi oameni nu ştiu asta". El nu a poruncit oamenilor, şi nici nu a spus: "Dacă posteşti... ", ca şi cum ar fi fost ceva opţional. Chiar şi aici spune că ei vor posti. Nu spune,"când mirele va fi luat de la ei, s-ar putea să postească". Aşadar, de aici învăţăm că unul din motivele postului se datorează absenţei mirelui nostru. El nu este aici. E o exprimare a tânjirii noastre după Cineva pe care Îl iubim atât de mult. În sensul acesta, postul e o manifestare a dragostei pentru un mire absent. Asta am învăţat din Matei 9:15."Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti".
În acelaşi context, în v. 16-17 continuă să spună: "Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche". Cu toţii ştim că dacă punem haine de bumbac în apă, bumbacul tinde să se micşoreze. Dacă o rochie de bumbac are o ruptură, şi iei o nouă bucată de bumbac, care nu a fost pusă în apă, şi tai o bucată şi o coşi pe această rochie, pe pantaloni sau orice altceva, de îndată ce e introdus în apă, acel nou petic începe să se micşoreze, şi asta face ca îmbrăcămintea să se rupă. Ideea e că în noul legământ, reprezentat de haina nouă, nu poţi intra luând un petic din el şi punându-l pe haina veche. Haina veche e vechiul legământ. Asta fac unii oameni... e o pildă foarte interesantă. Mulţi creştini trăiesc sub lege. Sunt speriaţi de predicatorii lor, că dacă nu dai zeciuială Dumnezeu te va pedepsi. Tot felul de prostii de genul acesta. Ei trăiesc sub legi, dar apoi aud un mesaj al noului legământ şi se entuziasmează."Voi lua un petic de acolo şi-l voi coase aici." Şi, în viaţa de legalism pe care deja o au, aud un nou adevăr despre cum Dumnezeu e Tatăl nostru, sau că putem birui păcatul, orice, şi încearcă să-l coasă la vechiul legământ. Ei nu vor să renunţe la vechiul legământ, deşi Dumnezeu a zis că vechiul legământ e anulat. Ei nu l-au anulat în mintea lor."Avem un loc şi pentru el... dar ne place acest lucru nou pe care fr. Zac îl predică. Să luăm asta şi să o aplicăm aici". El spune că nu va merge. Va rupe îmbrăcămintea. Rezultatele nu vor fi bune. În cele din urmă, va fi mai rău. E mult mai bine să rămâi cu haina veche. Ceea ce trebuie să faci e să arunci haina în întregime. O abordare greşită faţă de post sau orice altceva. Aici întrebarea era despre post.
Chiar şi legat de un mic lucru precum postul, există o abordare din prisma vechiului legământ, care e haina veche, şi o abordare din prisma noului legământ. În vechiul legământ era lege. În anumite zile evreii trebuiau să postească. Nu exista alternativă. În noul legământ, nu este lege care să spună că trebuie să posteşti. Pur şi simplu nu există. În schimb este "dacă posteşti" sau "când posteşti", sau "ei vor posti". Şi trebuie să ştim diferenţa, fiindcă mulţi predicatori astăzi îi forţează pe oameni să postească. Postul e un lucru foarte bun ca disciplină. De exemplu, o dată pe săptămână să sari peste toate mesele, sau dacă nu poţi, măcar începe sărind peste o masă, apoi peste două, şi în final peste trei mese. Cred că e o disciplină foarte bună. Ne eliberează de iubirea faţă de mâncare, ne dă timp să ne concentrăm la ceva, şi ne dă ocazia de a-I arăta lui Dumnezeu că suntem cu-adevărat interesaţi de ce vrea El să ne dea. Aşadar, acest pasaj e foarte relevant. Ideea este, însă, că nu trebuie făcut în stilul vechiului legământ, ca o lege. E o diferenţă între disciplină şi lege.
Cealaltă ilustraţie pe care o foloseşte aici... amintiţi-vă că El răspunde la întrebarea legată de post,"Oamenii nu pun vin nou în burdufuri vechi; altfel burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amândouă." Acesta e un exemplu bine cunoscut. În orice e pus vinul, acesta se extinde. Şi dacă e un burduf, în care obişnuiau să-l pună în trecut, acesta se lărgeşte. Dar dacă e pus într-un burduf vechi care e deja întins la maxim, plesneşte. Din nou e prezentată diferenţa dintre vechiul şi noul legământ. Încercarea de a trăi viaţa în noul legământ, vinul nou, în sistemul vechiului legământ, - zeciuială, post, rugăciune -, totul va exploda. Nu aşa trebuie să trăim. Totul din viaţa noului legământ trebuie pus în modelul noului legământ. Viaţa noului legământ trebuie să fie în adunarea noului legământ. Nu putem trăi viaţa noului legământ într-o adunare a vechiului legământ. Asta e greşeala pe care o fac mulţi oameni. Le place această viaţă, dar ei încearcă să o adauge adunării lor denominaţionale moarte, care e un sistem al vechiului legământ.
Aşadar, despre asta vorbeşte Domnul Isus aici, nu numai referitor la post, dar şi la rugăciune şi multe alte lucruri. Să luăm aminte la aceste lucruri şi vom continua în următorul episod.
