Ai o singură viaţă, bucură-te de ea. Bucuria este lucrul cel mai serios după care alergăm în viață. Ştiu că pentru mulţi oameni termenul bucurie şi seriozitate, nu se potrivesc împreună. Dacă vă plac alternativele puteţi fi serioşi, sau puteţi fi fericiţi. Dar nu este adevărat, pentru că opusul bucuriei nu este seriozitatea. Opusul bucuriei este prostia, banalitatea. Cel puţin acesta este felul în care privesc eu bucuria. Deci sunt serios în căutarea bucuriei şi vreau ca şi voi să fiţi serioşi. Nu este prostesc să cauţi bucuria maximă în viaţa aceasta şi pentru totdeauna, nu este o prostie, este serios, nu este o chestiune marginală, ci este centrală şi nu este opţională, este necesară. Mă gândeam ieri că este o prăpastie infinită între cei care sunt veseli, fericiţi, bucuroşi că nu merg în iad, şi cei care sunt veseli, fericiţi şi bucuroşi că vor fi cu Isus pentru totdeauna. Este o prăpastie imensă între aceste două grupuri. Pentru că bucuria în Isus, bucuria în Dumnezeu nu-i la fel ca bucuria că nu trebuie să mergi în iad. Nu este nimic spiritual în dorinţa de a nu avea durere. Dar dorinţa de a vrea să fii satisfăcut în Dumnezeu este una spirituală. Trebuie să se petreacă un miracol pentru ca dorinţa aceasta să se împlinească, dar nu-i nevoie de o minune să-ţi fie teamă de iad. Este o prăpastie între oamenii care sunt speriaţi de iad şi oamenii care cred că indiferent ce li s-ar întâmpla, Isus înseamnă totul pentru ei. Fiinţele acestea sunt radical diferite! De aceea căutarea bucuriei este serioasă. Daţi-mi voie să vă spun de ce vorbesc despre lucrurile acestea.
Când eram de vârsta voastră, gândeam într-un fel, şi nu cred că a fost vina părinţilor mei. Probabil nu era vina bisericii, ci a păcatelor şi greşelilor mele, nu citeam şi nu ascultam Biblia cum trebuia. Aproape că îmi era teamă să fiu fericit. Am avut ideea această vagă că dacă aş fi vrut să fiu fericit sau dacă aş fi căutat fericirea, nu era bine. M-am simţit inferior pentru că aveam în minte predici şi texte care spun că trebuie să renunţăm la noi înşine, să ne luăm crucea şi să-L urmăm. Deci asta era ce vroiam să fac şi eu. Deci gândul că aş putea merge pe calea fericirii sau spre bucurie, mi se părea greşit chiar dacă nu puteam explica lucrul acesta. În alte cuvinte, să ne privăm de dorinţa de a avea fericire pentru a putea să-L lăudăm şi să fim evlavioşi. Azi gândesc în mod opus. Dacă încetaţi să căutaţi bucuria, nu puteţi să-L lăudaţi pe Dumnezeu! Dacă încetaţi să căutaţi bucuria cea mai adâncă şi mai de durată, nu puteţi iubi oamenii! Asta cred acum. Schimbarea dintre aceste două tipuri de gândire s-a produs între vârsta de 22 şi 25 de ani în 1968-1971 în Pasadena, California. Totul s-a schimbat şi vreau să vă iau cu mine în această călătorie a schimbării pentru ca dacă cumva sunteţi acolo unde eram eu, să vă grăbesc descoperirile biblice ca lucrurile să se schimbe cum s-au schimbat pentru mine. Eram într-o librărie numită Vroman's în toamna din 1968. Urma să mă căsătoresc, eram total îndrăgostit, eram logodit, viitoarea mea soţie era în Wheaton şi eu eram în California. Urma să ne căsătorim în 21 decembrie 1968. Aveam multe sentimente, eram la seminar în primul semestru şi era o după-masă în care eram liber. Eram gânditor, visător, eram îndrăgostit şi avem nevoie de o librărie. Stăteam acolo la o masă şi mi-am aruncat privirea spre o carte a lui C.S. Lewis intitulată "Importanța slavei" (The Weight of Glory). M-am îndrăgostit de cărţile lui dar niciodată n-am citit cartea aceasta. Şi niciodată n-am citit pagina aceasta care a schimbat totul. Nu cărţile schimbă pe oameni, paragrafele îi schimbă.
Am să vă citesc pasajul care mi-a schimbat viaţa. "În mintea noastră avem noţiunea că dacă alergăm după propriul bine, şi că dacă alergăm după bucurie, este un lucru rău. Susţin că acestea sunt ideile lui Kant şi stoicii vremii, care nu fac parte din credinţa creştină. Dacă luăm în considerare răsplata şi ameţitoarele promisiuni făcute în Evanghelie, Dumnezeu consideră dorinţele noastre nu prea îndrăzneţe, ci prea slabe. Suntem fiinţe care trăim cu o jumătate de inimă, ameţiţi de alcool, sex şi ambiţie, când bucuria infinită ne este oferită. Ca un copil ignorant, ne jucăm în noroi pentru că nu ştim cum ar fi o vacanţă la ocean. Ne mulţumim cu prea puţin." Niciodată nu am auzit pe cineva să vorbească în felul acesta. Sau dacă am auzit probabil n-am fost atent. Problema cu lumea şi cu mine, nu este faptul că vreau să fiu fericit, ci problema e că nu doresc fericirea îndeajuns! Problema voastră nu este că vreţi să fiţi fericiţi. Problema este că vă mulţumiţi să vă jucaţi în noroi pentru că nu ştiţi cum ar fi o vacanţă la ocean. Aceasta este problema lumii! A fost un diagnostic nou pentru mine. Dacă lucrul acesta este adevărat, atunci toate lucrurile se schimbă. Şi este adevărat. M-am simţit eliberat. Dacă Isus spune că dorinţele mele de a fi fericit sunt prea slabe, şi mă mulţumesc în noroi, atunci haideţi să începem căutările. Haideţi să mărim la maxim lucrul acesta ca să nu fim mulţumiţi cu plăceri inferioare! Dacă mărim la maxim dorinţa de fericire, atunci va fi împlinită doar de lucrurile mari, adevărate şi glorioase. Deci am fost eliberat la gândul că Dumnezeu îmi spune că trebuie să vreau să fiu mult mai fericit. M-am simţit eliberat, dar a fost şi devastator. Pentru că "vacanţa la ocean" Îl reprezintă pe Dumnezeu. Şi nu m-am gândit în termenii aceştia de a fi fericit în Dumnezeu. Îl lauzi, Îl slujeşti şi te supui lui Dumnezeu, dar nu mi-am imaginat o vacanţă la ocean. "Înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta." Cumva am scăpat textul acesta şi a fost devastator să-mi pun întrebarea dacă sunt creştin cu adevărat. Am fost foarte confuz, entuziasmat şi speriat şi a trebuit să merg înapoi la Biblie.
Nu-mi pasă ce spune C.S. Lewis, cred că Dumnezeu vorbeşte prin cartea aceasta şi am mers înapoi la Biblie să aflu adevărul. Dă Biblia acelaşi diagnostic lumii acesteia? Că nu-i o problemă că vrem să fim fericiţi, ci că lumea se mulţumeşte cu prea puţin? Nu suntem nici pe aproape de pasionaţi, zeloşi, pentru a găsi bucuria şi aceasta este problema lumii? Asta ne învaţă Biblia, că trebuie să căutăm zilnic bucuria cea mai mare şi mai de durată? Este esenţial, central? Vreau să vă prezint zece observaţii. Haideţi să vedem dacă le pot prezenta în 26 de minute şi 53 de secunde. Am zece argumente care susţin ideea lui C.S. Lewis. Şi că problema voastră nu este că vreţi să fiţi fericiţi ci capacitatea voastră de a fi fericiţi a scăzut în aşa fel încât credeţi că fericirea o găsiţi altundeva decât în Dumnezeu. Aceasta este problema principală a Universului. Argumentul numărul unu. Este o căutare serioasă pentru că dacă nu ne bucurăm în Dumnezeu, dacă nu suntem satisfăcuţi în Dumnezeu mai presus de orice altceva, Îl dezonorăm pe Dumnezeu. Dumnezeu este glorificat în voi când voi sunteţi satisfăcuţi în El. Este cel mai important argument. Am început cu el şi voi încheia cu aceeaşi idee. Am crezut că Dumnezeu m-a chemat să-L onorez şi tatăl meu m-a învăţat ce spune 1 Corinteni 10:31. "Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu." Am ştiut că tot ce fac trebuie să-I dea slavă. Nu am ştiut că fericirea mea poate să-I dea slavă. C.S. Lewis spune că lucrul acesta este adevărat.
Dacă aveţi Biblia, deschideţi cu mine la Filipeni 1, deci voi vorbi scurt că aş putea petrece tot timpul asupra textului. Filipeni 1:20: "Mă aştept şi nădăjuduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci ca acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea." Vedeţi ce spune? Pasiunea mea este ca Hristos să fie magnificat, să fie proslăvit în viaţa mea, dar cum explicăm satisfacţia? "Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig." Legătura dintre prima şi a doua propoziţie este o frază explicativă. Vreau ca Hristos să fie slăvit în trupul meu chiar dacă aş muri, pentru că a muri este un câştig! Hristos va fi magnificat în moartea trupului meu dacă prin moartea mea, privesc moartea ca pe un câştig. Ce fel de argument este acesta? Versetul 23 oferă ideea de bază. "Sunt strâns din două părţi: aş vrea să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi mult mai bine." Deci moartea înseamnă a fi cu Hristos. Deci spune, vreau ca Hristos să fie slăvit în trupul meu. Şi va fi proslăvit dacă consider moartea mea ca un câştig, pentru că prin moarte Îl primesc pe Hristos! Ce se întâmplă când murim? Suntem mulţi adunați aici şi unii dintre voi veţi muri în 2012. Unii dintre voi aveţi leucemie în trup şi nici nu ştiţi încă. Am primit un email despre un prieten care a murit azi. Cu patru zile în urmă a aflat că avea cancer la ficat şi a murit azi. Nici nu a ştiut. Patru zile. Poate doar atât mai ai şi tu. Deci toţi veţi muri dacă nu vine Isus, şi unii dintre voi veţi muri curând. Pavel spune, vreau ca Hristos să fie slăvit prin moartea mea pentru că a muri este un câştig. Ce se întâmplă când mori? Pierzi tot ce ai pe pământ! Toate visele, soţia, copiii, pierzi totul! Pensia, căsătoria, totul! Sex, căsătorie, nu se vor mai mărita şi însura în Împărăţia cerurilor! Când priveşti toate lucrurile pe care le-ai pierdut şi tot ce primeşti în schimb este Isus, vezi câştigul! Hristos este slăvit în mine prin moartea mea, dacă atunci când mor, sunt satisfăcut în Hristos decât tot ce am mai scump pe pământ. Hristos este slăvit în tine când tu eşti satisfăcut în El. Filipeni 1:19-21. Citiţi şi înțelegeți textul acesta. Este primul argument pentru căutarea fericirii şi C.S. Lewis a avut dreptate.
Al doilea argument este că Dumnezeu vă porunceşte să fiţi bucuroşi. Nu e doar o sugestie! "Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului! Slujiţi Domnului cu bucurie." Nu aveţi nici o altă opţiune! Este poruncit în Psalmul 100. Psalmul 37: "Domnul să-ţi fie desfătarea" sau Pavel spune: "Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!" Acestea sunt porunci! Acesta este al doilea argument. Am un prieten care mi-a spus că nu crede că ar trebui să predic oamenilor despre căutarea fericirii. El mi-a spus să vorbesc despre supunere. E ca şi cum v-aş spune: nu căutaţi mere, ci căutaţi fructe! Înţelegeţi? Supunerea înseamnă să faci ce vrea Dumnezeu. Şi ce spune Dumnezeu? Să fii fericit! Da, spune multe lucruri, dar a spus şi asta. "Slujiţi Domnului cu bucurie, Domnul să-ţi fie desfătarea şi Bucuraţi-vă totdeauna." Supunerea şi căutarea fericirii nu trebuie puse în categorii alternative pentru că se potrivesc una cu alta.
Al treilea argument. Dumnezeu ne ameninţă cu lucruri groaznice dacă nu vom fi fericiţi. Deuteronom 28:47: "Pentru că, în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie şi dragă inimă, vei sluji vrăjmaşilor tăi." Aceasta este o ameninţare. Pentru că nu ai slujit pe Domnul Dumnezeul tău cu bucurie, vei sluji vrăjmaşilor tăi. Dacă nu-ţi găseşti satisfacţia în a mă sluji pe Mine, atunci du-te şi slujeşte vrăjmaşilor tăi. Dumnezeu nu se joacă cu lucrurile acestea. Argumentul trei. Deuteronom 28:47. Dumnezeu ne ameninţa cu lucruri îngrozitoare.
Argumentul patru. Natura credinţei ne îndeamnă să căutăm bucuria. Evrei 11:6: "Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută." Dacă vreţi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, trebuie să veniţi la El cu credinţă în două lucruri. Că El este, şi că El dă satisfacţia, răsplata şi binecuvântarea. Este o blasfemie să crezi că tu Îi poţi da ceva lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e un jgheab la care să vii cu găleata. El e o fântână gata pentru cel însetat. Onorezi o fântână de apă atunci când bei din ea şi îţi potoleşti setea, nu atunci când o aduni în găleată şi apoi o risipeşti. Credinţa înseamnă să crezi că El există şi că El e răsplata după care ai tânjit toată viaţa ta. Ioan 6:35: "Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată." La ce se referă credinţa în versetul acesta? Cine vine la El nu flămânzeşte şi cine crede în El nu însetează. Cine "vine" la El şi cine "crede" sunt lucruri paralele. Vedeţi lucrul acesta? Cine vine nu flămânzeşte, cine crede nu însetează. Credinţa în versetul acesta înseamnă să vii la El ca la Cel ce îţi împlineşte nevoia de pâine şi apă spirituală. Asta-i credinţa. Am intelectualizat şi am mecanizat credinţa în aşa fel încât atâţia oameni cred că sunt salvaţi, dar nu sunt. Au luat o decizie, dar nu are de-a face cu realitatea spirituală. Pe cine iubesc, în cine se bucură? Cine-i comoara lor? Nu este nici o diferenţă între ei şi lume. Cred într-o doctrină, dar şi diavolul crede. E atât de trist. Credinţa înseamnă să fi satisfăcut cu ceea ce reprezintă Dumnezeu în viaţa ta prin Isus.
Argumentul cinci. Natura răului ne îndeamnă să ne căutăm fericirea în Dumnezeu. Ce este răul? Aveţi vreo definiţie în mintea voastră? Este o definiţie în Ieremia 2:12,13. "Miraţi-vă de aşa ceva, ceruri, înfioraţi-vă de spaimă şi groază, zice Domnu. Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă." Este o definiţie extraordinară. Ce este răul? Înseamnă să guşti din fântâna vieţii, numită Dumnezeu, ca mai apoi să te îndrepţi spre nisipul pustiului pentru a săpa toată viaţa după o picătură de apă, având confidența că va avea gust bun şi că îţi va potoli setea. Şi Dumnezeu spune: "Miraţi-vă galaxiilor! Este şocant, este şocant de adevărat." Şi atâţia dintre voi sunteţi aplecaţi cu faţa în nisip şi nici nu vă puteţi imagina ce ar însemna să fiţi în "vacanţă la ocean". Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să vă trezească. Vino, Duhule Sfânt! Acesta este argumentul numărul cinci. Natura păcătoasă ne arată după ce ar trebui să alergăm.
Numărul şase. Natura convertirii. Ce este convertirea? În Matei 13:44 Isus spune o pildă scurtă. "Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea." Care este înţelesul pildei? Împărăţia lui Dumnezeu, stăpânirea Lui, manifestată prin Isus ca Rege, vine în viaţa ta să-şi exercite autoritatea. Mergând pe drum te împiedici de ceva şi începi să sapi împrejur şi găseşti aur, argin şi bijuterii. După legea vremii, dacă pământul era proprietatea ta, atunci comoara era a ta. O ascunde şi cu orice preţ trebuie să cumpere terenul! Trebuie să cumpăr terenul acela! Comoara aceea îmi va satisface sufletul! La fel este şi cu Împărăţia. Vinde totul, verighetă, cărţile, moştenirea, maşina, computerul, totul. Ce-i mai rămâne, poate fi folosit pentru Dumnezeu. Şi cum a renunţat la toate lucrurile acestea? Cu bucurie. Aceasta este convertirea. Trăieşti cu o comoară în faţa ta, se petrece o schimbare şi ochii ţi se deschid, se trezeşte bucuria, primeşti comoara, adică pe Regele Isus, iar apoi "privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu." Filipeni 3:8. Argumentul şase ne învaţă prin natura convertirii că trebuie să fim într-o căutare serioasă a bucuriei.
Argumentul şapte. Prin învăţătura lui Isus despre renunţarea la sine învăţăm că trebuie să căutăm bucuria maximă şi de durată în Dumnezeu. Pare contradictoriu, dar daţi-mi voie să vă citesc un text din Marcu 8:34. "Dacă voieşte cineva să vine după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze." Piper, îi vei distruge pe tinerii aceştia pentru că tu le spui să caute bucuria, când Isus spune să se lepede de sine să-şi ia crucea şi să-L urmeze. Răspunsul meu este, citiţi următorul verset. Versetul 35. "Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde." Deci care-i argumentul? Nu vreţi să vă pierdeţi viaţa, nu? Atunci nu încercaţi să o scăpaţi. Acesta este argumentul. "Dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui." Vreţi să vă scăpaţi viaţa, nu-i aşa? Atunci renunţaţi la viaţă! Acesta este argumentul. Ce vrea să spună Isus? Nu vrea să spună să ne pierdem viaţa, nu spune să ne pierdem bucuria în Dumnezeu! Ci spune ca în mod temporar să pierdem tinicheaua acum, ca mai apoi să câştigăm aurul. Pentru moment renunţaţi la noroiul în care vă jucaţi pentru a putea avea o "vacanţă la ocean" mai încolo. Nu există lepădare de sine definitivă în creştinism! Este o blasfemie! Pentru că ar însemna să-i spunem lui Dumnezeu: "Doamne, nu vreau nici o plăcere din partea Ta, nu mă face fericit! Nu vreau să mă bucur de gloria Ta!" Este o blasfemie! De aceea textul acesta nu ne învaţă lepădarea de sine definitivă. Ci ne învaţă că cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, va avea viaţa veşnică. Asta spune Isus în Ioan 12. Cred, cred cu adevărat în lepădarea de sine, dar numai ca o metodă prin care să-mi măresc bucuria. Ştiu unde pot găsi bucurie la maxim, pentru că s-a citit aici despre lucrul acesta cu câteva minute în urmă. "Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta." În toată ţara şi în toată lumea, dacă găseşte cineva bucurie mai deplină şi mai lungă decât veşnicia, veniţi la mine să-mi arătaţi şi voi renunţa la credinţă! Şi vă voi urma pe calea aceea. În Dumnezeu vi se oferă bucurie desăvârşită. Nu există nimic mai complet de atât. Vi se oferă bucuria veşnică. Nimic nu-i mai lung ca veşnicia, de aceea nu poate fi îmbunătăţită. Dumnezeu, ca sursa bucuriei, nu poate fi îmbunătăţit. De ce aţi mergi oriunde altundeva, când aveţi o asemenea ofertă?
Argumentul opt. Dumnezeu însuşi ne oferă bucuria deplină şi veşnică. Am spus deja lucrul acesta, dar repet. "Înainte Fetei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta." De ce ar spune Dumnezeu un asemenea lucru, decât dacă ar vrea să vă atragă din mocirla păcatului? Să vă atragă spre ”vacanţa la ocean”, în prezenţa Lui. Argumentul opt, Dumnezeu Se oferă pe Sine Însuşi ca sursa bucuriei depline şi veşnice.
Argumentul nouă. Chemarea de a-i iubi pe oameni ne învaţă să căutăm bucuria. Este probabil cel mai contradictoriu. Chemarea de a iubi pe ceilalţi oameni, să trăim pentru bucuria altora, să trăim pentru binele altora, şi să le alinăm suferinţele, din dragoste pentru lume, chemarea aceasta, este chemarea de a căuta bucurie maximă în Dumnezeu. Cred că voi trece peste argumentul acesta, pentru că mesajul de mâine va fi despre lucrul acesta. Nu-ţi irosi viaţa, ai o singură viaţă, nu o risipi. Felul în care poţi să nu-ţi iroseşti viaţa, este să iubeşti. Ideea principală este că dragostea este cea care se răsfrânge asupra altora şi le împlineşte nevoile. Vom vorbi despre argumentul acesta timp de 45 de minute mâine.
Daţi-mi voie să închei cu argumentul cu care am început. Îl glorifici pe Dumnezeu dacă alergi după bucurie în El. Mulţi dintre voi aţi auzit istorisirea aceasta şi am s-o spun din nou pentru cei ce nu aţi auzit-o. Mulţi oameni au auzit mărturia aceasta şi li s-a aprins beculeţul. Cu 10 zile în urmă am împlinit 43 de ani de căsătorie. În seara aniversării, am pregătit totul pentru soţia mea. Hai să spunem că dacă am copii mici, am aranjat ca cineva să aibă grijă de ei. Niciodată nu sun la uşă, dar hai să spunem că sun la uşa de data aceasta ca s-o surprind cu florile pe care i le-am cumpărat. Sun la uşă, ea deschide uşa surprinsă că am sunat la ușă, îi dau florile şi ea se bucură de surpriză şi întreabă: "Cum de mi-ai cumpărat flori? " Iar eu răspund: "E datoria mea! " E un răspuns greşit. Şi știți de ce? Ea nu-i onorată de un astfel de răspuns. Datoria e un lucru minunat. Este minunat să-ţi faci datoria, dar în momentul acesta, nu este un răspuns bun. Pentru că nu o onorează într-un moment în care încerc să o sărbătoresc. Deci haideţi să spunem că sun din nou la uşă, ea răspunde surprinsă, mă întreabă cum de i-am cumpărat flori, iar eu răspund: nu mă pot stăpâni! Mă bucur să-ţi aduc flori şi am aranjat să avem o seară specială. Du-te şi schimbă-te că mergem la restaurant pentru că mă bucur să petrec seara cu tine. Niciodată nu mi-ar răspunde înapoi spunând: "Niciodată nu faci nimic pentru mine, doar tu vrei să fii fericit!" De ce nu ar răspunde în felul acesta? Nu aş vrea să petrec seara în nici un alt fel, decât să fiu cu tine. Eu, eu, eu. Nimic nu m-ar împlini mai mult pe mine. De ce nu m-ar considera egoist? Pentru că atunci când sunt împlinit în ea, acest lucru demonstrează că ea înseamnă mult pentru mine. Dumnezeu este glorificat în tine când tu eşti satisfăcut în El. O soţie este împlinită, nu atunci când el vine acasă şi spune: "E datoria mea să te duc în oraş de aniversarea noastră. Am citit într-o carte că asta trebuie să faci de aniversare!" Cum se simte Dumnezeu când faci lucrul acesta? Trebuie să mergi la biserică duminică, trebuie să-L mărturisești. Am citi în Biblie, asta trebuie să faci. Trebuie să faci evanghelizare de la om la om. Am învăţat asta în tabără. Dumnezeu te caută şi nimic nu ar trebui să fie o piedică, pentru că a trimis pe Fiul lui în lume să-Și dea sângele pentru ca vina ta să fie ştearsă, să primeşti neprihănirea şi condamnarea să dispară. Hristos a suferit pentru cei drepţi şi pentru cei nedrepţi, să vă aducă la Dumnezeu. Dumnezeu L-a trimis pe Isus în lume să vă aducă la acea ”vacanţă la ocean.” Cu preţul vieţii Fiului Lui.
Tată, te rog ca aceste zece observaţii biblice, care subliniază faptul că problema noastră nu este că vrem să fim fericiţi, problema noastră este că ne mulţumim atât de uşor şi capacitatea noastră pentru bucurie s-a micşorat. Ne mulţumim cu noroiul din baltă, când ni se oferă bucurie deplină şi veşnică. Mă rog pentru o naştere din nou pentru unii dintre noi şi mă rog pentru trezire pentru alţii. Doamne, este sfârşitul anului şi regretăm că nu ne-am bucurat în Tine. Sincer şi deschis, înaintea Domnului, ne cerem iertare. Te-am dezonorat, am comis idolatrie, nu ai fost pe primul loc în viaţa mea, nu ai fost comoara vieţii mele şi îmi pare rău. Acum la sfârşitul anului, mă rog ca Tu să fii totul pentru mine. Ca Tu să devi comoara supremă a vieţii mele. Pentru că Hristos a murit pentru mine, a înviat şi domneşte. Tată, dă la o parte orice piedică. Mă rog în Numele lui Isus. Amin.
