Tată din ceruri, ești atât de bun față de noi. Când lucruri neașteptate apar în viața noastră, Tu le faci să fie spre binele nostru. Căutăm binele acesta, și ne așteptăm să îl găsim. Mă rog pentru ajutorul Tău în acest seminar. Să mă ungi Tu pentru a rosti adevărul, într-un fel care clădește credința, mărește speranța, care oferă viziune, sporește viața, Îl slăvește pe Hristos, e centrat în Dumnezeu și rodește bucurie. Vino, coboară-Te peste toți din această încăpere. Mă rog pentru urechi ascultătoare și inimi sensibile. Mărește-Ți Fiul, Tată, în timp ce lucrăm la aceste teme. În Numele lui Isus. Amin.
Iubesc acest seminar și puține subiecte îmi sunt mai dragi decât hedonismul creștin, tema care o abordăm astăzi. Este un subiect eliberator și totodată devastator. Să ți se spună că nu doar poți, dar că ar trebui să îți urmărești bucuria în toate, aduce o eliberare incredibilă de pe umerii mei, cel puțin. Chiar? E prea frumos să fie adevărat. Credeam că trebuie să mă lepăd de asta, și tu îmi spui să nu refuz, ci să mă satur din plin. Iar pe de altă parte, după cum vom vedea, să ți se spună că trebuie să îți găsești plăcerea în Dumnezeu mai presus de orice, când tu de fapt nu faci asta, e devastator. Înspăimântător! Am văzut asta timp de 30 de ani. Ambele lucruri se întâmplă. Am văzut porunca aceasta decimând oameni, și am văzut-o eliberând atâția. Însă amândouă sunt necesare, cel mai probabil, pe parcurs, pentru că nu suntem setați să ne desfătăm în Domnul. Suntem programați să ne delectăm în televizor, mâncare și sex, în faimă, prieteni și familie. Ca mai apoi să vină cineva să zică nu doar că poți să îți cauți bucuria în Dumnezeu, ci chiar trebuie să o faci, și să ai mai multă bucurie în El decât orice altceva, sau ești un închinător la idoli, poate fi devastator, în funcție de unde îți este inima. Deci da, îmi place să vorbesc despre acest subiect și sper să pot vorbi într-un fel în care veți simți poveri ridicate, nu adăugate.
Am primit o scrisoare în decembrie, dacă îmi aduc bine aminte, și am adus-o cu mine, pentru că m-a încurajat să văd că Dumnezeu încă folosește în chip minunat adevărurile cărții "Însetat după Dumnezeu" în viețile oamenilor. Această femeie, la 30 de ani, mi-a scris următoarea scrisoare, pentru a-mi mulțumi, și voi citi doar un paragraf sau două. Și-a pierdut copii din cauza problemelor cu alcoolul, soțul ei s-a sinucis, cu 8 ani în urmă. Ea a fost ruinată de pierderea lui, a copiilor, fiind alcoolică, dependentă de heroină și dependentă de sex. Chiar s-a și îngrășat 45 de kilograme. Înțelegeți tabloul nefericirii. Cam la o treime din scrisoare, după ce descrie o confruntare ce o evitase cu moartea, spune următoarele: "Mă las pe spate în apartamentul meu ieftin, plângând și suspinând. Acolo, pe raftul bibliotecii mele, era o carte. Nu îmi aduc aminte cum a ajuns acolo, sau de ce părea luminată în întunecimea nopții aceleia. Era "Însetat după Dumnezeu". Am luat cartea de pe raft și am început să citesc îndată ce lacrimile mi-au permis. Până am ajuns la capitolul patru, Dumnezeu îmi schimbase inima deplin, pe veci. Strângând cartea aceea în mâini, am ajuns la sfârșitul ființei mele. Dorința mea copleșitoare din seara aceea încoace, a fost ca Dumnezeu să Își vadă Împărăția Lui venind în lume, și am o pasiune să văd oameni lăudându-L, bucurându-se în El pe veci. Căutarea Domnului prin Cuvântul Său a devenit bucuria vieții mele. Nu am bucurie înafara Lui și a cunoașterii Lui. Nu am făcut nimic de atunci ce nu aș fi făcut la umbra crucii Lui." Iar restul vorbește despre luptele care au urmat.
Dar totuși sunt încurajat, pentru că este o carte veche. Am scris predicile în 1983, iar cartea a fost publicată în 1986. Și aproape tot ce voi spune e înrădăcinat în cartea aceasta. Așa că, dintr-un motiv oarecare, cartea are influență și peste timp. Încă e cartea mea cu cele mai bune vânzări de-a lungul anilor, tocmai pentru că e atât de eliberatoare și devastatoare. Și de obicei, eliberarea vine imediat după devastare. Sunt profund recunoscător că Domnul a aranjat lucrurile astfel. Permiteți-mi să citesc un paragraf. Bănuiesc că aveți toți conspectul. Dar iată scopul întâlnirii: Acest seminar este menit să rezume, consolideze și aprofundeze viața și implicațiile în slujire ale hedonismului creștin. Și viziunea fundamentală a lui Dumnezeu, descrise în cartea Desiring God. Dacă Dumnezeu e cel mai slăvit în noi, când noi suntem deplin satisfăcuți în El, care este de fapt rezumatul cărții, atunci cum trebuie să trăim, cum trebuie să slujim? Cum trebuie să ne motivăm pe noi și pe ceilalți când vorbim de rugăciune, dragoste, căsătorie, bani, misiune, citirea Scripturii etc. Seminarul va include prelegeri și timp pentru întrebări. Sper că așa va fi cazul. Oricine poate participa, poate fi parte din prima grupă. Iar cei din a doua grupă vor citi ce au de făcut. Schița cursului e pe verso. Sper să trecem prin punctele 1-5 destul de repede, și să petrecem majoritatea timpului nostru la punctele 6 și 7, potrivit schiței care o avem.
Declarația de misiune a bisericii noastre, pentru că nu fac seminariile acestea vrând-nevrând. Orice scriu, orice predic, văd și trec prin obiectivul, prin grila acestei afirmații. Existăm cu scopul de a răspândi pasiunea pentru supremația lui Dumnezeu în toate, pentru bucuria tuturor popoarelor, prin Isus Hristos. Declarația de misiune a apărut în 1995. Hedonismul creștin a apărut cu mult mai devreme. Așa că nu am ales să fiu un hedonist creștin pentru că trăiesc după afirmația aceasta, am formulat afirmația pentru mine și pentru biserică, cu multe ajustări, făcute într-un comitet de 23 de persoane, ce au lucrat, timp de un an și jumătate, să decidă cine e biserica noastră, ce ne motivează, și afirmația răsare din ceea ce înseamnă hedonismul creștin și țintește înspre el, într-un mod vizibil. Țintim să răspândim o pasiune. "A răspândi" înseamnă ca nu suntem implicați doar pentru binele nostru, deoarece am înțeles că oamenii care trăiesc doar pentru sine nu sunt fericiți. Este mai ferice să ...? ... decât să primești. Păi atunci, dacă vrei să fii fericit, ai face bine sa fii răspânditor. Literalmente, trăiește pentru alții, fii concentrat pe cei din jur. Oamenii ce stau în fața oglinzii toată ziua, încercând să admire ce văd vor fi oameni triști. Însă dacă renunți la tine, uiți de părerile celor din jur, te sacrifici pentru ceilalți, inima ta va cuprinde mai multă bucurie decât ai visat vreodată. Deci răspândirea e un aspect al hedonismului creștin.
În plus, țintim să răspândim pasiune, nu doar cunoaștere. Vrem ca oamenii să simtă ceva despre și pentru Isus. Să fie convinși de El și să fie bucuroși cu privire la El. O pasiune pentru supremația lui Dumnezeu. Asta este o afirmație foarte mare, pentru că Dumnezeu e măreț, vom vedea mai târziu de ce e atât de decisiv. Supremația lui Dumnezeu Îl așează pe El în centru, și pasiunile noastre în El și pentru El fac hedonismul creștin ceea ce este. În toate lucrurile, sper ca biserica Betleem sa nu limiteze înțelegerea noastră despre supremația Lui la lucruri bisericești, are de-a face cu politica, după cum veți auzi week-end-ul acesta cu privire la argumentele pro-viață. Are de-a face cu familia, slujba, știința, are de-a face cu toate lucrurile. Dumnezeu e suprem peste tot și deplin. Pentru bucuria tuturor popoarelor. Urmărim bucuria popoarelor pentru că așa ne instruiește Biblia să facem. Neamurile să se ....? Bucure! (Psalmii 67:4) Asta este o poruncă menită să indice scopul misionarilor în Psalmi. Și totul e prin Isus Hristos. Deci, vă spun că afirmația misionară a bisericii noastre mă rog, deși știu că mulți de aici nu sunteți din biserica Betleem, să fie înaintată prin seminarii precum acesta.
Acum, introducere și fond: zbaterea cu motivația. Am să vă dau o scurtă autobiografie. Rădăcinile care le țin minte, mai sunt și altele în copilărie uitate, dar rădăcinile care mi le amintesc, cu privire la apariția a ceea ce numesc eu hedonism creștin, se trag din facultate, din lupta acestui suflet să înțeleagă cum să fie motivat pentru lucruri bune. Mergând în Chicago, la Wheaton College, școală mică, în suburbiile umbrite de copaci, la 40 de kilometri vest de Chicago, am slujit, mergând în Chicago, lucrând cu cei de pe străzi, sau făcând alte eforturi evanghelistice. Dar de ce ai face așa ceva? Ce fel de lucruri ar trebui să se întâmple în inima ta când faci așa ceva? Ar trebui să fie vinovăție? Sau obligație? Sau poate dragoste? Dar ce e dragostea? Este acceptabil să fii fericit în ceea ce faci în momentul acela? Dacă vii acasă mai fericit decât când ai plecat, ești egoist? Așa gândea mintea mea. Cum rămâne cu slava lui Dumnezeu? Oare acela ar trebui să fie scopul? Ce te împinge să acționezi când ai 20 de ani și vrei să vezi cu ce rezonează inima ta? Ce e potrivit, ce e drept și înțelept? Astfel, eu mă zbăteam cu întrebările acestea. S-a întâmplat de-a lungul seminarului teologic și în facultate.
Și iată genul de lucruri cărora trebuia să le fac față. Luca 14:13-14 spune următoarele: "Când dai o masă" spune Isus cheamă pe săraci spre exemplu, cina de ziua recunoștinței, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi și va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ți răsplătească, dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți." Deci, ce îți stârnește și pune la muncă motivația în pasajul citit? Cum funcționează motivația? Dacă ar trebui să inviți săracii la masă de ziua recunoștinței și dacă mergi și găsești oameni care nu îți sunt prieteni, abia îi cunoști, poate nu-ți vorbesc limba, dar tu îi aduci, doar va face sărbătoarea stânjenitoare. Nu-i așa? "Vreau doar să mă relaxez, să mă uit la un meci de fotbal cu prietenii și cu familia, și e puțin stânjenitor să avem oameni noi, mai ales dacă ne sunt diferiți." Așa că nu o faci. Isus știa asta, așa că iată ce a făcut. A zis fă aceasta, și mai ales pentru cei ce nu pot întoarce favorul. Astfel doboară orice motivație lumească, egoistă și carnală ca mai apoi să adauge: "Dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți." Acum, eu citeam lucrurile acestea, le-am citit toată durata colegiului, le-am citit în seminar, citeam aceste lucruri, și eram frânt înlăuntrul meu din cauza cărturarilor care ar vorbi astfel... T.W. Manson, care a murit, deci mă pot supăra pe el în public. Nu că asta m-ar împiedica... Promisiunea răsplătirii pentru un astfel de viață, vorbind despre acest text, promisiunea răsplătirii pentru un astfel de viață, e scrisă ca un adevăr. Nu trăiești astfel de dragul răsplătirii, dacă o faci, nu trăiești astfel, ci în felul vechi, egoist.
Când am citit asta, mi-am aruncat mâinile în aer și am întrebat "Ce?" De ce a spus așa ceva? Isus se joacă cu noi cu acel "dar"? Dacă ceea ce tocmai am citit, ce a spus Manson e adevărat, de ce ar spune Isus așa ceva? El a spus: "cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi (...) dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți." Și iată că vine Manson zicând: "Uită că a spus așa ceva. Nu lăsa să aibă vreo putere motivațională în viața ta." Nu, nu, nu, nu! Isus nu este un Învățător rău! E un Învățător bun. Spune lucrurile cu un motiv anume. Ce a spus aici e cu scopul ca noi să ascultăm și să facem. Așa că atunci când te gândești pe cine chemi la masă, și crezi că va fi o seară dificilă, gândește-te la răsplata de la învierea celor neprihăniți. Răsplată glorioasă! Nu spune ce va fi, dar sunt sigur ca nu e un meci de golf. Sunt sigur că nu e un Cadillac. Sunt sigur că e Hristos, mai mult din Hristos. Mai multă bucurie în Hristos, mai multe feluri de a gusta din Dumnezeu. Mai multă sfințenie, mai multă curăție. "Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu."Vreau să Îl văd mai mult pe Dumnezeu, să mă bucur mai mult de El. Aceasta îmi va fi răsplata. Nu este un motiv greșit. Acestea îmi erau luptele. Alături de zbaterile cu Biblia și cu cei ce o interpretau greșit, în ciuda doctoratelor lor, speriind tineri de 25 de ani ca mine, eu simțeam că nu pot gândi, pentru că oameni deștepți, mari, puternici spuneau prostii despre Biblie, ca acesta, un lucru prostesc să spui.
Ayn Rand este atee. și eu eram într-o etapă în care o urmăream cu atenție, timp de 3 ani, pe la sfârșitul anilor 70. Am citit tot ceea ce a scris Am citit "Revolta lui Atlas", "Fountainhead", "New intellectual" și altele care le uit acum, însă multe cărți ale ei. Am fost uimit de puterea scrisului ei. Se înșeală amarnic, dar a venit atât de aproape de adevăr cu unele aspecte. Vă spun încă un detaliu autobiografic gustos. Am fost atât de mișcat de ateismul lui Ayn Rand și de hedonismul ei cu alte valori, încât i-am scris o scrisoare foarte lungă. A murit în anul... am uitat. Probabil știți unul dintre voi, însă a fost undeva prin anii 80 cred. I-am scris o scrisoare lungă, o lucrare de apreciere și critică. Sunt sigur că nu a primit nicio scrisoare de la vreun evanghelic/fundamentalist ca mine care să îi scrie în admirație. E atee! De ce ai scrie o scrisoare de apreciere unui ateu care scrie cărți pentru a opri oameni de la credință, un lucru groaznic? Și nu știu dacă a primit-o vreodată. Totuși, într-o zi, orgolios cum sunt, eram la biblioteca seminarului Luther, uit exact când, și mă gândeam cum aș putea ști dacă a primit scrisoarea. Mă întreb dacă nu cumva este o biografie stufoasă a ei pe undeva. Și chiar am găsit una. O biografie mare și stufoasă scrisă de tovarășa ei. Ghiciți ce am căutat la index. Piper! Și era acolo! Într-o notă de subsol. Aveam și eu o notă de subsol. Nota de subsol spunea "Influența ei a fost atât de extinsă, încât a atins și fundamentaliști." De unde mi-au avut numele? M-am gândit că singura metodă prin care ar fi putut face asta, era scrisoarea aceea. Nu publicasem nimic despre ea și doar pot spera că a primit-o. Eu îmi doream să fie salvată. De aceea am scris-o. Voiam să o ademenesc, pentru că credeam că nu înțelesese creștinismul bine.
Iată ce a scris. Vă voi citi: Aceasta e concepția ei despre creștinism. "O acțiune este morală, zicea Immanuel Kant," filosoful care reprezintă creștinismul pentru ea, "O acțiune este morală, spune Kant, doar dacă autorul ei nu dorește să o realizeze, ci o îndeplinește din simțul datoriei și nu dobândește nimic de pe urma ei, în niciun fel." Sună întocmai a el, nu? "Nici material, nici spiritual. Un beneficiu, o recompensă, distruge valoarea morală a unei acțiuni. Astfel, dacă cineva nu are dorința de a fi rău, atunci el nu poate fi bun. Și dacă cineva o are, el poate fi bun." Afirmație extrem de tăioasă. E absolut distrugător pentru ce am discutat până acum. Are dreptate! Dacă asta este perspectiva creștină față de obligație, Dacă asta este perspectiva creștină față de motivație, eu am plecat de-aici! De aceea m-a prins. Ea oferea o critică dintr-o perspectivă seculară atee, pe teme în care poziția atâtor etici creștini mă tulbura. care afirmau că nu trebuie să fii motivat de foloasele ce le vei dobândi Nici de rai, nici de cunoașterea lui Dumnezeu, sau o bucurie crescândă în divinitate, de nimic. Totul e doar voință pură. Ei bine, asta e o prostie. Creștinismul nu asta înseamnă. Însă nu aveam nicio alternativă clară. Nu puteam articula într-un mod care să îmi sune acceptabil o alternativă pentru ceea ce critica ea aici. Cum că, dacă vrei să faci ceva, evident îți place, și astfel valoarea morală devine inexistentă. Iar dacă nu vrei să faci ceva, dar o faci oricum, din cauză că nu vrei, e o virtute adevărată. Mă gândeam: Raiul a devenit brusc iad. Nu-i așa? Ce vom iubi oare în Rai? Să facem binele! Care va fi bucuria noastră în ceruri? Tot ceea ce e drept și bun. Altfel cu toții suntem frustrați în Rai o veșnicie. Iar acela ar fi apogeul virtuții. Hai să mergem toți în iad și să-i zicem Rai. Vedeți ce efect puternic avea asupra mea. Îmi smulgeam părul din cap la 20-30 de ani, încercând să îmi dau seama. Dacă asta e corect și el greșește, atunci Isus trebuie să aibă dreptate.
Dar cum pot articula asta? Cum o pot spune? Trebuie să îmi recitesc toată Biblia pentru că respir aerul lui Immanuel Kant. Personal cred că aerul lui Kant încă distruge mii de servicii de închinare, pentru mulți oameni. Ei trăiesc cu ideea că nivelul actului din punct de vedere al semnificației ar trebui să fie invers proporțional cu nivelul mulțumirii de sine resimțite, ducând la un mod de închinare stoic și conștiincios Iar asta elimină sufletul închinării. O distruge. Pascal a intrat în joc, precum mulți alții, C.S. Lewis, Jonathan Edwards, îi veți vedea pe măsură ce înaintăm. însă în acest moment, iată alternativa la ceea ce a spus T.W. Manson "Toți oamenii caută fericirea." Punct. "Creștini, necreștini, atei Toți oamenii caută fericirea. Acest lucru este fără excepție. Indiferent ce mijloace folosesc, toți țintesc același scop. Motivul pentru care unii merg în război, iar alții îl evită, este aceeași dorință în amândoi, însoțită de perspective diferite. Voința nu face niciodată nici măcar cel mai mic pas. Însă în acest aspect, aici găsim motivul fiecărei acțiuni, a fiecărui om, până și a celor ce se spânzură." Cred că afirmația e adevărată. De aceea, sfințirea, a deveni sfânt,
a semăna cu Hristos, nașterea din nou, nu constă în a înceta să vrei să fii fericit. Constă în înnoirea lucrurilor care te fac să fii fericit. Asta înseamnă sa fii născut din nou. Toate aceste lucruri te făceau fericit, te conduceau, îți îndreptau voința încoace, ești născut din nou, o lume întreagă ți s-a deschis, Hristos și crucea sunt la centrul noii tale comori, și toate atașamentele tale încep să se schimbe. Spun încep, nu se întâmplă peste noapte. Unora li se întâmplă. Altora le este un proces lung și dificil. Dar nașterea din nou nu înseamnă a te opri din căutarea fericirii. Înseamnă să o urmărești într-un mod cu totul nou. Pentru că acum este un om nou înlăuntru care are alte papile gustative, alte papile gustative spiritual. Ziua înainte să te naști din nou, ți-ai pus limba pe cruce, plictisitor, nebunesc, cum spune Pavel. Ziua după ce te-ai născut din nou mergi la cruce, găsești miere, aur, nu te poți sătura de Isus. Deci ce s-a schimbat? Sigur nu căutarea fericirii. S-a schimbat întreaga lume a ceea ce te bucura.
Asta era zbaterea mea. Și hedonismul creștin e rezultatul tuturor zbaterilor. Iată rezumatul lui. Dacă vreți să sumarizăm hedonismul creștin în 5 afirmații, acestea ar fi cele mai importante părți.
1. Dorința de a fi fericit este o experiență umană universală și este bună, nu păcătoasă. Consider că dorința ta de a fi fericit este echivalentă senzației de foame fizică. Bun? Este intrinsecă umanității tale. Dacă nu o ai, ești mort. Literalmente. Vei muri. Te vei încolăci în pat, în depresie cruntă, nu ai absolut nimic și, pur și simplu, dispari în pat, pentru ca sufletul tău moare. E un lucru oribil. Nu cred ca e păcătos să vrei să fii fericit. Vom desluși mai multe imediat.
2. E controversat, dar ascultați. Nu ar trebui să încercăm să negăm sau să ne opunem dorinței de a fi fericiți, - teritoriu periculos - ca și cum ar fi un impuls nepotrivit, ci mai degrabă trebuie să căutăm cum să creștem această năzuință, să o hrănim cu orice va asigura cea mai adâncă și de durată satisfacție. Și acele două adjective schimbă totul! Rețineți-le. Le-am luat din Biblie. Vă spun versetele imediat. Deci, iată ce vreau să spun. Soluția problemei tale cu păcatul... Toți din încăperea aceasta avem o problemă cu păcatul. Chiar dacă ești născut din nou, tot îți place să păcătuiești în anumite feluri. Așa e păcatul, atrăgător. Nimeni nu păcătuiește din obligație. Ridicați mâna dacă păcătuiți din obligație. Te trezești dimineața, nu vrei să păcătuiești, dar o faci din obligație. Nimeni nu face asta. Păcătuim pentru că ne place, ne simțim bine. Sau ne promite bani, de exemplu, dacă mințim în declarațiile de venit. Păcătuim pentru că dorim să păcătuim. Iar soluția problemei nu e eliminarea dorinței din viața ta. "De azi nu voi mai dori nimic. Nu voi mai fi un doritor." Nu asta e soluția. Însă asta simțeam eu crescând. Pierd socoteala de câte ori vorbitori misionari veneau în biserica noastră, și îmi pare rău să zic asta pentru că misionarii noștri nu sunt astfel, se uitau la tineri și ziceau "Voi tinerilor, trebuie să nu mai faceți voia voastră, ci să faceți voia lui Dumnezeu." Și eu mă gândeam, "Nu este o a treia alternativă? Voia mea să devină voia lui Dumnezeu? Ca să pot găsi satisfacție profundă în a-mi jertfi viața pentru Isus." Așa se exprimă majoritatea misionarilor despre care s-a scris. Vă voi da câteva citate mai târziu ale lui David Livingstone care spun lucruri minunate despre a fi mulțumit în Dumnezeu în mijlocul celor mai cumplite împrejurări. Nu cred că soluția problemei păcatului e renunțarea la dorințe. Ci e găsită în saturarea dorințelor noastre cu ceea ce ne oferă împlinirea cea mai profundă și de durată.
3. Cea mai profundă și de durată împlinire e găsită doar în Dumnezeu. Iar versetul de unde iau cele două adjective e Psalmul 16:11. "Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea Feței Tale sunt bucurii ..."? "Bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta." Avem plinătate pentru veșnicie La asta mă refer când zic profunzime și de durată În prezența Ta găsim plinătatea bucuriei, nu 99%. Nu, mulțumesc. Vine cineva și spune: "Îți pot da pentru 88 de ani, 80% fericire dovedită în lumea aceasta." Și apoi șoptit: "urmată de suferință o veșnicie." Sau vine cineva și spune "Îți pot oferi o viață de zbucium și durere extraordinară, multă suferință, cu bucurie ce izvorăște adânc și crește, urmată de o bucurie completă, deplină în eternitate." Așa că nu accept momentele mele cele mai nebunești amăgit de minciunile diavolului cu privire la unde pot găsi deplină bucurie, conform lui. Dacă îmi spune cineva că îmi poate oferi bucurie de neimaginat, Îi răspund că nici nu se poate apropia de Psalmul 16:11. Plinătate! Haide, dă-mi plinătate! Unde îmi poți oferi plinătate în afară de Psalmul 16:11? Bani? Hah! Mai mulți oameni sar de pe podul Coronado din San Diego decât de pe podul Brooklyn din New York. O să întrebați ce legătură are asta. Podul Coronado e luxos. Oamenii ce trec pe el merg înspre case ce costă 3 milioane$. Iar în Brooklyn, oameni săraci traversează podul. Oameni de rând. Oamenii săraci nu se sinucid. Oamenii bogați o fac. Deci vrei să îmi spui că banii îmi vor aduce plinătatea? Statistica spune că nu e nici măcar aproape de adevăr. Sexul? Câte boli să iau? Încontinuu suntem hrăniți cu minciuni. Continui să zic "nu, mulțumesc". A fi născut din nou înseamnă a-L descoperi pe Hristos ca o comoară ce împlinește deplin și să nu te mai poți despărți de El vreodată. Vei avea lupte, în orice punct te poți zbate cu un anumit lucru care nu ar trebui să îl faci. Însă imaginea de ansamblu e "Nu-L voi părăsi." Dacă mă împiedic și cad, mă ridic, o pun la pământ, seara aceea mă pocăiesc, mă împac cu Isus Pentru că am descoperit unde îmi este comoara.
Fericirea care o găsim în Dumnezeu își atinge împlinirea când se extinde pentru a întâlni nevoile altora în feluritele căi ale dragostei. Acum, vom petrece o bună parte din timp mâine pe subiectul acesta, dar iată o mică imagine să înțelegeți la ce mă refer. În 1977 am publicat un articol în revista HIS. Ține minte cineva revista aceasta? Eu îl intitulasem "Hedonism sfânt". Și spre mâhnirea mea, ei au pus niște buze mari ale lui Marilyn Monroe pe pagina. M-am uitat la articol și mi-am zis "Au ratat complet ideea". Nu ăsta era scopul, nu-i deloc folositor, articolul reprezenta efortul meu de a întreba, pentru că petrecusem câțiva ani din viață în colegiu, la seminar și chiar în zilele timpurii de predat la Betel, bătând în cuie temeliile biblice ale hedonismului vertical, mai exact, Psalmul 16:11. "Înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta." și întrebarea devine acum: Sunt un budist care stă și se bucură de Dumnezeu lăsând lumea să piară? Ce bun aduce asta? Într-o lume ca a noastră... Aceasta a fost următoarea luptă. Ce aduce această bucurie adâncă, dulce și puternică, între oameni? Așa, în exterior. Și dacă nu se relaționează în exterior, înseamnă că nu e biblică pentru că esența Bibliei e dragostea. Dragostea împlinește toată legea. Așa că dacă nu ești o persoană iubitoare, încalci toată legea.
Următoarea provocare a fost cea expusă aici. E rezultatul multor ani. Vă vine să credeți câți ani încăpățânați au intrat în ceva atât de simplu?Ce vreau să transmit acolo este: Când Dumnezeu se coboară la tine, și ți se descoperă, îți schimbă inima, încât El, Cuvântul Lui și gloria Lui îți sunt desfătarea, devii ca o zonă cu presiune ridicată umblând prin lume. Nu sunt meteorolog, dar cred că funcționează analogia. Devii o zonă cu presiune ridicată, te miști prin lume. Oamenii fără Dumnezeu sunt zone cu presiune scăzută; Este goliciune acolo. Lăuntrul tău e zonă de presiune ridicată, pentru că Hristos te împlinește. Când două zone de presiuni diferite se ciocnesc, ce apare? Știe cineva? Poate am înțeles greșit. Vânt! Vânt! Se mișca de sus în jos, nu-i așa? Umple, umple golul. Odată ce îl umple și crește. Dacă nu funționează meteorologic, funcționează spiritual. Uitați analogia. Sunt o zonă de presiune ridicată, sunt umplut cu ce mi-a arătat El despre Sine, Îl iubesc și mă bucur de El, mă întâlnesc cu oameni în cadrul familial, al cartierului, al bisericii, al lumii, și ei nu Îl cunosc, ei nu Îl iubesc încearcă să se sature cu firmituri mărunte, josnice. Zona de presiune scăzută nu dă roade în viața lor, e creată o rafală de vânt care ajunge și în ei știe cineva cum e numit vântul acela în termeni biblici? E numit dragoste. E numit dragoste. Cu siguranță are și alte nume. Probabil aveți dreptate. Dar e denumit dragoste.
Iată cum stau lucrurile. Dragostea nu este doar efectul bucuriei mele. Voi argumenta cu ardoare că este, pentru că și Biblia face asta în multe locuri că dragostea e revărsarea bucuriei în Dumnezeu. Însă eu susțin aici că este, de fapt, extinderea și desăvârșirea bucuriei în Dumnezeu. Prin urmare, dragostea aceasta se răspândește, iscodind cum să crească. Asta înseamnă că am rămas un hedonist. Dacă mă întrebi atunci când te vizitez, la spital sau unde ai nevoie, "De ce ai venit?" Un răspuns prost ar fi: "Nu am vrut să vin dar am obligația de a fi aici." Acesta e un răspuns nepotrivit. Ce efect va avea răspunsul asupra ta? Nu te simți mai iubit decât dacă ți-aș spune, ca păstor, cineva care te cunoaște și ține la tine, nu te simți mai iubit decât dacă aș spune: "Găsesc că turnându-mi bucuria mea în Dumnezeu în tine, în momentele tale de nevoie, bucuria mea în Dumnezeu crește. Așadar, sunt aici ca să îmi maximizez bucuria mea prin bucuria ta." Nu credeți că persoana mi-ar spune că sunt egoist? "Nu îmi vine să cred cât sunteți de egoist frate, pentru că îți cauți doar bucuria ta." Nu e socotit astfel, pentru că atunci când îți cauți bucuria ta în bucuria altcuiva, iar a ta se extinde, intrând în ei, și crescând-o pe a ta, ei se simt iubiți. Nu simt că dorința ta de a fi acolo te fac pe tine mai puțin iubitor. Nu funcționează astfel. Avem mult de muncă acolo. Acesta e doar rezumatul. Vom reveni aici.
Și în final, iată cum facem ca totul să sune ascuțit și controversat. Bun. Prin urmare, concluzia. În măsura în care încercăm să abandonăm urmărirea propriei plăceri, plăcere înaltă, sfântă, încântându-l pe Dumnezeu, În măsura în care încercăm să abandonăm urmărirea propriei plăceri, eșuăm în a-L onora pe Dumnezeu și a iubi oamenii. Sau spusă în mod pozitiv, urmărirea plăcerii este o parte necesară oricărei închinări și virtuți. Niște afirmații foarte controversate! Acest cuvânt "necesară", foarte controversat. "Nu încerca să abandonezi căutarea bucuriei tale", extrem de controversat. Ridică tot felul de întrebări. Cum ar fi: unde e negarea sinelui? Isus a spus "Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea." Iar tu ne spui să nu ne refuzăm niciodată căutarea plăcerii. Da, asta spun. Și știu că pasajul e în Biblie și vom reveni la el. Pentru că nu văd o contradicție. Acesta este rezumatul hedonismului creștin. E ceea ce a înmiresmat biserica aceasta în cei 28 de ani ai mei aici și probabil și înainte, chiar dacă nu se numea astfel. Deci dacă îți place să fii aici și poți identifica anumite lucruri, poate fi că acesta este unul dintre motive. Poate te bucuri de unele arome ale bisericii. Nu suntem o biserică perfectă, asta e sigur. Însă e un loc plăcut în care să te găsești, pentru mine cel puțin. Mi-e drag să fiu aici deoarece să ai 25 de păstori care sunt în acord, împreună... Sunt mii de păstori care ar fi gata să sacrifice orice pentru unitatea care o avem aici. Unitatea în jurul lucrurilor atât de profunde e extraordinară. Și putem vorbi odată despre cum am ajuns aici, dar Dumnezeu a fost bun și îndurător cu noi. Nimic din ceea ce am spus, din câte știu, nu ar fi contrazis de niciun păstor sau bătrân al bisericii. Ceea ce e uimitor într-o biserică de mărimea aceasta. E ceea ce ne ține în mișcare, pentru că nu ne certăm pe teme importante ale motivației și teologiei noastre.
