Trăim zilele unor termene limită sălbatice, nu e așa? V-ați gândit vreodată că veți ajunge vremea în care veți citi titluri de prima pagină în ziar care să sune așa: „Credincioșii sunt acum o minoritate în societate”, „Împotrivitorii declară moarte religioșilor”, „Dușmanii străini își ațintesc privirile spre Ierusalim”, „Secularismul câștigă teren printre tineri”, „Moralitatea este batjocorită de liderii naționali”, „Un guvernator important a fost pus să aleagă între evlavie și locul de muncă”, „Valorile bazate pe credință au fost luate în derâdere în mod public de un antreprenor miliardar”. Acestea sunt titluri deranjante. Vă imaginați vreodată că veți ajunge să le citiți? Vă gândiți că va veni o zi în care antrenorului i se va spune să nu se mai roage pe terenul de fotbal sau un profesor de colegiu va batjocori credincioșii și credința unui student? Sau momenul în care emisiunile de televiziune vor arăta scene sexuale, lucruri care acum o decadă nu erau văzute decât într-un film neevaluat.
Ce fel de zile sunt acestea? Sunt zilele în care crește persecuția. Acestea sunt zilele unor schimbări culturale masive. Acestea sunt zilele ostilității crescânde față de oameni și față de principiile credinței. Acestea sunt zilele în care binele este numit rău. Zilele în care răul este numit bine. Acestea sunt zilele care pot topi o credință slăbită, zilele care vor distruge credința cu jumătate de inimă. Acestea sunt zile care ne cer o credință feroce și convingeri dintr-o inimă de leu. Aș sugera că acestea sunt zilele lui Daniel.
Poate ați presupus că am luat acele titluri pe care vi le-am împărtășit dintr-un ziar al zilelor noastre. Nu am făcut-o. De fapt, le-am extrapolat dintr-o poveste care datează din 685 î.Hr.. Povestea lui Daniel. Știați faptul că această carte ne relatează evenimente care s-au întâmplat acum 2500 de ani? Cartea lui Daniel este la fel de relevantă ca ziarul din această dimineață. Când ne gândim la cartea lui Daniel, deseori ne gândim ca la cele mai mărețe povestiri ale Bibliei. Șadrac, Meșac și Abed-Nego în cuptorul cu foc. Daniel în groapa cu lei. Belșațar și scrisul pe perete. Nebucadnețar, visele lui și momentele de nebunie.
Dar, în realitate, marea idee a cărții Daniel poate fi rezumată la acest titlu: triumf zilnic. Daniel a trăit o viață triumfătoare, deși trăia într-o perioadă tulburată. Și a făcut acest lucru scăpând de cultura în care trăia, ci prin a implica această cultură. La sfârșitul celor optzeci și ceva ani ai săi, el consiliase regi, a direcționat politica, avea acces la cel mai puternic tron al secolului, posibil să fi fost cel mai puternic tron al istoriei. Și el a făcut toate acestea fără să-și dilueze credința, fără să-și compromită convingerile. Spre deosebire de Samson, el nu a fost niciodată dator. Spre deosebire de David, el nu a șovăit. Spre deosebire de Petru, el niciodată nu s-a lepădat de Domnul său.
Mai mult decât oricare alt caracter din Biblie, Daniel ne oferă afirmații pozitive la următoarele întrebări. Poate o persoană să-și păstreze credința în mijlocul unei societăți care prea puțină credință? Atunci când cultura deapreciază credința, poate să se mai nască credința într-un credincios? Fiecare pagină din cartea Daniel răspunde afirmativ. Da, da, da. Și el ne poate arăta cum. Sper ca scopul vostru de acum să fie acela de a săpa adânc în cartea Daniel și să nu ratați niciun mesaj și nicio oportunitate să învățați despre această persoană puternică. El a trăit o viață bazată pe promisiunile și profețiile lui Dumnezeu. În fiecare week-end, începând de acum și pentru următoarele unsprezece, ne vom pune timp de-o parte să ne uităm în cele doisprezece capitole ale cărții Daniel. Vă rog să veniți cu Biblia în mână, cu capitolul deja citit. Descărcați-vă ghidul de studiu și implicați-vă familia, prietenii sau vecinii în discuții. Și asigurați-vă că, atunci când veți veni în fiecare săptămână, veți privi îndelung la ziarul diferit pe care minunații noștri oameni din departamentul de arte îl fac. În fiecare săptămâna vom avea unul diferit ca să fim siguri că înțelegem acel capitol din Daniel. Și atunci când le veți primi, uitați-vă și pe pliantul cu „Știri de ultimă oră”. Pe spatele lui se află... Ghiciți de ce! O schiță a predicii! Așadar, luați-o, pregătiți-vă pixurile, strugurelele sau rimelurile, orice ați adus cu voi și cu care puteți scrie ca să putem umple spațiile goale pe măsură ce ne vom uita în Daniel, capitolul 1. Sunteți pregătiți?
Tată ceresc, iartă vorbitorul nostru, păcatele lui sunt multe. Dăruiește-ne harul de a-L vedea pe Hristos, Cel îmbătrânit de zile, Fiul omului în paginile cărții Daniel. Prin Hristos ne rugăm și toată biserica spune „amin”.
Dacă vreți să umpleți spațiile goale, să începem cu această propoziție: „Exilarea lui Daniel”. Daniel 1:1-7: „În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului şi l-a împresurat. Domnul a dat în mâinile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi o parte din vasele Casei lui Dumnezeu. Nebucadneţar a dus vasele în ţara Şinear, în casa dumnezeului său, le-a pus în casa vistieriei dumnezeului său. Domnul a dat în mâinile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi o parte din vasele Casei lui Dumnezeu. Nebucadneţar a dus vasele în ţara Şinear, în casa dumnezeului său, le-a pus în casa vistieriei dumnezeului său. Împăratul a dat poruncă lui Aşpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să-i aducă vreo câţiva din copiii lui Israel de neam împărătesc şi de viţă boierească, nişte tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului şi pe care să-i înveţe scrierea şi limba haldeenilor. Împăratul le-a rânduit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui şi din vinul de care bea el, vrând să-i crească timp de trei ani, după care aveau să fie în slujba împăratului. Printre ei erau dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. Căpetenia famenilor dregători le-a pus însă alte nume, şi anume: lui Daniel i-a pus numele Beltşaţar; lui Hanania, Şadrac; lui Mişael, Meşac şi lui Azaria, Abed-Nego.”
Așadar, încorporată în acest pasaj, se află o tragedie care a ajuns să-i definească pe copiii lui Israel. Regele Nebucadnețar i-a înfrânt și a asediat orașul Ierusalim în anul 605 î.Hr. Așa cum îi era obiceiul, a scos din Ierusalim pe cei mai buni și cei mai străluciți oameni dintre toți captivii și i-a dus în Babilon. Acest lucru îi garanta faptul că Ierusalimul, oraș vasal Babilonului, își va plăti taxele datorate în fiecare an. Nebucadnețar voia ca prinșii săi de război să fie tineri, plini de putere, chipeși, deștepți și bine-informați. El îi voia pe cei mai buni dintre cei mai buni. Daniel era unul dintre ei. Era un tânăr. Este posibil să fi avut doar doisprezece ani. La doisprezece ani să fii scos din Ierusalim și să fii dus într-o țară departe. Totuși, a luat o decizie curajoasă pentru un tânăr.
Haideți să ne uităm la decizia lui Daniel. Daniel 1:8: „Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.” Acest tânăr evreu, chiar din prima zi, a refuzat să-și lase deoparte convingerile. Dieta babiloniană era, fără îndoială, gustoasă. Dar era necurată. Nu exista nicio instrucțiune în vechea lege pentru atunci când cineva îți schimbă numele, însă existau instrucțiuni ample cu privire la a mânca mâncare necurată.
Care-i toată treaba cu mâncarea? Noi ne bucurăm să gustăm din bucătăriile diferitelor țări. Ei bine, în acest caz este vorba de mai mult decât un fel diferit de mâncare, această mâncare era una închinată idolilor străini, dumnezeilor falși. A mânca acea mâncare însemna a îmbrățișa aceeași credință. A mânca acea mâncare însemna a îmbrățișa aceeași credință. Așadar, împărăția babiloniană făcea mai mult decât să încerce să schimbe dieta tinerilor evrei. Aceasta încerca să le schimbe sistemul de credințe. Era un complot în a-i converti de la credința iudaică și în a-i încuraja să urmeze dumnezeii păgâni ai Babilonului. Ar fi fost ușor pentru Daniel și prietenii lui să renunțe. La urma urmelor, erau doar niște copii. Copii de gimnaziu, așa cum ați văzut și azi pe aici, cam așa erau și ei. Tineri, departe de casă, dezrădăcinați de lângă părinții lor, despărțiți de cultura lor, cine știe ce li se putea întâmpla... Ceea ce știau era că dacă nu vor mânca, ei înșiși vor fi sacrificați. Puteau să-și fi lăsat deoparte angajamentele, să mănânce acea mâncare și să zică: „E mai bine să mâncăm această mâncare necurată în curțile Babilonului, decât să fim morți și îngropați în cimitirele Babilonului.” Ar fi putut să-și permită puțină neascultare. Așadar... Noi putem?
Pentru a înțelege cartea Daniel, este important ca noi să înțelegem că și noi suntem într-un exil babilonian. Suntem în Babilon. Nu aici e casa noastră. Noi nu vorbim limba acestei culturi. Cetățenia noastră este într-un alt loc. Și, în fiecare zi, apare un monarh rău care ne cheamă care ne cheamă la masa Babilonului, îndemnându-ne să mâncăm mâncarea care ne compromite credința. Monarhul nostru rău nu este numit Nebucadnețar. Monarhul nostru rău nu este nimeni altul decât diavolul însuși care are strategii și planuri astfel încât să ne ia convingerile și să ne cioplească credința doar spunându-ne: „Ei, ia doar un pic de mâncare... Fă doar un mic compromis. Doar o mică extorsiune, doar o mică netezire a colțurilor. Puțină necinste, puțină pornografie, doar o mică beție. Ideea e să de portivești în peisaj! Doar să te amesteci cu Babilonul. Nu-i așa că cer doar un pic? Nu te va durea.” Greșit, ar scrie apostolul Pavel! După câțiva ani după ce Daniel a trăit acest mesaj, apostolul Pavel l-a articulat: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” Aceasta era credința lui Daniel. El nu avea de gând să renunțe la credința lui și el a luat o hotărâre, una care trebuie să fi fost grea pentru el. „Voi puteți să mâncați acei burgeri, însă eu și prietenii mei nu ne vom compromite.”
Însă el a luat această decizie cu tact. Mie-mi place burgerii, apropo. Priviți diplomația lui Daniel. Daniel 1:9-14: „Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători. Căpetenia famenilor a zis lui Daniel: „Mă tem numai de domnul meu împăratul, care a hotărât ce trebuie să mâncaţi şi să beţi, ca nu cumva să vadă feţele voastre mai triste decât ale celorlalţi tineri de vârsta voastră şi să-mi puneţi astfel capul în primejdie înaintea împăratului”. Atunci, Daniel a zis îngrijitorului căruia îi încredinţase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria: „Încearcă pe robii tăi zece zile şi să ni se dea de mâncat zarzavaturi şi apă de băut; să te uiţi apoi la faţa noastră şi la a celorlalţi tineri care mănâncă din bucatele împăratului şi să faci cu robii tăi după cele ce vei vedea!” El i-a ascultat în privinţa aceasta şi i-a încercat zece zile.”
Dacă vă place să vă subliniați cuvinte în Biblie, poate v-ar plăcea să subliniați cuvintele „Daniel s-a hotărât”, din versetul 8, apoi cuvintele „Dumnezeu a făcut”, din versetul 9. Decizia lui Daniel a fost văzută de Dumnezeu, iar Dumnezeu a binecuvântat-o. Atunci când ne hotărâm pentru Dumnezeu, El are grijă de noi. Atunci când ne hotărâm pentru Dumnezeu, El are grijă de noi. Când refuzăm să ne compromitem, Dumnezeu își revarsă ocrotirea. Când ne ținem tari, Dumnezeu ne face puternici. Dumnezeu era deja la lucru. El mergea înaintea lui Daniel și-i pregătea inima acestui famen babilonian. Versetul 9, din nou: „Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători.” Vă întreb, cine dirija totul în țara Babilonului în acele momente? Era Cineva mai mare decât Nebucadnețar. Cineva schimba inima acestei căpetenii încât să aibă această compasiune surprinzătoare față de Daniel. Dumnezeu a făcut asta. Dumnezeu a pregătit calea.
El va face același lucru și pentru voi. Vreți să mă testați că vă spun adevărul? Săptămâna aceasta, când vă aflați într-o situație în care trebuie să alegeți între bine și rău, alegeți binele și vedeți dacă Dumnezeu nu vă oferă ocrotirea Sa. Atunci când aveți ocazia să vă compromiteți sau să rămâneți tari, alegeți să rămâneți tari și vedeți dacă Dumnezeu vă va ocroti sau nu. Țineți-vă tare de gândul la lucrurile sfinte, la Tatăl vostru și Dumnezeu, prin această istorisire – și nenumărate altele care se află în Scripturi – vă spune: „Nu vă voi lăsa singuri în Babilon.” Poate credeți că sunteți de unul singur. Dar, în realitate, nu sunteți singuri în exil. Faceți ceea ce este drept și Dumnezeu vă va fi aproape și vă va binecuvânta. Luați această hotărâre azi. Nu o luați atunci când sunteți în scaunul din spate al unei mașini, într-un birou plin de fum, într-o situație dificilă sau noaptea târziu când încercați să vă hotărâți ce vizionați pe internet. Luați această decizie azi! „Azi voi face ceea ce este drept!” Și apoi pregătiți-vă ca Dumnezeu să vă ofere ocrotire, putere și să vă binecuvânteze. Atunci când a existat ascultare, a fost urmată de binecuvântarea lui Dumnezeu. A fost așa pentru Daniel, va fi la fel pentru noi.
Revin la ideea de mai devreme, observați diplomația lui Daniel. El nu a venit cu pretenții. Nu și-a umflat pieptul, nu își mușca buzele, nu s-a bosumflat, nu și-a cerut drepturile, nu era fudul, nu a spus niciodată: „Nu am să mănânc nimic din ce mi-ai pus aici, nici dacă mă obligi.” Nu a strigat, nu a devenit gălăgios, nu a spus: „Nu am să mai vin la ore dacă mă pui să stau la acea masă.” El a spus așa: „Am o idee.” Ce înțelepciune avea acest tânăr! A spus: „Hai să facem un test și vom vedea ce se întâmplă. Ne lași pe noi să mâncăm după dieta noastră și-i lași pe acei tipi să mănânce după aceasta. Iar apoi, după zece zile, vei vedea cine este sănătos.” Ce sfat practic!
Vedeți? Nu câștigăm prea mult dacă cerem unei societăți seculare să gândească în felul în care gândim noi. Nu câștigăm prea mult dacă cerem necredincioșilor să se comporte ca și credincioșii. Nu câștigăm prea multe dacă ne văităm într-una. Știați că văitatul nu este un dar spiritual? Însă aud o grămadă de creștini văitându-se de faptul că necredincioșii îi tratează într-un fel determinat de mintea lor necredincioasă. Nu ar trebui să ne uimească. Suntem în Babilon. Babilonienii se comportă ca babilonienii. Așadar, în loc să ne văităm, să ne supărăm sau să ne bosumflăm și să spunem că lucrurile nu merg așa cum vrem noi, haideți să fim un Daniel al generației noastre. Nu trebuie să ne asemănăm cu Babilonul, dar nici nu trebuie să luăm totul în nume de rău. Nu trebuie să trăiți permanent iritați de lumea din jur. Faceți ceea ce a făcut Daniel. Ațintiți-vă mintea spre Dumnezeu, hotărâți-vă împotriva compromisului și trăiți în ala fel încât Dumnezeu să vă poată binecuvânta. Oamenii nu sunt impresionați de cât de tare strigăm, dar, o, cât sunt de impresionați de felul în care trăim! Fiți voi muncitorii care nu se plâng. Fiți voi studenții care își fac temele la timp. Fiți voi cuplul care își păstrează jurămintele de căsătorie. Fiți voi angajatul care-și ia timp să-și asculte personalul. Vedeți? Babilonul nu are niciun răspuns pentru o viață schimbată. Dați tot ce aveți mai bun, așa cum a făcut Daniel, și vedeți ce se întâmplă. Veți vedea care fel de viață o binecuvântează Dumnezeu. A funcționat pentru Daniel, a funcționat pentru cei trei evrei. Diplomația lui Daniel a dus la eliberarea lui Daniel.
Daniel 1:15-21: „După cele zece zile, ei erau mai bine la faţă şi mai graşi decât toţi tinerii care mâncau din bucatele împăratului. Îngrijitorul lua bucatele şi vinul care le erau rânduite şi le dădea zarzavaturi. Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele. La vremea sorocită de împărat ca să-i aducă la el, căpetenia famenilor i-a adus înaintea lui Nebucadneţar. Împăratul a stat de vorbă cu ei, dar, între toţi tinerii aceia, nu s-a găsit niciunul ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. De aceea ei au fost primiţi în slujba împăratului. În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele care erau în toată împărăţia lui. Aşa a dus-o Daniel până în anul întâi al împăratului Cirus.”
Deci cine e eroul capitolului 1? Nu e Daniel, îmi pare rău. Este Dumnezeu! Dumnezeu este Acela care le-a arătat calea. Dumnezeu este Acela care l-a înmuiat căpetenia famenilor. Dumnezeu și-a revărsat ocrotirea. Dumnezeu le-a dat lui Daniel și celor trei înțelepciune și pricepere. Dumnezeu i-a așezat într-o poziție unică și strategică pentru a-l influența pe regele Babilonului. Voi, la fel, ați fost puși într-o poziție unică și strategică. Dumnezeu a determinat ca noi să trăim acum, în această societate și în această generație. Este ceva cu privire la tine despre care societatea trebuie să știe. Ai ceva despre care noi trebuie să auzim. Recunoașteți locul în care suntem. Acesta este Babilonul. Iar data viitoare când vă dați ochii peste cap la știri, gândindu-vă încotro se îndreaptă această lume, spuneți-vă că acesta este un semn bun. Veți realiza că nu vă place aici. Nici nu ar trebui să vă placă aici. De fapt, lucrul de care ar trebui să ne fie frică este să devenim prea confortabili aici. Când vă simțiți incomodați de felul în care decurg lucrurile în situație, vă ziceți: „Bine, Doamne. În aceste momente îmi amintești că nu suntem, încă acasă. Acesta este Babilonul.
Dar haideți să ne amintim cine suntem! Nu suntem mai buni decât alții. Suntem doar niște păcătoși care au fost salvați prin harul lui Dumnezeu. Am fost iubiți de Însuși Dumnezeu. Am fost chemați de El să-I purtăm chipul, să fim binele într-o lume care merge spre rău și să fim speranță într-o societate unde există tot mai puțină.
Să ne amintim ce avem! Avem în noi puterea atotputernicului Dumnezeu! Avem promisiunile lui Dumnezeu înaintea noastră. Avem prezența lui Dumnezeu cu noi. Și vedem peste tot în jurul nostru dovezi ale credincioșiei lui Dumnezeu. Vedem credincioșia lui Dumnezeu chiar și în acel ultim verset al capitolului 1 din Daniel. Să ne uităm la el din nou. „Aşa a dus-o Daniel până în anul întâi al împăratului Cirus.” Nu pare prea inspirator acest verset, așa-i? Dar au trecut optzeci de ani! Daniel avea optzeci de ani atunci când regele Cirus a venit la tron în Babilon. Nebucadnețar a venit și a plecat. Belșațar a venit și a plecat. Darius Medul a venit și a plecat. Vine Cirus, iar Daniel e tot acolo. Încă un om al lui Dumnezeu venit ca și copil cu ceva decade în urmă. Iar Daniel era tot acolo. Chiar dacă administrațiile au venit și au plecat, Daniel s-a ținut puternic și tare. Fie ca același lucru să se spună și despre voi! Fie ca în necrologul vostru să scrie: „Ea era tot acolo, ținându-se tare. El era tot acolo, ținându-se tare.”
Da, acesta este Babilonul. Noi suntem în Babilon, dar Babilonul nu trebuie să fie în noi. Putem fi oameni ai speranței. Nu trebuie să fim mereu împotriva tuturor, nu trebuie să devenim amari, nici acri, ci trebuie să luăm o decizie chiar acum. Când vine vorba de a alege între chemarea Babilonului și chemarea lui Dumnezeu, ce vei alege? Alegeți înțelept! Și fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Deci, Doamne, Îți mulțumim că ne-ai lăsat această carte. Îți mulțumim, cerescule Tată, că ne-ai descoperit povestea lui Daniel. O poveste de 2500 de ani și, totuși, atât de actuală și atât de reală. Suntem nerăbdători să dobândim cât mai multă învățătură din viața acestui om curajos. Te rugăm, Tată, pe măsură ce căutăm să fim oameni ai speranței în aceste vremuri grele, ajută-ne să ne ținem tare de Tine. Binecuvântează-ne tinerii așa cum l-ai binecuvântat pe Daniel. Și binecuvântează-ne și pe noi. Îți mulțumim pentru Domnul nostru Isus Hristos, Regele nostru mai presus de orice rege și mai presus de orice conducători, ne închinăm Ție. Prin Isus ne rugăm și toată biserica spune „amin”.
