text Predici

Viața creștină - Partea 6

de Paul Washer
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paul Washer

    Vreau să trec direct la subiect. Vreau să concentrez un material de patru ore într-un timp mai scurt. Sunt puţin abătut pentru că nu veţi crede lucrurile pe care le voi spune şi veţi înlătura aceste învăţături. Sau veţi crede că spun lucruri frumoase, dar nu lucruri realiste. În orice caz, voi vorbi despre lucrurile acestea. Vreau să vorbesc despre căsnicie, începând cu perioada de curtare. Am să vorbesc despre lucrurile acestea până ultima picătură de sânge curge din mine. Sunt multe lucruri pe care vreau să le discutăm şi nu voi avea timp să spun despre cât de important este pentru părinţi să-şi pregătească fii şi fiicele pentru căsătorie. Este datoria voastră și ştiţi asta. Este răspunderea părinţilor să-şi binecuvânteze fiul când îşi caută o soţie şi să-și binecuvânteze fiica atunci când primeşte un soţ, doar atunci când copiii lor împlinesc principiile biblice. Şi până atunci, n-ar trebui să le extindă binecuvântarea aceasta. Prin aceasta câştigi inima copilului, dar nu şi inima lui Dumnezeu şi copii sunt distruși în felul acesta.

    Când ar trebui ca tânărul să primească binecuvântarea tatălui său pentru a începe o relaţie cu sexul opus? Mulţi dintre voi nu mă veţi crede, dar am să vă spun oricum. Tânărul trebuie să vrea şi să poată să se despartă de mama şi tatăl lui pentru a forma o altă familie. Deci băieţii de 15 ani care vor să aibă prietene n-au nici o şansă. De asemenea, nici bărbaţii din zilele noastre care la 32 de ani încă depind de părinţii lor. În Geneza 2:24 spune, "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup." Observaţi că vorbeşte despre bărbaţi, nu băieţi. În Biblie avem bărbaţi şi băieţi, în cultura noastră avem 3 categorii: bărbaţi, adolescenţi şi băieţi. După cum v-am spus deja, ideea de adolescență este bazată pe evoluţie şi nu-i un termen biblic. Dacă mă adresez adolescenţilor cu termenul "băieţi" se supără pe mine. Dar pot spune că-s bărbaţi? Dacă nu eşti bărbat şi nu mă pot adresa în felul acesta, atunci eşti un băiat. Este minciuna adolescenţei. Adolescența le dă dreptul băieţilor să aibă parte de privilegiile bărbaţilor, fără a putea fi în stare să-şi asume responsabilitățile pe care le poartă un bărbat. Îmi place să trag cu arcul. Nu-s foarte bun, dar îmi place. Sunt două tipuri de arcuri, unul mic şi unul complex. Şi poţi trage cu o săgeată mai mare şi vârful săgeţii trebuie să fie la o mărime precisă. Dacă săgeţile sunt foarte ascuţite, nu vor lovi ţinta pentru că nu au viteza necesară. De aceea, trebuie să fii foarte atent cu vârful săgeţii pentru că dacă nu eşti atent te poţi accidenta. Băieţii mei folosesc săgeţi mai mici nu pentru că nu pot trage la ţintă, ci pentru că nu pot avea răspunderea aceasta. Şi până atunci, nu vor folosi săgeţi cu vârf metalic. Dacă îl laşi pe un tânăr să ia uşor decizia de a intra în căsătorie, îl va distruge şi pe el şi pe ea. Pentru toate lucrurile în viaţă ne pregătim, cu excepţia salvării. Dar nu-i nevoie de pregătire pentru căsătorie? Îi lăsăm doar să ia decizii, sau îi trimitem timp de 6 săptămâni la consiliere cu pastorul? E stupid aşa ceva. Se cere o viaţă întreagă pentru învăţare. Tatăl trebuie să-l înveţe din momentul în care copilul începe să asculte. Să-l pregătească pentru maturitate, ca mai apoi să se poată căsători.

    Cuvântul "a lăsa" vine din ebraică şi înseamnă să laşi în urmă, să uiţi, să abandonezi, să neglijezi. Nu înseamnă că trebuie să ne neglijăm părinţii, ci înseamnă că suntem în stare să-i lăsăm, şi să stăm pe picioarele noastre. Aceasta caracterizează o familie nou formată. Iar cuvântul "lipire" înseamnă "a fi strâns, lipit, a sta aproape, a fi ţesut împreună". Tânărul îşi lasă mama şi tatăl şi se lipeşte de o femeie. Bunicii pot fi o mare binecuvântare şi pot fi un mare blestem. Bunicilor, nu distrugeţi autoritatea părinţilor! Nu aveţi nici un drept! Nu-i copilul tău! Nu tu eşti patriarhul familiei acesteia! Când fiul tău părăsește familia poţi să-i dai din înţelepciunea ta, să-i dai sfaturi, dar nu te folosi de puterea de a submina autoritatea fiului tău sau a norei tale, pentru că poţi deveni otravă pentru familie. Îmi pare rău, dar acesta este adevărul. Ştiu că vei vrea să-i răsfeţi pe copii, dar prin aceasta îi vei distruge. Sunt convins că aţi vrea să mă luaţi la bătaie, dar ştiţi că-i adevărat ce spun. Am văzut atâţia bunici care au întors inima nepoţilor lor împotriva părinţilor lor. Bunicii sunt protecţia lor, mediatorii, şi portiţa de salvare. Nu-i bine.

    Deci sunt uniţi împreună şi tânărul trebuie să dorească relaţia această nouă cu partenerul de viaţă. Această relaţie schimbă toate celelalte relaţii cu rudele, prietenii, colegii de muncă sau fraţii în lucrare. Când spui "da" unei femei, tinere drag, spui în acelaşi timp "nu" tuturor celorlalţi. În special altor femei. Când spui "da" la altar, spui "nu" tuturor femeilor din lume. Iar femeia aceasta este cea mai importantă în viaţa ta, chiar mai presus de mama ta. Mama ta nu-i cea mai importantă persoană în viaţa ta. Trebuie să ai grijă de ea dacă are nevoie, trebuie s-o binecuvântezi, trebuie să o susţii, trebuie să o onorezi, dar în acelaşi timp trebuie să-ţi protejezi soţia de ea. Un tânăr creştin s-ar putea să trebuiască să meargă la mama lui şi să-i spună: Mamă, mi-aş da viaţa pentru tine. Te primesc în casa mea, dar când eşti în casa mea trebuie să respecţi autoritatea mea şi autoritatea soţiei mele. Iar dacă nu poţi face asta nu eşti bine-primită în casa mea. Ştiţi despre ce vorbesc, nu-i aşa? Este adevărat. Puteţi fi cea mai mare binecuvântare, dar puteţi fi şi o otravă în familia aceasta. Spune, "Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voștri." Nu spune, adulţilor ascultaţi de părinţii voştri. Copiii trebuie să-şi onoreze părinţii în copilarie și la maturitate trebuie să facă la fel. Dar când tânărul pleacă, el şi-a creat familia lui. Când tânăra pleacă, face parte dintr-o altă familie. Ea nu poate să meargă înapoi la părinţi să se plângă. Dacă este căsătorită cu un soţ abuziv, diaconii trebuie să intervină, nu am nimic împotrivă, dar trebuie să realizaţi că s-a dezlipit de familia ei. Sunteţi o familie nouă şi dragul meu, vreau să realizezi că tu atragi binecuvântarea sau blestemul. Sunt mulţi bărbaţi care sunt credincioşi şi nu comit adulter, nu au alte relaţii cu femei, dar au relaţii cu alţi bărbaţi şi prin aceasta îşi distrug căsătoriile. Nu relaţii homosexuale, ci prietenii. Nu am prieteni cu care să pierd vremea pentru că am o soţie. Am prieteni de vânătoare, am colegi de lucru, sunt bărbaţi cu care interacţionez, dar timpul meu liber aparţine soţiei mele şi copiilor. Deci într-un fel spun "nu" prietenilor mei, deşi nu înseamnă că nu putem petrece timp împreună, dar vreau să vă spun că un bărbat dedicat lui Dumnezeu, nu are prea mult timp liber. Iar timpul acela scurt pe care îl are trebuie dedicat soţiei lui şi copiilor. Trebuie să spun "nu" altor femei, dar de asemenea trebuie să spun "nu" altor bărbaţi.

    Când un tânăr se gândeşte la curtare şi la o tânără cu care vrea să se căsătorească, trebuie să ne uităm după semnele maturizării, iar dacă nu le găsim, tatăl lui şi diaconii n-ar trebuie să-şi ofere binecuvântarea. Haideţi să ne uităm la aceste semne ale maturizării care ar trebui să le aibă tinerii. Nu vreau să spun că trebuie să împliniţi perfect lucrurile acestea, dar dacă nu-i nici o urmă de maturizare în voi, atunci trebuie să vă opriţi din căutarea unui partener. În primul rând, trebuie să fiţi dedicaţi lui Dumnezeu într-un mod personal şi independent. Puteţi sta pe picioarele voastre, fără nici o mustrare din partea mamei sau tatălui? Puteţi umbla pe calea credinţei fără ajutorul cuiva, fără să vă trezească cineva dimineața pentru părtăşia personală? Fără să vă împingă cineva să vă rugaţi, să mergeţi la biserică sau să faceţi un lucru sau altul? Pentru că va trebui să fii pe picioarele tale fără ajutorul cuiva. Puteţi face lucrul acesta? Un exemplu perfect ar fi regele Ioas din Biblie. Când a fost sub autoritatea omului lui Dumnezeu a umblat cu Dumnezeu, dar când autoritatea aceea a dispărut din viaţa lui, n-a mai umblat cu Dumnezeu. Ascultaţi ce spune în 2 Cronici 24:1-2, "Ioas avea şapte ani, când a ajuns împărat, şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Țibia, din Beer-Șeba. Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada." A făcut ce era bine cât timp a avut autoritatea preotului asupra lui. Apoi 2 Cronici 24:17-18, "După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit şi s-au închinat înaintea împăratului. Atunci împăratul i-a ascultat. Şi au părăsit Casa Domnului Dumnezeului părinţilor lor şi au slujit Astarteelor şi idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului, pantru că se făcuseră vinovaţi în felul acesta." Ioas l-a omorât pe Zaharia, fiul lui Iehoiada. Este uimitor. Ca bărbat, poţi sta pe picioarele tale înaintea lui Dumnezeu? Toţi recunoaştem că avem nevoie de biserică, avem nevoie de fraţii şi surorile în Hristos, avem nevoie de sfaturi şi rugăciuni din partea părinţilor, dar trebuie să fiţi pe picioarele voastre. Cum spune Domnul lui Ieremia, "Dacă alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu niște cai? Dacă nu poţi umbla cu Dumnezeu acum când eşti sub tutelajul tatălui tău şi mamei tale, ce te face să crezi că vei putea umbla cu Dumnezeu când păşeşti înafara familiei tale? Nici să nu te apropii de fiica mea.

    Un alt semn trebuie să fie dedicarea pentru Dumnezeu în contextul familiei. Tânărul trebuie să vadă scopul familiei. Familia nu-i pentru a-ţi satisface dorinţele sau a avea o relaţie cu o fată. Geneza 18-19, "Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit." Avraam a înţeles că s-a căsătorit pentru a creşte moştenitori pentru promisiunile lui Dumnezeu. Scopul principal al căsătoriei mele este să am copii şi să mă dedic umblării în poruncile lui Hristos. Câţi tineri se căsătoresc cu scopul acesta în minte? Sau s-au pregătit să facă lucrurile acestea? Apoi în Iosua 24:15 spune, "Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeți astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor Amoriților în a căror țară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului." Tânărul trebuie să trăiască după cuvintele acestea. Acesta să-i fie scopul căsătoriei şi scoul vieţii lui, să-L slujească pe Dumnezeu. Poate vă gândiţi că cer prea mult de la tineri. Chiar aşa? Cu fiecare generaţie coborâm ştacheta? Dobândim succesul pentru că ne-a coborât aşteptările? Jonathan Edwards a graduat de la Harward şi şi-a susţinut discursul în latină, atunci când avea doar 17 ani. În istoria ţării noastre ştim că băieţi de 15 ani au condus armate împotriva duşmanilor şi au biruit. În zilele noastre băieţii de 17-20 de ani se laudă că au cel mai mare scor la jocurile video. Dacă vreţi să schimbaţi lucrurile trebuie să fiţi serioşi şi vă va costa mult. Tânărul trebuie să ştie Scripturile şi să le împlinească. Din momentul în care se căsătoreşte trebuie să poată să-şi conducă soţia după principiile Biblice. Trebuie să poată să facă asta. Nu spun că trebuie să aibă maturitatea unui păstor de 65 de ani, deşi nici unii păstori nu au destulă maturitate. Trebuie să fie dedicat acestui scop. Deuteronom 17:18-20, "Când se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într-o carte, o copie a acestei legi, pe care s-o ia de la preoţii din neamul Leviţilor. Va trebui s-o aibă cu el şi s-o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul Dumnezeul lui, să păzească şi să împlinească toate cuvintele din legea aceasta şi toate poruncile acestea, pentru ca inima lui să nu se înalțe mai pe sus de fraţii lui, şi să nu se abată de la poruncile acestea nici la dreapta nici la stânga, şi să aibă astfel multe zile în împărăţia lui, el şi copiii lui, în mijlocul lui Israel." Veţi spune că se aplică doar împăraţilor, dar se aplică celor în autoritate. Trebuie să copieze legea, trebuie s-o citească în fiecare zi din viaţa lui ca să înveţe să se teamă de Dumnezeu. Vrei ca fiica ta să se căsătorească cu cineva care nu se teme de Dumnezeu? "Pentru ca inima lui să nu se înalţe mai presus de fraţii lui." O persoană care se află int-o poziţie de autoritate este tentată să se ridice mai presus de persoana peste care are autoritate, de exemplu soţul deasupra soţiei şi a copiilor. I se poate umfla inima de mândrie, poate să-şi folosească autoritatea cu scopuri egoiste, îşi abandonează familia şi face ce vrea, soţia lui nu-i o prioritate, copiii nu-s prioritatea lui. De ce? Pentru că nu se teme de Dumnezeu, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu nu are prioritate în viaţa lui. Trebuie să aibă caracterul lui Hristos, portretizat în Galateni 5:22-23, "Roada Duhului, dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege." Nu trebuie să fie perfect, dar trebuie să se vadă în el. Bărbaţi mai în vârstă nu le împlinim perfect, dar dacă nici habar nu are cum trebuie să fie, oare să-i încredinţăm responsabilitatea căsătoriei? Trebuie să aibă tărie morală. Îs sătul de oameni care spun că-i greu să citească Biblia. Sunt sătul de bărbaţi care spun că nu au disciplina necesară pentru o viaţă de rugăciune. Cum am ajuns oare în felul acesta? Unii oameni cred că alţii studiază Biblia pentru că au darul acesta. Sau unii bărbaţi se roagă pentru că le e uşor să se roage, dar nu-i adevărat! Bărbaţii care studiază Biblia se luptă să studieze Cuvântul! Se trezesc dimineaţa obosiţi şi nu vor să studieze Biblie, dar nevoia îi împinge de la spate. Ştiu că nu-i o opţiune şi realiază că vor deveni monştrii dacă nu studiază Biblia şi nu se roagă.

    Cum am ajuns la concluzia că trebuie să facem doar lucrurile care-s uşor de făcut? Sau le amânăm până când devin uşor de făcut. Ca bărbat trebuie să lupţi să faci voia lui Dumnezeu! Trebuie să lupţi să te trezești, trebuie să lupţi să citeşti Cuvântul, trebuie să lupţi să te rogi! Dragul meu, trebuie să lupţi să-ţi iubeşti soţia! Luptă împotriva a ceea ce-ţi spune să faci altfel! Dorinţele firii, egoismul, chiar şi nesupunerea ei îţi spun că nu poţi să o iubeşti, dar trebuie să-ţi spui: am s-o iubesc, am s-o iubesc, am s-o iubesc! Viaţa e o luptă! Cum vreţi să câştigaţi răsplata dacă nu luptaţi? Nu puteţi fi ca nişte copilaşi care se joacă de-a războiul, ci trebuie să mergeţi să luptaţi în realitate. 1 Corinteni 16:13, "Vegheaţi." Sunteţi treji? Sunteţi treji când vine tentaţia? Vegheaţi asupra familiei? Vegheaţi asupra copiilor voştri? Vegheaţi asupra soţiilor voastre? "Vegheaţi, fiţi tari în credinţă." Tare ca piatra, neclintiţi! "Fiţi oameni, întăriţi-vă!" Şi nu se referă la puterea fizică a lui John Wayne sau Arnold Schwarzenegger, ci se referă la puterea omului bazată pe tăria lui Dumnezeu. Îl admir foarte mult pe Ray Comfort, îl cunosc şi ştiu că e o persoană introvertită, foarte timid, nu-i foarte înalt, dar poate vorbi cu oricine şi spune adevărul oricărui om. Este un om puternic nu pentru că se încrede în el însuşi, ci este puternic prin puterea şi tăria lui Dumnezeu. Ieremia 12:5, "Dacă alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu nişte cai? Şi dacă nu te crezi la adăpost decât într-o ţară liniştită ce vei face pe malurile îngâmfate ale Iordanului?" Dragul meu aceasta este o întrebare bună. Dacă eşti obosit de creştinism, nu poţi citi Biblia, nu poţi să te rogi şi nu poţi fi dedicat lui Dumnezeu în timp ce ai o mamă şi un tată care veghează asupra ta, atunci cum crezi că vei fi când eşti pe cont propriu? Dacă te prăbuşeşti în timp de pace, cum vei reacţiona când vrăjmaşul e la uşă şi tu trebuie să-i răspunzi? Dacă eşti tânăr, ai un tată care el stă la uşă acum şi te protejează, dar în momentul în care începi să te gândeşti la căsătorie, iar apoi te căsătoreşti, ajungi să fii tu responsabil de propria ta uşă.

    Haideţi să mergem mai departe. Un tânăr trebuie să poată întreţine familia.  Vorbeam cu Billy Buchan şi îmi spunea că după ce vorbeşte cu un tânăr despre viaţa lui spirituală, despre umblarea lui cu Dumnezeu, următoarea întrebare pe care i-o pune este, "Îţi place să lucrezi? Să faci munca ce Îl onorează pe Dumnezeu? Te bucuri să lucrezi din greu? Pentru că dacă nu, poţi să pleci." Ştiţi cu ce se lăudau oamenii din generaţia tatălui meu, oameni care au luptat în al doilea război mondial? Se lăudau cu cât de mult pot să lucreze. "Nici nu ştii cât pot lucra eu. Nici n-ai idee." Ştiţi că în zilele noastre aud bărbaţi lăudându-se cu cât de puţin lucrează? Şi cum ştiu să-i păcălească pe şefi, se laudă cu lenevia lor şi îmi vine rău când aud aşa ceva! Aceasta-i generaţia pe care am crescut-o. Tinere, dacă nu-ţi place să lucri, nici nu te apropia de casa mea. Trebuie să te bucuri de munca grea, ai fost creat să lucrezi din greu. Mulţi spun că vor lucra până la pensie. Poftim? Poate nu mai mergi la lucru, dar când te pensionezi trebuie să continui să fii sclavul lui Hristos. Unde-s oamenii cu bătături în palme? Unde-s constructorii, sudorii, oameni care poate au un şef care le face viaţa un iad, dar lucrează ca pentru Dumnezeu? Unde-s oamenii care lucrează ca pentru Dumnezeu, pentru că vor fi răsplătiţi pentru munca lor? Vreau să văd tineri care să lucreze! Lenevia a fost inclusă în lista celor şapte păcate capitale. Alături de îmbuibare, lăcomie, mândrie, furie, poftă şi invidie. Suntem un exemplu rău dacă îi facem patul unui copil de şase ani. Să vă fie ruşine! Mamelor, le adunaţi hainele adolescenţilor de pe jos? Taţilor, ar trebuie să-i puneţi la punct! Este patetic! Gândiți-vă puţin şi încercați să înţelegeţi! O laşi pe soţia ta, prinţesa ta, regina ta, să culeagă de pe jos chiloţii adolescentului tău de 15 ani? Sub nici un chip! Ştiu că lucrurile acestea se întâmplă, dar acum că v-am spus, nu vi se aprinde un beculeţ să vedeţi cât de patetic sună lucrurile acestea? Soţia ta îi face patul? Îi fac eu patul. Băiatul vrea să se căsătorească? Fetelor, daţi-mi voie să vă dau un sfat, deşi nu veţi asculta, dar cel puţin veţi ştii că aţi auzit adevărul aceasta. Uită-te cum îşi tratează mama şi realizează că te va trata mai rău pe tine. Tinere, uită-te cum îşi onorează tatăl, pentru că te va onora mai puţin pe tine. Tinere, roagă-l pe tatăl ei să-ţi arate camera fetei şi dacă e murdară, nu mă interesează cât de frumoasă-i fata, ai face bine să fugi. Pentru că aşa va arăta casa ta şi aşa vor arăta şi copiii tăi. Bunicii obişnuiau să dea copiilor tipul acesta de sfaturi, în modul acesta. "Cine îşi lucrează câmpul are belşug de pâine, dar cine aleargă după lucruri de nimic are belșug de sărăcie." Întrebare este eşti înţelept sau nebun? Proverbe 10:5, "Cine strânge vara, este un om chibzuit, cine doarme în timpul seceratului este un om care face ruşine." Acesta este fiul care lucrează din greu şi economiseşte, se pregăteşte pentru viitor. "Leneşul doreşte mult, şi totuşi n-are nimic." Nu-i adevărat în zilele noastre, pentru că părinţii le dau totul. "Leneşul doreşte mult, şi totuşi n-are nimic, dar cei harnici se satură." Alergi după scopuri fără rost? Proverbe 28:19, "Cine îşi lucrează câmpul are belşug de pâine, dar cine aleargă după lucruri de nimic are belşug de sărăcie." Proverbe 21:17, "Cine iubeşte petrecerile va duce lipsă, şi cine iubeşte vinul şi undelemnul dresurilor nu se îmbogăţeşte." Un frate îmi spunea că fetele nu se pot căsători pentru că nu au cu cine. Şi de multe ori le-am spus şi eu că sunt băieţi tineri în biserică, băieţi care citesc Biblia, par a fi credincioşi, merg în misiune. Și fetele mi-au spus că băieţii aceştia lucrează jumate normă şi îşi cheltuie toţi banii pe jocuri video, biciclete, motociclete, bărci şi nu economisesc să-şi cumpere o casă. Nici unul nu se gândește ce înseamnă să ai o soţie şi se comportă ca nişte băieţei, deşi citesc Biblia. Economiseşti pentru viitor? Proverbe 13:22, "Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi, dar bogățiile păcătosului sunt păstrate pentru cel neprihănit." Duci o viaţă nedisciplinată, ai un scop? 2 Tesaloniceni 3:10-12, "Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit, "Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce." Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. Îndemn pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte." Vă spuneam de menoniţii de la care cumpăram lemn în Illinois şi ştiţi ce mi-a spus unul dintre ei? Între noi, un băiat de când se naşte până la şase ani e o cheltuială în plus pe familie. De la şase ani până la doisprezece ani se întreţine prin munca pe care o face pentru familia lui. Iar de la vârsta de doispreze ani în sus reprezintă un profit pentru familia lui prin munca pe care o face. Uitaţi-vă cum s-au schimbat lucrurile. La treizeci de ani, unii încă le cer bani părinţilor.

    Ştiu că mă urâţi, dar haideţi să mergem mai departe. Aveţi motivaţia bună pentru munca pe care o faceţi? Uitați câteva versete:
    Proverbe 23:4-5, "Nu te chinui ca să te îmbogățești, nu-ţi pune priceperea în aceasta. Abia ţi-ai aruncat ochii spre ea şi nu mai este; căci bogăţia îşi face aripi şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri."
    Coloseni 3:23, "Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni."
    1 Timotei 5:8, "Dacă nu poartă cine grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decât un necredincios."

    Ştiu că trec prin lucrurile acestea destul de repede, dar vreau să trag un semnal de alarmă taţilor şi fetelor. Nu aşteptaţi perfecţiune căci atunci nu vă veţi mai căsători. În acelaşi timp nu ignoraţi lucrurile acestea. Dacă vă lăsaţi conduse de sentimente şi ignoraţi Cuvântul lui Dumnezeu, veţi plăti mai târziu. Şi când ajungeţi în biroul meu, plângând şi văitându-vă, mă va durea sufletul pentru voi, dar nu vă voi putea ajuta cu absolut nimic. Cum îţi aşterni, aşa dormi. Trist este, că ştiu că mulţi dintre voi nu veţi asculta. Veţi fi nechibzuți şi vă veţi lăsa conduşi de sentimente şi părinţilor, voi veţi fii gârboviţi de plânsul copiilor voştri şi nu veţi asculta. Când e timpul pentru curtat din perspectiva fetelor? Mulţi dintre voi v-aţi uitat de dezintegrarea familiilor, dezintegrarea cuplurilor, divorţuri şi plângeţi şi spuneţi că nu există soluţie. Se pare că nimeni nu are o soluţie pentru lucrurile acestea. Întrebare este, veţi accepta soluţia? Nu înseamnă că lumea va fi perfectă şi nu vor mai fi probleme, dar vedeţi cum supunerea în privinţa acestor lucruri ar ajuta în problemele acestea? Înţelegeţi că dacă fetele ar asculta, nu ar mai ajunge în căsătorii mizerabile cu bărbaţi răi? Nu-i uimitor că au fost vremuri când fata nu îşi exprima părerea cu privire la băiatul cu care se căsătorea, tatăl îi alegea un soţ. Şi spunem că-i greşit. Dar uitaţi-vă cum stau lucrurile în zilele noastre. În trecut un bărbat care le-a văzut pe toate în viaţă, nu poate fi păcălit de un tinerel. Bărbatul acesta mergea şi căuta un bărbat bun pentru fiica lui. Nu este influenţat de sentimente, nu este păcălit de minciuni, merge şi alege un bărbat şi îl aduce acasă la fiica lui. Nu vreau să spun că acesta e felul în care trebuie făcute lucrurile, dar gândiți-vă cum facem azi. În zilele noastre, fata de şaisprezece ani merge şi caută un băiat, îl aduce acasă şi tata trebuie să-l accepte. Care dintre ei e mai probabil să fie înşelat? Fata. Nici una din soluţii nu-i bună şi am să vă arăt cum ar trebui să participe tatăl în procesul acesta.

    O tânără poate să înceapă să se gândească la căsătorie doar după ce a adoptat o atitudine matură cu privire la viaţă şi responsabilități. Râdem când femeile spun că atunci când s-au căsătorit nu știau să gătească nimic. Nu mi se pare comic. E lucrul cel mai de bază cu privire la administrarea unei case, deci îmi dau seama că nu ştiai nimic. Tot ce ştiai era să cucereşti. E trist şi e o acuzare la adresa părinţilor. Asta se întâmplă când alegem să lăsăm şcolile seculare să ne educe copiii. Şcolile nu-i educă din punct de vedere intelectual şi nici nu le formează caracterul. Când faci şcoală acasă cu copiii, nu se pune accentul pe învăţătură, ci pe formarea caracterului lor.

    Când se pot căsători fetele? Când cresc în maturitate şi în teamă de Dumnezeu. Am văzut taţi care sunt atât de lipsiți de discernământ, am vrut să spun proști, dar nu-i politicos. Am văzut taţi care refuză să le lase pe fiicele lor să aibă o relaţie cu băieţi care nu-s creştini. După două săptămâni, băiatul se "pocăieşte" şi fata poate să iasă în oraş cu el. "Acum totul e bine. Slavă Domnului!" E o prostie! Răspunsul potrivit ar fi să aştepţi doi ani să vezi roadele convertirii. Nu vă căsătoriţi cu cineva proaspăt convertit. Proverbe 31:30, "Dezmierdările sunt înşelătoare şi frumuseţea este deşartă" şi acestea sunt lucrurile care te atrag la o fată. Dacă eşti tânăr şi neîncercat, te atrag dezmierdările şi frumuseţea "dar o femeie care se teme de Domnul va fi lăudată." Va fi lăudată! Ce vă atrage? Fata-i imatură, nu cunoaşte Scripturile, nu poate duce o conversaţie cu tine despre Dumnezeu, nu poate creşte copiii cu frică de Dumnezeu, deci ce te atrage? Dezmierdările şi frumuseţea? Femeie înţeleaptă înţelege care-i rolul ei ca ajutor potrivit în planul lui Dumnezeu pentru soţul ei.

    Geneza 2:18, "Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el." Cuvântul ajutor se referă la sprijin, suport. Planul lui Dumnezeu pentru bărbat este să crească împărăţia lui Dumnezeu şi rolul ei este să fie alături de el pentru a-l ajuta să înainteze împărăţia lui Dumnezeu. Dar suntem atât de naivi încât lăsăm doi oameni să se căsătorească deşi nu înţeleg ce rol are căsătoria. Înainte să te căsătoreşti întreabă-te dacă va putea să poarte de grija copiilor, să-i educe şi să-i disciplineze. De multe ori fetele nu ştiu nici cum să aibă grijă de ele însele. Femeia aceasta îţi va creşte copiii. Dar spui că o iubeşti, şi ea este pentru tine şi s-ar putea să fie aşa. Aşteaptă 2-3 ani. Dacă vrei să fii în lucrare, mergi la seminar. Dacă vrei să conduci, faci şcoala de şoferi. Dacă vrei să fii medic, mergi la medicină. Dacă vrei o slujbă, mergi să te instruiască uneori timp de şase luni. Iar când vine vorba de căsătorie, nu se cere pregătire şi nu avem nici un fel de cerinţe. Nu trebuie să trăim în felul acesta. Psalmul 131:2, "Dimpotrivă, sufletul îmi este liniştit şi potolit, ca un copil înţărcat, care stă lângă mama sa, da sufletul meu este ca un copil înţărcat." Biblia recunoaşte că liniştea o găseşti la pieptul mamei. Ce fel de mamă vor avea copiii tăi? De aceea este foarte importantă spiritualitatea soţiei tale, pentru că îi va afecta enorm pe copiii tăi.

    Proverbe 6:20, "Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău, şi nu lepăda învăţătura mamei tale." Ne spune că femeia este implicată în învăţarea copilului, deşi nu deţine rolul principal, tatăl are rolul principal. Dar este important să vedem că este o unitate între învăţăturile tatălui şi ale mamei. Nu se contrazic, şi nu-i apără tata pe copii în faţa mamei sau invers, mama să-i apere de tata. Câţi tineri discută creşterea copiilor înainte să se căsătorească pentru a fii una în sensul acesta? Nimeni nu discută lucrurile acestea şi suntem conduşi doar de atracţia noastră unul faţă de altul. Ea trebuie să fie administratorul casei. Poate să organizeze casa? Şi vei spune că va învăţa mai încolo. Ştiţi ce înseamnă să pui un începător să lucreze într-un domeniu foarte important. Nu aveţi o atitudine delăsătoare cu privire la lucrurile acestea, dar când vine vorba despre căsătorie, trebuie să înţelegeţi că nu ar trebui să înveţe lucrurile acestea când e prea târziu. Trebuie să înveţe acum. Iar atunci când se căsătoresc să poată învăţa şi mai mult. Vei spune că nici tu n-ai ştiut multe, dar ai învăţat. Bineînţeles că nici unul din noi n-am fost pregătiți, pentru că părinţii au eşuat în domeniul acesta. Deci vreţi să continuaţi în acelaşi fel? Cum îndrăzneşti să spui că părinţii mei au eşuat? Îndrăznesc să spun că părinţii tăi au eşuat pentru că nu au făcut ce spun Scripturile. Învăţături din Proverbe 31, ascultaţi ce spune în versetul 11, "Inima bărbatului ei se încrede în ea şi nu duce lipsă de venituri." Continuăm în versetul 12, "Ea îi face bine şi nu rău, în toate zilele vieţii sale." Versetul 16, "Se gândeşte la un ogor, şi-l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie." Versetul 24, "Ea face cămăşi, şi le vinde, şi dă cingători negustorului." Tinerii au fost învăţaţi să fie delăsători pentru că părinţii nu le-au dat responsabilităţi în casă. Fetele se uită în oglindă toată ziua. Versetul 13, "Ea face rost de lână şi de in şi lucrează cu mâini harnice." Nu-i uimitor că ea îşi caută de lucru? Nu aşteaptă ca cineva să-i dea de lucru. Versetul 15, "Ea se scoală când este încă noapte şi dă hrană casei sale şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale." Versetul 18, "Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea." Versetul 27,"Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu mănâncă pâinea lenevirii." Versetele 13, 15, 19, şi 22 vorbesc despre cunoştinţele ei şi practicalitatea ei în îndatoririle zilnice. Ştie cum să-şi administreze casa în mod practic. În versetele 17-25 arată că are putere de caracter şi putere fizică. În versetele 21-25 arată că ea se pregăteşte pentru viitor fără teamă şi are grijă să înfrumusețeză casa. Nu se uită doar la nevoiele casei, ci vrea să înfrumusețeze lucrurile. Versetul 21-22, "Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu. Ea îşi face învelitori, are haine de in subțire şi purpură." Nu se uită doar la nevoie, dar nici nu doreşte luxul, dar îşi exprimă frumuseţea prin felul în care se îmbracă şi îşi îmbracă întreaga casă. Copiii ei nu-s murdari şi mizerabili, copii care nici nu ştiu cum să stea drepţi. Unii dintre voi reacţionaţi imediat. Sunt impresionat când un tânăr vine la mine şi dă mâna cu mine stând drept în faţa mea. Atât de rar întâlnesc aşa ceva. De obicei nu ştiu cum să salute. Ca o meduză. Frate Paul, eşti cam dur. Şi recunosc asta şi mă speriu şi mă îngrijorez. Dar cel puţin mă ascultaţi. Dacă aş fi venit aici şi aş fi spus că trebuie să fim mai buni, nu aţi fi învăţat nimic. Nu cred că sunt perfect în toate domeniile acestea, dar înainte să le învăţ n-am ştiut că există o soluţie. Şi nu înseamnă că dacă faceţi lucrurile acestea, lucrurile vor fi perfecte, dar nu trebuie să trăim ca până acum. Există o soluţie mai bună. Nu înseamnă că copiii noştri vor fi perfecţi, dar au şansa să fie convertiţi. Convertirea înseamnă mult mai mult decât să mergi în tabără şi să te rogi pentru trezire, ca mai apoi să mergi acasă unde nu-i mireasa lui Hristos sau disciplina spirituală.

    Versetul 20, "Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit." Versetul 26, "Ea deschide gura cu înţelepciune." Tânăra îşi deschide gura cu înţelepciune? Multe femei în vârstă nu deschid gura cu înţelepciune. Pentru că trebuie să ai inima plină de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a deschide gura cu înţelepciune. Cele mai multe primesc sfaturi de la tot felul de oameni, oameni care nu iau învăţăturile din Scripturi. În versetul 14 spune că este eficientă. E eficientă tânăra? Se văd roade în viaţa ei? Nu doar roadele spirituale, dar în jurul casei în felul în care o ajută pe mama ei, şi slujeşte familia. Băieţilor, uitaţi-vă la maşina ei. Dacă e o cocină de porci, aveţi grijă. Dacă vorbesc în general despre păcat, nu are acelaşi impact ca şi când vorbesc despre lucrurile acestea. Când vorbesc specific începeţi să înţelegeţi de ce oamenii scriu pe interenet că nu le place de mine. În versetul 18 spune că ea se bucură de câştigul ei şi merge înainte încurajată. Nu-i la fel şi în viaţa fizică, spirituală. Ori mergi tot mai sus, ori te prăbuşeşti. Când începi să citeşti Biblia şi să te rogi, în fiecare zi e tot mai uşor. Când neglijezi Biblia, în fiecare zi e tot mai greu să te rogi. La fel este cu trupul tău, dacă mănânci bine şi exersezi, începi să te simţi mai bine. Sau ignori lucrurile şi devii tot mai leneş şi toate încep să te doară. Bărbatul ei este onorat de oamenii respectabili ai oraşului, datorită ei. Oamenii nu te vor onora pentru că soţia ta este extrem de frumoasă sau pentru că este senzuală sau se îmbracă în aşa fel încât toţi oamenii să vadă cât de frumoasă e ea. Te vor onora datorită calităţilor ei. Se vor uita la tine şi vor spune, "S-a căsătorit cu o femeie bună." Sau vor spune, "Doamne, nu aş vrea să fiu în papucii lui." Nu vă căsătoriţi cu o prinţesă din poveşti, decât dacă vă căsătoriţi cu Cenuşăreasa. O femeie statornică, echilibrată, sănătoasă în gândire, are foarte mare valoare.

    Un doctor din Carolina, un prieten de-al meu mi-a spus odată, fratele Bodie McCoy: Dumnezeu le-a dat oamenilor doar câțiva ani scurți în care să fie atrăgători fizic. Sunt doctor şi ştiu! E un har prin care învăţăm ce-i important. Gândiți-vă la lucrul acesta. De la 15-16 ani până pe la 30 de ani suntem atrăgători iar apoi începe deplinul. Şi e rapid! Bărbaţilor, ascultaţi-mă. Aţi fost crescuţi într-o cultură în care o femeie trebuie tratată ca o prinţesă doar dacă are 1.75 m şi cântărește 45 kg. Indiferent de cât de mult se schimbă soţia ta, dacă are un suflet blând, liniştit şi plăcut atunci va rămâne frumoasă. Dar indiferent cât de mult îşi păstrează frumuseţea fizică, dacă are o atitudine care stârneşte conflict, se ceartă, e leneşă, casa e în dezordine şi niciodată nu ştii dacă copiii tăi sunt îngrijiţi, ai suferinţă. Înţelegeţi că nu vorbim despre perfecţiune, dar gândiți-vă la lucrurile acestea. Poate nici tu nu eşti aşa şi nici ea nu-i perfectă, dar puteţi să vă propuneţi să deveniţi mai buni înainte de căsătorie. Să vrei să devii bărbatul de care ea are nevoie. Să mergi la tatăl tău şi să-i spui că vrei să devii bărbat adevărat. Să-i spui că vrei să te căsătoreşti atunci când el îţi spune că eşti pregătit. Iar tu ca fiică să vrei să primeşti binecuvântarea tatălui tău şi a mamei tale înainte de căsătorie. Problema este că mulţi copii fac lucrul acesta şi părinţii nu înţeleg. Nu-i patetic? Chiar şi părinţi care fac parte din biserică. Îi încurajez pe tineri să vorbească cu părinţii lor, dar tinerii îmi spun că părinţii nu ar înţelege aşa ceva. Atunci trebuie să mergi la conducerea bisericii. Păstorul meu? Poftim? Nu ar înţelege despre ce vorbesc. Înţelegeţi de ce familiile şi bisericile sunt distruse? Vorbeşte Biblia oare doar despre mântuire prin credinţă şi nu vorbeşte despre nimic altceva? Nu ne spune cum să trăim şi suntem pe cont propriu după ce suntem convertiţi? Nu-i așa.

    Vreau să sar peste câteva lucruri şi să vorbesc despre instrumentele de pregătire. Voi menţiona trei dintre ele. În primul rând, părinţii. Proverbe 6:20-21, "Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale, leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât." Dumnezeu te va onora dacă îţi onorezi părinţii. "Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta - este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduință - ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pământ." Proverbe 13:20, "Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău." Suntem convinşi de psihologia seculară că copiii trebuie să fie înconjuraţi de copii. Copiii noştri au fost împreună în tabăra aceasta şi s-au distrat de minune, dar nu în felul acesta îi creştem. Dacă îi lasăm pe băieţii voştri cu băieţii mei tot timpul, vor trăi o viaţă ca în filme, un absolut dezastru. Pentru că se distrează, dar nu învaţă nimic unii de la alţii. Ni s-a spus că băieţii trebuie să petreacă timp cu băieţii. Dar uitaţi-vă ce spune Biblie în Proverbe 13:20, "Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău." Băieţii trebuie să fie în preajma bărbaţilor pentru a putea deveni la rândul lor bărbaţi şi fetele cu femeile, pentru a putea deveni femei. Aţi început să credeţi nişte minciuni şi copiii voştri petrec timp cu copii, adolescenţii cu adolescenţi şi în felul acesta se însoţesc cu nebunii. Tit 2:3-5, "Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine." Deci dacă nu ai o purtare cuviincioasă, nu te apropia prea mult de nepoţii tăi. Crezi că doar pentru că ești în vârstă, ai dreptul să fii în viaţa nepoţilor tăi? Poate că aţi vrea să puneţi mâna pe mine. Nu ai dreptul acesta doar pentru că eşti în vârstă. Ai o purtare cuviincioasă? "Să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin, să înveţe pe alţii ce este bine." Poţi învăţa pe alţii binele? "Ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii; să fie cumpătate, cu viaţă curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu." Mulţi folosesc textul acesta pentru studiu biblic în grupele de femei. Ce vă face să credeţi că textul spune că femeile trebuie să aibă un grup în care să se întâlnească? Nu spun că femeile nu trebuie să se întâlnească, dar nu la aceasta se referă textul. Transformăm automat textul în lucrarea aceasta în care femeile se adună pentru a-şi împlini nevoile. Nu la aceasta se referă. Eşti o femeie mai în vârstă, eşti după voia lui Dumnezeu, biserica vede lucrurile acestea, dacă vezi o mamă tânără care nu ştie cum să se ocupe de copii, ajut-o. Învaţ-o, ajut-o, roagă-te pentru ea, fii prietena ei. Şi noi credem că trebuie să avem un grup de femei. Bărbaţilor, trebuie să mă apăraţi după ce voi spune ce am de spus.

    "Nu clevetitoare, ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii." Multe din aceste grupuri se transformă în întâlniri la care femeile se plâng de soţii lor. Se adună să discute despre toate lucrurile rele din viaţa lor şi se inspiră una de la alta. E greşit. Când văd o femeie care mereu are nevoie de grupuri de femei, ştiu automat că are probleme în căsătorie. Treaba nu merge bine în căsătoria ei şi are nevoie să meargă la alte femei, femei care nu-s familia ei. Nicăieri în Scripturi nu ni se porunceşte aşa ceva. Nu înseamnă că femeile şi bărbaţii nu se pot întâlni în grupe. Am creat această organizaţie în biserică, o slujbă indispensabilă şi nu acesta a fost scopul. Soţia mea îmi spune de multe ori că nu vrea să meargă la grupele de femei pentru că de multe ori la grupele acestea femeile merg doar să se plângă de soţii lor. Nu vrea să participe la aşa ceva. Femeile depind de alte femei, când ar trebui să depindă de soţii lor. Dacă soţii nu le ajută, atunci ce fac bătrânii bisericii? De ce nu se ocupă de soţii aceştia? Când soţia ta trebuie să meargă la alte femei, înseamnă că nu îi sunt împlinite nevoile prin tine, dragul meu. Din nou, nu interpretaţi cuvintele mele în cealaltă extremă. Nu înseamnă că femeile nu pot avea prietene. Nu înseamnă că nu pot să se întâlnească, să înveţe unele de la altele şi să fie o mare binecuvântare, dar ideea că femeile sau bărbaţii nu pot exista fără grupele lor, e o idee foarte greşită. Dacă nu vă place ce v-am spus, puneţi vina pe soţia mea, pentru că ea m-a învăţat toate lucrurile acestea.

    Vreau să vorbesc despre principiile pentru curtare şi nici n-am menţionat nimic cu privire la căsătorie încă. În primul rând, relaţia este iniţiată de tânărul băiat. Geneza 2:24, "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa." Nu spune că femeia va lăsa pe tata şi pe mama ei să meargă să caute un bărbat. În Scripturi, de fiecare dată când femeile căutau bărbaţi, erau considerate imorale. Femeile care caută bărbaţi sunt considerate imorale, în Scripturi. Atât e tot ce am de spus. Nu citesc reviste, citesc doar Scripturile şi asta ne spune Biblia despre femeile care umblă după bărbaţi. Aţi auzit expresia "i-a dat mâna în căsătorie." Taţilor, mâna fiicelor e în mâna voastră. Mâna ei e sub autoritatea ta, până în ziua când tu decizi că mâna ei poate fi pusă în mâna soţului ei. Este un lucru foarte important pentru că atunci când îi dai mâna în căsătorie, tu îţi retragi autoritatea şi pui mâna ei în mâna soţului ei. Dacă tu faci asta doar pentru ca să împlineşti dorinţa ei, şi băiatul e un ticălos, vreau să ştii că ai fost un laş şi ai eşuat.

    Tânărul trebuie să-şi evalueze motivele pentru care e atras de o anumită tânără. Plângeri 3:40, "Să luăm seama la umblările noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul." Eşti atras de frumuseţea biblică, sau eşti atras de senzualitate? Marcu 7:21-23, "Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om." Eşti atras de senzualitate, sau frumuseţea biblică? Galateni 5:19, "Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea." Dacă e o femeie care se afişează în mod public, va face la fel după ce se căsătoreşte cu tine. Eşti atras de calităţile ei sau de personalitatea ei? Unele femei au personalităţi fantastice, dar nu este acelaşi lucru ca a avea calităţi. Proverbe 31:10, "Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele." Tânărul trebuie să caute sfatul celor cu autoritate biblică asupra lui, dar de multe ori nu se întâmplă aşa, pentru că tatăl nu-şi asumă responsabilitatea autorităţii şi la fel este cu bătrânii bisericii. Proverbe 4:1, "Ascultaţi, fiilor, învăţătura unui tată, şi luaţi aminte, ca să pricepeţi." 1 Petru 5:5, "Tot aşa şi voi tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci Dumnezeu stă împotria celor mândri, dar celor smeriţi le dă har." Proverbe 11:14, "Când nu este chibzuinţă, popotul cade; dar biruinţa vine prin marele număr de sfetnici."

    Când un tânăr vede o tânără care crede că-i poate deveni soţie, ce trebuie să facă? Să se roage lui Dumnezeu, să studieze Scripturile, să-şi cerceteze inima. Îl atrage senzualitatea, personalitatea, calităţile biblice, iar apoi trebuie să-l întrebe pe tatăl lui dacă este pregătit, dacă e bărbat. Dacă nu aş fi fiul tău, mi-ai da fiica ta în căsătorie? Sunt cu adevărat bărbat? Este tânăra aceasta o tânără plină de virtuţi creştine? Tânărul are nevoie de sfaturi. Dacă tatăl spune nu, trebuie să o spună cu teamă de Dumnezeu. Să nu spună "nu" doar din prejudecată. Tatăl să se uite la el şi să-i spună, "Fiule, fata asta s-ar putea să fie pentru tine, dar nu eşti pregătit. Nu eşti pregătit să conduci o femeie. Sau poate tu eşti pregătit, dar tânăra nu e pregătită. Nu-i un lucru negativ, fiule vom lucra împreună, vom studia Scripturile, vom pune accent pe calităţile tale, nu ştiu cât timp ne va lua, dar hai să creştem împreună, să devii bărbat." Nu spune doar "NU!" Spune, "Vom lucra împreună mai mult ca oricând, vom citi Biblia împreună, ne vom ruga, te voi supraveghea, voi veghea asupra ta, mă voi ruga pentru tine, te voi binecuvânta. Te-am instruit toată viaţa, dar de acum te voi învăţa şi mai mult! Ar trebui să fie excitant!"

    Dacă tânărul cere permisiunea tatălui său şi tatăl îşi dă aprobarea, eşti un tânăr credincios şi am observat-o şi pe fata aceasta şi pare şi fie credincioasă, am vorbit şi cu pastorul şi el e de acord. Ce trebuie să facă tânărul acum? Nu-l trimite pe prietenul lui cel mai bun să o întrebe dacă şi ei îi place de el. Nu merge direct la ea, ci merge la tatăl ei. Am să vă dau un exemplu. Hai să spunem că suntem în Illinois şi mâine e 1 octombrie. Nu ştiţi ce-i în 1 octombrie? Sezonul de căprioare. 1 noiembrie, bine la voi e în 1 noiembrie. Sunt gata cu arcul, aştept să răsară soarele pentru că eram pregătit de anul trecut când s-a încheiat sezonul. De cinci ani încerc să vânez un cerb şi n-am reuşit, dar tot nu mă las. Deci sunt gata să plec, merg afară, dar nu-mi găsesc maşina. Camionul meu vechi nu-i acolo. Mi-am pierdut maşina? Tot echipamentul e în maşină şi nu mai pot merge la vânătoare? Mă plimb încoace şi încolo şi mă tot întreb unde-i maşina mea? Cineva mi-a luat maşina. Şi dintr-o dată un tânăr apare cu maşina mea şi parchează în faţa casei. Sari din maşină şi-mi arunci cheile. "Domule Washer, mulţumesc pentru camion." Îmi vine să trag cu arcul. Te omor şi-apoi discutăm. Am rămas fără cuvinte! Ai îndrăznit să-mi iei maşina? Camionul meu de 1500 de dolari? Am să te atârn în faţa casei ca semn pentru toţi ceilalţi. Mi-ai luat maşina? N-aţi face aşa ceva, nu? Deci vrei să spui că ai merge la fiica mea şi ai întreba-o dacă vrea să iasă în oraş cu tine? Fiica mea pentru care m-am rugat şi am plâns, pentru care aş muri de o mie de ori? Ai îndrăzni să vorbeşti cu fiica mea înainte să vorbeşti cu mine? Eşti o ruşine ordinară! De ce vorbesc în felul acesta? Pentru că mulţi dintre voi aţi făcut lucrul acesta şi vreau să vedeţi cât de greșit aţi acţionat. Cum îndrăzniţi să faceţi aşa ceva? Cum îndrăzniţi? Mulţi dintre voi niciodată n-aţi privit lucrurile din perspectiva aceasta. Taţilor, care-i problema cu noi? Uitaţi-vă cum am ajuns. Cum îndrăzneşti? N-ai nici un drept. Ştiu că unii râdeţi şi credeţi să-s extrem, că mi-am pierdut minţile, dar dacă lumea crede că mi-am pierdut minţile, atunci sunt aşa cum trebuie să fiu. Vorbim despre fiica mea. Ai merita să fii biciuit. E fiica mea... Ar trebui să vii la mine, să-mi ceri permisiunea. În Exod 22:16-17 şi în Numeri 33:5, spune că tatăl tinerei are permisiunea să refuze imediat. Dar hai să spunem că vii la mine şi eşti un tânăr cuminte. Nu te cunosc şi s-ar putea să te rog să petreci ceva timp cu mine. Să vorbesc cu tine, să vorbesc cu tatăl tău, chiar înainte ca fiica mea să ştie despre asta. Chiar dacă ajung la concluzia că eşti un tânăr bun, nu-ţi voi da permisiunea să vorbeşti cu fiica mea. De ce? Pentru că vreau să vorbesc cu fiica mea, vreau să mă rog câteva săptămâni iar apoi îţi voi da un răspuns. Vorbesc cu fiica mea şi dacă ea spune nu, atunci îi voi spune că eşti un tânăr bun şi o sfătuiesc să se roage. Se roagă câteva săptămâni şi dacă spune nu, înţeleg. Nu mă duc înapoi la tânăr să-i spun că fiica mea a zis nu. Nu am să fac aşa ceva pentru că îi pun într-o situaţie de conflict. Îmi protejez fiica şi iau răspunderea reacţiei pe care s-ar putea s-o aibă el. Merg înapoi la tânăr şi-i spun că m-am rugat, m-am sfătuit cu alţii şi răspunsul este "NU". Dacă întreabă, "Ce a spus fiica ta?" Atunci am dovada că am luat decizia bună. Dacă vorbesc cu fiica mea şi ea începe să sară în sus cântând, "Aleluia!" Îi voi spune să se roage. Deci lucrurile acestea sunt filtrate prin experienţa tatălui, un tată care poate deosebi un om bun de un om de nimic. Dacă avem aprobarea tatălui şi a fiicei, atunci ne rugăm împreună cu mama şi cu toată familia. Într-o lume perfectă - deşi ştim că nu-i aşa - ne putem întâlni, eu, soţia mea, tânărul şi fiica mea, chiar şi cu părinţii lui, să stabilim un perimetru în care copiii noştri se pot cunoaşte fără să cadă în imoralitate. Părinţii încep să clădească o legătură, să fie uniţi în scopul acesta în rugăciune, să stabilească un perimetru de protecţie şi să-şi asume responsabilitatea. Să mai spun câteva lucruri şi încheiem.

    Imoralitatea sexuală este cel mai periculos lucru într-o relaţie cu o persoană de sexul opus. Este imposibil să fii cu o persoană de sexul opus pentru un timp extins fără să cazi într-o anumită formă de imoralitate sexuală. Mi se rupe inima pentru că mulţi dintre voi nu mă veţi asculta. Dacă aş fi pastorul vostru, ştiu sigur că în câteva luni aţi veni înapoi la mine plângând. Dar la punctul acela nu se mai poate face nimic, decât să încerc să vă vindec răni ce nu se pot vindeca. Puterea păcatului sexual este desprisă în Scripturi. Ni se spune să ne luptăm cu Diavolul. Luptă corp la corp, Efeseni 6:12-13, Iacov 4:7, "Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi." Dar în ceea ce priveşte pofta tinereţii, ni se porunceşte să fugim. 2 Timotei 2:22. Singurul mod în care puteţi lupta cu pofta sexuală este prin a evita să fiţi singuri în locuri ascunse. Părinţii sunt atât de lipsiţi de discernământ cu privire la lucrurile acestea. Sunteţi de compătimit. Trebuie să recunoaşteţi că e imposibil să rezişti tentaţiei. De aceea în casele noastre avem camera de oaspeţi în care tânărul cuplu poate să petreacă timp împreună, să discute fără să fie retraşi. Un loc unde tatăl poate sta gata cu puşca la orice moment. "Îmi verificam arma doar, o curăţam. Nu vă uitaţi la mine, doar povestiţi. V-am spus că trag foarte bine la ţintă?" Am auzit chiar şi adulţi spunând, "Cum vor putea şti dacă se potrivesc, dacă nu au contact fizic?" Sunteţi animale? Contactul fizic nu aduce clarificare cuplului şi îi derutează. Pofta nestăpânită tulbură lucrurile. Bărbaţi care au o soţie şi copii îşi părăsesc familia din cauza poftei. Îşi încalcă jurământul căsătoriei din cauza poftei. Dacă eşti creştin şi dacă ea e creştină, atunci ştii că trebuie s-o conduci ca tânăr. Dacă amândoi sunteţi creştini şi într-o seară începeţi să faceţi lucruri pe care nu ar trebui să le faceţi, Duhul lui Dumnezeu vă va arăta că păcătuiţi. Şi ce se întâmplă? Tu ca tânăr eşti plin de ruşine pentru că tatăl ei a avut încredere în tine. Ai făcut-o pe ea de ruşine, pe tatăl ei şi pe tine. Şi te întrebi, "Ce fel de lider aş putea să fiu?" Şi ea se gândeşte, "El crede sigur că-s o vagaboandă. Am vrut să fiu pură şi uite ce s-a întâmplat." Şi nu-s atraşi unul de altul, ci se distanţează unul de altul. Relaţia se distruge în felul acesta. Ar trebui să fie în compania altora, să fie implicaţi în activităţi, să discute în parametrii stabiliţi, în care pot fi protejaţi. Mulţi bărbaţi se laudă că atunci când a venit fata acasă, el îşi curăţa arma, dar suntem idioţi. Îi dai voie fiicei tale să iasă în oraş doar de distracţie, cu un băiat care nu-i un bărbat adevărat, şi te lauzi cu singurul lucru pe care l-ai făcut în viaţă că ai stat gata cu arma când a venit acasă? Spun lucrurile în felul acesta pentru că dacă le spun într-un mod frumos, nu au nici un impact.

    Bărbaților, gândiți-vă la lucrurile acestea. Tinerilor, fiţi campionii lui Hristos! Luptaţi pentru dreptul de a vă căsători, de a avea o soţie. Nu vă gândiţi că vi se cuvine dreptul acesta. Este un privilegiu care trebuie câştigat şi este pentru bărbaţi, nu pentru băieţi. Luaţi lucrurile acestea în mod serios. Tinerelor, ascultaţi-mă. Vă rog, nu vă distrugeți vieţile. Nu renunţaţi la lucrurile acestea de dragul unei romanțe trecătoare. Câte familii distruse trebuie să vedeţi în jurul vostru, copii fără taţi, femei care se usucă pe picioare pentru că soţul are alte pasiuni? Cât timp trebuie să continue lucrurile acestea şi tot nu ştim de ce lucrurile sunt cum sunt? Când predic lucrurile acestea, mulţi oameni se gândesc, poate şi aici, şi mulţi spun, "Abia aştept să-i crească şi lui băieţii." Ştiu că oamenii spun asta pentru că vorbesc despre lucrurile acestea. Şi ştiu că mulţi oameni s-ar bucura dacă unul dintre copiii mei ar eşua. Ştiu şi am auzit asta. Văd zâmbetul acela pe faţa oamenilor. Nu predic despre lucrurile acestea pentru că am zece copii peste vârsta de 25 de ani şi toţi au succes. Predic despre lucrurile acestea pentru că-s principiile biblice. Dacă vorbesc prin autoritatea experienţei mele, atunci nu am nici un fel de autoritate. Dar mulţi oameni îşi bazează viaţa pe experienţa altora. Mulţi oameni spun că-s părinţi buni pentru că copiii lor îl urmează pe Dumnezeu şi sunt misionari în Uniunea Sovietică. Ai fi putut fi un părinte groaznic şi Dumnezeu tot putea să-i ducă acolo. Ştiu, de asemenea, părinţi care s-au dedicat Scripturilor şi copiii lor nu au sfârşit-o bine. Părinţii aceia trăiau mai mult după Biblie decât părinţii a căror copii au devenit misionari. Succesul nu reiese neapărat din rezultate, ci din faptul că ai hotărât să fii supus lui Hristos în casa ta. Aş fi vrut să avem timp să vorbim şi despre căsătorie pentru că sunt atâtea lucruri de discutat. Sunt atâtea lucruri pe care trebuie să le ştim cu privire la căsătorie.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise