text Predici

Ce este Biblia? Ce cuprind scrierile ei şi care-i este importanţa?

de Olga Bucaciuc
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Olga Bucaciuc

 

   Ce este Biblia? Ce cuprind scrierile ei şi care-i este importanţa?

Biblia este cea mai importantă şi valoroasă carte de pe pământ deoarece cu ajutorul ei ne putem hotărî destinul veşnic.

Biblia, Cartea Cărţilor, cuprinde mai multe cărţi scrise de mai mulţi scriitori ai lui Dumnezeu.

Biblia: Vechiul şi Noul Testament.

Biblia, Sfânta Scriptură sau Sfânta Evanghelie care înseamnă Vestea Bună a Păcii.

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu prin care El ne vorbeşte.

Biblia, Lumina pe cărarea vieţii pentru orice om de pe pământ.

Biblia, lumina care luminează drumul pentru a ajunge în Împărăţia Cerului (Ioan cap.5,39).

Cuvintele şi învăţăturile Bibliei sunt mana venită din cer de la Dumnezeu ca hrană pentru sufletul nostru, pentru a avea viaţa veşnică (Ioan cap.1,9-10; cap.6,27,35.40.47-50). Autorul Bibliei este Dumnezeu şi a fost scrisă de oameni ai lui Dumnezeu la îndemnul şi inspiraţia Duhului Sfânt. Scrierile ei sunt pe înţelesul oamenilor (2Timotei cap.3,16-17). Scrierile Bibliei sunt adevărate, vrednice de crezare, stau la baza credinţei noastre şi îl au în centru pe Dumnezeu Tatăl, Domnul Isus Hristos şi pe Duhul Sfânt, cele trei Persoane ale Dumnezeirii care au creat şi conduc întreg Universul, inclusiv planeta Pământ cu omenirea şi cu toate vieţuitoarele de pe ea (Geneza cap.1; Ps. Cap.33,4; Isaia cap.40,12-17.21-31; Ioan cap.17,20). Biblia trebuie citită şi cunoscută de către orice om de pe faţa pământului. Pentru fiecare dintre noi are cea mai mare importanţă vitală şi ne este dată ca îndrumător pentru viaţă, un cod de legi date de Dumnezeu Legiuitorul pentru ca oamenii să trăiască prin ele şi care trebuie respectate cu stricteţe (Deut. Cap. 5,10). Aceasta este porunca lui Dumnezeu pentru omenire: să asculte de toate legile şi poruncile Sale pentru ca omul sa poată trăi. Călcarea poruncilor aduce moartea pentru păcătos. Biblia este o Carte sfântă dăruită nouă de Dumnezeu Creatorul ce este Sfânt şi Drept. Nu trebuie neglijată, dispreţuită şi nici distrusă sau aruncată la gunoi. Căci Dumnezeu nu va lăsa nepedepsit acest lucru. Aşa cum trebuie să iubim pe Dumnezeu la fel trebuie să iubim şi să respectăm şi Cuvântul Său, Biblia. Prin citirea Bibliei cu interes, cu respect şi cu atenţie, cunoaştem pe Dumnezeu Tatăl, Creatorul nostru şi Creatorul a tot ce există: lucruri văzute şi nevăzute în univers şi pe pământ. Biblia ne descoperă existenţa noastră: cine suntem, de unde venim şi unde ne îndreptăm. Scrierile Bibliei ne oferă orice răspuns întrebărilor noastre de viaţă. Suntem creaţi de Dumnezeu ca fiinţe umane cu inteligenţă şi raţiune. Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea minţii de a gândi şi a alege, de a deosebi binele de rău şi de a descoperi voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră. Dumnezeu este Creatorul a tot ce există pe pământ şi-n univers şi dătătorul de viaţă. Ne oferă toate cele necesare traiului, prin tot ceea ce a creat şi a pus la dispoziţia tuturor vieţuitoarelor: lumină, căldură, apă, aer, hrană, vegetaţie, îmbrăcăminte etc. Nimic nu a apărut la voia întâmplării ci tot ce avem, toate posibilităţile de trai, ne sunt dăruite de Dumnezeu. Ele se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Toate lucrurile ce există în jurul nostru sunt create de El şi-I aparţin: natură, vieţuitoare, atmosferă... (Geneza cap.1 şi 2; Ps. Cap.145,15-21; ps. Cap.24, 1-3).

De ce este foarte important ca oamenii să cunoască aceste adevăruri prezentate în Sfânta Carte, Biblia? Pentru a recunoaşte pe Dumnezeu Creatorul şi Stăpânul nostru. Oamenii să aibă respect, recunoştinţă şi dragoste pentru Dumnezeu de la care avem totul şi prin care existăm. Nu-L putem vedea cu ochii fiinţei noastre aici cât trăim în viaţa acesta din cauza păcatelor moştenite, dar Îl putem vedea prin credinţă şi Îi simţim prezenţa, ocrotirea şi ajutorul Său în viaţa de toate zilele, menţinând relaţia cu El prin rugăciune şi prin umilinţa noastră aduse înaintea Lui.

Biblia a avut şi are un rol important în istoria civilizaţiei omenirii. Ea reprezintă voia lui Dumnezeu, legi şi porunci, după care trebuie să trăim noi, oamenii de pe acest pământ. Mesajul central al Bibliei este istoria mântuirii (iertării), mântuire destinată oamenilor din toate generaţiile începând cu Adam şi Eva, prima pereche de oameni. Mântuirea este dăruită de Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos celor ce vor asculta de poruncile şi de voia Lui (Ps. Cap. 24,36). Biblia prezintă pe Dumnezeu în raport cu omenirea creată de El, Dumnezeu care este dragoste dar şi un Dumnezeu sfânt şi drept prin legile şi poruncile Sale. Prin Domnul Isus Hristos trimis pe pământ, Dumnezeu şi-a arătat marea Lui iubire şi milă pentru omenirea păcătoasă (Ioan cap.3,16). Ne face chemarea la pocăinţă şi la îndreptarea vieţii (Marcu cap.1,15). Biblia ne dă învăţături care, dacă le acceptăm prin credinţă şi le împlinim zilnic în viaţa noastră, ajungem într-o relaţie de pace cu Dumnezeu şi dependenţă de El. Căci ascultând de învăţăturile Evangheliei cu pocăinţă, Dumnezeu cu mila Sa ne binecuvântează, ne ajută, ne ocroteşte şi ne ascultă rugăciunile. Unul din îndemnurile Domnului Hristos este să ne rugăm Lui în permanenţă, în fiecare zi şi de câte ori suntem în necaz şi suferinţă (Luca cap. 11,1-10). Cuvântul Bibliei ne este adresat nouă oamenilor, fiecărei persoane în parte: tânăr şi bătrân, mic şi mare şi de orice clasă socială. Prin scrierile ei, Dumnezeu ne vorbeşte şi ne cheamă la ascultare şi la împăcare cu El. Ne face chemarea la pocăinţă şi la îndreptarea vieţii. Faptele rele şi păcătoase să le înlocuim cu fapte bune în ascultare de Dumnezeu. Avem exemplul Domnului Hristos de credincioşie, dragoste, evlavie, rugăciune şi slujire făcând numai bine oamenilor. Prin Cuvântul Bibliei ne este prezentată dreptatea dar şi mila lui Dumnezeu, prin care va judeca şi va da răsplătirile Sale fiecărei persoane, pentru binele sau răul pe care l-a făcut în acesta viaţă (Eclesiastul cap.8,12; cap.11,9; cap. 12,13-14). Prin cuvântul Evangheliei, dăruit nouă ca o lumină pentru înţelegerea şi pentru vieţuirea noastră, avem ocazia să cunoaştem ce este bine şi cum trebuie să trăim după voia lui Dumnezeu. Pentru aceasta este strict necesar, aşa cum avem nevoie în fiecare zi să ne hrănim trupul cu hrană şi apă, să preţuim şi să hrănim sufletul cu hrană spirituală prin citirea, studierea şi memorarea tuturor învăţăturilor şi poruncilor (cele 10 porunci, inclusiv porunca a patra), date nouă de Dumnezeu şi de Domnul Isus Hristos (Exod cap. 20,1-17; Ps. Cap.119,11; Matei cap.4,4; Romani cap.13,8-10). Suntem chemaţi să ascultăm de Dumnezeu din dragoste şi din respect pentru El, pentru a căpăta viaţa veşnică în raiul Lui (Matei cap.7,26; Ioan cap.5,24; Apoc. Cap.21,1-4).

Cum este tratată şi respectată Cartea sfântă a lui Dumnezeu, Biblia? Se constată că nu toţi oamenii acceptă şi nu toţi cred în scrierile ei. După cum Biblia este cunoscută, preţuită şi primită, oamenii zilelor noastre se împart în următoarele categorii:

1. Oameni care o citesc cu interes şi bucurie, o preţuiesc şi o iubesc. Pe aceştia Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, îi ajută să înţeleagă învăţăturile Bibliei şi-i ajută la împlinirea lor. Aceste persoane temătoare de Dumnezeu au credinţă în El. Au încheiat un legământ cu Dumnezeu ca o mărturie şi un act al credinţei lor. Ei iubesc pe Dumnezeu şi vor ajunge mântuiţi în împărăţia Sa (Matei cap.25,10.31-46; Ioan cap.3,5). Aceşti credincioşi ai Domnului, care au acceptat Biblia pentru viaţă şi pentru relaţia lor cu Dumnezeu, sunt morali şi au un comportament sfânt din punct de vedere al caracterului şi al faptelor. Ei trăiesc în relaţie de pace şi dreptate cu semenii lor. Iubind şi cunoscând Biblia şi valoarea ei spirituală, ei caută în permanenţă să-şi conformeze viaţa cu voinţa lui Dumnezeu (Luca cap.11,28; Romani cap.1,16-17). Domnul Isus Hristos doreşte ca idealul, pe care să-l aibă fiecare creştin, să ajungă la acea stare de sfinţire şi curăţire a caracterului şi al faptelor după adevărul, învăţăturile şi poruncile Sale. “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan cap.17,17

2. Sunt oameni care nu resping Biblia dar nici nu o acceptă şi nu o respectă suficient pentru a le schimba vieţile. Aceştia au cunoştinţe vagi din cele scrise în Sfânta Scriptură numai la nivelul minţii. La citirea şi respectarea poruncilor şi învăţăturilor ei sunt superficiali. Ei nu sunt dintre cei care să sacrifice cele pământeşti pentru câştigarea vieţii veşnice. Sunt acei care doresc să le fie bine, să nu sufere nimic aici pe pământ, dar doresc să aibă parte şi de viaţa veşnică (Luca cap.16,25; Ioan cap.8,12; Matei cap.10,39; Matei cap.19,16-21). Îşi aduc aminte de Dumnezeu numai atunci când au nevoie de El în rezolvarea unor probleme pământeşti sau când trec prin momente grele de necazuri. Dar şi atunci cei mai mulţi cârtesc şi murmură împotriva Domnului care a îngăduit şi momente de încercare pentru ei. Necunoscând adevărul Biblic, datorită dezinteresului ce-l au, aceşti creştini nu experimentează o legătură vie cu Dumnezeu prin credinţă şi nu-L recunosc pentru a-L respecta şi pentru a asculta de El. Rugăciunile pe care le aduc Domnului sunt făcute din obişnuinţă şi formale. Această categorie de persoane, care “nu sunt nici reci şi nici în clocot, ci sunt numai căldicei” (Apoc cap.3,15-16) fac parte din anumite denominaţiuni religioase. Ei spun că au credinţă în Dumnezeu şi că sunt creştini numai că faptele lor nu spun aceasta (2Timotei cap.3,4-5). Astfel de creştini sunt ca cele cinci fecioare neînţelepte care nu şi-au luat untdelemn în vas pentru a-şi aprinde candelele, să poată întâmpina pe Mirele Ceresc. Care le-a fost soarta acestor fecioare nechibzuite? Au rămas afară, s-a închis uşa pentru ele şi nu au putut intra în odaia de nuntă (Matei cap.25,1-13).

3. Oameni care nu o citesc şi nu sunt interesaţi să cunoască Biblia. Sunt persoane care, deşi au posibilităţi, nu au citit niciodată Biblia şi nici nu doresc să-i cunoască scrierile. Aceşti oameni nu cunosc pe Dumnezeu pentru a-L iubi şi pentru a-L respecta. Dumnezeu are milă şi răbdare cu ei. Nu le pedepseşte imediat păcatele şi le dă binecuvântările Sale şi-i aşteaptă să-L recunoască şi să-L primească în viaţa lor (Matei cap.5,45). Dar şi răbdarea şi harul Său au o limită. Mulţi se întreabă de ce în lumea de azi există atâta suferinţă, dureri, nedreptăţi, crime...? De ce îngăduie Dumnezeu atâtea calamitaţi în natură datorită cărora mor oameni şi tot felul de vieţuitoare nevinovate? S-ar părea că nu mai este nici o speranţă şi omenirea, mare parte din ea, se duce tot mai mult spre prăpastie şi distrugere (Matei cap.7,13; cap. 24,6-14). Mulţi oameni nu au nici o orientare spirituală, o credinţă care să le aducă oarecare speranţă pentru viitor. Această categorie de oameni nu cunoaşte pe Dumnezeu şi nu vrea să-L cunoască iar Biblia, codul moral de vieţuire, ei o resping. Iar unii, orbiţi de Satana în mintea lor, neagă existenţa lui Dumnezeu, Creatorul. Pe aceştia Dumnezeu îi lăsă în voia minţii lor blestemate (Romani cap.1,28-29). Majoritatea fac ce voiesc, tot felul de nelegiuiri, nedreptăţi, minciuni, înşelătorii etc. Fără nici o teamă de Dumnezeu. Datorită acestei situaţii, sunt pline penitenciarele, cu astfel de oameni, iar parte din ei sunt încă în libertate făcând rău semenilor lor. Mulţi dintre aceşti oameni, călcători ai legii lui Dumnezeu, nu au nici o mustrare de conştiinţă. Ei, fără Dumnezeu, îşi hotărăsc singuri viaţa şi planurile de viaţă. Numai că destinul şi viitorul fiecărui individ depinde de alegerea, bună sau rea şi după cum şi-a trăit viaţa. Căci Dumnezeu cunoaşte fiecare persoană în parte. Nimic nu poate fi ascuns în faţa lui Dumnezeu care este Atotputernic, Sfânt şi Drept.

Dumnezeu este gata să primească şi să ierte pe orice păcătos care vine la El cu pocăinţă (Matei cap.24,35; cap.25,46; Luca cap.18,13-14). Ca să ne fie bine şi să fim fericiţi şi ocrotiţi de Dumnezeu (Ps.34) ni se impune cu stricteţe păzirea şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, scrise în Cartea Sa cea sfântă, Biblia (Iosua cap.1,8-9; Deut cap.10,12-14 şi cap. 30,15-20). Atunci Bunul Dumnezeu şi Tatăl Ceresc va avea milă de noi în momentele de încercare şi de necaz. Sfârşitul final nu ne va fi în mormânt ci atunci când va reveni Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cu slava Sa. Atunci cei temători şi credincioşi lui Dumnezeu, conform poruncilor şi învăţăturile descoperite în Biblie, vor avea parte de întâia înviere a sfinţilor şi vor fi salvaţi pentru veşnicie în raiul lui Dumnezeu (1Corinteni cap.15,1-4.20-24.58; 1Tes. Cap. 4,13-18; Apoc. Cap.7,9-17 şi cap.14,12-13).

Oamenii ce răi, ce acum nu vor să ştie de Dumnezeu Creatorul şi Conducătorul Universului nu vor să asculte şi îşi trăiesc viaţa cum le place şi cum voiesc, vor avea parte de nenorocire şi de distrugere, de judecata finală a lui Dumnezeu şi de pedeapsa veşnică, adică de moartea a doua. Căci plată păcatului este moartea (Romani cap.6,23). Ei au respins şi au călcat în picioare chemarea iubitoare a lui Dumnezeu şi marea jertfă de la calvar a Domnului Isus Hristos, care s-a jertfit ca să-i salveze. Prin atitudinea de respingere şi de răzvrătire faţă de Dumnezeu şi-au ales singuri destinul veşnic. Numele acestor oameni nu este scris în cartea vieţii şi ei vor fi judecaţi de Dreptul Judecător în măreaţa zi a Domnului (Apoc.Cap.20,10-15 şi cap. 21,8).

“Nimic nu este astăzi mai important pentru viaţa noastră personală, ca ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu şi a aplica principiile acestui Cuvânt în relaţiile cu semenii noştri.” (Editura Lumina Lumii).

"Părinte Ceresc, Domnul şi Dumnezeul nostru care ne-ai creat, ne conduci viaţa, ne ocroteşti şi ne porţi de grijă şi ne doreşti binele şi fericirea ca un tată iubitor pentru copiii săi, Te rog, în Numele Fiului Tău Isus Hristos, dă-ne lumină şi călăuzire pentru o viaţă sfântă în ascultare de toate poruncile Tale şi într-o relaţie sfântă cu Tine prin: credinţă, rugăciune şi trăirea în dragoste de Tine şi dragoste pentru aproapele nostru. Dorim să avem parte şi să petrecem veşnicia în împărăţia slavei Tale. Te rog Bunul nostru Dumnezeu, trezeşte omenirea, să preţuiască şi să ia seama la Cuvântul Tău Sfânt, Biblia, ca pe cea mai scumpă comoară. Doresc ca şi ei să fie salvaţi de ziua cea mare a judecăţii Tale. Pentru toate câte ai făcut şi te-ai îndurat de noi, oamenii de pe pământ, îţi mulţumesc în Numele Domnului Isus Hristos. A Ta să fie slava şi mărirea, în veci de veci şi voia Ta să se facă, Amin."

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise